MUNTE - forma de relief pozitiva si mare, ce trece obisnuit de 800 m altitudine

1.MUNTE Forma de relief pozitiva si mare, ce trece obisnuit de 800 m altitudine, in care vaile se adincesc cu cel putin 400-500 m fata de interfluvii si unde domina pantele inclinate (peste 20°) de tipul versantilor. Cand sunt formati din roci dure cristaline si se ridica brusc deasupra campiei, muntii pot avea chiar altitudini in jur de 500 m. Asocierea muntilor da grupe, ramuri, lanturi muntoase. M. se clasifica variat: 1. dupa altitudine: josi (sub 1 000 m), medii (1 000- 1 500/2000 m si sunt in general impaduriti), inalti (2 000-4 000 m, cu etaj nival si chiar glaciar), foarte inalti (peste 4 000 m); 2. dupa geneza si stilul morfotectonic: a. m. de cutare si inaltare, sau de geosinclinal (care s-au realizat prin cutarea si inaltarea unor geosinclinale; acestia pot fi, la randul lor, de tip alpin si carpatic, iar in cadrul ultimului se individualizeaza unele subtipuri locale ca: obcina, clabucet, masiv etc.); b. masive muntoase zise vechi (care, de obicei, sunt constituite din roci cristaline vechi si reprezinta bucati sau blocuri de platforme reinaltate pana la altitudini de cca 800-2 000 m si au, de cele mai multe ori, aspect de horst sau de m. bloc, c. m. vulcanici (masive izolate sau lanturi de conuri); d. uneori se folosesc si termeni mai putin adecvati ca m. de eroziune (proveniti prin fragmentarea unui podis inalt, care insa face parte obisnuit dintr-un lant muntos), m. tectonici (toti muntii, in afara de vulcanici si de cei reziduali) etc.; 3. dupa vechime si stadiul de evolutie: alpini, sau tineri (cei formati in timpul orogenezei alpine), vechi (care pot fi hercinici sau cel mult caledonici, fiind

redusi puternic prin eroziune; de cele mai multe ori insa, denumirea de m. sau masiv vechi se da si unor blocuri de platforma care au fost inaltate la altitudinea actuala de m. tot de catre ridicarile alpine); 4. m. reziduali (resturi din muntii vechi scapate de eroziune; in cadrul lor se deosebesc inselbergurile, sau muntii insulari (care sunt izolati si uneori provin direct din fragmentarea si reducerea unui podis, cand pot avea partea superioara plata, numindu-se si m. tabulari).

Muscel (muscele) - Culmi prelungi, obisnuit cu structura monoclina, care se desprind perpendicular de sub munte, formand dealuri inalte. Sunt specifice Subcarpatilor dintre Dambovita si Olt (Muscelele Argesului) si zonei Nasaudului (Muscelele Nasaudului).

Masiv - Unitate muntoasa sau deluroasa care se prezinta ca o masa relaliv compacta, impunatoare fata de terenurile din jur, cu un relief greoi, versanti externi cu pante mari, cu interfluvii adesea nivelate, cu o fragmentare redusa care nu-i afecteaza unitatea de monolit. Cele mai tipice sunt m. muntoase, care sunt blocuri muntoase mai mult sau mai putin unitare, delimitate de falii, provenite adesea din blocuri cristaline hercinice reinaltate; ele pot fi formate si din roci vulcanice (ex.: M. Ignis) sau chiar din roci sedimentare, in general rezistente la eroziune (calcare, gresii, conglomerate), cand individualizarea lor s-a facut tot prin falii, dar si prin eroziune diferentiala, ca si prin jocul masivelor cristaline din fundament (ex.: masivele de la Curbura Carpatilor). In cadrul m. muntoase, sau in cadrul unui lant muntos se mai pot deosebi: m. cristaline (compuse din roci cristaline), m. mediane (tot masive cristaline dar prinse intre munti de cutari mai recente), m. vechi (m. consolidate in era primara, mai ales hercinice, sau chiar bucati de platforme, formate dominant din roci cristaline, peneplenizate puternic si reinaltate usor ulterior, sau puternic - m. reintinerite). Termenul este folosit, in sens geologic, si pentru m. de sare, ca si pentru sectoare ale scoartei formate din roci vechi, delimitate de formatiunile inconjuratoare.

4. Mezorelief - Forme de relief intermediar intre tipurile majore (munte, deal, podis etc.) si microrelief, de tipul: depresiunilor interne sau de contact, vailor, deltelor, interfluvii etc. V. Macrorelief, Modelarea reliefului.

5. Microrelief - Forme mici de relief realizate in principal de procesele fizico-chimice, dar si de celelalte procese luate individual si intr-un timp scurt. Distrugerea paturii vegetale favorizeaza crearea m. V. Modelarea reliefului.

6. Modelarea reliefului - Totalitatea actiunilor din care rezulta formele de relief. Este vorba de actiunea agentilor sau a proceselor (ex.: m. fluviatila, marina etc.). M. poate fi urmarita pe agenti si procese, dar si pe sisteme de eroziune, ca si pe grupari sau familii de eroziune. 1. Sistemul de eroziune grupeaza tipurile de m. de pe o zona sau etaj morfoclimatic (sistemul desertic, glaciar etc.) si reprezinta o m. specifica. In cadrul zonelor sau regiunilor cu o m. specifica se intalnesc forme actuale (care se nasc in prezent; ele sunt numeroase si reprezinta stadiul de rhexistazie), precum si forme vechi, mostenite sau paleoforme, care au fost create de catre alti agenti care azi actioneaza slab sau au disparut (regiunile in stadiul de biostazie au forme mostenite). Daca formele mostenite s-au repetat de mai multe ori in timp, atunci a existat o modelare poligenetica. Ca grupari importante de m. se disting doua: tipurile de nivelare (glacisuri, pedimente, pediplene si peneplene) si tipurile de fragmentare sau de disecare, ce se caracterizeaza prin sisteme de vai cu versanti inclinati (numite uneori si m. fluviatila sau eroziunea normala). Trebuie facuta si urmatoarea remarca: in limbajul curent al geomorfologiei, formele structurale (cuesta, butoniera, valea de sinclinal etc.) se definesc prin raportarea lor la dispunerea tectonica a stratelor si nu la agenti sau procese (desi sunt create de eroziune); ca urmare, ele sunt grupate in tipuri de reliefuri (nu tipuri de m., desi distinctia este relativ arbitrara). De asemenea, foarte adesea formele de m. sunt calificate ca forme minore, iar cele structurale drept forme majore, aceasta delimitare fiind tot arbitrara (sunt. de exemplu, si cueste foarte mici, dupa cum unele terase sau dune pot fi foarte mari). Asadar, notiunea de m.r. are mai mult sens morfoclimatic.

7. Monociclic - Forma de relief sau regiune care a evoluat sub un singur ciclu de eroziune. V. Ciclu.

Document online: Paraziti, parazitism - definitie tipuri Referat: Activitatea reflexa a sistemului nervos - maduva spinarii

8. Montan - Fenomen care se dezvolta specific in mediul de munte: sol m., climat m., vegetatie m., procese geomorfologice m. etc. Dezvoltarea pe altitudine a diferitelor tipuri de climat si vegetatie conduce la distingerea unor etaje morfoclimatice: etajul cu padure (in muntii mijlocii), etajul subnival sau al pajistilor alpine (cu strat de zapada sezonier), etajul nival (cu deszapezire foarte tarzie si care mentine limbi de zapada si vara, sau chiar cateva veri la rand), etajul glaciar (cu firn si gheata); etajele nivale sunt uneori reunite in etajul periglaciar.

9.Morfogeneza - Totalitatea proceselor de creare si evolutie a formelor de relief sub actiunea agentilor interni si externi. M. declansata de om a capatat numele de m. antropica. Totalitatea fenomenelor de m. si formele rezultate sub un anumit tip de climat se cheama sistem morfoclimatic (sau climato-morfologic). Termenul de m. e folosit si in alte stiinte (ex.: m. solurilor), de aceea, mai corect este geomorfologeneza. Sin. geomorfologie dinamica.

10. Morfostructura - Termen echivoc insemnand totalitatea structurilor geologice care impun forme de relief, sau totalitatea formelor de relief care sunt determinate de structura (relief structural). In mod obisnuit insa se foloseste ca titlul pentru acea parte a geomorfologiei care studiaza raporturile dintre structura (uneori si litologie) si formele de relief (fie ca e vorba numai de structuri statice, fie ca e vorba si de tectonica - miscari).

11. Deal - Ridicatura a scoartei terestre dominanta de versanti, cu altitudini de 200-800m, cu fragmentare ce trece de 100m adancime, rezultata in urma unor miscari de inaltare sau prin fragmentarea podisurilor joase.

12.Defileu - Vale adanca si ingusta, sau portiune de vale, care traverseaza un munte, un lant muntos sau un podis, sculptata in roci dure de o apa curgatoare. Spre deosebire de chei, d. este mai lunga si prezinta ingustari ce alterneaza cu portiuni mai largi unde se pot dezvolta chiar lunci (ex. D. Oltului intre Turnu Rosu si Cozia, sau D. Dunarii de la Bazias la Gura Vaii, etc.)

13. Depresiune - Forma de relief excavat, cu altitudini mai joase decat terenurile din jur, care pot avea dimensiuni extrem de variate, de la o dolina pana la un bazin intermontan, sau chiar o cuveta oceanica, dar care nu este asimilata cu o vale. Clasificarea depresiunilor se poate face variat, dupa origine, structura, etc. In unitatile montane exista: d. intermontane (inchise in ramuri muntoase, ex. Transilvania), d. intramontane (in interiorul unei ramure sau a unui masiv muntos, ex. dep. Petrosani), d. periferice (la marginea unui munte), d. golf (care patrunde in munte sub forma unor golfuri larg deschise spre exterior). Similare sunt si: d. itracolinare (intre dealuri), submontane (la poalele muntelui si inchise de dealuri sau de podis), de baraj vulcanic (ex. Dep. Ciucului), d. tectonice (create printr-o miscare negativa ce realizeaza fie un graben sau culoar tectonic, fie un sinclinal, sau o caldeira). Opus d. tectonice sunt d. de eroziune, care se pot combina cu cele tectonice si dau d. erozivo-tectonice. Categoria de depresiuni inchise (total) cuprinde pe cele de origine glaciara, carstica, eoliana, de tasare. In structurile monoclinale apar d. subsecvente (ortoclinale), periferice (la contactul cu muntele), numite, pe total, si d. structurale. D. periferice sunt adesea si d. de contact (create la contactul unor roci moi cu altele dure); cand o roca dura bareaza d. in aval, ea devine d. suspendata (ex. Dep. Petresti din spatele Cheilor Turzii). Dupa relieful lor dominant, d. mai pot fi: deluroase, campuri (Brasov), cu piemonturi (Hateg), podisuri interioare; sau, dupa altitudine: joase, medii, inalte, etc. D. abisala sau groapa abisala (fosa).

14. Paleoforme - Totalitatea formelor de relief realizate de sisteme morfogenetice mai vechi decat cel actual. Se mai numesc si forme mostenite. Opus lor sunt formele actuale, sau vii.

15.Piemont - Campii sau campuri usor inclinate construite din aluviuni, ce se extind, uneori pe zeci sau chiar sute de km, la baza muntelui inalt si care se deosebesc de alte tipuri de campii prin modul lor de organizare comandat, in mare parte, de munte. Notiunea are un inteles morfo-grafic, ce se refera la pozitia sa la poala sau piciorul muntelui, cat si unul genetic, ce ia in considerare procesele morfogenetice, mai ales aluviunile aduse din munte si modul lor de depunere la poala acestuia. Exista doua conditii de baza pentru formarea p., una tectonica (o diferenta mare si brusca de nivel intre munte si o regiune joasa de campie sau depresionara) si alta climatica (climat cu un anotimp secetos care sa nu permita transportul tuturor aluviunilor pana la mare sau ocean, obligandu-le sa se depuna incepand de la baza muntelui spre exterior (ex.: cl. mediteranean, musonic, subdesertic). Formarea campiilor piemontane poate trece prin urmatoarele stadii: conuri piemontane, glacisuri piemontane (unirea conurilor, dar care raman inca evidente ca forma), piemonturi (glacisuri uniforme si mai prelungi) si campii piemontane. Cand p. se inalta, ele se transforma in podisuri piemontane, cu poduri piemontane foarte prelungi, care, cu timpul, se reduc la interfluvii inguste si apoi devin chiar dealuri. P. sunt asociate, la baza muntelui, cu glacisuri sau conuri de eroziune, cu prispe piemontane, sau chiar cu pedimente, iar in interiorul lor, pe vai, pot apare terase imbucate sau rezemate, dupa cum in exterior se pot forma campii de glacisuri (in faza inaltarii piemontului). P. se clasifica dupa: a) tipul de munte sub care apar: p. subalpine (sub lanturile alpine; cele mai extinse, ca de ex.: in sudul Alpilor, sudul Himalaiei, sub o parte din Cordilierii americani; apoi sub Carpati - ca subtip alpin, in care se gasesc inclusiv p. in depresiunile intramontane), p. sub masive vechi (reduse ca extindere, combinate cu glacisuri, ca in: Tassili din Africa, sub Vosgi etc.); b) dupa tipul de climat; p. mediteraneene (climat deosebit de favorabil), p. musonice (cu atat mai extinse cu cat anotimpul secetos e mai lung), p. subdesertice (piemonturi extinse si cu panta foarte mica spre exterior) ; c) p. functionale, nonfunctionale (podisuri), fosile (ingropate), relicte (urme dispersata); p. structurale (pe strate de lave, sau suprafete dure de strate sedimentare) etc. Dominarea muntelui asupra p. se traduce in: sedimentele si structura acestora (aluviuni, flis, molasa), tectonica (cute adanci, sau numai la marginea dinspre munte; miscari pozitive sau negative locale cu piete de adunare a apelor sau cu divergente hidrografice), in climat (precipitatii, foehn), in hidrografic si hidrogeologie, vegetatie, in modul de amenajare si exploatare a terenurilor (resurse specifice p. prelucrate intr-un mod aparte, resurse aduse din munte cura ar fi apa, lemnul, forta de munca etc., sau mentinerea unor pasuni pentru oile ce coboara iarna din munte etc.).

16. Pisc - 1.Varf relativ ascutit, care domina un deal, un munte sau o culme. 2. Promontoriu de camp, ascutit, format prin intretaierea a doua concavitati largi de meandru, ce domina lunca unui rau (ex.:piscurile de pe dreapta Dambovitei, la Bucuresti).

17.Campie Forma majora de relief, cu suprafata dominant neteda. Cu altitudini intre 0 si 200m (cand sunt foarte extinse pot depasi aceasta altitudine, sau cand sunt intramuntoase, ca de ex. Dep. Brasovului). Exista doua mari tipuri genetice de c. continentale: c. de acumulare si c. de eroziune. a) C. de acumulare au si ele numeroase subtipuri: c. piemontane, formate prin ingemanarea unor mari conuri de dejectie (C. Targovistei si C. Ploiestului); c. piemontane terminale (poalele unor conuri de dejectie foarte plate si extinse, care se termina cu forme deltaice (C. Valsiei); c. de glacis, formata prin spalarea areala si acumulari in panze la poala unor dealuri (Glacisul Buzau-Trotus, C. Vingai etc.); c. lacustre (fluvio-lacustre) realizate prin colmatarea unui lac; cand se pastreaza foarte netede pe mari intinderi, iar raurile s-au adancit in ele relative mult se mai numesc c. tabulare (Baraganul central); c. de subsidenta, situate pe o zona in curs de scufundare, compensata cu aluviuni (C. Titu, C. Covasnei); c. de divagare, peste care raurile se revarsa periodic in tendinta de a se inaltala nivelul profilului de scurgere necesara albiilor; uneori se suprapun peste zona de subsidenta (ex. Campia joasa a Crisurilor); c. de nivel de baza, realizate prin acumulari fluviatile, la marginea unei mari, la altitudini apropiate de zero m, unde raurile isi schima periodic gurile de versare (C. Chinei de E); c. deltaice, formate prin acumulari fluviatile in golfuri putin adanci sau pe litoralul unei mari fara maree, compusa din nenumarate grinduri, ce alterneaza cu unitatile lacustre (Delta Dunarii, Balta Brailei); c. eoliene, care au fost realizate prin umplerea cu nisip, carat in cea mai mare parte de vant; c. glaciare ramase de sub fostele calote glaciare si netezite prin eroziune si acumulare glaciara; c. fluvio-glaciare, extinse la marginea fostelor calote glaciare, construite din aluviuni carate de torentii rezulati din topirea ghetarilor (se numesc si sandre); c. de loess, unde umplerea este realizata pe mari grosimi de loess. b) C. de eroziune sunt si ele de mai multe categorii: c. fluviatile sau peneplene realizate prin eroziunea indelungata a apelor curgatoare; pediplene, formate prin ingemanarea pedimentelor; c. de terase, realizate prin eroziunea laterala a raurilor, sub forma de terase, in detrimentul unui podis jos (C. Olteniei); c. colinara cu aspect deluros, dar obisnuit folosita pentru agricultura (C.Transilvaniei). C. maritima, situate la marginea marii si creata prin procese de eroziune (c. de abraziune), cat si prin procese de acumulare, care adesea se mai numeste si c. litorala. 2. C. submarine, sau suboceanice sunt de doua feluri; c. de self sau platforma continentala, situate pana la - 200m, uneori chiar si 400m si c. abisale, intalnite intre mins 3000 si 7000m.

18.Canion - Vale adanca si ingusta, cu versanti foarte puternici inclinati, de obicei verticali si in trepte, cu putine confluente, care ia nastere in podisurile cu structuri orizontale din roci dure si cu climat arid. Se intalnesc si in regiunile constituite din loessuri cu grosimi mari. Cel mai mare c. este marele Canion al fluviului Colorado, adanc peste 1500m. C. submarin, vale submarina care incepe de pe platforma continentala si sectioneaza apoi talazul (abruptul) continental, avand adesea aspect de canion (ex. cel care se gaseste in continuarea fluviilor: Ind, Gange, Lena, Congo, Sf. Laurentiu, etc.).

19.Relief - Ansamblul asperitatilor sau inegalitatilor pe care le imbraca suprafata scoartei terestre sau o parte din ea. Notiunea este generala si exhaustiva, putandu-se referi atat la forme deosebit de mari pe care le imbraca asperitatile respective (un continent, un lant muntos), sau la unele foarte mici (o terasa, un crov).

20. Abis - Deschizatura adanca intr-un platou sau versant muntos, in special in calcare, careia de obicei nu i se vede fundul. Termenul se foloseste si pentru apa adanca.