De la geografia sacrala la geopolitica - uscatul si marea

1. Geopolitica o stiinta "intermediara"

Conceptiile geopolitice au devenit de mult factorii cei mai importanti ai politicii contemporane. Ele se construiesc pe principii generale care permit usor analiza situatiei oricarei tari separate si a oricarei regiuni separate.

Geopolitica, asa cum exista astazi, este fara indoiala, o stiinta laica, "profana", secularizata. Dar poate ca tocmai ea, dintre toate celelalte stiinte contemporane, a pastrat cel mai mult legatura cu Traditia si stiintele traditionale. Réné Génon spunea ca chimia contemporana este rezultatul desacralizarii stiintei traditionale, a alchimiei, iar fizica contemporana - a magiei. Se poate spune ca si geopolitica contemporana este produsul secularizarii, al desacralizarii unei alte stiinte traditionale, al geografiei sacrale. Dar intrucat geopolitica ocupa un loc aparte printre stiintele contemporane si deseori este categorisita ca "pseudostiinta", atunci profanarea ei nu este la fel de totala si ireversibila ca in cazul chimiei si fizicii. Legaturile cu geografia sacrala se vad aici destul de clar. De aceea se poate spune ca geopolitica ocupa o pozitie intermediara intre stiinta traditionala (geografia sacrala) si stiinta profana.

2. Uscatul si marea

In geopolitica exista doua notiuni initiale - uscatul si marea Anume aceste doua stihii - Pamantul si Apa - stau la baza imaginii calitative a omului despre spatiul terestru. Prin trairea uscatului si a marii, a pamantului si a apei omul intra in contact cu aspectele fundamentale ale existentei sale. Uscatul inseamna stabilitate, soliditate, fixitate, spatiu ca atare. Apa inseamna miscare, blandete, dinamism, timp.

Aceste doua stihii sunt in esenta cele mai evidente manifestari ale naturii materiale a lumii. Ele sunt in afara omului: totul e dens si lichid. Ele sunt si in interiorul lui: trupul si sangele (Acelasi lucru e si la nivel celular).

Universalitatea trairii pamantului si apei da nastere conceptiei traditionale a Tariei Cerului, fiindca prezenta Apelor de Sus (izvorul ploii) in cer presupune si prezenta unui element simetric si obligatoriu - al pamantului, uscatului, a cetatii ceresti. Oricum ar fi, Pamantul, Marea, Oceanul sunt in esenta principalele categorii ale existentei pamantesti si omenirea nu poate sa nu vada in ele unele atribute fundamentale ale universului. In calitatea lor de termeni principali ai geopoliticii ei isi pastreaza importanta lor pentru civilizatiile de tip traditional si pentru statele, popoarele si blocurile ideologice contemporane. La nivelul fenomenelor geopolitice globale Uscatul si Marea au generat termenii de talasocratie si telurocratie, adica "atotputernicie cu ajutorul marii" si "atotputernicie cu ajutorul uscatului".

Orice stat, orice imperiu, isi intemeiaza forta sa pe dezvoltarea cu precadere a uneia din aceste categorii. Imperiile sunt fie "talasocrate", fie "telurocrate". Primul presupune prezenta metropolei si al coloniilor, al doilea - a capitalei si a provinciei pe "uscat in general". In cazul "talasocratiei", teritoriile ei nu sunt unite intr-un singur spatiu al uscatului ceea ce creeaza factorul discontinuitatii. Marea este locul tare si slab al "atotputerniciei talasocrate". "Telurocratia", dimpotriva, are calitatea continuitatii teritoriale.

Dar logica geografica si cosmologica complica schema simpla a acestei divizari: la o suprapunere a elementelor ei perechea "pamant-mare" genereaza ideile de "pamant-maritim" si "apa terestra". Pamantul maritim este o insula, adica baza imperiului maritim, polul talasocratiei. Apa pamantului sau apa uscatului sunt raurile care determina dezvoltarea imperiului de uscat. Tocmai pe rauri sunt situate orasele, iar aceasta inseamna ca si capitala, polul telurocratiei. Aceasta simetrie este si simbolica si administrativ-economica si geografica in acelasi timp. Este important de remarcat ca statutul Insulei si Continentului se determina nu atat pe baza dimensiunii lor fizice cat pe baza specificului constiintei tipice a populatiei. Astfel, in pofida dimensiunilor Americii de Nord, geopolitica SUA are un caracter insular, iar Japonia insulara reprezinta, din punct de vedere geopolitic, exemplul unei mentalitati continentale etc.

Este important inca un detaliu: istoriceste talasocratia este legata de Occident si oceanul Atlantic, iar telurocratia de Rasarit si continentul eurasiatic. (Exemplul de mai sus al Japoniei se explica printr-o "atractie" mai mare, printr-o influenta a Eurasiei).

Talasocratia si atlantismul au devenit sinonime cu mult inainte de expansiunea coloniala a Marii Britanii sau a cuceririlor portughezo-spaniole. Popoarele Occidentului si culturile lor au inceput miscarea spre Rasarit din centrele situate in Atlantic inainte de a incepe valul de migratii maritime. Marea Mediterana a fost si ea cucerita dinspre Gibraltar spre Orientul Apropiat si nu invers. Si, dimpotriva, sapaturile din Siberia de Rasarit si Mongolia demonstreaza ca anume aici au existat focare stravechi ale civilizatiei, iar aceasta inseamna ca tocmai teritoriile centrale ale continentului au fost leaganul lumii eurasiatice.

3. Simbolismul peisajului

Pe langa cele doua categorii globale - Pamantul si Marea - geopolitica opereaza si cu definitii mult mai speciale. Din realitatile talasocrate fac parte si formatiunile maritime si oceanice. Asadar, civilizatia marilor, a Marii Negre si a Marii Mediterane spre exemplu, se deosebeste foarte puternic, dupa calitatea sa, de civilizatia oceanelor, adica a statelor si a popoarelor insulare care populeaza tarmurile oceanelor deschise. Civilizatiile de rauri si lacuri sunt si ele o divizare mult mai speciala.

Telurocratia are si ea formele sale specifice. Astfel, putem distinge civilizatia Stepei si civilizatia Padurii, civilizatia Muntilor si civilizatia Vailor, civilizatia Pustiului si civilizatia Ghetei. In geografia sacrala varietatile peisajului sunt interpretate ca niste complexe simbolice legate de specificul ideologiei statale, religioase si etice ale unor sau altor popoare. Chiar si in cazul cand avem de-a face cu religia ecumenica universalista, intruchiparea ei concreta intr-un popor, intr-o rasa, intr-un stat sau altele va fi supusa adaptarii conform contextului sacral-geografic local.

Pustiurile si stepele sunt microcosmosul geopolitic al nomazilor. Intrucat in pustiuri si stepe factorul "apa" este redus la minimum tendintele telurocrate isi ating apogeul anume aici. Tocmai imperiile Pustiului si Stepei trebuie sa fie, din punct de vedere logic, capul de pod geopolitic al telurocratiei.

Un exemplu de imperiu al Stepei poate fi considerat imperiul lui Cinghizhan, iar exemplul caracteristic de imperiu al Pustiului - califatul arab, care a aparut sub influenta nemijlocita a nomazilor.

Muntii si civilizatiile montane reprezinta mai curand niste formatiuni arhaice, fragmentare. Tarile montane nu numai ca nu sunt izvoare ale expansiunii ci dimpotriva, spre ele se concentreaza jertfele expansiunii geopolitice ale altor forte telurocrate. Nici un imperiu nu-si are centrul in regiunile montane. De aici si motivul atat de frecvent al geografiei sacrale: "muntii sunt populati de demoni". Pe de alta parte, ideea pastrarii in munti a ramasitelor raselor si civilizatiilor vechi este exprimata in faptul ca tocmai in munti sunt situate centrele sacrale ale traditiei. Se poate spune chiar ca in telurocratie muntii coreleaza cu o oarecare putere spirituala.

Imbinarea logica a ambelor conceptii - a muntilor ca simbol sacerdotal si a campiei ca simbol al maretiei - a devenit simbolica colinei, adica a unei inaltimi mai mici sau mijlocii. Colina este simbolul puterii. Colina este simbolismul puterii tariste, care se inalta deasupra nivelului laic al stepei, dar nu depaseste limitele intereselor statale (asa cum se intampla in cazul muntilor). Colina este resedinta regelui, ducelui, imparatului, dar nu a sacerdotului. Toate capitalele marilor imperii telurocrate sunt situate pe colina sau pe coline (deseori pe sapte coline, dupa numarul planetelor; pe cinci coline - dupa numarul stihiilor, incluzand eterul etc.)

In geografia sacrala Padurea este apropiata intr-un anumit sens de munti. Insasi simbolica lemnului este inrudita cu simbolica muntelui (si una si alta au semnificatia de axa a lumii). De aceea in telurocratie padurea indeplineste o functie periferica - padurea este si "locul sacerdotilor" (druizii, magii, sihastrii) dar si "locul demonilor", adica al ramasitelor arhaice ale trecutului disparut. Nici zona de padure nu poate fi centrul imperiului de uscat.

Tundra reprezinta analogia nordica a stepei si pustiului, dar clima rece o face cu mult mai putin importanta din punct de vedere geopolitic. Aceasta "periferie" isi atinge apogeul sau in gheturi, care la fel ca si muntii sunt zone de profunda arhaicitate. Este semnificativ faptul ca la eschimosi traditia samanica semnifica izolarea singuratica in gheturi unde viitorului saman i se deschide lumea de dincolo. In felul acesta gheturile sunt o zona sacerdotala, pragul spre o alta lume.

Avand in vedere aceste caracteristici primare si cele mai generale ale hartii geopolitice, pot fi determinate diferite regiuni ale planetei in concordanta cu calitatea lor sacrala. Aceasta metoda poate fi aplicata si la particularitatile locale ale peisajului la nivelul unei tari aparte sau chiar a unei localitati. Se poate urmari si asemanarea ideologiilor si traditiilor aparent al celor mai diferite popoare in caz ca peisajul fundamental de locuire a lor este identic.

4. Orientul si Occidentul in geografia sacrala

In contextul geografiei sacrale, Punctele Cardinale au o caracteristica calitativa aparte. In diferite traditii si in diferite perioade ale acestor traditii imaginea geografiei sacrale se poate schimba in concordanta cu fazele ciclice de dezvoltare a acestei traditii. Totodata, deseori variaza si functia simbolica a Punctelor Cardinale. Fara a intra in detalii se poate formula o lege mult mai universala a geografiei sacrale cu privire la Orient si Occident.

In geografia sacrala, Orientul este considerat, in mod traditional, in baza "simbolismului cosmic", "pamantul Spiritului", pamantul raiului, pamantul abundentei, a belsugului, "patria" Sacralului, sub aspectul cel mai perfect, mai desavarsit. Aceasta idee se reflecta mai cu seama in Biblie, unde se vorbeste despre asezarea estica a "Edenului". Aceeasi interpretare este caracteristica si pentru alte traditii avraamice ( a islamului si iudaismului) dar si pentru multe traditii neavraamice - chineza, hindusa, iraniana. "Orientul este lacasul zeilor", spune o formula a vechilor egipteni, dar si cuvantul "orient" (in egipteana "neter") insemna, in acelasi timp, si "dumnezeu". Din punctul de vedere al simbolismului natural, Orientul este locul unde rasare, pe unde "urca" soarele, Lumina Lumii, simbolul material al Divinitatii si Spiritului. Occidentul are un sens simbolic diametral opus. Occidentul este "tara mortii", "lumea mortilor", "tara verde" (asa cum o numeau vechii egipteni).

Occidentul dupa expresia misticilor islamici este "imparatia exilului", "fantana instrainarii". Occidentul este "anti-Orient", este tara "apusului" a declinului, degradarii, a trecerii din manifestat in nemanifestat, din viata in moarte, de la abundenta la saracie, etc. Occidentul este locul unde apune, unde "coboara" soarele.

Vechile traditii isi organizau "spatiul sfant", isi fondau centrele de cult, inmormantarile, lacasele sfinte si constructiile, interpretau particularitatile naturale si "civilizatoare" ale teritoriilor geografice, culturale si de stat ale planetei conform acestei logici a simbolismului cosmic firesc. In felul acesta structura migratiilor, razboaielor, campaniilor, valurilor demografice, constructiei de imperii etc. era determinata de logica primara, paradigmatica a geografiei sacrale. Pe axa Orient-Occident s-au asezat popoare si civilizatii care aveau caracteristici ierarhice - cu cat esti mai aproape de Orient cu atat esti mai aproape de Sacral, de Traditie, de legea abundentei spirituale. Cu cat esti mai aproape de Occident cu atat este mai mare decaderea, degradarea si amortirea Spiritului.

Evident ca aceasta logica nu era absoluta, dar in acelasi timp, nu era secundara si relativa, asa cum pe nedrept considera astazi cercetatorii "profani" ai religiilor si traditiilor vechi. In realitate, logica sacrala si respectarea simbolismului cosmic erau cu mult mai constientizate, rationale si mai active la vechile popoare decat se crede astazi. Chiar si in lumea noastra antisacrala, la nivelul "inconstientului", arhetipurile geografiei sacrale se pastreaza aproape intotdeauna in totalitate si se trezesc in momentele cele mai importante si mai critice ale cataclismelor sociale.

Asadar, geografia sacrala confirma univoc legea "spatiului calitativ" in care Orientul reprezinta "plusul ontologic" simbolic, iar "occidentul" - "minusul ontologic".

Conform traditiei chinezesti Orientul este principiul iang, masculin, luminos, principiului solar, iar Occidentul - in, feminin, intunecat, lunar.

5. Orient si Occident in geopolitica contemporana

Acum sa vedem cum aceasta logica a geografiei sacrale se reflecta in geopolitica iar aceasta, fiind o stiinta strict contemporana, fixeaza doar starea de fapt a lucrurilor, lasand pe din afara principiile sacrale.

Geopolitica in formularea initiala a lui Ratzel, Kjellen si Mackinder (iar mai tarziu a lui Haushofer si a eurasiaticilor rusi) pornea de la particularitatile diferitelor tipuri de civilizatii si state, in dependenta de asezarea lor geografica. Geopoliticienii au stabilit deosebirea fundamentala dintre puterile "insulare" si "continentale", dintre civilizatia "occidentala", "progresista" si forma culturala "orientala", "despotica" si "arhaica". Intrucat in stiinta contemporana problema Spiritului in interpretarea lui metafizica si sacrala nu se pune niciodata, geopoliticienii o abandoneaza preferand sa aprecieze situatia in alti termeni, mult mai actuali decat notiunea de "sacral" si "profan", "traditional" si "antitraditional" etc.

Referat: Sistemul circulator la om - inima, vasele de sange Proiect: Ierarhia organizarii biomoleculare

Geopoliticienii stabilesc o deosebire principiala intre dezvoltarea statala, culturala si industriala a regiunilor Orientului si regiunile Occidentului in ultimele secole. Imaginea este urmatoarea. Occidentul este centrul dezvoltarii "materiale" si "tehnologice". La nivel cultural-ideologic in el predomina tendintele "liberal-democrate", conceptia individualista si umanista. La nivel economic prioritatea ii revine comertului si modernizarii tehnice. Tocmai in Occident au aparut pentru prima data teoriile "progresului", "evolutiei", ale "dezvoltarii progresive a istoriei", absolut straine lumii traditionale a Orientului (si acelor perioade ale istoriei Occidentului cand si acolo exista traditia sacrala de reala valoare, asa cum s-a intamplat, mai cu seama, in Evul Mediu). Constrangerea la nivel social a capatat, in Occident, un caracter pur economic, iar ideea Legii Ideii si Fortei s-a schimbat cu Legea Banilor.

Specificul "ideologiei Occidentului" s-a concretizat treptat, in formula universala a "ideologiei drepturilor omului", care a devenit principiul dominant al regiunii celei mai occidentale a planetei - America de Nord si in primul rand SUA. Nivelului industrial al acestei ideologii ii corespundea ideea "tarilor dezvoltate", iar la nivel economic - conceptia "pietei libere", a "liberalismului economic". Totalitatea acestor caracteristici completata de unificarea militara, strategica a diferitelor sectoare ale civilizatiei Occidentului este determinata astazi de notiunea de "atlantism". In secolul trecut geopoliticienii vorbeau despre "tipul anglosaxon de civilizatie" sau despre "democratia capitalista, burgheza". In acest tip "atlantic" si-a gasit exprimarea cea mai clara formula "Occidentului geopolitic".

Orientul geopolitic reprezinta antipodul Occidentului geopolitic. In locul modernizarii economice aici predomina formele traditionale, arhaice ale productiei de tip corporativ, de breasla ("a tarii in dezvoltare"). In locul constrangerii economice statul foloseste cel mai mult constrangerea "morala" sau cea fizica (Legea Ideii si Legea Fortei). In locul "democratiei" si a "drepturilor omului" Orientul tinde spre totalitarism, socialism si autoritarism, adica spre diferite tipuri de regimuri sociale, unitare doar prin faptul ca in centrul sistemului lor se afla nu "individul", "omul" cu "drepturile" lui si cu "valorile sale strict individuale", dar ceva in afara individului, in afara omului - fie "societatea", "natiunea", "poporul", "ideea", "conceptia", "religia", "cultul conducatorului" etc. Occidentul i-a opus democratiei liberale a Occidentului cele mai diverse tipuri de societati neliberale, neindividualiste - de la monarhiile autoritare la teocratie si socialism. Totusi din punct de vedere tipologic, geopolitic, specificul politic al unui sau altui regim a fost neesential in comparatie cu impartirea calitativa in sistem "occidental" (= "comercial individualist") si "oriental" (= "neindividualist de forta"). Formele tipice ale unei asemenea civilizatii anti-occidentale au fost URSS, China comunista, Japonia de pana la 1945 sau Iranul lui Comeyni.

Este interesant de remarcat ca Rudolf Kjellen, autorul termenului de "geopolitica", folosit de el pentru prima data, ilustra deosebirea dintre Occident si Orient in felul urmator: Vorba tipica a americanului este "go ahead", ceea ce textual inseamna "inainte". Aici se reflecta optimismul geopolitic intern si firesc si "progresismul" civilizatiei americane care este forma absoluta a modelului occidental. Rusii de obicei repeta cuvantul "binisor" (in ruseste in textul lui Kjellen - A.D.). Prin aceasta se manifesta "pesimismul", "contemplatia", "fatalismul" si "Fidelitatea traditiei", caracteristice Orientului.

Daca e sa ne intoarcem acuma la paradigma geografiei sacrale, vom vedea contradictia directa dintre prioritatile geopoliticii contemporane (notiuni ca "progres", "liberalism", "drepturile omului", "oranduire comerciala" etc. au devenit astazi, pentru majoritate, niste termeni pozitivi) si prioritatile geografiei sacrale, care apreciaza tipurile de civilizatie dintr-un punct de vedere diametral opus (notiuni ca "spirit", "contemplare", "supunerea fortei supraumane sau ideii supraumane", "ideocratie" etc. au fost doar pozitive si pana astazi au ramas ca atare, pentru popoarele Orientului la nivelul "inconstientului lor colectiv"). In felul acesta, geopolitica contemporana (cu exceptia rusilor eurasiatici, a discipolilor germani ai lui Haushofer, a fundamentalistilor islamici, etc.) apreciaza imaginea lumii in mod diametral opus geografiei sacrale traditionale. Totodata, amandoua stiintele converg in descrierea legitatilor fundamentale ale imaginii geografice a civilizatiei.

Nordul sacral si Sudul sacral

Pe langa determinismul sacral-geografic al axei Orient-Occident este extrem de importanta problema unei alte axe orientate vertical - axa Nord-Sud. Aici ca si in celelalte cazuri, principiile geografiei sacrale, simbolismul punctelor cardinale si continentele corespunzatoare lor au analogii directe in imaginea geopolitica a lumii, care pe parcursul procesului istoric, fie ca se formeaza firesc, fie ca se construieste constientizat si artificial in rezultatul actiunilor concertate ale unor sau altor formatiuni geopolitice. Din punctul de vedere al "traditionalismului integral" deosebirea dintre "artificial" si "natural" este foarte relativa, fiindca Traditia n-a cunoscut nimic asemanator cu dualismul kantian, care delimiteaza strict intre ele "subiectivul" si "obiectivul" ("fenomenalul" si "noumenalul"). De aceea determinismul sacral al Nordului si Sudului nu este doar un factor fizic, natural, climateric de peisaj (adica ceva "obiectiv") sau doar "ideea", "conceptia" produsa de mintile unor sau altor indivizi (adica ceva "subiectiv") dar si ceva care este superior polului obiectiv si subiectiv. Se poate spune ca in istorie, Nordul sacral, arhetipul Nordului, se bifurca pe de o parte in peisajul natural nordic si in ideea de Nord, "nordismul", pe de alta parte.

Stratul cel mai vechi, primar al Traditiei confirma univoc primatul Nordului asupra Sudului. Simbolismul Nordului se refera la Izvor, la raiul nordic primar unde isi are inceputul civilizatia umana. Textele iraniene vechi si zoroastre vorbesc despre "Ariana Vaadj", tara nordica si despre capitala ei "Vara", de unde au fost izgoniti vechii arieni de ingheturile trimise asupra lor de catre Arhiman, duhul Raului si dusmanul luminosului Ormuzada. Vedele vechi vorbesc si ele despre tara Nordului ca despre patria primitiva a indusilor, despre Svetadvipa Pamantul Alb, situat in extremitatea nordica.

Grecii antici vorbeau despre Hiperboreea, insula nordica cu capitala la Tula. Acest pamant era considerat patria zeului Apolon purtator de lumina. Si in multe alte traditii se pot gasi urmele unui simbolism nordic stravechi deseori uitat si devenit fragmentar. Ideea de baza, legata, traditional de Nord, este ideea Centrului, a Polului Nemiscat, punctul Vesniciei, in jurul caruia se invarte nu numai spatiul, dar si vremea, ciclul. Nordul este pamantul unde soarele nu apune nici noaptea, este spatiul luminii vesnice. Orice traditie sacrala considera ca Centrul este Mijlocul, punctul unde se intalnesc contrariile, locul simbolic care nu se supune legilor entropiei cosmice. Acest Centru, al carui simbol este Svastica (care subliniaza stabilitatea si constanta Centrului si mobilitatea si nestatornicia periferiei), se numea in fiecare traditie diferit, dar totdeauna direct sau indirect, era in legatura cu simbolismul Nordului. De aceea se poate spune ca toate traditiile sacrale sunt esenta Traditiei Nordice Primordiale Unitare, adaptate unor sau altor conditii istorice. Nordul este partea Luminii, aleasa de Logosul primar pentru a se manifesta in Istorie, si orice manifestare a lui ulterioara restabilea doar simbolismul polar paradisiac primar.

Geografia sacrala stabileste corelatia dintre Nord si spirit, lumina, curatenie, belsug, unitate, vesnicie.

Sudul simbolizeaza contrariul - materialitatea, intunericul, incurcatura, lipsurile, pluralitatea, scufundarea in suvoiul vremii si al devenirii. Chiar si din punct de vedere al naturii in zonele polare exista o singura Zi de jumatate de an si o singura Noapte de jumatate de an. Este Ziua si Noaptea Zeilor si Eroilor, a ingerilor. Chiar si traditiile degradate isi aminteau de aceasta latura sacrala, spirituala, supranaturala a Nordului, considerand regiunile nordice un adapost al "duhurilor" si a "fortelor de dincolo de mormant". In Sud, Ziua si Noaptea se impart intr-o multime de zile si nopti umane, simbolismul primar al Hiperboreei se pierde si amintirea despre el devine factorul "culturii", al "traditiei". In general, Sudul coreleaza deseori cu cultura, adica cu acea sfera a activitatii umane unde Nevazutul si Spiritualul Pur capata trasaturile lor materiale, grosolane, vizibile Sudul este imparatia materiei, vietii, biologiei si instinctelor. Sudul descompune puritatea nordica a Traditiei, dar pastreaza materializate urmele ei.

In geografia sacrala, perechea Nord-Sud nu se reduce la o confruntare abstracta a Binelui si Raului. Aceasta este mai curand opozitia Ideii Spirituale si a intruchiparii ei, brutale, materiale. La o recunoastere intr-un caz normal de catre Sud a primatului Nordului, intre aceste puncte cardinale exista relatii armonioase - "Nordul", "spiritualizeaza" Sudul, solii nordici le aduc celor din sud Traditia, pun temelia civilizatiilor sacrale. Daca Sudul refuza sa recunoasca primatul Nordului, incepe opozitia sacrala, "lupta continentelor", totodata, anume Sudul din punctul de vedere al traditiei, este raspunzator de acest conflict prin incalcarea normelor sfinte. In "Ramaiana", spre exemplu, insula sudica Lanca este considerata adapostul demonilor care au rapit-o pe Siza sotia lui Rama, si au declarat razboi Nordului continental cu capitala Aiodhia.

Totodata, este important de remarcat ca in geografia sacrala, axa Nord-Sud este mai importanta decat axa Orient-Occident. Dar fiind mai importanta, ea coreleaza cu cele mai vechi etape ale istoriei ciclice. Marele razboi al Nordului si Sudului Hiperboreei si Gondvanei (vechiul paleocontinent al Sudului) se refera la vremurile "de pana la potop". In ultimele faze ale ciclului el devine mult mai ascuns, mai voalat. Dispar si vechile paleocontinente ale Nordului si Sudului. Stafeta opozitiei trece la Orient si Occident.

Inlocuirea axei veritale Nord-Sud cu axa orizontala Orient-Occident este specifica ultimelor etape ale ciclului, totusi pastreaza legatura logica si simbolica dintre aceste doua perechi geografice sacrale. Perechea Nord-Sud (adica Spirit-Materie, Vesnicie-Vreme) se proiecteaza peste perechea Orient-Occident (adica Traditie si Profanism, Inceput si Declin). Orientul este proiectia orizontala a Sudului in sus. In urma unui astfel de transfer a sensurilor sacrale este usor sa obtinem structura unei viziuni continentale, specifice Traditiei.

7. Oamenii Nordului

Nordul sacral determina un tip uman deosebit care poate avea intruchiparea sa biologica si rasiala dar poate si sa nu aiba. Esenta "nordismului" consta in capacitatea omului de a ridica fiecare obiect din lumea fizica, materiala, la rangul de arhetip al lui, de Idee a lui. Aceasta calitate nu este o simpla dezvoltare a inceputului rational. Dimpotriva, tocmai acest "rationament pur" cartezian si kantian nu este capabil ca, in mod firesc, sa invinga limita fina dintre "fenomen" si "noumen", dar tocmai aceasta capacitate sta la baza gandirii nordice. Omul Nordului este nu pur si simplu un om alb, "arian" sau indoeuropean dupa sange, limba, cultura. Omul Nordului este tipul specific al faptuirii, inzestrat cu intuitia directa a Sacrului. Pentru el cosmosul este materia din simboluri, iar fiecare din acestea arata spre principiul Primar ascuns de ochiul Sfant. Omul nordului este "omul solar", Sonnenmensch, care nu inghite energie ca o materie neagra, dar care o emana, revarsand din sufletul sau valuri de plazmuire, lumina, forta si intelepciune.

Civilizatia nordica pura a disparut odata cu Hiperboreea antica, dar tocmai solii ei au pus temeliile tuturor traditiilor existente. Tocmai aceasta "rasa" nordica a Dascalilor s-a aflat la izvoarele religiilor si culturilor popoarelor de pe toate continentele, de diferite culori ale pielii. Urmele cultului hiperboreean poate fi gasit si la indienii din America de Nord, si la slavii vechi, si la fondatorii civilizatiei chineze, si la aborigenii din oceanul Pacific, si la germanii blonzi, si la samanii negri din Africa occidentala, si la aztecii cu pielea rosie, si la mongolii falcosi. Nu exista vreun popor pe planeta care nu ar avea mitul "omului solar", sonnenmench. Adevarata minte spirituala, suprarationala, Logosul dumnezeiesc, capacitatea de a vedea prin univers Sufletul lui tainic, sunt calitati determinante ale Nordului. Acolo unde exista Curatenia Sacra si Intelepciunea, acolo exista nevazut Nordul, independent de faptul, in ce punct al timpului si al spatiului ne aflam.

8. Oamenii Sudului

Omul Sudului, tipul gondvanic, este diametral opus tipului "nordic". Omul Sudului traieste inconjurat de consecinte, de manifestari secundare; el se afla in cosmosul pe care il respecta dar nu-l intelege. El se inchina exteriorului si nu interiorului. El pastreaza cu sfintenie urmele spiritualitatii, a intruchiparii ei in mediul material, dar nu este capabil sa treaca de la simbolizare la simbolizat. Omul Sudului traieste cu patima si elan, el pune sufletescul mai presus de spiritual (pe care pur si simplu nu-l cunoaste) si respecta Viata ca pe o instanta suprema. Pentru omul Sudului e specific cultul Mamei Primordiale, a materiei, care genereaza o diversitate de forme. Civilizatia Sudului este civilizatia Lunii, care isi primeste lumina de la Soare (Nord), pe care o pastreaza si o transmite un timp oarecare, dar periodic isi pierde contactul cu el (luna noua). Omul Sudului este Mondmensch.

Cand oamenii Sudului se afla in armonie cu oamenii Nordului, adica recunosc autoritatea lor si superioritatea tipologica (dar nu rasiala) domneste armonia civilizationala. Cand acestia pretind la suprematia raportului lor arhetipal cu realitatea, apare tipul cultural denaturat care poate fi definit in totalitate ca idolatrie, fetisism sau panganism (in sensul negativ, peiorativ al acestui termen).

Ca si in cazul paleocontinentelor, tipurile nordice si sudice pure au existat doar intr-o adanca antichitate. Oamenii Nordului si oamenii Sudului s-au opus unii altora in epocile initiale. Mai tarziu, popoare intregi ale Nordului au patruns pe pamanturile sudice intemeind uneori civilizatii "nordice" pronuntate - Iranul antic, India. Pe de alta parte, sudicii patrundeau uneori departe spre Nord ducand cu ei tipul lor cultural - finlandezii, eschimosii, ciuccii etc. Treptat, claritatea initiala a panoramei sacral-geografice s-a tulburat. Cu toate acestea dualismul tipologic al "oamenilor Nordului" si al "oamenilor Sudului" s-a pastrat in toate timpurile si in toate epocile, dar nu ca un conflict extern dintre doua civilizatii diferite, ci ca unul intern, in limitele uneia si aceleiasi civilizatii.

Incepand cu un anumit moment al istoriei sacrale, tipul Nordului se opune tipului Sudului peste tot, indiferent de locul concret al planetei.

9. Nordul si Sudul in Orient si in Occident

Tipul oamenilor Nordului a putut sa se proiecteze si in Sud, si in Orient si in Occident. Lumina Nordului a creat in Sud mari civilizatii metafizice de felul celei indiene, iraniene sau chineze care, in situatia Sudului "conservator", au pastrat pentru mult timp Revelatia incredintata lor. Totusi simplitatea si claritatea simbolismului nordic s-a transformat aici in diverse manevre viclene ale doctrinelor, ritualurilor si datinilor sacrale. Insa, cu cat inaintam spre Sud cu atat sunt mai slabe urmele Nordului. Motivele "nordice" se pastreaza intr-o forma extrem de fragmentara, rudimentara si chiar deformata si in mitologia si ritualurile locuitorilor insulelor din oceanul Pacific si din Africa de Sud.

In Orient, Nordul se manifesta ca o societate clasica traditionala, intemeiata pe superioritatea univoca a supraindividualului asupra individualului, unde "umanul" si "rationalul" se sterge in fata principiului suprauman si suprarational. Daca Sudul da civilizatiei un caracter de "stabilitate", atunci Orientul determina sacralitatea si autencitatea ei, a caror garantie este Lumina Nordului.

In Occident, Nordul se manifesta in societatile eroice, unde tendinta de faramitare, individualizare si rationalizare, caracteristica Occidentului ca atare, s-a invins pe sine insasi si individul, devenind Erou, iesea dincolo de limitele inguste ale personalitatii "umane-prea-umane". In Occident, Nordul este personificat de figura simbolica a lui Heracle care, pe de o parte, il elibereaza pe Prometeu (tendinta "umanista", exclusiv occidentala, de lupta pentru credinta), iar pe de alta parte, ii ajuta lui Zeus si zeilor sa-i invinga pe gigantii rasculati impotriva lor (adica slujeste spre binele normelor sacrale si Ordinii spirituale).

Sudul, dimpotriva, se proiecteaza diametral opus celor trei orientari. In Nord da un efect de "arhaism" si stagnare culturala. Chiar si traditiile arctice, "nordice", capata sub influenta elementelor sudice, "paleoasiatice", "finlandeze" sau "eschimose", un caracter "idolatru", "fetisist". (Aceasta se refera, in special, la civilizatia germano-scandinava din "epoca scalzilor").

In Orient, fortele Sudului se manifesta in societatile despotice unde indiferenta orientala fireasca si intemeiata fata de individual trece in negarea marelui Subiect Suprauman. Toate formele totalitarismului din Orient sunt legate, si tipologic si rasial, de Sud.

Si, in sfarsit, in Occident, Sudul se manifesta in forme extrem de brutale, materialiste ale individualismului, cand indivizii atomari ajung pana la limita decaderii antieroice, inchinandu-se doar "vitelului de aur", confortului si hedonismului egoist. Se pare ca anume o astfel de imbinare a doua tendinte geopolitice sacrale da tipul cel mai negativ de civilizatie, fiindca in ea se suprapun doua orientari care sunt negative de la sine - Sudul pe verticala si Occidentul pe orizontala.

10. De la continente la metacontinente

Daca in perspectiva geografiei sacrale Nordul simbolic corespunde univoc cu aspectele pozitive, iar Sudul cu cele negative, atunci in imaginea stricta a geopoliticii contemporane totul este cu mult mai complicat si, intr-o oarecare masura, chiar dimpotriva. Geopolitica contemporana intelege prin termenii "Nord" si "Sud" cu totul alte categorii decat geografia sacrala.

In primul rand paleocontinentul Nordului, Hiperboreea, nu exista, la nivel fizic, deja de cateva sute de ani, ramanand o realitate spirituala spre care e indreptata privirea spirituala a initiatilor care urmaresc Traditia initiala.

In al doilea rand, rasa nordica antica, rasa "invataceilor albi" sositi de la pol in epoca primordiala, nu corespunde in nici un caz cu ceea ce se obisnuieste astazi sa numim "rasa alba", bazandu-se doar pe caracteristicile fizice, culoarea pielii, etc. Nordul Traditiei si populatia lui initiala, "autohtonii nordici", demult nu mai reprezinta o realitate istorico-geografica concreta. Judecand dupa toate acestea, chiar ultimele ramasite ale acestei culturi primordiale au disparut din realitatea fizica acum cateva mii de ani.

In felul acesta, Nordul in Traditie este o realitate metaistorica si metageografica. Acelasi lucru se poate spune si despre "rasa hiperboreana" - ea este o "rasa" nu in sens biologic ci in unul pur spiritual. (Tema "raselor metafizice" a fost dezvoltata pe larg in lucrarile lui Iulius Evola).

Continentul Sudului si Sudul Traditiei in intregime precum si populatia lui antica la fel nu exista de demult in stare pura. Pe masura ce se micsora influenta centrului initiatic polar primar si a trimisilor sai asupra lumii, aproape intreaga planeta a devenit, la un moment dat, si intr-un anumit sens "Sud". Rasele contemporane ale Sudului reprezinta produsul multiplelor amestecuri cu rasele Nordului si culoarea pielii a incetat demult sa fie principala trasatura distinctiva a apartenentei la o "rasa metafizica" sau alta.

Cu alte cuvinte, imaginea geopolitica contemporana a lumii are foarte putin comun cu viziunea principiala a lumii in sectiunea supraistorica, atemporala. In epoca noastra, continentele si populatia lor s-au indepartat la maximum de arhetipurile ce le corespundeau in vremurile primordiale. De aceea astazi, intre continentele reale si rasele reale (ca realitati ale geopoliticii contemporane), pe de o parte, metacontinentele si metarasele (ca realitati ale geografiei sacrale traditionale) pe de alta parte, exista nu pur si simplu o deosebire ci aproape o concordanta inversa.

11. Iluzia "Nordului bogat"

Geopolitica contemporana foloseste adeseori notiunea de "nord" cu atributul "bogat" - "Nordul bogat", dar si "Nordul dezvoltat". Prin aceasta se intelege totalitatea civilizatiei occidentale care acorda atentia principala dezvoltarii laturii materiale si economice a vietii. "Nordul bogat" este bogat nu pentru ca este mai destept, mai intelectual sau spiritual decat "Sudul", ci pentru ca el isi construieste sistemul social pe principiul maximizarii profitului material care poate fi scos din potentialul social si natural, din exploatarea resurselor umane si naturale. "Nordul bogat" este legat, din punct de vedere rasial, de acele popoare care au culoarea alba a pielii si aceasta particularitate sta la baza diferitelor versiuni ale "rasismului occidental" evident sau latent (in special cel anglo-saxon).

Succesele "Nordului bogat" in sfera materiala au fost ridicate la rangul de principiu politic si chiar rasial in acele tari care se aflau in avangarda dezvoltarii industriale, tehnice si economice, adica Anglia, Olanda, mai tarziu Germania si SUA. In cazul dat, bunastarea materiala si cantitativa a fost echivalata cu criteriul calitativ, iar pe aceasta baza s-au dezvoltat cele mai absurde prejudecati despre "barbaria", "primitivismul", "imaturitatea" si "lipsa de omenie" a popoarelor sudice (adica a celor ce nu apartin "Nordului bogat"). Acest "rasism economic" s-a manifestat deosebit de graitor in cuceririle coloniale anglosaxone, iar mai tarziu, versiunile lui exagerate au intrat in aspectele mai brutale si mai contradictorii ale ideologiei national-socialiste.

Totodata, ideologii nazisti deseori amestecau presupunerile confuze despre "nordismul-spiritual" si "rasa ariana spirituala" pure cu rasismul vulgar, mercantil, biologic, comercial de tip englez. (In treacat fie zis, anume aceasta substituire a categoriilor geografiei sacrale cu categoriile dezvoltarii tehnico-materiale a constituit latura cea mai negativa a national-socialismului, care l-au dus, in cele din urma, la esecul politic, teoretic si chiar militar). Dar si dupa infrangerea celui de-al Treilea Reich, acest tip de rasism al "Nordului bogat" n-a disparut din viata politica.

Purtatorii lui au devenit, in primul rand SUA si colaboratorii lor atlantici din Europa Occidentala. Bineinteles ca in noile doctrine mondialiste ale "Nordului bogat" nu se accentueaza problema puritatii biologice si rasiale dar, cu toate acestea, "Nordul bogat" manifesta si astazi fata de tarile nedezvoltate si in curs de dezvoltare din Lumea a Treia, o aroganta pur "rasiala", specifica atat pentru colonialistii englezi cat si pentru ortodocsii national-socialisti germani ce tin de linia lui Rozenberg.

In realitate, din punct de vedere geopolitic, "Nordul bogat" reprezinta acele tari, in care au invins fortele diametral opuse Traditiei, fortele cantitatii, materialismului, ateismului, degradarii spirituale si decaderii sufletesti. "Nordul bogat" reprezinta ceva ce se deosebeste radical de "nordismul spiritual", de "spiritul hiperborean". In geografia sacrala, esenta Nordului inseamna primatul spiritului asupra materiei, biruinta definitiva si totala a Luminii, Dreptatii si Puritatii asupra intunericului din viata animalica, a samavolniciei pasiunilor individuale si a ticalosiei egoismului ordinar.

"Nordul bogat" al geopoliticii mondialiste, dimpotriva, reprezinta bunastarea materiala, hedonismul, societatea de consum, pseudoraiul fara probleme si artificial ale celor pe care Nietzsche ii numea "ultimii oameni". Progresul material al civilizatiei tehnice a fost insotit de regresul spiritual monstruos al adevaratei culturi sacrale si de aceea, din punctul de vedere al Traditiei, "bogatia" Nordului contemporan "dezvoltat" nu poate sa serveasca in calitate de criteriu al adevaratei superioritati asupra "saraciei" materiale si inapoierii tehnice a "Sudului primitiv" contemporan.

Mai mult decat atat, contrar nivelului material, "saracia Sudului" implica de cele mai multe ori pastrarea in regiunile sudice a adevaratelor forme sacrale ale civilizatiei, iar aceasta inseamna ca uneori, dincolo de aceasta "saracie", se ascunde o bogatie spirituala. Cel putin, doua civilizatii sacrale continua sa existe pana in ziua de astazi in spatiile Sudului, desi "Nordul bogat" (si agresiv) incearca sa impuna tuturor masurile si caile de dezvoltare proprii. Acestea sunt India hindusa si lumea islamica.

Referitor la traditia din Extremul Orient exista doua puncte de vedere diferite, fiindca unii vad chiar sub invelisul retoricii "marxiste" si "maoiste" unele principii traditionale care au fost intotdeauna determinante pentru civilizatia sacrala a Chinei. Oricum ar fi, chiar si acele regiuni sudice, populate de popoare ce pastreaza cu devotament traditiile vechi si aproape uitate, in comparatie cu "Nordul bogat" ateizat si extrem de materialist, sunt "spirituale", "de valoare reala" si "normale", in timp ce "Nordul bogat" este din punct de vedere spiritual absolut "anormal" patologic.

12. Paradoxul "lumii a Treia"

In proiectele mondialiste "Sudul sarac" este de fapt sinonimul "lumii a Treia". Aceasta lume a fost numita "a Treia" in perioada razboiului rece si insasi notiunea presupunea ca primele doua lumi - capitalista dezvoltata si socialista mai putin dezvoltata - sunt mai importante si semnificative pentru geopolitica globala decat celelalte regiuni. In principiu, expresia "lumea a Treia" are un sens umilitor fiindca, conform logicii utilitariste a "Nordului bogat", aceasta definitie echivaleaza tarile "lumii a Treia" cu bazele resurselor naturale si umane ale "nimanui" care trebuie doar reparate, exploatate si folosite in scopuri proprii.

Totodata, "Nordul bogat" a folosit cu abilitate particularitatile politico-ideologice si religioase traditionale ale "Sudului sarac", straduindu-se sa puna in slujba intereselor sale materiale si economice acele forte si structuri care, prin potentialul spiritual depaseau cu mult nivelul spiritual al "Nordului" insusi. El izbutea sa faca acest lucru aproape intotdeauna, fiindca chiar momentul ciclic de dezvoltare a civilizatiei noastre favorizeaza tendintele denaturate, anormale si nefiresti (conform Traditiei noi ne aflam acum chiar in ultima perioada a "secolului intunecat" - cali-iuga). Induismul, confucianismul, islamul, traditiile autohtone ale popoarelor "nealbe" deveneau pentru cuceritorii materiali ai "Nordului bogat" doar niste piedici in calea realizarii scopurilor lor, dar acestia, pentru a-si atinge scopurile mercantile, foloseau concomitent aspecte izolate ale Traditiei - contradictii, particularitati religioase sau probleme nationale. Aceasta folosire utilitara a aspectelor Traditiei in scopuri strict antitraditionale a fost un rau si mai mare decat negarea nemijlocita a Traditiei in intregime, fiindca denaturarea cea mai mare consta in a constrange maretia sa slujeasca nimicnicia.

In realitate "Sudul sarac" este "sarac" la nivel material in virtutea orientarii sale de esenta spirituala, atribuind intotdeauna aspectelor materiale ale existentei un loc secundar si neinsemnat. In epoca noastra, Sudul geopolitic a pastrat in linii generale o atitudine strict traditionalista fata de lumea exterioara - o atitudine linistita, distanta si, in cele din urma, indiferenta - diametral opusa obsesiei materiale a "Nordului bogat", in pofida paranoiei lui materialiste si hedoniste.

Oamenii "Sudului sarac", aflandu-se in Traditie, traiesc pana astazi mai din plin, mai profund si chiar mai luxos, fiindca participarea activa in Traditia sacrala inzestreaza toate aspectele vietii lor personale cu acel sens, acea intensitate, cu acea bogatie de continut de care au fost lipsiti reprezentantii "Nordului bogat", chinuiti de nevroze, teama materiala, pustiire interioara, de o lipsa de sens totala a existentei, care reprezinta doar un caleidoscop ofilit de ilustratii vii dar lipsite de continut.

S-ar putea spune ca in vremurile initiale raportul dintre Nord si Sud este diametral opus cu raportul dintre ele in epoca noastra, fiindca anume Sudul mai pastreaza astazi legaturile cu Traditia, in timp ce Nordul le-a pierdut definitiv. Aceasta afirmatie nu acopera deloc plenitudinea imaginii, fiindca adevarata Traditie nu poate sa admita o asemenea atitudine umilitoare fata de sine, pe care o practica "Nordul bogat" agresiv si ateu fata de "lumea Treia". Problema este ca Traditia se pastreaza in Sud doar inertial fragmentar, partial. Ea ocupa o pozitie pasiva si se impotriveste aparandu-se doar. De aceea la sfarsitul timpurilor Nordul spiritual nu trece pe deplin in Sud, aici doar se aduna si se pastreaza impulsurile spirituale, sosite candva aici din Nordul sacral. Nu este posibil ca din principiu, initiativa traditional activa sa provina din Sud. Si dimpotriva "nordul bogat" mondialist a putut sa-si consolideze influenta daunatoare asupra planetei, datorita specificului regiunilor nordice, predispuse spre activitate. Nordul a fost si ramane mai ales locul fortei, de aceea doar initiativele geopolitice, ce vin dinspre Nord, au o eficacitate adevarata.

Astazi "Sudul sarac" are toate prioritatile spirituale in fata "Nordului bogat" dar totodata nu poate fi o alternativa serioasa la agresiunea profana a "Nordului bogat", nu poate sa propuna un proiect geopolitic radical, capabil sa distruga imaginea patologica a spatiului planetar contemporan.

13. Rolul "lumii a Doua"

In imaginea geopolitica bipolara "Nordul bogat" - "Sudul sarac" a existat intotdeauna o componenta suplimentara care avea o importanta de sine statatoare si foarte importanta. Aceasta componenta este "lumea a doua". Prin "lumea a doua" se subintelege lagarul socialist integrat in sistemul sovietic. "Lumea a doua" n-a fost nici "Nord bogat" cu adevarat, fiindca anumite motive spirituale influentau pe ascuns ideologia materialista neefectiva a socialismului sovietic nici "Lumea a Treia" cu adevarat, fiindca orientarea totala spre o dezvoltare materiala "progresul" si alte principii cu totul profane s-au aflat la baza sistemului sovietic. URSS eurasiatica era situata din punt de vedere geopolitic atat pe teritoriile Asiei sarace cat si pe pamanturile Europei destul de "civilizate". In perioada socialismului, zona planetara a "Nordului bogat" a fost intrerupta in rasaritul Eurasiei complicand claritatea raporturilor geopolitice pe axa Nord-Sud.

Sfarsitul "lumii a Doua", ca civilizatie aparte, presupune pentru spatiile eurasiatice ale fostei URSS doua alternative - fie sa se integreze in "Nordul bogat" (reprezentat de Occident si SUA), fie sa alunece spre "Sudul sarac", adica sa se transforme in "lumea a Treia". Este posibila si o varianta de compromis, de repliere a unei parti a regiunilor spre "Nord", iar a altei parti - spre "Sud". Ca intotdeauna, in ultimele secole, initiativa de reimpartire a spatiilor geopolitice in acest proces ii apartine "nordului bogat", care, folosind cu cinism paradoxurile conceptiei "lumii a Doua", traseaza noi hotare geopolitice si redistribuie zonele de influenta.

Factorii nationali, economici si religiosi servesc mondialistilor doar ca niste instrumente in activitatea lor cinica si profund motivata materialiceste. Nu este de mirare faptul ca pe langa retorica "umanista" mincinoasa sunt folosite tot mai des si aproape deschis argumentele "rasiste", menite sa le inspire rusilor complexul superioritatii "albe" fata de meridionalii asiatici si caucazieni. Este corelat cu aceasta si procesul invers - respingerea definitiva a teritoriilor de sud ale fostei "lumi a Doua" spre "Sudul sarac" este insotita de specularea tendintelor fundamentaliste, a aspiratiilor oamenilor spre Traditie, spre renasterea religiei.

Dezmembrandu-se, "lumea a Doua" se rupe in bucati pe linia "traditionalism" (de tip sudic, inertial, conservator) - "antitraditionalism" (de tip nordic activ, modernist si materialist). Un astfel de dualism care astazi abia se contureaza, in timpul cel mai apropiat va deveni fenomenul dominant al politicii eurasiatice, fiind determinat de expansiunea interpretarii mondialiste a lumii in termenii "Nordului bogat" - "Sudul sarac". Incercarea de a salva fostul Mare Spatiu sovietic, incercarea de a pastra pur si simplu "lumea a Doua" ca ceva independent si oscilator la limita dintre Nord si Sud (in interpretare strict contemporana) nu poate sa se incununeze de succes atata timp cat nu va fi propusa conceptia fundamentala a geopoliticii contemporane, interpretata si constientizata in starea ei reala, dincolo de toate declaratiile iluzorii de tip umanitar si economic.

"Lumea a Doua" dispare. Ea nu mai are loc in tabloul geopolitic contemporan. In acelasi timp creste presiunea "Nordului bogat" asupra "Sudului sarac" care, in lipsa instantei intermediare existente pana acum - "lume a Doua" - a ramas fata in fata cu materialitatea agresiva a civilizatiei tehnocrate. O alta soarta diferita, decat dezbinarea totala dupa regulile dictate de "Nordul bogat", este posibila pentru "lumea a Doua" doar renuntand radical la logica planetara a axei dihotomice Nord-Sud, intr-o cheie mondialista.

14. Proiectul "Reinvierea Nordului"

"Nordul bogat mondialist" isi globalizeaza dominatia sa asupra planetei dezbinand si lichidand "lumea a Doua". In geopolitica contemporana aceasta se numeste "noua ordine mondiala". Fortele active ale antitraditiei isi consolideaza victoria lor asupra rezistentei pasive a regiunilor sudice, cu pretul inapoierii economice a celor ce pastreaza si apara Traditia in formele ei restante. Energiile geopolitice interne ale "lumii a Doua" se afla in situatia de a alege - fie sa se alinieze in sistemul "zonei nordice civilizate" si sa rupa definitiv legaturile cu istoria sacrala (proiectul mondialismului de stanga), fie sa se transforme intr-un teritoriu ocupat cu tolerarea restaurarii partiale a unor aspecte ale traditiei (proiectul mondialismului de dreapta). Tocmai in aceasta directie se desfasoara astazi evenimentele si se vor desfasura in viitorul apropiat.

In calitate de proiect alternativ poate fi formulata teoretic o alta cale de transformari geopolitice, bazata pe respingerea logicii mondialiste Nord-Sud si pe revenirea la geografia sacrala adevarata - pe cat este posibil la sfarsitul veacului intunecat. Acesta este proiectul "Marii intoarceri" sau, in alta terminologie, al "Marelui Razboi al Continentelor".

Esenta acestui proiect in liniile cele mai generale, este urmatoarea:

1) "Nordului bogat" i se opune nu "Sudul sarac" ci "Nordul sarac" "Nordul sarac" este idealul desavarsit, sacral al intoarcerii spre izvoarele nordice ale civilizatiei. Acest Nord este "sarac" fiindca este intemeiat pe un ascetism total, pe devotamentul radical fata de valorile supreme ale Traditiei, pe sacrificiul materialului in numele spiritualului. "Nordul sarac" exista din punct de vedere geografic doar pe teritoriile Rusiei care, fiind, in esenta "lumea a Doua", s-a impotrivit, la nivel social-politic, pana in ultima clipa sa accepte definitiv civilizatia mondialista in formele ei cele mai "progresiste". Pamanturile nordice eurasiatice ale Rusiei sunt singurele teritorii planetare care n-au fost valorificate pana la capat de "Nordul bogat" populate de popoare traditionale si care alcatuiesc terra incognita a lumii contemporane pentru Rusia, drumul "Nordului sarac" inseamna renuntarea la incadrarea in zona mondialista cat si la arhaizarea propriilor traditii si reducerea lor la nivelul folcloric al rezervatiei etno-religioase. "Nordul sarac" trebuie sa fie spiritual, intelectual, activ si agresiv. Opozitia potentiala a "nordului sarac" este posibila si in alte regiuni ale "Nordului bogat" care poate sa se manifeste printr-o sabotare radicala din partea elitei intelectuale occidentale a liniei fundamentale a "civilizatiei negustoresti", revolta impotriva lumii finantelor, pentru valorile vechi si eterne ale Spiritului, pentru dreptate, pentru jertfirea de sine. "Nordul sarac" incepe lupta geopolitica si ideologica cu "Nordul bogat", renuntand la proiectele lui, zadarnicind din interior si din exterior planurile lui, subminand eficacitatea lui ireprosabila, impiedicand masinatiile lui social-politice.

2) "Sudul sarac" nu este in stare sa se opuna de unul singur "Nordului bogat", intra in alianta radicala cu "Nordul (eurasiatic) sarac" si incepe lupta de eliberare impotriva dictaturii "nordice". Este deosebit de important sa se dea lovitura asupra reprezentantilor ideologiei "Sudului bogat", adica asupra acelor forte care, lucrand pentru "Nordul bogat", lupta pentru "dezvoltarea", "progresul" si "modernizarea" tarilor traditionale, ceea ce in practica ar insemna doar indepartarea si mai mare de ramasitele Traditiei sacrale.

3) "Nordul sarac" al Orientului eurasiatic, impreuna cu "Sudul sarac", acoperind circumferinta intregii planete, isi concentreaza fortele lor in lupta "Nordului bogat" al Occidentului atlantic. Totodata, se pune capat pentru totdeauna, din punct de vedere ideologic, versiunilor vulgare ale rasismului anglosaxon, glorificarii "civilizatiei tehnice a popoarelor albe" care insoteste propaganda mondialista. (Alain de Benoist si-a exprimat acest gand in denumirea cunoscutei sale carti "Lumea a Treia" si Europa: suntem uniti prin lupta - "L'Europe, Tiersmonde - meme combat"; in aceasta carte se vorbeste, bineinteles, despre o "Europa spirituala", o "Europa a popoarelor si a traditiilor" si nu despre o "Europa Maastricht a negustorilor") Caracterul intelectual, spiritul activ si spiritualitatea Nordului sacral adevarat intoarce traditiile Sudului spre Izvorul nordic si-i ridica pe meridionali la o revolta planetara impotriva singurului dusman geopolitic. Rezistenta pasiva a "meridionalilor" capata in felul acesta un punct de sprijin in mecanismul planetar al "nordicilor" care resping radical ramura vicioasa si antisacrala a acelor popoare albe care au pasit pe calea progresului tehnic si al dezvoltarii materiale. Izbucneste Revolutia Geopolitica planetara suprarasiala si supranationala, bazata pe solidaritatea fundamentala a "Lumii a Treia" cu acea parte a "Lumii a Doua" care respinge proiectul "Nordului bogat".