Legile generale si specifice reliefosferei

Legile generale si specifice reliefosferei

Actiunea agentilor, gruparea si intensitatea lor nu se realizeaza haotic, intamplator ci in baza unor stranse corelatii care se dobandesc intre ei dar si cu elementele de mediu in care se produc. Ca urmare, mecanismul genetico-evolutiv se desfasoara in concordanta cu diverse legi, unele cu caracter general, iar altele pe diferite trepte ierarhice inferioare in cadrul reliefosferei.

1. Legile globale se raporteaza la mediul geografic la scara planetara, ele conditionand marile sisteme geografice terestre in care si relieful constituie un component esential, deci ele actioneaza deopotriva in toate subinvelisurile mediului geografic stabilind si interconditionarile dintre ele. In aceasta grupa se includ:

Legea zonalitatii este impusa de - forma aproape sferica a Pamantului ce determina o repartizare inegala a cantitatii de radiatie solara (scade de la latitudinile mici spre poli). Rezulta mai intai fasii numite zone de caldura cu desfasurare latitudinala in care bilantul radiativ este diferit. Dar, in cadrul acestora acelasi specific zonal se reflecta in valorile temperaturii, precipitatiilor, umezelii, in repartitia principalelor formatiunii vegetale si asociatii de animale, distribuirea tipurilor de sol, specificul scurgerii raurilor etc. In reliefosfera situatia apare evident in: caracteristicile actiunii agentilor externi, regimul de manifestare a proceselor morfogenetice (au rol esential, alterarea chimica in zona ecuatoriala, vantul si pluviodenudarea in deserturi; fluviatia in zonele temperate; inghet-dezghetul, nivatia etc. in zonele reci), in modalitatile asocierii lor (alterarea cu eroziunea laterala si pluviodenudarea in regiunile calde si umede; actiunea vantului cu siroirea, dezagregarea in desert; actiunea raurilor, cu siroirea, alunecarile de teren in regiunile temperat oceanice; inghet-dezghetul, zapada, vantul in zonele reci etc.) si in individualizarea unor grupari de forme de relief si chiar de peisaje morfologice cu distributie latitudinala (ex. inselberguri cu pedimente si pediplene in savane, erguri si hamade in desert, nivele de eroziune, terase, glacisuri, lunci in zona temperata, soluri poligonale, hidrolacoliti, campuri de pietre etc. in zonele polare etc). Ca urmare, pe fondul general impus de diferentierea zonelor de caldura rezulta si zonele morfoclimatice (calda si umeda, calda si uscata, calda cu sezoane diferite de umiditate; temperata umeda si temperata arida; reci subpolare si polare.

Legea interzonalitatii actioneaza tot in sens latitudinal, dar la contactul dintre doua zone de caldura, fasii unde se succed periodic caracteristici morfoclimatice specifice acestora. Factorii care o impun sunt inclinarea axei terestre si miscarea de revolutie a Pamantului care conduc la migrarea fasiilor de convergenta si divergenta a maselor de aer, pendularea Ecuatorului termic si de aici o modificare periodica a conditiilor in care se realizeaza dinamica si evolutia actuala a reliefului. Pe Glob s-au individualizat sase zone de acest tip (doua subecuatoriale, doua subtropicale si doua subpolare) desfasurate relativ simetric in raport cu Ecuatorul; in cadrul lor sunt cele mai multe asocieri de agenti si procese morfologice.

Legea etajarii este conditionata de existenta unor sisteme de munti inalti, pe mai multe mii de metri. In acest fel sectoare din cadrul lor se vor situa la altitudini diferite in troposfera si vor primi cantitati deosebite de energie solara reflectata de scaderea valorilor de temperatura pe verticala (cca. 6⁰ la 1000 m). In acelasi sens se constata o crestere pana la o anumita inaltime a cantitatii de precipitatii si a umiditatii apoi diminuarea lor, modificari in regimul vanturilor si diverselor fenomene meteorologice. Toate acestea se rasfrang in asocierea si intensitatea producerii proceselor de modelare. Daca la baza muntilor agentii si procesele sunt comune cu cele din zona morfoclimatica in care se afla acestia de la o anumita altitudine ele se vor modifica, vor fi alte grupari, situatie care permite deosebirea de fasii cu desfasurare pe verticala care vor avea fiecare un anumit specific morfologic (etaje morfoclimatice). Acestea nu au o dezvoltare spatiala mare dar sunt bine individualizate si usor de delimitat. Unii factori locali (expozitia versantilor, marimea pantelor, fragmentarea etc.) pot cobori sau ridica limita lor, dezvoltand asimetrii, iar printr-o evolutie indelungata a relatiilor in sectoarele de contact, se poate ajunge la impunerea unor fasii tranzitorii (subetaje) cu procese si forme de relief distincte.

Spre deosebire de zonele morfodinamice tranzitorii a caror individualizarea a fost determinata de alternanta sezoniera a conditiilor ce genereaza relieful, la subetaje modificarile se dobandesc treptat prin afirmarea relatiilor din arealele de contact dintre etaje.

2. Legile specifice reliefosferei. Ele actioneaza la nivelul acestui invelis sau pentru anumite sectoare ale acestuia.

Legea expansiunii si restrangerii fundului bazinelor oceanice care are un caracter general reflecta raportul dintre ponderea proceselor dinamice din rifturi si ariilor de subductie in functie de care evolueaza placile, bazinele oceanice si masele continentele, se dezvolta reliefuri submarine etc.

Legea profilului de echilibru constituie o forma de exprimare la nivelul reliefosferei a legii generale a echilibrelor si dezechilibrelor. Interferenta actiunilor agentilor interni si externi conduce catre o tendinta generala de nivelare a reliefului exprimata de profile morfodinamice cu un anumit specific impus de conditiile in care s-a infaptuit modelarea printr-o evolutie de durata. Forma ideala a profilului este o linie larg concava. In natura insa intervin foarte multi factori locali, regionali care diversifica aceasta situatie.

Intre acestia importanti sunt:

- roca (panta va fi mai redusa la cele care opun o rezistenta mica);

agentul (raul va crea un profil generalizat larg concav pe cand un ghetar un profil in trepte);

climatul (creeaza profile diferite ca infatisare in principalele zone morfoclimatice care reflecta specificul imbinarii proceselor prin care actioneaza agentii; ex. raurile au profil in trepte in zona ecuatoriala, pragurile de natura tectonica fiind conservante, apoi cu concavitatea in sectorul superior in regiunile semiaride, larg concave in cele temperate, concave dar cu panta mare in cele reci, subpolare).(fig. 10)

Se disting doua situatii de evolutie catre un stadiu final de echilibru - prima in lungul traiectului actiunii agentului (rau, ghetar) si a doua pe suprafata de manifestare a proceselor impuse de un agent sau grupare de agenti (pe versanti, pe platforma litorala etc.). Indiferent de situatie atingerea echilibrului nu reprezinta decat o stare finala relativa. Pot interveni diversi factori (ridicarea neotectonica a regiunii, coborarea punctului de varsare, modificarea climatului etc.) care rup echilibrul impunand inceperea unei modelari noi ce va tinde catre un alt profil de echilibru. Ca urmare, in timp indelungat evolutia reliefului unei regiuni poate consemna forme care indica un anumit numar de faze in care s-a ajuns mai mult sau mai putin la stadii de echilibru. (ex. in lungul unei vai nivelele de eroziune si terasele). In unele situatii care presupun o evolutie de durata pe fondul general al unei stabilitati a factorilor care pot provoca dezechilibrari majore se poate ajunge la o nivelare pe ansamblu a reliefului pe teritorii intinse. Rezulta suprafete cvasiorizontale care reteaza structuri si roci diferite si care au caracteristicile unor campii de eroziune (peneplene, pediplene).

Legea nivelului de baza exprima dependenta modului (regimului) de realizare a modelarii unui versant sau a profilului longitudinal al unui rau in functie de pozitia bazei (punctului) de la care aceasta incepe sa se manifeste.

Pentru rauri se admite un nivel de baza general (nivelul zero al marilor si oceanelor sub care actiunea de eroziune a agentului nu se mai produce), nivele de baza regionale (vatra unei depresiuni, un lac prezent in cursul sau, punctele de confluenta etc.) si nivel de baza locale, (pragurile structurale sau petrografice etc.). (fig. 9).

In cazul ghetarilor, el coincide cu limita zapezilor vesnice, pentru apa marii in regiunile de tarm adancimea de pe platforma de la care se constata actiunea valurilor, curentilor.

Pentru evolutia versantilor importanta este atat pozitia bazei acestora ca nivel general, dar si orice ruptura de panta din lungul lor impusa de prezenta unor strate de roca mai dura sau realizata prin declansarea unor alunecari, prabusiri in masa etc. Fiecare dintre acestea reprezinta punctul in raport de care mai sus se va produce un anumit ritm de modelare. Dar, nu trebuie omis faptul ca pozitia lor este relativa, intrucat in timp indelungat ea se modifica ceea ce va conduce la schimbari in dinamica proceselor. (ex. in lungul raului un prag se retrage spre amonte lasand in aval o albie relativ echilibrata; pe un versant se ajunge la o atenuare a pantei generale etc.).

Legea eroziunii diferentiale. Relieful este alcatuit din roci variate care sunt cuprinse in structuri geologice diferite. Ca urmare, agentii exogeni intampina rezistente deosebite pe parcursul modelarii suprafetelor ce-l compun. De aici, rezulta faptul ca actiunea lor va fi diferita de la un sector la altul al versantilor sau albia raurilor, procesele avand intensitate variabila (mai rapida in sectoarele cu roci friabile si slaba pe cele dure, rezistente). Rezultatele se vor concretiza in diversificarea pantelor ce compun versantii, interfluviile, vaile (fig. 11) si de aici imprimarea unor fizionomii aparte care in multe situatii devin specifice unei categorii de roci (formele carstice pe calcar, crovurile pe loess, capatanile de zahar pe granite etc.) sau structuri geologice (vai simetrice, platouri pe structura tabulara etc.).

Legea ciclului de evolutie - pleaca de la ideea ca evolutia reliefului unei regiuni se face de la o forma primara la una de echilibru. W.M. Davis a definit prima data ciclul eroziunii, separand etape de evolutie (tinerete, maturitate, batranete) aplicat la transformarea unui sistem montan, intr-o campie de eroziune (peneplena). Ulterior l-a extins la sistemele carstice, glaciare, desertice etc. (fig. 11)

In diferite variante legea poate fi urmarita la evolutia oricarei forme de relief (o terasa aluviala rezulta prin doua etape de modelare (realizarea unei lunci si adancirea raului in aceasta lunca), iar terasa aluvionara implica trei etape (adancirea raului, dezvoltarea unei panze de aluviuni si o noua adancire). Intr-un camp cu loessuri groase evolutiv se pot separa trei stadii: se trece prin camp cu crovuri, camp cu gavane si camp cu depresiuni intinse (padine).

In natura, cu cat se trece de la forme de relief simple la forme complexe, desfasurate pe spatii largi si care au cunoscut o evolutie de durata, situatiile devin mult mai complicate. In lungul unei vai importante (Prahova, Teleajen, Buzau etc.) pot fi identificate forme de relief realizate in mai multe cicluri de evolutie (ex. nivele de eroziune, terase, lunca etc.).

Trebuie retinut insa faptul ca un ciclu nu este identic cu altul, fiecareia fiindu-i specifice - un anumit mod de manifestare a proceselor in raport de diversi factori locali (roca, structura etc.), regionali (conditii climatice), o anumita durata de stabilitate relativa a factorilor morfogenetici (neotectonici, climatici etc.) care pot intrerupe desfasurarea normala a proceselor de modelare etc.

Verificari:

Mentionati trei regiuni seisemice pe Glob si una in Romania.

Care sunt principalele invelisuri din structura interna a Pamantului rezultate din actiunea conjugata a gravitatiei si a miscarii de rotatie?

Extrageti din dictionarele geografice definitiile agentilor externi si dati exemple.

Pentru fiecare lege precizati - definitia, factorii favorizanti, mod de manifestare si dati exemple.