India: cadru geografic

India: Cadru geografic

Intre culturile antichitatii cultura indiana ocupa un loc de frunte si nu poate fi comparata - ca extensiune, varietate si durata - decat cu cultura chineza. O prezentare fie ea si sintetica a culturii, a istoriei si civilizatiei Indiei care acopera o perioada imensa de aproape cinci milenii, desavarsindu-se pe un subcontinent de patru milioane opt sute saizeci de mii de km², unde o populatie eterogena si numeroasa (de peste 800 de milioane de locuitori, vorbitoare a peste 500 de limbi) implica nu putine dificultati. La fel ca si China, India prezinta o neintrerupta continuitate culturala fondata pe traditii care urca pana in mileniul al III-lea i. e. n., traditii care isi pastreaza continuitatea si azi. Zbuciumata istorie a Indiei cu invaziile, razboaiele si nenumaratele ei conflicte interne si externe, bogatia si varietatea aspectelor ei culturale, diferentele enorme de nivel de civilizatie si cultura dintre popoarele sale pot lasa o impresie de adevarat haos. In realitate insa un simplu efort de sinteza poate avea ca rezultat desprinderea principalelor linii directoare ale spiritului indian in campul civilizatiei si al culturii si poate sugera, in aceasta imensa varietate, o relativa unitate, chiar si un stil propriu. Conditiile geografice ale subcontinentului indian sunt cele care au determinat in mod evident varietatea si denivelarile. Autohtonii isi numeau tara "Jambudviqa" - "insula fructului jambu" (un fruct local mic si negru asemanator ca aspect maslinei uscate). Denumirea actuala vine de la fluviul Sindhu, devenit in persana Hindhu, iar in greaca Indos. India inconjurata de trei parti de Oceanul Indian, este limitata in nord de lantul Himalayei (cei mai inalti munti din lume atingand 8800 m), care o desparte de Podisul Tibetului, dar prin ale carui vai si trecatori invadatorii au putut patrunde usor in regiunile bogate ale Indusului (azi Pachistan) si ale Gangelui, cel mai mare fluviu al subcontinentului. Campiile imense, fertile, ale acestor artere vitale pentru agricultura si comert, care sunt principalele fluvii din nordul Indiei, alterneaza cu jungla (cu fauna sa specifica: elefanti, tigri, bizoni, rinoceri, crocodili etc.), cu stepe si deserturi la fel de imense. Podisul Dekkan ocupa cea mai mare parte a Indiei Meridionale cu campii dar care are si munti inalti de pana la 2500 m. In zonele desertului si ale junglei dominata de o clima torida patrund si vanturile inghetate dinspre Himalaya.

In schimb, ploile musonului permit obtinerea de recolte an dupa an in largile bazine ale fluviilor cu cele mai vaste campii aluvionare ale lumii tropicale.

Intr-una din regiunile de campie din partea nord-vestica a Indiei in zona fluviului Indus s-au descoperit in urma cu opt decenii urmele unei civilizatii istorice denumite de catre arheologi civilizatia Indus. Alaturi de manuscrisele de la Marea Moarta sau mai bine zis de la Qumran, aceasta descoperire a fost socotita descoperirea arheologica a secolului. Pe un teritoriu de 1600 km lungime nord-sud acoperind o suprafata de aproximativ un milion km² s-au gasit urme de asezari omenesti la o adancime de pana la 18 m fata de nivelul actual al solului. Anul datarii in urma cercetarilor efectuate cu carbon radioactiv a fost desemnat anul 2800 i. e. n. probabil ca locuitorii acelor timpuri au fost autohtonii dravidieni, oameni mici de statura, cu pielea de culoare inchisa, ai caror urmasi numara si azi in India peste 100 de milioane de suflete. Ei erau triburi de pastori si agricultori ce cresteau vite si cultivau campurile, irigandu-le. Foloseau unelte de piatra, de arama si mai tarziu si de bronz; faceau la roata vase de ceramica, bine are, subtiri, decorate fin cu motive geometrice ori luate din natura, vase ale caror stil arata o oarecare asemanare cu ceramica de pe platoul indian[2].

Inainte deci de anul 2500 i. e. n. s-a constituit in valea Indusului una dintre cele mai spectaculoase civilizatii ale antichitatii. Pana in prezent au fost descoperite peste o suta de asezari proto-urbane grupate in jurul a doua mari centre urbane, aflate la o departare de 600 km unul de altul: Mohenjo-Daro in sud, in actuala provincie Lind, si Harappa in nord in Penjab. Datele arheologice furnizate de toate localitatile explorate pana azi prezinta o surprinzatoare unitate de nivel si de stil de civilizatie, pe un teritoriu atat de intins.

Circumferinta oraselor Mohenjo-Daro si Harappa de este 5 km, ne arata ca orasele aveau in jurul anului 2500 i. e. n. Dimensiuni urbanistice incomparabil mai mari decat orice alt oras din lume, din acel timp exceptand poate orasul Ur, caruia sigur ii erau superioare insa sub multe aspecte de civilizatie. Aceste doua orase prezinta cel dintai model de planificare urbanistica cunoscut in istorie pana azi.