GHETARUL DE LA BARSA
Localizare si cai de acces. Dintre cavitatile care alcatuiesc
impreuna marele complex carstic din depresiunea numita Groapa de la
Barsa si a caror lista are drept cap de afis sistemul
Zapodie, cu o lungime cumulata de 10 879 m, Ghetarul de la Barsa
este singura pestera cu o dezvoltare mai importanta
accesibila turistilor. Ea este situata in partea centrala a
depresiunii, in capatul dinspre nord-vest al falezei de calcar ce
brazdeaza in lung fundul acesteia, marcand aliniamentul general de
captare in subteran a paraielor care iau nastere pe flancul sau estic
si nord-estic. Accesul de
la Cabana Padis este identic cu cel pentru Ghetarul de la Focul Viu
pana intr-un luminis in care traseul marcat cu punct galben
coteste la stanga pentru a urca pe Piatra Galbenei. Aici se desprinde la
dreapta o poteca ce coboara spre un izvor si, mai departe,
pana in fundul Gropii, pe care il traverseaza in tot lungul falezei.
Aceasta carare depaseste spre mijlocul depresiunii un
abrupt de vreo 10 m inaltime, orientat perpendicular pe faleza,
trece pe langa Lacul Negru pe care il lasa in dreapta si,
dupa inca 250 m, coteste spre stanga prin fata intrarii
in Ghetarul de la Barsa.
Date istorice. Prima mentiune referitoare la aceasta
pestera o datoram lui A. Schmidl, care publica in 1863 o
sumara descriere a zonei invecinate intrarii, pe o distanta
de 170 m. Ea este vizitata apoi pe rand de J. Czaran (1903), E. Bokor
(1921) R. Jeannel si E. Bacovita (1929). In 1956, o echipa
mixta a Institutului de speologie din Cluj si a Comitetului Geologic
sporeste lungimea cunoscuta a cavitatii la 694 m, pentru
ca, datorita explorarilor intreprinse de speologii amatori din Oradea
si Cluj-Napoca, aceasta sa ajunga in 1975 la 2 750 m.
Descriere. Ghetarul de la Barsa reprezinta o retea
ramificata, cu o topografie destul de complicata, constituita in
cea mai mare parte din galerii active dar incluzand si unele tronsoane de
coridoare fosile. Intrarea principala, situata la o altitudine de 1
136 m, se continua cu o panta in alinata, acoperita cu o
carapace de gheata perena care se intinde pana la vreo 70 m
de la suprafata, intr-o sala al carei spatiu este
fragmentat de numeroase septe de roca suspendate in tavan. De aici se desfac doua
ramificatii. Spre stanga se urca pana in Sala Mare, la
extremitatea careia o scurta galerie razbate din nou la zi prin
mai multe deschideri, dintre care cea mai importanta formeaza un aven
de peste 10 m adancime. In latura dreapta a Salii Mari se poate
intercepta pentru prima data drenajul subteran al pesterii, care a
fost explorat in acest sector pe o lungime de 62 m. Ramificatia din
dreapta ajunge in curand la acelasi curs de apa, care curge printr-o
galerie de pana la 5 m latime, incrustata pe alocuri cu
concretiuni de montmilch. Planseul este acoperit de blocuri mari care
ingreuneaza intrucatva inaintarea si printre care paraul se
strecoara pana la un sifon impenetrabil, situat la 170 m de la
intrare. Tot acest sector al cavitatii poate fi vizitat
fara dificultati majore. Pestera se continua printr-o diaclaza
ingusta si meandrata, care se deschide cu putin inainte de
sifon in peretele din dreapta, la o inaltime de 4 m. Dupa un
parcurs de 70 m, ea debuseaza intr-o salita de unde se
ajunge din nou la cursul de apa. Galeria care continua in aval este
dublata de cateva fragmente ale unui nivel superior fosil, apoi devine
singura cale de inaintare, intrerupta de patru cascade de 4-10 m
inaltime. Un nou sifon, aflat la 106 m adancime fata de
suprafata, a putut fi ocolit printr-o galerie superioara, dar la
adancimea de 112 m explorarea s-a oprit definitiv in fata boltilor
inecate. Trei ramificatii mai importante, prin care se dreneaza apele
infiltrate in dolinele de la suprafata, completeaza topografia
acestui sector al pesterii. Paraul din Ghetarul de la Barsa este un afluent al
complicatei retele subterane din sistemul Zapodie, de care este
despartit de un tronson de galerii necunoscute in lungime
aeriana de numai 89 m. Ca si toate celelalte ape care se concentreaza
in complexul carstic al Gropii de la Barsa, el reapare la suprafata
probabil in Valea Galbenei, prin cateva mici izvoare aflate in Poiana Florilor,
dar aceasta problema nercesita inca multe lamuriri inainte
de a fi cunoscuti in intregime.
Conditii de vizitare. Pentru partea superioara a pesterii, pana
la primul sifon, nu sunt necesare decat mijloace de iluminat si, eventual,
salopeta si casca. Parcurgerea restului cavitatii
necesita cizme de cauciuc si material tehnic (40 m scari, corzi,
pitoane pentru ancorare) si nu poate fi intreprinsa decat de speologi
antrenati.
Bibliografie. R. Jeannel si E. Racovita (1929), M. Bleahu
si col. (1976), L. Valenas si col. (1977), L.
Valenas (1977).
