Evolutia principiilor mediului

Evolutia principiilor mediului

Ocrotirea mediului inconjurator este o conditie esentiala a salvgardarii premiselor existentei omului pe Terra. Ca urmare a acestui lucru, s-a observat o evolutie a preocuparilor in ceea ce priveste protectia mediului si dezvoltarea unei noi conceptii asupra drepturilor omului. Dreptul mediului, ca disciplina de sine statatoare, isi datoreaza existenta acestor evolutii.

A treia generatie a drepturilor omului recunoaste ca drept fundamental al acestuia dreptul la un mediu sanatos si echilibrat. In acest fel, se deplaseaza accentul de la raportul om-natura la raportul om-stat-comunitatea internationala. Principiile mediului formulate in ultimii ani plaseaza in centrul preocuparilor omul, ca ratiune a ocrotirii mediului, dar si internationalizarea politicilor legislative si a jurisprudentei in domeniu.

Dreptul la un mediu sanatos, ca drept fundamental, este reglementat in Constitutiile unui numar de tari[1] printre care Romania nu se numara.

Pe langa alti piloni de baza ai celei de-a treia generatii a drepturilor omului ca: dreptul la pace, dreptul la dezvoltare, dreptul la un patrimoniu comun al umanitatii, dreptul omului la un mediu sanatos a aparut ca o necesitate a solidaritatii intre oameni, conditie pentru supravietuirea speciei umane.                                                                                                    

Preocuparile privind protectia mediului inconjurator si expresia lor juridica au dus la formarea si afirmarea unor principii comune la nivel national, comunitar si international. Desi acestea prezinta formulari si precizari diferite, sensul lor juridic ramane acelasi, fiind doar adaptari si ipostaze diferite de realizare. Principiile fundamentale confera dreptului mediului dimensiunea unui sistem normativ planetar si ansamblului reglementarilor juridice privind protectia, conservarea si ameliorarea unitate, uniformitate si tendinta permanenta de integrare.[2]

Principiile mediului reprezinta primul element de realizare a unitatii continutului dreptului mediului la nivelul celor trei ordini: nationala, regionala si internationala. S-a observat de exemplu, ca principiul precautiei si principiul dezvoltarii durabile isi au originea in dreptul international, dar au patruns apoi si la nivel comunitar si national. Totodata, principiul corectarii cu prioritate la sursa a poluarii a fost enuntat initial in plan regional, fiind apoi preluat la nivel international. O evolutie de la dreptul intern la cel comunitar si international a cunoscut principiul privind obligatia evaluarii impactului asupra mediului a activitatilor economice si sociale prin intermediul procedurii studiului de impact.

Modul concret de recunoastere si consacrare difera in functie de nivelul de exprimare. Astfel principiile sunt cuprinse in legi-cadru privind protectia mediului, la nivel national, si sunt tratate specific in cadrul reglementarilor sectoriale. La nivel comunitar, regulile cu valoare de principiu au fost formulate, incepand cu 1973, in programele de actiune si au fost preluate si consacrate juridic prin modificari succesive ale programelor constitutive[3]. In plan international inceputul se datoreaza Declaratiei de la Stockholm din 1972, urmata de Carta mondiala a naturii din 1982. Declaratia de la Rio din 1992 a confirmat marea majoritate a acelor principii si a adaugat cateva noi. Statut juridic le-a mai conferit si o serie de conventii internationale cu deschidere universala.