Protectia mediului in romania

PROTECTIA MEDIULUI IN ROMANIA

1. Starea mediului in Romania

1.1. Caracteristici ale perioadei 1990-2009

In perioada de dupa anul 1990, in Romania activitatea de protectie a mediului a inregistrat evolutii sinuoase datorita complexitatii problemelor de mediu, lipsei resurselor materiale si umane, structurilor industriale mostenite, lipsei capacitatii institutionale, lipsei de experienta etc. Este important de mentionat ca, in urma inceperii procesului de aderare la U.E. si a negocierii, sunt vizibile semne de schimbare in privinta atitudinii si a modului de abordare a problemelor de protectie a mediului .

Ca si in cazul multor altor tari din Europa de Est, in Romania s-a acordat o atentie limitata problemelor de protectia mediului si nu au fost luate decat masuri sporadice de control pentru reducerea efectelor poluarii produse de industria chimica, metalurgie, energetica, activitati extractive, industria cimentului etc. Apele uzate deversate de industrie si municipalitati contin niveluri ridicate de metale grele, alti poluanti toxici si substante consumatoare de oxigen. Aerul din orase este poluat de particule solide, monoxid de carbon, dioxid de sulf si alti poluanti daunatori sanatatii.

O data cu trecerea la principiile pietei libere a serviciilor municipale (caldura, apa, canal si colectarea deseurilor), administratia locala a mostenit o multime de proiecte neterminate, infrastructura in diferite stadii de degradare si o reducere a finantarii de la bugetul de stat pentru investitii noi si de inlocuire. Desi unele dintre localitati au sisteme de canalizare, cel putin 40% dintre orasele din Romania nu au nici un fel de sistem de epurare a apelor menajere, altele neputand probabil functiona in regim normal. Depozitele de deseuri nu au sisteme de control pentru materialele periculoase ce se pot depozita la un loc cu deseurile menajere si prea putine dispun de sisteme de protectie a apei subterane sau de suprafata iar nici una nu are sistem de extragere a biogazului.

Multe dintre practicile agricole din trecut se bazau din plin pe folosirea substantelor chimice (ingrasaminte si agenti de protectie a culturilor) pentru marirea productiei. Dar practicile de aplicare a substantelor chimice au condus la aparitia unor efecte semnificative asupra mediului ce au afectat aprovizionarea cu apa, siguranta alimentara etc. Ingrasamintele cu azot aplicate pe camp, fara adoptarea precautiilor necesare, au dus la poluarea solului si a apelor de suprafata. Deversarile de la combinatele de crestere a animalelor au contribuit considerabil la supraincarcarea cu substante organice a fluxurilor de apa, determinand inflorirea algelor si eutrofizarea. In plus, deseurile animale concentrate determina scaderea cantitatii de oxigen din apa si uneori distrug biosistemele ce pot sustine viata. Trebuie mentionat ca, dupa anul 1990, in agricultura a scazut drastic cantitatea de ingrasaminte chimice si amendamente aplicate ceea ce a condus la scaderea poluarii cu nitrati. O problema importanta ce trebuie solutionata este cea a cantitatilor mari de pesticide expirate, ramase in custodia autoritatilor locale si care trebuie eliminate rapid, in conditii de siguranta.

Infrastructura de mediu din Romania, desi a fost considerata mult mai buna decat cea din fosta Uniune Sovietica, se afla mult in urma celei existente in Occident. Inainte de colapsul economic, numai 60 - 65% dintre investitiile planificate pentru statii de epurare si controlul emisiilor atmosferice au fost terminate. Cand s-au introdus restrictii de utilizare a energiei, statiile de epurare au fost printre primii consumatori debransati.

Reducerea semnificativa a emisiilor poluante a fost unul dintre efectele secundare pozitive ale economiei in declin. Dar acest declin a insemnat ca si alte investitii semnificative necesare pentru controlul poluarii au trebuit sa fie sistate. Desi in perioada 1992-2001 s-a inregistrat o crestere constanta a cheltuielilor pentru protectia mediului (calculate in Euro), nivelul lor a ramas la valori foarte mici fata de nevoile curente. Astfel, in anul 1998 cheltuielile de protectie a mediului au inregistrat o valoare maxima, reprezentand 1,6% din P.I.B. (571 milioane Euro) fata de 1% in anul 1992 (1< milioane Euro). Din totalul cheltuielilor de protectie a mediului, investitiile au reprezentat mai putin de 1/3, fiind cu totul insuficiente fata de necesitati (50 milioane Euro in 1992 si 238 milioane Euro in anul 1999). Dupa cum se va arata in continuare, aceste sume sunt total insuficiente pentru modernizarea infrastructurii de protectie a mediului.

Cheltuielile pentru protectia mediului au crescut in Romania in ultimii ani. Oricum, aceste cheltuieli reprezinta doar o parte din investitiile necesare pentru conformarea la legislatia europeana. Serviciile Comisiei Europene au estimat ca fostele tari candidate au trebuit sa aloce pentru protectia mediului o cota intre 2% si 3% din P.I.B., pentru implementarea completa a legislatiei de mediu a U.E. Pentru mai multe tari, aceasta nu reprezinta o problema majora indeosebi datorita nivelului P.I.B. Dar nevoile de investitii difera considerabil intre tari: un studiu recent estimeaza ca proportia din P.I.B. necesara pentru investitii este de 2% pentru Republica Ceha si de 11 % pentru Bulgaria.

Pe masura ce economia se redreseaza si industriile potential poluatoare si-au reinceput activitatea si s-au dezvoltat industrii noi, este esential ca actorul industrial sa preia obligatiile ce ii revin privind managementul mediului, pentru a nu se confrunta in viitor cu probleme de poluare si mai complexe.

Dupa Conferinta Interministeriala „Un Mediu pentru Europa” de la Lucerna, din aprilie 1993, Romania si alte tari din Europa Centrala si Estica au intocmit Planuri Nationale de Actiune pentru Protectia Mediului (P.N.A.P.M.) pentru a-si prioritiza problemele din domeniul mediului. Accentul principal al primului P.N.A.P.M. si al planurilor ulterioare s-a pus pe „punctele fierbinti”. Intre „punctele fierbinti identificate initial” se regasesc: Copsa Mica, Baia Mare, Zlatna, Ploiesti, Borzesti, Bacau, Suceava, Pitesti, Tg.Mures, Tulcea, Isalnita, Rovinari, Brasov si Govora. Au fost de asemenea identificate niveluri foarte mari de poluare a aerului in Municipiul Bucuresti. Situatia punctelor fierbinti a ramas neschimbata si in anul 200

ANALIZA: Geomorfologia climatica – caracteristici generale ANALIZA: Masivul gilau-muntele mare - elemente fizico-geografice

Ultima revizuire a P.N.A.P.M., din anul 2003, enumera 160 de propuneri de proiecte ce se doreau a fi abordate in urmatorii ani in domeniul dezvoltarii institutionale si legislatiei orizontale (7 proiecte), conservarea biodiversitatii si protectia naturii (30 proiecte), calitatea apelor (28 proiecte), gestiunea deseurilor (40 proiecte) si calitatea aerului, schimbarilor climatice si I.P.P.C. (50 de proiecte).

1.2. Cadrul institutional

Cadrul institutional creat dupa 1990 a evoluat sinuos, fiind vorba de mai multe incercari de intarire a capacitatii administrative. Daca in anul 1990 se crea primul Minister al Mediului din Romania, in anul 1992 acesta devine Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului (M.A.P.P.M.). M.A.P.P.M. functioneaza vreme de opt ani, pana in anul 2000. Dupa doi ani, in anul 2002, Ministerul Apelor si Protectiei Mediului este desfiintat complet. In schimb s-au creat doua Departamente - Departamentul Apelor si Departamentul de Protectie a Mediului, conduse de cate un secretar de stat - in cadrul unui urias Minister al Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului (M.A.P.A.M.). In martie 2004 se reface Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor prin desprinderea de M.A.P.A.M. a celor doua departamente responsabile cu apele si mediul La nivel teritorial, anul 1990 (luna mai) a insemnat crearea, in premiera a Inspectoratelor de Supraveghere si Protectie a Mediului care au fost transformate in Agentii in acelasi an (august). Agentiile au functionat si s-au consolidat vreme de 10 ani, pana in anul 2000, cand au fost transformate in inspectorate. In anul 2003, potrivit noii versiuni a Legii Mediului, s-a trecut din nou la organizarea teritoriala a Agentiilor de protectie a mediului. In anul 2004 a fost creata Agentia Nationala de Protectie a Mediului si Agentiile judetene au devenit Agentii Regionale de protectie a mediului.

Se poate constata ca, in Romania, cadrul institutional al protectiei mediului este deconcentrat sub forma piramidala, cu Ministerul Mediului si Protectiei Apelor la varf. In acelasi timp implicarea autoritatilor locale este minima[1].

1. Calitatea mediului

1.1. Calitatea aerului

In general, calitatea aerului din Romania s-a imbunatatit, dar s-au inregistrat si deteriorari in ultimii 14 ani. Din pacate, date certe pentru verificarea acestei tendinte nu pot fi obtinute usor. Aceasta, in parte, datorita capacitatii scazute de colectare a datelor si de generare a informatiilor (insuficienta monitorizare si grad mai redus de incredere a datelor culese), lipsei tehnicilor de modelare si interpretare a datelor si ezitarii de a comunica si asigura accesul liber la aceste date. Este cunoscut insa ca emisiile din surse stationare (in special din industrie si agricultura) s-au diminuat prin reducerea sau sistarea productiei. Pe de alta parte, emisiile din surse mobile devin o preocupare tot mai importanta pe masura ce creste parcul auto (in ultimii 10 ani parcul de autovehicule a crescut de peste 2,5 ori).

Sursele stationare Dupa anul 1990, emisiile principalilor poluanti ai aerului (SOx, NOx, NH.i, PM, COV) din surse fixe s-au redus semnificativ: emisiile de SO2 s-au redus cu 32%, cele de NOx cu 51% iar cele de CO cu 23%. In prezent, aproape 80% din totalul emisiilor din surse stationare provin din arderea combustibililor fosili pentru generarea energiei. Pe masura ce economia se revitalizeaza, este posibil ca si emisiile din alte surse sa creasca. Nivelurile estimate pentru emisiile de gaze cu efect de sera arata ca Romania se asteapta ca emisiile din sectorul industrial sa se dubleze in urmatorii 15 ani, chiar daca se au in vedere masurile de control al poluarii. Datele cumulative ce pot demonstra schimbarea altor parametri de calitate ai aerului, ca de exemplu monoxidul de carbon, oxizii de azot si particulele materiale fine, sunt dificil de estimat.

Sursele Mobile Dominate de un parc de autovehicule cu o vechime mai mare de 12 ani, soselele Romaniei devin tot mai sufocate de trafic. Efecte locale ale surselor mobile asupra calitatii aerului vor trebui sa fie mai atent analizate.

Desi in Romania s-a demarat activitatea de incurajare a folosirii carburantilor fara plumb, stimulentele economice care sa ajute consumatorii sa adopte acest tip de combustibil nu au fost inca puse in aplicare. De retinut ca pretul carburantilor fara plumb este cu 10% mai mic decat al celor cu plumb iar automobilistii incep sa consume carburanti fara plumb si, pentru ca structura parcului auto se modifica prin cresterea ponderii automobilelor nepoluante

Poluarea aerului cu oxizi de sulf (SO_X) este importanta fiind 1 milion tone anual si se datoreaza in special utilizarii de combustibili cu continut ridicat de sulf (carbune, petrol, pacura, motorina etc.). Prin transpunerea directivelor U.E. de limitare a continutului de sulf in motorina si a continutului de plumb in benzina, in Romania se va reduce poluarea provenita din surse mobile

1.2. Calitatea apei

Calitatea apei este in directa legatura cu modul in care sunt utilizate resursele de apa in agricultura, industrie si municipalitati si cu poluarea altor factori de mediu (aer, sol). Inainte de anul  1989, cererea pentru noi resurse de apa, pentru a face fata nevoilor din sectoarele agricol si industrial, era mereu in crestere, insa, dupa anul 1989, cererea de apa a scazut, reflectand situatia economica si distrugerea sistemelor de irigatii. In general, calitatea apelor de suprafata s-a imbunatatit putin datorita, pe de o parte, unei poluari mai mici a mediului prin deversari de poluanti industriali si agricoli si, pe de alta parte, atentiei sporite acordate de Inspectoratele de Protectia Mediului respectarii obligatiilor de mediu in unitatile industriale. Si in aceste conditii numarul sectoarelor de rau inca semnificativ degradate ramane ridicat[2].

Exista o serie de probleme importante de mediu pentru apele de suprafata din Romania, printre care cele mai importante sunt: a) incarcarea cu nutrienti organici (azot si fosfor); b) modificari de debit si regim de transport al sedimentelor; c) contaminare cu substante periculoase si consumatoare de oxigen; si d) competitie pentru apa disponibila. In situatia in care majoritatea localitatilor din Romania nu dispun de mijloace adecvate de epurare si se raporteaza ca 42% din localitati nu au nici un fel de sistem de epurare, apa menajera deversata reprezinta o problema uriasa. Activitatile industriale si miniere din Romania polueaza semnificativ apele. Se utilizeaza inca tehnologii clasice, partial invechite, management necorespunzator al resurselor, sisteme sau masuri de reducere a poluarii insuficiente si optiuni necorespunzatoare de eliminare si tratare a reziduurilor.

Impactul asupra calitatii apei, a ecosistemelor asociate sau dependente de apele de suprafata si a economiilor riverane poate fi substantial. Printre efectele posibile se numara: a) eutrofizarea lacurilor naturale si artificiale; b) scaderea reproductivitatii piscicole si biodiversitatii ca urmare a diminuarii cantitatii de oxigen dizolvat si cresterii toxicitatii (amoniac, metale grele, temperaturi etc); c) scaderea calitatii apei (in multe cazuri, degradare ireversibila) si cantitatii de apa de calitate pentru retelele de alimentare cu apa potabila in zonele de agrement; d) scaderea debitelor necesare sustinerii ecosistemelor si a biodiversitatii.

Desi capacitatea de dilutie si autopurificare a apelor de suprafata poate fi semnificativa, multe cursuri de suprafata nu pot face fata deversarilor poluante din surse municipale, industriale si agricole. Din pacate, chiar si cursul principal al Dunarii, cu o mare capacitate de dilutie si atenuare, sufera inca de pe urma poluarii excesive.

Calitatea apelor de suprafata nu este suficient de bine descrisa si nici usor accesibila in literatura de specialitate din Romania, avand in vedere capacitatea limitata de analiza a probelor hidrogeologice. Din pacate, contaminarea subterana, mai ales a straturilor acvifere, a fost identificata ca una dintre cele mai dificile probleme ce trebuie rezolvate in domeniul mediului. Substantele chimice folosite in agricultura sunt adeseori foarte miscibile (se dizolva complet in apa), toxice si mobile si se stie ca au contaminat deja o mare parte din sistemele de alimentare cu apa potabila din zonele rurale. Masurile de siguranta neadecvate pentru depozitarea si eliminarea deseurilor solide si periculoase si managementul apelor uzate industriale au contribuit probabil la degradarea considerabila a unor sisteme de ape subterane. Din nefericire, apa subterana nu are capacitatea de atenuare a poluantilor similara cu a apelor de suprafata si contaminarea ei poate fi foarte persistenta[3].

2. Finantarea investitiilor pentru mediu in Romania

In perioada de dupa anul 1990, fie ca este vorba de constructia infrastructurii de mediu (statii de tratare a apei potabile, statii de epurare, instalatii de eliminare a deseurilor etc), de instalarea unor sisteme eficiente energetico-materiale pentru evitarea risipei de caldura sau materii prime, de retehnologizarea industriei pentru stoparea productiei de deseuri sau chiar de imbunatatirea monitorizarii si managementului pentru imbunatatirea calitatii mediului, motivul cel mai frecvent invocat pentru lipsa de progres este insuficienta banilor .

In Romania nu a existat o traditie reala de conformare la cerintele de mediu si nici surse semnificative de stimulare care sa oblige intreprinderile de stat sau particulare sa respecte standardele de mediu.

Pe de alta parte, sunt foarte indreptatite justificarile legate de lipsa fondurilor necesare pentru aceste investitii. Necesitatea acestor investitii de protectie a mediului este indiscutabila, dar pe piata nu exista nici cerere si nici oferta de fonduri pentru sustinerea lor. Lipsa stimulentelor pentru investitii in protectia mediului a devenit de neacceptat cu atat mai mult cu cat accesul la credite pentru astfel de investitii este prohibitiv in Romania. Spre exemplu, pentru o investitie de reducere a poluarii un industrias roman trebuie sa plateasca bancilor aceeasi dobanda cu care se acorda creditele comerciale, chiar daca respectiva investitie nu aduce un plus in fluxul de numerar, ci doar reduce poluarea.

In continuare vom analiza unele mecanisme de finantare a investitiilor de protectie a mediului in Romania, pentru a da o imagine a problematicii din acest domeniu[4].

Problematica generala a Fondului pentru Mediu din Romania

In general, faptul ca baza legala a Fondului pentru Mediu[5] din Romania a fost stabilita printr-o lege, reprezinta o realizare importanta, tinand seama de faptul ca in Romania instrumentele economice sunt o noutate.

Ca majoritatea celorlalte fonduri de mediu, cel propus pentru Romania are o structura cu doua parti: o unitate de management si un for de decizie. Legea prevede un organ de conducere cu larga reprezentare guvernamentala si participarea ONG-urilor, dar nu a solutionat o serie de incertitudini in ceea ce priveste celelalte elemente administrative ale fondului de mediu. Intre altele, acestea privesc modul in care fondul se va achita de o serie de sarcini, cum ar fi: a) colectarea veniturilor; b) managementul financiar; c) programul anual si elaborarea bugetului operational; d) stabilirea criteriilor de eligibilitate pentru diferite tipuri de proiecte; e) identificarea proiectelor potentiale si solicitarea de oferte; f) aprecierea proiectelor, evaluarea finala si alocarea fondurilor; g) monitorizarea si evaluarea proiectelor si programelor. Toate aceste lipsuri au facut ca legea sa nu poata fi aplicata la un an de la promulgare.

Legea a fost redactata in mod „rapid si fara atentie la detalii” lucru care, ulterior, a facut-o inaplicabila in practica. A fost foarte rau ca s-a intamplat asa, avand in vedere faptul ca in Romania discutiile despre crearea unui fond de mediu se purtau deja de peste 10 ani (din anul 1992) si ca in regiune exista deja suficienta experienta privind atat avantajele cat si neajunsurile unor astfel de fonduri. Din perspectiva experientei internationale, cateva dintre problemele fundamentale nerezolvate sunt: veniturile neclare, mecanismul defectuos de functionare a fondului, mecanismul dificil de efectuare a platilor.

Cele mai importante neajunsuri ale legii au fost urmatoarele:

■   lipsa unui mandat clar si specific si a obiectivelor Fondului;

■   lipsa unui statut juridic clar;

■   definirea neclara a responsabilitatilor diferitelor organisme din cadrul Fondului;

■   prevederi neclare in privinta responsabilizarii si transparentei;

■   lipsa prevederilor de eficienta economica;