Definitia dreptului mediului - protectia juridica a biodiversitatii, protectia juridica a mediului marin, protectia apelor si a ecosistemelor acvatice

Definitia dreptului mediului

Dreptul Mediului este rezultatul eforturilor conjugate ale oamenilor de stiinta care, alaturi de juristi, au fost si sunt orientate consecvent spre cautarea si aplicarea metodelor si mijloacelor de lupta eficace impotria efectelor antropice cu impact negativ asupra mediului, in ansamblul sau.

Definim dreptul mediului ca fiind acea ramura de drept public, din sistemul national al dreptului, care cuprinde normele juridice consacrate de legiuitor pentru reglementarea relatiilor sociale, avand ca obiect obligatiile subiectelor de drept al mediului - persoanele juridice, inclusiv institutiile de drept al mediului, si persoanele fizice -, pentru asigurarea protectiei, conservarii si exploatarii durabile a resurselor incorporate de biosfera la nivel sectorial, inter-sectorial, trans-sectorial si intergenerational, precum si formele raspunderii pentru prejudiciile aduse valorilor de mediu.

In definirea ramurii dreptului mediului s-a avut in vedere, de asemenea, conceptul juridic al mediului,  ca ansamblu de conditii si elemente naturale ale Terrei: apa, aerul, solul si subsolul, toate straturile atmosferice, toate materiile organice si anorganice, ca si fiintele vii, sistemele naturale in interactiune.

In elaborarea definitiei disciplinei dreptului mediului, avem in vedere cele trei criterii privind delimitarea si definirea campului de cuprindere a dreptului mediului si anume: criteriul institutional, material bazat pe conceptul de mediu, si criteriul finalitatii.

Din perspectiva diferitelor paliere de editare si aplicare a reglementarilor juridice, dreptul mediului apare sub trei ipostaze principale:

- dreptul national al mediului, format din totalitatea reglementarilo juridice nationale interne ale statelor, vizand protectia, conservarea si ameliorarea mediului. Aici este inclus si dreptul romanesc al mediului, cu propria sa istorie, dimensiunile specifice si perspectivele de dezvoltare, in context regional si universal;

- dreptul comunitar al mediului, cuprinzand dreptul comunitar originar si dreptul derivat (regulamentele si directivele, explicitate si precizate in semnificatiile lor prin politicile, programele, recomandarile si alte documente adoptate in cadrul Uniunii Europene) ;

- dreptul international al mediului, constituit din tratatele, cutuma si celelalte izvoare specifice de drept international public referitoare la aceasta materie, care cunoaste importante variante regionale si avand ca obiect protejarea biosferei contra deteriorarilor majore si dezechilibrelor care ar putea sa-i perturbe functionarea normala.

Dreptul mediului are ca obiect de reglementare relatiile sociale ce se nasc in procesul de protectie a mediului ca obiectiv de interes public major si care este parte integranta a activitatii generale de dezvoltare economico-sociala, avand ca finalitate principala si concreta ocrotirea omului, ca preocupare contemporana prioritara, justificata prin interesele vitale ale omenirii in sensul de a trai intr-un mediu sanatos si echilibrat ecologic, nepoluat.

Clasificarea izvoarelor dreptului mediului

In doctrina de drept al mediului, clasificarea izvoarelor are in vedere urmatoarele criterii: forta juridica; continutul actului normativ; obiectul de reglementare; autoritatea de la care emana actul normativ.

1. Conform criteriului fortei juridice avem in vedere in ordine ierarhica:

Costitutia, legea propriu-zisa, tratatul international, actele guvernamentale (ordonanta, ordonanta de urgenta, hotararile de guvern, ordinele ministrilor) si actele autoritatii publice locale.

2. Dupa criteriul continutului actului normativ, indiferent de forta juridica a acestuia, se disting:

a) izvoare integrale de drept al mediului;

b) izvoarele mixte, care au un continut de norme juridice, inclusiv cu dispozitii privind protectia mediului.

3. Dupa criteriul tipului de relatii sociale reglementate se disting:

a) izvoare care reglementeaza relatiile sociale cu privire la ocrotirea sectoriala a factorilor de mediu: apa, atmosfera, clima, sol, subsol, flora, fauna, fond forestier, fond cinegetic, fond piscicol etc.;

b) izvoare care reglementeaza relatiile sociale cu privire la prevenirea si combaterea formelor de poluare prin deseuri, substante chimice, toxice sau periculoase, radiatii nucleare etc, cu efecte transversale;

c) izvoare care reglementeaza relatiile sociale cu privire la formele de raspundere in dreptul mediului;

4. Dupa criteriul emitentului actului normativ se disting:

a) izvoare parlamentare, respectiv legile organice si ordinare;

b) izvoare guvernamentale - ordonantele, ordonantele de urgenta, hotararile de guvern, ordinele ministrilor;

c) izvoare ale autoritatilor publice locale – hotarari, ordine si dispozitii ale prefectului.

Izvoarele formale ale dreptului mediului dupa forta lor juridica sunt urmatoarele: Constitutia Romaniei; Legea propriu-zisa; Tratatele internationale; Actele guvernamentale; Actele autoritatilor publice locale; Cutuma.

Constitutia Romaniei

Constitutia Romaniei cuprinde o serie de dispozitii directoare pentru protectia mediului.

Prin Constitutie, Statul este obligat „la asigurarea exploatarii resurselor naturale in concordanta cu interesul national”, „la crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii”, „la refacerea si ocrotirea mediului inconjurator”, precum si „la mentinerea echilibrului ecologic”.

Rolul Constitutiei, ca izvor de drept, in domeniul protectiei mediului, poate fi pus in evidenta prin examinarea prevederilor cuprinse in Capitolul „Drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor”.

Drepturile si libertatile constitutionale care interfereaza sfera dreptului mediului sunt:

a) dreptul la viata,la integritate fizica si psihica a persoanelor;

b) dreptul neingradit al persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public, cu conditia ca acest drept sa nu prejudicieze masurile de protectie a secretelor si siguranta nationala;

c) dreptul la ocrotirea sanatatii;

d) dreptul la masuri de protectie sociala a muncii privind securitatea si igiena muncii, prestarea muncii in conditii grele, precum si alte situatii specifice;

e) dreptul de proprietate privata garantat in mod egal de lege, indiferent de titular, cu obligatia respectarii normelor de protectie a mediului si a celor de buna vecinatate;

f) libertatea constiintei, constand in libertatea de exprimare a gandurilor, opiniilor si libertatea de creatie;

g) libertatea intrunirilor pasnice.

Obligatiile corelative acestor drepturi si libertati fundamentale cu aplicabilitate in dreptul mediului sunt urmatoarele:

1) Obligatia statului de a asigura:

a refacerea si ocrotirea mediului, precum si mentinerea echilibrului ecologic;

b) crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii;

c) crearea conditiilor necesare pentru existenta unui mediu sanatos.

2) Obligatia autoritatilor publice, potrivit competentelor ce le revin, sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal, inclusiv cu privire la avertizarile si nivelul alertei, in cazul fenomenelor meteorologice cu consecinte grave si deosebit de

grave, in care un loc important il ocupa nivelele de alerta, in cazul fenomenelor meteorologice care devin tot mai frecvente la nivelul intregii lumi.

Potrivit acestei obligatii orice solicitare de comunicare a nivelului poluarii anumitor medii va trebui sa fie satisfacuta, in felul acesta asigurandu-se dreptul la informatie in domeniul protectiei mediului si transparenta sistemului informational de specialitate, cu deosebire pentru luarea masurilor de prevenire in cazul calamitatilor naturale si pentru punerea in aplicare a planurilor locale de interventie.

3) Obligatia statului de a lua masuri pentru asigurarea igienei publice si prezervarea unui mediu sanatos.

4) Monitorizarea permanenta a starii mediului si alertarea populatiei, pe baza prognozelor, in situatii de pericol meteorologic, precum si interventia de urgenta in cazul dezastrelor naturale.

Legea

In mod uzual, in sens larg, legea reprezinta dreptul scris, expresia, prin intermediul puterii publice competente a unei reguli, a unei vointe formulate pentru viitor si continute intr-un text oficial. In acest sens larg, orice regula

juridica scrisa, indiferent de titlul dat actului legislativ: Constitutie, cod, lege, ordonanta, regulamente, hotarari ale guvernului etc., este desemnat prin termenul de lege. Prin urmare, legea reprezinta principalul izvor de drept al mediului.

Legea propriu-zisa

Ca izvor al dreptului mediului, legea propriu-zisa este actul normativ cu valoare de lege-cadru care reglementeaza relatiile sociale privind protectia, conservarea si/sau dezvoltarea mediului.

Legea propriu-zisa „reprezinta unul dintre izvoarele cele mai frecvente ale acestei ramuri de drept”.

Eseu: Invesul bi0pedogeografic Proiect: Test final Geografie generala - clasa a V-a

O.U.G. nr. 195/2005, aprobata prin Legea nr. 265/2006, indeplineste functia de lege-cadru de protectie a mediului reglementand raporturile sociale privind protectia si conservarea mediului, din perspectiva sectoriala si trans-sectoriala, institutionala si fuzionala, aceasta din urma vizand protectia asezamintelor umane, respectiv mediul urban si rural.

In continutul legii-cadru sunt stabilite: principiile dreptului mediului; elementele strategice ale dezvoltarii durabile; modalitatile de implementare a principiilor si elementelor strategice; definirea dreptului la un mediul sanatos si stabilirea componentelor sale; procedura autorizarii activitatilor economice si sociale cu impact asupra mediului; regimul substantelor si deseurilor periculoase, precum si al altor deseuri; regimul ingrasamintelor chimice si al pesticidelor; regimul privind asigurarea protectiei impotriva radiatiilor ionizante si securitatea surselor de radiatii; protectia resurselor nationale si conservarea biodiversitatii ; institutionalizarea nationala a dreptului mediului si atributiile autoritatii centrale si locale de mediu; formele de raspundere pentru incalcarea normelor dreptului mediului.

Tratatele internationale

In concordanta cu prevederile art. 11 alin. 2 din Constitutia Romaniei „tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Tratatele internationale constituie izvor intern al dreptului mediului, in conditiile in care Romania a aderat sau a ratificat un tratat international. Romania a introdus in dreptul intern numeroase conventii internationale, avand in vedere vointa statului de a armoniza, la nivel european, legislatia interna. In consecinta, se poate spune ca sectoare importante ale legislatiei nationale sunt constituite pornind de la tratatele internationale. Dintre actele internationale la care Romania a aderat mentionam: Conventia privind accesul la informatie, particiarea publicului la luarea deciziei si accesul in justitie in probleme de mediu,  Conventia UNESCO privind protectia patrimoniului mondial, cultural si natural, Conventia privind dreptul marii , Conventia privind poluarea transfrontiera pe distante lungi, Conventia privind protectia Marii Negre, Conventia privind controlul transportului peste frontiera a deseurilor periculoase si a eliminarilor acestora.

Actele guvernamentale

Autoritatea centrala executiva, desi nu are competenta legislativa, elaboreaza numeroase norme de protectie a mediului, in forma juridica a ordonantei si ordonantei de urgenta, ultima forma in conditiile in care Guvernul este abilitat de Parlament si sub rezerva aprobarii ulterioare de catre acesta. Potrivit competentelor materiale specifice, Guvernul Romaniei elaboreaza hotarari care pun in aplicare legile si ordonantele de urgenta. In domeniul dreptului mediului, hotararile de guvern au, in principal, ca domeniu formarea si perfectionarea sistemului institutional de drept al mediului.

Actele autoritatilor publice locale

Autoritatile publice locale au doua atributii in materia protectiei mediului, si anume:

a) in domeniul protectiei, conservarii, restaurarii si punerii in valoare a monumentelor istorice si de arhitectura, a parcurilor si rezervatiilor naturale;

b) in domeniul organizarii si dezvoltarii urbanistice a teritoriului si amenajarii acestuia pe teritoriul de competenta

Cutuma

Cutuma, ca izvor de drept, nu este specifica pentru dreptul romanesc, aceasta fiind caracteristica in sistemul de drept comun law, unde dreptul s-a format in mod traditional pe uzuri care s-au constituit pe anumite practici ale societatii (colectivitati umane).

Raportul juridic de drept al mediului

Avand ca premisa structura generala a raporturilor juridice , asa cum aceasta este analizata de disciplina Teoriei Generale a Dreptului, la nivelul raporturilor juridice de drept al mediului se identifica aceleasi elemente: subiectele, continutul si obiectul raporturilor juridice de drept al mediului, care se nasc, se transmit, se modifica si inceteaza in conformitate cu normele juridice ale acestei ramuri de drept.

Principiile,elementele strategice si modalitatile de implementare

Principiile dreptului mediului isi au originea in gandirea juridica moderna, care afirma cu fermitate ca finalitatea in cadrul unei ordini date este interesul comun, presupunand ca cei care actioneaza in interiorul acestei ordini isi asuma responsabilitati pentru realizarea acestui interes.

In tara noastra au fost consacrate principiile fundamentale ale dreptului mediului in mai multe acte normative, incepand din anul 1973. Dupa 1990, preocuparile pentru reglementari legislative coerente si eficiente in domeniul

protectiei mediului au crescut sensibil, iar ca urmare a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana protectia mediului a devenit o componenta principala a integrarii in contextul strategiei globale de dezvoltare durabila.

Principiile dreptului mediului sunt:

- principiul integrarii cerintelor de mediu in celelalte politici sectoriale;

- pricipiul precautiei in luarea deciziilor;

- pricipiul actiunii preventive;

- principiul retinerii poluantilor la sursa;

- principiul „poluatorul plateste”;

- principiul conservarii biodiversitatii si a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural;

Elementele strategice ale dreptului mediului

Strategiile de mediu reprezinta planurile de lupta pentru castigarea „bataliei universale” privind reconcilierea omului cu natura si infaptuirea revolutiei ecologice in conformitate cu cerintele principiilor dreptului mediului si a dezideratului dezvoltarii durabile, imperativ al societatii moderne.

Elementele strategice ale dreptului mediului sunt:

- utilizarea durabila a resurselor naturale;

- informarea si participarea publicului la luarea deciziilor, precum si accesul la justitie in probleme de mediu;

- dezvoltarea colaborarii internationale pentru protectia mediului;

- aplicarea sistemelor de asigurare a trasabilitatii si etichetarii organismelor modificate genetic;

- inlaturarea cu prioritate a poluantilor care pericliteaza nemijlocit si grav sanatatea oamenilor.

Modalitatile de implementare ale principiilor si elementelor strategice

Modalitatile de implementare a principiilor si a obiectivelor strategice sunt:

a) prevenirea si controlul integrat al poluarii prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru activitatile cu impact semnificativ asupra mediului;

b) adoptarea programelor de dezvoltare, cu respectarea cerintelor politicii de mediu;

c) corelarea planificarii de amenajare a teritoriului si urbanism cu cea de mediu;

d) efectuarea evaluarii de mediu inaintea aprobarii planurilor si programelor care pot avea efect semnificativ asupra mediului;

e) evaluarea impactului asupra mediului in faza initiala a proiectelor cu impact semnificativ asupra mediului;

f) introducerea si utilizarea parghiilor si instrumentelor economice stimulative sau coercitive;

g) rezolvarea, pe niveluri de competenta, a problemelor de mediu, in functie de amploarea acestora;

h) promovarea de acte normative armonizate cu reglementarile europene si internationale in domeniu;

i) stabilirea si urmarirea realizarii programelor pentru conformare;

j) crearea sistemului national de monitorizare integrata a calitatii mediului;

k) recunoasterea produselor cu impact redus asupra mediului, prin acordarea etichetei ecologice;

l) mentinerea si ameliorarea calitatii mediului;

m) reabilitarea zonelor afectate de poluare;

n) incurajarea implementarii sistemelor de management si audit de mediu;

o) promovarea cercetarii fundamentale si aplicative in domeniul protectiei mediului;

p) educarea si constientizarea publicului, precum si participarea acestuia in procesul de elaborare si aplicare a deciziilor privind mediul;

q) dezvoltarea retelei nationale de arii protejate pentru mentinerea starii favorabile de conservare a habitatelor naturale, a speciilor de flora si fauna salbatica ca parte integranta a retelei ecologice europene-Natura 2000;

r) aplicarea sistemelor de asigurare a trasabilitatii si etichetarii organismelor modificate genetic;

s) inlaturarea cu prioritate a poluantilor care pericliteaza nemijlocit si grav sanatatea oamenilor.

PROTECTIA JURIDICA A BIODIVERSITATII

In Romania, protectia si conservarea biodiversitatii a constituit o traditie care, insa, nu a fost continuata cu consecventa, inregistrandu-se pierderi notabile in structura biodiversitatii din cadrul bio-geografic national al mediului si al ecosistemelor naturale.

In prezent este in curs de formare un cadru juridic adecvat pentru protectia si conservarea biodiversitatii. Orientarea legislatiei are in vedere conventiile internationale si legislatia Uniunii Europene in domeniu.

De aceea, in scopul conservarii biodiversitatii si a habitatelor naturale, tinand seama de necesitatea integrarii in politica generala a organismelor internationale, prin Decretul nr.187 din 30 martie 1990, ‚,Romania a aderat la Conventia privind protectia patrimoniului mondial, cultural si natural, adoptata la Conferinta generala a UNESCO, la Paris la 16 noiembrie 1972, iar Delta Dunarii a fost inscrisa pe lista patrimoniului mondial in decembrie 1991 si a fost declarata rezervatie a biosferei.”

Masuri pentru protectia speciilor amenintate cu disparitia, statele semnatare angajandu-se:

a) sa stabileasca zone protejate;

b) sa integreze problemele biologice in sistemele de dezvoltare pe plan national;

c) sa asigure intregii comunitati umane avantajele ce decurg din utilizarea resurselor genetice;

d) sa asigure transferul de tehnologii biologice de la tarile dezvotate spre cele in curs de dezvoltare, in vederea ameliorarii plantelor si animalelor cu rol economic.

Pe baza angajamentelor si a prevederilor conventiei, statele semnatare vor elabora strategii nationale, planuri si programe pentru conservarea si utilizarea rationala a diversitatii biologice.

REGIMUL JURIDIC AL ORGANISMELOR MODIFICATE GENETIC

Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica defineste biotehnologia ca totalitate a tehnicilor care utilizeaza organisme vii, sau componente ale acestora in scopul obtinerii de produse sau a obtinerii de produse modificate, pentru a ameliora plante si animale, sau pentru a produce microorganisme cu utilizari specifice, iar prin biotehnologie moderna se intelege aplicarea in vitro a tehnicilor de recombinare a acidului nucleic si a tehnicilor de fuziune celulara, altele decat cele specifice selectiei si ameliorarii traditionale care inlatura barierele fiziologice naturale de reproducere sau de recombinare genetica.

Biotehnologia cuprinde mai multe subdiscipline, respectiv:

a. biotehnologii medicale si terapia genica;

b. biotehnologii farmaceutice, pentru obtinerea compusilor bioactivi cum sunt vitaminele, proteinele, anticorpii;

c.biotehnologii agricole, pentru obtinerea de noi organisme cu caracteristici valoroase privind rezistenta si toleranta la factori biotici si abiotici, si obtinerea de plante modificate genetic;

d. biotehnologii marine, pentru studiul compusilor activi si posibilitatea utilizarii lor in industrie, in producerea medicamentelor si colorantilor;

e.biotehnologii ecologice, pentru obtinerea de compusi biodegradabili.

Astfel, in sens larg, biotehnologia presupune valorificarea in practica a proceselor biologice.

Domeniul introducerii deliberate in mediu a organismelor modificate genetic, sub aspectul reglementarii sale juridice, datorita complexitatii sale si exigentelor de ordin stiintific este compatibilizat cu urmatoarele izvoare internationale de drept al mediului:

a) prevederile Protocolului de la Cartagena privind biosecuritatea la Conventia privind diversitatea biologica, adoptat la Montreal la 29 ianuarie 2000, ratificat prin Legea nr. 59/2003;

b) prevederile Regulamentului Parlamentului European si al Consiliului (CE) nr. 1.946/2003 din 15 iulie 2003 privind miscarea transfrontiera a organismelor modificate genetic, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 287 din 5 noiembrie 2003 si denumit in continuare Regulamentul (CE) nr. 1.946/2003.

De asemenea, O.U.G. nr. 43/2007 cu modificarile aduse de Legea nr. 247/2009 se completeaza cu:

a) dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2005 privind protectia mediului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 265/2006;

b) prevederile legislatiei referitoare la produsele de protectie a plantelor135;

c) prevederile legislatiei privind inregistrarea soiurilor si hibrizilor de plante modificate genetic, coexistenta culturilor de plante superioare modificate genetic cu cele ecologice si conventionale, autorizarea cultivatorilor de plante superioare modificate genetic.

PROTECTIA JURIDICA A MEDIULUI MARIN

Oceanul Planetar este estimat la o capacitate de 1,4 miliarde m3 de apa, iar bogatiile incorporate in oceanul Planetar si in subsolul sau nu pot fi estimate. Cateva exemple sunt edificatorare. De pilda, s-a calculat ca s-ar putea pescui anual 220 milioane de tone de peste, echivalentul a jumatate din necesarul de proteine al intregii lumi. Potrivit estimarilor, numai pe fundul Pacificului s-ar afla peste 1,5 miliarde tone de minereuri care contin mangan, fier, cupru, nichel si cobalt.

Tara noastra a avut o contributie recunoscuta si apreciata la elaborarea si adoptarea Conventie asupra dreptului marii, atat prin propunerile facute, cat si prin gasirea solutiilor de compromis. Ca tara georafic dezavantajata, riverana la o mare semiinchisa, saraca in resurse biologice, Romania a insistat pentru recunoasterea dreptului tuturor statelor, aflate in situatii similare, sa participe, pe o baza echitabila, la exploatarea resurselor biologice din zonele economice exclusive ale statelor riverane, situate in alte regiuni sau subregiuni. Rezolvarea acestor probleme a fost apreciata a fi o chestiune de principiu care urmareste evitarea unei discriminari, in special a tarilor in curs de dezvoltare in domeniul pescuitului oceanic. Acordarea unui regim preferential acestor tari in toate domeniile relatiilor economice internatioanale este un principiu general recunoscut de catre toate statele si el trebuie sa-si gaseasca aplicarea corespunzatoare si in cadrul exploatarii resurselor biologice marine. Delegatia romana158 a depus eforturi sustinute in vederea elaborarii unor reglementari general acceptabile care sa asigure tuturor statelor un acces echitabil, indeosebi celor in curs de dezvoltare, dezavantajate geografic, la resursele piscicole ale oceanului mondial, contribuind la gasirea unor solutii care sa tina seama de interesele tuturor tarilor.

Partea a XI-a din Conventie, care se refera la zona teritoriilor submarine si resursele sale, la fundul marilor si oceanelor si subsolul lor de dincolo de limitele jurisdictiei nationale – denumita “zona “ – si la resursele sale, a fost pusa in discutie la 4 ani de la adoptarea Conventiei, respectiv in 1986. Dispozitiile partii a XI-a si ale Anexei nr.III, care se refera la reglementarea explorarii si exploatarii mineralelor in zona, au fost considerate, in special, de catre statele industrializate ca un obstacol in calea acceptarii universale a Conventiei.

Formele de poluare a mediului marin

Poluarea mediului marin este consecinta diversificarii utilizarii de catre om a acestui mediu, incepand cu utilizarile pasnice si terminand cu utlizarea mediului marin pentru experiente nucleare. Pentru a intelege reglementarile internationale existente in domeniul protectiei mediului marin impotriva poluarii, spune profesorul Alexandre Kiss, este indispensabil sa aruncam o privire asupra evolutiei istorice dupa primul Razboi Mondial cu privire la utilizarile marii incpand cu utilizarea traditionala privind pescuitul, care a cunoscut o expansiune fara precedent.

Formele de poluare a mediului marin sunt clasificate in urmatoarele categorii:

- poluarea de catre nave;

- poluarea de origine atmosferica si transatmosferica;

- poluarea prin imersiunea deseurilor;

- poluarea rezultata din explorarea si exploatarea fundului marii si a subsolului sau;

- poluarea telurica.

PROTECTIA APELOR SI A ECOSISTEMELOR ACVATICE

Protectia apelor de suprafata si subterane si a ecosistemelor acvatice are ca obiectiv mentinerea si imbunatatirea calitatii si productivitatii biologice ale acestora, in scopul evitarii unor efecte negative asupra mediului, sanatatii umane si bunurilor materiale. Regimul juridic al apelor are ca obiectiv general asigurarea calitatii apei, element de mediu care asigura starea sanatatii si sigurantei umane, inclusiv identificarea situatiilor de contaminare. Acest obiectiv este continuu, motiv pentru care activitatea institutiilor din domeniul protectiei calitatii apelor este asigurata la nivel infastructural prin activitati de laborator specifice consacrate determinarii cotidiene a calitatii bio-chimice a apei, domeniu care

este monitorizat. Din analiza de ansamblu a reglementarilor referitoare la regimul juridic al apelor se degaja concluzia existentei a doua mari categorii de reglementari:

a) reglementari juridice privind obligatiile generale curente ale persoanelor fizice si juridice care desfasoara activitati cu impact asupra mediului acvatic;

b) reglementari juridice cu caracter special privind activitatea de interventie a institutiilor de drept al mediului in situatii de risc generate de fenomenul natural al inundatiilor.

Activitatea de gospodarire unitara, rationala si integrata a apelor se organizeaza si se desfasoara pe bazine hidrografice, ca entitati geografice indivizibile de gospodarire cantitativa si calitativa a resurselor de apa. Gospodarirea apelor trebuie sa considere ca un tot unitar apele de suprafata si subterane, atat sub aspect calitativ si cantitativ, cat si al riscului la inundatii, in scopul dezvoltarii durabile.

Pentru cazurile de poluari accidentale, utilizatorii de apa au urmatoarele obligatii:

- sa intocmeasca planuri proprii de prevenire si de combatere a poluarii accidentale posibil a se produce ca urmare a activitatii lor si sa le puna in aplicare in caz de necesitate.

- utilizatorii de apa care au produs o poluare accidentala sunt obligati sa ia masuri urgente pentru inlaturarea cauzelor si efectelor acestora si sa informeze imediat cea mai apropiata unitate de gospodarire a apelor asupra acestei poluari.

- in caz de poluari accidentale, filialele bazinale ale Administratiei Nationale „Apele Romane' vor avertiza imediat utilizatorii de apa si autoritatile administratiei publice a localitatilor din aval pentru a lua masuri de protectie a apelor si de diminuare a pagubelor.

PROTECTIA JURIDICA A ATMOSFEREI, A CLIMEI, PREVENIREA ZGOMOTULUI AMBIENTAL

Atmosfera, ca factor de mediu, face parte, alaturi de hidrosfera si geosfera, din sistemul climatic, asa cum acesta este definit in Conventia-Cadru a Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice, ca fiind „un ansamblu care inglobeaza atmosfera, hidrosfera si geosfera, precum si interactiunile acestora.” Problematica generala a asigurarii calitatii aerului vizeaza urmatoarele fenomene: poluarea de impact cu diferite noxe, calitatea precipitatiilor atmosferice, starea ozonului atmosferic, dinamica emisiilor de gaze cu efect de sera, schimbarile climatice, toate acestea aflandu-se in preocuparea intregului sistem institutional de drept al mediului  in vederea reglementarii integrate a actiunilor de prevenire si combatere a poluarii aerului atmosferic. Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, prin autoritatile publice din subordinea sa, supravegheaza si controleaza aplicarea prevederilor legale privind protectia atmosferei si gestionarea zgomotului ambiental, in care scop:

a) dispune incetarea temporara sau definitiva a activitatilor generatoare de poluare, in vederea aplicarii unor masuri de urgenta sau pentru nerespectarea programului pentru conformare/planului de actiuni;

b) solicita aplicarea masurilor tehnologice, a restrictiilor si interdictiilor in scopul prevenirii, limitarii sau eliminarii emisiilor de poluanti;

c) solicita luarea masurilor in vederea respectarii nivelului maxim admis al zgomotului ambiental.

Persoanele fizice si juridice au urmatoarele obligatii:

a) sa respecte reglementarile privind protectia atmosferei, adoptand masuri tehnologice adecvate de retinere si neutralizare a poluantilor atmosferici;

b) sa doteze instalatiile tehnologice, care sunt surse de poluare, cu sisteme de automonitorizare si sa asigure corecta lor functionare;

c) sa asigure personal calificat si sa furnizeze, la cerere sau potrivit programului pentru conformare, autoritatilor competente pentru protectia mediului, datele necesare;

d) sa imbunatateasca performantele tehnologice in scopul reducerii emisiilor si sa nu puna in exploatare instalatiile prin care se depasesc limitele maxime admise prevazute in legislatia in vigoare;

e) sa asigure, la cererea autoritatilor competente pentru protectia mediului, diminuarea, modificarea sau incetarea activitatii generatoare de poluare;

f) sa asigure masuri si dotari speciale pentru izolarea si protectia fonica a surselor generatoare de zgomot si vibratii, astfel incat sa nu conduca, prin functionarea acestora, la depasirea nivelurilor limita a zgomotului ambiental.

Detinatorii, cu orice titlu, de terenuri sunt obligati sa intretina perdelele si aliniamentele de protectie, spatiile verzi, parcurile, gardurile vii pentru imbunatatirea capacitatii de regenerare a atmosferei, protectia fonica si eoliana. Autoritatile cu responsabilitati privind securizarea frontierei au obligatia sa nu permita intrarea/iesirea din tara a surselor mobile poluante care nu respecta prevederile legale in vigoare.

PROTECTIA JURIDICA A SOLULUI SI A SUBSOLULUI

Una din componentele deosebit de importante ale biosferei este solul. Ca suport si mediu de viata pentru plantele superioare, solul este unul din principalii depozitari ai substantei vii a uscatului si ai energiei potentiale biotice captate prin fotosinteza, ca si al celor mai importante elemente vitale. Degradarea si epuizarea solurilor prin eroziune si poluare are consecinte multiple asupra productiei agricole, a preturilor si a productivitatii muncii. In Romania, terenurile de orice fel, indiferent de destinatie si de titlu pe baza caruia sunt detinute sau de domeniul public ori privat din care fac parte, constituie fondul funciar al tarii, a carui protectie se asigura prin masuri adecvate de gospodarire, conservare, organizare si amenajare, obligatorii pentru toti detinatorii indiferent de titlul juridic. In acest scop, autoritatea centrala pentru protectia mediului, cu consultarea ministerelor competente, stabileste urmatoarele obiective:

- sistemul de monitorizare a calitatii solului in scopul cunoasterii starii actuale si a tendintelor de evolutie a acestuia;

- reglementarile privind protectia calitatii solului, a ecosistemelor terestre si a biodiversitatii;

- procedura de autorizare privind probleme de protectie a mediului cuprinse in planurile de amenajare a teritoriului, amenajarea torentilor pentru intocmirea amenajamentelor silvice, combaterea eroziunii solurilor, foraje de studii si prospectiuni geologice si hidrologice, precum si pentru activitatile miniere de extractie;

- reglementari pentru refacerea cadrului natural in zonele in care solul, subsolul si ecosistemele terestre au fost afectate de fenomene naturale sau de activitati cu impact negativ asupra mediului.

Resursele minerale situate pe teritoriul si in subsolul tarii si al platoului continental in zona economica a Romaniei din Marea Neagra, delimitate conform principiilor dreptului international si reglementarilor din conventiile internationale la care Romania este parte, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice si apartin statului roman. Resursele minerale care fac obiectul legii sunt: carbunii, minereurile feroase, neferoase, de aluminiu si roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, de pamanturi rare si disperse, sarurile haloide, substantele utile nemetalifere, rocile utile, pietrele pretioase si semipretioase, turba, namolurile si turbele terapeutice, rocile bituminoase, gazele necombustibile, apele geotermale, gazele care le insotesc, apele minerale naturale (gazoase si plate), apele minerale terapeutice, precum si produsul rezidual minier din haldele si iazurile de decantare.

Sunt incluse in resurse naturale ale subsolului si apele subterane potabile si industriale pentru activitatile de prospectiune, explorare, determinare si evidenta a rezervelor. O alta categorie de bunuri naturale sunt cele care fac parte din patrimoniul geologic si care sunt bunuri proprietate publica. Aceste bunuri cuprind obiective care conserva esantioane reprezentative din punct de vedere paleontologic, petrografic, mineralogic, structural si stratigrafic, precum: pesteri, depozite fosiliere, formatiuni geologice, mineralogice si altele asemenea, fiind supuse regimului special de protectie pentru ariile naturale protejate de interes geologic, in conditiile legii.