Principalele forme de depuneri de gheata

PRINCIPALELE FORME DE DEPUNERI DE GHEATA

Principalele forme de depuneri de gheata pe obiectele aflate pe sol sau pe conductoarele aeriene, in functie de modul de crestere a densitatii depunerii si de forma complexa a acesteia sunt: bruma, chiciura tare, chiciura moale, poleiul, lapovita inghetata.

a. Bruma reprezinta o depunere de culoare alba, cu o structura fina, cristalina, constituita din cristale fine individuale de gheata, avand de cele mai multe ori o forma prismatica. Ea se depune pe suprafata solului si pe obiectele aflate pe acesta, atunci cand temperatura scade, prin efectul radiatiei nocturne, sub zero grade, temperatura lor fiind mai coborata decat cea a mediului inconjurator. Bruma este un produs al sublimarii vaporilor de apa. Este un fenomen specific noptilor senine, cu calm sau cu vant slab. Temperatura aerului la care se formeaza bruma, oscileaza intre limite foarte largi, de la +10 la – 50⁰C. De cele mai multe ori, la putin timp dupa rasaritul Soarelui, bruma incepe sa se topeasca. In zonele cu umbra, bruma se poate mentine pana la pranz si chiar mai tarziu. Grosimea depunerii de bruma nu depaseste, de regula, 1 – 2 mm. Ea se depune, cu precadere, pe acoperisul caselor, pe suprafata solului si pe vegetatie si mai putin pe conductoarele aeriene, mai ales daca acestea sunt subtiri. Bruma este considerata un fenomen meteorologic periculos pentru culturile agricole atunci cand se produce primavara tarziu sau toamna devreme.

b. Chiciura moale se prezinta sub forma unei depuneri albe, formata din cristale de gheata, foarte fine, cu o structura subtire. De cele mai multe ori cristalele au forma unor frunzulite alungite. Acestea apar, de regula, pe partea din vant a obiectelor, semanand cu frunzele fine ale unei ferigi. Uneori, cristalele fine de gheata sunt mai plate, suprapuse parca unul peste celalalt. Datorita aspectului ei pufos-afanat, densitatea acestei depuneri este redusa – de ordinul a 0,01 – 0,05 g/cm³, ea putand fi usor scuturata de vant.

Chiciura moale se formeaza in noptile senine sau cu o nebulozitate subtire de nori superiori, la temperaturi negative, in conditii de calm sau de vant slab, in prezenta aerului cetos si foarte rar in prezenta cetii. Ea este rezultatul sublimarii vaporilor de apa sau a evaporarii picaturilor fine de apa ce formeaza aerul cetos sau ceata. De cele mai multe ori, temperatura aerului la care se formeaza aceasta depunere este cuprinsa intre – 11 si – 25⁰C. Grosimea maxima a acestei depuneri, pe un conductor cu diametrul de 5mm poate sa atinga 70 mm si chiar mai mult. Ea dispare, de regula, dupa rasaritul Soarelui.

c. Chiciura tare este o depunere asemanatoare zapezii, cu o structura grauntoasa, de obicei de culoare alb-mata. Se depune de cele mai multe ori pe partea din vant a obiectelor, sub forma unor ace de gheata, a unei perii dese, placute foarte fine si alte forme. Densitatea acestei depuneri este cuprinsa intre 0,1 si 0,4 g/cm³.

Chiciura tare se formeaza pe timp de ceata densa si vant moderat, la temperaturi ale aerului cuprinse intre -3 si -8⁰C, prin inghetarea picaturilor de ceata supraracita. Grosimea unei astfel de depuneri poate atinge si chiar depasi 1m pe varfuri de munti, pe dealuri si coline atinge 150 mm, iar in zonele joase de relief pana la 50 mm.

Aspectul exterior al acestei depuneri si densitatea ei depind in principal de marimea temperaturii aerului, de dimensiunile picaturilor de ceata si intr-o oarecare masura, de viteza vantului. Pe masura scaderii temperaturii aerului si a dimensiunilor picaturilor de ceata, depunerea capata o forma ajurata, cu o densitate redusa. La cresteri ale temperaturii aerului si a dimensiunilor picaturilor ce formeaza ceata, densitatea depunerii creste, iar aspectul ei exterior incepe sa semene cu un polei opac. Pastrandu-se mai mult timp pe conductoare si ca urmare a unei evaporari partiale, suprafata depunerii devine lucioasa.

d. Poleiul reprezinta un strat compact – crusta de gheata - , cu o structura sticloasa, ce se depune pe orice obiect, prin inghetarea apei mai calde care cade pe o suprafata mult mai rece sau prin inghetarea picaturilor supraracite de ploaie, de ceata sau de burnita ce vin in contact cu orice suprafata sau obiect de pe aceasta. Cu cat picaturile sunt mai mici, iar temperatura mai coborata, depunerea de polei este subtire si putim densa. Dimpotriva, la temperaturi apropiate de zero grade, depunerea de polei este sticloasa-transparenta si foarte densa. Densitatea poleiului, apropiata de cea a ghetii, oscileaza intre 0,6 si 0,9 g/cm³.

De regula, poleiul se formeaza la temperaturi cuprinse intre 0 si -3⁰C si, in mod cu totul exceptional, pana la -16⁰C. Depunerea poleiului este in mare masura favorizata de vant, el depunandu-se pe partea din vant a obiectelor. In numeroase cazuri, poleiul se depune pe conductoarele aeriene, pe arbori, pe peretii caselor, pe poduri, pe sosele etc.

In unele cazuri, deasupra poleiului se poate depune un strat de chiciura, formandu-se astfel o depunere complexa, cu o structura particulara, iar daca temperatura aerului continua sa scada, poleiul se poate transforma in chiciura.

Grosimea depunerilor de polei pe conductoarele aeriene ale retelelor electrice si de telecomunicatii poate sa atinga in zonele montane grosimi de 100-150 mm. La astfel de grosimi, asociate cu vant tare, se produc avarii si stricaciuni considerabile.

Poleiul face parte din categoria fenomenelor meteorologice periculoase, care se avertizeaza special.

e. Lapovita (zapada) inghetata reprezinta un strat de gheata rezultat in urma inghetarii lapovitei sau a fulgilor de zapada aposi. Intensitatea depunerii depinde de regimul termic, de caracterul precipitatiilor si chiar de viteza vantului. La o temperatura de circa 1⁰C aceasta depunere se aseamana cu poleiul. In conditiile trecerii aerului atmosferic de la temperaturi pozitive la temperaturi negative aceasta depunere capata forma unui strat de gheata transparenta in apropierea conductorului, apoi, spre exterior, depunerea are forma cristalelor de zapada. Densitatea unei astfel de depuneri este cuprinsa intre 0,2 si 0,6 g/cm³.

Fiind foarte stabila in timp, adica persistenta pe conductoarele aeriene, chiar in conditiile unui vant moderat, aceasta depunere este tot asa de periculoasa, pentru liniile aeriene electrice sau de telecomunicatii, ca si poleiul.