Mediul inconjurator - obiectul dreptului mediului

LEGEA MEDIULUI- OUG 195/ 2005, aprobata prin legea 262/ 2006

MEDIUL INCONJURATOR

Reprezinta o notiune fundamentala ce sta la baza ecoligica ce stiinta biologica, fiind susceptibila in raport cu necesitarea punerii in valoarea si ocrotirii componentelor salem de reglementarea juridica.

Originea termenului este greaca – oikos- adapost, casa ,mediu de viata si logos- stiinta.

Acest termen a fost introdus in stiinta in anul 1866 de Haeckel, om de stiinta de inclinatie darwinista, pentru a desemna stadiul tutor relatiilor dintre plante si animale si animale si mediul lor organic si anorganic.

Ca stiinta biologica, ecologia foloseste de o serie de date si metode elaborate de numeroase alte stiinte: fizica, chimie, geologie, botanica, zoologie, genetica, fiziologie . Lucrari relativ recente fac vorbire despre stiinta a ecosistemelor, deoarece ecosistemul inglobeaza anasamblul de fenomele ecologice. Studii foarte recente au introdus notiunea de “bioecologie”.

Ecosistemul cuprinde parti mai mari sau mai mici din natura vie, plante si animale- biocenoze- formand o unitate functionala. La nivel planetar, totalitatea ecossitemelor formeaza biosfera. Biocenoza si biotopul este format din totalul de componente structurale si functionale ale ecosistemelor. Biotopul, in acceptiunea folosita in Europa, reprezinta mediul de viata al unei biocenoze. Pe cand, ecologii anglo-saxoni, utilizeaza termenul de habitat, desemnand atat mediul de viata al unei biocenoze , cat si spatial ocupat pe glob de o specie sau de un individ.

Prima definitie completa a mediului inconjurator a fost data de Emil Racovita, mediul inconjurator fiind definit ca “totalitatea infaptuirilor, fenomenelor si energiilor lumesti ce vin in contact cu o fiinta, de care depinde soarta acesteia si a caror actiune provoaca o reactie de in zisa fiinta”.

Intr-o acceptiune moderna, Stefan Vancea defineste mediul ca fiind: totalitatea conditiilor energetice, fizice ,chimice si biologice care inconjoara o fiinta sau grupurile de fiinte si cu care acestea se gasesc in relatii permanente de schimb”.

Actuala lege a mediului – OUG – defineste mediu ca fiind “ansamblu de conditii si elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul ,subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale in interactiune, cuprinzand elementele enumerate anterior, inclusiv valori materiale si spirituale, calitatea vietii si conditiile care pot influenta bunastarea si sanatatea omului”.

Din toate aceste definitii se deprinde ca tendinta generala faptul ca mediul este format din elemente naturale si cele antropice.

RESURSELE NATURALE –legea Protectiei mediului defineste resursele naturale ca fiind “ totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite in activitatea umana; resursele neregenerabile- minerale, combustibili fosili; regenerabine- apa, fier, sol, flora, fauna salbatica si permanente- energie solara, eoliana, geotermala si energia valurilor”.

OBIECTUL DREPTULUI MEDIULUI

Obiectul dreptului mediului a aparut si s-a dezvoltat din necesitatea de a raspunde unor sarcini imediate si de perspectiva incredintata de societate, pentru a diminua agresivitatea omului fata de natura si de a salva elementele componente ale biosistemelor.

De-a lungul timpului, s-a trecut de la protectia simpla a unor componente naturale ale mediului, la diversificarea ,nuantarea acesteia, determinata de nevoia de a conserva si de a gestiona bunurile apartinand mediului.

Analiza: Relieful carpatilor romanesti - etajul muntilor inalti Eseu: Marile Descoperiri Geografice

Principiul accesului publicului la informatia de mediu

Principiul cooperarii internationale

Zona costiera se afla la mare parte in proprietate publica , dar exista portiuni care apartin si proprietatii private.

Folosirea terenurilor si apelor din zona costiera se realizeaza pe baza incheierii unor contracte de concesiune intre autoritatile din subordinea MMGA si diversi beneficiar.

Administrarea generala a zonei constiere se realizeaza de Agentia Nationala pentru Protectia Mediului ,din subordinea MMGA.

REGIMUL JURIDIC AL CURSURILOR DE APA SI AL LACURILOR INTERNATIONALE

Unul din primele documente adoptate de ONG- Asociatia de Drept International in material prevenirii si poluarii apelor il constituie Regulile de la Helsinki din 1996.

Art 6 prevede ca fiecare stat din cadrul unui bazin international are dreptul la o cota echitabila si rezonabila de folosire a apelor bazinului si are obligatia de a se abtine de la producerea unei noi forme de poluare sau crestere a poluarii existente.

La 6 mai 1968, Consiliul Europei a adoptat Carta Europeana a Apei , la Conferinta Mondiala de la Stockholm din 1972, desi protectia apei impotriva poluarii nu a fost mentionata expres pe ordinea de zi ,s-a stabilit principiul: aruncarea de materii tozice, alte materii si degajari de caldura in cantitatati sau concentratii in care apa nu le poate neutraliza efectele, sa fie interzisa.

In 1996 a fost adoptat Programul pentru Gestiunea Acceptabila a resurselor continentale de apa.

Poluarea cursurilor de apa internationala

Prevederile reglementarilor de la Helsinki, statueaza ca poluarea nu reprezinta o utilizare in sine a apei si o alterare a calitatii lor fizice, chimice, biologice, produsa prin activitatea umana. In cazul in care alterarea este substantiala si are un impact semnificativ privind folosirea rationala a cursului de apa, atrage raspunderea statului poluator.

Proiectul de Conventie Europeana asupra Protectiei cursului de apa internationala de la Strasbourg din 1973, prevede obligatii generale si speciale si propune norme de calitate a apelor.

Obligatii generale:

fiecare stat trebuie sa ia in legatura cu apele de suprafata de pe teritoriul sau, si cu fluviile internationale masurile de prevenire a noilor forme de poluare si de reducere a poluarii existente. In cazul producerii unei poluari foarte grave, statul au obligatia sa coopereze.

Doctrina nationala interdisciplinara considera ca dreptul mediului se apropie de dreptul financiar, cu care ar avea in comun urmatoarele trasaturi:

obiectul de reglementare care consta in obligatia de a face si de a nu face;

medota de reglementare- amandoua avand norme cu caracter imperativ.

Finalitatea reglementarii- asigurarea unui cadru ambient petnru asigurarea desfasurarii activitatii sociale si economice.

O opinie izolata emisa de a Alexandre Kish considera dreptul mediului o ramura interdisciplinara si transdisciplinara- o supra-ramura care are ca obiect armonizarea reglementarilor din diferite ramuri ale dreptului pentru protectia si conservarea mediului.

Majoritatea autorilor considera ca obiectul dreptului mediului priveste raportul juridic privind doua activitati fundamentale, care sunt protectia si conservarea mediului. Protectia inseamna aplicarea conceptiilor si masurilor privind mediul inconjurator, susceptibile sa impiedice actiunea factorilor negativi, pe cand conservarea mediului implica eforturile privind dezvoltarea factorilor ce conditioneaza refacerea si reproductia factorilor naturali si antropici.

Ca ramura distincta de drept, dreptul mediului are ca obiect de reglementare raporturile juridice referitoare la utilizarea resurselor naturale, precum si  cele referitoare la protectia, conservarea si dezvoltarea componentelor mediului si a mediului incojurator in general.