Experienta tarilor dezvoltate in domeniul politicii de mediu

EXPERIENTA TARILOR DEZVOLTATE IN DOMENIUL POLITICII DE MEDIU

1. Cadrul politicii de mediu

Pe parcursul ultimelor decade interesul crescut pentru calitatea mediului i-a facut pe factorii de decizie din tarile dezvoltate sa caute instrumente care pot garanta atingerea scopurilor privind mediul.

Recent, autoritatile au devenit constiente, din ce in ce mai mult, de cresterea costurilor cu protectia mediului si de eficienta alocarii resurselor si au inceput sa recunoasca beneficiile protectiei mediului introducand masuri pentru integrarea consideratiilor de mediu in politica fiscala. Ca rezultat, reglementarile directe sunt completate gradat de U.E., iar taxele sunt folosite din ce in ce mai mult cu dublul scop de generare de venit si de furnizare de stimulente pentru imbunatatirea mediului. Desi exista exemple pentru taxele directe pe poluare (taxele de emisii), introducerea sau marirea taxelor indirecte pentru energie, combustibili si produse poluante (de exemplu, ingrasaminte si pesticide) in scopul protectiei mediului sunt instrumentele cele mai aplicate[1].

Diferentierea taxelor a fost aplicata conform cu caracteristicile poluarii aerului (Olanda, Germania), marimea masinilor, greutate sau vechime (Suedia, Germania). In Japonia se aplica rate de taxare diferite a petrolului neprelucrat importat conform cu continutul de sulf. Diferentierea taxelor pe vanzari s-a dovedit a fi de succes. Diferentierea taxelor pe combustibili in functie de continutul de sulf a avut un succes similar in Suedia, unde combustibilii diesel au fost impartiti in trei clase de calitate in anul 1991, iar diversele clase de combustibili au fost taxate diferit. Ca rezultat, companiile petroliere si-au orientat productia catre combustibili ecologici, si aparind o crestere substantiala in clasele de combustibili ecologici. Sistemul de taxe existent a fost frecvent ajustat pentru a putea cuprinde modificarea poluarii intr-un mod neutru privind venitul. In Austria, de exemplu, in 1992 a fost introdusa o taxa pe inregistrarea autovehiculelor, bazata pe pretul de vanzare si pe consumul mediu de combustibil. Simultan, ratele taxelor pe valoarea adaugata pentru noile vehicule au fost reduse[2].

Finantarea publica a reducerii poluarii

In tarile O.E.C.D. majoritatea cheltuielilor publice de reducere si control al poluarii (inclusiv investitii publice directe, costuri de operare si de intretinere ale serviciilor de mediu si subventii pentru furnizorii de servicii publice de mediu) au fost utilizate pentru reducerea poluarii cu ape uzate (peste 70 % in S.U.A si Finlanda si in jur de 60 % intr-o alta serie de tari O.E.C.D. la mijlocul anilor 1980) si pentru dezvoltarea programelor de management al deseurilor (in jur de 2% in S.U.A, si chiar mai mult in alte tari, ajungand la 40 % in Norvegia si Suedia la jumatatea deceniului noua al secolului trecut).

Rolul sectorului public de a subventiona furnizarea apei potabile si tratarea deseurilor a fost justificat de catre natura de bun public a acestor servicii. Abordarea publica, totusi, a fost deseori mai putin eficienta economic decat masurile private pentru prevenirea si controlul poluarii. De asemenea, subventionarea tratarii deseurilor publice a avut drept rezultat, in multe cazuri, eliminarea masurilor preventive eficiente, cum ar fi practicile bune de gospodarire sau aplicarea de tehnologii de productie mai curate. In Marea Britanie, de exemplu, in jur de 60% din costul canalizarii si al tratarii canalelor a fost finantat prin subventii pana in anul 1974. Din anul 1974, a avut loc o miscare gradata catre un mai mare grad de finantare proprie si acum imprumutul bancar este des folosit pentru a finanta costurile de investitii ale facilitatilor de tratare a deseurilor.

Servicii publice ce includ reducerea poluarii cu deseuri municipale sunt furnizate in mod tipic de catre autoritatile locale in majoritatea tarilor O.E.C.D.Autoritatile locale au fost responsabile de aproximativ 90 % din totalul cheltuielilor publice, pentru cheltuielile de reducere a poluarii (CRP) la mijlocul anilor 1980, de exemplu in Danemarca, Suedia si Finlanda. Platile utilizatorului si taxele locale au constituit sursele principale de acoperire a cheltuielilor publice locale pentru mediu. Totusi, cheltuielile locale au fost subventionate deseori prin transferuri de la nivele mai mari ale administratiei publice, sub forma tipica de granturi. Din punct de vedere istoric, sectorul privat a jucat un rol important in dezvoltarea serviciilor de mediu in majoritatea tarilor O.E.C.D. Totodata, atat sectorul public cat si cel privat furnizeaza aceste servicii, de exemplu, in Franta, Regatul Unit si S.U.A.

3. Modalitati de finantare privata a reducerii poluarii

Ca rezultat al unor reglementari stricte de mediu, cheltuielile private privind C.R.P. au manifestat o crestere constanta in cateva tari O.E.C.D. in perioada ultimelor decenii, atat in termeni absoluti cat si ca procent din P.I.B. De exemplu, cheltuielile private pentru C.R.P. au crescut cu 86 % in termeni reali intre anul 1972 si anul 1986 in S.U.A. (de la 0,67 % din GDP la 0.86 %), si cu 67 % intre anul 1975 si anul 1985 in Germania (de la 0,57 % din GDP la 0.74 %). Controlul poluarii aerului, care a fost aproape exclusiv finantat din surse private, a reprezentat cea mai mare cota de cheltuieli ale sectorului privat (in jur de 60 % din cheltuielile private de reducere a poluarii pe parcursul anilor 1980 in S.U.A. si 40 % in Olanda, Germania si Austria). Cota cheltuielilor pentru reducerea poluarii apei si pentru programele de management al deseurilor a variat intre tari. Depinzand de structura sectoriala a industriei, un numar redus de ramuri industriale (de obicei produsele chimice, metalurgice, masini si utilaje, industriile de hartie si de celuloza) a canalizat majoritatea cheltuielilor private de control al poluarii.

Reglementarile directe sunt aplicate in general printr-un aparat axat intr-o masura mai mare sau mai mica de negocieri administrative intre reglementator si sectorul reglementat. Negocierea poate schimba semnificativ costul reducerii poluarii pentru poluatori influentand stringenta reglementarilor si eficacitatea aplicarii. Rolul jucat de negociere nu depinde intotdeauna de stilul sistemului administrativ ori de rolul traditional al legii. In Germania, de exemplu, agentiile de reglementare aplica extensiv negocierea in controlul poluarii aerului si apei in ciuda traditiei de control al autoritatilor. Diverse programe de subventionare au sprijinit investitiile private de reducere a poluarii in majoritatea tarilor O.E.C.D.

In decursul timpului s-au folosit mai multe scheme de finantare cum ar fi: subventii directe, imprumuturi subventionate, fonduri speciale etc.

Subventii directe Pe perioada anilor '70 ai secolului trecut, majoritatea asistentei pentru industrii a fost directionata catre investitiile de reducere a poluarii apei, in vreme ce in anii '80 ai secolului trecut, diverse scheme erau orientate catre poluatorii individuali specifici, iar asistenta furnizata pentru cercetare si dezvoltare de noi tehnologii a fost de asemenea sporita. In Regatul Unit, de exemplu, guvernul a furnizat pana la 50% din costul proiectelor de cercetare industriala orientate catre imbunatatirea standardelor de mediu. Subventiile au fost de asemenea folosite pentru a rezolva problemele din zonele sau domeniile unde efectele poluarii pe termen lung au creat probleme politice. In Danemarca, un asemenea domeniu a fost, de exemplu, protectia resurselor de ape freatice de la daune ireversibile (si reducerea pericolelor privind sanatatea umana) datorate activitatilor in agricultura. Actul de Sprijinire a Investitiilor in Agricultura din anul 1987 a introdus subventii fermierilor care erau obligati sa intreprinda investitii pentru a reduce nitratii, fosforul si contaminarea cu materie organica a apelor de suprafata si a panzelor freatice pentru a fi conforme cu cerinte de mediu mult mai stringente.

Granturi directe au fost utilizate tipic pentru instalarea unor tehnologii ecologice de productie. Un asemenea program a fost introdus, de exemplu, in Olanda in cadrul Actului de Prevenire a Poluarii Aerului din 1970. Cercetarile au scos la iveala ca, intr-adevar, programul de compensatie a determinat ca firmele sa investeasca mult mai mult in masurile de mediu decat a facut in alte conditii (Bressers si Schuddeboom, 1993). Multe din aceste programe au fost retrase treptat sau eliminate.

Subventionarea dobanzii si garantii guvernamentale. Imprumuturile cu dobanda mica s-au extins la industriile din diverse tari. Asemenea imprumuturi erau de obicei canalizate prin banci de stat la rate ale dobanzii urcand de la zero la valori sub ratele dobanzii comerciale. In Japonia, de exemplu imprumuturi fara dobanda de pana 50% din cheltuielile de capital, au sprijinit innoirile de tehnologie in perioada anilor 1973-1975 iar impru­muturile cu rate ale dobanzii mai mici decat cele de piata au fost furnizate pentru alte investitii de reducere a poluarii. In Finlanda, intre anii 1974-1976 imprumuturile subventionate pentru proiectele de reducere a poluarii apei erau acordate cu 3,25 % sub ratele de piata. Subventia ratei dobanzii a fost redusa ulterior, iar scopul proiectelor eligibile de mediu a fost extins la controlul poluarii aerului si la reciclarea deseurilor in anul 1979 si respectiv anul 1983. In S.U.A., Administratia Firmelor Mici a furnizat programe de imprumuturi pe termen lung cu dobanda scazuta pentru finantarea facilitatilor de control al poluarii pentru firme viabile (totusi, firmele profitabile care erau in masura sa obtina finantare din surse comerciale erau excluse).

In Finlanda, au fost disponibile garantii guvernamentale privind im­prumuturile pentru investitiile in mediu, de exemplu, in cadrul Garantiilor Statului privind Actul de Control al Poluarii Industriale din anul 1973 (revizuit in anul 1984) atat pentru imprumuturi comerciale normale cat si pentru imprumuturi pentru mediu deja subventionate. In cele din urma, linii de credit directionate spre investitiile de protectia mediului au fost de asemenea stabilite pe o baza ciclica. Programul de Recuperare Europeana (ERP) din Germania, de exemplu, a fost capitalizat de la Planul Marshal pentru a furniza imprumuturi pentru intreprinderi mici si medii pentru a accelera dezvoltarea economica, ca si pentru a sprijini zonele cu o prioritate speciala. In anul 1993, 14 % din imprumuturile ERP eranu directionate catre investitii in protectia mediului. Capitalul original a ramas intact, in vreme ce veniturile din profit si sumele imprumuturilor replatite sunt folosite pentru credite subventionate.

Stimulente temporare pentru investitii au reprezentat instrumentul fiscal preferat pentru controlul poluarii in multe din tarile O.E.C.D. Unii autori au mentionat ca stimulentele temporare pot avea efecte mai mari asupra investitiilor decat cele permanente prin schimbarea sincronizarii si nivelului investitiilor. Alaturi de consideratiile privind mediul, stimularea prin impozitare corespunde deseori preocuparilor privind competitivitatea industriala si reducerea somajului, imbunatatirii productivitatii si progresului tehnologic. Reducerea taxelor la investitii (asigura reducerea totala a taxelor prin subventionarea pretului de cumparare al unui activ) au fost foarte folosite, de exemplu, in Canada, Olanda, si Norvegia.

Deprecierea accelerata. Alte stimulente de taxare-impozitare au permis deprecierea anumitor active la rate mai mari decat normal sau pe perioade mai mici, amanand obligatiile fiscale in anii de inceput ai existentei activului si reducand valoarea prezenta a obligatiilor viitoare. Germania, de exemplu, a permis deprecierea accelerata a tehnologiei reducerii poluarii apei, aerului si solului si echipamentul de control al zgomotului intre anii 1975 si 1980 (rata de depreciere permisa in primul an a fost de 60 % si 10 % pe an in urmatorii 4 ani comparativ cu cei 6,67 % ai ratei constante de depreciere standard existente pentru 15 ani). Investitiile in echipamente si capital fix s-au calificat pentru deprecierea accelerata pana in anul 1991, daca ponderea componentei de reducere a poluarii, din total investitie, era de cel putin 70 %. In S.U.A., Actul de Reformare a Taxelor din anul 1969 a permis o amortizare rapida a facilitatilor de control a poluarii eligibile pe o perioada de cinci ani din primii 15 ani de existenta depreciabila a echipamentului de control al poluarii. In Luxembourg, activele dobandite intre anii 1984 si 1992 si care au contribuit la economisirea energiei se puteau califica la deprecieri accelerate. In Canada, investitiile de control al poluarii apei si aerului in locurile unde a inceput operatiunea inainte de anul 1974, precum si echipamentele de economisire a energiei pot fi calificate ca deprecieri accelerate sau sume fixe de cost capital”).

ANALIZA: Geomorfologia climatica – caracteristici generale ANALIZA: Masivul gilau-muntele mare - elemente fizico-geografice

Fonduri speciale. Fondurile de dezvoltare (folosite, de exemplu, in Japonia) au avut efecte similare celor ale deprecierii accelerate: atunci cand venitul companiei este pus deoparte pentru investitia in tehnologii CRP, asemenea fonduri devin scutite de taxe. Odata ce fondurile sunt retrase pentru investitii de mediu, ele sunt subiecte ale impozitarii. Principalul avantaj al sistemului deriva din amanarea taxelor. In alte cazuri (de exemplu in S.U.A.), marile corporatii industriale ar putea deseori economisi 1,5 - 2,0 % din totalul imprumutului pentru a acoperi investitiile de reducere a poluarii prin emiterea de obligatiuni pentru dezvoltarea industriala la care taxele sunt nule.

Alte metode. In cele mai multe tari, schemele de stimulare prin impozitare au fost disponibile indeosebi pentru achizitiile de echipament, ceea ce poate a condus la o inclinatie catre adoptarea unor procese de productie mai putin sau chiar ne-ecologice. In plus, unele analize au subliniat ca stimulentele prin impozitare au denaturat indicatorii de pret relativ si, in unele cazuri, inlaturarea subventiilor ar fi putut reduce nivelele de poluare, permitand o folosire mai eficienta a instrumentelor economice. Diferentierea in eligibilitatea firmelor poluante a fost utilizata pentru a ajuta la imbunatatirea stimulentelor de protectie a mediului. Asemenea diferentiere a fost introdusa, de exemplu, in Canada, unde stimulente de recuperare accelerata a costului de capital sunt disponibile numai uzinelor mai vechi, care sunt adecvate pentru a atinge o eficienta mai mare in reducerea poluarii marginale decat cele noi.

4 Mecanisme de alocare pentru finantarea actiunilor de protectie a mediului

In unele tari sunt folosite mecanisme speciale desemnate pentru a asigura un flux constant de venituri pentru anumite obiective de protectie a mediului si pentru activitatile curente, in general. De obicei, acestea au fost folosite pentru a finanta investitiile in serviciile publice de mediu pentru a se conforma reglementarilor de protectie a mediului. Cu cat este mai directa legatura dintre sursa de venit si folosirea ei, cu atat devine mai acceptabil politic sistemul de desemnare. Mecanisme speciale de alocare care folosesc venituri din taxe care nu sunt legate de mediu nu au nici legatura directa nici efectul de stimulare pe care le pot avea platile pentru poluare. Singurul obiectiv al obtinerii de venituri care nu sunt legate de mediu este furnizarea de resurse financiare care nu ar fi disponibile pe parcursul procesului normal de colectare[3].

Fondurile speciale de mediu capitalizate de la bugetul de stat au fost stabilite pe o baza tranzitorie in Suedia la inceputul anilor 1970, de exemplu unde au furnizat granturi industriilor, municipalitatilor si companiilor de apa acoperind pana la 75 % din costurile de investitii. Pe langa accelerarea imbunatatirilor de mediu prin furnizarea sprijinului public prin intermediul fondurilor, s-a intentionat, de asemenea, crearea unui efect stimulator si asupra procesului de creare de noi locuri de munca. Aceste fonduri speciale au fost anulate dupa cativa ani de operare, finantarea prin granturi din bugetul general pentru investitiile de control al poluarii fiind inlocuita prin alocari bugetare anuale.

Fondurile de mediu (F.M.) au fost create in unele tari prin cumularea taxelor speciale de mediu la nivel national, pentru a asigura finantarea pentru programele publice prioritare. Principalul criteriu in stabilirea acestor fonduri nu a fost eficienta economica, ci prioritatea politica a anumitor probleme legate de mediu. Foarte frecvent, aceste programe prioritare erau legate de aspectele obligatorii privind mediul. Interventia guvernului este necesara pentru a furniza compensatie victimelor, si/sau finantare pentru eliminarea poluarii.

Datorita rolului marginal al acestor fonduri in sistemul de management al mediului, fondurile au avut rareori un impact semnificativ asupra eficientei sistemului national de finantare a mediului. In multe cazuri, programele prioritare sunt de natura temporara. In S.U.A., de exemplu, Superfondul si Fondurile Rezervoarelor de Inmagazinare Subterane au fost create pentru a limita contaminarea din cauza diferitelor depozite de deseuri.

Nivelul platilor reflecta un compromis intre principalii responsabili ai industriei municipalitatilor, agriculturii si agentiile locale de protectie a mediului. Odata cu cresterea acceptarii fondurilor a avut loc o crestere treptata in nivelele de plata. De vreme ce legatura dintre cheltuiala si venit este una foarte stransa, pericolul unei nepotriviri intre totalul veniturilor si nevoia financiara sporita (un dezavantaj serios in procesul de alocare) este foarte mult redus Alocarea la nivel local se face cel mai probabil pentru a castiga sprijin politic si conformare la legislatie (beneficiarii sunt mai usor de identificat). Natura locala si transparenta acestor modele contribuie indeosebi la acceptabilitatea lor. Cele mai bune sisteme stiute sunt Agentiile de Management al Bazinelor (Franta) care folosesc platile pentru deversarea apelor uzate pentru a acoperi costurile furnizarii de apa si pentru managementul calitatii apei pe intreg cuprinsul unui bazin hidrografic.

In cele mai multe cazuri, taxele de mediu (platile) sunt percepute numai in scopuri de sporire a veniturilor. Mecanisme speciale stabilite din platile de mediu pentru controlul calitatii aerului exista, de exemplu, in Canada, Portugalia, Franta si S.U.A.. In S.U.A., statele percep plati pe emisiile in aer pentru a sprijini programele de calitate a aerului. Platile pe emisiile in aer au fost, de obicei, percepute pentru anumite tipuri de poluatori sau pentru un numar limitat de poluanti. In Franta, de exemplu, numai intreprinderile industriale care genereaza putere peste o anumita capacitate, sau emit oxid de sulf sau oxid de azot peste un anumit volum sunt taxate. Platile pe zgomotul aeroporturilor sunt de asemenea desemnate pentru a acoperi costurile de reducere a zgomotului (Belgia, Franta, Germania, Elvetia), iar taxele pentru eliminarea deseurilor sunt directionale, intr-o serie de tari, catre cheltuielile cu tratarea si reciclarea acestora. Deseori, legatura dintre sursa si alocarea veniturilor din taxe este mare, iar efectele directe ale stimulentelor sunt observabile. In general, cu cat este mai slaba legatura dintre taxare si obiectivul fondului, cu atat devine mai putin clar avantajul alocarii directe. Platile pe produs, de exemplu, sunt mai putin legate direct de sursele de poluare decat platile pe emisii. In plus, proliferarea alocarii directe a veniturilor reduce eficienta sistemului de finantare a protectiei mediului.

5.Politica de coeziune si caracterul orizontal al masurilor de

protectie a mediului ambiant

In majoritatea tarilor din U.E., investitiile de protectia mediului sunt integrate in procesul de elaborare si planificare a proiectelor de dezvoltare. Directiva privind Evaluarea impactului asupra mediului asigura internalizarea costurilor externe inca din fazele incipiente ale unui proiect. Pe de alta parte, deoarece tarile membre au nivele diferite de dezvoltare a infrastructurii de protectie a mediului, s-au creat instrumente specifice care sa conduca la echilibrarea infrastructurii pe intreg teritoriul UE.

Tratatul Uniunii Europene prevede ca, atat mediul ambiant, cat si dimen­siunea coeziunii economice si sociale trebuie luate in considerare la formularea si implementarea tuturor politicilor si, mai mult, ca politica de mediu trebuie sa ia in considerare diversitatea situatiilor din diferitele regiuni ale Comunitatii.

Programul Comunitar de Mediu - „Spre Durabilitate (1992) specifica o strategie pentru atingerea durabilitatii si identifica integrarea - atat in termeni economici cat si fizici - ca punct-cheie in atingerea acestui scop. Cu toate acestea obiectivele acestui program comunitar au trebuit sa includa sensuri operationale si relationale corespunzator cu procesele diverse ale formularii si implementarii politicii. Aceasta este valabil, in special, pentru Fondurile Structurale si Fondul de Coeziune care reprezinta principalele instrumente ale politicii de coeziune economica si sociala a Comunitatii.

Regulamentele revizuite ale Fondurilor Structurale introduse in anul 1999 au asigurat o baza pentru integrarea dimensiunii de mediu in procesul de programare a Fondurilor si au dus la obtinerea unor programe mai bine structurate cu obiective de mediu si masuri de siguranta.

Constituirea Fondului de Coeziune, in anul 1993, a adaugat si mai multa importanta dimensiunii mediului ambiant. Acest fond, constituie pentru Statele Membre implicate (Spania, Grecia, Portugalia si Irlanda), cel mai important instrument pentru rezolvarea necesitatilor lor, mai ales in domeniul protectiei si managementului resurselor de apa, dar si in ceea ce priveste colectarea, tratarea si reciclarea deseurilor.

Cu toate ca responsabilitatea primara pentru implementarea politicilor de mediu si de coeziune revine Statelor Membre, Comisia a primit de-a lungul ultimilor ani plangeri referitoare la incalcarea legislatiei de mediu in implementarea proiectelor asistate de fonduri comunitare. Comisia U.E. a considerat aceasta situatie ca fiind foarte serioasa prin prisma daunelor aduse perceptiei activitatilor Comunitatii de catre public.

5.1. Dezvoltarea regionala si mediul ambiant

In trecut, protectia mediului si dezvoltarea economica erau adesea percepute ca obiective conflictuale. Totusi, in prezent se inregistreaza o constientizare crescanda a faptului ca mediul si dezvoltarea regionala au caracter complementar.

Un exemplu bun in acest context este importanta Fondului de Coeziune si a Fondurilor Structurale pentru finantarea infrastructurii de transport ca parte a Retelei Transeuropene (TEN). Pe de o parte, investitiile in transport sunt un factor determinant al activitatii economice in cadrul unei regiuni sau in cooperarea intre regiuni. Pe de alta parte, transporturile pot afecta performantele in domeniul mediului intr-o regiune, precum si durabilitatea dezvoltarii acesteia. Pentru minimizarea pagubelor de mediu, cum ar fi poluarea aerului si impactul negativ asupra zonelor protejate datorat cresterii traficului rutier (transport de marfa si de persoane), exista necesitatea de a rezolva problema echilibrului intre diferite tipuri de transport. Investitiile in infrastructura feroviara si transportul in comun reprezinta un subiect-cheie al acestei probleme. In plus, examinarea corespunzatoare a alternativelor ar trebui sa fie inclusa in evaluarea coridoarelor de transport si in schemele individuale.

Faptul ca mediul ambiant este un factor major pentru dezvoltarea regionala a fost adesea subestimat, in contextul in care situatia regiunilor variaza considerabil, aplicarea initiativelor de dezvoltare locala si de creare a locurilor de munca castiga tot mai multa importanta[4].

Resursele naturale (apa, aerul, solul etc.) sunt de o importanta crescuta din punct de vedere socio-economic si de mediu avand in vedere ca reprezinta elementele de baza atat pentru om cat si pentru ecosisteme. Calitatea mediului determina polaritatea regionala, fiind astfel un factor teritorial pentru investitii supra-exploatarea precum si degradarea bazei de resurse naturale putind avea consecinte grave nu doar pentru mediu, dar si pentru activitatea economica. De exemplu, managementul resurselor de apa reprezinta acum una dintre preocuparile majore ale Comunitatii. Indiferent daca este vorba despre inundatii, poluare sau supra-exploatarea resurselor de apa, este evident ca sunt necesare eforturi sporite pentru imbunatatirea managementului resurselor de apa potabila, care continua sa reprezinte baza activitatii economice[5].

Mediul este o sursa noua pentru crearea de locuri de munca. Pe langa locurile de munca create prin construirea si administrarea infrastructurilor „curate”, tot mai multa atentie se acorda potentialului asa-numitelor afaceri ecologice de plasare a fortei de munca, unde intreprinderile mici si mijlocii prezinta o importanta deosebita. Afacerile ecologice produc bunuri si servicii pentru masurarea, prevenirea, limitarea sau corectarea poluarii apei, aerului si solului si includ activitati legate de reducerea si tratarea deseurilor si a zgomotului. Astfel de servicii includ eco-audit si consiliere pentru industrie. Dezvoltarea acestui tip de industrie pentru protectia mediului, orientata mai mult spre inovatie si aplicatii tehnologice (productia de bunuri legate de controlul poluarii, aplicatii pentru abordari integrate mai performante ale managementului local si regional de mediu, pentru prevenirea riscurilor naturale si antropice si pentru managementul resurselor naturale, tehnologii de economisire a energiei sau energie regenerabila), ofera un potential promitator pentru plasarea fortei de munca pe termen lung[6].

Tot mai multe servicii de mediu, incluzand aici dezvoltarea si intretinerea infrastructurii necesare (managementul deseurilor, controlul poluarii, managementul apei, intretinerea arealelor protejate, ce contribuie substantial la cresterea calitatii vietii pentru cetateni cum ar fi conservarea mostenirii nationale, reinnoirea urbana) sunt foarte solicitante din punct de vedere al fortei de munca si de aceea contribuie semnificativ la plasarea fortei de munca. Comunicatul Comisiei asupra „Strategiei Europene de incurajare a Dezvoltarii Locale si a Initiativelor de angajare' din anul 1995 ofera multe exemple de posibilitati de creare a unor locuri de munca in domeniul mediului.

Comunicatul Comisiei asupra viitorului vietii rurale evidentia inca din anul 1988 importanta dezvoltarii protectiei mediului. Cererea crescuta de produse agricole „naturale” sau de turism „verde” deschide noi perspective pentru zonele rurale. Si alte activitati economice ce se bazeaza pe un mediu „curat” (cercetare tehnologica) pot contribui considerabil la diversificarea veniturilor si deci la intretinerea populatiei rurale.

Educatia de mediu si o politica adecvata de gestionare a resurselor umane, indeaproape legate de efectul mediului asupra fortei de munca, sunt de o importanta dubla pentru dezvoltarea durabila regionala[7].

Pe de o parte acestea pot ajuta forta de munca sa se adapteze la cererile de schimbare a aptitudinilor si in acelasi timp asista conversia regiunilor spre o industrie mai durabila din punctul de vedere al protectiei mediului. Pe de alta parte acestea maresc constientizarea publica asupra problemelor de protectie a mediului si cresc suportul public pentru dezvoltare durabila. Platforme inovatoare telematice bazate pe informatii avansate si tehnologii de telecomunicatii ofera publicului accesul la informatii despre serviciile de mediu si contribuie de asemenea la constientizarea publica asupra problemelor de protectie a mediului.

Se estimeaza ca 80% din personalul angajat in prezent in afaceri ecologice sunt relativ slab instruiti. Totusi 20% din forta de munca implicata in management si activitati tehnice este bine pregatita. Avand in vedere avansul tehnologic si evolutia controlului poluarii si a eficientizarii utilizarii energiei ca parte integranta a procesului de productie, va exista o nevoie de specialisti tehnici, manageri, ingineri precum si personal implicat in urbanism, peisagistica, managementul rezervelor naturale, a padurilor etc.

5. Efectul pozitiv al Politicii de Coeziune asupra mediului ambiant; imbunatatirea mediului prin investitii directe

Efectul politicii de coeziune economica si sociala poate fi apreciat din doua puncte de vedere:

■    pe de o parte efectul rezultat din transferul financiar al politicii de coeziune pune administratia si intreprinderile din regiunile mai putin favorizate intr-o situatie mai buna pentru a face fata problemelor de mediu (prin consolidarea capacitatii lor de a investi), dand astfel­ oportunitatea imbunatatirii standardelor de mediu si calitate;

■    pe de alta parte, asistenta financiara directa pentru proiectele de mediu, ca si efectele indirecte pozitive de mediu ale investitiilor productive, ajuta la imbunatatirea calitatii mediului.

Deoarece Politica de Coeziune reprezinta o intersectare de politici diferite intr-o dimensiune spatiala, poate fi folosita ca instrument pentru realizarea altor politici comunitare, mult mai sensibile la problemele de mediu. Fondurile Structurale contribuie semnificativ la sprijinirea investitiilor de mediu, atat in mod direct cat si indirect[8].

In decursul primei sesiuni de programe pentru Fondurile Structurale (1989-1993), Parlamentul European, Curtea Auditorilor si ONG-urile de mediu si-au exprimat nemultumirea referitor la lipsa de proceduri de evaluare sistematica a mediului in cadrul programelor, dar si referitor la cofinantarile-proiectelor ce aduc pagube mediului. Ca urmare, Comisia a revizuit Regulamentul Fondurilor Structurale tinand seama de problema dezvoltarii durabile si de necesitatea integrarii dimensiunii de mediu in toate stadiile pregatirii si implementarii programului.

Exista patru aspecte ale integrarii problemelor de mediu in politica de coeziune ce ilustreaza variantele practice de promovare si suport a dezvoltarii durabile.

Fondul de Coeziune[9] si Fondurile Structurale[10] suporta direct dezvoltarea si modernizarea infrastructurii de mediu in cadrul Statelor Membre eligibile sau al regiunilor. Masurile includ protectia si managementul resurselor de apa, colectarea, tratarea si reciclarea deseurilor precum si actiuni de colonizare a regiunilor costiere si a bazinelor hidrografice. Aceste activitati mai cuprind tratarea si reabilitarea zonelor industriale precum si refacerea zonelor urbane defavorizate. Mai mult, diverse masuri contribuie la reducerea efectelor negative ale sectoarelor de pescuit asupra mediului in general si asupra resurselor de peste in particular. Toate aceste investitii sunt orientate mai ales catre actiuni de remediere[11].

Pe langa ajutorul financiar direct adresat protectiei mediului, suportul investitiilor productive poate avea efecte pozitive indirecte asupra mediului. Aceste masuri, prin natura lor distinct preventiva, sunt valoroase in mod deosebit din punct de vedere al durabilitatii.

Stimulentele Fondurilor Structurale pentru promovarea produselor si tehnologiilor curate, mai ales pentru intreprinderi mici si mijlocii, ilustreaza o abordare „durabila” a dezvoltarii economice. Acelasi lucru este valabil si pentru promovarea energiilor regenerabile si pentru utilizarea tehnologiilor de economisire a apei si energiei. De asemenea, ajutorul pentru retele de infrastructura informationala performante poate sustine financiar activitatile specifice pentru imbunatatirea managementului de mediu al intreprinderilor mici si mijlocii.

Ajutorul pentru investitii in transportul in comun, prin intermediul Fondului de Coeziune si al Fondurilor Structurale, intareste bazele pentru dezvoltare regionala autohtona si in acelasi timp imbunatateste situatia competitivitatii transportului in comun fata de alte sisteme de transport mai poluante

Functia unei politici de resurse umane orientata spre mediu, sustinuta prin Fonduri Structurale (de exemplu cursuri de pregatire de mediu) este de a creste constientizarea publicului si a oamenilor de afaceri referitor la problemele de mediu imbunatatind in acelasi timp calificarea lucratorilor si crescand capacitatea acestora de a se adapta la schimbarile cererii de forta de munca.

In cele din urma, toate regulile tehnice de protectie a resurselor de peste si a ecosistemelor marine in general, cuprinse in Politica Comuna a Pescuitului, precum si masurile pentru adaptarea structurilor agricole corespunzatoare Obiectivului ia si masurile complementare pentru Politica agrara comuna (masuri eco-agrare) pot contribui efectiv la protectia mediului.

5.3. Monitorizarea si evaluarea impactului asupra mediului

Un impact major al regulamentelor revizuite ale Fondurilor Structurale il reprezinta consideratia marita acordata problemelor de mediu la toate nivelurile programarii si implementarii politicii de Coeziune. Intensificarea evaluarii ex-ante si ex-post, in special cu privire la impactul asupra mediului, are un rol central in aceasta noua abordare. Luarea in consideratie a obiectivelor de mediu in documentele de programare (documentele cadru de suport ale Comunitatii si documentele pentru Programe Unice) este acum obligatorie. Definirea anumitor indicatori de impact de mediu a fost imbunatatita. Autoritatile de mediu trebuie sa fie implicate in dezvoltarea si monitorizarea programelor, dupa cum se precizeaza in reglementarile revizuite.

Imbunatatirile proiectelor, in termeni de calitate a mediului vor contribui in mod deosebit la durabilitate si coeziune. Directiva Consiliului 85/337/EEC privind Evaluarea Impactului asupra Mediului (EIA), precum si Directivele referitoare la „habitat” si „pasari” sunt cel mai adesea subiect al procesului de conformare. Cu privire la proiectele deja desfasurate, experienta a demonstrat adesea o calitate inferioara a evaluarilor de mediu si o lipsa de transparenta. Este nevoie de a analiza eligibilitatea proiectelor si a propune criterii de selectie care sa treaca dincolo de dimensiunea fundamentala de conformare si sa reflecte atat durabilitatea economica cat si de mediu.

In acord cu principiul subsidiaritatii, atat monitorizarea cat si evaluarea precum si selectia si implementarea proiectelor sunt atributul comitetelor de monitorizare. Comitetele de monitorizare au un rol central de forum pentru dezvoltarea si imbunatatirea evaluarilor de impact asupra mediului si criteriilor de selectie care sa promoveze dezvoltarea durabila. Aceste comitete nu au intotdeauna mijloacele si capacitatea necesara sa influenteze autoritatile responsabile de implementare (nationala si regionala) in scopul cresterii consideratiei referitor la problemele de mediu in cadrul selectiei proiectelor.

5.4. Optiuni pentru viitor

Pastrand principiul subsidiaritatii (atat in politica de coeziune cat si in cea de mediu), succesul unei viitoare integrari a politicilor de coeziune si de mediu va depinde in mare masura de cooperarea intre Statele Membre si, acolo unde este cazul, intre regiunile interesate.

In cadrul legal existent al Fondurilor Structurale si al Fondului de Coeziune. Comisia are de jucat un rol important in incurajarea, protejarea, coordonarea actiunilor nationale ce se vor desfasura intr-un climat de parteneriat.

1. Fondul de Coeziune ilustreaza legatura stransa intre Politica de mediu, Reteaua Transeuropeana si Politica de Coeziune. Regulamentul Fondului de Coeziune prevede ca se va realiza un echilibru intre proiectele pentru mediu si cele pentru infrastructura de transport. Cat priveste implementarea acestui obiectiv, Comisia, in colaborare cu Statele Membre interesate, a propus o abordare flexibila, mai ales in ceea ce priveste sincronizarea, caracteristicile proiectelor individuale si necesitatile de dezvoltare. Corespunzator necesitatilor tarilor implicate, in mod deosebit referitor la managementul apei, tratarea apelor uzate si eliminarea deseurilor, se are in vedere o calitate maxima in cadrul proiectelor finantate de Fondul de Coeziune. Trebuie luat in considerare faptul ca multe proiecte pentru transporturi, de exemplu investitia in transportul in comun, pot fi raspunsul la problemele de mediu caracteristice. Este important ca proiectele initiate de Fondul de Coeziune sa se conformeze legislatiei de mediu si standardelor in vigoare.

La nivelul programarii, programele deja aprobate sau cele ce urmeaza a fi cat de curand aprobate, contin un numar substantial de masuri ce contribuie direct sau indirect la protectia si imbunatatirea mediului. Totusi, se vor intensifica eforturile in vederea intelegerii mai bune a naturii si impactului acelor masuri care au sau ar putea avea efecte indirecte asupra mediului, la fel cu cele descrise mai sus. Datorita caracterului lor preventiv aceste actiuni sunt foarte importante in atingerea unei dezvoltari durabile. Abordarea preventiva include, de asemenea, o politica de resurse umane cu rol de sustinere care sa raspunda cererilor in schimbare ale pietei fortei de munca si cerintelor de mediu tot mai numeroase. Se va initia o revizuire critica a tuturor documentelor de programare, cu scopul de a identifica acele tipuri de proiecte cu caracter preventiv care vor trebui accentuate pe viitor.

3. Comisia subliniaza importanta includerii sistematice a dimensiunii de mediu in evaluarea (ex-ante si ex-post) si monitorizarea programelor. Deoarece implementarea programelor este de competenta Statelor Membre, este important de stiut ca imbunatatirile necesare evaluarii si monitorizarii impactului de mediu se pot obtine doar printr-o cooperare stransa intre acestea si regiuni, acolo unde este cazul. In acest context, Comisia va intensifica discutiile cu Statele Membre si, acolo unde este cazul, cu regiunile implicate, referitor la viitoare imbunatatiri ale directivelor de mediu si indicatorilor de impact. O analiza critica a naturii si calitatii obiectivelor de mediu si ale indicatorilor de impact inclusa in documentele programelor existente ar putea reprezenta un punct de plecare pentru discutii si cercetari viitoare asupra indicatorilor durabili cuantificabili pentru imbunatatirea evaluarii. De asemenea Comisia U.E. isi va intensifica eforturile in privinta cadrului „Asistentei Tehnice” referitor la viitoare dezvoltari si imbunatatiri ale metodelor de evaluare a mediului si indicatorilor de evaluare. Rolul atribuit autoritatilor de mediu desemnate, dupa cum este prevazut in noul document de programare, este o problema importanta in acest context. Regulamentele prevad ca autoritatile de mediu competente desemnate sa se implice in definirea si implementarea programelor.

4. In timp ce se pun bazele proiectelor pentru operatiunile Fondului de Coeziune si Comisia se implica in mod direct in procesul de luare a deciziilor, abordarea novatoare a Fondurilor Structurale diminueaza considerabil implicarea Comisiei in selectia proiectelor. In general, Comisia insista asupra evaluarii calitative a consecintelor de mediu ale actiunilor propuse si, din aceasta perspectiva, insista asupra aplicarii adecvate a Directivei 85/337/EEC referitoare la Evaluarea Impactului de Mediu si a altor regulamente de mediu cum sunt directivele referitoare la pasari si la habitat. Comitetele de monitorizare trebuie sa aiba grija ca procedurile pentru selectarea proiectelor sa aiba mai mult efect asupra prevederilor existente, prevenind astfel participarea Comunitatii la cofinantarea unor proiecte ce aduc pagube mediului. Este foarte importanta necesitatea perfectionarii viitoare a eligibilitatii proiectelor si a criteriilor de selectie care reflecta nevoia de conformare la regulile de mediu dar si durabilitatea economica, sociala si de mediu (in domeniul minimizarii deseurilor si a economisirii energiei). Ar putea fi utila asistenta tehnica pentru promovarea schimburilor de experienta si pentru dezvoltarea unor modele de practica in acest domeniu. Pe viitor, Comisia va juca un rol mai activ in prevenirea incalcarilor regulilor de protectie a mediului in operatiunile din cadrul Fondurilor Structurale si de Coeziune. In acest context, de o deosebita importanta va fi analiza prompta si critica a semnalelor si avertismentelor exprimate prin rapoartele de actualizare referitore la starea mediului in regiunile implicate precum si evaluari realizate de autoritatile si organizatiile de mediu. Daca totusi va aparea o neregula, Comisia va face uz de sanctiuni stricte, inclusiv retragerea fondurilor Comunitare.

5. Dupa cum s-a anticipat in regulamentul revizuit al Fondurilor Structurale, rolul autoritatilor competente a crescut considerabil din anul 1999. Pentru a creste transparenta, Comisia sprijina necesitatea dialogului, in conformitate cu prevederile Art. 4.1. din Regulamentul Cadru, intre diferitele parti preocupate de un proiect, inclusiv reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale de mediu in parteneriat cu Statele Membre. Aditional, autoritatile responsabile din Statele Membre vor fi incurajate sa imbunatateasca publicitatea documentelor programelor si implementarea acestora.

Reforma Politicii de Coeziune cuprinde o serie de masuri cum ar fi:

■ introducerea evaluarii impactului asupra mediului a tuturor proiectelor cu o valoare mai mare de 50 milioane Euro;

■ mediul degradat va constitui un criteriu de definire a ariilor urbane, eligibile pentru finantarea in cadrul Obiectivului 2;

■ Fondurile Structurale vor acorda asistenta pentru proiecte de protectie a mediului;

■ Evaluarea planurilor de dezvoltare prin prisma protectiei mediului.