Repere in istoria demografiei

REPERE IN ISTORIA DEMOGRAFIEI

Aproape toate manualele si tratatele de demografie plaseaza nasterea acestei stiinte in anul 1662, atunci cand apare lucrarea unui englez, John Graunt, referitoare la fenomenele demografice din cadrul populatiei londoneze. Meritul lui Graunt este acela ca a fost primul care a aruncat o privire stiintifica asupra informatiilor de natura demografica, altfel privite sub caracterul lor anecdotic si individual. Acest burghez amator in ale stiintei, a reusit sa priveasca respectivul morman de date nu ca o aglomerare de evenimente individuale, intamplatoare, lipsite de orice logica, ci ca o manifestare a unor regularitati care se cer puse in evidenta, analizate si explicate.

Graunt este cel care, pentru prima data, concepe principalele instrumente ale statisticii demografice si realizeaza primul studiu propriu-zis de analiza demografica a populatiei londoneze. Meritul cel mai mare al lui Graunt a constat in lansarea ideii ca si in realitatea sociala pot fi gasite regularitati si legitati asemanatoare celor care guverneaza lumea fizica.

In ciuda conditiilor favorabile de care a beneficiat Graunt pentru opera sa, nu se poate spune ca in vremea sa informatia demografica era abundenta si de buna calitate. Dimpotriva, datele erau rare si prezentau multe erori, ceea ce facea ca informatia de buna calitate sa fie foarte cautata. Un progres major in demografie nu se putea realiza decat in momentul producerii unor schimbari profunde in culegerea si stocarea informatiei demografice.

In cursul sec. XVIII, preocuparile in domeniul demografiei pot fi impartite in doua mari categorii. Se continua perfectionarea instrumentelor tehnice, indeosebi in analiza mortalitatii, prin contributia unor savanti matematicieni ca: Bernoulli, Laplace, Leibniz etc. Problema tabelelor de mortalitate a devenit deosebit de interesanta odata cu dezvoltarea sistemului de rente viagere si asigurari de viata pentru care cunoasterea sperantei de viata la o anumita varsta constituie un aspect esential.

Secolul Luminilor aduce mai multe lucrari cu caracter general privind viata sociala, in cadrul carora aspectele demografice ocupa o pozitie centrala. Acolo unde problematica populatiei este predominanta, astfel de studii sunt considerate ca reprezentand primele tratate de demografie: Jean Baptiste Moheau, Cercetari si consideratii asupra populatiei Frantei (1778); Thomas Robert Malthus, Eseu asupra principiului populatiei (1798). Malthus aduce o contributie substantiala la cristalizarea demografiei ca o stiinta autentica.

Impactul public al cartii lui Malthus s-a produs la prima aparitie a acesteia, cand, in forma anonima, ea imbraca o haina clara de pamflet – un pamflet indreptat impotriva ideilor curente si chiar dominante in Europa Luminilor, idei conform carora lumea este perfectibila si angrenata pe calea unui progres ireversibil.

Avand in vedere succesul imediat si neasteptat al primei aparitii, autorul incearca ulterior sa dea lucrarii un caracter doct, stiintific, aducand argumente faptice din toate colturile Pamantului, asa incat, editie cu editie, pana la a sasea, cea din 1826, ultima din timpul vietii autorului – cartea devine nu doar mai ampla ci si mai putin atractiva.

Ideile sale au marcat insa evolutia demografiei ca stiinta. In primul rand e vorba de sesizarea faptului ca populatiile umane au un potential de inmultire extrem de ridicat ceea ce inseamna ca intr-o perioada istorica relativ scurta, efectivul demografic poate intrece practic orice limite, daca sunt conditii favorabile. Ca Malthus a ezitat sa dea o estimare exacta acestui potential este o alta problema.

A doua chestiune remarcabil sesizata de Malthus este problema corelatiei demo-economice sau demo – alimentare. Malthus postuleaza teza existentei unui raport intre resursele economice, alimentare in speta si volumul demografic, volumul populatiei.

Problema contine in subsidiar si ideea pericolului ca, in cazul populatiilor din perioada premoderna dar si pentru societatile actuale se poate ajunge la o “ciocnire” a masei demografice in expansiune cu plafonul resurselor, care la un moment dat pot deveni insuficiente. Cu alte cuvinte, cresterea rapida si necontrolata a populatiei poate pune o societate sau o tara in situatia de a nu dispune de hrana necesara. Se poate ajunge la situatii de criza, de foamete.

Malthus sublinia necesitatea cercetarii faptice a evolutiei demografice a fiecarei societati concrete, pentru a evidentia miscarea naturala si migratorie a populatiei. O alta idee majora a operei lui Malthus vizeaza posibilitatea de a controla ritmul cresterii populatiei si legitimitatea unui asemenea control in momentul in care se ajunge la limita resurselor disponibile. Acest control este acceptabil pentru pastorul englez doar daca respecta in modul cel mai riguros preceptele crestine in materie de casatorie si sexualitate.

Actul sexual este permis numai in cadrul casatoriei unde el nu poate fi in nici un fel ingradit. Pentru a limita cresterea demografica, singura metoda acceptabila este amanarea sau chiar renuntarea la casatorie, intelegand ca in afara institutiei conjugale nu sunt permise relatii sexuale si cu atat mai putin cele care ar face apel la mijloace anticonceptionale.

Trecand dincolo de aspectele morale, Malthus a sesizat corect extraordinara importanta a caracteristicilor fenomenului de nuptialitate pentru fertilitate, in conditiile societatilor in care nasterile in afara casatoriilor sunt exceptionale, iar practicile anticonceptionale inexistente sau reduse. Limitele impuse de Malthus pentru controlul nasterilor s-au dovedit prea stramte chiar pentru conceptia multora dintre contemporanii sai. O data acceptata ideea reducerii descendentei, s-a trecut destul de repede peste scrupulele morale ale pastorului englez.

: Hazardele naturale si calitatea mediului in perspectiva dezvoltarii durabile in Carpatii si Subcarpatii de la curbura : Troposfera, tropopauza, stratosfera, mezosfera, termosfera, exosfera

Malthus a evidentiat ca populatia creste in progresie geometrica in vreme ce mijloacele de subzistenta se inmultesc in progresie aritmetica. O atentie deosebita este acordata de Malthus factorilor cu rol de frana in calea cresterii populatiei: foamete, boli cronice, subalimentatie, ocupatii nesanatoase, epidemii, razboaie, conditii improprii de viata etc. Iata cateva din tezele lui Malthus:

“Populatia este, in mod necesar, limitata de mijloacele de subzistenta;

Populatia creste invariabil acolo unde mijloacele de subzistenta cresc, daca nu este impiedicata de unele obstacole foarte puternice si evidente;

Aceste obstacole si acelea care stavilesc forta preponderenta de crestere a populatiei si ii mentin efectele la acelasi nivel cu mijloacele de subzistenta se reduc toate la abstinenta morala, viciu si mizerie”.

Malthus leaga problema reglarii descendentei exclusiv de mijloacele de subzistenta (reduse, de fapt, la hrana necesara supravietuirii), spunand ca ratiunea intervine pentru a tempera comportamentul instinctual, omul punandu-si problema “ daca nu va duce pe lume fiinte pentru care nu poate procura mijloacele de intretinere”.

O asemenea abordare e fireasca in acea vreme, cand problema mijloacelor de subzistenta era acuta in acea vreme pentru o parte insemnata a populatiei chiar din tarile cele mai dezvoltate. Totusi, chiar daca ratiunile economice sunt decisive in generarea comportamentului procreativ, nici in vremea lui Malthus si cu atat mai putin astazi, aceste ratiuni nu coincid pentru toata lumea cu grija de a asigura familiei mijloacele de subzistenta.

De exemplu, astazi dreptul femeii de a se dedica unei profesii este considerat un factor cu actiune semnificativa in generarea nivelului scazut al natalitatii. Insusi conceptul de “mijloace de intretinere”, chiar redus la un continut minimal, are un caracter istoric, fiind variabil de la epoca la epoca.

Am putea rezuma conceptia lui Malthus in modul urmator: Din cauza capacitatii uriase de inmultire a populatiei si a caracterului limitat al resurselor, in conjunctie cu forta instinctului sexual care impinge indivizii spre o inmultire necontrolata, se ajunge, de regula, ca populatiile sa creasca pana la limita mijloacelor de intretinere, moment in care intervin o serie de factori pentru a tempera viteza de crestere demografica si a o mentine in limita cresterii resurselor. O astfel de situatie este insa generatoare de cumplite suferinte pentru o mare parte a populatiei, cea mai saraca, expusa mizeriei si lipsurilor.

Dupa curentul starnit de aparitia Eseului, a urmat o lunga perioada, de aproape un veac (intre mijlocul sec. XIX – mijlocul sec. XX), in care popularitatea ideilor malthusiene a fost in scadere, motivul esential constituindu-l faptul ca progresele economico-sociale din tarile occidentale au fost mai rapide decat cresterea demografica, producandu-se o neta ameliorare a nivelului de trai al claselor de jos, ceea ce a indepartat spectrul suprapopularii.

Odata cu “explozia demografica” de dupa cel de-al doilea razboi mondial, datorata tarilor din Lumea a III-a, problema suprapopularii revine in actualitate – in corelatie nu numai cu problema resurselor ci si cu cea a protectiei mediului – si, odata cu ea, si numele lui Malthus.  

Secolul al XIX-lea aduce un salt calitativ in dezvoltarea demografiei, incepand practic o noua etapa in evolutia acestei stiinte. Progresul se bazeaza simultan pe trei componente, evident strans legate intre ele:

- imbunatatirea substantiala a calitatii informatiilor, gratie generalizarii practicii recensamintelor si ameliorarii inregistrarii evenimentelor demografice curente;

- organizarea unor institute nationale responsabile cu culegerea si prelucrarea datelor demografice si apoi a unor organisme internationale;

- pe plan teoretic, ameliorarea in continuare a instrumentarului tehnic.

Dintre personalitatile cu realizari in domeniul demografiei si statisticii, se remarca belgianul Lambert-Adolphe Quetelet, de numele caruia este legata sintagma “fizica sociala”, pentru a desemna o stiinta sociala generala, construita pe baza regularitatilor faptelor sociale(inclusiv a celor demografice) si de la care se poate reclama atat demografia cat si sociologia.

Ultima parte a sec. al XIX-lea aduce si denumirea disciplinei de care vorbim aici, termenul de demografie fiind propus de catre un francez, in 1885, Achille Guillard. Conceptul a intrat destul de greu in uzul general, fiind mai usor acceptat de specialistii din tari utilizand limbi neolatine. Nici in momentul de fata el nu este complet generalizat, americanii preferand inca sintagma population studies sau study of population.

Trecerea in sec. XX produce o noua orientare a interesului demografilor. Atentia lor se concentreaza acum spre fenomenele de reproducere a populatiei. Centrul de greutate al cercetarilor demografice se muta dincolo de ocean, in SUA, scoala americana impunandu-se prin cercetarile de demografie formala, prin care se ajunge chiar la matematizarea domeniului. Numele cel mai cunoscut, in prima parte a secolului este cel al lui Alfred Lotka, austriac de origine, care, dupa un periplu european, ajunge in SUA, la New York. Activitatea sa ramane legata de studierea diferitelor modele de evolutie a populatiei, indeosebi de cel al populatiilor stabile.

Tot in Statele Unite s-a dezvoltat, la mijlocul sec. XX, un puternic centru la Princeton (Frank Notestein, Ansley Coale) sau la alte mari universitati, precum Harvard sau Berkeley. Si pe continentul european, studiile demografice cunosc o mare dezvoltare,in Marea Britanie, Franta, Italia, Rusia, constituindu-se practic scoli nationale de demografie care au dat personalitati si rezultate recunoscute pe plan mondial.

ONU a avut un rol hotarator, in ultimele decenii ale sec. XX, in dezvoltarea demografiei. Contributia ONU a constat in:

- asistenta teoretico-metodologica acordata specialistilor din toate tarile lumii, prin manuale, publicatii statistice sau de alta natura, cursuri de instruire;

- a impus o terminologie unitara, metode standardizate in prelucrarea si interpretarea informatiei;

- acordarea unei asistente materiale, financiare tarilor care, la un moment dat, au avut nevoie de asa ceva, pentru a-si pune in stare de buna functionare sistemul national de inregistrare a datelor demografice, pentru a realiza recensaminte sau anchete demografice de mare amploare.

In cea de-a doua parte a sec. XX au fost introduse in uzul statisticienilor si demografilor mijloacele electronice de stocare si prelucrare a informatiei de natura demografica. Aparitia calculatorului a avut efecte benefice incomensurabile asupra cantitatii si calitatii datelor demografice si a permis extinderea metodelor de analiza demografica dincolo de sabloanele clasice.

In Romania, studiile demografice au fost introduse abia dupa cel de-al doilea razboi mondial. Un important punct de plecare pentru dezvoltarea studiilor de demografie in Romania l-a constituit „Laboratorul de Demografie Istorica” al Universitatii Bucuresti, infiintat in 1979, la initiativa lui Vladimir Trebici si Stefan Stefanescu.

Contributii substantiale in analiza fenomenelor demografice din tara noastra au adus, in ultimele opt decenii, prin publicarea unor studii sau carti, Anton Golopentia, Sabin Manuila, Stefan Pascu, David Prodan, Vladimir Trebici, Dumitru Sandru, Liviu Moldovan, Andrei Caciora, Traian Rotariu, Cornelia Muresan, Mihai Tarca, Ioan si Sorina Bolovan, Vasile Ghetau Stefan Metes, Roman Louis, Ecaterina Negruti, Corneliu Padurean, Aurel Radutiu, Nicolae Enciu, Mircea Brie, Nicolina Ursu, Laurentia Georgescu, Ioan Horga, Marius Oancea, Grigore Pop, Constanta Prisacaru, Alexandru Radocea, Radu Stefan Vergatti, Ladislau Gyemant, Eugen Gluck, Laurentia Georgescu, Popescu Raluca etc.

O comisie internationala specializata de Demografie Istorica functioneaza de cateva decenii, facilitand contactele dintre specialisti si organizand congrese si conferinte internationale pe diferite teme in domeniu.