CARSTUL DIN VALEA
IALOMITEI
Carstul
din aceasta parte a Bucegilor este deosebit de pitoresc si putin
frecventat de turisti.
De la capatul terminus al
telecabinei putem cobori direct la firul Ialomitei, unde o poteca ne
conduce printre brazi si peretii Cheilor Pesterii, traversand de
doua ori apa, pana la Pestera. Pe acest parcurs, din stanga
vine un afluent : este paraul Cocora, care are, de asemenea, un pasaj scurt dar
foarte spectaculos de chei. Mergand mai departe, dupa cateva sute de
metri, intalnim pe dreapta Valea Horoabei, o bijuterie peisagistica a
Bucegilor.
Drumul
pe aceasta vale, recomandat turistilor antrenati, dureaza
cca 2 ore. El ne prilejuieste intalnirea cu pereti abrupti, cu
cateva cascade, si cu izbucul Horoabei - fenomen hidrocarstic pitoresc,
avand un debit mediu de peste 50 l/s, cu un canion ingust, cu marmite adinci pe
care trebuie sa le escaladam. Urcand in zona de obarsie a
vaii, intalnim unul dintre cel mai frumoase campuri de lapiezuri din
tara. Mergand apoi spre sud, Muntele Strunga si Tatarul ne
ofera un peisaj tipic de carst alpin carpatic, cu suprafete aride de
calcar, brazdate de lapiezuri si doline, la o altitudine de l800 m.