Sistemul de invatamant - nivelul invatamantului

SISTEMUL DE INVATAMANT

Sistemul de invatamant reprezinta principalul subsistem al sistemului de educatie, care se refera la organizarea institutionala a invatamantului.

Sistemul de invatamant, in sens larg, cuprinde "ansamblul institutiilor care participa la organizarea arhitecturii scolare, adica la derularea generala a studiilor pe cicluri, orientari, filiere."

Privit din aceasta perspectiva, sistemul de invatamant are un caracter deschis incluzand pe langa institutiile scolare si universitare cu caracter formal si institutiile specializate in instruire nonformala, cum ar fi centrele de pregatire profesionala, cluburile, taberele scolare, programele de radio/televiziune scolara/universitara, pe de o parte si pe de alta parte, diferiti agenti sociali cu care scoala stabileste relatii de tip contractual (scolile militare, scolile profesionale, biserica) sau consensuale ( familia, comunitatea locala).

In sens restrans sistemul de invatamant cuprinde institutiile scolare (scoala primara, gimnaziul, liceul, invatamantul profesional si superior), organizate pe trepte, cicluri si ani de studii.

STRUCTURA

Principalele niveluri de structurare a sistemului de invatamant sunt:

Nivelul invatamantului primar

treapta invatamantului prescolar

treapta invatamantului primar (clasele I-IV)

Nivelul invatamantului secundar:

treapta invatamantului secundar inferior (clasele V-IX)

treapta invatamantului secundar superior:

liceal (clasele X-XII)

- profesional: - scoli profesionale de 1-2 ani/profesii simple

- scoli profesionale de 2-3 ani/profesii complexe

Nivelul invatamantului superior:

treapta invatamantului superior de scurta durata (2-3 ani)

treapta invatamantului superior de lunga durata (4-6 ani)

treapta invatamantului superior post-universitar (studii aprofundate, masterat, doctorat);

Specificul diverselor niveluri de organizare ale invatamantului este urmatorul:  

nivelul invatamantului primar este axat pe dobandirea culturii generale de factura instrumentala (dobandirea deprinderilor de scriere, citire, de calcul, initierea in limbaje specifice);

nivelul invatamantului secundar inferior/gimnazial urmareste dobandirea culturii generale de baza (cunostinte fundamentale din principalele domenii ale cunoasterii);

nivelul invatamantului secundar superior/liceal vizeaza orientarea culturii generale spre anumite domenii de cunoastere (stiinta, socio-uman, tehnologie, economie.), cu deschidere spre cultura optionala de specialitate;

nivelul invatamantului profesional inglobeaza orientarea inspre dobandirea culturii de specialitate necesare practicarii unei anumite profesii;

nivelul invatamantului superior/universitar este axat pe aprofundarea teoretico-practica specializata a unui anumit domeniu de cunoastere;

Analiza: Probleme de integrare a copiilor cu cerinte educative speciale Referat: Carticica anotimpurilor

LEGISLATIA

Invatamantul primar si cel gimnazial formeazä, impreunä, invätamantul general obligatoriu

Invätämantul postuniversitar asigura continuarea si adäncirea specializarii dobändite in cadrul invatämäntului universitar.

Durata studiilor in invatamantul obligatoriu prezinta o mare diversitate de la o tara la alta. In cele mai multe cazuri solutia adoptata este cea a fixarii unui interval de varstä cronologica in care copiii sunt supusi unei instructii obligatorii. Acest interval este cuprins de regula intre 6 si 16 ani. In interiorul acestui interval continutul instruirii nu este identic pontru toti copiii, putand exista mai multe cai de realizare a acestei instruiri.

Observam astfel, ca nota specifica pentru invätamantul obligatoriu rämane faptul mentinerii copiilor in sistemul scolar pana la intrarea lor in cämpul muncii. Argumentele morale si juridice prevaleaza in organizarea invätamäntului obligatoriu. Acestea sunt intregite insä de cele pedagogice. Obiectivul dominant al acestui invätämänt este cel al dobandirii unui cuantum de instruire necesar integrarii in viata sociala.

Educatia permanenta include un ansamblu de forme si modalitati destinate instruirii adultilor, a calificarii si recalificarii lor, in vederea conversiei profesionale. Perfectionarea institutionala a invatamantului este un proces logic, constand dintr-o restructurare a diverselor tipuri, niveluri si forme de organizare in vedeea adaptarii permanente a invatamantului la solicitarile sociale si a reducerii decalajului dintre educatie si dezvoltarea sociala.

Educatia nationala, realizata cu precadere prin sistemul de invätämänt, este una din principalele parghii ale dezvoltärii societatii romanesti. Sistemul de invatamant prezentat deschide perspective pentru formarea resurselor umane la nivelul de calitate pe care il impune societatea viitoare. El va asigura acel cadru organizatoric pentru ca toti membrii societatii sa-si poata valorifica posibilitatile si capacitatile de care dispun. Caracterul sau deschis inlatura orice fel de bariere in calea circulatiei valorilor, dar asigura, in acelasi timp selectia si formarea talentelor in domeniile cunoasterii si activitatii practice.

RETEA SCOLARA

Ca "parte a sistemului de educatie", sistemul de invatamant cuprinde "reteaua organizatiilor scolare" determinata in plan pedagogic si juridic, in contextul unor "servicii publice" dorite a fi deschise si receptive permanent la nou in vederea realizarii cu maxima eficienta a activitatii de baza a procesului de invatamant, si anume instruirea.

Reteaua scolara este principalul factor care tine de organizarea sistemului de invatamant care are o influenta hotaratoare asupra formarii si distribuirii cererii de studii pe institutii de invatamant, determinand si alte aspecte privind cererea de studii cum sunt: gradul de acoperire, structura denamografica si economica a populatiei scolare. Reteaua scolara se constituie si trebuie analizata in trei planuri:

1. Reteaua in profil teritorial care determina cererea de studii prin gradul de accesibilitate teritoriala a institutiilor de invatamant. Pentru multe institutii de invatamant, plasarea in teritoriu este esentiala pentru numarul si calitatea elevilor pe care ii poate atrage. Distribuirea in teritoriu a unitatilor de invatamant este, o solutie de atenuare a efectelor limitative ale factorilor economici, prin reducerea costurilor de scolarizare. In conditii de criza economica, dar si in virtutea altor motivatii, apropierea de domiciliu este factorul determinant al optiunii populatiei pentru o anumita institutie de invatamant.

2. Reteaua pe trepte (niveluri) de invatamant este factor important mai ales in ceea ce priveste mentinerea volumului de cererii globale de studii dirninuarea pierderilor ce pot sa apara in trecerea de la o treapta la alta de invatamant.

In mod normal, reteaua unitatilor de invatamant care scolarizeaza pe diferite niveluri ar trebui sa fie coerenta, reciproc compatibila. Aceasta ar insemna ca numarul elevilor scolarizati pe o anumita treapta de invatamant sa corespunda capacitatii retelei scolare care scolarizeaza pe treapta imediat superioara de invatamant. In sens invers, capacitatea de cuprindere a unitatilor scolare de pe o anumita treapta de invatamant ar trebui sa corespunda numarului de elevi scolarizati pe treptele inferioare de invatamant. Orice diferenta conduce fie la incapacitatea sistemului de invatamant de a asigura continuarea scolarizarii pentru un numar de absolventii pe care el insusi i-a produs, fie la neutilizarea totala sau partiala a capacitatii de scolarizare, ambele situatii avand semnificatia unor pierderi generate de dezarticularea retelei scolare.

In plan real, reteaua scolara pe trepte de invatamant se intersecteaza cu reteaua in profil teritorial, cu factorii demografici, cu factorii economici, generand situatii diverse: multe scoli generale, putine scoli primare sau invers; multe universitati, putine licee sau invers.

3. Reteaua scolara pe profile si specializari determina cererea de studii in specializari.

In ceea ce priveste modul de distribuire a cererii globale pe institutii de invatamant in functie de profilul (specializarea) in care acestea scolarizeaza. Este evident ca aceasta retea se constituie la nivelul invatamantului postobligatoriu (liceal, profesional, universitar si postuniversitar) si mai putin in invatamantul gimnazial, unde se inregistreaza totusi o tendinta de profilare favorizata in prezent si de sistemul disciplinelor optionale. Intrucat reteaua scolara pe profile si specializari intra deja in relatie directa cu interesele scolare si profesionale ale elevilor, cu scopurile urmarite de ei, cererea de studii reprezinta, pentru aceasta retea, un factor mult mai dinamic si cu o actiune relativ independenta fata de posibilitatile de control si dirijare ale institutiei si chiar ale sistemului de invatamant. Desigur ca reteaua globala si nomenclatorul profilelor si specializarilor, ca si cifrele de scolarizare, sunt in buna masura stabilite la nivel de sistem, existand deci posibilitati de control si dirijare a cererii de studii.

Sistemul de invatamant include astfel ansamblul institutiilor specializate (reteaua organizatiilor scolare) in proiectarea si realizarea, prin intermediul unor continuturi si metodologii adecvate, a functiilor definitorii ale educatiei. Aceste institutii pot fi grupate, in raport cu tipul de educatie practicat, in trei categorii distincte:

institutii specializate in educatia formala (gradinite, scoli generale, scoli profesionale, licee, colegii universitare, facultati si unitati de instruire permanenta, de reciclare si perfectionare);

institutii specializate in educatia non-formala (cercuri stiintifice, cluburi ale elevilor si studentilor, tabere, centre de formare profesionala);

organisme institutionale ale comunitatii educative locale (familia/comunitatea parintilor, agenti economici, culturali);

Reteaua scolilor profesionale si de ucenici este organizata de Ministerul Educatiei si Cercetarii prin consultarea institutiilor interesate de pregatirea fortei de munca si cuprinde domeniile: mine si petrol, energie electrica si electrotehnica, metalurgie si constructii de masini, chimie industriala, constructii si materiale de constructii, industria lemnului, transporturi si telecomunicatii, industrie alimentara, industrie usoara, poligrafie, gospodarirea apelor, agricultura si silvicultura, comert, alimentatie publica, industrie mica, prestari de servicii. Formarea se face in peste 300 de meserii. Instruirea practica se desfasoara - in primii ani - in atelierele-scoala care functioneaza in unitatile de invatamant, cu concursul, eventual, al unei intreprinderi direct interesate in pregatirea elevilor, iar in ultimii ani, consacrati specializarii si calificarii, direct in unitati economice, cu indeplinirea de sarcini concrete de munca.

RELATIA SCOALA- COMUNITATE

Scoala si familia urmaresc acelasi scop educativ formarea copiilor spre a deveni oameni multilateral dezvoltati

Scoala este interesata sa colaboreze cu familia, sa-si faca din ea un aliat, pentru ca actiunea sa educativa sa fie mai profunda si de durata. Colaborarea scolii cu familia este necesara si in vederea unei informari reciproce cu privire la dezvoltarea copilului, la comportarea lui.

In convorbirea cu parintii, profesorul (invatatorul) trebuie sa dovedeasca mult tact. Sa aiba atitudinea unui prieten, nu a unui sef care da ordine. Cadrul didactic se va interesa de modul cum este respectat regimul de zi al copilului, cum este ajutat acesta la invatatura, daca are create conditii bune de pregatire a temelor, cum se comporta copilul fata de parinti, frati, bunici cum se comporta acestia fata de el, ce influente pozitive si negative se exercita asupra lui, cu ce se ocupa in timpul liber, ce prieteni are, cum se odihneste si cum se hraneste, care este starea sanatatii lui, ce interese manifesta etc.

Profesorul (invatatorul) va informa pe parinti despre aspectele pozitive si negative din activitatea elevului la scoala.. Este bine ca mai intai sa fie prezentate unele aspecte pozitive, unele succese obtinute la invatatura sau unele schimbari laudabile din comportarea lui. Se va arata apoi la care obiecte de invatamint intampina copilul greutati, ce greseli se observa in comportarea lui si vor fi analizate cauzele acestora. De asemenea parintii vor fi informati despre posibilitatile de dezvoltare pe care le are copilul, despre aptitudinile si interesele pe care le manifesta in munca scolara si in cea extrascolara si eventual despre scolile sau profesiunile indicate si contraindicate. In toate aceste cazuri, vor fi discutate cu familia si masurile pe care trebuie sa le ia scoala si cele pe care trebuie sa le ia familia spre a ajuta pe elev sa se corecteze, sa se dezvolte.

Spre a ajuta eficient pe copii, parintii trebuie sa tina legatura cu scoala, spre a se informa despre rezultatele muncii si despre comportarae lor la scoala. Orice sistem de educatie ramane neputincios daca se izbeste de indiferenta sau de opozitia parintilor. Scoala capata astfel o misiune suplimentara.

In ceea ce priveste relatia scoala-familie se impun deschideri oferite parintilor privind aspectele scolare, psihopedagogice, pe langa aspectele medicale, juridice etc. Se cunosc urmatoarele forme mai importante de organizare (institutionalizata) a educatiei parintilor si a colaborarii scoala-familie: asociatii ale parintilor (si profesorilor) care au o larga libertate de initiativa; scoli ale parintilor si scoli ale mamelor; consilii de administratie scolara formate (exclusiv sau in majoritate) din parinti, cu rol informational, consultativ si decizional; comitete de parinti pe clase si scoli, fara rol decizional, care sprijina scoala in rezolvarea unor probleme. In majoritatea tarilor occidentale exista reviste si programe radio-TV destinate educatiei parintilor.

Un raport asupra relatiilor dintre scoala si familie in tarile Comunitatii Europene, bazat pe cercetari comparative, documentare si empirice enumera patru motive ptr care scoala si familia se straduiesc sa stabileasca legaturi intre ele:

      parintii sunt juridic responsabili de educatia copiilor lor;

      invatamantul nu este decat o parte din educatia copilului; o buna parte a educatiei se petrece in afara scolii;

      cercetarile pun in evidenta influenta atitudinii parentale asupra rezultatelor scolare ale elevilor, in special asupra motivatiilor invatarii;

      grupurile sociale implicate in institutia scolara (in special parintii si profesorii) au dreptul sa influenteze gestiunea scolara.

Obstacolele relatiei scoala-familie pot fi de ordin comportamental (intalnite, atat intre parinti, cat si la profesori si administratori scolari) sau de ordin material (relatia scoala-familie cere un surplus de efort material si de timp).

Reprosurile care li se fac parintilor privind colaborarea cu scoala sunt: apatia; lipsa de responsabilitate; timiditate; participare cu ingerinte; preocupari excesive ptr randamentul scolar; rolul parental rau definit; contacte limitate cu scoala; conservatorism.

Reprosurile care li se fac profesorilor privind colaborarea cu familiile elevilor sunt similare inclusiv privind: dificultati de a stabili relatia cu adultii (trateaza parintii ca pe copii si nu ca parteneri in educatia copilului, decizand autoritar la reuniunile cu parintii);lipsa pregatirii privind relatia scoala-familie.

Se pot deosebi trei etape in evolutia relatiei familie-scoala:

- etapa scolii autosuficiente: scoala este considerata o institutie inchisa, care nu influenteaza mediul familial si nu se lasa influentata de el. Caracteristicile etapei sunt: contactele cu parintii sunt rare, formale; parintii accepta ideea ca nu au nimic de vazut despre ceea ce se intampla in scoala; administratia alege scoala ptr copii; parintii nu participa la consiliile de administratie scolara; asociatiile de parinti nu sunt incurajate; formarea profesorilor neglijeaza relatia intre familie si scoala.

- etapa de incertitudine profesionala: profesorii incep sa recunoasca influenta factorilor familiali asupra rezultatelor scolare dar parintii continua sa creada ca scoala este autosuficienta. Caracteristicile etapei sunt: tendinta de a creste acuzarea familiei ptr proastele rezultate scolare; administratia scolara are tendinta de a conserva atitudinea din etapa anterioara; contactele formale, de rutina cu parintii continua; apar experiente localizate privind comunicarea cu parintii; apar organizatiile voluntare de parinti; se constituie consilii de gestiune scolara, in care participarea parintilor are un rol minor, nedicizional; formarea profesorilor abordeaza relatia familie-scoala ca o problema de importanta secundara.

- etapa de dezvoltare a increderii mutuale: parintii si profesorii descopera impreuna ca neincrederea este putin cate putin inlocuita cu increderea unora fata de altii. Caracteristicile etapei sunt: relatia cu familiile este din ce in ce mai incurajata de scoala; consiliul scolar include reprezentanti ai parintilor, cu rol decizional in toate problemele educationale; organizatiile de parinti sunt acceptate si incurajate in activitatea scolara; profesori specializati (consilieri educationali) trateaza problemele exceptionale ale colaborarii cu familiile; organizatiile de profesori recunosc statutul si rolul asociatiilor de parinti; administratorii si politicienii educatiei insista asupra importantei relatiei familie-scoala; formarea profesorilor abordeaza problema relatiei cu familia, ca una din problemele importante; se organizeaza cursuri ptr profesori si parinti.

Dimensiunea structurala a procesului de invatamant angajeaza si raporturile contractuale stabilite de scoala cu comunitatea educativa teritoriala si locala, reprezentata prin diferiti agenti sociali si prin consiliile parintilor. La acest nivel pot fi atrase noile resurse pedagogice, necesare pentru optimizarea activitatilor didactice:

- resurse materiale: noi spatii de scolarizare, noi mijloace de invatamant;

- resurse umane: cadre didactice asociate, specialisti in informatizarea invatamantului, in proiectarea educatiei tehnologice, in realizarea actiunilor de educatie nonformala;

- resurse financiare: initiative proiectate in cadrul sistemelor de sponsorizare institutionalizate la nivel national, teritorial local;

- resurse informationale: manuale alternative, materiale de analiza-sinteza;