Procesualitatea invatarii

Procesualitatea invatarii

Definitia invatarii surprinde doar efectul ei: "o schimbare relativ permanenta in cunoastere sau in comportament'. Din capul locului este evident ca paleta unor asemenea schimbari acopera practic toate componentele personalitatii umane, de natura cognitiv-intelectuala comportamentale, aspiratii, atitudini, valori, priceperi si deprinderi etc. Din simpla enumerare deducem ca invatarea se aplica unui camp larg de aspecte si manifestari. Daca definitia insista asupra efectului ei, alte intrebari devin iminente: cum se produce invatarea, care sunt mecanismele ei, in ce conditii se realizeaza o invatare eficienta, cum poate fi dirijata invatarea in scoala, etc. Raspunsul la fiecare din aceste intrebari si altele posibile poate fi dat numai masura in care cercetatorul reuseste sa delimiteze o situatie de invatare si, pe aceasta baza, sa identifice variabilele care intervin.

Stradaniile psihologilor si ale altor specialisti de a elucida ansamblul fenomenelor ce se afla la temelia intrebarilor de mai sus au condus la cunoasterea mai profunda a fenomenului invatarii.

La o incursiune in lucrarile de referinta dedicate acestui fenomen constatam ca multe dintre ele se opresc asupra sensului procesual al invatarii.

Intr-un consens unanim psihopedagogii considera ca invatarea este un proces care angreneaza personalitatea umana in ansamblul sau.

Indiferent care este continutul invatarii, incepand cu cea mai simpla sarcina si incheind cu cea mai complexa, de fiecare data intra in joc un lant de mecanisme, incepand cu cele de receptare si ajungand pana la cele de prelucrare, interpretare si valorizare a ceea ce s-a receptat. Din aceasta perspectiva invatarea, ca proces, consta in generarea de raspunsuri adecvate unor situatii in care este plasat cel care invata.

Schematizand putin lucrurile, I. Nicola in Tratat de pedagogie scolara -2000 in demersul investigativ asupra invatarii reclama urmatorul algoritm general:

● delimitarea si precizarea sarcinii ce urmeaza sa fie invatata;

● descifrarea mecanismelor psihologice interne pe care le angreneaza invatarea sarcinii respective (procesualitatea invatarii);

● circumscrierea conditiilor interne si a celor externe in care are loc invatarea.

Raportand acest "algoritm' la cele prezentate in prima parte a capitolului, constatam ca fiecare teorie a invatarii ofera date si explicatii asupra celor trei aspecte principale pe care le implica invatarea.

Caracterul procesual al invatarii include mecanismele psihice interioare implicate in invatarea sarcinii respective.

Dupa cum am precizat, aceste mecanisme imbraca nuante diferite in functie de continutul sarcinii si de legitatile vietii psihice ale celui care invata.

Cu toate acestea, pot fi evidentiate cateva mecanisme (conditii interne) prezente in invatarea scolara, indiferent de continutul sau. Ele ar putea fi grupate in doua categorii: mecanisme instrumental-operatorii si mecanisme motivationale. Si unele si altele dispun, la randul lor, de un substrat neuronal, invatarea fiind un atribut al creierului. Nu pe acestea le avem in vedere.

In categoria celor instrumental-operatorii am putea include: atentia, sistemul cognitiv (perceptii, reprezentari, imaginatie, memorie, intelegerea, gandirea etc), creativitatea, iar din cealalta categorie fac parte diferite mobiluri interne care declanseaza si stimuleaza conduita de invatare.

Atentia si, indeosebi, capacitatea de concentrare este mecanismul care faciliteaza selectia si delimitarea sarcinii de invatare. Datorita ei sarcina devine obiect al invatarii, intra in campul de preocupare al subiectului. In acelasi timp, atentia se rasfrange asupra gradului de participare a tuturor celorlalte componente ale personalitatii. Modalitatile de declansare si mentinere a atentiei in invatarea scolara sunt elemente ale tehnologiei si strategiei didactice. .

Sistemul cognitiv este implicat in procesarea informatiei, sintagma utilizata in acest capitol. Aceasta procesare parcurge o succesiune de faze. Avem de-a face mai intai cu receptarea materialului sub forma de imagini perceptive si reprezentari, urmeaza apoi faza prelucrarii lor, gratie operatiilor gandirii, ceea ce conduce la elaborarea notiunilor. Ansamblul acestor informatii

sunt fixate in memorie pentru a putea fi utilizate in continuare, sub forma reproducerii, a operarii pe plan mintal si a transferului, toate acestea multiplicand si adancind procesarea in toate ipostazele ei.     

Creativitatea celui care invata isi pune amprenta asupra procesarii imprimandu-i acesteia nuante originale in desfasurarea sa. Nu ne propunem aici sa analizam mecanismele creativitatii. Asta o vom face intr-un alt capitol. Retinem doar ideea principala potrivit careia invatarea umana imbraca nuante originale, diferite de la un subiect la altul, datorate factorilor intelectuali si nonintelectuali pe care ii presupune creativitatea.

Ca activitate umana, invatarea reclama intotdeauna un substrat, un mobil, constient sau nu, care are functia de sustinere energetica, in sensul declansarii si directionarii acestei activitati. Este vorba, deci, de un ansamblu de factori motivationali cum ar fi trebuintele, aspiratiile, dispozitiile afective, inclinatii, dorinte etc, toate acestea oferind un raspuns intrebarii "de ce' se invata.

Asemenea mobiluri confera conduitei de invatare o rezonanta subiectiva interna, diferita de la o persoana la alta. Ele sunt, de fapt, radacinile profunde care explica dinamismul intern al procesului invatarii.

In ansamblul sau, sensul procesual al invatarii este rezultanta interactiunii dintre componentele instrumental-operatorii si cele motivationale. "Cum' se desfasoara invatarea si "de ce', iata cele doua intrebari ale caror raspunsuri ofera o imagine asupra procesualitatii ei.