Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate didacticaScoala trebuie adaptata la copii ... nu copiii la scoala





Biologie Botanica Chimie Didactica Fizica Geografie
Gradinita Literatura Matematica


Didactica


Qdidactic » didactica & scoala » didactica
Principiul sistematizarii si continuitatii in invatare



Principiul sistematizarii si continuitatii in invatare


Principiul sistematizarii si continuitatii in invatare

Exprima, in esenta, cerinta conform careia atat continutul a ceea ce invata elevul, cat si modalitatile de organizare a activitatii sa se desfasoare intr-o succesiune logica, dupa un sistem care sa asigure un progres continuu.(4, p.130)

Potrivit acestui principiu toate informatiile ce se transmit elevilor trebuie sa fie organizate si programate astfel incat sa se integreze in experienta anterioara a acestora.

Sistematizarea si continuitatea in procesul de invatamant sunt impuse mai intai de faptul ca fiecare obiect de invatamant are o anumita logica, ce reflecta, de regula logica stiintei. Intre cunostintele ce urmeaza a fi insusite de elevi exista numeroase relatii de supraordonare sau subordonare. Fiecare obiect de invatamant prezinta o structura conceptuala de baza, respectiv un nucleu de notiuni in jurul carora graviteaza toate celelalte. Dar corelatii exista si intre cunostintele predate la diverse obiecte de invatamant (corelatii inter-disciplinare). Procesul de invatamant trebuie sa asigure sistematizarea cu-nostintelor pentru a pune in evidenta aceste multiple corelatii, ca o conditie esentiala pentru formarea la elevi a unei viziuni de ansamblu asupra realitatii.



Necesitatea acestui principiu este determinata si de legile dezvoltarii psihice, de legile invatarii, sistematizarea realizata ca organizare in structuri din ce in ce mai complexe a cunostintelor fiind un element important in constituirea structurilor operatorii si comportamentelor de invatare care prezinta si ele o anumita ierarhizare si niveluri diferite de complexitate, unele neputand functiona in absenta altora.

De asemenea, necesitatea acestui principiu rezulta din caracterul de sistem al procesului de invatamant, ca ansamblu de elemente organizate ierarhic, aflate in interdependenta functionala.

Respectarea acestui principiu trebuie avuta in vedere la doua niveluri:

la nivelul politicii scolare prin structurarea unui sistem de inva-tamant coerent si deschis, prin elaborarea unor documente curriculare de tip reglator care sa avanseze in mod explicit coordonare si corelatii intre disciplinele care se predau pe diferite trepte de scolarizare, ani de studiu si in interiorul fiecarei discipline.

la nivelul procesului de invatamant propriu-zis, in cadrul acti-vitatilor de predare, invatare care trebuie sa fie sistematice, coerente, continue.


In continuare ne vom referi la cel de al doilea nivel unde se contureaza cerinte si responsabilitati specifice pentru cadrele didactice.

Din insasi formularea principiului constatam ca acesta implica doua aspecte esentiale: realizarea sistematizarii si asigurarea continuitatii in acti-vitatea de predare - invatare.

Sistematizarea presupune predarea si invatarea integrata a cunos-tintelor, realizarea relatiilor si coordonarilor firesti ale acestora, astfel incat ceea ce se preda la un moment dat sa se integreze in cunostintele pe care elevul le poseda si sa pregateasca terenul pentru insusirea celor care urmeaza, asigurandu-se astfel conditii pentru formarea unor sisteme de cunostinte din ce in ce mai largi si complexe si evitandu-se insusirea unor informatii secventiale, izolate care au efecte minime in planul dezvoltarii, nu sunt operante si in plus, se uita cu mare usurinta.

In conformitate cu acest principiu, cadrul didactic trebuie sa ratio-nalizeze continuturile, sa depisteze nucleul de concepte al disciplinei si sa organizeze informatiile pornind de la acesta, sa realizeze legatura intre cunostintele noi si cele vechi, sa largeasca in mod continuu cercul de reprezentari si notiuni, sa ridice treptat gradul de generalizare si abstractizare, sa utilizeze in predare planuri, scheme, sa evidentieze corelatiile intra-disciplinare si interdisciplinare, sa organizeze lectii special destinate siste-matizarii cunostintelor. Imperios necesar este sa urmareasca modul in care elevii asimileaza continuturile predate, sa asigure pregatirea psihologica si fondul aperceptiv pentru insusirea noilor cunostinte, sa activeze si sa restructureze structurile cognitive si schemele operatorii in concordanta cu sensul general al dezvoltarii psihice.

Elevii la randul lor, trebuie sa indeplineasca aceleasi cerinte in asimilarea cunostintelor, sa consolideze sistematic cele invatate, sa manifeste promptitudine, perseverenta, rigoare in indeplinirea sarcinilor si obligatiilor ce le revin.

Continuitatea apare ca o consecinta fireasca a bunei sistematizari, prin asigurarea in timp a unei legaturi logice, firesti intre cunostintele predate si invatate. Presupune evitarea discontinuitatii, salturilor atat in predare cat si in invatare, in caz contrar putand sa apara ramaneri in urma la invatatura, sau chiar regres in invatare, goluri in cunostinte, ceea ce poate conduce in final la insucces scolar. Toate acestea pot sa se soldeze cu stagnari pe planul dezvoltarii intelectuale si prin efectul lor cumulativ se pot rasfrange negativ asupra tuturor componentelor personalitatii.

Respectarea acestui principiu asigura eficienta procesului de invatamant atat sub aspect informativ cat si formativ. Favorizeaza formarea unei viziuni de ansamblu asupra lumii inconjuratoare, contribuie la formarea deprinderilor de munca sistematica, a trasaturilor de vointa si caracter, a spiritului de ordine si disciplina in gandire si actiune, a unui stil de munca eficienta.





Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright