Metode bazate pe actiune (operationale, practice)

Metode bazate pe actiune (operationale, practice)

Invatarea prin actiune prezinta o importanta majora pentru formarea tineretului scolar, care trebuie pregatit pentru o viata activa, creatoare, ceea ce presupune capacitate de valorificare a cunostintelor teoretice in rezolvarea diferitelor probleme cu care se va confrunta. Aceasta a condus la promovarea insistenta in invatamant a metodelor bazate pe actiune, metode prin care elevul este invatat nu numai sa stie, dar si sa actioneze, sa realizeze ceva, prin transferul de cunostinte din planul teoretic in cel practic.

Dupa modul in care se desfasoara actiunea, aceste metode se impart in metode  bazate pe actiune reala (autentica) si metode de actiune simulata, fictiva (metode de simulare).

A.     Metode bazate pe actiunea reala

o      Metoda exercitiului. Consta in efectuarea constienta si repetata a unor actiuni si operatii, in scopul formarii unor deprinderi teoretice si practice, consolidarii cunostintelor, dezvoltarii unor capacitati si aptitudini, stimularii potentialului creativ.

Este o metoda care stimuleaza intens activitatea elevului, solicitand din partea acestuia efort intelectual sau fizic. Are o larga aplicabilitate in procesul de invatamant, putand fi folosita la toate clasele si obiectele de studiu si pentru realizarea unor variate sarcini didactice (4, p.199):

formarea deprinderilor de natura intelectuala si practica, actionala;

mai buna intelegere a cunostintelor teoretice prin aplicarea lor in situatii si contexte diferite;

consolidarea cunostintelor si deprinderilor insusite anterior;

prevenirea uitarii, evitarea fenomenului de interferenta;

asigurarea capacitatii operatorii a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor, crearea a multiple posibilitati la transfer ale acestora;

dezvoltarea operatiilor mintale, formarea de structuri operationale;

dezvoltarea unor capacitati intelectuale si fizice, a unor trasaturi de vointa si caracter;

stimularea si dezvoltarea capacitatilor creative, a originalitatii, a spiritului de independenta si initiativa.

Rezulta ca exercitiul nu trebuie inteles ca avand numai un caracter reproductiv; el poate avea, in egala masura, si un caracter productiv atunci cand se desfasoara sub forma unor activitati libere, creatoare si genereaza noi forme de actiune.

In practica scolara se intalnesc mai multe tipuri de exercitii:

Tabel nr. 4.8. Tipuri de exercitii

Pentru ca metoda exercitiului sa aiba eficienta scontata, in folosirea sa trebuie sa se respecte anumite cerinte si sa se asigure o serie de conditii:

crearea premiselor psihologice favorabile exersarii, stimularea interesului elevilor pentru actiunea ce urmeaza a fi exersata, prin intelegerea clara a scopului si a importantei exercitiului propus, actualizarea cunostintelor teoretice necesare efectuarii actiunii, cunoasterea performantelor ce trebuie atinse;

demonstrarea prealabila corecta si clara a actiunii ce urmeaza a se exersa, pentru a-l ajuta pe elev sa anticipeze pe plan mental componenta, succesiunea operatiilor si pentru a preveni o exersare si implicit o invatare incorecta;

insotirea demonstratiei de explicatii complete, ceea ce creste rapiditatea invatarii cu 44% fata de situatia in care explicatiile lipsesc;

cresterea treptata a complexitatii si dificultatii exercitiilor;

organizarea unui numar corespunzator de repetitii pentru formarea automatismelor;

crearea unor situatii de repetare cat mai variate, mai ales dupa fixarea structurii de baza a actiunii, pentru a se mentine treaz interesul pentru activitate;

imbinarea procedeului de executie globala a actiunii cu executia frag-mentara, pe parti sau combinata, cerinta impusa mai ales in cazul unor actiuni mai complexe si dificile;

esalonarea optima a repetitiilor in timp; in etapa initiala repetitiile se pot organiza la intervale mai scurte, ulterior ele pot fi mai distantate in timp; executia sa alterneze cu pauzele necesare refacerii potentialului neuro-fiziologic;

verificarea, controlul si autocontrolul executiei, pentru reglarea si autoreglarea actiunii in scopul obtinerii performantelor proiectate;

sporirea treptata a gradului de independenta a elevilor, pentru a se trece de la exercitiile dirijate la cele semidirijate si a se ajunge la exercitii inde-pendente, autodirijate;

in cazul in care se constata o stagnare a performantelor, se recomanda sa se creasca intensitatea motivatiei, sa se opereze modificari la nivelul meto-delor de executie sau sa se dea o pauza mai mare.

Retinem, in concluzie, ca, bine concepute si organizate, exercitiile contribuie la inzestrarea elevului cu deprinderi si capacitati de munca.

o      Metoda lucrarilor practice consta in efectuarea de catre elevi a unui ansamblu de actiuni cu caracter practic-aplicativ, in scopul mai bunei intelegeri si consolidari a cunostintelor insusite, aplicarii acestora in rezolvarea unor probleme practice, tehnice, dobandirii unor priceperi si deprinderi practice necesare in activitatea productiva, cultivarii unei atitudini pozitive fata de munca. Asigura aplicarea cunostintelor teoretice in activitati ce vizeaza mo-dificarea unor aspecte ale realitatii pentru a satisface anumite nevoi ale omului, contribuind la pregatirea teoretica si practica a elevului. Lucrarile practice in-clud actiuni aplicative, de proiectare, de executie, de constructie, de productie sau de creatie materiala, toate solicitand efort fizic si de vointa, operatii min-tale.

Folosirea acestei metode implica parcurgerea mai multor etape:

efectuarea instructajului in cadrul caruia se precizeaza obiectivele urmarite, normele tehnico-didactice si de protectia muncii ce trebuie respectate, conditiile de desfasurare;

organizarea ergonomica a locului de munca;

demonstrarea, insotita de explicatii, prin care se evidentiaza ele-mentele centrale ale lucrarii ce urmeaza a fi executata;

efectuarea propriu zisa a lucrarii in mod constient si independent de catre elevi, insotita de evaluari partiale (pe etape, pe repere, subansambluri) realizate de cadrul didactic, cu scopul de a asigura corectitudinea executiei;

evaluarea globala, cu evidentierea performantelor individuale, ale subgrupurilor sau grupurilor, prin raportare la standardele de performanta;

precizarea unor sarcini de lucru pentru etapele urmatoare.

Lucrarile practice se pot desfasura frontal, pe echipe sau individual.

Eficienta acestei metode depinde de respectarea unor cerinte psiho-pedagogice:

cresterea progresiva a gradului de dificultate si complexitate;

fundamentarea lucrarii pe cunostinte teoretice pentru a-i imprima un caracter constient;

includerea in executia lucrarii a unor elemente de problematizare, cercetare si, in masura posibilului, de creatie;

finalizarea lucrarii prin realizarea unor produse de utilitate sociala care sa genereze elevilor sentimentul de satisfactie pentru munca depusa;

deprinderea treptata a elevilor cu planificarea muncii, cultivarea capacitatii de autocontrol, pentru sporirea gradului de independenta.

o   Metoda proiectelor. Este o metoda prin care elevii sunt antrenati intr-o actiune de cercetare si actiune practica pentru elaborarea unui proiect /tema de cercetare, subordonata indeplinirii unor sarcini concrete de instructie si educatie. Proiectul poate imbraca forme variate in functie de varsta elevilor, natura activitatii, gradul de complexitate a temei: investigatii in mediul in-conjurator pe diferite probleme, elaborarea unei monografii, realizarea unor colectii tematice, confectionarea de materiale didactice, construirea unor apa-rate, machete, dispozitive tehnice. Se finalizeaza prin un referat sau lucrare stiintifica, sau prin realizarea efectiva a unui produs, participarea la expozitii, concursuri, dependent de natura activitatii pe care a implicat-o realizarea sa.

Metoda are puternice valente formative si educative: cultiva capacitatea de investigare, gandirea predictiva, familiarizeaza pe elevi cu strategia cer-cetarii, ii deprinde sa-si planifice si sa-si organizeze activitatea, sa persevereze in indeplinirea unei sarcini, sa manifeste incredere in fortele proprii. Creeaza conditii ca, prin realizarea proiectului, elevul sa-si insuseasca nu numai anumite continuturi stiintifice, ci si procesualitatea stiintei, prin raportare directa la activitatea practica. Proiectul este o anticipatie ideatica, un fragment din activitatea de creatie a individului pe care-l pune intr-o situatie efectiva de cercetare si actiune, in cadrul careia este confruntat cu o problema autentica, avand sarcina sa rezolve o sarcina concreta cu finalitate reala (5, p. 87).

Pentru reusita metodei, temele trebuie alese cu multa grija, iar pe parcursul realizarii lor, profesorul trebuie sa orienteze si sa indrume discret activitatea elevilor, sa incurajeze si sa stimuleze initiativa, originalitatea acestora.

B.     Metode bazate pe actiune fictiva (metode de simulare)

Caracteristic pentru metodele de simulare este faptul ca, prin intermediul lor, elevii sunt antrenati in actiuni fictive, simulate, care ulterior se pot traduce in actiuni reale, autentice. Reprezinta o modalitate de invatare prin intermediul unor sisteme, actiuni analoage cu cele din realitate. De fapt, a simula insemna a imita, a mima, a reproduce in mod fictiv actiuni, fapte, sisteme, creand impresia ca ele se produc in mod real.

Astfel, pot fi simulate situatii veridice din viata si activitatea adultilor, evenimente din trecut, procese, fenomene din natura s.a.

Scopul acestor metode este de a forma si dezvolta capacitati opera-tionale, comportamente, in conditii de implicare cat mai directa a elevilor in construirea si desfasurarea unor activitati simulate, traductibile mai tarziu in realitati.

Prezinta o mare varietate, cele mai frecvent folosite fiind jocurile di-dactice, invatarea prin dramatizare, jocurile de simulare.

o       Jocurile didactice. Jocul, ca activitate dominanta la varsta prescolara, este tot mai intens valorificat din punct de vedere pedagogic in procesul in-structiv-educativ cu scopul de a imprima activitatii scolare un caracter mai viu si atragator, de a fortifica energiile intelectuale si fizice ale copiilor, cana-lizandu-le totodata in directia realizarii obiectivelor educationale. Genereaza bucurie, buna dispozitie, previne oboseala si monotonia, imbina spontanul si imaginarul specifice psihicului infantil cu efortul solicitat si programat de procesul de invatamant. Convertesc o situatie ludica intr-o situatie de invatare, indeplinind multiple functii instructiv-educative. Prin jocurile didactice se pot sistematiza, consolida si evalua cunostintele insusite anterior, se pot dezvolta procesele si functiile psihice, se cultiva motivatia invatarii, se formeaza priceperi si desprinderi.

Se cunosc mai multe tipuri de jocuri didactice:

a) dupa continut si obiectivele urmarite: jocuri senzoriale (dezvolta sen-sibilitatea vizuala, auditiva, tactila, kinestezica), jocuri de dezvoltarea vorbirii, gandirii, imaginatiei, memoriei, indemanarii, jocuri matematice, jocuri de ob-servare a mediului inconjurator, jocuri muzicale, jocuri de creatie s.a.

b) dupa materialul folosit: jocuri bazate pe intrebari ("Cine stie castiga"), jocuri bazate pe ghicitori s.a.

Pentru ca jocul didactic sa contribuie efectiv la realizarea obiectivelor instructiv-educative, este necesar ca educatorul sa precizeze cunostintele care constituie continutul jocului, sarcina didactica, regulile ce trebuie respectate pe parcursul jocului si elementele de joc care ii asigura atractivitate.

o      Jocul de rol/de simulare. Se bazeaza pe simularea unor activitati, in care  elevii sunt pusi in situatia de a interpreta anumite roluri corespunzatoare unor status-uri sociale, profesionale, culturale cu scopul de a-si forma abilitati, comportamente adecvate. Contribuie si la imbogatirea experientei si capacitatii de a lucra in echipa, a capacitatii de a rezolva situatii problematice, de a-si asuma raspunderi, de a lua decizii. Reprezinta o modalitate atractiva si efi-cienta de explorare a realitatii, de explicare a unor notiuni si teorii abstracte, bazandu-se pe o strategie preponderent euristica. Ofera elevilor posibilitatea sa aplice la situatii noi, informatii insusite anterior, sa exerseze rezolvarea unor probleme care necesita experimentarea unor strategii alternative, adoptarea de decizii, evaluarea de situatii si a rezultatelor. Presupune conceperea unei situatii care se preteaza a fi transpusa sub forma unui joc de rol, iar in unele cazuri, realizarea unui scenariu, distribuirea rolurilor, in functie de aptitudinile si preferintelor elevilor, invatarea rolului de catre fiecare participant, analiza modului de interpretare.

o      Invatarea prin dramatizare (metoda dramatizarii). Se bazeaza pe utilizarea mijloacelor si procedeelor artei dramatice, constand in dramatizarea unui fragment literar, a unui fapt istoric, a unui eveniment actual. Elevii sunt pusi in situatia de a interpreta anumite personaje, rolurile acestora, traind efectiv starile conflictuale, situatiile problema in care acestea sunt implicate. Poate imbraca forma procesului literar prin care elevii sunt pusi  in postura de inculpati, acuzatori sau aparatori ai personajelor din opera respectiva. Are mari valente in directia receptarii si sensibilizarii elevilor fata de continutul si mesajul operei literare. Se poate folosi incepand cu clasele mici.

o      Invatarea pe simulatoare. Consta in folosirea simulatorului didactic, mijloc tehnic construit artificial prin analogie cu un sistem tehnic original ale carui elemente structurale si functionale le reproduce. Asigura o buna cunoastere a sistemului natural si insusirea unor deprinderi, tehnici de lucru necesare pentru exploatarea lui, in conditii de eficienta si fara riscurile pe care le presupune actiunea directa, reala bazata pe utilizarea sistemului tehnic original. Se foloseste pentru formarea deprinderilor corecte de conducere auto, de pilotare a unor nave sau avioane, simulatoarele reproducand fidel aparatura si tehnica lor de manevrare.