Invatarea - conditiile invatarii

1. CARACTERISTICILE INVATARII

Invatarea poate fi definita ca un proces evolutiv de esenta informativa si formativa, care consta in: dobandirea experientei de viata intr-o maniera activa si explorativa; realizarea unor modificari selective si sistematice ale conduitei intr-o directie determinata; ameliorarea si perfectionarea controlata si continua a conduitei, sub influenta mediului si educatiei.

Invatarea, indiferent de varsta sau contextul in care se produce, are cateva aspecte caracteristice: este un proces individual, o forma de activitate proprie individului si care implica, in mod obligatoriu, participarea activa a individului; este un proces perfectibil; este o abordare activa si exploratoare a mediului, permitand dirijarea, modelarea si optimizarea mediului.

            Invatarea scolara se desfasoara intr-un cadru institutionalizat si este conceputa, anticipata si proiectata dupa planuri, programe si manuale, astfel incat sa decurga in directia dorita. Avand ca obiectiv general asimilarea sistematica a culturii prin studierea obiectelor de invatamant, invatarea scolara este controlata, dirijata si evaluata de catre adult (profesor / grup de profesori) si are tendinta de a deveni, pe masura ce individul (elevul) evolueaza, auto-controlata, auto-dirijata si auto-evaluata. Caracteristici principale:

        este secventiala, in sensul ca presupune trecerea prin mai multe secvente sau faze;

        este graduala, in sensul ca presupune parcurgerea unor sarcini didactice cu grade diferite de dificultate;

        este relationala, in sensul ca se desfasoara in contextul relatiei de comunicare dintre profesor si elev.

2. CONDITIILE INVATARII

Activismul intern al elevului, care constituie conditia majora a invatarii, se fundamenteaza pe motivatia si interesele acestuia.

            Motivatia reprezinta totalitatea motivelor care dinamizeaza comportamentul uman. Motivul este o structura psihica care determina orientarea, initierea si reglarea actiunilor in directia unui scop, fiind o cauza interna a comportamentului. Datorita ei, trebuintele (trebuinte fundamentale biologice si impulsuri de origine psihica precum tendinta spre miscare si manipulare de obiecte) se transforma in scopuri, planuri si proiecte. Subiectul cauta in mod activ forme de interactiune care ii sunt necesare functionarii si dezvoltarii.

            Exista, la varsta scolaritatii, o motivatie extrinseca, prezenta atunci cand elevul se incadreaza in disciplina scolara fara un interes direct pentru ceea ce se preda, ci doar pentru a primi, direct sau indirect, recompense. Printre componentele motivatiei extrinseci sunt: dorinta de afiliere (a fi in mijlocul grupului de elevi, de a primi recompense si de a face placere parintilor si profesorilor); tendintele normative (obisnuinta de a se supune normelor si obligatiilor impuse de mediul familial, initial, apoi, ulterior, de cel scolar); teama de consecintele neascultarii.

Un alt tip de motivatie care se manifesta in invatarea scolara, ca si in orice alta forma de activitate, este motivatia intrinseca. Aceasta se manifesta in conditiile in care elevul este direct interesat de dobandirea cunostintelor si formarea deprinderilor si implica motive precum: curiozitatea - care are la baza un impuls nativ, dar mentinerea ei depinde, in mare masura, de atitudinea si competenta profesorului, de contextul instructiv-educativ general; aspiratia catre competenta si dorinta de a deveni un profesionist intr-un anumit domeniu; motivatia de autorealizare - care presupune realizarea aptitudinilor si dorinta de a obtine succes personal.

Eseu: Fise de desenat - lumea acvatica Proiect: Evaluare semestriala - toamna - iarna - grupa pregatitoare

Motivatia de autorealizare este direct legata si conditionata de nivelul de aspiratie, care reprezinta totalitatea asteptarilor, scopurilor sau pretentiilor unei persoane privind realizarea sa viitoare intr-o anumita directie. Constituirea unui anumit nivel de aspiratie depinde de potentialul aptitudinal, efortul de vointa, ambianta sociala si conditiile material-culturale, dar si de trairea subiectiva a succesului si esecului (este posibil ca succesul sa creasca nivelul de aspiratie, iar esecul sa il scada). De asemenea, nivelul de aspiratie, pentru a putea conduce catre autorealizare, trebuie sa concorde cu propriile posibilitati.

Ideal este ca motivatia extrinseca, odata cu maturizarea si cresterea experientei scolare si sociale, sa se transforme in motivatie intrinseca. De altfel, procesul instructiv-educativ trebuie proiectat in asa fel incat sa ofere elevului motivatii pentru invatare adecvate nivelului sau de dezvoltare. Numai astfel, motivatia poate constitui un real "motor" al invatarii si, implicit, al dezvoltarii. Pe langa motivatie, un suport important al invatarii scolare il constituie atentia.

Atentia face parte din categoria fenomenelor psihice care sustin energetic activitatea (implicit invatarea), fiind o functie psihica prin care se modeleaza tonusul nervos necesar desfasurarii celorlalte procese psihice. Deci, atentia este fenomenul psihic de activare selectiva, concentrare si orientare a energiei psihonervoase in vederea desfasurarii optime a activitatii psihice.

In orice tip de invatare este implicata atentia, prin una dintre formele sale. Atentia involuntara este o forma simpla a atentiei, in care concentrarea si orientarea energiei psihonervoase se fac fara efort voluntar, sub influenta unor factori precum: intensitatea deosebita sau noutatea stimulilor, interesul pe care il prezinta stimulul pentru persoana, trairea pozitiva pe care o produce stimulul respectiv. Atentia voluntara este intentionata si autoreglata constient, sustinand activitatea in toate momentele ei (mai usoare sau mai dificile, mai atragatoare sau mai neplacute). Efortul de vointa implicat in aceasta forma a atentiei face posibila orientarea intentionata spre obiectul atentiei, intensificarea activitatii psihice, inhibarea voita a preocuparilor colaterale, izolarea de stimulii perturbatori, mentinerea concentrarii atentiei pe durata necesara. Deoarece implica consum energetic, atentia voluntara nu se poate manifesta un timp nelimitat, necesitand perioade de odihna, precum si respectarea unor conditii care pot facilita mentinerea atentiei voluntare: stabilirea scopurilor activitatii, evidentierea semnificatiei activitatii, identificarea momentelor care cer o concentrare maxima, eliminarea sau diminuarea factorilor perturbatori si crearea unei ambiante favorabile (spatiu de lucru aerisit, corect iluminat, organizat si stimulativ).

            Utilizarea repetata a atentiei voluntare (asa cum se intampla in cazul elevilor din clasele mari, de exemplu) genereaza un anumit grad de automatizare al acesteia, transformand-o intr-un ansamblu de deprinderi care constituie atentia postvoluntara. Aceasta forma a atentiei este la fel de bine organizata si la fel de eficienta ca cea voluntara, dar, datorita automatismelor pe care le implica, nu necesita aceeasi incordare nervoasa, concentrarea putand fi mentinuta mai mult timp. In desfasurarea diferitelor forme ale activitatii, cele trei forme ale atentiei sunt complementare, asigurand, in orice moment, nivelul cel mai economic si totodata eficient al energiei psihonervoase.

3. INVATAREA EFICIENTA SI DEPLINA

Pentru a fi eficienta si deplina, orice invatare trebuie sa se bazeze pe intelegerea materialului care urmeaza sa fie invatat, astfel incat uitarea - care intervine oricum - sa fie minima, iar cunostintele dobandite sa poata fi aplicate in practica sau transferate in alte domenii de cunoastere.

            Orice act de invatare - de insusire de cunostinte sau de formare a unei deprinderi - are o dinamica proprie si o evolutie fazica, in etape, cu ritmuri si volume inegale de asimilare. Indiferent de perioada de timp in care se invata un material (o lectie sau un curs) - poate fi o zi, o saptamana sau un an - invatarea trece prin cateva etape:

1.         Etapa de acomodare sau familiarizare cu materialul de invatare se caracterizeaza printr-o viteza de asimilare a cunostintelor si volum scazute datorita unor posibile dificultati de intelegere. In aceasta etapa a invatarii se recomanda insusirea cat mai precisa si profunda a conceptelor specifice, a legilor si principiilor, a terminologiei, precum si formarea unei imagini de ansamblu asupra materialului.
2.         Etapa de asimilare rapida si in cantitati mari a cunostintelor este caracterizata printr-un randament maxim si, mai mult, prin disparitia starilor de neliniste si nervozitate care caracterizeaza etapa anterioara.
3.         Etapa de relativa stagnare sau regres intervine in urma faptului ca familiarizarea cu materialul de invatat si scaderea gradului de noutate a acestuia creeaza blocaje in invatare, scaderea interesului, aparitia plictiselii si chiar stari de saturatie cognitiva. Pentru depasirea acestei etape este necesara intensificarea efortului voluntar, precum si varierea mijloacelor si surselor de invatare.
4.         Etapa invatarii intensive este caracteristica perioadei din preajma concursurilor sau examenelor. Perspectiva verificarii la finalul perioadei de invatare activeaza si mobilizeaza potentialul de invatare, astfel incat viteza si volumul de asimilare a cunostintelor cresc foarte mult (si datorita experientei acumulate in legatura cu materialul de invatat). Dar, cu cat este mai intensiva invatarea (mai ales sub forma de "salturi" cu o zi inainte de verificare), cu atat este mai rapida si mai masiva uitarea cunostintelor astfel asimilate.