Creativitatea in scoala si in activitatile extracurriculare - creativitatea scoalara

Scoala Generala ,,Octavian Goga"

CREATIVITATEA IN SCOALA

1.Delimitari conceptuale

Prin creativitate se intelege capacitatea sau aptitudinea de a realiza ceva original.Actul creator este insa un proces de elaborare prin inventie sau descoperire,cu ajutorul imaginatiei creatoare,a unor idei sau produse noi,originale de mare valoare si aplicabile in diferite domenii de activitate..in cadrul unor scoli psihologice au fost formulate mai multe teorii asupra creativitatii:

teoria asociationista,elaborata de Nednik(1962),care considera creativitatea un proces de organizare si transformare a unor elemente asociative in combinatii noi,pe baza gandirii;

teoria gestaltista(configurationista)defineste creativitatea ca produs al imaginatiei(nu a gandirii logice),cu ajutorul careia sesizam brusc lacunele din configuratia intregului,completandu-le;

teoria transferului il are ca reprezentant pe J.p.Guilford.El concepe creativitatea ca o etapa a invatarii,transferabila si in alte domenii de activitate.

Unii specialisti releva influenta unor factori de personalitate sau neaga importanta inteligentei, atribuind-o imaginatie(Wertheimer).Daca inteligenta este o forma superioara de organizare si de echilibru a structurilor cognitive si daca a intelege si a inventa sunt principalele ei functii(Piaget),atunci nu putem vorbi de nici un proces creativ fara participarea inteligentei.orice persoana cu o inteligenta normal dezvoltata este mai mult sau mai putin creativa.Inteligenta nu inseamna neaparat creativitate,intrucat nu toti oamenii inteligenti sunt creativi.

Distinctia inte notiunile:"persoana creatoare" si "creativitate" sau "comportament creator":

primul termen se rezerva pentru desemnarea individului care aduce o contributie de mare valoare in arta,stiinta .El este prin definitie un individ superior,iar contributia sa este inedita sau originala nu pur si simplu prin prisma cunoasterii umane in sensul ei absolut.

"Comportamentul " poate referi la produsele noi nu numai in ce priveste situarea lor inafara experientei trecute a individului.Comportamentul individului trebuie sa manifeste un nivel inalt de sinteza,originalitate si relevanta fata de problema abordata spre a-l putea califica drept "creativitate". "Comportamentul creator"va fi descoperit mai frecvent in oricare populatie data decat la persoanele creatoare si e de asteptat ca acest comportament sa fie normal atribuit in aceasta populatie ,in acelasi fel ca majoritatea caracteristicilor fizice si psihice.

2.Structura creativitatii

Ea exprima interdependenta intre produsul creator-procesul creator-personalitatea creatoare.

Produsul creator e un element nou in raport cu experienta sociala anterioara sau cu experienta de viata a individului. Validitatea produsului creator are doua criterii complementare:originalitatea si relevanta,care permite autoevaluarea performantei.Acestea acopera cinci niveluri ierarhice:

-nivelul expresiv ,care vizeaza comportamentul unei persoane cu anumite caracteristici creative demonstrata in termeni de spontaneitate;

-nivelul productiv ,care vizeaza realizarea unor produse,care exprima oreiginalitatea individului;

-niveluyl inovator ,care vizeaza elaborarea unor produse noi si originale in plan teoretic si aplicativ ,care asigura restructurarea obiectelor,fenomenelor studiate in cadrul unui anumit domeniu;

-nivelul inventiv,,care vizeaza reordonarea insusirilor specifice obiectelor,fenomenelor,studiate anterior,in vederea transformarii calitative a acestora la o limita situata psituata practic intre originali-

tatea individuala si cea sociala;

-nivelul emergent,care vizeaza realizrea unor produse creativ superioare,care restructureaza nu numai domeniul de activitate ci si evolutia societatii.

Procesul creativitatii presupune urmatoarele patru etape:

-pregatirea :identificare problemei,analiza datelor,acumularea si selectionarea informatiei necesare,pre-

lucrarea informatiei,elaborarea strategiei de rezolvare a problemei;

-incubatia ;

-iluminarea;

-verificarea.

Personalitatea creatoare evidentiaza resursele sistemului psihic uman ,capacitatea acestuia de a angaja un proces creator,sustinut la nivelul constiintei individuale,cu scopul de aproduce ceva nou,

original si eficient.

Trasaturile personalitatii creatoare pot fi grupate la nivelul factorilor intelectuali,fact. operationali si a factorilor comportamentali.

3.Functiile creativitatii:

Functia sociala determina modul de realizare a produsului creator;

Functia psihologica determina modul de realizare a procesului creator,angajand toate resursele existente la nivelul sistemului psihic uman,cu unele accente evidente care vizeaza inteligenta(apti-

tudine generala),gandirea,imaginatia,aptitudini speciale,atitudinile;

Functia pedagogica determina modul de comportare a personalitatii creatoare angajata in proiectarea unor actiuni didactice,in conditii de transformare a raporturilor subiect-obiect.

.Tipurile creativitatii

Analizand actul creator in evolutia sa ,de la formele cele mai simple si pana la creatia superioara,

Irving A. Taylor (1959) deosebea patru nivele:

Creatia expresiva e cea mai simpla forma de creativitate identificata in desenele libere si spontane ale copiilor ,constituind premisa de dezvoltare,in procesul educatiei,a celorlalte forme ale creatiei.Ea poate fi stimulata din perioada prescolara prin jocuri de creatie,desene libere si povestiri din imaginatie,aprecindu-I pe copii,insa fara critici,pentru a nu le frana spontaneitatea.

Creatia productiva se caracterizeaza prin restrangerea jocului liber al imaginatiei si imbunatatirea tehnicii de lucru,desi produsele realizate se deosebesc prea pitin de cele obisnuite.La acest nivel importanta este invatarea creativa din scoala,folosind metode de descoperire si inventie,apoi largi-

rea orizontului de cunostinte,imbogatirea experientei si insusirea tehnicilor de creativitate.

Creatia inventiva se realizeaza prin inventie si descoperirea unor corelatii noi,originale.

Creatia inovatoare presupune transformari fundamentale in conceptii,principii sau metode de lucru in domeniul stiintei sau artei .

5.Factorii creativitatii

J.P.Guilford a identificat sase factori ai creativitatii:fluiditatea gandirii,flexibilitatea acesteia,originalitatea,elaborarea,sensibilitatea fata de probleme si redefinirea.Acestui model al aptitudinilor creative I se aduce obiectia ca e lipsit de dinamism,intrucat nu cuprinde si modul de constituire a raporturilor dintre informatii ,procesul creatiei fiind determinat de motivatii sau influente externe.Mai complet este modelul elaborat de Gaugh(1957) care cuprinde 5 factori incluzand si aspecte comportamentale:aptitudini intelectuale,aptitudinea interogativa(de cautare),flexibilitatea cognitiva,sen-

Analiza: Probleme de integrare a copiilor cu cerinte educative speciale Referat: Carticica anotimpurilor

sibilitatea estetica si posibilitatea de sesizare a destinului,a increderii creatorului in in viitorul sau.

Creatia este insa un proces complex la care participa intrega personalitate,pe baza actiunii unitare a factori cognitivi,de personalitate si sociali.

Factorii cognitivi operationali(intelectuali)

Dintre acesti factori cei mai importanti sunt imaginatia si inteligenta,intrucat ei au functia de integrare a celorlalti factori cognitivi ai creativitatii.Inteligenta este forma superioara de organizare a comportamentului creativ,care presupunesensibilitatea fata de probleme apoi fulenta,flexibilitatea si capacitatea de redefinire.Imaginatia e un factor fundamental ,intrucat realizeaza fusiunea informatiilor in structuri noi prin contopire,transformarea si unificarea imaginilor,a ideilor,a obiectelor si fenomenelor intr-o noua semnificatie.Un factor deosebit de important e intuitia.O forma superioara a imaginatiei creatoare e ingeniozitatea,finalizata in gasirea unor solutii simple,surprinzatoare si originale.Un alt factor al imaginatiei creatoare e originalitatea,caracterizata prin noutate,inventivitate.

In procesul creatiei importante sunt reprezentarile,cunostiintele,largimea campului de idei si aptitudinile specifice.

Factorii de personalitate

Motivatiile superioare,nivelul de aspiratie,interesele personale,sentimentele si atitudinile,corelate cu temperamentul si aptitudinile speciale orienteaza creativitatea marindu-I eficienta.

Factoriii caracteriali si cei afectiv-motivationali suplinescin creatie un coef de inteligenta mai scazut de 120.Atitudinia interogativa,increderea in fortele proprii,rabdarea,perseverenta,entuziasmul,autoexigenta,angagajarea sociala,spiritul de grup pun in valoare capacitatile creative.

Factorii sociali

Activitatea creatoare este stimulata de exigenta unui mediu social -economic si cultural -stiintific care asigura formarea unei personalitati creative,,permite libertatea creatiei,recunoaste si aplica valorile create.

Nonconformismul,tenacitatea,inteligenta si imaginatia creatoare,profunzimea campului de imagini si idei sunt factori stimulatori siideile preconcepute,neincrederea in sine,conformismul,teama de a nu gresi si lipsa de motivatie sunt factori inhibitori.

METODE SI PROCEDEE

SPECIFICE DEZVOLTARII CREATIVITATII

a. Metoda Braistorming

O alta tehnica a gandirii divergente elaborata de Henry Osborne prin care se poate educa activitatea creatoare (artistica) a elevilor din clasele III ~ IV este metoda Braistonning (asaltul de idei). Prin ea se organizeaza o situatie problema care permite elevilor sa faca mai multe propuneri de idei, excluzand orice forma de critica sau de discutie. Aceasta metoda poate avea mai multe stadii si anume :

I. stadiul bucuriei rosii care incepe odata cu emulatia (incalzirea) gandirii elevilor si care se produce la prezentarea (intr-o forma interesanta) a problemei de catre invatator.

II. stadiul bucuriei verzi (de trecere libera a ideilor) in care elevii gandesc si propun idei ce provoaca la randul lor formularea altor idei si care sunt consemnate, de exemplu intr-un caiet, de doi elevi.

III. stadiul bucuriei rotii (de stationare a ideilor) in care elevii, de comun acord, sorteaza ideile (consemnate in caiet) dupa urmatoarele criterii : este prea greu de realizat; este mai usor de realizat; nu se poate realiza ; solutia este prea costisitoare ; necesita timp indelungat; este buna, originala, cu o mare forta de expresie etc.. Se alege ideea cea mai buna. Aceasta se schiteaza pe tabla (de un elev sau de invatator) iar elevii o realizeaza in lucrarile lor, cu conditia insa ca ei sa tina seama de unele indicatii care se gasesc scrise pe o plansa asezata in fata lor (a clasei) si anume :

1. Adauga un element; 2. scoate o parte (ceva) ; 3. schimba culoarea (gama cromatica, dominanta etc.); 4. schimba sau adauga alte materiale (tehnici de lucru) ; 5. ordoneaza altfel partile componente ; 6. organizeaza altfel impartirea suprafetei ; 7. schimba adancimea (perspectiva); 8. modifica constructia formei, stilul, factura etc.

b. Metoda sinectica

Este de asemenea o metoda care vizeaza dezvoltarea gandirii divergente astfel: invatatorul imparte problema in mai multe parti (sectiuni) pe care le comunica pe rand elevilor apropiindu-se, prin analogii si metafore de miezul ei. Rezolvarea este amanata pana cand el constata ca elevii au gasit solutii eficiente (cu diferite efecte plastice expresive). Abia atunci el anunta in ce consta esenta problemei. Pe baza analizei, elevii stabilesc care dintre lucrarile lor o prezinta mai clar si mai expresiv. De pilda, invatatorii propune elevilor sa acopere mai intai suprafata foii de desen cu o tenta (acuarela) din culoarea preferata.

Apoi cere elevilor sa deseneze cu pensula cu o culoare contrastanta, mai inchisa sau mai deschisa, unul sau doi pomi tineri, ale caror ramuri par ca sunt miscate de vant, si iar pot fi asezati oriunde in pagina, in continuare, invatatorul solicita elevii sa deseneze o cale ferata usor serpuita, dar care sa treaca de exemplu prin spatele pomilor (pomului). Paralela cu aceasta cale ferata sa se deseneze apoi o autostrada, dar care sa. treaca prin fata pomilor (pomului). Urmeaza ca elevii sa aleaga si sa- si completeze desenele cu alte elemente pe care invatatorul sau ei le propun : stalpi de telegraf inalti, case prietenoase, dealuri lenese, munti semeti, soare vesel, nori calatori, pasari zglobii, autoturisme sprintene, tren galagios, gara singuratica, oameni grabiti etc., dar toate impreuna sa exprime si ideea de miscare. Dupa ce desenele au fost terminate, invatatorul anunta esenta problemei : rolul culorii dominante in compozitia plastica. Acest rol se subliniaza si prin analiza unor lucrari mai reusite si cu dominante de culori diferite. De exemplu elevii arata ca prin dominanta cromatica (tenta care a acoperit mai intai suprafata foii de desen) s-au armonizat (infratit) culorile care au fost folosite ulterior si astfel s-au obtinut o mai mare uni late (inchegare) si expresivitate, intrucat expresivitatea elementelor componente, (desi diferita) ale compozitiei a fost subliniata de expresivitatea dominantei cromatice.

Prin tehnicile educarii gandirii creatoare (artistice) a elevilor se caufa strategii in vederea dezvoltarii gandirii lot- divergente prin care sa se evite blocajele si sa se gaseasca cat mai multe solutii practice de lucru chiar daca se opereaza cu aceleasi elemente. In cazul in care metoda, instrumentul principal de munca al invatatorului, si apoi al elevilor este eficienta, sistematica si bine organizata la nivelul cerintelor programei scolare (ci. l - IV), atunci si unele probleme destul de dificile devin accesibile pentru elevi.

c. Metoda exercitiului

Dintre metodele didactice traditionale principala metoda din cadrul activitatilor artistice plastice este exercitiului. Aceasta metoda ajuta la inlaturarea excesului de teoretizare a explicatiilor invatatorului, dezvolta la elevi capacitatea de a munci organizat si de a transpune in imagini grafice observarile lor. Prin exercitii elevii isi perfectioneaza acuitatea vizuala, spiritul de observatie, deprinderea de a corela elementele componente al e formelor mai intai intr-o sinteza unitara, si apoi a acesteia cu ambianta estetica inconjuratoare ; dar. mai ales ei dobandesc unele deprinderi practice legate de cunoasterea diferitelor procedee ale unor tehnici de lucru (exemplu : fluidizarea, fuzionarea culorilor, amestecuri cromatice, divizarea tuselor etc.). Se stie ca prin exercitiu chiar si cand acesta este organizat in forma exercitiului -joc el nu repeta uniform si monoton aceleasi actiuni. Din contra se folosesc actiuni asemanatoare cu primele (nu identice), dar care se integreaza acestora intrucat vizeaza acelasi scop.

Prima actiune a unui exercitiu -joc poate sa urmareasca ca eievii sa invete cum sa intinda uniform tenta de culoare pe o anumita portiune din suprafata foii de desen intr-un anumit timp si ritm. in a doua actiune ei vor invata sa intinda culoarea plecand de la inchis spre deschis, pe alta portiune a foii de desen, iar in a treia actiune elevii vor colora in continuare. Plecand invers de la inchis spre deschis, in urma acestui exercitiu elevii dobandesc deprinderea de a reda mai usor diferitele valori ale unor culori. Experienta ne arata ca cu cat aceste actiuni se sprijina pe mai mult interes din partea elevilor, cu atat efortul lor va fi depus cu mai multa bunavointa si chiar cu mai multa placere.

Se stie ca exercitiile intaresc si legaturile asociative. Ele asigura trainicia pastrarii si dezvolta capacitatea elevilor de actualizare, dar numai cu o conditie, ca acestea sa Jle organizate fara recorduri de rabdare.

Metoda exercitiului poate fi innoita -si prin incadrarea ei intr-un sistem de alte exercitii. De pilda:

exercitii de observare a unor insusiri estetice ale formelor care nu se pot distinge usor Ia prima vedere ;

exercitii de cercetare si documentare asupra unor solutii legate de unele probleme de limbaj plastic (exemplu : cum s-a rezolvat problema liniilor plastice;, a contrastului inchis-deschis in compozitia plastica etc.)

exercitii de dobandire a cunostintelor legate de unele tehnici de lucru (modelare, modularea culorilor);

exercitii de dezvoltare a memoriei vizuale si a imaginatiei creatoare (exemplu : exercitii de asociere, prin analogie, corespondente, de disociere, de combinare a unor forme sau a altor elemente plastice), prin care sa se descopere noi modalitati de exprimare artistica - plastica a ideilor, sentimentelor, emotiilor; exercitii de dezvoltare a spiritului de inventie si de creatie (exemplu : exercitii de metamorfozare a formelor sau de anamorfozarea formelor in viziuni inedite etc.).

d. Metoda demonstratiei

Prin metoda demonstratiei invatatorul poate sa foloseasca si unele materiale intuitive (planse, albume de arta. diafilme etc.) pentru a arata elevilor diferite modalitati de materializare a ideilor; a informatiilor etc. in acest fel ele capata contur castigand precizie, deoarece astfel se evita intelegerea gresita de catre elevi a problemelor si se clarifica scopul urmarit in cadrul activitatilor tor artistice plastice. Este bine ca invatatorul sa-si organizeze in asa fel demonstratia incat elevii, concomitent sa aplice si in practica cele demonstrate convingandu-se, prin propria lor experienta. Important este ca in timp ce elevii cerceteaza exemplele dale, invatatorul sa ii ajute pe cale verbala, sa-si organizeze perceptia punandu-i sa verbalizeze cele observate.

e. Metoda explicatiei

Metoda explicatiei consta in dezvaluirea de catre invatator a esentialului unor probleme noi, De exemplu, obtinerea unitatii unei compozitii plastice prin folosirea unui centru de interes sau prin folosirea dominantei cromatice etc. Este bine ca explicatia sa fie transmisa printr-un vocabular viu. clar, adecvat si sugestiv.

invatatorul, in timpul explicatiei unor notiuni plastice, trebuie sa aiba in vedere ca volumul atentiei la micul elev este redus si ca ei nu poale sa realizeze in aceiasi lirnp mai multe actiuni. Capacitatea lui de concentrare a atentiei sporeste odata cu varsta. Starea de atentie a elevului consuma energie. Prelungita, ea face loc fenomenului de oboseala.

Aceste metode traditionale (exercitiul, demonstratia , explicatia) in general orientate pe o activitate artistica productiva a elevilor pot fi folosite de invatator cand conditiile concrete, ale unor forme de activitate ale lectiei o cer, si in completarea metodelor de tip euristic. Metodele traditionale se pot converti prin innoire, ceea ce le confera un ro! euristic. Exemplu : elevii pot face diferite exercitii de amestecuri de doua culori, pentru ca apoi sa descopere singuri, prin comparatie ca eie au calitati noi : au devenit .mai stralucitoare, mai luminoase, mai grele, mai usoare etc.

f. Metoda dialogului dirijat

Metoda dialogului dirijat prezinta aspecte innoite ale metodei conversatiei si include mai multe procedee prin care se deplaseaza centrul de greutate de la intrebarile de orientare cu fluxul invatator-elev la cele cu caracter de investigare (cercetare).cu fluxul elev-invatator. Ea confera elevilor o anumita autonomie in abordarea problemelor elastice manifestata in generai prin intrebarea de ce?

Pentru a declansa aceasta atitudine a elevilor, invatatorul trebuie sa prezinte in asa fel problema incat ea sa incite curiozitatea, interesul si gandirea elevilor spre cautarea diferitelor solutii.

Aceasta metoda, pe langa celelalte metode, este una din caile prin care se poate inlatura invatarea mecanica de catre elevi a unor probleme, cum ar fi cele ale teoriei culorilor, sau alte teme plastice. De asemenea, invatatorul poate sa reduca numarul

intrebarilor, la una sau doua, dar care sa solicite raspunsuri gandite, bazate pe noi observa)i i sau pe noi experiente. Prin aceste intrebari ei provoaca sa-si imagineze si sa gandesca creator intr-o perspectiva mai larga.

g. Metoda jocurilor didactice

Jocul ca metoda didactica nu este un simplu mijloc de divertisment, ci un mijloc de cunoastere (de invatare) care corespunde nu numai varstei copilariei ci si naturii omului in general. La lectiile de educatie plastic? si are o mare valoare educativa intrucat prin joc, elevii isi incearca atat abilitatile lor de desenare, cat si cele de gasire a diferitelor solutii posibile pentru realizarea unui anumit scop (tema plastica). Jocul implica si o trecere de ia incertitudine la certitudine, de aceea el are si un caracter .'ucid (constient). Daca nu ar fi incertitudine, jocul nu ar mai prezenta interes, intrucat se stie ca starile psihice specifice jocului sunt legate de risc. Jocul pune in fala elevilor situatii noi pe care ei trebuie sa le rezolve dovedind spirit de initiativa, fantezie, vointa, spontaneitate etc. Prin activitatile plastice -joc se pol realiza primele experiente practice - plastice ale elevilor, primele lor exerciti] (de exemplu amestecuri cromatice) prin care ei se confrunta cu diferite aspecte estetice ale realitatii, si prin care ei se adapteaza la acestea. Activitatile plastice -joc pot fi organizate in scopul dezvoltarii sensibilitatii artistice - plastice, ca mijloc de a dobandi experiente plastice noi (tehnici de lucru) si de familiarizare a elevilor cu unele elemente de limbaj plastic expresivitatea punctului, a liniei, a formei plane, a volumului, a culorii, a valorii etc.) de asemeni pot fi folosite si ca mijloc de descoperire a unor efecte plastice noi, si de extindere a cunoasterii asupra lumii prin anumite exercitii plastice aplicative etc.

STIMULAREA CREATIVITATII ELEVILOR PRIN ACTIVITATI EXTRACURRICULARE

Educatia nu este un proces limitat, spatial si temporal cu incidenta determinata asupra biografiei personale. formarea individului dupa principii etice si axiologice solide trebuie sa devina un proces continuu, o coordonata a scolii si a societatii romanesti. Transformarea educatiei intr-un proces permanent este imperativ pentru lumea contemporana. Indeplinirea acestora reclama efortul solidar al familiei, al scolii de toate gradele, al institutiilor cu profil educativ si al mass-media, care prin impactul covarsitor asupra audientei poate deveni o tribuna a educatiei. Individul, aflat in centrul acestui proces, trebuie ajutat sa-si formeze o conceptie corecta asupra existentei, intemeiata pe moralitate si respect social, sa adopte drept puncte de reper valori autentice si sa se integreze armonios in societate.

Scoala, oricat de bine ar fi organizata, oricat de bogat ar fi continutul cunostintelor pe care le comunicam elevului, nu poate da satisfactie setei de investigare si cutezanta creatoare, trasaturi specifice copiilor.

Ei au nevoie de actiuni care sa le largeasca lumea lor spirituala, sa le implineasca setea lor de cunoastere, sa le ofere prilejul de a se emotiona puternic, de a fi in stare sa iscodeasca singuri pentru a-si forma convingeri durabile.

Activitatile extracurriculare contribuie la adancirea si completarea procesului de invatamant, la dezvoltarea inclinatiilor si aptitudinilor elevilor, la organizarea rationala si placuta a timpului lor liber. Ele prezinta unele particularitati prin care se deosebesc de activitatile din cadrul lectiilor. Aceasta se refera la continutul activitatilor, durata lor, la metode folosite si la formele de organizare a activitatilor.

Continutul acestor activitati nu este stabilit de programa scolara, ci de catre cadrele didactice, in functie de interesele si dorintele elevilor.

Avand un caracter atractiv, elevii participa intr-o atmosfera de voie buna si optimism, cu insufletire si daruire, la astfel de activitati.

Activitatile extracurriculare pot imbraca variante formate: spectacole cultural-artistice, excursii, vizite, cercuri pe discipline sau cercuri literare, intreceri sportive, concursuri etc.

Alegerea din timp a materialului si ordonarea lui intr-un repertoriu cu o tema centrala este o cerinta foarte importanta pentru orice fel de activitate extracurriculara.

Dat fiind rolul educativ al serbarilor scolare in istoria invatamantului romanesc si constatand ca lucrarile destinate serbarilor scolare din ultimele decenii au fost deficitare prin continutul, valentele si scopul, ca insusi sistemul educational unilateral care le-a generat si degenerat, voi starui asupra acestei forme de activitate extracurriculara.

Creativitatea copiilor este stimulata inca de la varsta prescolara si este continuata la scoala prin practicarea unor jocuri specifice varstei acestora.

Se stie ca jocul este esenta si ratiunea de a fi a copilariei. Prin joc, copilul aspira la conditia adultului. Jocul socializeaza, umanizeaza, prin joc se realizeaza cunoasterea realitatii. Se exerseaza functiile psihomotrice si socioafective, el are rolul de a bucura, destinde, delecta, de a crea confort spiritual, de a compensa terapeutic tensiunea si neimplinirile individuale.

Concursurile pe diferite teme sunt, de asemenea, momente deosebit de atractive pentru cei mici. Acestea dau posibilitatea copiilor sa demonstreze practic ce au invatat la scoala, acasa, sa deseneze diferite aspecte, sa demonteze jucarii.

Concursurile cu premii sunt necesare in dezvoltarea creativitatii copiilor si presupun o cunoastere aprofundata a materiei invatate. Intrebarile pot cuprinde: interpretare, recitare, priceperi si deprinderi formate in activitatile practice.

Serbarea scolara reprezinta o modalitate eficienta de cultivare a capacitatilor de vorbire si inclinatiilor artistice ale elevilor. Prin continutul vehiculat in cadrul serbarii, elevii culeg o bogatie de idei, impresii, traiesc autentic, spontan si sincer situatiile redate.

Stimularea si educarea atentiei si exersarea memoriei constituie obiective importante care se realizeaza prin intermediul serbarii. Interventia, la momentul oportun, cu rolul pe care il are de indeplinit fiecare elev si sustinuta de suportul afectiv-motivational, contribuie la marirea stabilitatii atentiei, iar cu timpul sporeste capacitatea de rezistenta la efort.

Lectura artistica, dansul, cantecul devin puternice stimulari ale sensibilitatii estetice. Valoarea estetica este sporita si de cadrul organizatoric: sala de festivitati, un colt din natura (parcul sau gradina scolii) amenajate in chip sarbatoresc.

Contributia copilului la pregatirea si realizarea unui spectacol artistic nu trebuie privita ca un scop in sine, ci prin prisma dorintei de a oferi ceva spectatorilor: distractie, inaltare sufleteasca, placerea estetica, satisfactie-toate acestea imbogatindu-le viata, facand-o mai frumoasa, mai plina de sens.

Este un succes extraordinar, o traire minunata, cand reuseste sa trezeasca o emotie in sufletul spectatorilor. Reusita spectacolului produce ecou in public, iar reactia prompta a spectatorilor ii stimuleaza pe copii sa dea tot ce sunt in stare.

O activitate deosebit de placuta este excursia. Ea ajuta la dezvoltarea intelectuala si fizica a copilului, la educarea lui cetateneasca si patriotica. Excursia il reconforteaza pe copil, ii prilejuieste insusirea unei experiente sociale importante, dar si imbogatirea orizontului cultural stiintific. Prin excursii elevii isi suplimenteaza si consolideaza instructia scolara prin insusirea a noi cunostinte.

Ea reprezinta finalitatea unei activitati indelungate de pregatire psihologica a elevilor, pentru a-i face sa inteleaga excursiile nu numai din perspectiva evadarii, din atmosfera de munca, ci si ca un act de ridicare a nivelului cultural.

Vizionarea in colectiv a filmelor este o activitate foarte indragita de copii, nu numai datorita fascinatiei pe care imaginea filmului o exercita asupra lor, ci si dorintei de a se afla in grupul prietenilor si colegilor cu care pot sa faca schimb de impresii. Daca in clasele I si a II-a elevii sunt atrasi mai mult de desene animate, pe masura inaintarii in varsta urmaresc si alte emisiuni (filme cu caracter istoric, emisiuni legate de viata plantelor, a animalelor etc.).

Un rol deosebit in stimularea creativitatii il constituie biblioteca scolara, care il pune pe copil in contact cu carti pe care acesta nu le poate procura. Lectura ajuta foarte mult la dezvoltarea si imbogatirea vocabularului cu cuvinte si expresii frumoase pe care sa le foloseasca oriunde.

Nu este domeniu al activitatii umane in care sa nu manifeste o puternica inraurire actul educativ din activitatea extracurriculara.

Bibliografie:

- Livia Decun, Contributia activitatilor extrascolare in optimizarea procesului de invatamant, in

Invatamantul Primar nr. 4/ 1998;

- Eugenia Sincan si Gheorghe Alexandru, Indrumator pentru invatatori, parinti si elevi, Editura

- Gheorghe Alexandru, Craiova, 1993.

- Schiopu, U., Verza, E., Psihologia varstelor, E.D.P. Buc. 1981

- Radu, I., Ionescu, M., Experienta didactica si creativitate, Ed. Dacia, Cluj, 1987