Continutul si functiile educatiei. O succinta abordare istorica

Cu cat omul a inteles mai bine rostul educatiei, cu atat mai greu i-a fost sa-l defineasca. Ca aceasta foloseste este fara indoiala. Mai greu ar fi sa stabilim la ce anume si caror necesitati ale omului launtric le raspunde educatia. Nu exista o semnificatie exclusiva pentru ceea ce este educatia. Principiile definitorii variaza de la o epoca la alta, de la un loc la altul, in functie de conditii, de conceptiile ideologice si politice dintr-un anume moment dat. Toate acestea au fost exprimate printr-un program de educatie, concretizat in functie de timp si spatiu.

Intorcandu-ne in timp, putem vedea in ce masura felul in care este conceputa educatia imbraca diverse forme, sub imperiul istoriei si, de asemenea, a necesitatii de a forma omul pentru a ocupa o anumita pozitie in societate si a se manifesta creator.

Platon, de exemplu, considera ca "o buna educatie consta in a oferi trupului si sufletului toata frumusetea si toata perfectiunea de care sunt in stare". In lucrarea sa Republica, Platon respinge cele trei forme impure de guvernare (oligarhia, democratia, tirania) pentru a imagina o cetate ideala in care preocuparea de capetenie e constituirea unui personal guvernamental de aparatori ai statului. In aceasta actiune educatia urmeaza sa joace un rol esential. "Un sistem riguros de educatie - preciza Platon - ofera celor mai dotati posibilitatea de a studia gimnastica (intre saptesprezece si douazeci de ani), apoi teoria numerelor (intre doazeci si treizeci de ani), in fine, teoria ideilor (intre treizeci si treizeci si cinci de

ani). Individul astfel format va putea ocupa orice functie activa de la treizeci si cinci de ani la cincizeci de ani. Apoi, foarte importanta precizarea, indivizii educati se pot intoarce la studiile lor, pe care le pot continua pana la moarte.

Exegetii lui Platon au vazut in aceasta optica cel putin doua principii: educatia permanenta (pentru cei mai dotati); guvernantii trebuie sa guverneze in conformitate cu lumea ideilor.

In Sparta, educatia era indreptata spre pregatirea de razboinici, fara a se manifesta interes special pentru literatura sau arte. La Atena antica se punea un mare accent pe o viziune universala asupra culturii. Romanii erau preocupati de dorinta de expansiune, pretuiau pregatirea patriotului prin intermediul sistemului scolar.

Cu 2500 de ani in urma, Aristotel insusi in lucrarea sa "Politica" era preocupat de problema educatiei, recunoscand ca ocupatia sa, in vigoare in acele vremuri, era uluitoare. Nimeni nu stia dupa care principiu sa se ghideze: dupa cel al utilitatii vietii? Sau ar putea virtutea sa fie acest principiu? Sau poate cunoasterea mai inalta ar putea fi obiectivul educatiei? Aristotel considera ca asupra acestor trei semnificatii nu exista consens, din moment ce ideile despre natura virtutii erau deja divergente.Acest filosof si contemporanii sai aveau pareri opuse despre ceea ce era educatia tineretului in acea epoca. Conditiile sociale dominante in acel moment erau in schimbare: de la aristocratie se trecea la democratie. Grecia era atunci in fruntea dezvoltarii comerciale si economice din Mediterana, dar si in plamul

discutiilor filosofice.

Pentru Socrate educatia avea, in ultima instanta, o functie sociala. Astfel, nu stralucirea fiecaruia era lucrul cel mai important, ci felul in care ideile fiecaruia sunt diseminate si modul in care pot schimba societatea, in asa fel incat inteligenta si moralitatea sa se combine.

Epoca medievala vine cu o alta optica ce pare categoric deosebita de cea antica. Puterea religioasa este aceea care isi pune pecetea asupra educatiei. Aceasta ia ca nou ideal pietatea crestina.

Dezmembrarea Imperiului roman de Apus s-a datorat starii sale de cvasiagonie, stare determinata de crize profunde care au operat in cinci planuri: politic, economic, social, cultural si moral-spiritual.

Sub raport moral si spiritual, biserica crestina ii invata pe enoriasi sa dispretuiasca indatoririle civice, incurajand in acest fel defetismul. Spiritul stiintific si filosofic este pe cale de disparitie. Domeniile stiintei si filosofiei sunt invadate de religiozitatea si misticismul oriental. Vechea scara de valori este abandonata, inertia si scepticismul, ca si evadarea din realitatea cotidiana s-au constituit in noua scara

de valori promovata de epoca evului mediu (european).

In epoca renascentista omul considera indispensabila dezvoltarea tuturor elementelor de interes: fizice, mentale, estetice si spirituale. Punerea in valoare a autoexprimarii si a increderii in om a facut ca umanismul sa devina unul dintre cele mai semnificative momente ale educatiei. Multe si variate au fost si sunt inca opiniile specialistilor cu privire la locul si rolul Renasterii in istoria Europei si, prin extensie, in istoria umanitatii. Voltaire a fost primul istoric al civilizatiei care a considerat ca Renasterea a insemnat mult mai mult decat o perioada de mare avant a artei si literaturii, aducand in atentie marile schimbari in educatie, in "geniul poporului".

Julles Michelet este cel dintai care defineste Renasterea ca o perioada determinanta a istoriei generale europene, prezenta in toate manifestarile vietii umane. Pare a se fi generalizat opinia conform

careia in sfera Renasterii se inscriu trei mari evenimente: miscarea intelectuala a umanismului; reforma religioasa; stralucita miscare artistica si literara. Marele aport si titlu de glorie al noii epoci este sintetizat astfel: "descoperirea lumii si descoperirea omului".

Sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul urmatorului secol au fost martorii unor importante schimbari. Atat de mult pomenita " Belle Epoque" a fost frumoasa doar pentru unii. In timp ce pacifistii si razboinicii se infruntau, teoriile anarhiste isi cautau locul sub soare. Structurile politice, care pana atunci se prezentau ca fiind solide si imuabile, au devenit tot mai slabe sau au imbracat alte forme.

Nu trebuie sa ne mire ca o intrebare identica cu aceea formulata de Aristotel ii preocupa pe toti cei care astazi se consacra educatiei si instructiei."In vremuri nesigure si de indoiala cum sa obtii raspunsuri definitive?"

Oricum ar fi privita problema, intrebarea pertinenta este "cum sa educi pentru noile vremuri".

Desi educatia si instructia au insotit societatea omeneasca din cele mai vechi timpuri, totusi teoreticienii n-au ajuns nici astazi la un punct de vedere unitar in ceea ce priveste definirea proceselor respective si precizarea raporturilor dintre ele.Cu toate acestea, in tratatele de specialitate si dictionarele enciclopedice s-a conturat un minim de consens cu privire la procesele aratate, din ce in ce mai complexe si dinamice. De pilda, Dictionarul enciclopedic Larousse defineste educatia ca actiune de formare, de instruire a cuiva, ca si maniera de a intelege, de a imparti (a da), de a pune in opera cunostintele dobandite. Se concretizeaza procesul general cu educatia fizica, educatia specializata, educatia permanenta, educatia nationala. Aceasta din urma este definita ca ansamblul de institutii care au sarcina de a organiza, de a conduce si gestiona toate categoriile de invatamant public si de a controla invatamantul privat.

Cu toate ca educatia se intersecteaza cu instructia, cei mai multi autori fac delimitarea intre aceste procese. Instructia este definita ca actiunea de a instrui, de a transmite cunostinte noi diferitelor categorii de persoane ce se instruiesc. In acest caz, instruirea se identifica cu invatamantul, care este definit in general ca actiunea, maniera de a invata, de a transmite cunostinte beneficiarilor.

O interesanta caracterizare a procesului educational este realizata in Dictionarul enciclopedic roman. "Educatia - se subliniaza in acest Dictionar - este un proces social funadamental de transformare a experientei de viata a generatiilor adulte si a culturii catre generatiile de copii si tineri, in scopul pregatirii pentru viata, pentru integrarea lor in societate cu rezultate benefice individuale si sociale".

Educatia urmareste formarea personalitatii umane la nivelul exigentelor actuale si de perspectiva. Prin caile de realizare, educatia este diferita de instructie.

Educatia se face, in primul rand, in familie, dar, mai ales, in cadru institutionalizat (scoala, biserica, armata, asociatii profesionale)

Eseu: Fise de desenat - lumea acvatica Proiect: Evaluare semestriala - toamna - iarna - grupa pregatitoare

Dictionarul de pedagogie defineste educatia ca fiind "un ansamblu de actiuni desfasurate in mod deliberat intr-o societate, in vederea transmiterii si formarii, la noile generatii, a experientei de munca si de viata, a cunostintelor, deprinderilor, comportamentelor si valorilor acumulate de oameni pana in acel

moment".

Alti autori considera educatia ca pe o "activitate sociala complexa care se realizeaza printr-un lant nesfarsit de actiuni exercitate in mod constient, sistematic si organizat, in fiecare moment un subiect - individual sau colectiv - actionand asupra unui obiect - individual sau colectiv - in vederea transformarii acestuia din urma intr-o personalitate activa si creatoare, corespunzator conditiilor istoricosociale

prezente si de perspectiva".

De asemenea, s-a considerat ca rolul educatiei este de a dezvolta calitatile generale ale speciei umane (perspectiva antropocentrica) si de a-l pregati pe om pentru exercitarea diferitelor roluri sociale (perspectiva sociocentrica).

Cercetarile din ultimul deceniu plaseaza educatia in categoria activitatilor realizate de institutii sociale fundamentale, alaturi de familie, religie, economie, politica, medicina.

Importanta educatiei este demonstrata in orice moment si in orice domeniu al vietii sociale si personale. Practic, destinul fiecarui cetatean si al fiecarei societati in ansamblul sau depinde de calitatea educatiei. De aceea este foarte greu sa dai un raspuns complet la intrebarea "Ce este educatia?" . Au incercat sa o faca specialisti din diferite domenii (pedagogie, filosofie, psihologie, antropologie, economie, politologie . ) cu rezultate specifice integrate, in ultimele decenii, in familia stiintelor educatiei.

Definitia educatiei din perspectiva sociologica evidentiaza functia de maxima generalitate a acestei activitati specifice omului si societatii, realizata printr-un "ansamblu de actiuni sociale de transmitere a culturii, de generare, organizare si conducere a invatarii individuale si colectice" (Catalin Zamfir si

Lazar Vlasceanu, coord., 1993, p. 202). Este avuta in vedere "educatia in forma eimoderna, implicand instructia elevilor, intr-un cadru scolar special, aparut o data cu raspandirea materialelor tiparite", dezvoltat o data cu industrializarea care a solicitat nu numai alfabetizarea (a citi, a scrie, a socoti), ci si specializarea cunostintelor in raport de munca mecanizata, apoi automatizata, efectuata in diferite

ramuri ale productiei.

Pe de alta parte, definitia educatiei din perspectiva sociologica permite si evidentierea aspectelor dinamice ale activitatii de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii in cadrul societatilor moderne si postmoderne. Avem in vedere faptulca educatia constituie un aspect al procesului de socializare prin care oameniidobandesc comportamentele necesare pentru participarea la viata sociala.

Socializarea prin educatie presupune transmiterea, insusirea, interiorizarea si aplicarea unor valori culturale (stiintifice, tehnologice, artistice, filozofice, etice, religioase, politice, economice . ).

Aceste valori culturale sunt incluse in programele si mesajele pedagogice proiectate, relizate si dezvoltate la nivelul sistemului si al procesului de invatamant in cadrul raporturilor speciale institutionalizate intre cei care indeplinesc statutul decadru didactic si cei care indeplinesc statutul de elev sau student.

Evolutia sociala a educatiei confirma existenta unor forme aflate in interdependenta. Este vorba despre: educatia formala, educatia nonformala si educatia informala. La nivelul acestora educatia - care include, in primul rand, instruirea organizata de profesor - este realizata in modalitati specifice, in functie

de gradul de organozare si de cadrul institutional existent.

Educatia formala include activitati cu continut pedagogic specific desfasurate in institutii scolare organizate la nivelul sistemului de invatamant:gradinite, scoli primare, scoli gimnaziale, scoli profesionale, licee, colegii universitare, facultati, centre de formare si perfectionare etc. De aceea, educatia formala este numita si educatie scolara, indeplinind un rol major in dezvoltarea societatilor moderne.Activitatile de educatie formala angajeaza obiective pedagogice de mare importanta la scara intregii societati, pe termen scurt, dar mai ales pe termen mediu si lung:

. insusirea si interiorizarea cunostintelor si capacitatilor stiintifice fundamentale, necesare tuturor oamenilor in vederea integrarii lor in societate, in prezent si in viitor;

. cultivarea aptitudinilor si atitudinilor generale si speciale intr-un cadrumetodic adecvat in vederea orientarii scolare, profesionale si sociale optime;

. aplicarea instrumentelor de evaluare pedagogica si sociala in mod permanent (note, calificative) si la diferite intervale de timp (aprecieri sicaracterizari la sfarsit de an sau ciclu de instruire, examene, colocvii . )cu functie de promovare si de selectie scolara, profesionala si sociala. In

proiectarea, realizarea si dezvoltarea acestor obiective se are in vedere respectarea particularitatilor de varsta ale elevilor si studentilor, dar si specificul fiecarei trepte si discipline scolare / universitare.

Educatia nonformala, realizata tot prin activitati cu continut pedagogic specific, completeaza educatia formala intr-un cadru flexibil, mai putin riguros, organizat si institutionalizat in interiorul sistemulu de invatamat dar si in afara acestuia: cercuri extrascolare (pe discipline, interdisciplinar, tematice), concursuri, olimpiade scolare, ansambluri sportive, cluburi, activitati specifice organizate in

casele copiilor si in casele studentilor; universitati populare; activitati care valorifica resursele tehnologiilor moderne si postmoderne: radio-scoala, televiziune scolara/universitara, videoteca, discoteca, mediateca, instruire asistata de calculator; activitpati organizate in mediul socioprofesional cu scop de:

perfectionare, reciclare, instruire permanenta, popularizare a unor valori prin conferinte, cursuri etc. O parte din aceste activitati sunt organizate in mediul scolar (cercuri: pe discipline, interdisciplinare, tematice), dar si in afara acestuia, in institutii care fac parte din sistemul de invatamant (cluburile elevilor/studentilor,casele elevilor/studentilor . )

Activitatile de educatie nonformala au un caracter optional si/sau facultativ. Ele sunt organizate in cadrul unor structuri mobile si deschise care pot include elevi de diferite varste (proveniti de la clase sau chiar scoli diferite), intr-un numar variat si variabil, intr-un timp adaptabil la cerinte si conditii concrete, fara un orar fix.

Continuturile si metodele adoptate au un pronuntat caracter aplicativ si experimental. Evaluarea se bazeaza permanent pe aprecieri stimulative, evitand ierarhizarea elevilor prin note sau calificative. Pe de alta parte, trebuie remarcat faptul ca in ultimele decenii exista tendinta includerii unor activitati de

educatie/instruire nonformala in planul de invatamant ca oferte sociale de aprofundare, suplimentare, specializare a educatiei generale. Avem in vedere programele de educatie nonformala care propun obiective de pregatire profesionala, de educatie tehnologica, de educatie estetica, de educatie fizica si sportiva, de educatie moral-civica. In aceasta perspectiva, programele de educatie nonformala, adoptate in raport de cerintele elevilor si ale comunitatilor locale, dobandesc un nou statut, rezultatele lor fiind recunoscute si validate in plan social (diplome, integrare profesionala, creare de noi locuri de munca, reconversie profesionala . ).

Contributia lor este orientata si in directia rezolvarii unor situatii speciale (care nu pot fi rezolvate integral in cadrul educatiei formale) - este vorba despre elevii problema (la limita inferioara - vezi elevii care prezinta dificultati la nivel de integrare scolara sau sociala; la limita superioara - vezi elevii cu aptitudini si atitudini superioare). In sfarsit, trebuie remarcate marile resurse pe care le ofera educatia nonformala pentru educatia adultilor .

Educatia informala include numeroase influente pedagogice exercitate spontan asupra personalitatii de la nivelul mediului social (economic, cultural,politic, religios), de la nivelul familiei, de la nivelul comunitatilor (locale,teritoriale, nationale si chiar internationale), de la nivelul mass-mediei (presa, radio,

televiziune), de la nivelul (micro)grupurilor umane (grupul de prieteni). Spre deosebire de celelalte doua forme ale educatiei analizate anterior, educatia informala nu angajeaza activitati cu continut pedagogic organizate in mod constient si institutionalizate, in mod special, prin cadre calificate in acest sens.      Influentele pedagogice de tip informal provin de la nivelul intregii societati, din activitatile cotidiene (economice, comerciale, publicitare, politice, culturale, religioase etc.) si din situatiile de viata obisnuite care nu presupun proiectarea unor obiective de ordin educativ. In raport de activitatile si de situatiile respective sunt inregistrate insa numeroase efecte educative pozitive sau negative. Astfel, exemplul observabil al unei activitati economice eficiente exercita influente pedagogice pozitive asupra comportamentului elevului/studentului. La fel imaginea unei strazi curate, ordonate exercita inluente pozitive in planul educatiei civice. In cazul unor activitati economice ineficiente sau al unor strazi murdare, influentele pedagogice, inregistrate spontan, vor fi negative. Numeroase influente pozitive, dar, din pacate, mai ales negative provin de la nivelul mass-mediei (indeosebi de la nivelul televiziunii).

Societatea moderna si postmoderna extinde aria de influente a educatiei informale, care este sustinuta de "o masa informationala enorma ca volum, dar eterogena, foarte variata si inegala de la zi la zi, de la persoana la persoana" (G. Vaideanu, 1988). Aceasta "masa informationala enorma" include, in primul rand, un ansamblu de influente neorganizate, provenite din diferite medii sociale: familie, cartier, strada, comunitate. In al doilea rand, trebuie remarcat faptul ca educatia informala include si un set de influente spontane care provin din medii sociale organizate institutional, dar care nu angajeaza scopuri si raspunderi pedagogice directe, explicite. Este cazul televiziunii in general, cu numeroasele sale programe

cu scop distractiv, comercial, publicitar, de consum etc. Nu trebuie confundata insa televiziunea, in general - care trebuie inclusa in educatia informala - cu televiziunea scolara/universitara, care, prin faptul ca proiecteaza si realizeaza actiuni cu scop prioritar pedagogic, face parte din educatia nonformala.

Din definitiile intalnite, se desprind cateva caracteristici importante ale educatiei:

- caracterul intentionat, in sensul ca educatia se desfasoara in mod constient, deliberat, potrivit unui scop dinainte stabilit;

- caracterul sistematic si organizat al educatiei;

- pregatirea omului pentru prezent, dar si pentru viitor, in raport cu idealul social si educational, cu cerintele societatii, dar si cu interesele si aspiratiile celor implicati in procesul educativ;

- complexitatea si permanenta educatiei;

- obiectul educatiei il constituie toate componentele fiintei umane (dezvoltarea armonioasa a personalitatii), limitele ei fiind doar cele biologice si de nivelul dezvoltarii istorice a omului.

Ca fenomen social, educatia este o actiune umana specifica, ea schimbandu-si finalitatile, continuturile si functiile o data cu schimbarile societatii insasi, pe care o influenteaza, la randul ei. In prima parte a acestui capitol au fost puse in evidenta unele din continuturile educatiei.

Desi a evoluat de la o etapa istorica la alta (ceea ce ii determina pe specialisti sa vorbeasca despre caracterul istoric al educatiei), aceasta si-a pastrat, in timp, rolul de baza care a facut necesara aparitia procesului educational in societatea omeneasca, acela de a transmite, de la o generatie la alta, in mod selectiv, tezaurul de valori materiale si spirituale acumulate de societate la un moment dat, experienta

de munca si de viata dobandita pana in acel moment.

Rosturile educatiei in societatea contemporana se deosebesc insa radical de functiile acesteia din epocile anterioare ale dezvoltarii omenirii, cand educatia era mai ales privilegiul celor avuti, al celor care detineau puterea economica si politica in societate.

S-a apreciat de asemenea ca va trebui sa creasca rolul acordat educatiei in acele actiuni menite sa rezolve o seama de probleme acute ale societatii contemporane, cum sunt: consumul de droguri, securitatea nationla, regionala si a planetei (omul dispunand astazi de mijloacele necesare distrugerii propriei planete si de producere a unor manipulari genetice).

In consecinta, participantii la lucrarile conferintei, tinand seama de dezvoltarea fara precedent a stiintei si tehnologiei, au recomandat eforturi concertate pentru cresterea nivelului de cultura generala si a ridicarii calificarii de baza la toti membrii societatii. Au fost formulate si critici la adresa invatamantului (principala forma de educatie institutionalizata), ajungandu-se la concluzia ca "societatea impune exigente noi sistemelor educative".

In acest context este demna de remarcat opinia lui Jerry Mander: "Oamenii care elogiaza tehnologia - scrie Mander - spun ca ea ne-a adus un nivel de viata mai bun, ceea ce inseamna o mai mare viteza, o mai mare varietate de optiuni, mai mult timp liber si mai mult confort. Nici unul dintre aceste beneficii nu ne vorbesc despre satisfactie, fericire, siguranta, ori capacitatea umana de a intretine viata pe pamant".

Asa cum se stipuleaza in Legea invatamantului, este necesar sa se asigure "realizarea idealului educational intemeiat pe traditiile umaniste, pe valorile democratiei si pe aspiratiile societatii romanesti si sa contribuie la pastrarea identitatii nationale".

Etimologic, educatia isi are originea in latinescul educatio, dedus fie din educo--educare, cu intelesul de "crestere", "hranire", "formare", fie din educo - educere, cu sensul de "a scoate din", "a ridica", "a inalta". Acest ultim sens atribuie educatiei (fapt important) un inteles de transformare, de trecere de la o stare la alta.

Integralitatea umana este evidenta si prin functiile educatiei:

a) functia cognitiva; prin educatie omul realizeaza o asumare a realului, o asimilare a realitatii date;

b) functia constientizarii de sine; prin educatie omul se autocunoaste;

c) functia socializatoare; omul isi asuma semenii si solicita societatii sa fie asumat ca om;

d) functia valorizatoare, de construire a arhitecturii uman-sociale pe baza unor optiuni, alegeri;

e) functia de constructie prospectiva; educatia prin oameni si prin ideile cultivate in oameni constituie cea mai puternica forta de prefigurare a viitorului societatilor omenesti.