Stilurile educationale

Exista o dezbatere continua in societate in legatura cu eficienta invatamantului. Performantele copiilor sunt legate , in opiniile multora, de daruirea si calitatea corpului profesoral, de dotarea materiala a institutiilor si de felul in care este structurata interventia educativa in ansamblu. Trebuie sa retinem, deci, ca dezvoltarea copilului este influentata intr-o mare masura de mediul social organizat de adulti, fie ei parinti, educatori, invatatori etc. Foarte important in dezvoltarea personalitatii copilului este impactul pe care educatorul il are asupra sa.

Exercitarea profesiei de cadru didactic presupune insusirea a trei competente specifice :

Competenta profesionala consta intr-o cultura tehnica specifica care ii permite sa lucreze intotdeauna cu un public (clasa de elevi) si sa coopereze cu ceilalti educatori, profesori etc. Unui cadru didactic nu trebuie sa-i lipseasca capacitatea de a organiza (munca in echipa, diversitatea sarcinilor) si etica profesionala.

Capacitatea de a intretine raporturi satisfacatoare cu esaloanele ierarhiei superioare : directori, inspectori.Cadrele didactice suporta cu regularitate presiunea controlului, ei sunt evaluati periodic de superiori , avansarea nu este posibila fara o proba practica in fata unor comisii, care urmaresc nu numai punctualitatea si asiduitatea profesorilor, calitatea activitatilor si eficacitatea , dar si « prezenta scenica », autoritatea in fata elevilor, calitatea dialogului didactic etc.

Competenta de a dezvolta bune relatii cu « beneficiarii » - elevi, parinti, comunitate,care se manifesta in functie de priceperea cu care utilizeaza autonomia si libertatea de care se bucura.

Unul din criteriile dupa care pot fi diferentiati profesorii in cadrul institutiilor educative este experienta pe care o poseda in travaliul cu elevii.

Functiile pe care un cadru didactic le indeplineste sunt : organizator al procesului de invatamant, educator, partener al educatiei, membru al corpului profesoral.

Ca organizator al procesului de invatamant, educatorul trebuie sa gaseasca cele mai adecvate metode de a trezi interesul copiilor si de a stimula performantele,de a crea o atmosfera prielnica studiului, de a doza dificultatile pentru a putea dezvolta strategii de rezolvare a problemelor.

Exercitarea functiei de educator presupune ca acesta sa fie in primul rand model, partener si apoi sfatuitor. Educatorul trebuie sa creeze o atmosfera generala de securitate si incredere in clasa, prin incurajarea succeselor fiecarui copil si prin crearea unui flux de simpatie intre educator si copil. Provocarea unei atmosfere de neincredere si suspiciune are ca efect retragerea si inhibarea elevilor.

Pedagogul german, Herbart considera ca « valoarea omului nu rezida in cunostinte, ci in vointa», rolul educatorului fiind acela de a trezi « virturi », de forma caractere.

Partener al educatiei fiind, educatorul trebuie sa aiba o stransa relatie cu familia copilului, iar ca membru al corpului profesoral, trebuie sa se gaseasca intr-o interdependenta cu colegii, directorii si alti educatori si cu experientele acestora.

Pentru a fi eficient, un educator trebuie sa fie flexibil, fiind absolut necesar sa adopte stiluri diferite de conducere a activitatilor in functie de situatie. In orice situatie cadrele didactice trebuie sa dispuna de competente profesionale, pedagogice, empatice, sa isi desfasoare activitatea cu entuziasm si placere imbinand metode si tehnici traditionale si alternative de predare-invatare-educare, favorizand instruirea interactiva.

Stilul educational este consiserat ca fiind « model de comportament relativ stabil, al unui educator sau profesor care se caracterizeaza prin practici tipice de educatie si de instruire ».

Literatura de specialitate (Lewin,Lippitt,White) distinge trei stiluri educationale : stilul autoritar, democratic si laissez-faire.

La incadrarea educatorilor intr-unul din aceste trei stiluri se ia in considerare modalitatea de a lua deciziile necesare realizarii obiectivelor si maniera de colaborare cu grupele de prescolari . Actiunile unui educator pot fi influentate de caracteristicile sale comportamentale (de exemplu, introvertit / extrovertit), de organizatiile in care s-a format ca educator, dar si de experienta sa de viata sau alti factori individuali.

Educatorul ia singur decizii. Stabileste sarcinile exact si in detaliu, limitand, totodata, participarea grupei la luarea deciziilor. Abordeaza comunicarea intr-un singur sens - de la educator la prescolar - si pune accentul pe functia de control.
Stilul acesta este preferat de grupele in care prescolarii sunt mai slab pregatiti si fara experienta. Dezavantajul este, insa, ca acei prescolari care au competente superioare nu sunt utilizati intr-un mod contructiv. De altfel, acest stil educational nu poate fi aplicat pe perioade indelungate intr-o gradinita, dar se preteaza la situatiile de criza in care e nevoie de luarea unor decizii calitative si rapide.

Educatorul autoritar ia in totalitate deciziile privind organizarea grupului si a activitatilor acestuia. Acesta manifesta fata de copii o intensitate crescuta a pretentiilor, un nivel ridicat al cerintelor si controlului dar cu nivel scazut al intelegerii si al suportului afectiv. Acest stil impune ascultarea, obedienta, copiii fiind incarcati de probleme si reprosuri si nu li se respecta independenta si individualitatea.

Dependenta ii face pe copii pasivi, irascibili si uneori dispusi sa-si exprime nemultumirea prin agresivitate si avand tendinta de a transfera responsabilitatea catre adult.

NOTIUNI DE PSIHOLOGIE MANAGERIALA SI SOCIOLOGIE ORGANIZATIONALA

 1.1. PERSONALITATEA MANAGERIALA

           1.1.1.DEFINIRE

Eseu: Fise de desenat - lumea acvatica Proiect: Evaluare semestriala - toamna - iarna - grupa pregatitoare

           Omul este considerat ca "unitate bio-psiho-sociala, ca purtator al functiilor epistemice, pragmatice si axiologice". In sens restrictiv, psihologia considera personalitatea ca "un macrosistem al invariantilor informali si operationali ce se exprima constant in conduita si sunt definitorii pentru un anumit subiect".(cf. Paul Popescu Neveanu, Dictionar de psihologie) Psihologia manageriala studiaza insa personalitatea managerului (conducatorului) din perspectiva realizarii functiilor sale, deoarece realizarea performanta a activitatii manageriale presupune implicarea sistemului psihic, in mod profund si de aceea psihologia manageriala constituie o latura aparte, relativ noua a psihologiei.

          Sub raport conexional, psihologia manageriala are in vedere relatiile dintre manager si colaboratori, se intereseaza de optimizarea lor intr-un mod silentios cu minimum de efecte tensionale si conflictuale si maximum de productivitate si satisfactie.

          Capacitatea conducatorului se defineste prin reusita in a influenta colaboratorii in sens pozitiv, managerul trebuie "sa-i faca pe altii sa faca".(Tr. Herseni). Personalitatea, in general are o serie de insusiri, printre care unele de baza cum ar fi: aptitudinile, temperamentul si caracterul, care alaturi de sistemul psihic al fiecarui om sunt implicate, cu grade diferite in activitatea manageriala, functie de anumiti factori subiectivi sau obiectivi.

1.1.2. EFECTUL BENEFIC AL UNOR FACTORI COMPORTAMENTAL - MANAGERIALI

          Factorii in discutie sunt "specifici" meseriei sau artei de a conduce, insa din punct de vedere psihologic ei pot fi temeinic analizati si clasificati. Evident, acesti factori personologici participa mai mult sau mai putin la activitatea de conducere, unii au efecte pozitive, altii negative functie de diferitele situatii concrete. Iata factorii care au fost cercetati si care se cer testati in selectia managerilor.(Tr. Herseni)

factori fizici (talie, greutate, caractere antropologice, temperament, stare sanitara, rezistenta fizica, etc.);

coeficient de inteligenta;

increderea in sine;

sociabilitatea;

puterea de vointa;

capacitatea de influentare;

entuziasmul;

generozitatea;

stapanirea de sine (Continentia sui maximum imperium est. "Stapanirea de sine este cea mai mare putere.")

intuitia

          Dintre factorii care au efect benefic (potrivit cercetatorilor americani) iata care sunt acestia:

      surasul (zambetul);

privirea;

strangerea de mana;

o vorba buna;

un gest amical;

politetea;

buna dispozitie;

amabilitatea;

serviabilitatea;

vestimentatia;

salutul;etc.

          Zambetul e acreditat cu o influenta asa de mare in relatiile inter umane incat se preconizeaza constituirea unei noi stiinte numita "zambetologie". Se pare ca in diferite culturi zambetul are diferite semnificatii specifice (R. Beardwistl).

          In cadrul diferitelor contacte pe care le are un manager atat in cadrul firmei proprii cu proprii sai angajati sau cu oaspeti, clienti, trebuie imperios sa tina seama de numeroase reguli, etichete sau altfel spus factori, deoarece managerul nu este un simplu conducator ci un reprezentant si mai mult un exemplu.

         Factorii enumerati mai sus desemneaza altfel spus un cod al manierelor elegante sau denota cultura personala, care pentru un manager se impune a fi bogata, si care este un atribut durabil si permanent al omului, indiferent de loc de timp sau de imprejurari.

          1.1.3. MANAGERUL SI CONDITIILE ACTIONALE

          In situatii normale, in care se cer decizii bine chibzuite, bazate pe depistarea si analiza completa a alternativelor, sunt preferati conducatorii calmi, echilibrati, rabdatori, cu masura, democrati, cu deplina stapanire de sine, cu rol tonifiant si stimulativ in activitatea grupului (Tr. Herseni).

         Pe cata vreme, acelasi manager se confrunta inevitabil si cu conditii grave, de criza, ce pot pune in pericol existenta structurii organizationale, caz in care sistemul psihic este solicitat  la maxim transformand practic, pentru o perioada cel putin, persoana in cauza in una energica, curajoasa, decisa, ferma, autoritara, care se orienteaza repede in context apeland la diferite mijloace pentru a depasi obstacolul.

          Conflictul, se manifesta cu preponderenta in zilele noastre, el incepe  a-si face simtita prezenta in mod latent odata cu perceperea unei situatii problematice care solicita actiuni rezolutive. Rezolvarea disensiunilor ivite in cadru unei organizatii este extraordinar de problematica intrucat este necesar a se tine seama de un noian de elemente. Conflictele pot aparea fie la nivel individual, fie la nivel de grupuri sau fie in interiorul organizatiei ori in afara ei, ne mai vorbind de cauzele care genereaza tensiunile premergatoare conflictului.

          Practica demonstreaza ca nu orice disfunctionalitate este un conflict, si ca nici conflictul nu trebuie dramatizat prin raportarea dogmatica la un sistem de valori aistoric. Realitatea sociala este istorica, in sensul ca fiind supusa devenirii implica inevitabil schimbarea. Problema este de a intelege sensul real al schimbarii ireversibile si de a canaliza eforturile individuale si de grup spre realizarea ritmurilor si proportiilor devenirii obiective. Sistemele de valorii ca si sistemele si structurile organizatorice sunt relative la anumite contexte care pot genera conflicte, insa, tot acestea pot genera si setul de solutii posibile ( Stefan Buzarnescu ).

          Practica manageriala moderna a demonstrat ca dezamorsarea conflictelor este posibila prin utilizarea cu abilitate a mobilitatii socio-profesionale ( elementele care intretin surse tensionate posibile de a genera conflict pot fi suprimate prin expedierea lor in cadrul altor structuri ).

          La nivel microsocial, conflictul cel mai cunoscut si mai "practicat" este greva. Ca modalitati de desfasurare al acestui conflict se cunosc numeroase variante: greva in sah, greva perlata, greva de non-colaborare, greva inversa, greva poloneza, greva de solidaritate, greva japoneza, etc. Dezamorsarea conflictelor de acest gen presupune tratarea unitatilor subalterne nu ca parteneri egali ci in calitate de asociati virtuali, asadar uzand de diplomatie. "Tratativele" in cazul diplomatiei se deruleaza pe calea gasirii unei solutii acceptate reciproc. Alte metode de dezamorsare sunt si compromisul sau rezolvarea individuala analitica, insa cea mai eficienta metoda s-a dovedit a fi procedura profilactica prin care se tine sub control, prin analiza permanenta totalitatea surselor tensionale si se dezamorseaza in timp util pentru a se impiedica evolutia spre conflict.