Consilierea elevilor adolescenti cu devieri de comportament

CONSILIEREA ELEVILOR ADOLESCENTI CU DEVIERI DE COMPORTAMENT

In adolescenta, intre aspiratiile individuale si posibilitatile concrete ale tanarului de realizare a acestor aspiratii, exista un etern conflict. Intotdeauna, nivelul aspiratiilor devanseaza ca intensitate posibilitatile concrete ale tanarului.

Ne vom referi in special la adolescentul ca subiect infractional, deoarece comportamentul agresiv si, de aici si delicvent, prezinta un mare grad de malignitate sociala. Actul delictual debuteaza de obicei cu fuga de acasa practicata de unii adolescenti. Vagabondajul, ca forma evoluata a fugii de acasa si care reprezinta peregrinari continue dintr-un loc in altul, sustinute de spiritul de aventura, adolescentul ratacind fara puterea si vointa de a reveni la domiciliul sau, deschide larg poarta infractionalitatii. Vagabondajul implica o viata nomada, fara orizont temporal, insotita de riscuri si privatiuni si asociat in majoritatea cazurilor cu furt, cersetorie, viol, perversiuni sexuale, prostitutie.

In consecinta, intregul angrenaj social din zilele noastre aduce cu acuitate in atentie problematica devierilor de comportament si a metodologiei prevenirii si terapiei acestora.

Factorii care determina devieri, aberatii la copii, de multe ori nesesizate decat la adolescenta, ori rabufnind la tineri, se inscriu intr-un camp de studiu ce implica specialisti din medicina, psihologie, pedagogie, sociologie, jurisprudenta etc.

In prezent, la aceasta deschidere a campului de studiu, prin natura factorilor ce se circumscriu comportamentului deviant se adauga complexitatea tabloului etiologic, ca si numeroasele modalitati de tratament. De aceea, in abordarea complexa a deviantei a tulburarilor de comportament isi au loc termeni ca: educare, reeducare, socializare, compensare etc., indiferent daca pentru aceasta concura medicul, familia, scoala, psihologul, pedagogul ori sociologul.

Considerata ca perioada de tranzitie intre copilarie si maturitate, adolescenta se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi generale si specifice care conditioneaza si determina procesul de cristalizare a personalitatii tanarului. Incluzand indivizi a caror varsta este cuprinsa intre 13 si 18 ani, adolescenta cuprinde doua subperioade principale aflate una in prelungirea celeilalte: a). Preadolescenta, cuprinzand copiii intre 13 si 16 ani, caracterizata prin stabilizarea maturitatii biologice si dobandirea unei individualitati mai nuantate;

b). Adolescenta propriu-zisa (sau marea adolescenta), cuprinzand tinerii intre 16 si 18-20 ani, care se caracterizeaza prin fundamentarea principalelor trasaturi de caracter. Se poate spune ca la capatul acestei perioade tulburi, plina de asperitati si de convulsii in plan relational, din punct de vedere psihologic, profilul de baza al personalitatii apare pe deplin conturat in liniile sale definitorii.

Adolescenta este considerata totodata ca o perioada in care se manifesta fenomene de revolta; adolescentul avand un caracter neconformist. Fata de normele sociale adolescentul poate avea o identificare negativa sau pozitiva si acest lucru poate crea senzatia unei instabilitati a personalitatii sale. Fixarea nivelului de aspiratie a capacitatii de separare de parinti si de altii, sunt factori decisivi in procesul de identificare.

Analiza comportamentului minorilor la diverse varste concentreaza atentia asupra propensiunii spre devianta si asupra tendintelor de incalcare a normelor morale ca forme obisnuite ale dezvoltarii contradictorii a personalitatii. Evaluarea complexa a studiilor si cercetarilor intreprinse in acest domeniu lasa sa se intrevada sensul comun si imaginea stereotipa atribuite notiunii de criza adolescentina, criza morala sau criza juvenila in raport cu particularitatile generale si specifice ale comportamentului personalitatii si evolutiei psihologice de la cea mai frageda varsta a tanarului. Servind multa vreme ca explicatie generala a oscilatiei personalitatii intre normal si patologic si a tendintelor de devianta constanta a comportamentului, notiunea de criza a adolescentei se refera, de fapt, la trasaturile psihologice contradictorii ale etapelor de dezvoltare a personalitatii, care la unii adolescenti se manifesta mai accentuat decat la altii.

Educatiei, in dimensiunea sa de dezvoltare in contextul social a personalitatii, in speta educatiei scolare, ii revine un rol hotarator in gestionarea si in continua ameliorare a procesului de socializare. Elementul de integrare a individului in mediul social este, desigur, totalitatea comportamentelor sale.

Devierile de comportament nu apar din nimic, ci constituie o treapta calitativa autonoma, rezultata in urma unui cumul de reactii inadaptate. Aparitia atitudinilor de inadaptare si stabilizarea lor la nivelul comportamentului semnifica instalarea comportamentului deviant.

Prin comportament deviant se intelege orice abatere a comportamentului de la normele generale de convietuire, de la normele morale, culturale, juridice ale societatii.

Comportamentul delincvent al adolescentului cunoaste cauze bio-psiho-sociogene. Studiul cauzelor de conflict cu finalizare in conduita devianta intampina serioase dificultati, datorita pe de o parte multitudinii si complexitatii acestora, iar pe de alta parte datorita faptului ca una si aceeasi forma de reactie devianta poate avea cauze diferite, dupa cum una si aceeasi cauza poate determina efectereactionale diferite. Cu toata complexitatea si varietatea numerica, factorii etiologici ai reactiilor comportamentale deviante pot fi clasificate dupa prof. dr. P. Branzei in:
- factori predominanti biogeni
- factori predominanti psiho- sociogeni
Factorii biogeni ai deviantei

In cadrul factorilor biogeni, devianta de comportament apare ca un epifenomen al dereglarilor organice, dar mai frecvent acesti factori se interfereaza conditiile biogene creand fondul pe care actioneaza situatiile particulare din viata adolescentului. O serie de factori patologici psihici pot sta la originea biogena a unor devieri comportamentale de tip delictual (Encefalopatii secundare post-infectioase sau post-traumatice; oligofrenii; sechele dupa meningite; epilepsii; hebefrenii; psihopatii; nevroza etc.).

S-a pus in evidenta, prin determinarea cariotipului la unii indivizi cu comportament deviant, o trisomie gonosomiala cu un y suplimentar (xyy). Aceasta anomalie genetica se asociaza cu agresivitate, violenta, tendinta spre distrugere de bunuri. Acestor factori biogeni li se adauga remanierile neuropsihice si endocrine de pubertate si adolescenta.

Factorii psiho-sociogeni
Fara a subestima importanta factorilor organici, somatogeni, vom sublinia in primul rand rolul determinant al factorilor psiho-sociogeni din mediul familial si extra-familial:

1. Disociatia familiala. Familia devine ,,solul primar al dezvoltarii naturii umane' iar copilul, imaginea parintilor si un criteriu de referinta despre atitudinea lor. Disociatia si neintelegerea familiala este frecvent intalnita in familiile adolescentilor cu tulburari de conduita si comportament. Cei doi parinti, desi despartiti, revendica in mod egal copilul, fiecare din ei cautand sa-l atraga de partea lui si sa-l instige impotriva celuilalt in scopul de a-l compromite. Ramas in grija unuia dintre parinti, copilul devine victima unei atitudini extremiste sau va beneficia de intreaga afectiune si ingrijire din partea acestuia (avand drept consecinta formarea lui ca individ egoist, retrograd, nepasator si inadaptat la formele vietii sociale), sau va fi frustrat de cea mai elementara forma de afectiune, de intelegere, de conditii corespunzatoare de viata si activitate (ceea ce va determina introvertirea, izolarea, lipsa de incredere in sine, revolta, rautate, cruzime). Modelul parental valorizant sau devalorizant, transmiterea de catre parinti a unor valori de identificare ca si imaginea parintilor vor ajuta la structurarea personalitatii

Comportamentul copilului se realizeaza totdeauna prin identificare si interiorizare cu sine si cu ceilalti. Astfel, eul uman se formeaza intr-o constelatie triunghiulara de factori: dragoste, autoritate si securitate familiala. Orice carenta afectiva ca si orice carenta sau abuz de autoritate vor determina tulburari de comportament, datorita demisiei parintilor de la sarcinile lor, fie prin identificarea parintilor cu parintii patogeni. Tanarul devine astfel ,,un simptom al parintilor sai'. Agresivitatea, izolarea, fuga si vagabondajul, furtul etc. pot fi determinate de aceeasi cauza: atitudinea reprimatoare, tiranica a parintilor sau dimpotriva cea permisiva, libera.

Referat: PROIECT DIDACTIC - activitate matematica, magazinul de jucarii Referat: Evaluare sumativa grupa mare ”fluturasii”

Carenta afectiva, este cauza principala a unor astfel de deviante deoarece plecand de la calitatea relatiei mama-copil se vor dezvolta in mod adecvat relatiile copilului cu altii.

Astfel, daca copilaria se desfasoara in cadrul unui climat familial saturat de privatiuni si ostilitati, de conditii care priveaza copilul de afectiune si de satisfacerea adecvata a dorintelor si aspiratiilor lui firesti, acesta ajunge sa traiasca asa numitul conflict de adaptare, care se exprima printr-o atitudine protestatara in fata oricarei rezistente, opozitii sau interdictii. Manifestarile repulsive ale adolescentului dovedesc, in majoritatea cazurilor tocmai faptul ca asupra acestuia in trecutul sau au actionat mijloace coercitive brutale, stari conflictuale severe, pedepse umilitoare, etc.

2. Absenta mediului familial. In cazul adolescentilor orfani abandonati, care se afla in grija asistentei publice, lipseste insusi mediul familial. Lipsa oricaror modele parentale si a identitatii copilului cu parintii sai, pot duce la depersonalizarea si de realizarea, ca punct de plecare al obtuziei, indiferentei, opozitiei sau ostilitatii. Din randul acestora se detaseaza in primul rand adolescentul depresiv, aflat in continua cautare de afectivitate, de intelegere din partea celor din jur.

Astfel de deviante se pot intalni si la copiii adoptati, mai ales cand infierea e motivata de o compensare a frustrarilor si cand copilul e privat de climatul afectiv si de sentimentul de securitate. O influenta negativa au si familiile reconstituite din divorturi, vaduvii, sau copii rezultati din casatorii anterioare, care vin in noua familie cu alte principii si deprinderi educative.

3. Situatia economico-sociala a familiei poate conditiona aparitia unor conflicte si tensiuni intre parinti pe de o parte si intre parinti si copii pe de alta parte, datorita fie unui spatiu locativ limitat, sau a unei gospodarii si administrari defectuoase a bugetului familial, sau a unor conditii igienice de trai necorespunzatoare. Statistic, se constata apartenenta tinerilor delincventi din familii paupere fie deosebit de prospere, in care se intretin conditii care duc la supradimensionarea trebuintelor, pretentiilor si necesitatilor.

4. Carentele de ordin educativ joaca un rol deosebit in determinarea unor forme comportamentale aberante, neadecvate. Ele depind in mod direct de personalitatea parintilor si educatorilor. A. Berge consemneaza un numar destul de mare de defecte ale parintilor, unele dintre ele capitale: hiperprotectivism, narcisism; nervozitate; incapacitatea de a iubi, perfectionalism, iar altele de importanta mai mica, secundare: lipsa de condescendenta, lipsa de respect, oportunism.

5. Influentele nefaste ale unor grupuri de tineri. Cei mai multi dintre minorii delincventi nu sunt supravegheati de catre parinti in ceea ce priveste relatiile lor cu ceilalti copii si in legatura cu felul in care isi petrece timpul liber, sau sunt supravegheati in mod superficial sau accidental.

Nu intotdeauna adolescentul stie sa se apere impotriva influentelor strazii, colegilor sau adultilor mai turbulenti, certati cu normele si legile convietuirii sociale.

Teama de ridicol, grija de a parea inca un copil si dorinta de a-i imita pe cei mari contribuie la coruperea lui precoce. Astfel el va incepe sa fumeze, sa bea, sa practice jocuri de noroc si cauta in toate prilejurile prin care sa demonstreze forta si curajul sau. Atractia pe care o simte la un moment dat adolescentul pentru grupul de adolescenti si uneori si de adulti poate fi explicata si prin faptul ca grupul respectiv ii permite realizarea unor dorinte care ii sunt interzise in mod brutal de catre parinti si a unor actiuni aventuroase si activitati mai interesante. Efectele principale ale vietii de grup sunt dependentele pe care le dezvolta acesta intre membrii grupului respectiv.

Dupa criterii simptomatologice, comportamentul deviant poate imbraca urmatoarele forme: -comportament instabil;

-comportament impulsiv;

-comportament agresiv;

-comportament pervers/aberant;

-comportament reactiv.

Din imbinarea criteriului etiologic cu cel al psihopedagogic rezulta urmatoarea clasificare a devierilor de comportament:

• devieri de comportament care tin de constitutia psihopatoida ( Aici intra copiii strazii, care din punct de vedere clinic, apartin tipurilor clasice de perversi, schizoizi, cicloizi, epileptoizi si diferitelor combinatii ale acestora. Copiii pot fi recunoscuti dupa: inafectivitate sau hiperafectivitate, autism, amoralitate sau labilitate morala accentuata, impulsuri de a schingiui animalele, de a chinui pe fratii mai mici sau pe alti copii, lingusire, minciuna, exaltare, atitudini obscene, perversiuni sexuale, tendinte de a se constitui in bande, etc.

• devieri de comportament ce tin de modificarile structurii neuropsihice, dobandite prin suferinte encefalice pre- sau postnatale, proprii unei categorii restranse numeric si partial educabile. Caracteristicile sunt manifestari precum: neliniste motorie, dispersie si labilitate psihica, negativism, tendinte de chiul, vagabondaj, minciuna, etc.

• devieri de comportament ce decurg din schimbarile negative survenite in conditiile de mediu fizic si social. Factorii cauzali ii regasim in carentele mediului familial, in influenta negativa a prietenilor, in dezacordul dintre educatia scolara si cea familiala sau in regimul de viata inadecvat, dezorganizat al elevului.

• devieri de comportament ce tin de schimbarile patologice produse in ambii termeni (individ-mediu), ce determina manifestari greu recuperabile. In acest caz factorii endogeni si cei exogeni isi conjuga efectele distructive.

Tipologia simptomatologica a devierilor de comportament opereaza cu criteriul sferei psihicului predominant afectata. Astfel, devierile de comportament se pot localiza dupa cum urmeaza: - in sfera relationala –copii cu indisponibilitate de comunicare

in sfera afectivitatii –copii cu reactii afective extreme, irascibili, inerti, pasivi

in sfera dezvoltarii intelectuale –copii cu ostilitate fata de invatatura

in sfera volitionala –tutelare excesiva sau lipsa de control asupra copilului

Surprinse in evolutia lor, ce comporta grade diferite de fixare, devierile de comportament trec prin trei stadii. Acestea sunt:

1.     tulburari de comportament usoare (de gradul I), tipice fiindu-le actele de indisciplina ocazionale, in scoala sau in familie. Sunt considerate pseudotulburari de comportament, dar pot deveni comportamentale daca nu se iau la timp masuri de corectare, de echilibrare stabila a relatiilor cu cei din jur, de asanare a unor focare etiologice endogene sau exogene;

2.     tulburari de comportament mijlocii (de gradul II), manifestarile deviante ale copilului se integreaza in comportament, de aceea se corecteaza mai greu.

3.     tulburari comportamentale grave (de gradul III), sunt inclusi elevii delicventi, viciosi, turbulenti, deviati moral.

A.     Berge (1972) clasifica defectele copilului dupa criteriul efectului pe care acestea il produc asupra celor din jur. Astfel,

-defecte sacaitoare (agitatie, nesupunere, furie)

-defecte umilitoare (obraznicia, lenea)

-defecte respingatoare ( gelozia, hotia, tulburarile sexuale)

-defecte ,,indiferente” (egoismul, orgoliul, lacomia, plictiseala)

Dupa simptomul prevalent, I. Strachinaru (1969), deosebeste:

-conduite de evaziune sau de demisie (dezacord, conflict cu mediul, la care elevul raspunde prin retragere, refugiu in el insusi

-conduite de dominare, agresive sau revendicative se desfasoara pe fundalul egocentrismului, principalele forme de manifestare fiind mania si agresivitatea

-conduite perverse se intind de la forme mai putin periculoase (plansul artificial) sa altele grave (denunturi, violuri).

Principalele devieri de conduita si comportament pe care le-am intalnit sunt: tentativa autolitica si actul suicidar, acte asociale si antisociale ca: negativismul, minciuna, furtul, talhariile, lovirea, amenintarea, violul, fuga de acasa sau vagabondajul, alcoolismul, si nu in ultimul rand, dependenta de droguri.

Dezvoltarea dizarmonica a personalitatii la adolescenti include anomalii de adaptare a comportamentului la exigentele conditiilor sociale, culturale, economice.

Intr-un sens larg consilierea este o activitate prin care individul este ajutat in rezolvarea problemelor pe care le are .

Consilierea este o experienta de redescoperire sau gasire a individului de catre el insusi. Se pune accent pe descoperirea de atitudini, comportamente, sentimente care il pot ajuta. Individul este invatat sa faca fata problemei. Consilierea este un proces in cadrul caruia consilierul gandeste impreuna cu clientul, discuta cu acesta despre interesele, abilitatile sale sau presiunile pe care le suporta, despre diferitele optiuni ale clientului, despre consecintele actiunilor inteprinse sau urmeaza a fi intreprinse.

Orice persoana care accepta si incepe un proces de consiliere trebuie sa accepte principiul dupa care modelele comportamentale pot fi modificate. Orice individ are capacitatea de a decide si de a se schimba. Pentru a-l ajuta sa poata realiza aceste schimbari se recurge la consiliere.

Consilierea este o situatie de invatare in mai multe sensuri. Consilierea in esenta, are ca scop sprijinirea individului pentru a se putea ajuta singur, sa se inteleaga pe sine si realitatea. Aceasta intelegere decurge din exprimarea libera a sentimentelor si atitudinilor, din studiul raspunsurilor la intrebari, din teste si din examinarea modului de viata.

La baza oricarei consilieri se afla convingerea conform careia persoanele cu probleme au posibilitatea de a se modifica, invatand noi strategii de a percepe si evolua realitatea si de a se comporta. Scopul devine cel de transformare a acestei convingeri in realitate.

Consilierul incearca sa realizeze o evaluare a personalitatii clientului. Demersul va avea apoi ca sarcina sa elibereze clientul de anxietate, depresie si alte trairi afective care impiedica adaptarea optimala a acestuia la mediu si care au efecte negative asupra celor din jur afectand cele mai importante actiuni ale vietii individului; activitatea profesionala, relatiile interpersonale, viata sexuala, imaginea de sine, autoaprecierea . Consilierul trebuie sa aiba in vedere, atunci cand incepe consilierea, pacientul si realitatea situationala a acestuia, sa caute sa-i deblocheze propriile disponibilitati, sa-l ajute sa se accepte pe sine si pe cei din jur.

Consilierul trebuie sa ajute elevii care prezinta tulburari comportamentale sa dobandeasca atitudini pozitive si sa dobandeasca o imagine de sine mai buna cu scopul unei reusite scolare si unei conduite acceptabile.

Pentru crearea unui comportament eficient este nevoie ca acesta sa fie centrat pe trei elemente: crearea unui climat favorabil, cunoasterea personalitatii elevului, stabilirea de relatii pedagogice optime. Pentru crearea unui climat favorabil, consilierul scolar trebuie sa-l ajute pe profesor sa procedeze astfel: sa-l ajute pe profesor sa procedeze astfel: sa-si defineasca asteptarile de la elevi in termeni precisi; sa-si antreneze elevii in formularea, modificarea, diverselor obiective cu privire la comportament; sa colaboreze cu conducerea scolii pentru instaurarea si mentinerea unui ansamblu de reguli aplicate in clasa; sa remarce si sa incurajeze comportamentele dezirabile; sa dea fiecarui elev sa aibe experienta continua a succesului, sa-si fortifice astfel stima de sine; sa promoveze si sa dezvolte aptitudini sociale in cadrul scolii; sa se familiarizeze cu un anumit numar de strategii pentru ameliorarea comportamentului; sa gaseasca modalitati eficiente de comunicare cu elevi si familiile acestora .

Pentru cunasterea personalitatii elevului, profesorul lui este invatat de consilier sa procedeze in modul urmator: sa se familiarizeze cu comportamente tipice corespunzand diferitelor stadii de dezvoltare: sa se studieze dosarele elevilor pentru a se informa asupra antecedentelor; sa cunoasca atitudini si conduita elevilor in relatiile sale cu scoala, cu familia: sa practice ascultarea activa pentru o mai buna perceptie a situatilor; sa reactioneze diferit de la caz la caz, sa fie deschis fata de elevi cu scopul de a-i incuraja sa vina sa discute problemele pe care le au; sa comunice cu parintii atat pentru ,,vestile rele”, dar mai ales pentru ,,vestile bune”.

In ceea ce priveste stabilirea relatiilor pedagogice optime, consilierul il invata si-l incurajeaza pe profesor in urmatoarele actiuni: sa fie coerent, drept, suplu fata de elevii sai; sa-si incurajeze elevii sa participe la stabilirea unor obiective comportamentale pozitive; sa incurajeze elevii sa-si controleze propriul comportament in clasa; sa varieze metodele de instruire pentru mentinerea motivatiei, participarii sa dea elevilor un sentiment de securitate; sa actioneze in asa fel sa evite luptele pentru putere intre elevi sau intre el si elevi; sa se stapaneasca pe el sa nu reactioneze impulsiv in fata unor conduite gresite ale elevilor; sa discute individual cu elevii daca problema nu priveste intreaga clasa; sa accepte faptul ca atat profesorii cat si elevii pot gresi; sa se puna de acord asupra masurilor care trebuie luate pentru a rezolva o problema in caz de conflict; sa noteze modul in care au fost rezolvate problemele pentru a avea un punct de referinta si pentru a intretine relatii pozitive.

Pentru a putea schimba comportamentele negative la elevi este nevoie de o metodologie, deci de metode si tehnici de interventie; este nevoie de un program unitar logic si rational. Acest program trebuie structurat pe patru etape: observarea si inregistrarea datelor, analiza si interpetarea datelor, planificarea si interventia propriu- zisa si evaluarea .

In prima etapa este necesara descrierea in termeni clari a conduitei negative a elevului si strangerea informatiilor cu privire la aceasta conduita. Trebuie sa se consemneze unele repere necesare in analiza. Avem in vedere comportamentul negativ (frecventa, durata , intesitatea), elevul cu tot cea ce inseamna el (stil de invatare, puncte tari si puncte slabe, interese, motivatie, aptitudinile sale). In grila trebuie sa consemnam evaluarea profesorului de catre consilier: stilul de predare, modul de organizare a invatarii, metodele si tehnicile de instuire, raportul profesorului cu elevii, prioritatile acordate de profesor. Mai trebuie sa culegem informatii despre factorii circumstantiali (activitati stucturate, supravegheate sau nesupravegheate, activitati desfasurate in grupuri mari sau mici) si profilul elevului (pe baza fisei scolare, pe baza unor rapoarte scolare si medicale, pe baza unor rapoarte scolare si medicale, pe baza convorbirii cu parintii, profesorii, tutorii, colegii elevului).

In cea de-a doua etapa ne confruntam cu analiza datelor si formularea de ipoteze. Este necesar uneori sa se organizeze un studiu de caz la care sa participe elevi, profesori. In unele cazuri consilierul trebuie sa apeleze la alti specialisti care sa-l ajute la interpretarea datelor. Ipotezele trebuie formulate clar cu privire la cauzele posibile care au stat la baza comportamentului indezirabil. Planificarea si interventia presupune doua operatii: formularea programului de schimbare si aplicare a acestui program. In formarea programului, consilierul trebuie sa tina cont de fixarea obiectivelor (pe termen lung si pe termen scurt) si de alegerea metodelor. Pe termen lung consilierul trebuie sa descrie corect si precis comportamentul asteptat de la elev. Pe termen scurt consilierul trebuie sa descrie in ordine faptele care trebuie urmate pentru atingerea obiectivelor pe termen lung: sa realizeze comportamentul, ce trebuie sa faca, cand si unde. Exigentele ce trebuie indeplinite de elev se vor stabili in timpul unei convorbiri directe cu elevul.

Alegerea metodelor trebuie sa se faca tinand cont de ipotezele formulate, de obiectivele fixate si de datele culese anterior. Analiza sistemica a datelor trebuie sa permita degajarea unor tendinte in ceea ce priveste manifestarea comportamentala respectiva. Metodele alese si criteriile fixate trebuie sa corespunda nevoilor particulare ale elevului.

In ceea ce priveste cea de-a doua operatie: aplicarea programului de schimbare trebuie respectate doua conditii: trebuie desfasurat intr-o maniera consecventa, adica toti profesorii implicati in procesul educatiei trebuie sa respecte programul si in al doilea rand trebuie sa se faca un control permanent, care sa permita stabilirea ajustarilor impuse de evolutia nevoilor elevului.

Cea de-a patra are in centrul ei evaluarea. Evaluarea poate duce la trei situatii:

a)     rezolvarea problemei, mai exact schimbarea comportamentala. La aceasta situatie se ajunge cand obiectivele pe termen lung au fost atinse. Conduita elevului trebuie totusi sprijinita prin tehnici de prevenire;

b)     reutilizarea programului de interventie, ceea ce inseamna ca obiectivele pe termen scurt nu au fost atinse. Consilierul are mai multe variante, in functie de situatie si anume: sa revina la etapa observatiei si inregistrarii datelor, sa revina la etapa analizei datelor unde fie sa formuleze o alta ipoteza, fie sa analizeze din nou datele, sa revina la etapa planificarii pentru a redefini obiectivele pe termen scurt ori fie pentru a schimba metodele de actiune;

c)     recurgerea la alte servicii disponibile ceea ce presupune apelarea la alte servicii neurologice, psihiatrice, de reeducare; aceasta numai dupa ce programul de schimbare a fost de mai multe ori folosit fara a produce schimbari semnificative in plan comportamental

Problema centrala a adolescentilor devianti ramane dificultatea de adaptare si integrare scolara/sociala. De aceea, in vederea reintegrarii, demersurile consilierului se vor orienta catre metode menite sa echilibreze si sa optimizeze personalitatea clientului sau. Exista deja o serie de metode clasice: stingerea comportamentelor indezirabile, modelarea, antrenamentul asertiv, tehnica reactiei aversive prin sanctiune, metoda contractuala.

Stingerea comportamentelor nedorite: Dorind sa iasa in evidenta in grupul de covarstnici, puberul adopta adesea comportamente socante. Consilierul, profesorii si parintii, prin acord comun, vor aproba si incuraja numai acele conduite dezirabile, evitand sa dea atentie celor ostentative sau agresive. Observand ca acestea din urma nu mai produc efectul scontat, copilul va renunta la ele. Stingerea parcurge trei etape: initial comportamentele indezirabile se intensifica, pentru ca apoi sa slabeasca treptat din cauza lipsei de intarire, iar in final comportamentul este uitat si inlocuit.

Modelarea se bazeaza pe puterea exemplului. In anturajul copilului se afla persoane care, prin forta lor charismatica, il determina sa le imite comportamentul. Esenta metodei consta in dislocarea unor conduite negative dobandite prin imitatie si plasarea copilului sub influenta unor modele demne de urmat (consilier, parinti, profesori, colegi).

Antrenamentul asertiv vizeaza invingerea dificultatilor de interrelationare ale unora dintre elevi. Consilierul va recurge la diferite procedee, astfel incat clientul sa dobandeasca deprinderi de relationare si comunicare, mai intai in familie, apoi in clasa si ulterior in societate.

Tehnica aversiva presupune utilizarea sanctiunilor pentru a amenda comportamentele nedorite. Pentru a reusi, este nevoie de asentimentul copilului si de motivatia lui intrinseca de a se debarasa de aspectele neplacute ale personalitatii, pastrand, prin intarire, numai pe cele socialmente aprobate.

Metoda contractuala este din ce in ce mai des utilizata in consiliere. Clientul deviant renunta prin contract la conduitele sale reprobabile, primind o recompensa ori de cate ori si‑a putut controla comportamentul in sens pozitiv, realizand astfel, scopul planificat in intelegere cu consilierul.

Lipsa consilierilor scolari, dezinteresul manifestat de cadrele didactice si de familii, face ca anumite comportamente delincvente sa nu fie observate sau intelese la timp astfel incat ele evolueaza, transformandu-se in timp in acte infractionale, iar minorii ajung in centre de reeducare.

Consider ca o preocupare de viitor a scolii trebuie sa fie utilizarea metodologiei influentarii educative a elevilor in vederea elaborarii si consolidarii unui comportament integrativ.

Aplicarea masurilor de prevenire si de consiliere a devierilor de comportament, poate deschide noi perspective pentru adaptarea elevilor la standardele scolare si sociale.