Didactica
Atentia si neatentia elevilor la lectii - concentrarea atentieiPrima conditie a desfasurarii unei lectii, a unui proces de invatare este atentia, care presupune orientarea selectiva a activitatii psihice, asupra unui obiect, fenomen etc. paralel cu asigurarea unui tonus cerebral optim. Din multimea de stimulari care actioneaza asupra receptorilor, subiectul alege si raspunde in mod corespunzator numai la o mica parte: circa 1% din aceste influente parcurg- dupa D.E.Berlyne- sistemul nervos pentru a iesi sub forma de comportamente. Filtrajul si selectia mesajelor are loc nu numai la nivelul scoartei cerebrale, ci si in etajele inferioare ale sistemului nervos. Concentrarea atentiei determina cresterea eficientei activitatii cognitive si motorii. Cercetarile arata ca un optim de atentie corespunde unui grad de excitabilitate medie, unui nivel medie de activare cerebrala, care faciliteaza integrarea mesajelor (10) si ca sub acest nivel nu are loc reactia de orientare, in timp ce depasirea nivelului optim produce mai curand o reactie de alarma, de neliniste, care distorsioneaza perceptia sau caracterul adaptiv al reactiei. Focarul de excitabilitate optima corespunzator atentiei concentrate atat in sfera senzoriala, intelectuala, cat si in cea motrica determina -prin inductie negativa- inhibitia celorlalte zone corticale. In consecinta, atentia comporta doua laturi solidare: concentratie asupra unui fapt, asupra unei idei sau activitati si detasarea simultana fata de rest. Rezistenta fata de stimulii perturbatori, distractivi, constituie indirect o masura a gradului de concentrare. Elevul isi poate mentine atentia concentrata asupra unui fapt sau obiect in medie 15-20 de minute, eventual si mai mult daca il observa, il examineaza etc. Evident, exista variatii in gradul de concentrare, anumite oscilatii usoare, fara a se intrerupe directia, orientarea de baza a atentiei. Dificultatea la lectii consta in a mentine stabila concentrarea activitatii. De asemenea, volumul atentiei, adica numarul de obiecte sau fenomene care pot fi cuprinse simultan si cu suficienta claritate in campul atentiei, are un caracter limitat. Dupa unele estimari campul nostru perceptiv nu depaseste, intr-un domeniu senzorial dat, 4-7 elemente diferite prezentate simultan. In centrul atentiei se afla desigur, la un moment dat, un numar mai mic de date discrete. La scolarii din primele clase volumul atentiei este mai restrans. De aceea anumite dificultati de invatare pot sa provina din supraincarcarea campului de aprehensiune al elevului. De exemplu, tabla este prea incarcata, sau se cer corelate la lectie prea multe elemente, eventual distantate in spatiu ori timp. Alternarea focarului de excitabilitate optima presupune, de asemenea, o anumita mobilitate a proceselor nervoase. Fenomenul atentiei se exteriorizeaza intr-un tablou de comportare usor de identificat de profesorul cu experienta: o motricitate redusa a corpului si a mainilor, privirea atintita asupra sursei de stimuli, orientarea aparatului auditiv pe traiectoria undelor sonore, o mimica aprobativa sau dezaprobatoare (dupa caz), dupa caz reactii spontane -in expresia fetei- in momentele de neintelegere a materialului etc. In schimb, elevul neatent are o privire absenta, distrata, se preocupa de lucruri straine de lectie, este mereu agitat, da semne de plictiseala, parca numara minutele pana la pauza. Cand atentia este centrata unui punct oarecare, ochii privesc parca in gol.
Se intampla insa ca expresia sa nu redea fidel starea reala a atentiei. Spre exemplu, un elev poate sa stea nemiscat si cu privirea atintita spre profesor, dar cand este intrebat in legatura cu cele predate sa dea raspunsuri cu totul straine de lectie; dimpotriva, un alt copil mai vioi, nu tocmai linistit in banca si cu tendinte de a antrena vecinii la vorba, surprinde prin raspunsul corect la o intrebare adresata de profesor pe neasteptate. Prin urmare, asupra atentiei copiilor, ca si asupra reusitei lectiei ca atare, nu se poate conchide numai pe baza expresiei, ci trebuie puse intrebari de sondaj sau prevazute fixari partiale. Pe de alta parte, trebuie mentionat ca linistea ideala, pozitia riguroasa de ascultare, stare completa de nemiscare -prin faptul ca silesc copiii sa-si inhibe prea mult miscarile, reactivitatea- duc mai repede la oboseala, indeosebi la clasele mici si mijlocii. Abaterea sau distrugerea atentiei apare uneori ca efect al inhibitiei externe. Un stimul nou, neobisnuit sau mai intens, provoaca prin inductie negativa in scoarta cerebrala un focar puternic de excitatie, care pune in umbra, inhiba pe cele existente. In consecinta, atentia se va indrepta spre noua sursa de stimulari. In cazul lectiilor orale, stimulii sonori colaterali exercita obisnuit o influenta perturbanta mai mare decat cei vizuali. Desigur in baza fenomenului neatentiei stau, de asemenea, numeroase surse interne: lipsa de interes, de motivatie, preocupari laterale, starea de oboseala, lacune in educatia vointei, probleme in familie si altele. Dupa cum se stie, in clasele mari intervine o diferentiere a intereselor, care se accentueaza evident catre sfarsitul scolaritatii, datorita mai ales supraincarcarii. Anchetele efectuate in randul elevilor atesta disocierea neta a mecanismelor energetice, repartizarea eforturilor in clasele terminale ale scolii medii indeosebi asupra domeniului de optiune profesionala. In consecinta atentia va fi prin definitie selectiva. Nu trebuie ignorat la lectii nici fluxul liber al asociatiilor, orientat mai ales pe directia preocuparilor laterale. O parte din elevi abia asteapta sa fie chemati alti elevi la raspuns sau sa inceapa explicarea noii teme, pentru ca in timpul acesta sa poata visa. O asociatie provocata de o intamplare sau o preocupare exterioara lectiei pot avea ca efect indeosebi la preadolescenti, o distragere indelungata si constanta. Pe fondul monotoniei se instaleaza usor saturatia psihica. Exista diferente individuale relativ stabile in ceea ce priveste manifestarea neatentiei, fapt care a dus chiar la schitarea unei tipologii. Astfel unii elevi prezinta o atentie extrem de fluctuanta, manifesta nerabdare la lectii, nevoia de variatie in activitate si in decor, sunt mereu agitati sau ocupati cu ceva strain de ora, intreaba ceva pe vecini, rasfoiesc cartea, intorc capul la cel mai mic zgomot. Este tipul excitabil nestapanit, la care neatentia se contureaza intr-un tablou de indisciplina. La alti elevi, lipsa de atentie apare sub forma unei pasivitati, care se asociaza cu o stare exterioara de nemiscare, deci cu o concentrare aparenta; in fond ei fixeaza privirea mult timp asupra obiectului fara sa-l urmareasca in fapt, sunt inerti, nu-si pot comuta atentia de la un obiect la altul. O organizare corecta a lectiei poate preveni sau elimina in buna masura toate aceste forme de neatentie. Printre procedeele eficace in aceasta privinta se mentioneaza grija de a da sarcini concrete , de a face ca fiecare elev sa fie ocupat, apoi asigurarea unui continut si a unor metode variate in cadrul lectiei, si desfasurarea activitatii in ritm optim. BIBLIOGRAFIE 1. Ion Radu - Psihologia scolara, Editura didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1975 2.Ioan Cerghit - Metode de invatamant, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976 3. Florica Ortan - Introducere in pedagogia si stiintele educatiei, Editura Augusta, Timisoara, 1995
|