Celula - unitatea vietii

CELULA - UNITATEA VIETII

Celula reprezinta unitatea structurala si functionala a vietuitoarelor. Organismele vii au 2 tipuri de organizare celulara, procariot si eucariot, fiecare fiind caracterizat printr-o anumita structura si compozitie chimica.

Celula procariota este unitatea de structura caracteristica regnului Monera (Procariote), care include bacteriile si algele albastre-verzi.

Celula eucariota este unitatea de structura caracteristica regnurilor Protista, Plante, Fungi, Animale.

Deosebirile existente intre procariote si eucariote reprezinta cea mai mare discontinuitate evolutiva cunoscuta in lumea vie.

STRUCTURA CELULEI PROCARIOTE

Peretele celular are o structura moleculara caracteristica. In compozitia lui chimica intra pe langa lipopolizaharide, lipoproteine si o serie de substante specifice procariotelor, ca: mureina, acizii mureinic, diaminopimelic, teicoici, care lipsesc complet la celula eucariota.

Membrana citoplasmatica (plasmalema) este de natura lipoproteica cu o structura functionala complexa. Datorita grosimii sale constante si a suprafetei limitate de peretele celular, care o inconjoara, membrana celulara prezinta o singura posibilitate de a-si mari suprafata, prin invaginartea si plierea ei sub forma de mezozom. Nu este permeabila pentru macromolecule; singurele particule care o pot traversa sunt fragmentele de ADN si enzimele extracelulare care sunt sintetizate la suprafata ei.

Citoplasma este constituita din proteine, glucide, lipide, iar intr-o proportie mica, ribonucleoproteine, fosfolipide, ioni de metale grele, in special de magneziu. Ea reprezinta un sistem coloidal complex in compozitia caruia se afla intr-o cantitate mai mare acidul ribonucleic - ARN. In citoplasma se gasesc organite celulare, ca: ribozomi, vacuole, granule de substante de rezerva. La unele procariote (bacterii, alge albastre-verzi) incitoplasma se mai afla diversi pigmenti cu rol diferit, iar la cele fotosintetizante se gasesc si corpusculi clorofilieni.

organizarea materialului genetic - reprezentat de o molecula circulara, dublu catenara de ADN, care se mai numeste nucleoid. Materialul genetic este dispus liber in citoplasma, intr-o anumita zona, si nu este delimitat de un invelis echivalent membranei nucleare de la eucariote.

STRUCTURA CELULEI EUCARIOTE

Organizarea celulelor eucariote este caracteristica majoritatii organismelor vii: protiste, plante, fungi, animale.

Celula eucariota este alcatuita din 2 categorii de componente: protoplasmatice (partea vie a celulei: caracteristice mai ales celulelor vegetale: peretele celular, vacuomul celular, incluziunile ergastice) si neprotoplasmatice (partea nevie a celulei: membrana celulara, citoplasma, nucleul, organitele celulare - reticul endoplasmatic, ribozomi, dictiozomi, mitocondrii, plastide, centru celular, cili, flageli), care impreuna formeaza protoplastul.

Invelisul celular: membrana celulara, peretele celular.

Membrana celulara (plasmalema) delimiteaza citoplasma fiecarei celule cu o grosime de circa 6-10 nm; este alcatuita dintr-un dublu strat fosfolipidic, de care se leaga o paleta de proteine globulare, care reprezinta componenta functionala, esentiala a fiecarei mebrane, astfel incat acest model structural se numeste "mozaic fluid". Lipidele constituente ale mebranelor au o structura amfipatica formata dintr-un capat hidrofil si o coada hidrofoba. Datorita solubilitatii diferite a celor 2 capete ale moleculelor fosfolipidice, acestea formeaza spontan in mediul apos straturi lipidice duble; dublul strat fosfolipidic functioneaza ca o bariera selectiva intre 2 medii apoase: permite difuzia prin membrana a unor molecule mici (de exemplu O2, CO2, H2O), in schimb, moleculele mari nu pot traversa acest strat. Plasmalema protejeaza continutul celular de contactul nemijlocit cu mediul si controleaza permanent intrarea si iesirea diferitelor substante din celula. Datorita structurii sale fizico-chimice, membrana plasmatica permite un schimb permanent cu mediul ambiant, din care retine moleculele necesare proceselor metabolice si elimina produsele rezultate. Schimbul de substante dintre celula si mediul ambiant se realizeaza in 2 moduri: pasiv, prin difuzie si osmoza, si, activ, prin proteine de transport existente in structura membranei.

Difuzia este un fenomen pasiv care consta in deplasarea moleculelor dintr-o zona unde concentratia lor este mai mare, spre zona cu concentratie mai mica. Procesul este lent, contribuie intr-o buna masura la aprovizionarea celulei cu unele substante, ca si eliminarea din celula a altora. In cazul in care exista o diferenta de concentratie intre mediul extern si mediul intern celular, dar moleculele solvite au dimensiuni care nu le permit sa traversezemembrana, echilibrul dintre cele doua solutii este realizat datorita miscarii apei printr-un mecanism similar ce cel al difuziunii. Diferenta de concentratie intre solutiile de pe cele doua fete ale mebranei determina o presiune denumita presiune osmotica. Aceasta presiune va determina ca unele molecule de apa din solutia mai diluata sa se deplaseze spre solutia mai concentrata, proces numit osmoza.

Transportul activ - proteina de transport conduce la substanta de la o solutie mai diluata la una mai concentrata, impotriva gradientului de concentratie, cu consum de energie. La nivelul membranei functioneaza pompa Na si K, in care proteina transporta Na la exteriorul celulei, iar K in interiorul celulei.

Unele celule animale pot ingloba unele particule solide cu ajutorul unor prelungiri numite pseudopode, fenomen numit fagocitoza, intalnit la protozoare, mixomicete, leucocitele din sange - in special macrofagele.

Unele celule, animale dar si vegetale, pot ingloba particule lichide, fenomen numit pinocitoza si consta in formarea unor vezicule in care sunt incluse o serie de substante (endocitoza), sau care pot fi eliminate din celula (exocitoza).

Peretele celular este un invelis rigid care margineste spre exterior celula vegetala asigurandu-i integritatea, individualitatea si forma caracteristica.

Substantele care intra in constitutia peretelui celular sunt de 3 feluri:

substante care formeaza scheletul peretelui, in care predomina celuloza;

substante care formeaza matricea peretelui, de tipul pectinelr si hemicelulozelor;

substante incrustante, ce reprezinta produse secundare ale metabolismului celular, cum sunt: lignina, cutina, suberina, ceara, dioxidul de siliciu.

Citoplasma reprezinta masa fundamentala, translucida, hialina, mai mult sau mai putin granulara, in care se afla in suspensie componentele vii sau nevii ale celulei. Compozitia ei chimica este extrem de complexa: lipide, glucide, substante proteice, apa, ARN. Este un gel coloidal in care mediul de dispersie este apa, iar mediul dispersat este reprezentat de micelii coloidale aflate in stare de miscare browniana. Partea externa - ectoplasma - este o pelicula subtire, transparenta, omogena, nestructurata, ce adera la interiorul membranei celulare. Partea interna - endoplasma, hialoplasma - este partea structurata, diferentiata a citoplasmei, care contine nucleul si organitele celulare.

Nucleul, cel mai important constituent celular, este prezent in toate celulele eucariote, cu exceptia hematiilor adulte ale mamiferelor si vaselor conducatoare liberiene mature de la plante. Forma si marimea nucleului este variata in lumea vegetala si depinde de tipul de celule.

Nucleul prezinta la exterior un invelis format din 2 membrane, dintre care cea externa este prevazuta cu pori numita nucleolema si se continua cu reticulul endoplasmatic rugos. In interiorul nucleului se afla nucleoplasma (carioplasma) in care sunt dispusi unul sau mai multi nucleoli.

Nucleoplasma este formata dintr-o parte lichida, numita cariolimfa, si o parte solida, dispersata in cariolimfa, numita cromatina. Cromatina este formata din ADN, ARN, proteine, ioni de calciu si magneziu. In cursul diviziunii celulare cromatina se organizeaza in cromozomi, in numar si forma constanta pentru fiecare specie.

Nucleolul este partea cea mai densa a nucleului, nu prezinta membrana proprie care sa-l izoleze de restul masei nucleare. La nivelul lui are loc sinteza subunitatilor ribozomale, sinteza de ARN ribozomal si de transfer. Volumul si numarul nucleolior variaza in functie de activitatea metabolica a celulelor, starea fiziologica a celulelor, de conditiile de mediu, de intensitatea sintezei substantelor proteice.

Proiect: Fiziologia analizatorului vizual Proiect: Ereditatea - perechi identice, mostenirea unui singur factor, factorul X, gene imperfecte, incrucisarea genetica, penetranta, poligene

Ca organit viu, nucleul initiaza si dirijeaza activitatea metabolica a celulelor si participa la toate procesele vitale: crestere, diviziunea si diferentierea celulara, regenerarea tesuturilor. Nucleul este centrul reglator al activitatii celulare deoarece contine materialul ereditar ce poarta informatia necesara sintezei proteinelor.

Acizii nucleici sunt substante macromoleculare, alcatuite din unitati structurale numite nucleotide. Deci, ei sunt substante polinucleotidice. Exista 2 tipuri de acizi nucleici:

acizii ribonucleici - ARN - localizati in nucleu si citoplasma, avand rol in sinteza proteica.  

La ribovirusuri, la nivelul ARN-viral se afla inregistrata informatia genetica. Dupa rolul indeplinit in celula eucariota, exista mai multe tipuri de ARN:

ARN-mesager (ARNm) contine mesajul genetic pentru ordinea aminoacizilor in molecula proteica;

ARN-ribozomal (ARNr) intra alaturi de proteine in compozitia ribozomilor;

ARN-transport (ARNt) transporta aminoacizii la locul sintezei proteice, pe suprafata ribozomilor.

acizii dezoxiribonucleici - ADN - localizati in principal in nucleu, la nivelul carora se afla codificata informatia genetica pentru realizarea diferitelor structuri si functii ale organismului.

Organitele celulare

Reticululul endoplasmatic reprezinta un sistem de canalicule, tuburi sau saci turtiti cu o structura asemanatoare membranei celulare, care au pe traiectul lor numeose dilatatii, numite vezicule sau cisterne asezate in apropierea nucleului. Unele portiuni au suprafata rugoasa, prezentand la exterior ribozomi (reticul endoplasmatic rugos cu rol in sinteza proteinelor diferitelor membrane si a proteinelor destinate secretiei), iar altele au suprafata neteda, lipsita de ribozomi (reticul endoplasmatic neted cu rol principal in biosinteza lipidelor). Reticulul participa la transportul substantelor in citoplasma, fiind considerat microsistem circulator intracelular, la eliminarea unor substante in mediul extracelular si mareste considerabil suprafat de reactie a membranei celulare.

Ribozomii (corpusculii sau granulele lui Palade) sunt formatiuni sferice, vizibile numai la microscopul electronic, dispuse liber in citoplasma sau grupate pe reticulul endoplasmatic, in toate celulele organismelor. Sunt alcatuiti din ARN si proteine si au rol important in sinteza substantelor proteice.

Dictiozomii sunt formati din discuri sau cisterne suprapuse delimitate de membrane simple. La extremitatea sacilor se desprind vezicule care contin produsii de secretie ai celulei. Totalitatea dictiozomilor dintr-o celula formeaza aparatul Golgi. Au rol secretor, in sinteza proteinelor membranelor si a hidratilor de carbon. Lipsesc din hematiile adulte ale mamiferelor si din celulele bacteriilor si algelor albastre-verzi.

Mitocondriile sunt organite sferice, ovale sau in forma de bastonas. Ca structura, o mitocondrie este formata dintr-o membrana dubla, un sistem de cisterne si tubuli, stroma (matrix). Membrana externa este neteda, iar membrana interna, prin invaginare, formeaza criste (creste) sau tubuli, care patrund in compartimentul central numit matrice mitocondriala, in care se gaseste ADN-ul mitocondrial si ribozomii (acestia sunt mai mici decat cei din citoplasma, fiind asemanatori cu cei intalniti in celula procariota). Pe membrana interna se observa niste granule in care sunt acumulate anumite enzime care intervin in procesele energetice celulare. De aceea, mitocondriile au rol important in procesele de oxido-reducere la nivel celular, specializate in producerea energiei necesare activitatii celulare, fiind considerate "uzinele energetice celulare". Se poate spune ca mitocondriile reprezinta statia finala a proceselor catabolice celulare (oxidarea substantelor organice ajunse in celule), iar energia eliberata din aceste procese este inmagazinata sub forma de energie chimica in moleculele de ATP - adenozintrifosfat. Totalitatea mitocondriilor din celula formeraza condriozomul celular.

Plastidele formeaza in totalitatea lor plastidomul celular; sunt organite vii proprii plantelor, de forma lenticulara, cilindrica, spiralata. Dupa functia pe care o indeplinesc in celula, ele se impart in: fotosintetizatoare - plastidele verzi (cloroplaste), plastidele brune (feoplaste), plastide rosii (rodoplaste), si nefotosintetizatoare - plastide incolore (leucoplaste). Cele mai raspandite sunt cloroplastele, care participa la procesul de fotosinteza.

La microscopul electronic un cloroplast are la exterior membrana dubla, iar la interior o masa fundamentala numita stroma, care contine ADN, ARN, proteine, lipide, unele metale. Membrana interna invagineaza in stroma sub forma unor lamele stromatice intre care se diferentiaza grupari de discuri suprapuse care formeza grana, ce contine pigmentul asimilator numit clorofila.

Centrul celular (centrozom ) poate fi pus in videnta la animle, alge si ciuperci, avand rol in formarea fusului de diviziune. El este alcatuit din una sau doua granule, numite centrioli, injurul carora se diferentiaza o zona citoplasmatica densa numita centrozom, inconjurat de centrosfera.

Cilii sunt formatiuni citoplasmatice mobile care ies in afara corpului celular. Ei sunt prezenti la bacteriile mobile (bacili, vibrioni, spirili).

Flagelii sunt mai lungi decat cilii, in munar mai mic (1-4). Ei sunt prezenti la alge, ciuperci, muschi, ferigi, gimnosperme, mai ales la celulele reproducatoare asexuate (zoospori) si sexuate (gameti).

Ca ultrastructura, cilii si flagelii sunt formati din 9 microtubuli, dubli periferici si 2 simpli centrali. Cilii si flagelii au rol in deplasarea celulelor.

- Vacuolele formeaza vacuomul celular- totalitatea vacuolelor dintr-o celula vegetala matura. O vacuola este delimitata de o mebrana plamatica, care prezinta o structura asemanatoare plasmalemei. Se pot forma din reticulul endoplasmatic sau aparatul Golgi.

DIVIZIUNEA CELULARA

Inmultirea este insusirea de baza a materiei vii care asigura perpetuarea acesteia. Inmultirea celulelor se realizeaza prin diviziune si este precedata de o crestere a lor.

Diviziunea celulelor incepe cu diviziunea nucleului si se continua cu separarea celorlalti constituenti celulari. Ea se termina odata cu diviziunea citoplasmei si diferentierea unui perete despartitor, care separa cele doua celule-fiice nou formate.

Diviziunea celulara reprezinta o perioada a ciclului celular, cae se desfasoara in 2 etape: diviziunea celulara si interfaza - intervalul dintre doua diviziuni succesive.

In interfaza se sintetizeaza ADN, ARN, preteine.

Cromozomii, structuri crmatice, evidente in timpul diviziunii celulare, rezulta din organizarea cromatinei.

Un cromozom interfazic este format dintr-o singura macromolecula de ADN, dublu spiralata, inglobata intr-o substanta de baza sau matrice, totul fiind delimitat de un invelis nucleoproteic. Cele doua catene ale moleculei de ADN formeaza cromonemele pe care se gasesc numeroase ingrosari numite cromomere.

In timpul diviziunii nucleului fiecare cromozom se divide in doua jumatati longitudinale identice, numite cromatide. Fiecare cromatida este formata din cate o macromolecula de ADN dublu spiralata. Cele doua cromatide sunt unite intr-un punct numit centromer.

In cromozomi, se gasesc genele in care se afla stocata informatia genetica.

Celulele corpului (somatice) prezinta un  numar dublu de cromozomi si se numesc celule diploide (2n), iar cromozomii continuti se numesc autozomi, comparativ cu celulele reproducatoare la care numarul de cromozomi este redus la jumatate si se numesc celule haploide (n), iar cromozomii continuti de ele se numesc heterozomi.

De exemplu, secara are celulele somatice 2n=14 cromozomi, iar celulele reproducatoare cu n=7.

Fusul de diviziune se formeaza din centrul celular si functioneaza numai in timpul diviziunii nucleului, fiind un complex de fibre acromatice ce traverseaza citoplasma celulei, la nivelul lor fiind fixati cromozomii cu ajutorul centromerului.

La organismele vii intalnim 2 tipuri fundamentale de diviziune: directa (amitotica) si indirecta (cariochinetica).

DIVIZIUNEA DIRECTA (AMITOZA)

Diviziunea amitotica se caracterizeaza prin lipsa fusului de diviziune si a cromozomilor evidentiati, iar invelisul nuclear nu dispare. A fost descrisa la procariote, la celulele pe cale de regenerare, in tesuturile canceroase, in gale, leucocite.

Amitoza se realizeaza prin strangulare (gatuire) sau prin despicare (clivare).

Amitoza prin strangulare - in partea mediana a celulei se produce o sttangulare determinata de invaginarea membranei, apoi a peretelui celular si a nucleului, rezultand in final dintr-o celula-mama, doua celule-fiice, mai mult sau mai putin egale. Un proces asemanator se constata la drojdia de bere, care se reproduce prin inmugurire.

Amitoza prin clivare - atat nucleul, cat si celula sunt divizate in doua printr-o fanta care se formeaza pe axa transversala sau longitudinala, formata din membrana plasmatica si peretele celular, rezultand in final doua celule-fiice identice (exemplu alga verde Pleurococcus - verzeala zidurilor).

DIVIZIUNEA INDIRECTA (CARIOCHINEZA)

Dupa locul si modul cum se desfasoara, cariochineza este de 2 feluri: mitotica (somatica) si meiotica (reductionala). 

Diviziunea mitotica - mitoza are loc in toate celulele somatice si se finalizeaza cu formarea organelor acestora.

O celula-mama diploida - 2n - intrata in diviziune, care are 14 cromozomi (ca la secara) - 2n=14, va da nastere la doua celule-fiice diploide, cu acelasi numar de cromozomi - 2n, numindu-se astfel diviziune homeotipica sau ecvationala.

Dupa modificarile suferite de cromozomi, mitoza a fost impartita in 4 etape: profaza, metafaza, anafaza, telofaza. Intervalul dintre doua diviziuni succesive se numeste interfaza.

Interfaza - nucleul are un aspect granulo-reticulat si se dubleaza cantitatea de ADN, proces esential in distribuirea echilibrata si identica a materialului genetic la celulele-fiice.

Profaza se caracterizeaza prin dezorganizarea invelisului nuclear, a nucleolilor, individualizarea cromozomilor si formarea fusului de diviziune. Cromozomii bicromatidici (formati din cele doua cromatide) se deplaseaza spre partea centrala a celulei, diind atasati de firele fusului de diviziune prin centromer.

Metafaza - cromozomii bicromatidici, spiralizati la maximumm sunt fixati de firele fusului de diviziune si dispusi in planul ecuatorial, formand placa ecuatoriala (placa metafazica).

Anafaza - cromozomii monocromatidici sunt deplasati aproape simultan de firele fusului de diviziune spre cei doi poli ai celulei (spre cele doua calote polare).

Telofaza - cromozomii monocromatidici ajung la polii fusului, se despiralizeaza si refac reteaua specifica nucleului interfazic. La sfarsitul telofazei dispare fusul de diviziune, apar nucleolii si invelisul nuclear, deci apar cele doua nuclee-fiice cu aceeasi structura ca cea a nucleului din celula-mama. In acelasi timp se formeaza si un perete despartitor care separa celula-mama in doua celule-fiice, diploide - 2n = 14.

Importanta mitozei: asigura duplicarea materialului ereditar si distributia egala in cele doua celule fiice.

Diviziunea meiotica - meioza (reductionala) este intalnita la celulele-mame ale sporilor de la unele organisme vegetale si la formarea celulelor reproducatoare, numite gameti.

Prin meioza, dintr-o celula diploida 2n=4, se ajunge la 4 celule haploide cu n=2 cromozomi, iar procesul de fecundatie, din contopirea a doua celule haploide, rezulta celula-ou sau zigotul diploid, deci se mentine constant numarul de cromozomi in cadrul speciei (se reface 2n=4).

Meioza se desfasoara in 2 etape: reductionala (heterotipica) si ecvationala (homeotipica) sau de maturatie.

Intre aceste doua diviziuni se intercaleaza o interfaza scurta.

Etapa reductionala (I) se desfasoara in 4 faze: profaza, metafaza, anafaza, telofaza.

Profaza I- initial, cromozomii se prezinta sub forma unor filamente subtiri, slab spiralate, apoi se scurteaza si se imperecheaza doi cate doi, fiecare cu omologul sau. In timpul primei profaze a meiozei, poate avea loc procesul de crossing-over, proces de recombinare genetica intracromozomiala, din care rezulta gameti recombinati genetic. Perechile de cromozomi se numesc bivalenti si au origine dubla: paterna si materna. Profaza I se incheie o data cu disparitia invelisului nuclear, a nucleolului si paritia fusului de diviziune.

Metafaza I - cromozomii bivalenti se dispun pe firele fusului de diviziune, in placa ecuatoriala. Fiecare bivalent va fi format din 4 cromatide (fiecare omolog are 2 cromatide), de aceea ei se mai numesc tetrade cromozomiale.

Anafaza I - cromozomii se deplaseaza din placa ecuatoriala spre cei doi poli ai celulei. Ei sunt bicromatidici si recombinati in urma schimbului de informatie genetica din profaza I.

Telofaza I - se caracterizeaza prin refacerea celor 2 celule-fiice al caror nucleu prezinta un numar redus la jumatate de cromozomi fata de nucleul celulei-mama.

Etapa ecvationala (II) se desfasoara ca o mitoza obisnuita.

Cele doua celule-fiice haploide rezultate din etapa reductionala intra in diviziune, trec printr-o interfaza scurta (II), parcurg cele 4 faze cunoscute: profaza II, metafaza II, anafaza II, telofza II, rezultand in final 4 celule haploide (n), numite spori (celule asexuate) sau gameti (celule sexuate).

Importanta meiozei: schimbul reciproc de gene intre cromozomii omologi asigura variabilitatea organismelor care se reproduc sexuat.

Ciclul celular reprezinta un lant de evenimente care au loc in viata unei celule, al carei moment critic este reproducerea celulara. Un ciclu celular este initiat de formarea unei noi celule, cu diviziunea acesteia in doua celule-fiice.

Diviziunea propriu-zisa cu cele 4 faze reprezinta un stadiu relativ scurt din ciclul celular. Aceasta nu se poate desfasura decat dupa o prealabila pregatire caare are loc in etapa de crestere a ciclului celular, numita interfaza.

Interfaza este etapa dintre doua diviziuni succesive, care reprezinta circa 90% din durata ciclului celular. Este o etapa metabolica in care sunt sintetizate toate moleculele esentiale (ADN, ARN, proteine) si acestea maresc numarul organitelor celulare.

Interfaza a fost subdivizata in 3 perioade: G1, S, G2.

perioada G1 (presintetica) cuprinde toate procesele morfogenetice si biochimice, cum sunt: sinteza enzimelor implicate in replicarea ADN si in transcrierea informatiei genetice; decondensarea maxima a cromozomilor; replicarea centrozomului sau a altor structuri implicate in formarea fusului de diviziune.

Perioada S (de sinteza) - are loc replicarea cromozomilor, prin sinteza de ADN si proteine histonice, cromozomii devin astfel bicromatidici.

Perioada G2 (postsintetica) este timpul in care sunt sintetizate moleculele necesare desfasurarii mitozei, esentiale fiind cele ale fusului de diviziune (tubuline) si cele furnizate de energie (ATP).

Diviziunea propriu-zisa are loc dupa interfaza, cu cele 4 faze, in cadrul carora se deruleaza o serie de procese coordonate, care duc la diviziunea nucleului (cariochineza) si a citoplasmei (citochineza) si se finalizeaza cu formarea a 2 sau 4 celule-fiice.

Ciclul cromozomial reprezinta ciclul de evolutie individuala, de la formarea zigotului si pana la aparitia unui nou zigot, cuprinde 2 faze:

faza haploida (haplofaza), reprezentata de celulele sexuate cu n cromozomi, in care are loc reducerea numarului de cromozomi;

faza diploida (diplofaza), reprezentata de celulele somatice 2n cromozomi, in care are loc dublarea numarului de cromozomi.

La plante exista o alternanta de generatii: haploida (gametofitul) si cea diploida (sporofitul).

Alternanta haplofazei si diplofazei este similara in general la majoritatea organismelor, inclusiv la specia umana.