Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi


Transporturi


Qdidactic » bani & cariera » transporturi
Management de trafic - obligatiile antreprenorului general



Management de trafic - obligatiile antreprenorului general



1. Subiectul proiectului

Instituirea  a restrictiilor de circulatie pentru obiectivul "Consolidare si refacere sistem rutier DN2A:Km 190+750-Km 192+750 -largire carosabil(caseta)


2. Acte normative de referinta

Conditiile de instituire a restrictiilor de circulatie in vederea executarii lucrarilor din Proiectul de management "Consolidare si refacere sistem rutier DN2A:Km 190+750-Km 192+750 -largire carosabil(caseta) trebuie sa fie  in conformitate cu:

Ordonanta de urgenta privind circulatia pe drumurile publice nr. 195/2002 si Regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice;

Ordonanta nr. 43 din 28/08/1997, republicata in 1998, privind regimul drumurilor



Ordonanta 7 din 29 ianuarie 2010 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor

Normele metodologice privind conditiile de inchidere a circulatiei si de instruire a restrictiilor de circulatie in vederea executarii de lucrari in zona drumului public si/sau pentru protejarea drumului, adaptate fiecarei situatii in parte - aprobate prin Ordinul Comun al Ministerului de Interne si Ministerul Transporturilor nr. 1112/411;

SR nr. 1848/1, 2, 3-2008 si 7/2004;

Instructiuni proprii-interne -de protectia muncii pentru exploatarea si intretinerea drumurilor.


3. Obligatii si responsabilitati


Proiectul de management trafic consemneaza obligatiile si responsabilitatile care revin factorilor implicati, pe intreaga perioada de executie a lucrarilor si cuprinde masuri destinate desfasurarii traficului rutier in conditii de siguranta.

Executantul lucrarii trebuie sa desemneze prin decizie scrisa persoana care raspunde de indeplinirea intocmai si in totalitate a prevederilor proiectului de management trafic.


4. Obligatiile antreprenorului general


a) sa inceapa executarea lucrarii numai dupa ce a obtinut aprobarea administratorului drumului in baza acordului politiei rutiere, pentru inchiderea si devierea traficului sau instituirea restrictiilor de circulatie si au asigurate toate conditiile pentru realizarea acestora;

b) sa pastreze permanent la punctul de lucru copii ale autorizatiei de amplasare in zona drumului si ale aprobarii pentru inchiderea sau instituirea restrictiilor de circulatie, insotite de schema de semnalizare vizata spre neschimbare;

c) sa respecte durata si termenele de executie prevazute in documentul de aprobare pentru instituirea restrictiilor de circulatie;

d) sa respecte procesul tehnologic si solutiile din documentatia tehnica in baza careia s-a emis acordul politiei rutiere si aprobarea administratorului de drum;

e) sa execute amenajarile destinate sigurantei traficului, sa instaleze, sa completeze operativ si sa intretina mijloacele de semnalizare si cele de protectie de pe sectorul de lucru, pe toata durata executiei lucrarii;

f) sa realizeze si sa intretina varianta ocolitoare, in cazul inchiderii circulatiei pe sectorul de drum pe care se executa lucrarea, asigurand desfasurarea circulatiei in conditii de siguranta si fluenta;

g) sa asigure echipament de protectie - avertizare pentru personalul care lucreaza in zona drumului public;

h) sa asigure restabilirea circulatiei prin eliberarea completa a platformei si zonei drumului dupa terminarea lucrarilor sau a programului de lucru, daca partea carosabila nu mai este afectata de lucrari;

i) sa demonteze odata cu terminarea lucrarilor de refacere a platformei drumului, semnalizarea sectorului in lucru si sa refaca semnalizarea initiala sau dupa caz, sa asigure semnalizarea adecvata noilor conditii de circulatie;

j) sa asigure repararea elementelor drumurilor afectate de lucrari, inlaturand orice degradare aparuta in cadrul termenului legal de garantie;

k) la terminarea lucrarilor sa incheie un proces verbal cu reprezentantii administratorului drumului si politiei rutiere in care sa se consemneze realizarea integrala si in conditii corespunzatoare de calitate a lucrarilor aferente restabilirii circulatiei, in conditii de siguranta.


5. Obligatiile responsabilului cu organizareasi supravegherea traficului


Responsabilul cu organizarea si supravegherea traficului, desemnat de antreprenor, raspunde de pregatirea si mentinerea in buna stare a semnalizarii rutiere temporare, aferenta executiei lucrarilor, pe intreaga perioada aprobata pentru deviere si/sau instituirea restrictiilor de circulatie. Are urmatoarele obligatii:

a)      instruieste zilnic (inainte de inceperea programului) pilotii de circulatie;

b)      urmareste permanent modul de organizare a semnalizarii rutiere temporare la fiecare punct de lucru conform "Schemelor de semnalizare" aprobate si sesizeaza seful punctului de lucru asupra eventualelor abateri sau neconformitati constatate;

c)      stabileste sarcinile de serviciu pentru pilotii de circulatie cat si pentru personalul ce asigura supravegherea traficului atat in timpul programului de lucru cat si in afara acestuia;

d)      conlucreaza cu organele de politie in vederea asigurarii unui trafic fluent;

e)      urmareste ca intreg personalul care participa la executia lucrarilor pe drum, sa poarte echipamentul de protectie (bluze avertizoare) si sesizeaza in scris seful punctului de lucru si conducerea santierului asupra eventualelor abateri. Daca lucrarile se executa si in timpul noptii, echipamentul de protectie va fi prevazut cu elemente retroreflectorizante de culoare portocalie sau alba;

f)       urmareste ca fiecare formatie de lucru sa isi desfasoare activitatea numai in zona semnalizata;

g)      urmareste asigurarea unui stoc minim de indicatoare de rezerva pentru inlocuirea operativa a celor deteriorate sau lipsa;

h)      responsabilul cu organizarea si supravegherea traficului este persoana prin care se tine legatura cu organele de administrare a drumurilor si cele ale politiei rutiere.

6. Informarea publicului

In interesul sigurantei circulatiei si a intelegerii modului de desfasurare a circulatiei de catre participantii la trafic, acestia vor fi informati din timp de catre administratorul drumului public asupra restrictiilor de circulatie. Masurile cuprind:

- amplasarea de panouri de informare asupra lucrarilor in curs de executie, pe care se va figura un indicator de "lucrari" (fig. 20 din SR 1848/1 - 2008), de indicatoare de limitare a vitezei pe sectoarele afectate.

- in acest sens se vor face informari prin mijloace mass-media: presa scrisa, radio, televiziune.

In cazul aparitiei unor probleme deosebite in desfasurarea traficului, responsabilul cu organizarea si supravegherea traficului are obligatia de a informa operativ administratorul drumului si Serviciului Politiei Rutiere asupra situatiei si masurilor luate.


7. Implicatiile asupra desfasurarii traficului


Realizarea Proiectului de management trafic la "Consolidare si refacere sistem rutier DN2A:Km 190+750-Km 192+750 -largire carosabil(caseta) impune reducerea partii carosabile, diminuarea vitezei autovehiculelor, a capacitatii de circulatie a drumului, a reducerii vizibilitatii si este necesar un control permanent si component in scopul desfasurarii traficului in conditii de siguranta.

Activitatea de verificare a semnalizarii rutiere temporare si a modului de desfasurare a traficului se va materializa printr-un proces verbal incheiat si semnat de catre reprezentantii Constructorului, Politiei Rutiere si administratorul drumului, in care se vor nota deficientele constatate, masurile de remediere, termenele si responsabilitatile.


8. Organizarea circulatiei

La planificarea lucrarilor se vor avea in vedere urmatoarele:

- planul lucrarilor de reabilitare implica un compromis intre executia cat mai rapida a lucrarilor si asigurarea desfasurarii fluente a traficului;

- constructorul planifica si monitorizeaza activitatile diverse pentru optimizarea eficientei lucrarilor si de reducere pe cat posibil a situatiilor de congestionare a traficului;

- controlul si interventiile asupra semnalizarii temporare a lucrarilor vor fi realizate de asa maniera incat sa nu apara situatii care sa genereze riscuri suplimentare sau sa afecteze desfasurarea circulatiei in conditii de siguranta;

- detinatorii de autovehicule ce efectueaza transport public de persoane in comun si care ar putea fi afectati in respectarea graficului de deplasare, vor fi informati din timp de catre constructor, asupra instituirii devierilor si/sau a restrictiilor de trafic pe rutele de transport public;

- indicatoarele rutiere de semnalizare temporara a punctelor de lucru sunt realizate cu folie retroreflectorizanta, pe fond de culoare galbena si de dimensiuni mari in acord cu standardele romanesti (SR 1848/1 - 2008) si "Normele Metodologice privind conditiile de inchidere a circulatiei si de instituire a restrictiilor de circulatie in vederea executarii de lucrari in zona drumului public si/sau pentru protejarea drumului;

- la stabilirea celei mai potrivite scheme de semnalizare temporara a unui sector de drum in lucru se iau in consideratie urmatoarele: vizibilitatea in zona lucrarilor, lungimea sectorului de lucru, volumul de trafic si durata de executie


9. Semnalizarea lucrarilor

Semnalizarea rutiera temporara trebuie sa fie in concordanta cu natura pericolului la care se refera si cu categoria de participanti la trafic careia i se adreseaza. Semnalizarea rutiera temporara se realizeaza cu ajutorul indicatoarelor rutiere, a mijloacelor auxiliare de semnalizare a lucrarilor, precum si cu marcajele rutiere temporare de culoare galbena.

Este posibil ca semnalizarea rutiera temporara sa contrazica semnalizarea curenta existenta pe drum. In aceasta situatie este obligatoriu sa se demonteze indicatoarele cu caracter permanent care contrazic semnalizarea temporara, sau sa se acopere fetele acestora, cu o masca, pe durata inchiderii sau instituirii restrictiilor temporare de circulatie.

Semnalizarea rutiera temporara trebuie sa informeze participantii la trafic asupra situatiei pe care o vor intalni (localizarea si amploarea lucrarilor, conditiile de circulatie din zona lucrarilor) si sa fie aplicata de asa maniera incat sa fie credibila. Presemnalizarea si semnalizarea rutiera temporara trebuie sa reflecte situatia din zona lucrarilor. Conditii :

semnalizarea sa respecte prevederile legislatiei si prescriptiile tehnice in vigoare;

semnalizarea indicatoarelor sa corespunda intr-adevar necesitatilor impuse de lucrare;

semnalizarea sa urmareasca in timp si in spatiu desfasurarea lucrarilor;

semnalizarea temporara sa nu restrictioneze circulatia mai mult decat strictul necesar;

semnalizarea temporara sa fie demontata la terminarea lucrarilor;

semnalizarea permanenta sa fie restabilita si dupa caz completata, in conformitate cu noile conditii aparute, ca urmare a executiei lucrarii respective.

Pentru perceperea in timp util a semnificatiei semnalizarii rutiere temporare de catre participantii la trafic si asigurarea timpului necesar efectuarii manevrelor ce se impun, indicatoarele pot fi repetate deasupra sau pe partea stanga a drumului (indeosebi la caile de acces unic, in curbe, etc.) si trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

sa fie realizate in conformitate cu prevederile standardelor in vigoare (dimensiuni, simboluri, inscrisuri si retroreflexie);

sa fie judicios amplasate;

sa fie grupate in numar limitat, maxim doua indicatoare pe acelasi suport sau alaturate;

sa fie curate si in buna stare.

Responsabilul cu securitatea muncii si semnalizarea rutiera temporara a stabilit echipamentele si mijloacele utile acestui scop..

Schemele grafice prezentate nu sunt limitative ,specificul traficului si situatia de pe teren pot impune modificari si completari adecvate care sa fie insusite de organele careemit acordul respectiv dau aprobarea.

In speta este vorba la distantele de amplasare a indicatoarelor rutiere pe considerentul de percepere in timp util a semnificatiei acestora de participantii la trafic.

Urmare a manipularilor frecvente ,a unor accidente sau acte de vandalism semnele sunt distruse sau chiar dispar pentru aceste cazuri s-a asigurarat un stoc de rezerva care sa asigure inlocuirea lor operativa

Personalul aflat in zona lucrarilor-conducator punct de lucru,echipa de muncitori si deserventii de utilaje- are obligatia sa poarte ehipamentul de protectie avertizare obligatie ce revine si personalului de supraveghere si control.


9.1. Indicatoarele rutiere


Indicatoarele rutiere sunt clasificate in functie de culoare si dimensiuni. Indicatoarele utilizate la semnalizarea rutiera temporara trebuie sa fie solid fixate pe suporti si sa aiba stabilitate. Suportii pot fi constituiti din stalpi cu sectiune circulara ori alta forma sau din dispozitive mobile.

Culoarea

Indicatoarele specifice semnalizarii rutiere temporare sunt realizate pe fond galben, cu urmatoarele exceptii:

indicatoare circulare de interzicere a opririi si stationarii;

indicatoare circulare de obligare;

indicatoare de reglementare a prioritatii;

indicatoare de orientare si informare: trecere pentru pietoni, sens unic, drum fara iesire.

Dimensiunile indicatoarelor

Indicatoare de dimensiuni mari:

indicatoare triunghiulare - latura de 900 mm;

indicatoare circulare - diametrul de 800 mm;

indicatoare in forma de sageata cu inaltimea inscrisului de 200 mm, inaltimea sagetii de 330 mm, lungimea in functie de inscris;

indicatoare in forma de sageata fara inscris, pentru jalonarea traseului de deviere - 600 mm x 150 mm;

indicatoare patrate - 650 mm x 650 mm;

indicatoare dreptunghiulare - 650 mm x 850 mm;

panourile de presemnalizare pentru orientare - dimensionate in functie de continut

9.2. Natura situatiei ce trebuie semnalizata

aparitia fortuita a unui obstacol sau a altui pericol (denivelare, ingustare, etc.)

santier mobil;

santier fix sau care se deplaseaza lent in lungul drumului

santier pe laturile drumului cu trafic ce intersecteaza circulatia curenta.


9.3. Vizibilitatea

Vizibilitatea este determinata de urmatoarele elemente:

elemente geometrice ale drumului (curba, profil in lung fara vizibiltate, etc.);

constructii, instalatii, mobilier urban, vegetatie sau alte obstacole care obtureaza vizibilitatea;

stationari de vehicule;

conditii ale mediului ambient (noapte, ceata, etc.).


9.4. Instalarea semnalizarii rutiere temporare

Din punct de vedere al amplasarii, semnalizarea temporara cuprinde:

semnalizarea premergatoare lucrarilor;

semnalizarea de pozitionare a lucrarilor;

semnalizarea de terminare a sectorului restrictionat.

Instalarea indicatoarelor se face in urmatoarea ordine:

semnalizarea premergatoare lucrarilor instalata inainte de zona lucrarilor in sensul de mers;

semnalizarea de pozitionare a lucrarilor (bariere, balize, conuri de dirijare, etc.);

semnalizarea de terminare a sectorului restrictionat instalata dupa sfarsitul sectiunii de drum ocupat de lucrari.

Instalarea comporta doua faze:

Faza I-a: Indicatoarele se aseaza la nivelul solului, pe trotuar fara a fi fixate pe suporti. Se verifica daca acestea pot fi percepute bine de catre cei carora li se adreseaza, fara a fi mascate (vegetatie, stalpi, curbe lipsite de vizibilitate, vizibilitate redusa in profil in lung, etc.).

Faza II-a: Instalarea stabila a indicatoarelor. Fixarea pe suport se face numai dupa ce exista certitudinea ca sunt asigurate toate conditiile pentru perceperea semnificatiei lor in timp util.

Indicatoarele se instaleaza pe partea dreapta a drumului, in sensul de mers, astfel incat sa asigure o buna vizibilitate a acestora.

Indicatoarele cu caracter temporar pot fi instalate pe suport mobil.

Locul pentru instalarea indicatoarelor se alege astfel ca acestea sa fie vizibile de la o distanta de cel putin 50 m.

Distanta de instalare a indicatorului in profilul transversal al drumului de la marginea platformei sau bordurii trotuarului pana la marginea indicatorului este de cel putin 0,50 m si cel mult 2,00 m.

9.5 Semnalizarea rutiera temporara pe timpul noptii

Pe timpul noptii, indiferent daca se executa sau nu lucrari, zona de drum afectata de acestea, prezinta un risc sporit pentru participantii la trafic si eventual pentru personalul muncitor. Din acest motiv, conditiile impuse semnalizarii rutiere sunt mai exigente. Caracteristicile semnalizarii rutiere temporare trebuie corelate cu cele ale semnalizarii curente de pe sectorul respectiv de drum. Din acest punct de vedere se disting doua situatii:

- Semnalizarea curenta este retroreflectorizanta;

- Semnalizarea curenta nu e retroreflectorizanta.

In cazul semnalizarii rutiere curente retroreflectorizante, semnalizarea temporara a lucrarilor trebuie sa fie de asemenea retroreflectorizanta si poate fi completata cu dispozitive de lumina galbena intermitenta sau lumini care se succed "in cascada".

In situatia in care semnalizarea rutiera curenta nu este retroreflectorizanta, pentru a evita eclipsarea acesteia, semnalizarea lucrarilor poate fi de asemenea neretroreflectorizanta cu respectarea urmatoarelor conditii:

- barierele simple si directionale sa fie realizate cu folie retroreflectorizanta galben - rosu;

- delimitarea in lung, a partii carosabile deschisa circulatiei si suprafata de drum ocupata de lucrari, sa fie marcata prin instalarea lampilor cu lumina galbena continua sau intermitenta.

Semnalizarea rutiera temporara a lucrarilor executate pe arterele magistrale si de legatura din mediul urban, se face cu indicatoare retroreflectorizante completate cu lampi cu lumina galbena intermitenta

9.6 Demontarea semnalizarii rutiere temporare


Semnalizarea rutiera temporara trebuie demontata la terminarea lucrarilor. Daca este numai o intrerupere a executiei lucrarilor, semnalizarea temporara poate fi acoperita cu o masca pe durata intreruperii, cu conditia asigurarii semnalizarii pentru desfasurarea circulatiei in conditii de siguranta. In general, semnalizarea rutiera temporara este demontata sau mascata in ordinea inversa instalarii.

10. Semnalizarea vehiculelor

Se recomanda ca vehiculele care participa la lucrari pe drumuri sa fie vopsite in portocaliu sau in nuante deschise ale altor culori. Limitele de gabarit in latime si lungime ale vehiculelor, precum si ale echipamentelor de lucru, vor fi semnalizate la marginea din fata si din spate prin benzi alternante alb - rosii, inclinate la 45° descendent spre exteriorul vehiculului cu folie retroreflectorizanta. Suprafata astfel marcata are latimea minima de 15cm si lungimea de min. 30cm, depinzand de tipul vehiculului. Aceste vehicule pot fi dotate cu:

. Girofaruri sau lumini galbene intermitente de culoare galbena;

. Indicatorul "lucrari" executat cu folie retroreflectorizanta;

. Panouri cu sageti luminoase intermitente.

Distanta minima intre doua mijloace de transport alaturate care descarca sau incarca simultan

. Pentru autocamioane - 1 m;

. Pentru tractoare si remorci - 1,5 m;

. Pentru autostivuitoare - 2 m.

Daca din cauza frontului de lucru nu se pot respecta distantele prescrise, se interzice incarcarea sau descarcarea simultana.

Pentru zonele inchise circulatiei publice vitezele maxime de circulatie a mijloacelor de transport auto vor fi stabilite de conducerea antreprenorului si astfel limitate, incat sa fie asigurata securitatea circulatiei.

11. Protectia Personalului

Persoanele care lucreaza pe drumuri trebuie sa fie echipate astfel incat sa iasa in evidenta fata de mediul inconjurator iar prezenta lor sa poata fi usor remarcata de utilizatorii drumului precum si de conducatorii vehiculelor care circula in santier.

Echipamentul de protectie - avertizare folosit trebuie sa fie de culoare portocalie. Se recomanda ca pentru o buna perceptie, culoarea sa fie florescenta.

Este interzisa descarcarea indicatoarelor si a materialelor de semnalizare pe partea carosabila a drumului.

Atunci cand vizibilitatea este redusa, precum si atunci cand se executa lucrari pe portiuni de drum care prezinta pericol de accidente din cauza circulatiei, conducatorul locului de munca este obligat sa posteze piloti pentru dirijarea circulatiei.

Pilotii pentru dirijarea circulatiei trebuie dotati cu mijloace de semnalizare si echipament de protectie corespunzator si sa se pozitioneze astfel incat sa fie vazuti de conducatorii autovehiculelor.

Personalul muncitor care lucreaza pe platforma drumului, pe acostament sau in apropierea acestuia trebuie:

. sa aiba in atentie circulatia rutiera ce se desfasoara in apropierea lor;

. sa cunoasca indicatoarele rutiere si modul de imprejmuire a locului de munca;

. sa utilizeze echipamentul pentru avertizarea conducatorilor mijloacelor de transport.

Se interzice stationarea salariatilor pe partea carosabila a drumului, in afara zonelor de lucru imprejmuite si semnalizate;cu exceptia conducatorilor auto tot personalul angajat care se afla in zona de lucru va purta echipamentul de protectie-semnalizare.

Constructorul nu va modifica sau deteriora semnalizarea rutiera existenta.



Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright