Promovarea modalitatilor de aplicare in practica

Promovarea modalitatilor de aplicare in practica

In anii 80, au devenit din ce in ce mai evidente schimbarile majore ale mediului, schimbari care surveneau intr-un mod cat se poate de neasteptat, fiind in mare parte neprevazute de specialisti. Odata cu aparitia acestor modificari, populatia a devenit din ce in ce mai constienta de prezenta unor elemente de ras, care puteau afecta continuitatea in bune conditii a umanitatii. Pentru a nu se ajunge la o situatie de criza, organizatiile mondiale din domeniul protectiei mediului au propus schimbari fundamentale in stilul de viata al populatiei, rezultatele concretizandu-se in aparitia unui concept si anume „dezvoltare durabila” sau „durabilitatea”.

Intrebarea privind posibilitatea realizarii dezvoltarii economice durabile a Romaniei nu poate avea decat un raspuns “afirmativ”, conditionat de indeplinirea unor cerinte sine qua non, a caror constientizare, cat mai urgent cu putinta, in mentalul tuturor nivelurilor societale, face parte din instrumentarul de baza al reusitei.

Pilonul economic al dezvoltarii durabile a Romaniei, caruia i se adauga in mod complementar si independent cel social, ambiental si cultural, are cateva obiective si prioritati.

Un prim obiectiv macroeconomic fundamental este cresterea permanenta a PIB, pe baza aplicarii programului strategic si tehnic contemporan, in ritmuri relativ inalte, care sa asigure atingerea nivelului mediu al PIB per capital al UE-27 intr-un orizont realist de timp (de exemplu, pana in 2005, ceea ce ar presupune un ritm mediu anual de crestere in perioada 2007-2025 de cel putin 6,5%). Aceasta crestere presupune un efort investitional sustinut, cu eficienta ridicata, o dinamica inalta a productivitatii totale a factorilor de productie, dar mai ales satisfacerea criteriului eco-eficientei de a “realiza mai mult cu mai putin” consum de resurse naturale si umane.

In cursa de diminuare a decalajelor (rattrapage, catching-up) economice si sociale dintre Romania si tarile dezvoltate, managementul strategic la nivelurile macro, mezo si micro va fi nevoit sa monitorizeze si sa evalueze strategii si substrategii ale cresterii economice durabile care sa includa adecvat factorul ecologic, intr-un proces de crestere/descrestere diferentiata a sectoarelor economice, a ramurilor, subramurilor si grupelor de produse si servicii, in concordanta cu evolutia parametrilor cererii viitoare interne si externe de bunuri si servicii.

Managementul sustenabilitatii cresterii economice durabile in Romania are ca obiectiv, de asemenea, mentinerea ratei anuale a inflatiei la niveluri de o singura cifra, intervalul 1% pana la cel mult 5% fiind cel caruia va trebui sa i se acorde cea mai mare atentie. Se stie ca inflatia reprezinta un factor cu entropie economica, sociala si de mediu ridicata care submineaza expectatiile rationale si mareste gradul de incertitudine si risc, inclusiv in cazul dezastrelor naturale. Cea mai sanatoasa cale de reducere a nivelului inflatiei este reducerea costurilor (inclusiv a consumului total si unitar de resurse de mediu), cresterea competitivitatii si a productivitatii mai rapid decat cresterea salariilor.

Un al treilea obiectiv major al pilonului economic al dezvoltarii durabile se refera la asigurarea unui inalt nivel al gradului de ocupare a fortei de munca disponibile si reducerea ratei somajului la nivelul sau “natural” (4%-5%), inclusiv prin promovarea unui parteneriat public-privat, generator de locuri de munca (job creation) cu productivitate ridicata, utilizarea unor mecanisme de redistribuire a veniturilor, in cazuri justificate, evitandu-se incurajarea mentalitatii de a nu munci pentru a “beneficia” de ajutor social.

Intreprinderea unor activitati strategice si de coordonare pentru dezvoltarea economica durabila la nivel national in prezent constituie o preocupare a marii majoritati a statelor care se afla in diferite stadii ale procesului de elaborare, implementare, monitorizare si evaluare a Strategiei Nationale de Dezvoltare Durabila, ca urmare a recomandarii Summit-ului Mondial al Dezvoltarii Durabile de la Johannesburg (septembrie 2002). Putine state in prezent isi permit sa nu aiba o strategie a dezvoltarii economice durabile ca reper pentru fundamentarea unor decizii eficiente pe termen lung.

1. Stiinta sustenabilitatii

Eficientizarea managementului strategic al cresterii economice sustenabile a Romaniei include o serie de factori interni si externi legati de deteriorarea factorilor de mediu, cresterea frecventei fenomenelor meteo extreme cu implicatii economico-sociale de mare anvergura si pe termen foarte lung, la nivel local, national si planetar.

Ca urmare a cresterii importantei si acutizarii problemelor dezvoltarii durabile, in anul 2000 a fost adoptata la Friibergh (Suedia) declaratia privind promovarea Stiintei Sustenabilitatii (Statement on Sustainability Science), care isi propune sa imbunatateasca substantial, chiar daca limitat, “interactiunile dintre natura si societate”, tinand seama de faptul ca, in ultimele decenii, directia de dezvoltare a omenirii nu este sustenabila, precum si de necesitatea reconcilierii scopurilor evolutiei sociale cu limitele ecologice ale planetei pe termen lung, acordandu-se o atentie speciala modului in care schimbarile de mediu se repercuteaza asupra societatii. Racordarea cat mai eficienta a stiintei si tehnologiei la obiectivele si mijloacele sustenabilitatii economice, sociale si ecologice a devenit o preocupare si o necesitate stringenta, cea mai buna dovada fiind cele 48,2 milioane de trimiteri pe website-ul Google, dintre care 11,7 milioane referitoare la SUA, 8,67 milioane la Anglia, 850.000 la Ungaria si 580.000 la Romania.

Stiinta sustenabilitatii difera radical fata de actualele domenii ale stiintei in ceea ce priveste structura, metoda si continutul. Este vorba de noi abordari legate de nonlinearitate, complexitate, decalaje mari de timp intre actiunile economico-sociale si consecintele acestora, dezvoltarea de teorii specifice si modele semicantitative. Solutionarea provocarilor stiintei sustenabilitatii necesita o stabilire mai clara a responsabilitatii guvernarii, o imbunatatire a democratiei, o constientizare mai puternica a cetatenilor, stiluri noi de organizare institutionala pentru consolidarea si sprijinirea cercetarilor interdisciplinare, pe termen lung, inclusiv in tarile in curs de dezvoltare, implicarea oamenilor de stiinta, a practicienilor si cetatenilor in stabilirea prioritatilor, crearea de cunostinte stiintifice noi, evaluarea consecintelor posibile si testarea acestora in practica.

Desi in Romania exista mai multe strategii la nivel sectorial si subsectorial care au legatura cu cresterea economica sustenabila, impuse mai ales de pregatirea procesului de aderare a tarii la UE, pana in prezent nu exista o Strategie a Dezvoltarii Durabile, adoptata de guvern sau parlament. Din acest punct de vedere, Romania contrasteaza cu situatia tarilor membre ale UE, care implementeaza astfel de strategii, paralel cu Strategia Dezvoltarii Durabile a UE, elaborata in anul 2001 si imbunatatita in 2005.

Document online: Problematica generala a violentei in familie - tipuri si forme de manifestare a violentei in familie Referat: Rolul familiei in integrarea copilului in societate

Chiar daca elaborarea si consensualizarea unei astfel de strategii este dificila din mai multe puncte de vedere, ea reprezinta un indreptar absolut necesar pentru durabilitatea tarii, inclusiv pentru vizibilitatea si incadrarea sa in context international.

2. Planificare si programare

Intr-un studiu intitulat Strategiile Nationale pentru Dezvoltarea Durabila. Provocari, Abordari si Inovari in Actiuni Strategice si Coordonate (Swanson et al., 2004), se arata ca dezvoltarea durabila “forteaza” reconcilierea ciclurilor electorale pe termen scurt cu planificarea si programarea pe termen lung, a scopului cresterii economice cu sustenabilitatea sociala si ambientala, a avantajelor coerentei si coordonarii politicilor cu miscarea spre descentralizare.

In conditiile in care orizontul de timp al strategiilor sectoriale de crestere economica sustenabila in Romania nu depaseste termenul mediu, cu exceptia unora vizand preluarea acquis-ului comunitar sau alte angajamente pe plan international (Protocolul de la Kyoto etc.), managementul strategic in acest domeniu ar trebui sa aiba in vedere urmatoarele:

- Realizarea unui mecanism de feedback care sa includa monitorizarea, invatarea si adoptarea pe baza unui set integrat de indicatori care sa permita o analiza aprofundata a compatibilizarii/compromisului (trade-off) dintre componentele economica, sociala si de mediu, stiut fiind ca nu se poate “manageria” strategic decat ceea ce putem masura;

- Coordonarea dintre obiectivele strategiei (inclusiv masurile subiacente) si bugetele consolidat si locale, pe perioade mai lungi de timp (multianuale), astfel incat Strategiile Dezvoltarii Durabile sa nu ramana pe pozitii periferice sau sa fie neglijate, asa cum se intampla in prezent, in cazul Romaniei, dar si al altor tari, aceasta presupunand o mai mare implicare a ministerelor de finante;

- Coordonarea si compatibilizarea obiectivelor si programelor la nivelurile macro si local (Agenda 21 locala), astfel incat politicile macro prodezvoltare durabila sa confere coerente si eficiente.

Din analiza experientei mondiale in ceea ce priveste tipologia strategiilor dezvoltarii durabile releva urmatoarele categorii:

A) strategia cuprinzatoare, multidimensionala, care sa incorporeze intr-un singur document si proces pilonii economic, social si ambiental ai dezvoltarii durabile, in conformitate cu recomandarile Agendei 21 privind strategiile nationale ale dezvoltarii durabile; de regula, cea mai mare parte a tarilor atat dezvoltate, cat si in curs de dezvoltare au elaborat acest tip de strategie;

B) strategii ale dezvoltarii durabile pe domenii sau probleme (apa, aer, ecoeficienta etc.), in care se stabilesc obiective si politici pentru un singur domeniu, in contextul intregii economii;

C) strategii sectoriale ale dezvoltarii durabile (de exemplu: transport, sanatate etc.), care pot fi considerate substrategii ale strategiei nationale;

D) strategiile dezvoltarii economiei nationale, care integreaza dezvoltarea durabila in sensul includerii directe a aspectelor ecologice in procesul general de dezvoltare a tarii din punctul de vedere al influentarii reciproce dintre diferitele domenii si medii.

In multe tari, strategiile dezvoltarii durabile nu sunt consacrate legal, oficial, printr-un for legislativ (parlamentul, guvernul etc.). In unele tari insa, exista un mandat legal pentru strategiile dezvoltarii durabile la nivel parlamentar. In UE, de exemplu, exista cerinta de a integra problemele sustenabilitatii in politicile Uniunii (Art. 6 al Tratatului Uniunii, hotararile reuniunii tarilor UE de la Cardiff). Cadrul institutional responsabil cu elaborarea, aprobarea si implementarea strategiei variaza de la o tara la alta, dar, oricum, organismele specializate pe probleme de mediu (ministere, agentii, centre etc.) au inceput sa joace un rol tot mai mare.

3. Principii si criterii internationale

Managementul strategic presupune, pe langa stabilirea unor obiective pe termen lung (15-20 ani), compatibilizate cu cele pe termenele scurt si mediu si aplicarea unui set de principii si criterii validate eficient pe plan international, la care ne vom referi in continuare.

Managementul integrat este principiul care presupune abordarea in maniera unitara si holistica a proceselor de productie, procesare, transport, distributie, utilizare si depozitare, tinand seama de ciclul de viata al produselor si tehnologiilor, implicarea stakeholder-ilor, coordonarea interinstitutionala, sinergiile pentru cea mai buna utilizare a resurselor si evitarea unor duplicari nenecesare.

Echitatea intergenerationala este o cerinta sine qua non, potrivit careia generatia prezenta are dreptul de a folosi si beneficia de resursele pamantului, cu obligatia de a tine seama de impactul pe termen lung a activitatii acesteia si de a sustine baza de resurse si mediul global si in beneficiul generatiilor viitoare.

Precautia reprezinta instrumentul decizional prin care se intreprind actiuni de raspuns (contracarare) la amenintarile legate de pagubele serioase si ireversibile cauzate sanatatii umane si/sau mediului atunci cand nu dispunem de o informatie stiintifica necesara.

Abordarea ciclului de viata al bunurilor, serviciilor si tehnologiilor evalueaza consecintele asupra mediului generate de efectele economice legate de diferitele stadii ale prelucrarii si valorificarii produselor de piata.

Preventia presupune stabilizarea prejudiciilor aduse sanatatii umane si a capitalului natural de fenomenele si procesele economice care ar putea fi prevenite prin investitii si costuri de modernizare, reparatii, tratare sau compensare; este cunoscut ca prevenirea unor prejudicii este cu mult mai eficienta decat inlaturarea consecintelor, dupa ce acestea s-au produs.

Substitutia presupune inlocuirea unor produse si servicii ineficiente, mari consumatoare de resurse de mediu, cu altele mai eficiente si cu impact ecologic mai redus si mai putin daunatoare.

Principiul “poluatorul plateste” sau al internalizarii costurilor marginale externe (externalitatilor negative) stabileste folosirea mecanismelor de piata pentru ca poluatorii sa suporte in totalitate costurile sociale si de mediu ale activitatii lor si ca aceste costuri sa fie reflectate in preturile si tarifele bunurilor si serviciilor.

Internalizarea externalitatilor pozitive (beneficiilor marginale externe) vizeaza folosirea unui sistem de subventii corective, stimulente pentru activitatile care genereaza beneficii marginale la partile terte, fara ca acestea sa plateasca (cercetare-dezvoltare, protectia mediului, educatie, dezvoltare regionala, intreprinderi mici si mijlocii etc.).

Participarea publica presupune accesul nerestrictionat la informatia privind mediul, cu anumite exceptii justificate (informatii confidentiale de afaceri), dreptul publicului de a lua parte la deciziile in domeniul mediului si de a lua in considerare consecintele acestora, posibilitatea de a reactiona a partilor implicate (interesate) din societatea civila, dreptul de a cunoaste din timp posibile riscuri de mediu.

Principiul bunei guvernari prevede ca autoritatile si institutiile statului sa-si desfasoare activitatea transparent, eficient si onest, in conditiile prevenirii si penalizarii poluarii si ale promovarii protectiei mediului.

Parteneriatele privat, public si public-privat se bazeaza pe cooperarea directa, inter si intrainstitutionala, intre partile interesate (stakeholders) reprezentate de autoritati si institutii publice, ONG, grupuri si firme industriale, retele si oameni de afaceri, care impreuna pot obtine, prin cumularea expertizei si eficientei proprii, o valoare adaugata superioara, pentru sustenabilitatea cresterii economice la nivelurile macro si microeconomic.

Cooperarea intre state, care include responsabilitati comune, dar diferentiate, in functie de nivelul de dezvoltare a tarilor, se pot aplica o serie de abordari diferentiate in ceea ce priveste obligatiile economico-financiare pentru protectia mediului la nivel local, regional si international, tarile dezvoltate recunoscand faptul ca le revine o responsabilitate mai mare, inclusiv in ceea ce priveste acordarea de asistenta tarilor in curs de dezvoltare sau cu economie de piata emergenta.

Principiile si abordarile criteriale ale managementului strategic al dezvoltarii economice durabile a Romaniei sunt in deplin consens cu spiritul si recomandarile Declaratiei de la Rio, Agendei 21, Declaratiei Mileniului si ale celorlalte documente aprobate prin consens la summit-urile mondiale ale dezvoltarii durabile.

In incheiere, subliniem necesitatea elaborarii si implementarii unei strategii a dezvoltarii economice durabile a Romaniei, pe o perioada de cel putin 20 de ani, care sa tina seama de componentele sociale, de mediu si culturale ale dezvoltarii durabile, in contextul national si international, al integrarii in UE si al globalizarii. Fara o astfel de strategie, Romania va figura in statisticile, analizele si rapoartele ONU si ale altor organizatii internationale, in acest domeniu, cu “liniute” sau “”, ceea ce ne pozitioneaza periferic ca vizibilitate si relevanta pe plan international.