Natura juridica a a contractului colectiv de munca

Natura juridica a a contractului colectiv de munca

In ceea ce priveste natura juridica a contractului colectiv de munca acesta este concomitent:

Izvor de drept deoarece se incadreaza in categoria de exceptie pentru izvoarele dreptului pentru norme juridice negociate;

Act juridic bilateral din care se nasc drepturi si obligatii reciproce ale tutuor partilor;

Contractul colectiv de munca   indeplineste calitatea de izvor de drept intrucat:

Este general ( vizeaza raporturile de munca ale tuturor salariatilor si nu ale unuia in parte determinat). Insa o data cu aparitia Legii nr 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca a fost specificata si posibilitatea ca in cuprinsul contractului colectiv de munca sa existe clauze care sa se refere numai la un anumit grup de salariati din unitate. Totusi nici in acest caz nu este vizat un salariat individual determinat ci referirea era facuta la grup de salariati in ansamblul sau.

Este permanent ( este aplicat de un numar nedefinit de ori pe durata valabilitatii sale)

Este obligatoriu ( incalcarea sa sanctionandu-se conform prevederilor legale in vigoare)

Are acceasi putere ca o lege de ordine publica intrucat contractele individuale de munca incheiate cu nesocotirea dispozitiilor sale sunt nule de drept[1].

In concluzie, contractul colectiv de munca este, prin natura lui, un contract regulamentar   (creator de norme de drept). Art. 38 alin 5 din Constitutia Romaniei dispune ” Dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective sunt garnatate”

Efectele produse de contractul colectiv de munca sunt la fel ca si normele de drept public cu toate ca are caracter de drept privat. Astfel contractul colectiv de munca cuprinde clauze care se aplica raporturilor juridice de munca. Este izvor de drept in acceptiune normativa dar nu si izvor al raporturilor de munca individuale.

In contractele colective de munca nu pot fi prevazute norme care sa diminueze drepturile salariatilor in raport cu nivelul minim al drepturilor prevazut in legislatia muncii si a securitatii sociale dar nici norme prin care sa se depaseasca nivelul maxim al obligatiilor stabilite pentru salariati ( stabilirea unei durate mai mici de 18 zile pentru concediul de odihna, durata timpului de lucru care sa depasesca 40 de ore pe saptamana).

Problema naturii juridice a contractului colectiv de munca din punct de vedere a dreptului comparat este tratata diferit in funttie de tara. Astfel in Italia, contractul colectiv de munca este considerat de doctrina un “contract de drept comun”. Natura lui juridica este “ privata” iar obiectul sau acela de a reglementa raporturile individuale de munca si relatiile intersindicale.

In tarile anglo-saxone in domeniul raporturilor de munca , contractul colectiv de munca constituie principalul izvor de drept. In doctrina germana desi conventia colectiva creeaza drept in sens material, ea este un contract de drept privat, caruia ii sunt aplicabile principiile generale din dreptul civil.

In doctrina europeana, teza naturii juridice dualiste a contractului colectiv de munca este aproape unanim recunoscuta. Se considera ca o conventie colectiva de munca este un acord de vointa ce creaza norme specifice, constituind sursa principala a ordinii juridice socio-profesionale, distinct, dar in concordanta cu ordinea statala edictata de lege.