Prezentati factorii care se opun schimbarii.

Frica de pierdere a controlului. Oamenii o intampina in functie de modul in care simt ca o controleaza sau nu. Cu cat sunt lasati mai mult sa aleaga, cu atat mai bine vor percepe schimbarea. Daca toate actiunile le sunt impuse din exterior, este foarte probabil ca ei se vor opune.

Exces de incertitudine. Oamenii opun rezistenta la schimbari si datorita faptului ca acestea presupun prea multa incertitudine. Ca atare, impartirea unei mari schimbari intr-un numar de pasi mici poate parea mai putin riscanta si amenintatoare.

Dorinta de evitare a surprizelor. Oamenii sunt socati cu usurinta de decizii sau cerinte care apar pe neasteptate, fara o pregatire prealabila. Primul lor raspuns la ceva total nou si neasteptat, pentru care nu au avut timp sa se pregateasca psihic, este rezistenta.

Efectul diferentei. Al patrulea motiv pentru care oamenii rezista schimbarilor este faptul ca schimbarea le cere sa devina constienti de ea si sa puna sub semnul intrebarii obiceiurile si rutina profesionala, personala, uneori familiara.

Afectarea reputatiei. Reputatia managerilor care prefera schimbarea este profund afectata daca aceasta nu da rezultatele scontate, daca se soldeaza cu esecuri. Totodata, daca acceptarea schimbarii inseamna admiterea faptului ca modul in care se desfasurau lucruriloe in trecut nu era gresit, oamenii nu vor fi dispusi sa-si repudieze cu usurinta trecutul si vor rezista cu siguranta schimbarii.

Nelinistea pentru competenta viitoare. Uneori oamenii rezista schimbarii din cauza problemelor pe care si le fac despre abilitatea lor de a-si pastra eficacitatea si dupa schimbare. Chiar daca nu sunt exprimate cu voce tare, in aceste nelinisti se pot gasi multe motive pentru evitarea schimbarii.

Referat: Integrarea cerealelor in elaborarea si implimentarea tehnologiei ecologice de producere a fainoaselor aglutenice: produse de panificatie si biscuiti Referat: Documentatia investitiilor si studiul de fezabilitate

Comunicatorul reflecta asupra identitatii, nevoilor, atitudinii interlocutorului, cu scopul de a construi un mesaj adaptat la necesitatile acestuia.

(c)    selectarea si ordonarea ideilor:

Comunicatorul decide ce informatii sa includa in mesaj si in ce ordine[6].

Nickson si Siddons (1995) sugereaza un model de clasificare a informatiilor in functie de importanta lor, care sa-l ajute pe emitator in procesul deciziei: esentiale (care trebuie neaparat stiute), importante, ajutatoare (ajuta intelegerea, asa cum ar fi exemplele, graficele etc.), colaterale si de umplutura.

Calitatea comunicarii depinde in mare masura de modul de a gandi; adesea nu comunicam bine pentru ca nu stim precis ce vrem sa realizam si nu decidem ce anume sa spunem (sau sa scriem). Comunicarea in mediul profesional este de regula centrat pe indeplinirea sarcinilor, ceea ce da o anumita directie gandurilor sau sentimentelor noastre. Totusi lipsa de acuratete in rezolvarea preocuparilor specifice fazei de planificare conduce la formularea unor mesaje neclare si echivoce.

Codificarea reprezinta procesul prin care emitatorul isi transpune gandurile si sentimentele in cuvinte sau alte simboluri (semnale non-verbale etc.), compunand mesajul. Preocuparile emitatorului in aceasta etapa sunt legate de "redactarea" mesajului (alegerea cuvintelor sau gesturilor): alegerea cuvintelor (ex: in ce masura se poate utiliza limbajul tehnic), formularea expresiilor (ex: fraze scurte sau lungi). Mesajul are o anumita semnificatie pentru persoana care il codifica si il transmite, pe care doreste sa o faca evidenta receptorului; aceasta este semnificatia intentionata a mesajului. In momentul in care receptorul primeste si interpreteaza mesajul, semnificatia pe care i-o acorda va fi diferita intr-o masura mai mare sau mai mica: semnificatia interpretata.

Transmisia este etapa de emitere si lansare pe canalele de comunicare a mesajului, prin pronuntarea sau scrierea cuvintelor, precum si prin semnale non-verbale. Acestea din urma pot fi intentionate (un semn cu mana, tonul) dar sunt si neintentionate (imbujorarea). Odata transmis, mesajul iese de sub controlul emitatorului (ceea ce uneori este regretabil pentru acesta, mai ales in comunicarea orala, facandu-l sa gandeasca: "Mai bine taceam!").

Receptia este etapa in care receptorul primeste mesajul. Problemele principale care se asociaza acestei etape sunt legate de mijloacele de receptie (se pot auzi bine cuvintele, pot fi vazute semnele etc.)

Decodificarea reprezinta un proces de intelegere, prin atasarea unor sensuri simbolurilor cuprinse in mesaj, rezultand semnificatia sa interpretata. In aceasta etapa este implicata capacitatea de perceptie si de interpretare a individului si devin critice anumite disfunctionalitati determinate de obisnuintele noastre de rationare.

Raspunsul incheie un ciclu al episodului de comunicare si implica schimbarea fluxului comunicational, receptorul devenind in mod formal emitatorul[7].

1.1.2.  Canalele de comunicare in organizatie

Tipurile de organizatii sunt foarte diferite, iar grupurile umane din cadrul acestora sunt de foarte multe ori eterogene. Totusi singura modalitate de a solutiona problemele aparute in cadrul unei organizatii este comunicarea Apar aproape inevitabil in cadrul grupului diverse conflicte, tensiuni, lupte pentru putere sau suprematie, uneori unii membri manifestand lipsa de interes pentru indeplinirea obiectivelor grupului, altii avand lipsa de initiativa, etc.

Toate grupurile pun presiuni asupra membrilor pentru a-i determina sa se conformeze regulilor grupului. Cu alte cuvinte apar "tensiuni" care trebuie echilibrate. Eficienta liderului depinde de masura in care acesta le poate influenta. Acesta le influenteaza prin comunicare. Nu exista alt mijloc care sa determine schimbarea atitudinii, comportamentului, rezultatelor unei persoane sau unui grup.

Canalele de comunicare reprezinta contacte intre indivizi sau roluri in munca care sunt folosite in mod repetat. Aceasta notiune are in primul rand un continut social, abstract, desi poate fi reprezentata si prin conexiuni fizice (surse de fum pentru semnalizare, drum, cablu pentru telegraf sau telefon, banda de frecventa audio sau video etc.).

Formele canalelor de comunicare sunt variate; Wagner si Hollenbeck (1992) mentioneaza cinci tipuri de retele mai frecvente (figura 1.2).

a) comasata b) secventiala c) liniara eciproca d) echipa

Figura 1.2. - Forme de retele de comunicare

Reteaua comasata este o forma de organizare a canalelor de comunicare in care mai multe persoane obtin resurse (ex: informatii) din aceeasi sursa. Este cazul organizarii muncii comis-voiajorilor sau executantilor coordonati de un centru de comanda.

Reteaua secventiala este o forma de organizare in succesiune a unor canale unilaterale de comunicare, in care o persoana obtine informatii de la cea dinaintea sa si le transmite mai departe. Astfel de retea apare in comunicarea unor instructiuni in jos pe linie ierarhica sau cea care are loc pe linia de asamblare dintr-o sectie de productie.

Reteaua liniara reciproca reprezinta tot o succesiune de canale, dar intre persoanele care o compun, comunicarea avand loc in ambele sensuri.

Reteaua "echipa" este un tip de interactiune in care fiecare membru este reciproc interdependent si comunica cu fiecare alt membru. Eficienta comunicarii depinde intr-o mare masura de marimea echipei dat fiind ca interactiunile bilaterale care se nasc in cadrul acesteia vor fi cu atat mai numeroase cu cat sunt mai multi membrii[8].

Comunicarea in cadrul grupului contribuie la indeplinirea a doua functii:

de mentinere a grupului, prin cunoasterea reciproca a membrilor, prin incurajari reciproce, prin armonizarea pozitiilor si reducerea tensiunilor ori prin reglementarea functionarii grupului si

de indeplinire a sarcinii, prin schimbul de mesaje, clarificarea subiectelor, prezentarea unor propuneri etc.

In ceea ce privesc canalele de comunicare acestea pot fi clasificate in doua mari categorii formale (oficiale) si informale.

Canale oficiale (formale) fac parte integranta din structura organizatorica formala a intreprinderii, reprezentata prin organigrama si au ca scop sa faciliteze indeplinirea sarcinilor, prin prescrierea si controlul circulatiei mesajelor in randul personalului angajat.

Canale informale reprezinta una dintre cele mai importante forme de comunicare din organizatie. Anumite studii au aratat ca mai mult de 85% dintre informatiile care circula in intreprindere se transmit pe alte canale decat cele oficiale, stabilite in mod deliberat de conducere. Canalele informale completeaza canalele de comunicare formale si raspund nevoii de informatii a oamenilor care nu pot fi acoperite pe cale oficiala[9].

1.2. Formele de comunicare in organizatie

Comunicarea organizationala difera in functie de marimea organizatiei, de gradul de centralizare, de gradul de incertitudine in activitate.

In organizatiile mici comunicarea este predominant orala, realizata prin contacte directe, orizontala si pe verticala, toti participantii au acces egal la informatie, comunicarea scrisa fiind folosita mai mult in relatiile cu exteriorul.

In organizatiile mari comunicarea scrisa capata o importanta si o pondere mai mare, informatia circuland mai lent și fiind diferentiata pe compartimente (nu toti participantii au nevoie in procesul muncii de aceeasi informatie, de aceea este mai practic pentru toata lumea ca ea sa fie selectata in functie de activitate). Cu cat numarul compartimentelor coordonate creste, cu atat reteaua de comunicare este mai complicata si mai incarcata de informatie iar datorita lungim

Efectele de unda. Schimbarea deranjeaza uneori alte tipuri de planuri sau proiecte ori chiar activitati personale si de familie care nu au nimic de-a face cu serviciul.

Mai multa munca. O sursa serioasa de rezistenta la schimbare este faptul ca aceasta inseamna, de regula, un eofrt suplimentar, mai multa munca, consumul de multa energie.

Resentimente din trecut. Aceste resentimente pot sa apara pe de o parte datorita unor incercari anterioare de a face schimabri care s-au soldat cu esecuri. Pe de alta parte este posibil ca anumiti angajati sa fi avut vreodata o nemultumire fata de conducere si din spirit de fronda este probabil sa opune rezistenta atunci cand organizatia ii comunica ca trebuie sa faca ceva nou.

Uneori amenintarea este reala. Ultimul motiv pentru care oamenii rezista schimbarii este, in multe cazuri, cel mai rezonabil dintre motive: uneori, amenintarea adusa de schimbare este una reala. Schimbarea poate crea invingatori si invinsi, acestia din urma afalndu-se in situatia de a-si pierde pozitia sociala sau confortul, adeseori locul de munca.