Necesitatea si semnificatia schimbarii in domeniul comunicarii organizationale

Comunicarea in cadru organizational constituie un domeniu de cercetare putin structurat si format din abordari diverse. Cercetarile recente abordeaza pluridisciplinar si sistemic fenomenele  ce tin de comunicarea organizationala.

Philippe Cabin considera ca schimbarile recente care au avut loc in organizarea sistemului muncii au drept consecinta cresterea importantei schimbului si gestiunii informatiei in activitatile de productie.

Organizarea pe baze tayloriste a muncii vizeaza sa limiteze la minimum interactiunile: prescriptia formalizata nu cere decat putina comunicare intre agenti. Noile forme de organizare care apar astazi nu sunt numai consecutive expansiunii tehnologiilor de informare si comunicare. Ele rezulta din dezvoltarea unei noi rationalitati, care bulverseaza contextele profesionale: autonomie, organizare transversala, echipe de proiecte, participare . [1]

In aceste conditii, devine foarte important rolul coordonarii. Se impune o coordonare crescuta si complexa, care nu poate fi obtinuta decat prin comunicare.

In contextul organizational, se face referire la una sau mai multe din urmatoarele acceptii:

-comunicarea interpersonala directa sau mediata dintre membrii organizatiei: angajati, manageri, specialisti, colaboratori;

-comunicarea dintre structuri organizationale: intre departamente, divizii, filiale, directi, compartimente;

-maniera prin care organizatia abstractizata comunica prin transmitere de semnificatii catre proprii angajati, catre clienti si catre alte organizatii: prin politici de personal, marketing intern, publicitate, comunicare publica, politici de piata.

Comunicarea poate fi inteleasa ca transfer de semnificatii intre emitator si receptor prin intermediul unui canal de comunicare. Cei mai multi teoreticieni considera ca exista comunicare si nu doar "transfer" decat atunci cand receptorul emite feed-back. La nivelul comunicarii organizationale nu numai feed-back-ul ci si calitatea si rapiditatea cu care acesta este oferit sunt deosebit de importante.

Unul din promotorii conceptului de comunicare organizationala a fost Chris Argyris (Personality and Organization- 1954) care a luat atitudine fata de postulatele managementului stiintific dezvoltate de Taylor, ce promovau distinctia radicala intre manageri si muncitori. A aparut astfel necesitatea imbunatatirii comunicarii organizationale.

In practica manageriala curenta se poate observa ca, atunci cand se vorbeste de comunicare organizationala, fiecare persoana din organizatie va intelege altceva, avand o alta perceptie (personala si subiectiva) asupra a ceea ce inseamna aceasta. De asemenea, este greu de definit o problema in cadrul unei organizatii care sa nu aiba la baza deficiente in comunicarea organizationala sau in care deficientele de comunicare sa nu aiba un efect agravant.

Frecvent, comunicarea organizationala era analizata prin urmatoarele componente:

-formala (oficiala) si informala;

-orizontala (la acelasi nivel ierarhic), ascendenta (de la subordonati la superiori) sau descendenta;

-interna (in organizatie), externa (cu parteneri, clienti, colaboratori, furnizori etc.).

In managementul modern, comunicarea organizationala este imbunatatita datorita tehnologiei informatice, care aduce schimbari in utilizarea conceptului. Se pune din ce in ce mai mult accent pe canalul de comunicare (electronic, wireless), pe procesarea informatiilor, codarea si decodarea lor in procesul comunicational. Se dezvolta concepte noi cum ar fi comunicarea in retea sau echipe virtuale.

Document online: Legislatia fiscala referitor la activitatea antreprenoriala Lucrare: LUCRARE DE LICENȚA Afaceri internaționale - piața interna și externa a automobilelor Renault-Dacia

Intr-o organizatie, comunicarea face posibile informarea (se furnizeaza baza deciziilor), motivarea (se stimuleaza cooperarea si implicarea in atingerea obiectivelor), controlul (se clarifica sarcinile, se stabilesc autoritatea si responsabilitatile). Functia ei emotionala (exprimarea trairilor, sentimentelor etc.) este de asemenea importanta pentru dezamorsarea tensiunilor si pentru consolidarea anumitor pozitii.

In conceptia lui Zoltán Bogáthy, exista doua functii majore ale comunicarii:

-functia de unificare a activitatilor organizatiei, comunicarea fiind modalitatea prin care oamenii sunt uniti intr-o organizatie pentru a atinge un tel comun. In organizatie, comunicarea are ca scop schimbarea si orientarea actiunilor astfel incat sa se obtina prosperitatea organizatiei;

-functia de integrare manageriala, comunicarea fiind vitala pentru functionarea interna a organizatiei, pentru ca integreaza functiile manageriale; comunicarea leaga, de asemenea, organizatia de mediul exterior.

In procesele de management, procesul de comunicare inseamna perceptie, interpretare, evaluare si selectie. Cu cat numarul participantilor la comunicare este mai mare, iar obiectivele urmarite, nivelul de cultura si pregatire, mentalitatile, obisnuintele, personalitatile sunt mai diferite, cu atat obstacolele care apar in calea comunicarii sunt mai multe.

Comunicarea organizationala, ca mod specific de manifestare a procesului de management, preia elementele de individualitate ale organizatiei. Mai ampla sau mai restransa, in functie de dimensiunile activitatii, mai stereotipa sau mai diversificata, pronuntat formala sau nerestrictionata de regulile scrise, facilitand sau obstructionand relatiile interumane, comunicarea reprezinta pentru managementul modern un proces cu multiple semnificatii si implicatii, chiar daca acestea nu sunt vizibile si cuantificabile.

Comunicarea organizationala insoteste evolutia organizatiei. Schimbarile care au loc in cadrul acesteia antreneaza automat si nevoia schimbarii comunicarii. Astfel, reproiectarea structurii organizatorice sau a sistemului informational reprezinta procese cu impact direct asupra volumului si structurii mesajelor vehiculate prin canale formale. Modificari majore la nivelul managementului de varf, cum ar fi schimbarea totala a echipei manageriale, determina schimbari de ordin cultural, care se rasfrang si asupra comunicarii.

Adoptarea unei noi strategii ori schimbarea profilului de activitate, formarea de asociatii sau societati mixte reprezinta evenimente cu impact puternic asupra comunicarii care trebuie sa se adapteze acestor situatii.

Schimbarile in tipul stilului de comunicare sunt, de cele mai multe ori, intampinate cu rezerva de personal, mai ales de personalul cu vechime mare in intreprindere. Varsta, obisnuintele, stereotipurile in comunicare, cliseele mentale, teama de nou, in general, reprezinta obstacole de care schimbarea comunicarii se izbeste in mod frecvent.

Promovarea schimbarii in comunicare este conditionata de modul de perceptie si de acceptare din partea personalului. Organizarea unor cursuri de pregatire a personalului pentru acceptarea schimbarii sistemului de comunicare, ca si pentru promovarea noilor modele, utilizarea unor factori motivationali adecvati reprezinta doar cateva solutii pentru reducerea rezistentei personalului fata de schimbarile care se impun in acest domeniu.