Decizii și obiective manageriale susținute de teoriile economice

Decizii și obiective manageriale susținute de teoriile economice

Buna functionare a intreprinderilor depinde de armonizarea intereselor grupurilor cointeresate (stakeholders) sau detinatoare (holders) de interese (stakes), reprezentate de actionari, angajati, creditori, furnizori, clienti, consumatori, administratii publice care urmaresc maximizarea propriei functii de utilitate. Totusi utilitatea este un concept subiectiv, intrucat este legata de satisfactii individuale care sunt extrem de diverse. In timp ce un angajat este stimulat de cresterea salariului, altul este stimulat de statutul social obtinut printr-o promovare, in timp ce altul de posibilitatea de a beneficia de stimulente oferite sub forma de masina si telefon de serviciu, calatorii platite de intreprindere.

In contextul noilor realitati din economie si intreprinderi in care managerii si sindicatele incep sa aiba unele interese comune, utilitatea incepe sa fie legata de nevoia de siguranta si, de dorinta de crestere a fortei intreprinderii intr-un mediu economic si social caracterizat prin cresterea competitivitatii. Managerii interesati de promovare si performanta, alaturi de restul angajatilor interesati de formarea si dezvoltarea lor profesionala dar, si de siguranta existentiala, actioneaza concertat pentru a asigura succesul firmei concretizat in cresterea averii actionarilor sau a bunastarii acestora.

Succesul intreprinderii este indisolubil legat si, in acelasi timp reflectat de dinamica profitului destinat recompensarii sub forma de dividende a capitalului investit de actionari sau asociati in conditii de risc, dar care poate fi in acelasi timp reinvestit in anumite proportii, in scopul autofinantarii cresterii stabilitatii si performantei acesteia pe piata.

Deciziile financiare luate de manageri conform teoriei financiare sau teoriei economice neoclasice trebuie sa asigure obiectivul de maximizare a valorii intreprinderii sau maximizarea averii actionarilor, analizat initial prin nivelul profiturilor. Ulterior, realizarea acestui obiectiv fundamental este analizat prin valoarea capitalizarii bursiere (cursul actiunilor x numarul total de actiuni) pentru societatile deschise (detinute public) a caror actiuni sunt listate pe pietele bursiere, intrucat contribuie la maximizarea bunastarii actionarilor.

Considerand ca grupurilor de interese care compun intreprinderea sunt extrem de diverse, teoria manageriala sustine, necesitatea ca managerii prin deciziile financiare luate sa asigure maximizarea unei functii de utilitate, in scopul asigurarii cresterii economice a intreprinderii, concretizata fie in cresterea cifrei de afaceri, fie in cea activului economic. Maximizarea functiei de utilitate este analizata in functie de urmatoarele variabile: profituri, valoarea investitiilor, costuri, personal angajat, salariile managerilor.

Renuntand la maximizarea unei functii de utilitate si plecand de la  conceptul de slack organizational reprezentat de excedentul de stimulente peste cele asteptate de catre diferite grupuri de interese pentru a ramane in intreprinderea, teoriile comportamentale sustin ca obiectivul intreprinderii rezulta din negocierile legate de profit, segmentul de piata, stocuri, productie, vanzari. In timp ce actionarii intreprinderii pentru a-si mentine calitatea de investitori doresc sa obtina dividende mai mari pentru actiunile detinute comparativ cu cele incasate de alti actionari, cresterea pretului actiunilor si a cotei de piata a intreprinderii, managerii doresc alaturi de cresterea prestigiului, putere discretionara si salarii mari, angajatii program lejer si conditii de munca bune alaturi de salarii mari, iar clientii bunuri si servicii de calitate la preturi reduse. Deciziile managerilor trebuie sa asigure rezolvarea conflictelor de interese si satisfacerea asteptarilor grupurilor de interese. Deciziile financiare ale managerilor urmaresc ca profitul sa fie satisfacator pentru actionari, intrucat maximizarea acestuia nu ar permite armonizarea intereselor diverselor grupuri.

Intrucat actionarii si managerii angajati de catre acestia sa gestioneze intreprinderea au propriile lor interese, teoria de agent sustine necesitatea armonizarii acestora si, motivarea managerilor de a actiona in interesul intreprinderii si nu al propriului lor interes prin detinerea de actiuni ale intreprinderii si acordarea de stimulente financiare care reprezinta cheltuieli de cointeresare. In acelasi timp se pune in discutie calitatea informatiilor oferite de manageri si incercarea acestora de a influenta deciziile actionarilor in directia pe care o doresc. Obiectivul de maximizare a averii actionarilor devine posibil numai in conditiile unui control eficient al managerilor.

Reducerea averii actionarilor datorita divergentelor decizionale dintre acestia si manageri constituie costuri reziduale. Alaturi de acestea cheltuielile de monitorizare si evaluare a performantei activitatii managerilor, cheltuielile de cointeresare corelate cu averea actionarilor, cheltuielile de justificare a deciziilor efectuate de manageri, usurinta realizarii unor cheltuieli in avantajul personal in detrimentul maximizarii valorii intreprinderii constituie costuri de agent. Managerii sunt stimulati sa evite scaderea valorii intreprinderii pe piata datorita costului rezidual, intrucat in plus acesta influenteaza asupra pretului actiunilor detinute de ei.

Proiect: Analiza productiei exrcitiului Proiect: CALIVITA INTENATIONAL - obiectivele firmei Calivita International

din acel an de functionare si pana la expirarea duratei normale de utilizare, se trece la amortizarea liniara (A_L). Aceasta se obtine prin raportarea valorii ramase de recuperat (VR) la numarul anilor ramasi (Nr).

Deci:

A₁ = V_i x C_D,                   VR₁ = V_i - A₁ (3.5)

A₂ = VR₁ x C_D,    VR₂ = VR₁ - A₂ (3.6)

A_i = VR_i-1 x C_D,    VR_i = VR_i-1 - A_i (3.7)

Se verifica la sfarsitul fiecarui an (anul 2,3, . i) daca:

   (3.8)

Raspuns negativ: se continua aplicarea cotei de amortizare degresiva la valoarea ramasa de recuperat.

Raspuns afirmativ: se trece la amortizarea liniara. Considerand ca afirmatia este adevarata in anul 4 de functionare, atunci:

sau generalizand: (3.9)

Amortizarea degresiva anuala cu influenta uzurii morale (AD2), se realizeaza prin includerea in cheltuielile de exploatare a cheltuielilor cu amortizarea, calculate pe baza urmatoarelor elemente:

durata normala de utilizare (DNU) a mijlocului fix,

cota de amortizare degresiva, ;

durata de utilizare recalculata (3.10)

durata de utilizare in cadrul careia se realizeaza amortizarea integrala

DUI=DNU-DU_rec (3.11)

durata de utilizare in regim de amortizare degresiv:

DUD = DUI - DUrec (3.12)

durata de utilizare in regim de amortizare liniar:

DUL = DUI - DUD (3.13)

Amortizarea anuala se calculeaza pentru:

durata de utilizare in regim de amortizare degresiv conform principiului degresiv. In consecinta, cota medie de amortizare degresiva, (), se aplica in primul an asupra valorii de intrare, iar in anii urmatori asupra valorii ramase de recuperat (VR₁ . VR_i);

durata de utilizare in regim de amortizare liniar conform principiului liniar. Amortizarea anuala este aceeasi pentru toti acesti ani si se obtine raportand valoarea ramasa de recuperat (VRi) la numarul anilor de utilizare in regim liniar (Nul).

Amortizarea anuala: ;                   (3.14)

Acest regim de amortizare permite recuperarea valorii de intrare a mijloacelor fixe intr-o perioada de timp mai mica decat durata normala de utilizare (DNU). Diferenta in ani: reprezinta influenta uzurii morale. Daca societatea comerciala opteaza pentru varianta AD2, dar achizitioneaza mijloace fixe cu o durata normala de utilizare de pana la 5 ani inclusiv, pentru acestea aplica varianta AD1.

Intreprinderea care utilizeaza regimul de amortizare degresiv cu influenta uzurii morale (AD2):

Teoriile expuse au contribuit in timp la stabilirea principalelor obiective economice si ulterior a celor de natura financiara, care trebuie promovate, realizate si controlate prin decizii manageriale specifice gestiunii financiare.