Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi


Management


Qdidactic » bani & cariera » management
Caracterul, temperamentul si aptitudinile managerului - trasaturile de caracter



Caracterul, temperamentul si aptitudinile managerului - trasaturile de caracter


          1.CARACTERUL SI TRASATURILE DE CARACTER


Caracterul poate fi definit, mai mult sau mai putin metaforic, drept o constelatie de atitudini, valori, norme, acte de conduita, fenomene cognitive, afective si volitive integrate intr-un sistem complex, deschis, ierarhizat, relativ stabilizat ce formeaza esenta valorica a persoanei. Caracterul este rezultanta psiho-morala, instanta normativa si orientativ-actionala a persoanei. (A. Chircev)

          Continutul caracterului se exprima printr-o multitudine de trasaturi de caracter, dintre care mai importante pentru un manager ar fi:

orientarea caracterului;

stapanirea de sine;

bogatia caracterului;



consistenta;

generozitatea;

puterea;

supletea;

disciplina;

optimismul; etc.

          Analizandu-le pe fiecare dintre acestea, individual, am putea creiona o imagine a ceea ce inseamna un "caracter frumos". Astfel orientarea caracterului se exprima in capacitatea persoanei de a selecta influentele externe, materiale si socio-culturale dupa criterii moral-valorice si de a raspunde la ele prin reactii atitudinal-comportamentale adecvate.

          Prin termenul de bogatie a caracterului intelegem multitudinea, varietatea si complexitatea atitudinilor, valorilor, normelor selectate, asimilate si care au devenit elemente relativ perene ale persoanei, adica fondul ei psiho-socio-moral.


          Stapanirea de sine este o insusire a persoanei ce se manifesta imposibilitatea ei de a-si domina impulsurile, de a amana reactia atitudinal- comportamentala sau in anumite conditii, impuse de imprejurari, de a o directiona in conformitate cu prescriptiile moral-valorice.Consistenta se refera la concordanta dintre idee, atitudine, vorba si fapta, dintre norma morala si comportament.Generozitatea vizeaza inclinatia atitudinal-comportamentala altruista, sensibilitatea fata de nevoile altora, dorinta de a le veni in ajutor intr-o forma dezinteresata.

          Puterea exprima capacitatea persoanei de a domina imprejurarile si de a se domina pe sine, fermitatea si perseverenta de a-si impune atitudinile si a-si realiza scopurile cu mijloace moral valorice social instituite.

          Supletea, in lucrarile de specialitate, este inteleasa ca deschiderea persoanei la lumea valorilor, asimilarea continua a normelor si transformarea lor in acte de comportament intrinsec motivate. Disciplina vizeaza incadrarea optima a persoanei intr-un sistem de norme si respectarea cu strictete a prevederilor sale. Optimismul este acea trasatura de caracter ce exprima increderea persoanei in sine, in ceilalti si in viata. Pe langa aceste trasaturi enumerate si explicate mai exista si numeroase altele, insa unele dau ceea ce se numeste "facutul", adica se spune "parca e facut pentru asta"; dintre acestea amintim:

-        Abilitatea de a analiza dileme. Din punct de vedere intelectual, managerul necesita abilitatea de a face o "analiza a dilemei" deoarece organizatia se poate confrunta la un moment dat cu situatii care par irezolvabile. Conducatorul trebuie sa-si dea seama daca exista sau nu o dilema si daca da sa descopere natura ei precum si cauza ei reala si nu cea care se crede a fi cauza. Pentru aceasta conducatorul trebuie sa aiba o capacitate de diagnostic de un tip special. Numai printr-o examinare competenta a trasaturii organizatiei se pot observa relatiile structurale dintre diversele subsisteme care formeaza organizatia impreuna cu natura interdependenta a persoanelor, grupurilor, substructurilor si mediului ei. Pentru a face aceasta analiza a dilemei e nevoie de perceptie si intuitie. Perceptia sau puterea de patrundere este vitala, capacitatea de a patrunde complexitatea situatiei si de a izola variabilele situationale-cheie este o sarcina foarte grea. Daca in hatisul de detalii nu se pot regla factorii importanti si nu se separa cauzele de simptome, diagnosticul exact nu e posibil.

-        Simtul climatului organizational. Intuitia sau "simtul" trebuie insotita de perceptie pentru a putea analiza natura puterii si politicii din organizatie. In mod invariabil oamenii intra in concurenta cu alti oameni pentru a obtine influenta organizationala sau din alte ratiuni de politica interna. Daca nu simte intuitiv climatul organizational managerul risca sa fie doar un pion de politica organizationala, asadar el trebuie sa dispuna de imaginatie si flexibilitate experimentata. Rezolvarea dilemelor este esentialmente o activitate creatoare. Nici o situatie reala de viata nu se potriveste exact in forma propusa de tehnicile standard sau metodele din manuale. Aproape intotdeauna exista diversitate si imprejurari unice; de aceea conducatorul trebuie sa aiba suficienta imaginatie sa inoveze adaptari si sa-si ajusteze conceptele pentru a raspunde cerintelor reale.


-        Integritatea. Este esentiala, ea face parte din categoria atributelor personale ale conducatorului. El trebuie sa fie mai presus de orice, un profesionist in atitudine si comportament. Este important ca managerul sa aiba acel pragmatism si acel simt al realitatii care sa sesizeze ca unele dintre actiunile si sperantele sale de schimbare, vor fi frustrate. Un astfel de realism este necesar pentru a evita acele "simptome" de infrangere si retragere care insotesc de regula frustrarea resimtita de o persoana care face eforturi sincere sa-i ajute pe altii.

-        Simtul momentului oportun si capacitatea de a crea legaturi interpersonale. Aceasta trasatura se poate analiza mai ales prin prisma experientei, insa ea exista intr-o oarecare masura conturat indiferent de experienta. Evident ca timpul poate fi un element crucial. Momentul oportun poate genera satisfactii nebanuite dar si tulburari nemaiintalnite si nemaiauzite. In ceea ce priveste relatiile interpersonale, managerul trebuie sa fie in stare sa comunice cu oamenii intr-o atmosfera de tact, politete, incredere, prietenie si stabilitate. Acest lucru este important deoarece impactul personalitatii lui trebuie minimizat pentru a nu deveni o marioneta lipsita de personalitate reala.


2. temperamentul Si manifestarea


          Comportamentul uman, in afara de latura moral-valorica exprimata prin caracter, mai are si o dimensiune dinamica exprimata cel mai pregnant prin temperament care reprezinta un tip de activitate nervoasa superioara. Temperamentele sunt, in esenta, modalitati comportamentale dinamice ce se manifesta diferentiat, atat in raport cu sarcina ce trebuie rezolvata cat si in relatiile umane.

          Conceptele de temperament (clasificat si descris de Hipocrate) si tip de activitate nervoasa superioara au fost riguros definite si cercetate experimental incepand cu I. P. Pavolv. Dupa cum se stie cercetatorul amintit si-a fundamentat cercetarea asupra temperamentelor pe cele doua procese nervoase fundamentale ale sistemului nervos central: excitatia si inhibitia, luand in considerare trei trasaturi ale acestora: forta, echilibrul si mobilitatea.

          Prin forta se intelege de obicei puterea proceselor nervoase fundamentale. Este vorba in special de puterea celulei nervoase care desigur isi are corespondent in puterea proceselor psihice, ca suport anatomo-fiziologic al acestora si chiar in forta musculara.

          Echilibrul defineste raportul dintre cele doua procese nervoase fundamentale, excitatia si inhibitia, proportia lor la nivelul functional al unei anumite persoane.

          Prin mobilitate este descrisa rapiditatea proceselor nervoase fundamentale, viteza cu care aceste procese se transforma unul in celalalt avand un corespondent, la nivelul fenomenelor psihice, in fluenta acestora. Pornind de la aceste trei trasaturi I. P. Pavlov descrie patru tipuri de temperamente care se pliaza pe specificul managerial, cum ar fi:

tipul puternic, echilibrat, mobil - este corespunzator temperamentului sanguin, din clasificarea lui Hipocrate, si beneficiaza de prezenta tuturor celor trei insusiri;

tipul puternic, neechilibrat, mobil - corespunzator colericului, este deficitar la echilibru;

tipul puternic, echilibrat, inert - corespunzator flegmaticului, deficitar in ceea ce priveste mobilitatea;

tipul slab - corespunzator temperamentului melancolic deficitar mai ales in ceea ce priveste forta proceselor nervoase fundamentale.

          Este cunoscut faptul ca temperamente "pure" nu exista in realitate cu atat mai mult in cazul managerilor care sunt "persecutati" de un autocontrol permanent si in consecinta temperamentul lor este foarte complex. Tinand cont de acest lucru cercetatorii de specialitate au pus in lumina alte categorii de temperamente, care se bazeaza pe primele, dar tinand cont de structura lor au incercat o combinare, si iata rezultatul:

Tipul coleric-flegmatic - tipul neechilibrat, lipsit de mobilitate dar puternic;

Tipul sanguin-melancolic - tipul echilibrat, mobil, slab;

Tipul flegmatic-melancolic - tipul echilibrat, lipsit de mobilitate si slab;

Tipul deficitar - tipul negativ la toate trasaturile.

          Se pare ca acest model care ia in considerare si asociatiile dintre diferitele tipuri si temperamente, descrie mai bine situatia reala, dupa cum spunea si I. P. Pavlov, "ne ofera un mozaic temperamental si mai putin temperamente in stare pura".

          In literatura de specialitate se cuantifica in diferite moduri aceste tipuri temperamentale in vederea stabilirii unui model pozitiv unanim acceptat, insa acest lucru nu este posibil pentru ca situatiile in care se manifesta managerul sunt atipice si iesite din sfera banalului rutinei. Se vehiculeaza insa parerea ca dintre cele trei trasaturi, echilibrul este trasatura considerata cu valoare social-umana absolut pozitiva, deoarece omul bine echilibrat este realmente valoros din acest punct de vedere. Este adevarat insa, ca acest criteriu functioneaza mai ales in relatiile interumane.

          In raport cu sarcina, acest criteriu are valoare, dar partial, tinand cont de anumite ponderi variabile in raport cu natura sarcinii si greutatea ei.

          Pornind de la premisa ca in activitatea de conducere relatiile umane au o pondere importanta, vom acorda echilibrului o valoare mai mare.

          In ceea ce priveste conduita temperamentelor sunt interesante urmatoarele aprecieri: temperamentele echilibrate se vor manifesta intr-un mod specific fata de temperamentele care nu poseda aceasta trasatura. Echilibrul se va reflecta in realizarea unei legaturi armonioase intre prezent si viitor. Cantonarea conservatoriala in prezent cat si hazardarea aventuroasa in viitor le sunt straine acestor temperamente. Comutarea de pe coordonatele prezentului pe cele ale viitorului, la temperamentele echilibrate se realizeaza cu indrazneala prudenta. Cucerirea dimensiunii viitorului se infaptuieste treptat prin consolidarea temeinica a fiecarei etape. Imaginea previzionala la aceste temperamente este realista, scopurile sunt permanent dimensionate si redimensionate in functie de mijloace. Aceste temperamente au capacitatea de a aprecia corect dificultatile viitorului si de a pregati strategii actionale adecvate pentru inlaturarea lor.

          Desigur si in cazul temperamentelor echilibrate vor exista diferente in functie de corelarea echilibrului cu celelalte trasaturi. Temperamentele la care echilibrul se asociaza cu puterea au posibilitatea sa realizeze imagini previzionale de mare amplitudine in spatiu si timp si sa-si configureze mintal in programe de perspectiva principalele obiective pe aceste coordonate. Spre deosebire de acestea, cele care nu poseda putere, vor elabora imagini previzionale de mai mica amplitudine, cu obiective mai putine si nu de mare anvergura.

          Temperamentul echilibrat care are si putere si mobilitate, are avantajul ca in previziune se poate exprima printr-o capacitate proiectiva rapida spre deosebire de celelalte fara mobilitate care au o capacitate proiectiva relativ lenta, datorita inertiei sale.

          Temperamentele lipsite de echilibru pot prezenta mobilitate la antipodul celor echilibrate, elaborand frecvent imagini prospectologice si proiecte utopice.

          In ceea ce priveste decizia, temperamentele echilibrate se pot manifesta intr-o buna corelare a alternativei alese cu scopurile si mijloacele de realizare. Aceste temperamente sunt apte sa coopereze armonios in adoptarea si finalizarea deciziilor. Temperamentele mobile au capacitatea de a depista rapid si complet alternativele posibile in decizie, de a opera o alegere rapida a alternativei optime si de a identifica rapid mijloacele de finalizare a acesteia. Spre deosebire de ele, temperamentele inerte vor manifesta o anumita incetineala atat in ceea ce priveste receptionarea si prelucrarea informatiei cat si in alegerea alternativei optime si in finalizarea ei. Dar deciziile unora din aceste temperamente sunt de obicei suprasaturate informational, indelung chibzuite si temeinic fundamentate in ceea ce priveste mijloacele de finalizare.

          In cadrul temperamentelor mobile unele sunt slabe, fapt care se va reflecta intr-o atitudine specifica de eludare a mijloacelor dificile, de supraestimare a dificultatilor si de subestimare a posibilitatilor. In opozitie cu ele, temperamentele care au un exces de energie pe fundalul lipsei de echilibru ar putea sa manifeste un comportament de subestimare a dificultatilor si de supraestimare a capacitatilor proprii. Daca acestui comportament i se asociaza si unele deficiente caracteriale, avem de-a face cu o persoana lipsita de realism si obiectivitate in decizie.

          Datorita mobilitatii mari si a lipsei de echilibru temperamentele in cauza pot prezenta si tendinta de a lua decizii caracterizate prin deficit informational ceea ce are drept consecinta o alegere bazata pe "fler" a alternativei optime.

          Temperamentele echilibrate in organizare se vor manifesta   printr-o optiune pentru o proportie realista intre comportamentele tehnico-economice si cele social-umane in realizarea obiectivelor, de asemenea ele vor stabili si un raport judicios si realist intre scopuri, programe si mijloace. Temperamentele mobile vor manifesta o capacitate organizatorica dinamica, flexibila si mereu adaptabila la  context. Ele sunt cele mai apte de a se adapta din mers, rapid si eficient la schimbare. O mobilitate prea mare in detrimentul stabilitatii poate fi tot atat de daunatoare cat si o stabilitate prea mare in detrimentul mobilitatii.Comanda fiind o functie a conducerii centrata preponderent pe mijloace umane, ca de altfel si functiile de coordonare si control, persoanele cu un bun echilibru temperamental au sansele cele mai mari de a o infaptui in modul optim. Aceste temperamente sunt inclinate structural si functional spre practicarea unei comenzi democratice.

          Temperamentele echilibrate care detin si puterea asociaza de obicei democratia cu autoritatea practicand o comanda eficienta cu consecinte faste asupra relatiilor umane. Cele fara putere sunt inclinate sa practice un comportament democratico-permisiv in exercitarea comenzii.

          Spre deosebire de "echilibrate" cele "neechilibrate" au inclinatiile de a practica o comanda despotica, cu consecinte negative asupra relatiilor umane. Mobilitatea in comanda se poate manifesta favorabil in ordinea dispozitiilor cu caracter normativ, altfel acestea pot deveni anacronice in raport cu evenimentele.

          Temperamentele inerte sunt inclinate spre conservatorism si pot manifesta o predispozitie spre labilitatea comenzii, ceea ce vine in opozitie cu temperamentele puternice care au cele mai mari disponibilitati de a anima  microcolectivitatile, de a le declansa resursele energetice pentru infaptuirea obiectivelor transmise prin comanda.


3. APTITUDINI MANAGERIALE


          Impreuna cu caracterul si temperamentul aptitudinile ca elemente esentiale ale personalitatii isi pun amprenta asupra comportamentului dar mai ales asupra stilului managerial. Aptitudinile se inscriu cu deosebire in planul performantei stilului, "a face ceva cu usurinta, repede, mai bine, mai eficient, mai productiv si de o calitate superioara", si toate acestea tin in buna masura de domeniul aptitudinilor. Asadar aptitudinea este o componenta a personalitatii umane care conditioneaza reusita (in lipsa, nereusita) unei activitati. Tinand cont de faptul ca o persoana poseda mai multe aptitudini conjugate, care impreuna formeaza un sistem, si ca aptitudinile se manifesta exclusiv conditionat de  o activitate, iar conducerea (managementul ca proces) este o activitate putem conchide ca managementul ca proces este intr-un anume fel dependent de acest sistem al aptitudinilor. (parere proprie)

          Activitatea manageriala presupune o serie de cerinte si se pune in mod logic problema daca aptitudinile exista sau nu exista, altfel spus daca o persoana poseda sau nu disponibilitati pentru functia de conducere. Daca da, atunci fiecarei functii (este vorba de functiile managerului) ii corespunde o aptitudine in planul personalitatii, si invers, corespondenta care in planul realitatii nu se realizeaza decat partial, a se realiza total este practic imposibil.

          Dintre aptitudinile manageriale putem considera mai importante urmatoarele: prevederea, controlul, evaluarea, organizarea, decizia, etc.

          In conducerea efectiva exista persoane (manageri) care refuza sa accepte innoirea sau deschiderea la nou, ceea ce din perspectiva aptitudinilor manageriale inseamna ca persoana respectiva nu poseda anumite aptitudini manageriale, asadar pentru a fi manager trebuie sa ai "ceva innascut" adica sa pui in practica cel putin una din aptitudinile considerate importante.




Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright