Cadrul conceptual al calitatii produselor definit de standardele internationale

Cadrul conceptual al calitatii produselor definit de standardele internationale

Termenul "calitate provine din limba latina, de la cuvantul "qualis", care poate fi tradus prin expresia "fel de a fi". Notiunea de calitate are in constiinta oamenilor o istorie indelungata. Astfel, aceasta notiune poate fi  intalnita in antichitate la Aristotel, apoi in filozofia clasica germana la Hegel, in lucrarile lui Dimitrie Cantemir care foloseste expresia "feldeinta", probabil o traducere in stil personal a termenului din limba latina, si, bineinteles, la filosofii contemporani.

Odata cu progresele inregistrate in industrie, calitatea nu mai este doar un concept filozofic, ci si unul economic.

Standardul ISO 9000 : 2000 defineste calitatea ca reprezentand "ansamblul caracteristicilor unei entitati, care ii confera aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite". Pentru a asigura o sfera mai larga de cuprindere a conceptului calitatii in definitie se utilizeaza termenul de entitate. In acceptiunea standardului, o entitate poate fi o activitate, un proces, un produs, organizatie, sistem, persoana sau combinatie a acestora.

Conform acestei definitii:

calitatea nu este exprimata printr-o singura caracteristica, ci printr-un ansamblu de caracteristici;

calitatea nu este de sine statatoare, ea exista numai in relatie cu nevoile clientilor;

calitatea este o variabila continua si nu discreta;

prin calitate trebuie satisfacute nu numai nevoile exprimate, dar si cele implicite.

Deoarece bunurile si serviciile sunt realizate pentru a satisface diversitatea cerintelor sociale, pentru producatori este importanta cunoasterea acestora; incadrarea in nevoia sociala este prima conditie a existentei calitatii, deoarece un bun care nu raspunde unei nevoi sociale nu are nici calitate. Cerintele pentru calitate - sunt definite ca reprezentand expresii ale nevoilor, sau traducerea lor intr-un ansamblu de cerinte, privind caracteristicile unei entitati, exprimate in termeni cantitativi sau calitativi, pentru a face posibila realizarea si examinarea entitatii respective. Cerintele pentru calitate se refera, in egala masura, la cerintele pietei, cele contractuale, cerintele interne ale intreprinderii si cerintele societatii.

Cerintele sunt transpuse in caracteristici de calitate ale entitatilor. In functie de natura si efectul pe care il au in procesul de utilizare, caracteristicile de calitate se grupeaza in:

1. caracteristici tehnice;
2. caracteristici psihosenzoriale;
3. caracteristici de disponibilitate;
4. caracteristici economice;
5. caracteristici cu caracter general.

1. Caracteristicile tehnice se refera la insusiri ale utilitatii produsului, acestea conferind posibilitatea de satisfacere a cerintelor consumatorilor. Aceste caracteristici se concretizeaza intr-o serie de proprietati: fizice, chimice, biologice care fac parte din structura intrinseca a produsului.

2. Caracteristicile psihosenzoriale sunt date de insusiri de ordin estetic, organoleptic, ergonomic ale produselor care influenteaza utilizatorii prin forma, mirosul, culoarea si gradul de confort.

3. Caracteristicile de disponibilitate se impun ca o grupa distincta de apreciere a calitatii datorita proliferarii produselor de folosinta indelungata si cu o complexitate tehnica din ce in ce mai ridicata. Aceste caracteristici reflecta probabilitatile produselor de a-si realiza functiile utile de-a lungul duratei de viata.

Acestea sunt : fiabilitatea (capacitatea unui produs de a-si indeplini functiile fara intreruperi datorate defectiunilor intr-o perioada de timp specificata si intr-un sistem de conditii cu caracter probabilistic care masoara sansa functionarii perfecte a produsului); mentenabilitatea (masoara sansa ca un produs sa fie repus in functiune intr-un interval specific de timp in conditiile existente de intretinere si reparare); mentenanta (totalitatea actiunilor de mentinere sau reducere a starii de functionare a produselor).

4. Caracteristicile economice se exprima printr-o serie de indicatori cum sunt: costul de productie, pretul, randamentul si gradul de valorificare a materiilor prime.

5. Caracteristici de ordin general  vizeaza efectele pe care le au sistemele tehnologice de realizare a produselor, precum si utilizarea lor asupra mediului natural, asupra sigurantei si sanatatii fizice si psihice a oamenilor.

Asadar, prin calitatea produsului nu trebuie sa se inteleaga numai nivelul tehnic al acestuia, care ii asigura functionarea corespunzator cerintelor, ci si aspectele legate de impactul produsului asupra mediului, eficienta si competitivitate corespunzator intereselor producatorului etc.

Standardul ISO 9000 : 2000 defineste, de asemenea, patru ipostaze ale calitatii produsului:

- calitatea rezultand din definirea nevoilor referitoare la produs;

- calitatea conceptiei;

- calitatea conformitatii cu conceptia;

- calitatea care rezulta din sustinerea produsului pe durata ciclului de viata.

Desi unele ipostaze pot fi mai importante la un moment dat, se considera ca toate contribuie la asigurarea calitatii produsului in ansamblu.

In practica, calitatea produsului este exprimata adesea prin calitate tehnica si calitate comerciala a bunului. Calitatea tehnica este definita ca reprezentand conformitatea produsului cu documentele tehnice normative cum sunt standardele, fisa tehnica etc., in timp ce calitatea comerciala este determinata de factori ca fiabilitate, mentabilitate, termen de garantie, costuri de intretinere, service acordat in perioada de functionare.

Standardul face distinctie intre termenii de neconformitate si defect. Prin neconformitate se intelege abaterea sau absenta uneia sau mai multor caracteristici de calitate, sau a elementelor sistemului calitatii, in raport cu cerintele specificate. Prin defect se intelege nesatisfacera unei cerinte, sau a unei asteptari rezonabile privind utilizarea prevazuta, inclusiv celor referitoare la securitate. Distinctia dintre cei doi termeni este considerata importanta, in special pentru faptul ca, in cazul defectelor se pune problema raspunderii juridice fata de produs.

Raspunderea juridica fata de produs este un termen generic, utilizat pentru descrierea obligatiei ce revine producatorului, sau unei alte parti, de a despagubi pentru pierderile datorate unor daune corporale, materiale etc., cauzate de un produs.