Tulburarile de comportament si implicatiile acestora asupra conduitei agresive la tineri

In perioadele de mutatii sociale si de profunde crize in evolutia societatii se inregistreaza o crestere accentuata a devierilor comportamentale in randul tinerilor, a actelor cu violenta si a agresivitatii indreptata atat impotriva celorlalti cat si asupra sinelui.

In sfera tulburarilor de comportament un loc important il ocupa comportamentul  antisocial. In acest sens, cei care s-au ocupat de studiul conduitei antisociale a tinerilor au ajuns la evidentierea unui „profil” psihologic al acestora:

a) inclinatie catre agresivitate, fie latenta, fie manifesta, bazata pe un fond de ostilitate, de negare a valorilor socialmente acceptate;
b) instabilitate emotionala, generata de carente educationale, si in ultima instanta de fragilitatea eului;
c) inadaptare sociala, provenita din exacerbarea sentimentului de insecuritate, pe care individul cauta sa-l suprime, de exemplu prin schimbarea deasa a domiciliului sau vagabondaj ori prin evitarea formelor organizate de viata si activitate;
d) duplicitatea conduitei, manifestata in discordanta dintre doua planuri: unul, cel al comportamentului tainic, intim in care se prepara infractiunea si celalalt, nivelul comportamental de relatie cu societatea, prin care isi tradeaza de cele mai multe ori infractiunea;
e) dezechilibru existential, exprimat prin patimi, vicii, perversiuni, irosire absurda a banilor.

Tanarul cu o conduita antisociala este un individ care aparent are un surplus de experiente neplacute si care simte ca traieste intr-o lume disconfortanta, amenintatoare.

Sentimentul lui de autoapreciere pare sa fie subminat, de aceea el nu pierde nimic daca este criticat sau chiar incarcerat. Neavand vreun statut social de aparat, teama de a-l pierde nu-l motiveaza sa faca eforturi pentru a se conforma normelor sociale.
Mai mult, fie ca a avut prea multe contacte neplacute cu alti oameni, fie ca pe toti ii considera asemanatori, el nu-i apreciaza pe altii si din aceasta cauza nici nu pune prea mult pret pe opinia lor. Acest set de atitudini face sa fie foarte dificila stabilirea de contacte cu el in vederea incercarii de a-l reeduca.

Climatul familial joaca un rol important in explicarea conduitelor antisociale (in special conduita parentala). Astfel, atmosfera din familiile dezorganizate, lipsa autoritatii parintilor, a controlului precum si a afectiunii acestora, ca urmare a divortului duce la neadaptare sociala. De asemenea, familiile caracterizate printr-un potential confilctogen ridicat si puternic carentate din punct de vedere psihoafectiv si psihomoral afecteaza in mare masura procesul de maturizare psihologica si psihosociala a  personalitatii copiilor.

In familiile in care ambii parinti sau unul dintre acestia este hiperautoritar si hiperagresiv, copilul nu are alta alternativa decat supunerea oarba, neconditionata in raport cu cerintele si pretentiile parintelui, cu efect negativ imediat in planul dezvoltarii si evolutiei personalitatii viitorului tanar. La agresivitate si ostilitate, copilul nu raspunde direct in raport cu parintele agresor, ci indirect prin atitudini si chiar actiuni agresive si autoagresive.

Tensiunea acumulata in timp, ca urmare a frecventelor stari de frustratie datorate regimului hiperautoritar impus se va elimina prin descarcari bruste, prin forme de conduita agresiva/autoagresiva.

Pe de alta parte, exista si climatul familial hiperpermisiv in care parintii sunt superprotectori, „invadeaza” pur si simplu copilul cu investitii afective, creeaza in mod exagerat conditii de „aparare” a copilului impotriva „pericolelor si prejudecatilor”. Acest „tratament” educational poate conduce la conduite antisociale explicabile in cea mai
mare masura prin rezistenta scazuta la frustrare.

Totusi, chiar daca 80 % dintre minorii cu conduite antisociale provin din randul familiilor dezorganizate, nu se poate sustine concluzia ca orice familie dezorganizata aduce in mod automat tulburari de comportament ale copiilor.

In incercarea de a se identifica un nucleu esential al tulburarii, se
recunosc 4 trasaturi importante:
– insuccesul in realizarea legaturilor bazate pe afectiune;
– actiuni impulsive;
– lipsa sentimentului de vinovatie;
– incapacitatea de a invata din experientele negative.

Tanarul cu conduita antisociala este caracterizat prin egocentrism si nepasare. In forma extrema exista un grad de duritate care-i permite individului sa savarseasca acte crude, dureroase sau degradante. Aceasta lipsa de sentimente este adesea in izbitor contrast cu un farmec personal care-i permite legaturi superficiale si pasagere.

Comportamentul impulsiv caracteristic este adesea reflectat de schimbarea frecventa a locurilor de munca si de frecvente concedii.  Modul de viata pare lipsit de orice plan sau lupta sustinuta pentru un tel, iar absenta sentimentului de vinovatie si a remuscarii este asociata cu repetate incalcari ale legii.

Aceste infractiuni incep de obicei in adolescenta cu acte delicvente marunte, minciuni si vandalism. Personalitatile sociopate pot deveni parinti inadecvati care-si neglijeaza si maltrateaza copiii. Unii au dificultati in intreaga organizare a vietii lor de familie.

Exista cazuri de tineri cu fapte antisociale care provin din familii  organizate si carora nu le-a lipsit nimic din punct de vedere material si nici grija si preocuparea pe linia asigurarii unor conditii educationale corespunzatoare.

Un alt aspect important la tinerii cu tulburari de comportament il reprezinta esecul privind adaptarea si integrarea scolara. Copiii dezadaptati scolar intra in categoria „copiilor problema” care adopta o conduita devianta in raport cu cerintele vietii si activitatii scolare.
Acestia se caracterizeaza prin:
– insubordonare in raport cu regulile si normele scolare;
– lipsa de interes fata de cerintele si obligatiile scolare;
– absenteismul, chiulul de la ore;
– repetentia;
– conduita agresiva in raport cu colegii si cadrele didactice.

Cercetarile efectuate confirma faptul ca exista o corelatie intre conduita delincventa si nivelul pregatirii scolare in sensul ca delincventii minori, de regula, prezinta un nivel de pregatire scolara foarte scazut.

In ultima perioada, se observa din ce in ce mai mult impletirea (asocierea) modificarilor mai putin grave sub raport juridic, dar suparatoare de tipul: minciuna, inconsecventa comportamentala, violente verbale, copiatul la ore, fumatul ostentativ, bruscarea colegilor, refuzul de a saluta, atitudini nonconformiste etc. cu abaterile grave de
la normele morale si legislatia penala, cum sunt: furtul repetat, vagabondajul, actele de spargere sau talharie, consumul curent de alcool sau droguri, prostitutie. Manifestarile cu aspect predelictual si cele infractionale rezulta, de obicei, din interactiunea unor cauze
individuale si sociale cu o serie de conditii favorizante.

Cauzele individuale atrag atentia atat asupra unor posibile determinari ereditare cat si asupra formarii nefavorabile la un moment dat, a personalitatii tanarului sub
influenta unor factori de mediu negativi, fapt ce duce la imprimarea in comportamentul sau a unor orientari antisociale.

Cauzele sociale vizeaza, de regula, influentele nocive ale situatiilor concrete de viata in care s-a aflat tanarul inainte de comiterea conduitei deviante.

Conditiile favorizante cuprind, de fapt, acele imprejurari si situatii externe care faciliteaza comiterea delictului (producerea faptei propriu-zise).

Un alt element ce intra in sfera tulburarilor de comportament il reprezinta fuga de acasa (parasirea domiciliului) care se constituie de cele mai multe ori in epilogul unui conflict cu anturajul, atat ca reactie de opozitie fata de mediul care nu-l satisface cat si ca speranta confuza de a gasi altundeva ceea ce ii este refuzat aici.
Perioada care precede fuga ne ofera informatii privind existenta unor preparative si asupra contextului socio-familial (somaj, mutare, marginalizare, conflict relational). Dupa varsta de 6-7 ani putem vorbi de fuga de acasa. Acesta este in general scurta, indepartandu-l pe copil de mediul familial (adesea disociat sau factor de insecuritate afectiva) sau de scoala (chiulul). Fobia fata de scoala este frecventa din prima clasa la copiii afectati de despartirea de mama,. iar mai tarziu la adolescenti.

Se poate vorbi de mai multe tipuri de fuga de acasa:
– fuga ca reactie de aparare si protest determinata de factori de mediu ca:dezorganizare familiala, alcoolism si conduite agresive ale parintilor, carente afective ale acestora, deseori imbracand forma unei conduite de refugiu la rude, prieteni, cunostinte;
– fuga ca manifestare predelincventa, generata de lipsa supravegherii, influenta unor anturaje nefaste in care se propaga o inductie negativa de participare la acte ilicite, fie din teribilism, fie din solidaritate de grup; aceasta poate fi semnul unei viitoare insertii sociale defectuoase;
– vagabondajul – este o fuga permanenta, un mod de viata fara domiciliu stabil si fara mijloace materiale clare si stabile de subzistenta; vagabondajul poate intra usor in sfera delincventei prin asociere aproape inevitabila cu delicte ca furtul, cersetoria si prostitutia, in calitatea lor de asigurare a existentei;
Fuga este asadar, un semnal de alarma care trebuie sa permita instaurarea unei supravegheri in scopul reorganizarii conditiilor socio-familiale, educative si psihologice pentru prevenirea recidivelor fugarului, care trebuie ajutat sa-si depaseasca dificultatile.

Agresivitatea poate fi considerata a fi o caracteristica a acelor forme de comportament orientate in sens distructiv, in vederea producerii unor daune, fie ele materiale, moral-psihologice sau mixte. Privite din perspectiva scopului urmarit, unele conduite agresive sunt orientate in directia producerii „unui rau” in timp ce altele sunt orientate in directia demonstrarii „puterii agresorului”. Comportamentul agresiv este orientat nu numai in afara subiectului ci si asupra sinelui. Deci, o forma particulara a comportamentului agresiv este autoagresivitatea manifestata de cele mai multe ori prin scarificarea tegumentelor (taieturi, arsuri).