Abuzul asupra copiilor, violenta domestica

Fenomenul abuzului are inca o slaba recunoastere si constientizare la nivelul societatii. Paternul cultural specific confera familiei un statut inchis, procesul de constientizare colectiva a situatiilor de abuz fiind abia la inceput.

Familiile in care parintii sunt alcoolici si/sau consumatori de droguri, familiile sarace, cu stare socio-economica precara, familiile cu parinti avand nivel scazut de educatie si cultura ofera medii favorizante pentru producerea abuzurilor. Familiile dezorganizate, cu copii din diverse casatorii, cu conditii proaste de locuit sau in care exista un climat tensionat, dominat de stari conflictuale si lipsa de comunicare, reprezinta un mediu in care incidenta abuzurilor este mai crescuta si un mediu favorizant pentru impingerea copilului in afara familiei.

Problema abuzului copilului este a societatii romanesti in ansamblu pentru ca aceasta suporta consecintele incapacitatii de adaptare si integrare a victimelor prin comportamentele antisociale dezvoltate, lipsa unei profesii, a unui loc de munca, prin perpetuarea unui comportament abuziv.

Efectele fenomenului au un impact social de lunga durata, presupunand eforturi la nivel organizatoric, administrativ si economic. Ingrijirea, recuperarea si reabilitarea copilului care a fost supus abuzului sau exploatarii de orice fel implica eforturi complexe pe termen lung. Familia victimelor nu are adesea resursele necesare (materiale si psiho-emotionale) de a face fata situatiei.

Contextul socio-economic actual dar si lipsa unor servicii specializate de identificare, investigare si rezolvare a acestui tip de probleme determina cresterea si perpetuarea anumitor tipuri de comportament abuziv.

Doar in ultimii ani, problema abuzului si violentei domestice a fost pusa in dezbatere publica si figureaza printre prioritatile de actiune. Aparitia legii privind prevenirea si combaterea violentei in familie marcheaza un moment important. Agentia Nationala pentru Protectia Familiei are printre atributiile sale principale si pe aceea de coordonare a actiunilor de combatere a violentei domestice desfasurate la nivelul fiecarui judet si al municipiului Bucuresti prin compartimente cu atributii speciale din cadrul DDFSS.

Se constata insa ca la nivel local exista o lipsa acuta de servicii de asistenta sociala pentru aceste tipuri de probleme.

Nu exista servicii de prevenire si monitorizare a situatiilor de risc, forme de interventie sociala, servicii de asistare si recuperare a victimelor, servicii comunitare de supraveghere si reintegrare sociala. Autoritatile locale sunt concentrate in acest caz mai mult pe administrarea problemei si mai putin pe solutionarea sa. Interventia juridica greoaie si birocratica, fara a promova protectia si recuperarea pe termen lung a victimei. Interventia politiei, limitata legislativ si institutional, reprezinta deocamdata singurul raspuns al autoritatilor publice.

Initiativele private in domeniu, desi notabile, sunt departe de a se cristaliza intr-un sistem coerent si generalizat, reducandu-se de cele mai multe ori la programe de constientizare, de schimbare a atitudinii.