Munca femeii si consecintele ei pentru familie si societate conferinta tinuta Ia Sectia de studii feminine a Institutului Social Romanin ziua de 23 februarie 1929

Munca femeii si consecintele ei pentru familie si societate conferinta tinuta Ia Sectia de studii feminine a Institutului Social     Romanin ziua de 23 februarie 1929

Problema consecintelor muncii femeii pentru familie si societate, este una dintre cele care au darul de a starni cele mai vii discutii in momentul de fata, caci de la razboi incoace numarul femeilor cam revendica dreptul la munca creste in mod vertiginos. As fi vrut sa pot ilustra aceasta afirmatiune cu cat mai multe cifre, dar de la inceput trebuie sa marturisesc ceea ce auziti de la mai toti conferentiarii si anume ca ne lipsesc date statistice exacte. Totusi unele cifre chiar aproximative, sunt inca destul de expresive. Astfel, dupa informatiile culese de la Casa Asigurarilor, mi s-a evaluat cam la 150.000 numarul muncitorilor din Capitala, din care 45.000 ar fi femei muncitoare sau lucratoare. Ar fi deci, aproape o treime din muncitorime, de sex feminin. Proportia de la razboi incoace a crescut, cam cu 45-50 %.

Pe de alta parte, in scolile profesionale s-au inscris in Vechiul Regat:

• in anul 1920-21 - 4.158 eleve.
• in anul 1926-27- 9.246 eleve.

In ceea ce priveste profesiunile libere, n-am putut obtine nici un fel de statistica, dar ne putem face o idee de imboldul femeilor spre cariere intelectuale, considerand progresul invatamantului care duce azi mai intotdeauna spre cariera. Si ca proba disparitia complecta a ceea ce se numea altadata „curs liber sau educatie de salon'. Astfel in scolile secundare am avut, pentru a nu vorbi decat de Vechiul Kegat.

• in anul 1919/20- 4.270 eleve inscrise.
• in anul 1920/21- 5.646 eleve inscrise.
• in anul 1926/27- 19.073 eleve inscrise.

Iar in scolile normale, numarul a sporit de la 4.027 in 1920/21 la 6.449 in 1926/27.

Aceia care sunt in contact cu lumea scolara stiu cat de numerosi sunt parintii care nu stiu sa se iscaleasca si care isi trimit fetele pe la scolile secundare si superioare.

Daca privim invatamantul universitar, vedem de exemplu numa­rul studentelor sporind de la: 1.143 -  in 1920/21 la 4.744 - in 1926/27, numai in ce priveste facultatile de drept, medicina, litere, stiinte si farmacie din Capitala.

Acest puternic curent pe care nimeni nu-l poate tagadui, este datorit atat unor cauze de ordin psihologic, cat si mai ales cauzelor economice, contra carora este de prisos sa incercam a ne impotrivi. Femeia de azi cauta sa-si afirme individualitatea; ea vrea pentru aceasta sa fie egala barbatului prin cultura. Iar pentru a-si dobandi independenta materiala, ea vrea sa aiba banul ei de care sa dispuna in plina libertate; ea are ca toata generatia de azi, tendinte aprige spre confort; vrea sa profite de bunurile vietii, care nu mai sunt apanajul exclusiv al unei minoritati privilegiate. Pentru aceasta ii trebuie, chiar de cand este fata in casa parintilor, sa fie stapana pe un venit al ei. Daca la aceste cauze psihice adaugam faptul ca in urma situatiei grele financiare din ultimii ani, parintii au constatat cat de indoielnic este de a asigura viata unei fete numai prin puterea capitalului care s-a dovedit atat de subreda si ca ei azi prefera s-o asigure cu un capital intelectual statornic; daca socotim ca dealtminteri putini au ramas aceia care mai sunt in stare de a asigura fiicei lor un capital banesc, vom pricepe goana dupa cariera sau meserie. Si aici iarasi statistica va fi cea mai puternica dovada a afirmarilor noastre, caci in anul 1928 din 10.258 casatorii contrac­tate in toata tara, avem abia 658 incheiate pe baza unui contract dotai. in Capitala, de exemplu, gasim : in anul 1920 din 4,961 casatorii 1.084 cu contract dotal, in anul 1923 din 4.983 casatorii 793 cu contract dotal, in anul 1927 din 4.797 casatorii 598 cu contract dotal. Aceasta imputinare a contractelor dotale, are intre alte cauze, si pe aceea a taxelor de care contribuabilul cauta sa scape. Putinii parinti, care mai au posibilitatea de a ajuta pe fata lor, prefera so faca servindu-i direct un venit sau asigurandu-i o avere parafernala pe care va fi singura stapana, experienta proband indeajuns ca dota a adus mai multe daune decat foloase reale acelora pe care trebuia sa le apere. Intr-adevar, cel mai strasnic contract dotal n-a impedicat atatea femeia sa cada in mizerie in urma scaderii leului si nimic mai primejdios in viata decat sa te bizui pe un sprijin iluzoriu, care la un moment dat iti fuge de sub picioare, lasandu-te in voia soartei. Nemai fiind asigurata prin zestre, femeia a izbutit sa-si asigure viata prin cariera, de multe ori chiar fiind silita a-si improviza un mijloc de trai, cu toate ca era nepregatita pentru munca. Si unde multe dintre femeile destinate unei vieti fara de griji, nu s-au gasit nicio data in necesitatea de a intretine si parintii batrani, ramasi fara sprijin in urma decesului fiului sau a sotului, cate altele n-au trebuit sa asigure cresterea copilasilor ramasi orfani in urma razboiului, pensiile ramanand prin dezechilibrul valorilor un ajutor neindestulator. Chiar acelea care si-au mai putut crea un camin, au fost silite, in urma lipsei de zestre si fata de acest dezechilibru, sa contribuie la intretinerea menajului prin munca lor, barbatul nemai putand face fata singur greutatilor traiului.

Este totusi un punct asupra caruia ramanem cu totii de acord: femeia este inainte de toate chemata a fi sotie si mama. Aceasta lege a naturii nimeni nu o poate tagadui. Dar viata complicata de astazi si mai ales aceea a marilor orase, ne indeparteaza din ce in ce mai mult de natura si daca odinioara la noi femeia care nu traia prin casatorie era o raritate, azi avem un numar foarte mare de celibatare. Una din cauze este excedentul femeilor asupra barba­tilor. Astfel, pentru anul 1926 statistica miscarii populatiei ne arata un spor de 119.471 femei pentru 115.445 barbati. Aceasta nu din cauza nasterilor, care se cam echilibreaza, dar datorita mortalitatii mai mari printre barbati. Daca la aceasta adaugam excesul de morta­litate barbateasca din timpul razboiului si faptul ca multi barbati mai ales in orasele mari nu se casatoresc, ne vom da seama cat trebuie sa creasca pe fiecare an numarul femeilor, fete sau vaduve, silite sa-ti faca singure un rost in viata. Un lucru cert este ca numa­rul casatoriilor merge scazand, chiar in comunele rurale, cu toate ca populatia generala a tarii este in crestere simtitoare. Astfel : pe anul 1920, avem 206.476 casatorii si pe anul 1926, avem 159.642 casatorii.In comunele rurale au scazut dela 173.848 la 133.033, iar in comunele urbane au scazut dela 32.628 la 26.609. Pe anul  1928 inregistram ce e drept, o urcare fata de anii precedenti, dar nu trebuie sa uitam sporul de populatie simtitor din ultimii ani. Trebuie deci sa constatam criza prin care trece casatoria si sa ne intrebam: oare curentul care impinge femeia catre munca si independenta n-ar fi el raspunzator in parte de aceasta stare de lucruri?

Chestiunea trebuie privita sub alt punct de vedere la sat, si la oras.

Taranul nu cauta sa se sustraga datoriilor sale de sot si tata. El nu se insoara din cauza lipsei de bani, cununia la tara cerand mare cheltuiala, dar el considera mai intotdeauna femeia cu care convie­tuieste de multe ori o viata intreaga si cu care are copii, ca pe nevasta sa in fata oamenilor si a Domnului. El intrebuinteaza chiar expresiunea stranie pe care o cunoastem cu totii: insurat fara cununie. Totusi descresterea atat de simtitoare a cununiilor la sat, ar merita sa atraga atentia celor in drept. Dar nu se poate banui ca munca femeii ar fi o piedica la casatorie, caci femeia a muncit intotdeauna deopotriva cu barbatul si abia de cativa ani incoace, societatea a inceput a se sprijini de o ocrotire a femeii, cel putin in timpul cel mai critic al maternitatii; caci daca mortalitatea infantila ce ban­tuie, la noi este datorita ignorantei, lipsei de igiena etc, ea este desigur consecinta a muncii prea grele a femeii in timpul sarcinii. Femeia de la tara in genere, nu refuza de a avea copii si in tot cazul nu munca o indeamna sa se sustraga acestei indatoriri. De cate ori n-am vazut femei torcand si totodata leganand cu piciorul albia in care doarme pruncul; iar la camp ea lucreaza la sapa, cu copilul langa dansa si nu se intrerupe decat pentru a-1 alapta. Dar tocmai fiindca femeia aceasta este atat de harnica, ea trebuie indrumata ca sa stie sa se menajeze, pentru ca munca istovitoare sa nu fie in dauna copilului pe care-1 poarta sau il hraneste. Barbatul la randul sau, ar trebui sa stie sa crute de la poverile prea grele pe mama copiilor sai. Munca femeii de la sat a avut drept consecinta in timpul razboiului asigurarea recoltelor, pe cand barbatii erau dusi la lupta. Astfel, de exemplu, statisticele ne arata ca in 1915/16 cand cu toata concentrarea se mai acordau concedii barbatilor pentru semanaturi, s-au semanat in Moldova: 1.313.351 ha., iar in 1916/17 si 1917/18, cand femeile au fost absolut singure, s-au semanat respectiv 1.020.822 si 1.087.428 ha. De asemenea recoltele au putut fi ingrijite si stranse, asigurand astfel prin harnicia femeii, hrana populatiei, atat in Moldova, cat si in teritoriile ocupate.

La oras conditiunile de trai sunt cu totul altele si femeia incepe a intampina greutati multiple, cand trebuie sa se duca la serviciu, parasindu-si casa si copiii. Ramane deci a ne intreba, fiind data proportia in care numarul femeilor muncitoare si profesioniste a crescut, daca aceasta situatie noua, care se afirma din ce in ce mai mult, este un bine sau un rau, pentru familie si societate, rau cel mult necesar contra caruia ar trebui sa ne straduim pentru a ridica toate stavilele posibile. Toti aceia care s-au ocupat de economic politica, stiu totusi cat de zadarnic este de a incerca a se impotrivi curentelor datorite cauzelor economice.

in fata unei astfel de situatiuni, datoria societatii este de a veni in ajutorul femeii pentru ca ea sa poata concilia, pe cat se poate, datoria de mama cu obligatiunile profesionale. Aceasta necesitate ne explica inmultirea gradinilor de copii, care raspund unei nevoi sociale imperioase in zilele noastre. Azi, intr-adevar, sunt 88.088 copilasi intre 3-7 ani, repartizati in 1.320 gradinite, unde sunt lasati in paza si hraniti, pe cand mamele lor sunt la lucru. Sunt fabrici, in deosebi monopolurile statului, care au ca anexa a fabricii gradinite de copii si leagan pentru cei micuti, mama avand dreptul de a-si parasi munca la anumite ore pentru a-si hrani copilul, si legislatia noua prevede obligativitatea acestor institutiuni, acolo unde sunt mai mult de 50 femei in lucru. Totusi, problema leaganului este mult mai delicata, copilul mic scos in fiecare zi la primele ore ale diminetii si adus seara tarziu acasa, fiind de multe ori expus a raci destul de grav. Singura solutie este amenajarea locuintelor in impre­jurimea fabricii cum au facut nu numai unele asezaminte ale statu­lui, dar si unele intreprinderi particulare, care n-au avut sa regrete materialmente aceasta masura umanitara, lucratorul cu locuinta, fiind mult mai statornic decat cel fara de casa.

Numarul crescand al femeilor si copiilor muncitori, a avut drept consecinta o legislatie importanta in ultimii ani, pentru ocrotirea lor, care a devenit o problema mondiala. Toate legile care s-au alca­tuit in urma, tin socoteala ca femeia este inainte de toate mama sau viitoare mama. Munca ei este controlata pentru a nu seca in ea, puterea si posibilitatea maternitatii. Si cu toate argumentele ce se pot aduce contra acestei ocrotiri care o pune e drept, intr-o stare de inferioritate fata de concurenta barbateasca, nu trebuie niciodata sa pierdem din vedere rolul pentru care femeia a fost destinata de natura si in contra caruia nu ne putem niciodata razvrati, fara a primejdui bazele insasi ale societatii si viitorul omenirii.

Daca trecem insa de la patura taraneasca sau muncitoreasca la cea intelectuala, ne vom putea cu drept cuvant intreba daca criza casatoriei pe care am constatat-o este datorita mentalitatii noi, creata femeii prin descatusarea ei din vechile norme de trai sau este consecinta altor imprejurari. Chestiunea aci este mai complexa si cauzele economice preponderente. Criza locuintelor este precum­panitoare. Cate casatorii nu s-ar face si cati tineri casatoriti n-ar fi fericiti sa aiba copii, daca s-ar fi luat masuri pentru inlesnirea chiriilor? in America, in special, ajunge ca o tanara pereche sa aiba un mic capital agonisit, pentru a se instala in propria-i casa, platind totul, inclusiv nelipsitul automobil, in rate. Lefurile sunt astfel calculate ca un functionar cumpatat sa poata deveni peste 5-6 ani proprietarul casei unde locuieste. La noi, scumpirea chiriilor si a vietii, salariile mici ale functionarilor, dezechilibrul financiar din ultimii ani sunt printre cauzele care ingreuneaza casatoria. Dar femeia care munceste mai cauta ea oare sa se impovareze cu sarcina unei gospodarii si cu indatoririle casniciei si maternitatii? Sau indepartandu-se prin noile sale preocupari de rolul sau stravechi este mai multumita sa se sustraga primelor datorii?

As fi vrut sa pot da in aceasta privinta preciziuni bazate pe cifre. Din nenorocire, nici o statistica nu arata cate femei necasatorite sunt printre cele care muncesc si cate printre celelalte. Dealtminteri o astfel de statistica ar fi departe de a lumina chestiunea, caci a munci fiindca nu esti casatorita nu inseamna ca refuzi casatoria pentru ca muncesti. Totusi urmatoarea statistica a Primariei Capitalei ne poate sugera reflexiuni interesante :

Casatorii in anii:         1923 , 1924, 1925 , 1926, 1927

Cu femei fara ocupatie: 4.548 3.642 3.408 3.697 3.961 Cu femei avand ocupatie: 436 431 604 671 836. Vedem ca ar fi o vadita tendinta de urcare a casatoriilor cu femei ocupate si o destul de simtitoare scadere cu celelalte. Bazandu-ma, pe de alta parte, pe un contact direct si prelungit cu femei care muncesc in diferite directiuni, am convingerea ca niciodata cariera n-a impiedicat o femeie de a dori sa-si implineasca viata catre care este chemata de menirea sa fireasca. Cu toate acestea trebuie sa recunoastem ca necesitatea studiilor ani indelungati si lupta pentru viata, fac ca femeia aceea nu mai are preocuparea constanta si exclusiva a casatoriei. Pe de alta parte insa, azi cand dota este aproape inexistenta, multe casatorii nu s-ar face daca femeia n-ar putea sa aduca prin munca sa un spor de venit in menaj. Si cati barbati nu sunt, care in urma greutatilor intampinate dupa razboi, n-au impins singuri pe nevestele lor sa-si gaseasca o ocupatie, ne mai putand face fata singuri nevoilor vietii ? Dar care este soarta acestor perechi, unde fiecare din soti pleaca dupa treaba? Cine vede de casa si mai ales care este soarta copiilor? Aceste menaje n-au ele o lipsa de coeziune, prin absenta zilnica a aceleia care este menita sa intretina zi si noapte focul sacru al caminului? Aci statistica ne poate iarasi veni in ajutor, dandu-ne oarecare precizii.

Intr-un spatiu de 6 luni din anul 1928 s-au incheiat in Capitala, 2.637 casatorii, din care 2.111 cu femei fara profesiune si 526 cu femei declarand o ocupatie. Pe de alta parte, au fost 380 divorturi printre femeile neocupate si 45 printre cele cu ocupatie. Proportia intre casatorii si divorturi este deci cam de 9 %, printre femeile ocupate si de 19 % printre celelalte. De la anul 1920 la 1926, trecand prin diferite fluctuatiuni, numarul divorturilor a ramas simtitor acelasi, inregistrand chiar o usoara scadere :

In 1920 -  7.716 divorturi pentru tara intreaga.

In 1926 -  7.400 divorturi pentru tara intreaga.

Daca am considera ca in acest rastimp numarul femeilor care muncesc a sporit in proportia simtitoare pe care am aratat-o, putem deduce cu oarecare temei, ca daca femeia care munceste nu se mai gandeste exclusiv la casatorie, totusi odata casatorita, menajul ei este mai trainic si n-am auzit ca motivul divortului sa fie vreodata cariera sau ocupatiunea femeii. E drept ca multi barbati se plang oarecum de starea de lucruri creata prin munca sotiilor lor, totusi barbatul recunoaste ca nu s-ar putea lipsi de sporul de venit adus de femeie; rareori o impinge sa demisioneze si n-am auzit ca o casatorie sa ajunga la neintelegeri grave din aceasta pricina. Cand se iveste cate un conflict de munca intre ambii soti prin incompatibilitate intre cariere, de exemplu cand domiciliul in alt oras se impune unuia dintre ei, ori sunt stari tranzitorii, de regula femeia este aceea care renunta la cariera sa, sacrificiu mare uneori, caci dupa ani de truda ea ramane adeseori cu batranetele neasigurate. Cunosc multe cazuri de felul acesta, dar nu cunosc nici unul unde o casnicie fericita sa fi fost sacrificata carierei femeii.

Daca in familia unde femeia munceste, se divorteaza mai putin, aceasta se poate explica destul de usor. Cu toate ca sunt cazuri unde barbatul exploateaza munca femeii sale, cazuri ce se intalnesc aproape exclusiv in lumea muncitoreasca, cazuri iarasi unde barbatul profita de ocupatia femeii pentru a neglija caminul, totusi in mare majori­tate barbatul isi respecta mai mult nevasta si o menajeaza mai mult cand o vede muncind.

Femeia fiind materialmente independenta si creandu-si o pozitie sociala prin ea insasi, nu mai simte nevoia imperioasa de a se casatori cu orice pret pentru a mai avea un sprijin, nici pentru a umple golul unei vieti desarte. Ea nu-si mai leaga viata decat daca crede intr-adevar ca si-a gasit un tovaras pentru zile bune si rele. Ea devine poate mai dificila, dar mai libera si mai constienta in alegerea sa. O data casatorita, ea este mai intelegatoare a psiho­logiei omului istovit de munca. Ajungand abia sa impace datoriile carierei cu acelea ale casniciei, nu mai are prea mult timp de petre­ceri, nici ore desarte consacrate visurilor primejdioase. Pentru ea indeletnicirile casnice nu mai sunt o povara searbada, ci reprezinta momentul asteptat unde-i va fi ingaduit de a redeveni pentru o clipa femeie, si numai femeie. Stiu bine ca multe femei neprofesioniste au fost si sunt mame exemplare, care gasesc ca un barbat si o casa de copii ajung cu prisosinta ca sa umple o viata. Totusi trebuie sa marturisim ca pentru femeile care duc o viata cu mai putine griji, ademenirile sunt mai numeroase. Azi barbatul este toata ziua afara din casa, acaparat de o munca intensa. Femeia, odata gospodaria terminata si copiii trimisi la scoala, mai are multe ore de libertate si simte nevoie de distractii: de aici jocul de carti, goana dupa placeri, cinematograful, dancing-urile etc, care atrag femeia mai mult afara din camin decat orele de munca si aduc dupa sine atatea divorturi si neintelegeri. Tema aceasta a fost tratata cu mult „umor' in piesa franceza „Maitre Bolbek et son mari'. Sub o forma hazlie si usoara, autorul a studiat aceasta stare de lucruri si a tras concluziuni juste si picante. Maitre Bolbek este o tanara avocata, maestru al barou­lui si atat de pasionata pentru meseria sa, ca renunta complect la viata sa de femeie. Lucrurile merg atat de departe incat bietul sot ajunge sa ceara audienta de la sotia sa pentru a obtine cateva momente de convorbire. Dar vazandu-se pe punctul de a pierde dragostea sotului pe care-1 iubeste, ea recunoaste ca fericirea sa de femeie este mai presus de vraja succesului si renunta la gloria baroului pentru a redeveni numai femeie. Dar acum este atat de coplesita de viata mondena, redevenind sclava croitoresei, modistei, a obligatiunilor sociale, incat bietul sot, ca sa-si vada nevasta ajunge sa-i fixeze rare momente de intalnire la cutare sau cutare receptie. In viata aceasta plina numai de desertaciuni, femeia cinstita de odini­oara, care n-avea timpul sa asculte cuvintele de dragoste ce i se sopteau, se afla pe punctul de a ceda ademenirilor vietii frivole ce o duce. Barbatul care prinde de veste la timp, a intervenit din toate puterile sale, pentru ca nevasta sa-si reia viata de munca de alta data. Sa nu tragem de aci concluzia ca bietul barbat este intotdeauna o victima. Nu. Dar este evident ca daca e bine ca femeia sa aiba o viata cat de ocupata, totusi ar fi de dorit ca ea, cand este maritata mai ales, sa stie sa-si imparta viata deopotriva intre datoriile carierei si cele curat femeiesti. Ea trebuie de la inceput, sa nu piarda din vedere in alegerea carierei, posibilitatea casatoriei si a maternitatii, caci, daca pentru patura muncitoreasca sunt legi care protejeaza munca femeii si impiedica sleirea puterii ei de maternitate, in profesiunile libere ea este in afara de ingradirile legilor. Ea trebuie sa stie singura sa-si organizeze viata in asa fel, ca sa nu sacrifice nici una din indatoririle sale firesti. Sunt cariere care admit oarecare elasticitate in numarul orelor de munca si in special profesoratul, care pentru aceasta cauza si altele de vadita vocatiune naturala, este prin excelenta, cariera femeii.

Cu toate acestea, trebuie sa recunoastem greutatea mare de a vedea de cariera si de a creste in acelasi timp o casa de copii. Avem totusi exemple nenumarate de femei, care au muncit egal cu bar­batul lor si au crescut 5-6 copii, invederand astfel ca, cu cat esti mai ocupat, cu atat gasesti mai mult timp pentru a le face pe toate.

Ar fi fost interesant de a avea o statistica generala a femeilor care muncesc in diferite paturi sociale, a sti cate se casatoresc dintre ele, cati copii au in medie si cati le traiesc. Acest studiu lipsind, trebuie sa ne marginim la cateva anchete partiale. Statisticile Primariei nu arata la nasteri decat profesia tatalui, iar aceea a mamei nu o arata decat in ce priveste copiii nelegitimi; astfel nu ne pot fi de nici un folos. Din anchetele la fabrici, constatam la muncitoare o mortalitate infantila grozava. In ce priveste servitoarele, stim cu totii cat de greu este de a gasi un loc cu un copil in brate; cu mai multi nici de gandit. Pentru ele insa, masura serviciului de asistenta de a plasa pe servitoarele cu copii cu un pret mai mic, dandu-le pe de alta parte un ajutor din fondul de asistenta, este foarte buna si ar trebui generalizata. Femeia care creste un copil aduce un serviciu societatii si este legitim sa fie ajutata. Iar daca privim spre patura mai ridi­cata, vedem in genere numarul copiilor micsorandu-se, chiar daca mama nu are ocupatie in afara; aceasta pentru cauze multiple.

In lipsa de statistici generale foarte greu de stabilit, am incercat de a ma folosi de ancheta facuta printre functionarele Ministerului Muncii, care mi-a fost pusa la dispozitie cu atata bunavointa de D-nul Director D. Constantinescu. Vedem ca din 565 functionare, care depind de acest departament, 283 functionare sunt necasa­torite si 282 functionare casatorite sau vaduve. Dintre ele, 75 au cate 1 copil, 33 cate 2 si 18 cate 3 sau mai multi, caci este de observat ca statul care acorda o alocatie atat de mica pentru primii 3 copii, nu da mai nimic pentru cei care trec de acest numar, avand aerul sa gaseasca, ca functionarul care are mai mult de 3 copii, face un lux ale carui consecinte il privesc. E adevarat ca la noi populatia este in crestere simtitoare, cu toata mortalitatea infantila care bantuie. Cifrele ce le-am dat si toate pe care as putea inca sa vi le prezint nu pot da nici o preciziune asupra scaderii natalitatii printre femeile profesioniste. Numarul mare de copii, care ne sunt dati de sate, fac ca problema sa nu fie inca arzatoare la noi. Dar este de ajuns de a constata, prin exemple pe care le avem cu totii sub ochi, ca femeia poate munci, crescandu-si in acelasi timp si copiii. Urmarind aceasta problema de mult in institutiunea pe care am cinstea s-o conduc, am constatat ca nici odata o femeie functionara nu s-a dezinteresat de fiica sa, sub pretextul ocupatiunilor sale profesioniste; ea gaseste intotdeauna vreme pentru a urmari de aproape studiile si purtarea fiicei sale, caci ea stie prin experienta cat de nepretuita va fi pentru ea cariera pentru care se pregateste. Dar mi s-a intamplat, si nu o singura data, ca femei fara profesiune, sa nu gaseasca, timp de ani de-a randul, o ora pentru a se interesa de copilele lor. Se intampla destul de des ca femei cu profesiune, casatorite sau nu, neavand copii, sa adopte sau sa creasca vreunul, aratand prin aceasta, in modul cel mai minunat, cat de nesecate raman in sufletul femeii dragostea si dorul de copil.

Daca am vazut femeia muncitoare plecand de dimineata la munca, cu copilul in brate pentru a-l depune la leagan sau a-l duce la gradinita, pentru femeia functionara primii ani ai copilului ei, sunt desigur cei care prezinta cele mai mari dificultati, cand ea nu are norocul de a avea in familie o femeie mai in varsta, care sa-i tina locul la copil. Am cunoscut tinere perechi, unde ambii parinti isi imparteau atat de bine timpul si ocupatiunile profesionale, incat aproape la fiecare moment unul din ei se afla acasa si supraveghea copilasul. S-au facut destule glume si caricaturi, aratand barbatul alaptand copilul cu biberonul, pe cand femeia merge la tribunal si la vot. Femeia a dovedit ca, intr-o viata bine organizata, se gaseste timp pentru toate, dar sunt si barbati care cauta, cand femeia este la slujba, sa-i inlesneasca pe cat pot raspunderea casnica. Astfel, casatoria tinde sa devina o asociatie solidara, unde ambii soti, avand aceleasi preocupari, cunoscand deopotriva povara muncii, se mena­jeaza reciproc, se ajuta, fara ca atributiunile fiecaruia sa fie o cetate de nepatruns. In aceste casnicii, barbatul este mai putin pretentios si mai putin ciudat; femeia cunoaste mai bine valoarea banului si este mai intelegatoare a psihologiei omului de multe ori istovit de munca si de griji. Idealul nu mai este femeia papusa si obiect de lux, ci tovarasa harnica si inteleapta.

In timp cand femeile au dat lupta ca sa li se deschida rand |pe rand toate universitatile si scolile de specializare, multe discutii au avut loc asupra consecintelor dezastroase ce era sa le aiba asupra societatii amestecul femeii in diferitele cariere. Azi experienta este facuta si putem judeca aportul ei de munca in diferitele cariere pe care le-a imbratisat precum si randamentul ei.

In toate clasele sociale ea s-a indreptat de preferinta dupa insusirile ei firesti. Intreband directorii de fabrici asupra valorii muncii sale : „Este egala cu a barbatului', mi-au raspuns ei, „cand o pui la lucrari delicate sau care cer multa rabdare si constiinta'. Evident, chestiunea nu se poate discuta cand e vorba numai de putere si de rezistenta fizica. Ca lucratoare in fabrici, ele rareori se specia­lizeaza, formand un element mai fluctuant, probabil fiindca munca lor depinde mult de casatorie si maternitate si nu prea vedem printre ele ucenice sau calfe. Ele se specializeaza de preferinte la restau­rante, la croitorie, lenjerie etc, sau vanzatoare de pravalii. Aici totusi patronii recunosc ca in genere femeile au un randament inferior barbatilor, acolo unde se cere multa putere de convingere, femeile fiind mai putin indraznete.

In profesiunile libere, le vedem indreptandu-se cu o preferinta vadita catre profesorat, care este si menirea lor fireasca. Astfel in invatamantul primar, numarul lor a sporit de la 9.998 in 1921/22 la 14.813 din 1926/27, iar in invatamantul secundar de la 2.014 in 1921/22 la 4.058 in 1926/27, pe cand numarul barbatilor trece numai de la 4.058 la 7.365, cu toate ca scolile de baieti s-au inmultit mai mult decat cele de fete si este de prevazut ca cu timpul, femeile vor inlo­cui in parte barbatii, ca profesoare la clasele inferioare de baieti. La Bucuresti, vedem la facultatea de litere, care prepara aproape exclusiv corpul didactic, numarul studentelor superior celui al stu­dentilor: 2.604 fata de 2.121. Iar cea mai mare parte din cele care urmeaza stiintele se destina asemenea profesoratului. La farmacie, numarul fetelor este cu mult superior celui al baietilor: 402 fata de 265. La drept, sunt numai 965 studente fata de 7.082 studenti. Multe femei s-au indreptat spre medicina si au adus mai ales in timpul razboiului, cele mai insemnate servicii. Ca functionare, pana acum femeile au ramas in genere in posturi inferioare si multe discutii au avut loc in jurul capacitatii lor. De fapt, parerile asupra randa­mentului lor de munca sunt foarte impartite, unii sustinand ca priceperea lor, mai ales repeziciunea lor in executare, este cu mult inferioara si ca in posturi mai inalte nu stiu sa se impuna cu suficienta autoritate. Am auzit din contra, directori de servicii sustinand ca n-ar voi sa aiba decat femei in jurul lor, acestea fiind mult mai constiincioase si mai cinstite, iar ca acelea, ce-i drept putin nume­roase, care au ajuns sa inainteze la posturi superioare au avut toata energia si prestigiul necesar. Este posibil ca daca femeile n-au inaintat decat prea putin in posturi superioare, faptul este datorit impreju­rarii ca pana acum, putine femei titrate au intrat ca functionare, cea mai mare parte dintre ele neavand decat studii incomplecte. Astfel, la Ministerul Muncii de exemplu, din 565 functionare care alcatuiesc 25 % din totalul functionarilor acestui departament, 28 abia sunt cu studii universitare complecte, 346 n-au decat 4 clase secundare sau studii echivalente, iar restul avand titluri interme­diare. Nu putem deci prejudeca daca femeia este in stare sa se impuna in posturile superioare, deoarece trebuie un timp mai lung de adaptare si un numar mai mare de functionare pentru ca selectiu-nea sa se poata face si pentru ca comparatiunea sa fie echitabila.

La noi in tara, cu toate cele ce se spun, chestiunea concurentei nu se poate pune pentru nici un fel de munca, caci, mai ales in urma marelui razboi, am avut atatea goluri de umplut, incat nu putem avea adevarat „somaj' si nici „pletora intelectuala'. Sunt tari ca Cehoslovacia, unde s-au ridicat discutii vii asupra acestei chestiuni si s-a incercat a se trece chiar un proiect de lege, care tindea sa inlature de la postul sau pe femeia care se casatoreste. N-am avut nevoie sa insist asupra nedreptatii unei atare legiferari si asupra imoralitatii sale, caci ea ar fi o incurajare spre concubinaj. La noi, legislatia prevede un procent fix de femei, care nu poate fi depasit si variind dupa grade, adica mergand in scadere spre gradele superioare, in realitate, acest procent este de multe ori intrecut in posturile inferioare si departe de a fi atins in cele superioare. De fapt, singura masura echitabila ar fi de a se pune locurile la concurs.

Daca am considera problema muncii femeii sub latura morala, nu putem de asemenea sa nu ne amintim de discutiile aprige care au avut loc, cand ele au cerut sa li se deschida usile universitatilor. De fapt nici o perturbatie n-a existat si nici dezordini grave, asa ca nimeni nu se mai mira azi vazand fetele si baietii, urmand cot la cot, aceleasi studii. S-a mai vorbit mult si despre promiscuitatea functio­narelor si a profesionistelor cu colegii lor. Nu ne indoim ca dezordini exista si mai ales in tarile unde barbatul este de mic educat in ideea ca totul ii este permis si ca n-are nici un fel de raspundere fata de femeia pe care a sedus-o si nici macar fata de copilul comun. Cred totusi ca promiscuitatile dancing-urilor si ale meselor de joc sunt mult mai primejdioase si daca este o mica minoritate de femei pentru care universitatea sau ministerul sunt un prilej de ispite, daca banii ce-i castiga servesc numai pentru a le da mijlocul de a-si satisface gustul de lux, sunt mii de femei care trec neobservate, lucreaza in tacere si isi castiga prin munca o viata cinstita. Azi un tata care are 3-4 fete fara speranta de a le inzestra, este linistit daca le asigura o cariera. Iar ce s-ar face atatea vaduve, impovarate de copii, daca n-ar urma aceasta cale ? Numai la Ministerul Muncii, despre care am vorbit, sunt 97 femei vaduve, care traiesc astfel in mod demn.

Pe de alta parte, in urma marelui numar de femei atrase in afara de camin prin ocupatiile lor, conditiile de viata se modifica simtitor. Viata de societate de alta data tinde sa dispara, aceasta datorita si locuintelor mai reduse, alaturi de viata scumpa si veniturile micso­rate. Distractiile le gasim mai mult in afara de casa: pe la teatre, cinematografe, baluri publice etc. Restaurantele se inmultesc. Traiul casnic tinde spre o simplificare extrema, datorita si celorlati factori economici, dar si in mare parte, ocupatiunilor femeilor. Hrana tinde, mai ales in unele tari ca Anglia si America, spre o adevarata industria­lizare. In aceste tari, ca si in toate tarile nordice, mesele principale sunt de cele de dimineata si de seara, pe cand dejunul este redus la o simpla gustare care se ia pe la bodegi si laptarii. Astfel ziua intreaga, scutita de preocuparea mesei, este consacrata muncii si femeia ramane libera sa-si vada de ocupatii in afara de casa. Organi­zarea menajului devine chiar o preocupare a stiintei. La Paris expo­zitia menajera, cu toate aparatele datorite ultimelor progrese tehnice, a dovedit ca simplificarea si rationalizarea gospodariei a devenit o preocupare serioasa, atat din cauza activitatii femeii in afara de camin, cat si din cauza lipsei de servitori, care la randul sau este, in parte, consecinta trezirii ambitiunilor femeiesti. Chiar si la noi aceasta evolutie a inceput sa devina simtitoare. Pana si toaleta insasi s-a modificat, precum si idealul estetic: parul scurt, linia dreapta si supla, arata fiinta in activitate continua. in ce priveste educatiunea copiilor, ea tinde a se face in comun, ca odinioara la spartani. De la 3 ani, copilul este dus la gradinita, care a dat cele mai bune rezultate educative, apoi pe la scoli, caci studiile de azi, cerand din ce in ce profesori mai specializati, nu se mai pot face acasa. Pentru a se pregati pentru viata de greutati si apriga concu­renta ce-1 asteapta in viitor, copilul trebuie preparat de mic in mod serios si sistematic.

Lupta dusa de femei pentru a cuceri dreptul de munca in toate ramurile de activitate, serviciile reale care le-au adus in timpul razboiului, umpland golurile lasate de barbati, ca medicii, functionare in ministere si posta, munca depusa in comert si agricultura, unde au asigurat viata economica a tarii, barbatia celor ramase vaduve, care cu ajutoare atat de mici au stiut sa faca fata greutatilor vietii, avantul general spre munca si cariera, despre care am vorbit, au indreptatit femeia de a cere si drepturile politice, care sunt ca un corolar al dreptului de munca, drepturi indispensabile femeii pentru a apara si intregi acest drept de munca, care i-a fost refuzat timp atat de indelungat.

Desi mentinuta inca in afara de Corpurile legiuitoare, femeia a exercitat asupra lor o inraurire incontestabila in ce priveste legislatia femeii si a copilului. Cu un spirit de solidaritate si de organizare desavarsita, ele au alcatuit de acum 40 de ani acele mari organizari internationale, care au pregatit atmosfera generala de ocrotire a femeii si copilului. Dezideratele lor prezentate sub forma de motiuni, in urma fiecarui congres international, diferitelor guverne si mai tarziu Soc. Natiunilor, au servit intotdeauna de baza, reformelor noilor legi.

Cand au intrat pe la municipii si in Parlament, toate sfortarile lor au tins spre aceeasi tinta si putem spune in mod cat se poate de obiectiv ca spiritul de umanitate, de solidaritate, de protectie a celor slabi, ideile de infratire si pace, care tind a se impune lumii noi izvorata din marele razboi, sunt sentimentele datorite intr-o buna parte participarii femeilor la viata publica si sociala. Ele au avut de la inceput, in programul lor, lupta in contra flagelelor sociale si daca azi regimul „sec” a triumfat in America, este gratie votului solidar al femeilor, care pe toate terenurile au o incontestabila inraurire de moralizare asupra societatii. Femeia de azi determinand si urmand curente noi, impuse de evolutia societatii in care traieste, nu mai poate duce viata de alta data. Ea trebuie sa munceasca alaturi de barbat, trebuie sa imparta cu el si greutatile, si raspunderile. Caci dupa cum familia nu poate exista fara legatura stransa intre femeie si barbat, tot astfel marea familie, care este societatea si statul, nu vor da roade desavarsite decat prin munca inteleapta si coordonata a ambilor factori, care trebuie sa stie fiecare, respectand insusirile si indatoririle sale naturale, sa se adapteze si conditiunilor vietii moderne.