Legislatia in domeniul protectiei persoanelor cu handicap

Protectia persoanelor cu handicap si aquis-ul comunitar

La baza elaborarii legislatiei in domeniul persoanelor cu handicap in perioada 2002-2006, s-au avut in vedere Carta Sociala europeana revizuita, adoptata la Strasbourg la 3 mai 1996 si ratificata de Romania prin Legea nr. 74/1999, documente ale aquis-ului comunitar, precum si documente elaborate de organizatii neguvernamentale care isi desfasoara activitatea in domeniul protectiei persoanelor cu handicap.

Carta Sociala europeana revizuita reglementeaza, la art. 15, dreptul persoanelor cu handicap la autonomie, la integrare sociala si la participare in viata comunitatii.

Regulile Standard privind Egalizarea Sanselor pentru Persoanele cu Handicap au fost adoptate de Adunarea Generala a Natiunilor Unite cu ocazia celei de a 48-a sesiune din 20 decembrie 1993, prin Rezolutia 48/96. Cele 22 de reguli reiau concepte si puncte de vedere din Programul Mondial de Actiune in legatura cu persoanele cu handicap si reprezinta recomandari pentru statele membre, ca urmare a Decadei Natiunilor Unite pentru Persoanele cu Handicap.

Documentele nationale si internationale – in domeniul protectiei persoanelor cu handicap

Documente nationale

   a) 'Manifestul handicapului in Romania', Grupul de initiativa pentru constituirea Consiliului National al Dizabilitatii in Romania, 2003;

   b) 'Raportul de tara privind handicapul in Romania', Grupul de initiativa pentru constituirea Consiliului National al Dizabilitatii in Romania, 2004;

   c) 'Drepturile omului pentru persoane cu dizabilitati intelectuale - Raport de tara', Inclusion Europe - Asociatia Europeana a Societatilor Persoanelor cu Dizabilitati Intelectuale si Familiile lor si Liga Nationala a Asociatiilor pentru Persoanele cu Handicap Mintal Romania, 2002.

Documente internationale si ale aquis-ului comunitar in domeniul protectiei persoanelor cu handicap

   a) Carta Sociala Europeana revizuita, in special art. 15, 'Dreptul persoanelor cu handicap la independenta, integrare sociala si participare la viata comunitatii';

   b) Directiva Consiliului European nr. 76/207/EEC privind aplicarea principiului egalitatii de tratament egal intre barbati si femei in ceea ce priveste accesul la incadrare in munca, formare si promovare profesionala si conditiile de munca din 9 februarie 1976;

   c) Programul Mondial de Actiune privind Persoanele cu Handicap, adoptat de Adunarea Generala a Natiunilor Unite, prin Rezolutia nr. 37/52 din 3 decembrie 1982;

   d) Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr. 159 pentru instruirea si angajarea persoanelor cu handicap, 1983;

   e) Recomandarea Consiliului Europei nr. R (92) pentru o politica coerenta pentru egalizarea sanselor pentru persoanele cu handicap, 1992;

   f) Regulile Standard privind Egalizarea Sanselor pentru Persoanele cu Handicap, adoptate de Adunarea Generala a Natiunilor Unite prin Rezolutia 48/96, 1993;

   g) Rezolutia Consiliului Europei nr. 97/C12/01 si a reprezentantilor guvernelor tarilor membre in cadrul Consiliului privind Egalizarea Sanselor pentru Persoanele cu Handicap, 1996;

   h) Rezolutia Consiliului Europei si a intalnirii reprezentantilor guvernelor tarilor membre referitoare la crearea oportunitatilor egale pentru persoanele cu handicap, 20 decembrie 1996;

   i) Comunicatul Comisiei Uniunii Europene nr. (96)406 final referitor la crearea oportunitatilor egale pentru persoanele cu handicap, 30 iulie 1996;

   j) Recomandarea Consiliului European nr. 98/376/EC referitoare la instituirea card-ului de parcare pentru persoanele cu handicap, 4 iunie 1998;

   k) Rezolutia Consiliului European nr. 1999/C186/02 referitoare la crearea oportunitatilor egale la angajare pentru persoanele cu handicap, 17 iunie 1999;

   l) Carta Drepturilor Fundamentale ale cetatenilor Uniunii Europene, articolele 21 si 26, 2000;

   m) Directiva Consiliului 2000/78/EC pentru stabilirea cadrului general pentru tratamentul egal la angajare si in cadrul activitatii, 27 noiembrie 2000;

   n) Decizia Consiliului European nr. 2000/750/EC care stabileste un program de actiune comunitar pentru combaterea discriminarii pe perioada 2001-2006, 27 noiembrie 2000;

   o) Comunicatul nr. 284 final 'Spre o Europa fara bariere pentru persoanele cu handicap', 12 mai 2000;

   p) Cartea Alba a guvernarii europene, iulie 2001;

   q) Concluziile Consiliului European din 1 si 2 decembrie 2003 ca urmare a Anului European al Persoanelor cu Handicap si in vederea promovarii oportunitatilor egale pentru persoanele cu handicap;

   r) Rezolutia Consiliului European nr. 2003/C175/01 referitoare la promovarea angajarii in munca si integrarea sociala a persoanelor cu handicap, 15 iulie 2003;

   s) Rezolutia Consiliului European nr. 2003/C134/04 referitoare la accesibilizarea infrastructurii asezamintelor culturale si la activitatile culturale pentru persoanele cu handicap, 5 mai 2003;

   t) Rezolutia Consiliului European nr. 2003/C39/03 referitoare la 'Acesibilitatea - in vederea imbunatatirii accesului persoanelor cu handicap in societatea bazata pe cunoastere', 6 februarie 2003;

   u) Declaratia Politica a statelor membre ale Consiliului Europei 'imbunatatirea calitatii vietii persoanelor cu handicap; Promovarea unei politici coerente pentru si prin participare totala', 7-8 mai 2003, Malaga, Spania;

   v) Comunicatul nr. 650 final 'Sanse egale pentru persoanele cu handicap: Un plan de actiune european', 30 octombrie 2003;

   w) Cartea Verde - Egalitate si nediscriminare intr-o Uniune Europeana extinsa, iunie 2004.

Sistemul special de protectie a persoanelor cu handicap – evolutia legislatiei in domeniu.

O dezbatere referitoare la excluziunea persoanelor cu handicap trebuie sa ia in considerare doua domenii esentiale, strans legate intre ele -educatia si munca - intrucat, in principal, handicapul are semnificatia excluderii si marginalizarii in raport cu sistemul de educatie si cu piata fortei de munca.

Educatia persoanelor cu handicap s-a realizat o lunga perioada de timp cu precadere in forme segregate, ca educatie speciala, separata de cea obisnuita. Se considera ca numai in unitatile de educatie speciala pot fi create conditiile propice (din punct de vedere material, al pregatirii personalului, al dezvoltarii unor proceduri si standarde specifice) in vederea satisfacerii cerintelor educative speciale ale copiilor cu diferite tipuri de deficiente.

In ultimele decenii s-a demonstrat si optiunea includerii si integrarii copiilor cu deficiente in invatamantul obisnuit prezinta multiple avantaje pentru atingerea obiectivului egalizarii sanselor, insa nu este suficienta numai aderarea la acest principiu al integrarii, ci si o atenta pregatire, sustinere si monitorizare.

Un studiu efectuat in tarile Uniunii Europene in anul 2001 atesta situatia incadrarii in munca a persoanelor cu dizabilitati: aceste persoane au o rata de participare mai redusa si o rata a somajului mai mare comparativ cu ceilalti, lucreaza mai putine ore si au un castig salarial mai redus. Exista si diferente ale caracteristicilor socio-demografice: persoanele cu dizabilitati sunt mai in varsta si au un nivel mai scazut de educatie, de unde o pozitie defavorizata pe piata fortei de munca. Chiar si atunci cand o persoana cu dizabilitate este incadrata in munca, probabilitatea sa de a deveni somera este mai mare decat cea a unei persoane valide.

Exista anumite rutine referitoare la diferite aspecte ale vietii de adult. Una dintre acestea este cea referitoare la munca. Aceasta devine definitorie pentru statusul social. Spre exemplu, daca cineva spune „Sunt mecanic', o poate face cu mandrie, in timp ce o alta persoana care spune „Sunt beneficiar al venitului minim garantat' sau „Sunt persoana cu handicap' sugereaza ca se afla in situatia de excluziune sociala. Este evident ca exista multiple avantaje ale unui loc de munca, printre care figureaza urmatoarele:

un loc de munca asigura independenta economica si un standard de trai mai ridicat;

un loc de munca permite consolidarea situatiei oamenilor, dandu-le posibilitatea sa-si atinga aspiratiile mai degraba decat sa traiasca asa cum hotarasc altii;

un loc de munca asigura un status care influenteaza pozitiv atitudinile fata de persoanele cu dizabilitati si vizibilitatea lor publica;

locurile de munca integrate in unitati obisnuite ofera sanse pentru interactiuni sociale;

locul de munca este unul din modurile in care majoritatea oamenilor continua sa invete si sa-si dezvolte deprinderile, competentele si abilitatile intelectuale;

munca asigura o rutina si o structura vietii. Succesul si satisfactia in munca ofera oamenilor sensul de implinirii, increderii si demnitatii;

dezvoltarea oportunitatilor de incadrare in munca prezinta avantaje din perspectiva costurilor si beneficiilor, intrucat permite oamenilor sa se intretina singuri, evitand sa ramana dependenti toata viata de serviciile de suport.

Cu toate acestea, raman inca multe bariere care impiedica incadrarea in munca a persoanelor cu dizabilitati, cum ar fi:

somajul structural;

solicitarea unui nivel ridicat de calificare;

caracteristicile economiei locale;

atitudinile angajatorilor fata de persoanele cu handicap.

Dizabilitatea este unul din mijloacele semnificative de diferentiere sociala in societatile moderne. Modul in care o societate exclude anumite grupuri sau indivizi implica procese de incadrare in categorii, punandu-se accentul pe aparitia si legitimarea unor incapacitati, pe aspectele inferioare si inacceptabile ale unei persoane.

Handicapul afecteaza in mod deosebit familia intrucat presupune o reajustare si o redistribuire a rolurilor familiale. De regula, femeia isi asuma responsabilitatea acordarii ingrijirii copilului sau adultului cu handicap grav. In acest mod, chiar si nivelul veniturilor este afectat pe durata acordarii ingrijirii si pe termen lung (in cazul in care persoana care a acordat ingrijirea personala va beneficia de pensie, nivelul acesteia va fi redus).

In cadrul legislatiei speciale, conceptul de handicap apare ca un termen umbrela utilizat pentru a acoperi o mare varietate de conditii fizice si circumstante sociale in care anumite persoane se confrunta cu dificultati sau probleme privind asigurarea participarii prin propriile lor forte la activitatile sociale.

Referat: Filosofie si filosofare Proiect: Tipuri si forme de manifestare ale violentei in scoala - violenta intre elevi - violenta profesorilor

De aici apare discutabil faptul ca se opereaza cu prestatii categoriale, generale, stabilite in functie de severitatea evaluata a handicapului. Asa se intampla ca multe dintre beneficiile acordate au o relevanta redusa sau chiar sunt lipsite de relevanta in raport cu nevoile resimtite ale persoanelor cu handicap.

Una dintre problemele serioase tine de faptul ca, desi in lege se mentioneaza ca o data cu eliberarea certificatelor de incadrare in grade de handicap, comisiile de expertiza medicala (pentru adulti) si comisiile de protectia copilului au obligatia sa elaboreze un program individual de recuperare, readaptare si integrare sociala, care sa prevada actiunile medicale, educative, profesionale si sociale necesare pentru recuperarea, readaptarea, instruirea si integrarea sau reintegrarea sociala a persoanei cu handicap. De regula, aceste programe au un caracter extrem de sumar si formal, fiind situate la mare distanta de prevederile legale.

Desigur, proiectarea si furnizarea de servicii care sa satisfaca orice tip de nevoie a persoanelor cu handicap nu sunt nici practic, nici economic fezabile. Singura optiune care poate parea viabila ar fi aceea de a acorda prestatii compensatorii sub forma financiara, lasand la latitudinea persoanelor cu handicap sa-si procure cele necesare, in acest caz, sunt necesare criterii clare ale eligibilitatii.

Ca majoritatea schimbarilor politicilor publice, cresterea furnizarii beneficiilor cash persoanelor cu handicap poate avea consecinte neintentionate:

alocatia speciala de asigurare a venitului poate confirma un status de dependenta, de persoana devalorizata;

compensarea poate intensifica izolarea, retragerea din interactiunile cu ceilalti (cum ar fi relatiile cu colegii de munca), ducand la o existenta izolata, stigmatizata;

utilizarea fara eficienta a prestatiilor compensatorii sub forma financiara in situatiile in care nu exista un anumit nivel minim de competenta.

Pentru a evita astfel de consecinte, alocatiile trebuie asociate cu o legislatie adecvata si cu servicii care sa permita celor cu handicap sa participe la viata obisnuita a societatii.

In cadrul mai multor studii s-au realizat interviuri cu cei care necesita asistenta in activitatile zilnice. Raspunsurile subiectilor au indicat lipsa de speranta si neajutorarea cand incearca sa aiba acces la serviciile furnizate de stat. Acestea adesea nu sunt capabile sa raspunda nevoilor specifice sau in schimbare ale persoanelor cu handicap, in mod frecvent se ajunge la o notiune (conceptie) custodiala privind ingrijirea. De asemenea, raspunsurile au evidentiat o implicare redusa ori chiar inexistenta in ce priveste pregatirea planurilor de ingrijire in comunitate. Exista relatii inegale de putere intre cei care controleaza furnizarea de servicii si persoanele cu handi­cap pentru care acele servicii sunt esentiale pentru mentinerea independentei h personale.

Sistemul de protectie speciala din Romania s-a aflat si se afla intr-un proces de cautare a formelor de organizare. Insa schimbarile produse la acest nivel nu au intotdeauna efecte pozitive imediate in ce priveste calitatea: apar intarzieri in acordarea unor prestatii, o anumita dezorientare in randul beneficiarilor etc. Un exemplu sugestiv ar fi cel al aplicarii principiului descentralizarii (Ordonanta nr. 102/1999) – in conditiile in care serviciile de suport erau cvasi-absente la nivel local.

Domeniul protectiei speciale a persoanelor cu handicap necesita un proces continuu de reevaluare si perfectionare; o utilitate deosebita revine experientei si practicilor pozitive acumulate la nivelul diferitelor proiecte dezvoltate de organizatiile neguvernamentale.

In conformitate cu traditia sa istorica si cu sistemul de valori atasat conceptului edificarii unei Europe unite, Romania construieste o societate care isi propune sa respecte integral drepturile si libertatile cetateanului, asigurand libertatea de gandire, actiune si miscare si care sa garanteze accesul egal si nediscriminatoriu la exercitiul acestora.

De aceea, adaptarea legislatiei nationale la legislatia Uniunii Europene a reprezentat  o preconditie a realizarii tuturor celorlalte obiective propuse.

Acest lucru s-a concretizat in elaborarea si aprobarea in data de 30 iunie 1990 a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 102 privind protectia speciala si incadrarea in munca a persoanelor cu handicap. Aprobarea OUG nr. 102/1999 reprezinta un prim pas in atingerea acestui obiectiv. Din punctul de vedere al continutului sau, OUG nr.102 s-a aliniat standardelor europene in domeniul protectiei speciale a persoanelor cu handicap cuprinzand pentru prima oara in Romania reglementari asupra:

Asigurarii accesibilitatilor la mediul fizic a persoanei cu handicap;

Relatiei administratiei de stat centrale si locale cu societatea civila prin crearea cadrului legal necesar pentru infiintarea si administrarea eficienta de centre de asistenta si recuperare pentru persoanele cu handicap;

Infiintarii propriilor comisii de expertizare a persoanelor cu handicap; aceste comisii complexe, formate din medici specialisti, psihologi, asistenti sociali, reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale, au evaluat fiecare  caz in parte si au elaborat un plan individual de recuperare care sa cuprinda necesitatile de protectie, de recuperare, abilitare si reabilitare, recomandarea pentru integrare in munca.

Crearea propriilor comisii de expertiza a aparut ca o conditie obligatorie in atingerea celorlalte obiective strategice (singurii beneficiari ai drepturilor si facilitatilor conferite de lege trebuie sa fie persoanele cu handicap, depistarea precoce a deficientelor si aplicarea in timp util a programelor de recuperare, corelarea sistemului de evaluare a handicapului cu programul individual de recuperare si cu repartizarea fondurilor alocate din Fondul Special de Solidaritate Sociala pentru Persoanele cu Handicap).

Descentralizarea treptata a serviciilor specializate adresate persoanelor cu handicap prin deplasarea spre comunitatile locale a responsabilitatii legate de plata salariilor pentru asistentii personali ai persoanelor cu handicap precum si asigurarea gratuitatii transportului.

Introducerea pentru prima data in legislatia pentru protectia persoanelor cu handicap a masurilor coercitive impotriva celor care nu respecta prevederile actelor normative in vigoare.

Instrumentele optime de implementare ale OUG Nr. 102/1999 in practica a reprezentat care a trebuit rezolvata prin elaborarea si publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei a normelor metodologice de aplicare.

O alta reglementare legislativa a fost Hotararea de Guvern nr.109/ 24 februarie 1999 privind valorificarea serviciilor si produselor realizate in cadrul caminelor atelier si al altor camine din coordonarea SSPH si normele metodologice aferente.

Aceasta Hotarare de Guvern a oferit posibilitatea institutiilor aflate in coordonarea SSPH de a-si asigura noi surse de venituri care sa alimenteze bugetele proprii, infiintarii de sectii si ateliere protejate, cat si a implicarii persoanelor cu handicap institutionalizate in terapii ocupationale si ergoterapii. Hotararea de Guvern 641/1999 privind un imprumut facut de SSPH la Trezoreria Statului, care a rezolvat problema platii salariilor personalului de ingrijire din institutiile de protectie a copiilor cu handicap, responsabilitate care revenea administratiei locale si a carei neachitare a pus in pericol de colaps sistemul de asistenta  in institutii a persoanelor cu handicap. A impiedicat, de asemenea, mentinerea imaginii total nefavorabile create, in conditiile in care cresterea calitatii vietii copiilor din institutii reprezenta un criteriu obligatoriu de aderare la Uniunea Europeana, iar criza se manifestase in etapa premergatoare negocierilor.

Elaborarea unui proiect de Hotarare de Guvern pentru reorganizarea SSPH a fost impusa de diversificarea sarcinilor si activitatilor aparute ca si conditie obligatorie pentru implementarea eficienta a OUG nr. 102/1999.

Transformarile aparute in ultimii ani au determinat reconsiderari in stabilirea raporturilor dintre administratie si societate, cu privire la rolul statului in protectia sociala si speciala a persoanelor cu handicap, precum si in modul de functionare a infrastructurilor din administratia publica.

Reforma in acest domeniu necesita schimbari de substanta si reorientari majore in conceptualizarea modului de organizare, legaturi clare si coerente intre scopuri si proceduri, intre beneficiari si ofertanti, intre cadrul legislativ si institutional creat pentru realizarea unei administratii publice centrale si locale eficiente.

S-a preluat in 1996 o retea de protectie a persoanelor cu handicap care se confrunta cu probleme grave legate de ineficienta si ineficacitate, pregatire profesionala slaba, lipsa de transparenta, lipsa de vizibilitate fata de cetatean, slaba comunicare interna si inter-institutionala. De asemenea, lipsa unui sistem coerent de formare profesionala continua si recrutare a functionarilor, capabil sa incurajeze si sa promoveze incadrarea noilor generatii de absolventi de studii universitare de specialitate in administratie face dificila punerea in practica a reformei in sistemul de protectie a SSPH. Precaritatea situatiei economice generale, nivelul scazut de salarizare si lipsa perspectivelor sigure de cariera au condus la un exod al specialistilor catre sectorul privat.

Ca parte a reformei administrative a intregului guvern, reforma administrativa a SSPH s-a bazat pe urmatoarele principii:

comunicare;

flexibilitate;

transparenta si are drept obiectiv consolidarea administratiei publice centrale si locale prin imbunatatirea capacitatii manageriale la nivelul SSPH si unitatile subordonate prin definirea clara a rolurilor si responsabilitatilor compartimentelor de specialitate;

descentralizarea unor activitati;

managementul eficient al resurselor umane;

modernizarea sistemului de monitorizare a promovarii si respectarii drepturilor persoanelor cu handicap prin informatizarea retelei SSPH;

instruire de specialitate;

asigurarea unui management eficient al centrelor de tip rezidential;

diversificarea serviciilor publice.

Punerea in aplicare, incepand cu 1999 a Legii 154/1998 privind salarizarea bugetarilor a tacut posibila recrutarea, evaluarea si motivarea personalului pe criterii obiective, eliminand arbitrarul din activitatea de resurse umane.

Procesul de instruire profesionala a demarat la toate nivelele retelei SSPH:

• Instruirea personalului de ingrijire din institutiile rezidentiale pentru persoanele cu handicap, precum si instruiri organizate la locul de munca, si incepand cu luna septembrie 2000, in cadru organizat, in cadrul unui program unitar si coerent pe care SSPH l-a initiat in parteneriat cu Diakonia Neuendettelsau;
• Instruirea personalului de ingrijire la domiciliu (asistentul personal) a demarat in al doilea semestru al anului 1999, in cadrul unui program national in parteneriat cu Ministerul Educatiei Nationale, Ministerul Sanatatii, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale;
• Programul de instruire manageriala a functionarilor din reteaua SSPH a demarat in luna februarie 2000 cu instruirea esalonului superior de conducere din cadrul inspectoratelor de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap.

Reforma institutionala a inceput din 1998 cu aprobarea Hotararii de Guvern 939 care a permis reorganizarea SSH in SSPH tinand cont de necesarul de servicii impus de punerea in practica a strategiei pe termen mediu propusa de SSPH si aprobata in sedinta de Guvern.

Principiul care sta la baza reformei institutionale este cresterea calitatii vietii persoanelor cu handicap asistate in unitatile din subordine. Acest lucru a vizat nu numai aspectele financiare ci si pe cele legate de asigurarea procesului de recuperare, abilitare si reabilitare, integrare sociala. in acest sens s-au luat mai multe masuri:

a)      Reorganizarea caminelor spital sub forma de centre:

de recuperare si reabilitare pentru copii cu handicap;

de recuperare si reabilitare neuropsihiatrica:

de ingrijire si asistenta;

de integrare prin terapie ocupationala.

In aceste centre, accentul se deplaseaza de pe activitatea de ingrijire medicala pe cea de recuperare si reabilitare a persoanelor cu handicap in vederea integrarii lor sociale, in acest mod este pus in practica unul din obiectivele majore din strategia SSPH:

b)   scaderea medicalizarii excesive a serviciilor oferite in institutii;

c)    dezvoltarea alternativelor la asistenta in institutii de tip rezidental in primul rand prin evaluare si finalizarea proiectelor incepute anterior si initierea altora noi;

d)   diversificarea tipurilor de alternative la institutionalizare;

e)   diversificarea serviciilor puse la dispozitia persoanelor cu handicap in vederea dezinstitutionalizarii treptate.

Situatia persoanelor cu handicap in Romania a fost marcata de puternice lipsuri in anii comunismului nepermitandu-se o abordare civilizata, orientata spre egalizarea sanselor in vederea recuperarii si integrarii sociale a acesteia.

Mai mult decat atat, mentalitatea cetateanului si a autoritatilor a fost afectata de impunerile insidioase ale doctrinei, ducand la excluderea persoanelor cu handicap din preocuparile societatii.

De aceea, sarcina guvernelor postdecembriste a fost dificila, intampinand obstacole importante in calea implementarii strategiei in domeniul protectiei speciale a persoanelor cu handicap care si-a propus reinstaurarea valorilor esentiale ale civilizatiei europene.

Cu toate acestea, pasii facuti pana in prezent ne dau certitudinea schimbarii fundamentale in domeniul spre care aspiram si pentru care colaborarea cu institutiile europene este considerata ca fiind esentiala.

Strategia s-a bazat pe ideea egalitatii sanselor. Ea se subscrie total principiilor stabilite de Regulile Standard ONU pentru Egalizarea Sanselor pentru Persoanele cu Handicap. In principal, acestea sunt urmatoarele:

Principiul egalitatii drepturilor: implica faptul ca nevoile fiecarui individ sunt de importanta egala, ca acele nevoi trebuie sa fie baza de planificare a societatilor si ca toate resursele trebuie sa fie in asa fel exploatate incat sa asigure fiecarui individ sanse egale de participare.

Principiul egalizarii Sanselor: principiu prin care toti cetatenii, in particular persoanele cu handicap, pot avea acces la diversele sisteme ale societatii: cadru material, servicii, informatii, documentare, activitati.

Principiul asigurarii serviciilor de sprijin: persoanele cu handicap sunt membri ai societatii si au dreptul sa ramana in comunitatea locala. Ei trebuie sa primeasca sprijinul de care au nevoie la nivelul obisnuit al structurilor de educatie, sanatate, angajare si servicii sociale.

Principiul obligatiilor egale: deoarece persoanele cu handicap obtin drepturi egale, ele vor trebui sa aiba si obligatii egale. Atunci cand aceste drepturi  sunt obtinute Societatile trebuie sa-si creasca asteptarile din partea persoanelor cu dizabilitati. Ca parte a procesului de egalizare a sanselor, trebuie elaborate prevederi care sa sprijine persoanele cu dizabilitati in preluarea totala a responsabilitatii, ca membri ai societatii.

Cresterea calitatii vietii persoanelor cu handicap  - a fost si este scopul strategiilor postdecembriste.

Obiectivele cresterii calitatii vietii si integrarii persoanelor cu handicap intr-o societate fara discriminari sunt:

1. Persoanele cu handicap vor beneficia de sanse egale ca oricare cetatean. Aceasta inseamna drepturi si indatoriri egale, furnizarea asistentei pe baza individuala, nu numai pe baza faptului ca apartine unui grup.
2. Persoanele cu handicap vor fi sprijinite sa-si atinga scopurile personale si sa-si sporeasca abilitatile prin formare, independenta si conducere.
3. Se va realiza un mediu accesibil pentru beneficiul tuturor cetatenilor. Acesta va include transport accesibil, locuinta accesibila, un mediu public accesibil si acces la informatie, comunicare si servicii.
4. Schimbarea mentalitatii si a atitudinii atat a comunitatii cat si a persoanelor cu handicap pentru a deveni agenti activi ai schimbarii.

Principiul care a stat la baza reformei cadrului normativ a fost elaborarea unui cadru legal unitar si coerent in vederea obtinerii unui sistem integrat de acte normative in domeniul protectiei persoanelor cu handicap, in deplina concordanta cu legislatia Comunitatii Europene, a conventiilor internationale la care Romania este parte si a prevederilor din Constitutia Romaniei.

Exersarea drepturilor de baza ale persoanelor cu handicap precum si dreptul de a nu fi discriminati, trebuie sa fie protejate prin lege.

In cazul in care persoana cu handicap, minor sau adult, este in imposibilitate totala sau partiala de a-si administra bunurile personale, ea trebuie sa beneficieze de protectie sub forma unei tutele. Aceasta protectie nu trebuie sa fie restrictiva, ci sa fie bazata, pe cat posibil, pe dorintele individului.

S-a urmarit, totodata, si transferarea de competente si responsabilitati catre autoritatile locale in contextul general al descentralizarii activitatii de protectie a persoanelor cu handicap printr-o colaborare intre SSPH, MEN, MS, MMPSF. MTS, MLPAT, MT si autoritatile publice locale.

O prioritate a fost crearea cadrului legislativ privind organizarea si functionarea serviciilor comunitare pentru persoanele cu handicap (centrelor de zi, locuintelor protejate, centrelor de abilitare, centrelor de orientare si formare profesionala, etc.)

Organizatiile neguvernamentale ale persoanelor cu handicap a carui membru este persoana cu handicap (indiferent daca aceasta traieste sau nu intr-o institutie de ocrotire de stat sau particulara) au dreptul de a o reprezenta in justitie atunci cand drepturile acesteia sunt incalcate.

Monitorizarea respectarii drepturilor persoanelor cu handicap si de prevenire a abuzurilor se va face de catre un organism independent in colaborare cu ONG-urile (de exemplu, Avocatul Poporului).

Secretariatul de Stat pentru Persoane cu Handicap (SSPH)

Este institutia in subordinea careia au functionat, conform Legii 53/1992, Inspectoratele de stat pentru handicapati, infiintate si ele in 1992, fiind primele institutii specializate in protectia speciala a persoanelor cu nevoi speciale.

SSPH era in subordinea initiala a Guvernului dar ulterior a trecut in subordinea Ministerului Sanatatii si Familiei.

SSPH  fiind organul administrativ central cu atributii in:

Acordarea certificatului de handicap si solutionarea plangerilor persoanelor cu handicap din intreaga tara;

Verificarea propunerilor de buget ale institutiilor din subordine;

Evaluarea si luarea deciziilor asupra propunerilor de investitii si a propunerilor inovative;

Colectarea tuturor informatiilor administrative si statistice la nivel national referitoare la persoanele cu handicap, asistentii personali, locatii, institutii si servicii alternative;

Bugetarea si monitorizarea activitatilor ISTPH-urilor.

In plus, SSPH are sarcina de dezvoltare, coordonare si implementare de politici:

• Elaborarea si aprobarea Strategiei Nationale pentru Persoane cu Handicap;
• Implementarea, dupa aprobare, a Strategiei Nationale;
• Initierea, formularea si acceptarea noii legislatii;
• Dezvoltarea si facilitarea programelor de instruire si formare pentru persoanele implicate in protectia persoanelor cu handicap;
• Coordonarea si dezvoltarea unei politici guvernamentale integrate pentru persoanele cu handicap, impreuna cu celelalte ministere implicate, cu ONG-urile si cu autoritatile judetene, in momentul in care politicile vor fi descentralizate.

Ambele tipuri de sarcini necesitau diferite tipuri de expertiza si abilitati ale personalului, ambele sunt considerate mari consumatoare de timp. Deoarece sarcinile administrative aveau si au propriile lor termene, cum ar fi procedurile bugetare, aceste sarcini au frecvent castig de cauza, in situatiile conflictuale, in detrimentul sarcinilor de coordonare si de elaborare de politici.

Expertiza si abilitatile personalului pentru sarcinile de coordonare si elaborare de politici este prea redusa. Pozitia SSPH in subordinea MSF, in ceea ce priveste dezvoltarea, coordonarea si implementarea politicilor, este prea dependenta si indirecta.

Inspectoratele Teritoriale pentru Persoane cu Handicap (ISTPH)

ISTPH-urile erau situate sub autoritatea SSPH, in timp ce inspectorii sefi erau selectati si numiti de Prefectura. Ca si SSPH la nivel central, ISTPH-urile aveau sarcini executive, administrative si sarcini de dezvoltare si coordonare de politici la nivel local. Din nou, acestea sarcini erau in conflict datorita presiunii exercitate de timp, ceea ce ducea la divergente intre persoanele cu handicap si familiile lor, autoritatile locale, autoritatile judetene si politicile SSPH.

Se pot diferentia 3 tipuri de sarcini:

a) sarcini administrative si executive:

• coordonarea activitatii Comisiilor de Expertiza Medicala in acordarea certificatului de handicap si reevaluarea persoanelor incadrate temporar intr-o categorie de handicap;
• sa coordoneze comisiile de admitere in institutii;
• sa verifice si sa discute propunerile de buget ale institutiilor rezidentiale;
• sa furnizeze statisticile cerute;
• sa furnizeze asistenta sociala persoanelor cu handicap;
• sa sprijine si sa finanteze partial asistentii personali.

b) sarcini privind dezvoltarea de politici si de coordonare:

• coordonarea si integrarea implementarii politicilor pentru persoanele cu handicap cu celelalte sectoare, cum ar fi educatie, munca si protectie sociala, la nivel judetean;
• rezolvarea problemelor individuale cu agentiile guvernamentale;
• discutarea problemelor persoanelor cu handicap cu autoritatile locale, ONG-uri, si alte structuri guvernamentale, si cautarea de solutii structurale;
• sa contribuie la dezvoltarea politicilor SSPH.

c) sarcini legate de oferirea de informatii si consultanta persoanelor cu handicap si/ sau familiilor lor.

O concluzie generala este ca ISTPH-urile nu erau concentrate pe calitatea institutiilor ci pe detalii administrative. Referitor la furnizarea de informatii si consultanta s-a constatat ca aceasta informatie este disponibila foarte rar sub forma de pliante si brosuri.

Personalul ISTPH era deseori multidisciplinar, dar majoritatea erau pregatiti pentru sarcinile administrative. Si mai important, ISTPH-urile nu erau echipate sau in pozitia de a efectua inspectii independente ale serviciilor. Standardele de calitate necesare acestor sarcini nu erau pe atunci   disponibile.

Separarea sarcinilor ISTPH-urilor in sarcini de furnizare de servicii si sarcini de inspectie a fost subliniata in mod special, precum si necesitatea unei pozitii mai putin dependenta de SSPH (Autoritate Nationala in loc de Secretariat de Stat in subordinea Ministerului Sanatatii). In particular, ONG-urile 'traditionale' (nevazatori, surzi) s-au aratat ingrijorate de consecintele descentralizarii extreme si ale reorganizarii infrastructurii nationale asupra activitatilor lor. Din partea 'noilor' ONG-uri s-a constatat dorinta de a fi recunoscute ca parteneri si de a fi implicate in procesul de reintegrare. Multe dintre organizatii au aratat ca ar fi foarte multumite sa contribuie activ la acest proces. De asemenea, si-au exprimat dorinta de a obtine mai mult ajutor, de ex. informare si instruire si prin elaborarea de standarde de calitate pentru serviciile comunitare. Mai mult, legislatia ar trebui modificata in asa fel incat sa le permita executarea de sarcini publice

Politica la nivel judetean

In practica obisnuita a inspectoratelor se acorda putina atentie aspectelor legate de metodologia si calitatea muncii si se acorda o atentie mare activitatilor administrative si de inregistrare. Personalul inspectoratelor se plangea de schimbarile rapide de legislatie, ceea ce le punea sub o mare presiune munca zilnica.

Cea mai mare parte a inspectoratelor nu au un sediu conform necesitatilor. In multe cazuri lipseau atat spatiul necesar cat si accesibilitatea pentru persoanele cu handicap. Comunicarea trebuia imbunatatita atat intre inspectorate cat si intre inspectorate si SSPH. Nevoia de schimburi de idei si experienta era esentiala.

Fiecare judet avea un Departament de Protectie a Copilului. Anumite judete considerau ca este necesara infiintarea unor departamente similare pentru persona cu handicap, care sa aiba atat sarcini de suport cat si sarcini de dezvoltare de politici. A fost sugerata in timp combinarea celor doua departamente.

Asistenta in domeniul veniturilor si masurile de protectie speciala au aratat ca egalizarea sanselor pe termen lung va duce la transformarea persoanelor cu handicap din beneficiari ai asistentei sociale in cetateni obisnuiti cu drepturi si obligatii.

In situatia economica actuala a Romaniei, este nevoie in continuare de o protectie sociala speciala a persoanelor cu handicap. Aceasta protectie se realizeaza in principal prin acordarea unei alocatii sociale speciale.

Consideram ca aceasta alocatie ar trebui sa asigure conditii minime de calitate a vietii (cel putin salariul minim pe economie). Sistemul acordarii globale de facilitati (gratuitati in transportul CFR si local, abonamente radio TV. abonamente telefonice etc.) a trebuit adaptat la necesitatile individuale si sociale. O solutie posibila a fost cuantificarea acestor „necesitati” in bani, sub forma bugetului complementar.

Reforma institutionala (dezinstitutionalizarea) – era imperios necesara.

Existau, in Romania postdecembrista, persoane cu handicap internate in:

Centre de recuperare si reabilitare apartinand de SSPH - pentru copii si adulti;

Camine-scoala apartinand de MEN;

Camine de ingrijire si asistenta apartinand de SSPH sau MMPS;

Spitale neuropsihiatrice si sectii de neuropsihiatri sectii de distrofici si pentru bolnavi SIDA apartinand de Min. Sanatatii;

Spitale de psihiatrie apartinand de Ministerul Sanatatii;

Centre de integrare prin terapie ocupationala apartinand de SSPH;

Centre de plasament apartinand Agentiei Nationale de Protectie a Drepturilor Copilului.

Unele din acestea erau institutii rezidentiale de tip camin spital. Altele au dezvoltat servicii rezidentiale de tip centru familial sau locuinta protejata.

Calitatea vietii asistatilor din aceste instituitii era  scazuta si in ele domina conceptia pur medicala asupra handicapului.

Majoritatea erau institutii mari cu peste 100 de asistati cu probleme diverse si adesea incompatibile. Erau frecvente:

lipsa standardelor minime de viata si ale infrastructurilor, accesibilitatilor si facilitatilor;

lipsa unui ambient de tip familial;

lipsa de personal calificat;

lipsa unei programari structurate pentru imbunatatirea nivelului functional al rezidentilor;

lipsa de materiale si mijloace educationale;

abuzul asupra rezidentilor.

Prevenirea institutionalizarii era si este in continuare - deosebit de importanta. Pentru aceasta este imperios necesar sa se creeze servicii de sprijin a vietii independente in familie precum si servicii rezidentiale pe baze comunitare de tip familiar, atat pentru copii cat si pentru adultii cu handicap. Experienta demonstreaza ca prevenirea institutionalizarii, indeosebi pentru copii este mai eficienta, inclusiv din punct de vedere economic.

Pe termen scurt a fost elaborat si implementat un program urgent de restructurare institutionala pentru institutiile existente, de catre SSPH, Ministerul Sanatatii, MFN, Agentia Nationala de Protectie a Drepturilor Copilului in colaborare cu experti internationali. Acest program a urmarit:

Stabilirea clara a obiectivelor si a mandatului fiecarei institutii in acord cu spiritul Regulilor Standard;

Stabilirea criteriilor de admitere in institutii evitandu-se amalgamarea cazuisticii;

Elaborarea si asigurarea standardelor  minime de viata in institutii;

Schimbarea conceptiei manageriale a acestor institutii in concordanta cu orientarile din politica internationala din domeniul dizabilitatii. S-a trecut de la abordarea strict medicala la una interdisciplinara, cu accent pe crestere calitatii vietii asistatilor;

S-a reechilibrat structura de personal in institutii din perspectiva abilitarii si integrarii persoanelor au handicap (cresterea numarului de personal specializat in functiile de: asistenti sociali, instructori de ergoterapie, terapeuti ocupationali. kinetoterapeuti, pedagogi de recuperare, logopezi, profesori de educatie speciala, pedagogi, etc.). S-a acordat atentie selectionarii si motivarii personalului; (sistem coaching) in cadrul institutiei. Pregatirea profesionala a personalului s-a facut din perspectiva reformei sistemului de protectie a persoanelor, cu handicap in sensul demedicalizarii maxime a serviciilor catre persoana asistata, a diversificarii serviciilor, si a deschiderii institutiei catre comunitate;

S-au intocmit si aplicat planuri de interventie individualizate pentru fiecare asistat bazate pe nevoile si potentialul fiecaruia. Scopul planurilor a fost atingerea potentialului maxim al fiecarui individ;

S-au initiat programe de training profesional a personalului din institutii.

Transformarea unitatilor existente din unitati de tip pasiv de internare si supraveghere medico-sociala a personalului cu handicap in institutii active. Transformarea unitatilor existente in unitati care duc o politica activa de integrare socio-profesionala a persoanelor cu handicap; stabilirea unei legaturi puternice si permanente cu familia persoanei aflate in ingrijirea si monitorizarea acestei legaturi de catre specialistii in domeniu isi propun ca rezultat cresterea gradului de  integrare sociala prin dezinstitutionalizare.

Pe termen lung institutiile vor fi treptat transformate tinzandu-se spre desfiintarea lor. Ca un obiectiv pe termen lung va fi realizat un plan individualizat pentru o inchidere treptata a institutiilor rezidentiale de stat. Acest lucru va fi posibil doar cand se va oferi o alta alternativa de ingrijire in cadrul comunitatii. Personalul care lucreaza in aceste institutii va fi reinstruit astfel incat sa-si poata pastra slujba facand fata necesitatilor noului mediu. Se va pregati o retea de specialisti care sa evalueze cazurile care vor fi integrate in comunitate si sa asigure legatura intre institutie si serviciile pe baze comunitare.

Aceste alternative vor duce la cresterea calitatii vietii rezidentilor si la reducerea substantiala a costurilor.

Sistemul alternativ de asistenta a persoanelor cu handicap a cuprins infiintarea de centre de zi pentru persoane cu handicap, locuinte protejate pentru adulti, scoli, gradinite si clase speciale cu program de zi. ateliere protejate, centre de orientare profesionala si formare, centre de abilitare, servicii rezidentiale de tip familial, plasamentul familial, adoptia, etc. Sistemul alternativ s-a dezvoltat in parteneriat cu ONG-urile.

Nu se vor mai infiinta institutii noi ci se va sprijini infiintarea serviciilor alternative pe baze comunitare si se va accentua prevenirea institutionalizarii. Treptat se va diminua numarul de asistati din institutiile actuale si va descreste numarul de institutii. Pe termen lung aceasta va duce la o diminuare a costurilor.

Institutul National pentru Studii si Strategii privind Problematica Persoanelor cu Handicap (INSSPPH) a avut un rol aparte in promovarea integrarii persoanelor cu handicap intr-o societate fara discriminari.

Principala activitate a INSSPH era de a studia literatura si alte surse secundare, in timp ce fondurile pentru deplasari si expertiza, pentru activitate de teren a actualului personal lipseau. Personalul INSSPH era  format din 40 de persoane, dintre care 15 erau in principal cercetatori, cu o experienta medicala. Doar putini aveau experienta practica. INSSPH mentinea legaturi de lucru cu Universitatea din Bucuresti.

Un produs apreciat al INSSPH este Ghidul Asistentului Personal al persoanei cu handicap. Manualul are un continut predominant medical si practic. Standardele de calitate pentru institutii sunt in curs de elaborare. INSSPH publica bianual revista 'Societate si Handicap', cu continut in engleza si franceza.

Pentru a deveni mai independent fata de SSPH si ISTPH-uri in colectarea informatiilor si datelor, INSSPH trebuie sa efectueze mai multa cercetare de teren. Oricum, bugetul pentru deplasari nu era suficient iar abilitatile personalului erau insuficiente.

Definitia handicapului este mai degraba larga in Romania (si in conflict cu definitia din Clasificarea Internationala a Dizabilitatii si Handicapului).

Ca sa fie recunoscut drept persoana cu handicap, oricine trebuia sa mearga la Comisia de Expertiza Medicala (CEM). Odata recunoscut ca atare, ISTPH elibera un certificat de handicap care permitea obtinerea unui ajutor specific. Criteriile de obtinere a certificatului erau vagi.

Intre timp, Clasificarea Internationala a Dizabilitatii si Handicapului a fost inlocuita de Clasificarea Internationala Functionala. In timp ce prima clasificare se adresa in special limitarii individului ca persoana cu handicap, abordarea CIF acorda mai multa atentie restrangerilor la care este supusa persoana cu handicap in contextul social. Ultima abordare include toate persoanele cu handicap fizic sau mental, bolnavi cronici (inclusiv cei fara handicap vizibil, cum ar fi epilepsia, afectiuni cardiace, astma, hemofilia, fibroza chistica si alte afectiuni) precum si pe cei cu probleme psihice sau psihiatrice. Nu toate persoanele cu handicap sunt inregistrate de ISTPH-uri. Un numar necunoscut de persoane cu handicap se afla 'ascunse' la domiciliu.

In practica obisnuita a inspectoratelor se acorda putina atentie aspectelor legate de metodologia si calitatea muncii si se acorda o atentie mare activitatilor administrative si de inregistrare. Personalul inspectoratelor se plangea de schimbarile rapide de legislatie, ceea ce le punea sub o mare presiune munca zilnica.

Cea mai mare parte a inspectoratelor nu aveau un sediu conform necesitatilor. In multe cazuri lipseau atat spatiul necesar cat si accesibilitatea pentru persoanele cu handicap. Comunicarea trebuie imbunatatita atat intre inspectorate cat si intre inspectorate si SSPH. Nevoia de schimburi de idei si experienta era substantiala. Comunicarea trebuia imbunatatita atat intre inspectorate cat si intre inspectorate si SSPH. Nevoia de schimburi de idei si experienta era substantiala.

Fiecare judet avea un Departament de Protectie a Copilului. Anumite judete considerau ca este necesara infiintarea unor departamente similare pentru persona cu handicap, care sa aiba atat sarcini de suport cat si sarcini de dezvoltare de politici. A fost sugerata de asemenea si combinarea celor doua departamente.

Exista nevoia de mai multe servicii pentru grupurile de tineri cu handicap ce depasesc varsta de 18 ani, in special de locuinte protejate. Noile proiecte ar trebui sa se dezvolte in comunitati mici si nu in orase mari. In acelasi timp, o cooperare mai larga cu alte servicii sociale si comunitare ar trebui incurajata.

Prin intrarea in vigoare a Legii nr. 76/2002, angajatorii au fost incurajati sa incadreze in munca persoane cu handicap. Astfel, daca incadreaza pe perioada nedeterminata absolventi din randul persoanelor cu handicap, au dreptul, pentru fiecare persoana, la o suma lunara reprezentand 1,5 salarii minime brute, timp de 18 luni. Angajatorii au obligatia sa mentina raporturile de munca cu acestia cel putin 3 ani. De asemenea, angajatorii care aveau sub 100 de angajati si incadrau in munca, pe perioada nedeterminata, persoane cu handicap, primeau, lunar, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare persoana angajata, o suma egala cu un salariu minim brut, cu obligatia mentinerii raporturilor de munca cel putin 2 ani.

Potrivit prevederilor O.U.G. nr. 102/99 privind protectia speciala si incadrarea in munca a persoanelor cu handicap, agentii economici care au cel putin jumatate din angajati persoane cu handicap platesc 5% impozit pe profit. Actul normativ mai prevede posibilitatea de a infiinta unitati protejate, special organizate si amenajate astfel incat sa raspunda necesitatilor persoanelor cu handicap. Unitatile protejate pot fi: agenti economici, care au cel putin jumatate din angajati persoane cu handicap; sectii, ateliere sau alte structuri fara personalitate juridica din cadrul agentilor economici sau al organizatiilor neguvernamentale, care au contabilitate proprie si cel putin jumatate din angajati persoane cu handicap; asociatii si fundatii fara scop lucrativ, constituite de cel putin o persoana cu handicap: persoana cu handicap autorizata sa desfasoare activitati economice independente.

Conform legii, unitatile protejate beneficiaza de urmatoarele facilitati:

• plata unui impozit pe profit de 5%;
• scutirea de la plata taxelor vamale pentru importurile de materii prime, materiale, semifabricate, utilaje si parti componente, necesare in procesul de productie, inclusiv de produse necesare pentru protectia speciala a persoanelor cu handicap;
• agentii economici care au peste 100 angajati au obligatia de a incadra persoane cu handicap, intr-un procent de cel putin 4% din numarul total de angajati.

Persoanele cu handicap angajate cu contract individual de munca trebuie sa li se asigure toate adaptarile si inlesnirile necesare pentru inlaturarea oricaror impedimente in activitatea pe care o desfasoara.