Organizarea si gestiunea serviciilor publice - adiministratia publica

Organizarea si gestiunea serviciilor publice

Administratie publica Caracteristicile administratiei publice centrale Caracteristicile administratiei publice locale

Principii de organizare si functionare ale SUP Principii fundamentale si principii de actiune. Intreprinderea publica. Clasificarea intreprinderilor publice

Gestionarea SP. Gestiunea directa Gestiunea delegata. Interventia parteneriala

Administratie publica

-Prin administratie publica se intelege ansamblul organelor care, pe baza legii si in executarea acesteia, realizeaza actiuni specifice, de interes general. Conceputa ca un sistem de organizare, administratia publica este alcatuita dintr-o serie de componente bine structurate, cu atributii diferite, care conlucreaza intre ele.

-Admnistratia publica are ca scop realizarea unor interese generale ale statului sau ale unei colectivitati distincte, recunoscute de catre stat. Prin scopul sau, administratia publica este strans legata de: - puterea legiuitoare care ii circumscrie obiectul; - puterea judecatoreasca, ale carei hotarari sunt aplicate si executate adeseori in sfera administratiei publice; - puterea executiva, fara, insa, a se identifica cu aceasta.

-Activitatea desfasurata de acestea are in vedere organizarea si asigurarea executarii, precum si executarea in mod concret a legilor.

-Finalitatea ei presupune satisfacerea unor nevoi si interese generale ale colectivitatii umane prin asigurarea unei bune functionari a serviciilor publice si prin executarea unor prestatii catre particulari, executare ce se realizeaza de catre autoritatile statale sau de catre autoritatile autonome alese.

-Intr-un spatiu socio-economic se face distinctie intre:

-administratia publica centrala, care cuprinde entitatile cu atributii la nivel national si

-administratia publica locala, care cuprinde entitatile cu atributii la nivel judetean/local.

Caracteristicile administratiei publice centrale

A. Administratia este dublu-subordonata: in primul rand, dreptului legii (care stabileste obiectivele, ii formeaza limitele, ii impune respectarea unor garantii – „administratia, o a doua magistratura“, V. Lascar) si, in al doilea rand, Guvernului (care-i stabileste factorii superiori de conducere si ii furnizeaza mijloacele necesare).

B. Administratia este ierarhizata si ordonata: ierarhizarea administrativa inspirata din ierarhia militara este necesara pentru a asigura coeziunea si disciplina administratiei. Ea permite Guvernului sa-i cunoasca activitatile, iar in cadrul propriei structuri, faciliteaza transmiterea ordinelor prin verigile succesive, repartizarea responsabilitatilor si supravegherea executarii.

Numai intr-un cadru ierarhic se poate exercita puterea de comanda si control si se poate asigura disciplina. Puterea derivata din ierarhie se manifesta asupra functionarilor numiti si asupra actelor emise de autoritatea inferioara.

C. Controlul in administratie poate fi:

administrativ, efectuat fie din interiorul administratiei, fiind legat direct de puterea ierarhica, fie din exterior acolo unde exista libertati publice si un liber exercitiu al suveranitatii populare;

*-juridic, caz in care este asociat ideii puterii suverane de control, care este delegata tribunalelor.

Aspectul juridic se manifesta in verificarea legalitatii deciziilor administrative, dar nu in ceea ce priveste oportunitatea acestora.

D. Administratia este remunerata, civila, laica, egalitara

- Pentru munca depusa, functionarii publici sunt remunerati cu salariu, din bugetul public;

- Nevoile publice, altele decat cele pe care le implica apararea nationala, sunt satisfacute prin intermediul administratiei civile.

Peste tot, in tarile democratice, administratia este laica, pentru ca ea foloseste un personal care nu intervine direct pentru asigurarea unor nevoi religioase; in unele state, insa, in mod exceptional, cultul religios are caracter de serviciu public.

- Administratia publica este egalitara, in sensul ca furnizeaza servicii tuturor, in mod egal, fara a face distinctie de origine, rasa, apartenenta politica, principiu care nu este intotdeauna si peste tot aplicabil.

- Formalismul si birocratia sunt proprii oricarei administratii, ceea ce difera este numai gradul in care acestea se manifesta, trebuind evitate exagerarile care ar putea avea ca rezultat instaurarea unui regim nedemocratic.

E. Administratia are un caracter de continuitate si necesita din ce in ce mai mult cunostinte specifice

Pe de o parte, administratia este realizata de catre reprezentanti alesi ai populatiei, de catre functionari temporari, dar mai ales de catre functionari permanenti care formeaza corpuri de functionari si care-i confera administratiei un caracter de continuitate.

Totodata, ansamblul activitatilor si serviciilor publice pe care administratia le presteaza trebuie realizat in mod neintrerupt.

F. Administratia este structurata vertical si orizontal

- Vertical, ea este divizata in servicii si grupe de servicii Astfel, de exemplu, administratia centrala este impartita pe ministere, care au urmatoarele verigi componente: departamente, directii, servicii si birouri. De asemenea, ministerele pot avea in subordine directii la nivel teritorial (judetean). Alaturi de ministere exista institutii publice, agentii independente, societati nationale sau corporatii publice, cu serviciile din cadrul lor.

Structurarea pe orizontala se regaseste atat in administratia centrala, cat si in administratia teritoriala de stat si administratia locala.

G. Administratia publica este intr-o continua expansiune: de peste o jumatate de secol, in toate tarile lumii, administratia se dezvolta, se extinde: exista o crestere evidenta a serviciilor publice. Pretutindeni statul intervine din ce in ce mai mult in viata natiunii.

Caracteristicile administratiei publice locale

Administratia publica locala din Romania este reglementata, in principal, de:

Constitutie si de Legea nr. 215/2001 (modificata prin legea 286/2006) a administratiei publice locale. Exista multe alte reglementari care completeaza sau detaliaza cadrul legal in care se desfasoara activitatea autoritatilor locale. Dintre acestea putem aminti legile: Bugetului de Stat, finantelor publice, finantelor publice locale, contenciosului administrativ, serviciilor comunitare de utilitati publice, privind regimul constructiilor, protectiei mediului etc.

-In organizarea si functionarea administratiei publice locale opereaza o serie de caracteristici specifice (principii), pe care se intemeiaza administratia publica din unitatile administrativ - teritoriale din Romania, continute de Legea 215/2001 si descrise in continuare.

1. Principiul autonomiei locale Conform art. 3, alin 1 „prin autonomie locala se intelege dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona, in numele si in interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta, treburile publice'.

2.Principiul descentralizarii serviciilor publice. Este un principiu esential al autonomiei locale si consta in organizarea, functionarea, controlul si desfiintarea serviciilor publice de catre autoritatile administratiei locale. Principiul descentralizarii prezinta doua forme: descentralizarea teritoriala si descentralizarea tehnica.

3.Principiul eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale.

Consiliile locale si judetene, precum si primarii si Consiliul Generai al Municipiului Bucuresti se aleg prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Viceprimarii, presedintele si vicepresedintii consiliului judetean se aleg prin vot indirect.

4. Principiul consultarii cetatenilor in solutionarea problemelor locale de interes deosebit. Problemele care sunt discutate intotdeauna in sedinta publica si in legatura cu care primarul poate propune consultarea cetatenilor prin referendum sunt:

- bugetul local;

- administrarea domeniului public si privat al comunei sau al orasului;

- participarea la programe de dezvoltare judeteana, regionala, zonala sau de cooperare transfrontaliera;

- organizarea si dezvoltarea urbanistica a localitatilor si amenajarea teritoriului;

- asocierea sau cooperarea cu alte autoritati publice, organizatii neguvernamentale, persoane juridice romane sau straine.

-Autoritatile administratiei publice locale pot infiinta servicii publice in conditiile Legii nr. 215/2001 in orice domeniu de activitate. Pentru functionarea normala a oricarei comunitati, sunt necesare o serie de activitati specifice de interes general, cum ar fi

alimentarea cu apa, transportul de energie termica, distribuirea gazelor, canalizare, salubritate etc.

-Infiintarea serviciilor publice este atributul exclusiv al autoritatilor deliberative, respectiv al consiliilor locale, iar organizarea si functionarea lor constituie atributul autoritatilor executive, adica al prefectilor si primarilor.

-In categoria serviciilor publice locale se includ:    

• servicii publice cu caracter statal;    
• serviciile comunitare (infiintate la nivel local, dar si judetean);
• servicii comunitare de utilitati publice;       
• alte servicii publice locale (care nu fac parte din categoria serviciilor comunitare de utilitati publice);
• servicii publice comerciale;
• serviciul public pentru activitati culturale.

Principiile in serviciilor publice si clasificarea intreprinderilor publice

ANALIZA: Importanta guvernarii corporative ANALIZA: Regulamentul, directiva decizia; Recomandari, avize - izvoare secundare de drept

Principii fundamentale si principii de actiune

-Principiile prezentate in continuare se adauga celor deja mentionate (v. Tema 2), respectiv: universalitatea, flexibilitatea.

-Chiar si in cazul in care gestiunea este asumata de catre o intreprindere privata, definitia precizeaza obligatiile serviciilor publice care au la baza o serie de principii privind finalitatile si misiunile acestora, grupate in doua categorii:

*principii fundamentale ale serviciilor publice;

*principii de actiune ale serviciilor publice.

A. Principiile fundamentale

1. Principiul egalitatii

Acesta instituie obligativitatea de a nu se face nici o diferenta intre utilizatori in ceea ce priveste accesul la serviciile publice, cat si in ceea ce priveste serviciul oferit in sine.

2. Principiul neutralitatii      

Neutralitatea garanteaza liberul acces al tuturor cetatenilor fara discriminare, la serviciile publice.

3. Principiul continuitatii

Continuitatea impune permanenta serviciilor esentiale pentru viata sociala (politie, pompieri), a serviciilor medicale (spitale), a serviciilor de comunicare si a anumitor servicii tehnice (electricitate, gaz, apa etc). Ea implica ca toate serviciile publice sa functioneze intr-o maniera regulata, fara intreruperi, in afara celor prevazute de reglementarile in vigoare, si in functie de nevoile si asteptarile utilizatorilor.

B. Principiile de actiune

1. Transparenta si responsabilitate. Toti utilizatorii dispun de dreptul de informare asupra actiunii serviciilor publice si acestea au obligatia de a informa utilizatorii intr-o maniera sistematica; transparenta trebuie conceputa ca o conditie a dialogului si concertarii, dar si ca un instrument de control al actiunii serviciilor catre utilizator.

Simplificare si accesibilitate. Existenta unor proceduri si texte de lege clare si usor de inteles constituie garantia statului referitoare la neutralitatea si respectarea legii in conditii identice pentru toti, in functie de situatia fiecaruia. Efortul de simplificare si transparenta administrativa reprezinta un factor esential al relatiei serviciilor publice cu utilizatorii.

Participare si adaptare. Cei care lucreaza in cadrul serviciului public, precum si utilizatorii, trebuie sa gaseasca si sa consacre cai pentru a coopera mai activ in vederea imbunatatirii acestuia.

Incredere si fiabilitate. Utilizatorul are dreptul la aparare juridica si la fiabilitate in relatiile sale cu administratia si cu serviciile publice. Aceasta inseamna ca statut trebuie sa stabileasca clar modalitatile si conditiile de functionare a serviciilor publice, precum si regulile dupa care sunt efectuate prestatiile.

Intreprinderea publica

Notiunea generala a unitatii economice prestatoare de servicii publice - producatoare de bunuri publice este intreprinderea publica - unitate cu personalitate juridica, neconstituita exclusiv pe baza capitalului privat si care se raporteaza la autoritatea statului. Trasatura comuna tuturor intreprinderilor publice este raportarea lor de principiu la dreptul privat si mai ales la dreptul comercial. Regula se aplica tuturor aspectelor activitatii lor.

-Personalul intreprinderilor este compus din salariati supusi dreptului muncii.

-Caracterul public al intreprinderilor publice antreneaza anumite exceptii in aplicarea dreptului privat:

1) Anumiti conducatori sunt numiti si revocati prin decizie administrativa;

2) Intreprinderii ii pot fi atribuite anumite prerogative de putere publica;

3) Intreprinderea publica este supusa, pe de alta parte, unor reguli care-i delimiteaza libertatea de actiune;

4) Problema proprietatii asupra bunurilor intreprinderii nu se pune in aceiasi termeni ca in cazul intreprinderii private. Este important sa se stie daca masa bunurilor pe care ea le pune in executie reprezinta proprietatea sa sau a statului;

5) Intreprinderea publica este supusa unor numeroase controale administrative si financiare.

Clasificarea intreprinderilor publice

In clasificarea intreprinderilor publice se opereaza cu doua criterii:

A. Dupa gradul de implicare in gestionarea serviciilor publice distingem: intreprinderi care asigura si intreprinderi care nu asigura gestionarea unui serviciu public. Atunci cand intreprinderea gireaza un serviciu public, creste ponderea dreptului public in cadrul regimului ei juridic.

B. Dupa regimul juridic al intreprinderii distingem doua tipuri de intreprinderi, derivate unul din societatea anonima de drept privat (banci si asigurari, intreprinderi nationalizate, intreprinderi constituite in „societati de stat” sau „societati nationale”), celalalt din institutia publica.

-Un element de complexitate suplimentar rezulta din faptul ca societatile economice mixte, cu toate ca rezerva un loc capitalului privat, sunt considerate ca veritabile intreprinderi publice atunci cand persoanele publice detin majoritatea capitalului. In aceste societati, supuse in principiu dreptului societatilor comerciale, faptul ca statul detine el singur sau ca majoritar capitalul a redus la o simpla afirmatie aplicarea dreptului privat. Practic, organismele de conducere sunt aproape identice, copiate fidel dupa cele ale societatilor private: fie un consiliu de administratie si un presedinte general, simplu organ de executie conform majoritatii statuturilor, dar detinator, practic, al unor puteri foarte largi, fie un director si un consiliu de supraveghere. In Romania, dupa anul 1989 s-au conturat urmatoarele trei tipuri de intreprinderi publice, conform acestui criteriu:

1. Regiile autonome: au personalitate juridica si, ca atare, functioneaza pe baza de gestiune si autonomie financiara, dar sub autoritatea consiliilor locale. Aceasta particularitate determina o serie de consecinte juridice pe care consiliul local trebuie sa le aiba in vedere.

2. Societatile comerciale (de SP) pe actiuni sau cu raspundere limitata: infiintate in temeiul Legii 15/1990 care si-au inclus in patrimoniu terenurile sau imobile cu terenurile aferente. Ca si regiile autonome, societatile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale au anumite particularitati (multe aspecte sub autoritatea administratiei publice locale), care le disting de societatile cu capital privat. In ceea ce priveste situatia societatilor comerciale prestatoare de servicii publice, distingem urmatoarele situatii:

a) societatile comerciale infiintate in temeiul Legii 15/1990 care si-au inclus in patrimoniu imobilele cu terenurile aferente. Trebuie mentionat faptul ca administratia locala nu a primit in schimb nici macar o actiune din capitalul social al acestor societati. Prin privatizarea acestora administratia locala a pierdut orice drept de control (cazul fostelor ICRAL-uri transformate in societati comerciale);

b) societatile comerciale infiintate de administratia publica locala cu capital integral public: actionarul unic este consiliul local care, la randul sau, numeste consiliul de administratie si directorul. Numirea conducerii se face politic (nu pe criterii profesionale), din organele de conducere fac parte functionari din primarie (nespecialisti) iar eficienta unei societati comerciale subordonate total administratiei este aceeasi ca in cazul regiilor autonome, adica slaba;

c) societatile comerciale cu capital majoritar privat in care autoritatile administratiei publice detin un anumit numar de actiuni. In aceste cazuri administratia isi pastreaza un drept de veto numai in ceea ce priveste strategia societatii (fara a interveni in actul de conducere, tehnic sau executiv).

Institutii (stabilimente) publice:  persoane de drept public create special pentru a asigura satisfacerea interesului general, au personalitate juridica distincta fata de stat sau de colectivitatile locale, dispun de patrimoniu si de buget propriu si pot incheia contracte in nume propriu.

-Coordonarea activitatii lor poate fi facuta in doua feluri:

*prin reprezentantii consiliului local in organul de conducere al institutiei sau prin contractul cu institutia publica, caz in care managerul/consiliul de administratie al institutiei actioneaza prin drepturi si obligatii de natura contractuala si raspund material, civil sau penal, dupa caz. La nivel national functionarea SP este caracterizata de „tutela administrativa“, adica de obligatia conducerii institutiei de a obtine aprobarea pentru deciziile pe care le adopta, fie de la ministerul de resort, fie de la Ministerul de Finante.

-Institutiile publice functioneaza dupa principiul specializarii, care le interzice sa desfasoare activitati care nu au legatura cu obiectul/misiunea lor asa cum este definit in actul lor constitutiv. In practica, institutiile publice nu pot desfasura activitati pur administrative pentru a-si realiza scopul si ca atare desfasoara activitati comerciale sau industriale complementare.

4. Intreprinderile publice concesionare: este in principal cazul intreprinderilor specializate in producerea si distribuirea de electricitate si gaz. In majoritatea tarilor dreptul de administrare a unor astfel de servicii este incredintat unor intreprinderi in baza conditiilor stipulate precis intr-un caiet de sarcini, care contine atributii, conditii de fixare a tarifelor, obligatii de virare a unor subventii de catre concedent, de plata a redeventelor catre concesionar etc.).

5. Grupurile publice: fenomenul care caracterizeaza in cea mai mare masura evolutia intreprinderilor publice este formarea, in jurul unei intreprinderi publice-mama, a unor filiale si subfiliale care formeaza un grup public.

6. Intreprinderile economice mixte: societati anonime ai caror actionari sunt in parte agenti privati, si, respectiv, persoane publice care devin astfel asociate in procesul de gestiune.

7. Agentiile economice specializate: autoritatile administratiei publice locale pot asigura prestarea unor servicii prin intermediul unor agentii infiintate intr-un anumit domeniu.

Gestiunea serviciilor publice

-Gestiunea SP arata modul de asigurare a perenitatii SP, mijloacele specifice care permit concilierea exigentelor pe termen scurt cu cele pe termen lung, ansamblul de tehnici de control si organizare a SP, management, administrare.

-O privire generala asupra gestiunii SP arata ca se disting trei grupuri de situatii: gestiunea directa, gestiunea delegata si formula parteneriatelor.

Gestiunea directa (regia simpla si regia depersonalizata).

-Se poate vorbi de gestiune directa atunci cand o autoritate locala ia in responsabilitatea sa organizarea si functionarea unui serviciu public. Acesta se afla in competenta sa si, in aceasta ipoteza, nici o persoana juridica de drept public sau privat nu se poate interpune intre serviciul public si colectivitate. Se poate vorbi de doua tipuri de gestiune directa: regia simpla si regia depersonalizata.

A. Regia simpla: un serviciu public gestionat in regie simpla este cel in care autoritatea locala, care a decis crearea serviciului sau careia legea i-a incredintat aceasta responsabilitate, isi asuma direct functionarea serviciului astfel incat acesta se confunda total cu aceasta colectivitate, iar serviciul nu apare decat sub forma unei activitati a acestei colectivitati. Ca urmare, regia simpla nu are nici personalitate juridica distincta de cea a colectivitatii si nici autonomie financiara.     

Aceasta implica urmatoarele caracteristici:

- deciziile privind functionarea si organizarea serviciului sunt adoptate de catre organul deliberativ si organul executiv al colectivitatii;

- mijloacele financiare ale serviciului sunt furnizate de catre bugetul general al colectivitatii in care intra si din eventualele venituri obtinute de pe urma serviciului.

- personalul serviciului este recrutat dintre functionarii colectivitatii;

- bunurile serviciului apartin domeniului public si privat al colectivitatii.

-Aceste caracteristici pun in evidenta controlul total al colectivitatii asupra serviciului respectiv.-Deci, gestiunea in regie simpla permite organelor colectivitatii sa-si impuna fara intermediar conceptiile lor privind gestiunea serviciilor publice, conceptii pe baza carora ei au fost alesi de catre cetateni.

B. Regia depersonalizata: acest mod de gestiune apare in cazul serviciilor publice comunale care nu dispun de personalitate, dar care au autonomie financiara si organe de gestiune proprii, care vin in sprijinul autoritatilor reprezentative ale colectivitatii.

-Aceasta metoda de gestiune prezinta urmatoarele caracteristici:

- se confunda intotdeauna, din punct de vedere juridic, cu autoritatea administrativa in subordinea careia se afla;

- colectivitatea care a creat serviciul detine controlul asupra gestiunii sale;

- este prevazuta cu autonomie financiara, constituind un organism de gestiune cu o pozitie individuala in cadrul colectivitatii. Regia dispune de un buget distinct de bugetul general al colectivitatii acesta fiind votat de catre organul deliberativ al acesteia;

- organizarea este relativ complexa intrucat, fiind creata de catre organul deliberativ al colectivitatii, regia este administrata, sub autoritatea organelor executive si deliberative ale acesteia, de catre un consiliu de exploatare si un director desemnati de catre organul executiv, la propunerea organului deliberativ.

-In cadrul unei asemenea regii, atributiile de gestionare a serviciilor publice sunt repartizate intre urmatoarele autoritati: organele deliberative si executive ale colectivitatii; consiliul de exploatare; directorul regiei.

Gestiunea delegata

-Acest tip de gestiune exista atunci cand colectivitatea locala, care a creat serviciul public,

decide sa incredinteze gestiunea acestuia unei persoane publice sau private distincta de

colectivitatea locala. Persoana care gestioneaza, in general o persoana juridica, se interpune intre serviciul public si colectivitate. Colectivitatea nu poate interveni in functionarea serviciului, dar isi pastreaza competenta de a controla daca gestionarul respectiv isi realizeaza sarcinile in conformitate cu cerintele interesului general.

-Exista doua tehnici de delegare a gestiunii unui serviciu de interes local: delegarea unilaterala si delegarea contractuala.

-Delegarea unilaterala este rezultatul unui act juridic unilateral (lege, act administrativ) prin care unei persoane publice sau private i se incredinteaza gestionarea unui serviciu public, de cele mai multe ori de natura administrativa. Aceasta forma de delegare se poate face catre o persoana publica sau catre o persoana privata:

a) delegarea unilaterala catre o persoana publica - Regia autonoma: serviciul public este incredintat unei institutii publice, adica unei persoane juridice de drept public, creata prin lege sau de catre organul deliberativ al colectivitatii locale.

-Un asemenea mod de gestiune are urmatoarele caracteristici:

- serviciul public este incredintat unilateral unui organism public care are personalitate juridica si autonomie financiara, deci o persoana juridica distincta de colectivitatea locala.

- regia autonoma nu poate gestiona decat serviciul public sau serviciile publice limitativ definite pe care colectivitatea i le incredinteaza (principiul specializarii se opune competentei generale a colectivitatii teritoriale); aceasta gestiune se realizeaza sub controlul colectivitatii;

- conducerea serviciului este asigurata de catre organe proprii, respectiv consiliul de administratie (organ deliberativ) si directorul (organ executiv) care dispun de competenta de a intocmi acte juridice unilaterale si de a incheia contractele necesare pentru functionarea serviciului respectiv; aceste organe sunt numite direct sau indirect de catre autoritatea locala deliberativa;

- regia autonoma dispune de un buget propriu supus principiilor echilibrului si contabilitatii publice.

-Regia autonoma este, in general, rezervata serviciilor publice industriale si comerciale. Avantajele cele mai importante ale regiei autonome, ca mod de gestiune locale sunt urmatoarele:

- autonomia gestiunii administrative si financiare a serviciului public fata de colectivitatea care l-a creat si care nu intervine direct in functionarea sa;

- supletea gestiunii in cazul serviciilor publice industriale si comerciale;

- eficienta in gestiune datorita specializarii regiei autonome.

-Delegarea unilaterala catre o persoana privata: este deseori utilizata la nivelul serviciilor publice nationale, mai ales pentru serviciile publice administrative, pe care legea le incredinteaza unei persoane juridice de drept privat fara ca, in prealabil, sa fie incheiata o conventie intre cel care deleaga si cel care este delegat.

-Delegarea unilaterala catre o persoana privata este rareori intalnita atunci cand este vorba despre serviciile publice locale deoarece o colectivitate locala nu dispune de posibilitatea de a impune unei persoane private gestiunea unor asemenea servicii.

Delegarea contractuala: autoritatea locala, competenta sa creeze un serviciu, decide sa incredinteze gestiunea acestuia – pe baza de contract - unei persoane distincte de colectivitate. Conventia incheiata intre colectivitatea care deleaga si persoana delegata constituie un contract administrativ in care se concretizeaza acordul partilor si modalitatile financiare ale delegarii.

Aceste contracte sunt insotite de caiete de sarcini in care sunt definite drepturile si obligatiile partilor cu scopul de a asigura o functionare a serviciului potrivit principiilor

generale ale serviciilor publice (continuitate, adaptare constanta, egalitatea in fata serviciului public, transparenta).

-Delegarea contractuala poate fi incredintata unei asociatii care sa gestioneze anumite activitati, cum ar fi cele culturale, sportive, turistice, privind alimentatia scolara etc. Asociatia de drept privat asigura o mare suplete in functionare, permite administrarea serviciului de catre persoane direct interesate in gestiunea sa si le permite acestora sa beneficieze de un regim fiscal avantajos. Cu toate acestea, formula nu corespunde serviciului de natura comuna si sunt cazuri in care colectivitatile locale nu-si asuma intotdeauna obligatiile asociatiilor pe care le-au delegat.

-In practica economica si sociala se disting mai multe modalitati de delegare contractuala a serviciilor publice: concesionarea, arendarea, regia interesata si geranta.

Concesionarea: conventia cea mai clasica de concesionare a serviciului public, in cadrul careia autoritatea administrativa locala insarcineaza o intreprindere exterioara sa

gestioneze serviciul public pe o perioada de timp bine determinata, pe riscul si raspunderea acesteia, intreprinderea concesionara fiind remunerata din tarifele platite de catre utilizatorii serviciilor.

-Concesionarea prezinta urmatoarele caracteristici:

- imputarea riscurilor asupra concesionarului: concesionarul se angajeaza sa asigure buna functionare a serviciului public pe cheltuielile sale, asumandu-si inclusiv pericolele si riscurile ce rezulta din realizarea serviciului respectiv;

- realizarea investitiilor initiale de catre concesionar;

- remunerarea concesionarului de catre utilizatori;

- mentinerea unui control public de catre administratia care a facut concesionarea:

- durata contractului este stabilita de la inceput, conform legii, daca aceasta exista.

Arendarea arendarea reprezinta un mod de gestionare a serviciului public in cadrul caruia autoritatea administrativa remite unei intreprinderi exterioare un echipament pe care aceasta urmeaza sa-l exploateze pe riscul si raspunderea sa. In legislatia romaneasca, arendarea este o modalitate care nu este permisa decat in cazul terenurilor.

-Caracteristicile arendarii sunt prezentate in continuare. 

- Imputarea riscurilor asupra concesionarului: cel care arendeaza gestioneaza serviciul pe riscul sau si suporta eventualele pericole.

- Realizarea investitiilor initiale de catre concesionar: cel care arendeaza nu finanteaza investitiile initiale ca in cazul concesiunii, colectivitatea punandu-i la dispozitie sub o anumita forma serviciile la cheie. Cel care arendeaza are obligatia de a plati o taxa pentru utilizarea instalatiilor apartinand colectivitatii.

- Remunerarea concesionarului de catre utilizatori: intreprinderea percepe tarifele platite de catre beneficiarii prestatiei, varsand o taxa fixa la bugetul local, diferenta dintre tarif si taxa constituind remunerarea sa.

- Mentinerea unui control public de catre administratia care a facut concesionarea: colectivitatea trebuie sa verifice in permanenta daca cel care arendeaza face in mod constant operatiile de intretinere si reparatii si isi indeplineste obligatiile

financiare care ii revin.

- Durata contractului: cel care arendeaza nu este implicat in amortizarea investitiilor (instalatiilor), de aceea durata contractului are in vedere o durata mult mai scurta decat in cazul concesionarii.

Regia interesata si geranta: reprezinta acele metode de gestiune in cadrul carora autoritatea locala deliberativa insarcineaza o intreprindere exterioara sa asigure gestionarea serviciului, dar conservandu-si responsabilitatea financiara.

-Regia interesata si geranta prezinta urmatoarele caracteristici:

- colectivitatea isi pastreaza responsabilitatea generala a serviciului;

- colectivitatea suporta cheltuielile financiare si determina conditiile de functionare, dar nu asigura gestiunea zilnica a acestuia, ea fiind incredintata unui responsabil sau unui gerant;

- nu exista o relatie financiara directa intre intreprinderea exterioara si utilizatori intrucat colectivitatea locala este responsabila cu perceperea tarifelor de la beneficiarii serviciilor.

-Interventia parteneriala

Parteneriatele se manifesta ca moduri de gestiune locala atunci cand o colectivitate locala participa, in mod voluntar, la o actiune hotarata de catre colectivitate insasi sau de catre stat, aceasta avand o incidenta directa asupra dezvoltarii zonei sale. Se disting:

-Cooperarea intercomunala: colectivitatile locale se pot uni pentru a exercita in comun o anumita competenta atribuita lor de catre lege. Se poate spune ca aceasta cooperare intercomunala constituie un prim exemplu de gestiune parteneriala.

-Gruparile de interes public: interventia parteneriala se deruleaza, de asemenea, si printr-o gestiune partajata prin lege intre mai multe colectivitati locale, implicand, eventual, si statul, fiind cu atat mai bine administrata daca persoanele publice competente, deci interesate, accepta sa actioneze ca parteneri. Drept exemple pot fi citate domeniile: scolar, cultural, sportiv, al turismului, al luptei impotriva calamitatilor etc.

-Parteneriatul in alte sectoare de activitate

-Interventia parteneriala a cunoscut o dezvoltare substantiala in sectoarele de activitate sau de competente care implica, in principal, interventia statului, dar nu sunt lipsite de importanta nici cele pentru dezvoltarea colectivitatilor locale (invatamant superior, transporturi feroviare, cai nationale de comunicatie etc).

-In concluzie, buna gestionare a intereselor unei colectivitati locale nu se limiteaza numai la cautarea celor mai performante moduri de exploatare a serviciilor publice care tin de competenta sa, ea implica, de asemenea, ca aceasta colectivitate, ori din proprie initiativa, ori la cererea statului sau a altei persoane publice sau chiar particulare, sa accepte sa joace, mai ales in plan financiar, rolul de partener in situatia in care actiunea administrativa formeaza un tot si nu se supune unui proces de divizare in mai multe parti.