Metode, tehnici si instrumente manageriale in administratia publica

METODE, TEHNICI SI INSTRUMENTE MANAGERIALE IN ADMINISTRATIA PUBLICA

Una din componentele managementului administratiei publice, care dobandeste o importanta majora in conditiile actuale, o reprezinta metodele, tehnicile si instrumentele manageriale (fig.2). Aeasta evolutie se explica prin amplificarea orientarii spre functionalitate si profitabilitate a administratiei publice, trecerea managementului administratiei publice intr-o proportie din ce in ce mai mare de la faza descriptiv-explicativa la faza normativ-aplicativa.

Metoda, in general, poate fi definita ca procedeul sau ansamblul de procedee folosite pentru realizarea unui scop; o modalitate sistematica de cercetare si transformare a realitatii obiective; o maniera de a proceda.

Metoda (grecescul methodos – cale, mod de expunere, urmarire, itinerar) reprezinta un mod de cercetare, de cunoastere si de transformare a realitatii. Metoda reprezinta aspectul teoretic activ al stiintei, care jaloneaza calea dobandirii de cunostinte noi. Preocupata de reflectarea veridica a fenomenelor studiate, metoda isi asigura un caracter stiintific si o eficienta practica in abordarea realitatii. In stiinta, metoda ia nastere prin conversiunea domeniului teoretic enuntativ in indicatii asupra modului cum trebuie abordat obiectul pentru a se obtine cunostinte autentice.

In managementul administratiei publice, metoda este o structura de ordine, un program dupa care se regleaza actiunile practice si intelectuale in vederea atingerii unui scop. Orice metoda are un caracter instrumental, ce ne apare ca o modalitate de interventie, de informare, de interpretare, de actionare.

Metoda in general, si metoda experimentala in special, recurge la combaterea de relatii, la tehnici imprumutate din alte domenii, la metode ipotetice, ajungand astfel (ca in tehnica) la constructii si inovatii de obiecte si de interrelatii functionale, deci la creatie.

In managementul administratiei publice, metoda reprezinta modul in care se desfasoara procesul managerial cu scopul de a se pune in actiune factorii umani, materiali si financiari pentru obtinerea rezultatelor preconizate de catre manager.

Metoda manageriala reprezinta un ansamblu de cai, reguli si procedee cu ajutorul carora functionarul public exercita managementul administratiei publice prin atragerea intregului personal al institutiei. Necesitatea metodelor manageriale este dictata de dinamica problematicii manageriale a administratiei publice, metodele fiind legate nemijlocit de scopul urmarit de catre functionarul public.

Scopul metodelor manageriale consta in optimizarea folosirii capacitatii de munca a functionarului public, in eficientizarea comportamentului si actiunii si in antrenarea intregului personal la atingerea obiectivelor institutiei publice.

Principalele metode, tehnici si instrumente manageriale sunt przentate mai jos:

Continutul metodelor manageriale este redat de succesiunea de miscari, solutii, imprejurari si conditii favorabile activitatii concepute de functionarul public.

Metodele manageriale se deosebesc in functie de continut, modul de aplicare in practica, domeniul de utilizare, obiectivul urmarit si caracterul acestuia.

Rezulta deci ca, in administratia publica, metoda manageriala reprezinta modalitatea in care functionarul publuc realizeaza procesul managerial, transformand informatiile in actiune, cu ajutorul deciziilor, prin armonizarea resurselor cu cerintele si urmarind rezultatele maximale.

In plan tipologic, D. Brezoianu[1], prin rapoarte la obiectivele urmarite, grupeaza metodele aplicabile in administratia publica in 3 categorii, care sunt acceptate si de catre A. Androniceanu[2] si redate in figura pe care o reproducem in continuare.

ESEU: Dezvoltare regionala - test grila ESEU: Politicile de solidaritate, politici sociale si coeziunea europeana

Principalele metode utilizate in managementul public

( dupa A. Androniceanu, 1999)

Metode manageriale operative

Una din componentele managementului administratiei publice care capata in conditiile acutale o importanta deosebita o reprezinta metodele manageriale operative. Acesrea au o aplicare mai extinsa si mai eficace in managementul administratiei publice si pot fi grupate dupa cum urmeaza:

Managementul pe baza de plan

Aceasta metoda manageriala poate fi definita ca ansamblul proceselor prin care se stabilesc indicatorii ce exprima obiectivele institutiei si a principalelor subsisteme componente, precum si resursele alocate pentru realizarea lor in conditii de profitabilitate si eficienta sociala.

Ritmul accelerat al schimbarilor, interactiunea din ce in ce mai stransa a diferitelor sisteme ale institutiei, unele efecte negative neasteptate ale dezvoltarii resurselor obliga pe functionarul public sa ia in considerare din ce in ce mai multi factori interni si externi in planificarea activitatii institutiei si, in acest fel, sa orienteze procesul de planificare catre abordarea integrala a tuturor activitatilor autoritatii respective.

In aplicare, aceasta metoda manageriala ia in considerare toate activitatile si realizeaza corelatia optima intre obiectivele generale ale sistemului institutiei – mediu si obiectivele specifice ale autoritatii.

Managementul pe baza de plan se bazeaza pe prognoza sistemului institutiei – mediu. Obiectivele generale, stabilite in concordanta cu prognoza mediului si resursele disponibile, conditioneaza la randul lor elaborarea strategiilor alternative si alegerea unei strategii optime. In acest scop, se apleleaza la un numar insemnat de tehnici si anume: tehnicile de programare optima, cele de stimulare, balantele, drumul critic, tehnicile de ierarhizare, tabelele de dezvoltare a tendintelor, tehnica scenariilor, tehnica arborilor de relevanta, analiza influentei reciproce si altele.

Managementul pe baza de bugete

Conceputa in S.U.A. in 1929, metoda a fost adoptata in Europa dupa cel de-al doilea razboi mondial. In prezent, la aceasta metoda apeleaza indeosebi practicienii, deoarece pe aceasrta cale se reuseste sa se asigure o stransa legatura intre profit, activitatea de productie sau prestatie si organizarea manageriala. De fapt, in economia de piata, instrumentul consacrat pentru a se obtine rezultate financiare cat mai ridicate este bugetul. Efectele practice ale bugetului depind insa de componenta si stabilitatea managementului institutiei.

Principiile fundamentale ale managementului prin bugete au fost stabilite de catre W.D. Knight si E.H. Weinwurm[3] si pot fi redate astfel:

participarea, inteleasa ca mijloc de stimulare a personalului de a participa activ si constructiv la solutionarea problemelor institutiei, in general, si la cele de planificare si control, in special;

realismul, ca necesitate si mijloc de asigurare a unei relatii clare intre nivelurile prevazute in bugete si considerentele de ordin subiectiv;

flexibilitatea necesara n procesul de implementare a bugetului in sistemul managerial.

In practica, exista si se utilizeaza mai multe tipuri de bugete si anume:

bugetul continuu sau glisant, conceput pe o perioada sub un an si care se actualizeaza in permanenta pe baza realizarilor din luna expirata si a cerintelor specifice ale lunilor urmatoare;

bugetul periodic se incheie pe un an si se defalca in bugete semestriale, trimestriale si lunare;

bugetul-proiect, conceput in legatura cu realizarea unui proiect care in nici un caz nu are legaturi cu anumite intervale de timp;

bugetul de responsabilitati;

bugetul operational;

bugete fixe sau variabile.

De regula, un buget include o suma de indicatori sintetici financiarl, la care se atasaza schemele de fundamentare necesare. In conceperea lui, bugetul este sistematizat pe responsabilitati si pe activitati sau programe.

In Franta, bugetul general se bazeaza pe centralizarea datelor din doua tipuri de bugete:

bugetul principal, format din bugetul de desfacere, bugetul de productie, bugetul de aprovizionare, bugetul investitiilor si bugetul financiar;

bugetul anexa, care se refera la cheltuielile de productie, cheltuielile de desfacere si cheltuielile generale[4].

Instrument esential de planificare si control al executiei financiare, bugetul indeplineste urmatoarele functii:

functia de planificare financiara;

functia de control a executiei financiare;

functia de asigurare a echilibrului financiar.

In esenta, bugetul reprezinta instrumentul cu ajutorul caruia functionarul public fundamenteaza si infaptuieste deciziile, isi asuma raspunderi pentru utilizarea eficienta a resurselor, controleaza nivelul veniturilor, cheltuielilor si profitului.

Managementul prin bugete se bazeaza pe sistemul bugetar, are un caracter prin excelenta economic si poate exprima politica autoritatii publice, foloseste etalonul banesc, permite exprimarea reala a muncii, defalca costurile si localizeaza cheltuielile. Prin toate acestea el releva finalitatea economica a institutiei si a componentelor ei, mobilizand eforturile in vederea sporirii eficientei economice si sociale.

Managementul pe baza de obiective

Managementul prin obiective a fost generat de necesitatea ordonarii actiunilor si a realizarii unei diviziuni riguroase a muncii manageriale. Aceasta metoda se bazeaza pe determinarea riguroasa a obiectivelor pana la nivelul executantilor, care participa nemijlocit la stabilirea lor. Metoda mai are in vedere corelarea stransa a recompenselor si a sanctiunilor cu nivelul realizarii obiectivelor stabilite. De asemenea, metoda se bazeaza pe individualizarea bugetelor de cheltuieli pe principalele subdiviziuni organizatorice si, in special, pe centrele de activitate.

Asa cum subliniaza H. Heyvaert si F. Martou[5], notiunea de obiecte este comuna tuturor organizatiilor si membrilor acestora. Obiectivele reprezinta un element definitoriu al oricarui sistem organizat, cu ajutorul carora se contureaza deziderate, scopuri pe care un grup sau un individ se straduiesze sa le realizeze cu anumite mijloace si intr-o anumita perioada.

Referindu-se la obiectivele bine alese, William Hill[6] considera ca acestea trebuie sa se caracterizeze prin urmatoarele:

sa calauzeasca modul de actiune si sa fie suficient de explicite pentru a sugera anumite tipuri de actiuni;

sa sugereze mijloace pentru a masura si controla eficienta activitatii economice si sociale;

sa fixeze niveluri mobilizatoare de atins;

sa constituie un ansamblu coerent, un sistem de obiective (fig.4);

sa se bazeze pe posibilitatile si restrictiile interne si externe.

Componentele managementului prin obiective

Componentele principale ale managementului prin obiective sunt urmatoarele:

sistemul de obiective al institutiei, care cuprinde ansamblul obiectivelor fundamentale, derivate de gradul 1, derivate de gradul 2, specifice si individuale, agregate complex si armonios pe verticala sistemului manageraial al autoritatii respective;

programele de actiuni, pe ansamblul institutiei si pe fiecare subdiviziune organizatorica principala;

calendarele de termene;

bugetele;

metodele manageriale si de executie;

instructiunile cu privire la conceptia managerului pentru realizarea obiectivelor.

Procesul de concepere si implementare a managementului prin obiective implica urmatoarele etape principale[7] prezentate in figura de mai jos:

determinarea obiectivelor fundamentale ale institutiei;

stabilirea obiectivelor derivate, specifice si individuale;

elaborarea programelor de actiuni, a calendarelor de termene, a bugetelor de venituri si cheltuieli si a listei metodelor;

adaptarea corespunzatoare a structurii organizatorice si a sistemelor decizional si informational la cerintele realizarii obiectivelor;

urmarirea realizarii obiectivelor, cu adoptarea de decizii cu caracter profilactic sau corectiv;

evaluarea realizarii obiectivelor si recompensarea personalului.

Ca principale avantaje ale managementului prin obiective retinem:

asigurarea unui realism pronuntat si concret in in stabilirea obiectivelor;

amplificarea nivelului de motivare a personalului si de participare la realizarea obiectivelor;

dezvoltarea unui climat de creativitate;

promovarea larga a autocontrolului;

diminuarea sarcinilor de supraveghere si imbunatatirea utilizarii timpului managerului;

cresterea responsabilitatii pentru realizarea obiectivelor;

cresterea eficientei intregii activitati a institutiei si a satisfactiei personalului.

Managementul pe baza de sistem

In administratia publica aceasta metoda reprezinta felul in care se desfasoara procesul managerial pentru a pune in actiune factorii umani, materiali si financiari de care dispune institutia in vederea obtinerii unor anumite rezultate, managementul pe baza de sistem presupune integrarea tuturor resurselor existente in cadrul unui sistem, definirea elementelor sistematizarii, simplificarea procesului managerial si de reglare, analiza, ingineria si managementul sistemelor.

Managementul pe baza de sistem are urmatoarele trasaturi:

considera institutia ca un tot unitar, cu autonomie functionala, personalitate juridica, fondurim cu intrari proprii pe care le transfera in procesul de munca in iesiri necesare mediului, pe baza comenzilor pe care le-a emis;

urmareste definirea cadrului general de desfasurare a activitatii institutiei;

ssigura semiindependenta subsistemelor, care sunt legate de obiectivele generale si participa la adoptarea si executia deciziilor;

urmareste doua rezultate: de integrare a tuturor resurselor existente in cadrul unui sistem orientat spre rezolvarea de obiective, de reglare a sistemului respectiv in vederea desfasurarii unor actiuni eficiente;

foloseste in mare masura instrumentul matematic, tehnica electronica de calcul si solicita extinderea sistemelor de informatica.

Aplicarea metodei presupune respectarea urmatoarelor conditii:

existenta unei conceptii de ansamblu clare, obiectivele si domeniile de aplicare sa fie precis definite, iar cooperarea sa fie foarte bine organizata;

in vederea mentinerii si dezvoltarii starii de sistem sa se antreneze un personal cu o inalta competenta, fiecare component urmand sa fie temeinic studiat de catre manager si ajutoarele sale;

sa se asigure cunoasterea si evaluarea obiectivelor de atins, in care scop sa se apeleze la definirea nivelului de performanta, la analiza raportului dintre situatia interna si factorii de mediu, sa se contureze relatiile cu sistemele supraordonate si cele de colaborare;

sa se asigure subsistemelor domenii proprii pentru datele de intrare-iesire si sa posede procese automanageriale.

Managementul prin rezultate

Managementul prin rezultate poate fi definit ca un mod de a asigura desfasurarea si evaluarea activitatii functionarului public, potrivit realizarii obiectivelor proprii pe termen lung sau scurt si concordantei acestora cu obiectivele generale ale institutiei. Aceasta metoda permite functionarului public sa-si concentreze eforturile asupra problemelor care reclama in special atentia sa. Functionarul public este cel care fixeaza obiectivele si tot el este cel care, comparand rezultatele obtinute, se poate alerta cand se produc abateri si poate interveni cu masuri corective de redresare.

Ca avantaje ale managementului prin rezultate retinem:

ofera posibilitatea de a planifica activitatea institutiei pe functii si niveluri ierarhice;

inlesneste controlul managerial, prin aceea ca prin control se compara rezultatele obtinute cu cele ce trebuiau atinse;

permite o folosire eficace a personalului, deoarece il orienteaza spre atingerea obiectivelor unitatii:

in concordanta cu evaluarea rezultatelor se face salarizarea personalului care, de data aceasta, este justa si mobilizatoare;

asigura eficacitatea personalului dupa un rezultat, dupa munca depusa pentru atingerea lui;

contribuie la dezvoltarea functionarului public.

Ca etape ale managementului prin rezultate subliniem:

etapa I, de pregatire a actiunii;

etapa a II-a de analiza a conditiilor, in care se stabileste modalitatea precizarii obiectivelor si scopul lor (descriere, indicarea avantajelor, exemplificarea modului de masurare), se definesc performantele si raspunderile, se prezinta materialele elaborate pentru aplicarea de metode, se fixeaza programul de lucru si actiunile viitoare;

etapa a III-a, proiectarea, care incepe cu tratarea sistemica a obiectivului si rezultatului pe domenii de activitati si pe ansamblul institutiei, se definitiveaza obiectivele, rezultatele si planul de realizare a acestora, sistemul de informare si control, se difuzeaza o lista de produse si lucrari cu privire la managementul prin rezultate;

etapa a IV-a, implementarea si evaluarea, se infaptuieste pe baza unui program (obiectivele, raspunderile, modul de inregistrare a rezultatelor, controlul, repartizarea si evaluarea rezultatelor), se evalueaza rezultatele si se opereaza modificari in formularea obiectivelor, dupa care se face o apreciere generala asupra perioadei de aplicare si se apreciaza rezultatele definitive.

Pentru a se obtinere rezultatele asteptate, este necesar sa fie respectate o serie de conditii si anume:

metoda sa se aplice numai in urma unei analize temeinice si a unei proiectari riguroase;

sa se respecte succesiunea operatiilor (determinarea zonelor de rezultate-cheie, precizarea standardelor cantitative si calitative de realizat pentru fiecare din zonele-chieie, stabilirea informatiilor ce vor fi prezentate managerului, campul de activitate si raspundere ce se incredinteaza subalternilor pentru obtinerea rezultatelor);

rezultatele preconizate sa fie formulate precis si realist si pe masura  posibilitatilor sa fie cuantificate;

sa se asigure coerenta necesara intre obiective si rezultate;

stabilirea rezultatelor sa se faca dupa criteriul importantei si sa aiba semnificatie univoca atat pentru manager cit si pentru subalterni;

sa se concentreze atentia asupra actiunilor celor mai profitabile, care permit sa se efectueze si masurarea rezultatelor intermediare si sa faciliteze colaborarea la toate nivelurile;

sa se obtina o motivatie generala pentru participarea la rezultate concrete si cat mai profitabile.

Managementul prin produs sau serviciu

Necesitatea si utilitatea managementului prin produs este impusa de scurtarea duratei de viata a produsului si prestatiilor, generata de numerosi factori dintre care esentiali ne apar urmatorii: descoperirile, inventiile, inovatiile, accelerarea fluxului de marfuri pe piete.

Ca trasaturi ale metodei retinem:

tridimensionalitatea (legatura verticala, legatura orizontala, legatura oblica) generata de aparitia unei noi dimensiuni in structura de organizare si a relatiilor create in institutie, prin aparitia legaturii oblice si care introduce relatiile de tip oblic si a treia categorie de autoritate, cea prescriptiva, care vizeaza identificarea obiectivelor si strategiilor pentru produs, obtinerea si alocarea resurselor pentru toate fazele, urmarirea planurilor si programelor ce privesc produsul;

aparitia politicii de produs sau de serviciu, care consta in:

determinarea genului, calitatii, cantitatii si pretului produsului sau serviciului;

definirea caracteristicilor, structurii tehnice si comerciale;

adaptarea produsului sau prestatiei la schimbarile de pe piata interna si externa.

definirea strategiri institutiei si punerea ei de acord cu dinamismul productiei si pietei.

Metoda se caracterizeaza, in principal, prin aceea ca managerul se produs sau serviciu asigura organizarea, coordonarea si gestiunea globala a tuturor activitatilor privind prestatia, din momentul conceperii ei pana la scoaterea din functiune. Folosirea managementului prin produs sau serviciu presupune crearea in cadrul structurii organizatorice a functiei de manager de produs sau grup de produse, care au ponderea cea mai mare in valoarea productiei marfa si a profitului.

Aplicarea managementului prin produs sau serviciu comporta cinci etape:

numirea managerului de produs si stabilirea atributiilor, autoritatii si responsabilitatii acestuia;

elaborarea de catre managerul de produs a variantelor de strategii privind produsul gestionat;

alegerea strategiei produsului de catre Adunarea Generala a Actionarilor si elaborarea planului;

coordonarea realizarii produsului prin colaborarea managerului de produs cu celelalte compartimente si subunitati productive ale institutiei;

pregatirea si fundamentarea propunerilor privind scoaterea din functiune a unor prestatii si asimilarea de noi produse sau servicii.

Managementul prin produs sau serviciu prezinta urmatoarele avantaje:

asigura o fundamentare mai completa si o finalizare superioara si realista a deciziilor strategice ale institutiei;

creaza conditii mai bune pentru desfacerea produselor si sporirea profitului pe produs sau serviciu;

contribuie la descongestionarea unor compartimente functionale;

se asigura o mai buna coordonare intre compartimente;

se creeaza conditii si posibilitati pentru orientarea managementului autoritatii publice spre innoirea si adaptarea produselor la cerintele beneficiarilor interni si externi.

Managementul prin exceptie

In administratia publica, managementul prin exceptie se caracterizeaza prin:

considerarea procesului managerial ca proces distinct, deoarece potrivit ca sistem, atat la intrari cat si la iesiri, elementele caracteristice sunt informatiile;

cere sa se transmita managerului, prin tehnologia informationala, numai acele informatii cu caracter de exceptie, care reprezinta abateri de la planuri, programe, norme sau obiective prestabilite;

procedurile metodei sesizeaza si raporteaza abaterile, nu in mod programat ci atunci cand apar;

informatiile care reflecta abateri pozitive si negative circula pe verticala sistemului managerial in mod selectiv;

autoritatea decizionala fiind foarte precis delimitata, fiecarui conducator i se stabilesc valorile abaterilor pentru care este imputernicit sa ia decizii si cele pentru care este imputernicit sa anunte pe manager;

scopul principal al metodei este sa simplifice procesul managerial permitand managerului sa se ocupe de acele probleme care au nevoie de interventia sa;

Aplicarea managementului prin exceptie in administratia publica implica urmatoarele etape:

definirea obiectivelor, normelor si celorlalte elemente ce stabilesc activitatea institutiei, cu sublinierea nivelurilor cantitative finale precum si a celor intermediare;

precizarea tolerantelor variatiilor posibile de la valorile planificate, precum si a nivelurilor abaterilor de la care informatiile urmeaza sa conduca la declansarea luarii de decizii sau la transmiterea abaterilor catre manager;

compararea realizarilor cu nivelurile planificate;

adoptarea deciziilor in vederea inlaturarii abaterilor.

Managementul prin exceptie foloseste numeroase tehnici, dintre care retinem: graficele Gantt, Pert si cele dinamice mixte; comparatiile fundamentale; diagramele periodice de tendinta, schema cerintelor de masuri si altele.

Principalele avantaje ale managementului prin exceptie sunt:

contribuie la economisirea timpului managerilor de nivel mediu si superior prin degrevarea lor de prelucrarea informatiilor ce nu necesita decizii din partea lor;

largeste zona de actiune a managerului;

reduce frecventa luarii deciziilor, asigura utilizarea eficienta a personalului calificat;

contribuie la identificarea problemelor critice in vederea solutionarii lor;

furnizeaza criterii calitative si cantitative pentru aprecierea situatiilor si a functionarilor publici.

Ca dezavantaje subliniem:

pot apare riscuri in cazul netransmiterii abaterilor semnificative si neactualizarii limitelor tolerantelor stabilite;

necesita un sistem complex de observare si raportare;

unii factori ai activitatii in institutie, in special compartimentul uman, sunt greu si uneori chiar imposibil de masurat. Cu toate acestea, managementul prin exceptie aduce venituri si comoditate functionarului public.

Pe langa aceste metode in managementul administratiei publice se utilizeaza si:

managementul prin colaborare si cooperare;

managementul participativ pe baza de obiective;

managementul prin delegare;

managementul prin informatii si comunicari;

managementul prin alternative;

managementul prin consimtamant.

1.8. Managementul pe baza de proiecte

Aceasta metoda manageriala este specifica managementului unor mari institutii de administratie publica, ce au de realizat lucrari complexe, dar clar precizate si care necesita o colaborare ampla si multidisciplinara.

Managementul pe baza de proiecte implica o serie de conditii de care depinde aplicarea si rezultatele metodei respective:

stabilirea scopului, continutului, costurilor si termenelor la lucrarile de realizat;

evitarea incarcarii proiectului;

formarea personalului insarcinat cu conducerea si executia proiectului, care sa posede pregatirea necesara si sa aiba capacitatea de confruntare cu starile de risc, atat pe timpul executiei lucrarii cat si in cadrul trecerii la o alta lucrare;

delimitarea sarcinilor pe formatii si compartimente si insusirea de catre personalul acestora a semnificatiei, locului si rolului ce le revin in cadrul proiectului.

Aplicarea managementului prin proiecte presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

etapa I, de definire a proiectului, in care se formeaza obiectivul si continutul lucrarii, se evidentiaza activitatile ce urmeaza sa se realizeze pe parcursul proiectului si se contureaza problemele privitoare la organizare, raspunderi, timp, costuri si efecte;

etapa a II-a, de organizare manageriala, in care se numeste conducatorul de proiect, se stabileste forma de structura organizatorica in care se va realiza proiectul ( organizarea de tip individual sau ierarhic, organizarea de tip stat major, organizarea de tip combinat), se intocmeste un catalog al raspunderilor;

etapa a III-a de realizare a proiectului si de mentinere a echilibrului in interior, care cuprinde mai multe faze (planificarea sau programarea, alocarea resurselor, incarcari, experimentari, executii partiale, urmarirea si controlul fiecarei subactivitati);

etapa a IV-a, de lichidare a proiectului si de dizolvare a echipei, in care se intocmeste documentatia privitoare la rezultate si darea de seama contabila, se compara cheltuielile, termenele si alte specificatii, se intocmesc fisele de apreciere a personalului care a participat la proiect.