Institutiile evului mediu romanesc

INSTITUTIILE EVULUI MEDIU ROMANESC

Prin institutie intelegem un ansamblu de reguli care reglemeteaza diverse domenii ale vietii sociale.Institutiile evului mediu romanesc cuprinde in mare parte institutia domniei.Aceasta institutie este institutia esentiala a statului feudal fiind reprezentat de reprezentantul domnitorului.Este cunoscut sub denumirea de voievod iar pentru Transilvania pincipe.

Notiunea de domn provine din latinescul dominus(calitatea de proprietar al tarii).Alegerea domnitorului in spatiul orthodox romanesc avea la baza principiul ereditar, domnitorul fiind ales dintre fiii sau fratii domnitorului decedat.In situatia in care titularul tronului murea si mostenitorul direct era minor,pe perioada minoratului, mama acestuia prelua tronul.Copii erau considerate majori de la varsta de 15 ani insa incepand din secolul XVI aceasta regula nu se mai respecta.Titularul functiei domnesti trebuia sa fie integru din punct de vedere fizic.Titularul era detinatorul puterii politice,seful aparatului administrative,comandantul supreme al armatei,seful bisericii(nu trebuie inteles ca avea un control absolut asupra organizarii interne bisericesti),puterea lui era absoluta dar nu si despotica.

Puterea politico-juridica a domnului era limitata,legile nescrise limitand puterea.

A existat o stransa legatura intre durata domniilor,cu cat domniile au fost indelungate,cu atat dezvoltarea economic-sociala a fost mai mare.

Pana in secolul al-XVI-lea a existat o dominant in raporturile cu boierimea.Apar gruparile boieresti,grupari care isi impun propriile puteri.

Datorita acestui aspect, pe de-o parte, si in raport cu o bogata doctrina, rezultat al unei practici excesive in aplicarea acestei institutii, pe de alta parte, din considerente didactice, vom incepe analiza pornind de la dispozitiile initiale in materie.

Astfel, potrivit art.114 din Constitutia din 1991: “(1).Parlamentul poate adopta o lege speciala de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante in domenii care nu fac obiectul legilor organice. (2). Legea de abilitare va stabili, in mod obligatoriu, domeniul si data pana la care se pot emite ordonante. (3). Daca legea de abilitare o cere, ordonantele se supun aprobarii Parlamentului, potrivit procedurii legislative, pana la implinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage incetarea efectelor ordonantei. (4). In cazuri exceptionale, Guvernul poate adopta ordonante de urgenta. Acestea intra in vigoare numai dupa depunerea lor spre aprobare la Parlament. Daca Parlamentul nu se afla in sesiune, el se convoaca in mod obligatoriu. (5). Aprobarea sau respingerea ordonantelor se face printr-o lege in care vor fi cuprinse si ordonantele ale caror efecte au incetat potrivit alineatului 3.”

Din analiza acestor prevederi, rezulta ca, ordonantele Guvernului pot fi de doua feluri: simple si de urgenta.

Ordonantele simple sau legale se adopta intotdeauna in baza unei legi de abilitare care contine doua elemente obligatorii si un element facultativ.

Cele doua categorii de dispozitii obligatorii privesc perioada de abilitare si domeniile in care se pot adopta ordonantele, domenii care nu pot intra in sfera legii organice, domenii identificate prin eliminare, sfera legilor organice fiind expres si limitativ prevazuta in art.73 alin.(3) din Constitutia republicata. Elementul facultativ lasat la libera apreciere a parlamentarilor se refera la supunerea acestora, spre aprobare Parlamentului.

Desi, norma constitutionala nu contine vreo precizare expresa in acest sens, in practica de stat s-a format regula abilitarii Guvernului, pe perioada vacantei parlamentare. Nimic nu opreste insa, ca Parlamentul sa abiliteze Guvernul sa adopte ordonante si in timpul sesiunilor sale.

In varianta initiala a Constitutiei, ordonantele de urgenta sau constitutionale trebuiau adoptate doar in cazuri exceptionale si intrau in vigoare numai dupa depunerea lor spre aprobare la Parlament, iar daca acesta nu se afla in sesiune, trebuia convocat in mod obligatoriu.

Spre deosebire de ordonantele simple care se supun aprobarii Parlamentului, numai daca legea de abilitare o cere, ordonantele de urgenta se supun toate, fara exceptie aprobarii forului legislativ, situatie ramasa neschimbata si in urma revizuirii.

In urma dezbaterii, Parlamentul poate adopta o lege de aprobare a ordonantei in forma initiala (situatia cea mai convenabila sub aspectul efectelor juridice dar si cea mai rar intalnita in practica), o lege de aprobare cu modificari si completari a ordonantei (situatia cea mai frecvent intalnita in practica) sau o lege de respingere a ordonantei (practica intensificata mai ales, in ultimii ani).

O problema controversata, care a dus la conturarea a doua pozitii fundamental opuse in randul autorilor de drept public privea posibilitatea adoptarii de ordonante de urgenta in materia legii organice. Dupa cum vom vedea, aceasta problema a fost rezolvata ca urmare a revizuirii.

Pe scurt, in absenta unor precizari exprese, printr-o interpretare per a contrario a dispozitiilor art.114 alin.(4) din Constitutia din 1991, o parte a specialistilor s-a pronuntat in favoarea admiterii acestei posibilitati, incurajata fiind in timp si de pozitia ado

Momentul de criza maxima in Tarile Romane a avut loc in sec XVIII-lea,epoca fanariotica reprezentand perioada de maxima decadere.

In Evul Mediu principalul etalon al puterii era pamantul,proprietate arabila.

A existat in cadrul institutiei,cancelaria care era locul unde se elaborau documentele oficiale.Actele de proprietate emise de catre cancelar aveau expresia” sa-i fie lui Uric cu tot venitul”