Pentru a desfasura
activitatea de transport in regim de taxi, autovehiculele trebuie sa fie
agreate de Registrul Auto Roman (RAR). Pentru eliberarea certificatului de
agreare, autovehiculele trebuie sa indeplineasca o serie de conditii, in
functie tipul transportului in regim de taxi: transport de persoane sau
transport de marfuri. Certificatul
se elibereaza contra cost si trebuie vizat anual de catre RAR.
Pentru transportul persoanelor in regim de taxi,
RAR va agrea doar autoturisme dotate cu portiere de acces si de evacuare in
dreptul fiecarei banchete sau fiecarui scaun pentru clienti, dupa caz, cu
spatiu corespunzator transportului bagajelor de mana, si care nu pot transporta
mai mult de 4 persoane, in afara conducatorului auto.
Totodata, autoturismele trebuie sa indeplineasca
cumulativ o serie de conditii
a) are
inspectia tehnica periodica in termen de valabilitate, conform prevederilor
legale;
b) este
dotat cu aparat de taxat in stare de functionare, care corespunde prevederilor
Legii nr. 38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de
inchiriere, cu modificarile si completarile ulterioare;
c) este
dotat legal cu statie radio de emisie-receptie, in cazul taxiurilor autorizate
pentru localitatile in care exista servicii de dispecerat, sau cu telefon
mobil, in cazul taxiurilor autorizate pentru celelalte localitati;
d) este
dotat cu lampa taxi in stare de functionare, conform prevederilor Legii nr.
38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere, cu
modificarile si completarile ulterioare, omologata de RAR;
e) are
linia mediana orizontala a caroseriei, de regula sub nivelul geamurilor,
marcata pe partile laterale de o banda dubla de carouri tip sah avand culori
alternative alb si negru, de dimensiuni 3 x 3 cm, pe o lungime egala cel putin
cu latimea portierelor;
f) caroseria
are culoarea galbena, in totalitate sau cel putin incepand cu partea de
deasupra benzii duble tip sah, daca prin hotarare a consiliului local,
respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti,
nu s-a stabilit o alta culoare;
g) are
aplicat pe fiecare portiera din spate cate un ecuson care contine urmatoarele
elemente:
- localitatea de autorizare;
- tipul transportului,
respectiv: TAXI;
- termenul de valabilitate a
autorizatiei taxi sau a copiei conforme, dupa caz;
- numarul de ordine al
autorizatiei taxi sau al copiei conforme, dupa caz;
- numarul de inmatriculare al
autoturismului pentru care s-a eliberat autorizatia taxi sau copia conforma,
dupa caz. Aceasta prevedere nu se aplica la prima agreare a autoturismului;
h)
are inscrise pe portierele din fata valorile tarifelor de distanta (lei/km)
practicate pe timp de zi si pe timp de noapte, modelele si dimensiunile acestor
inscriptionari fiind stabilite prin hotarare a consiliului local, respectiv a
Consiliului General al Municipiului Bucuresti;
i) are
afisata in interior, la loc vizibil, o lista care sa poata fi consultata de
catre client, cuprinzand titularul legal al autorizatiei taxi si tarifele de
distanta, de stationare si de pornire, pe timp de zi si pe timp de noapte,
purtand stampila primariei localitatii de autorizare, precum si un ecuson
cuprinzand numele si fotografia conducatorului auto. Aceasta prevedere nu se
aplica la prima agreare a autoturismului;
j) are
toate geamurile transparente, neacoperite cu inscrisuri, colante ori alte
dotari care atenueaza vizibilitatea atat dinauntru, cat si din afara.
Agrearea autoutilitarelor pentru transportul de
marfuri
In cazul transportului de marfuri, RAR va elibera
certficate de agreare doar pentru autoutilitare a caror masa totala maxima
autorizata nu depaseste 3,5 tone.
Autoutilitara trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii
a) are
inspectia tehnica periodica in termen de valabilitate, conform prevederilor
legale;
b) este
dotata cu aparat de taxat in stare de functionare, care corespunde prevederilor
Legii nr. 38/2003, cu modificarile si completarile ulterioare;
c) este
dotata cu lampa taxi in stare de functionare, conform prevederilor Legii nr.
38/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, omologata de RAR;
d) are
linia mediana orizontala a caroseriei, de regula sub nivelul geamurilor,
marcata pe partile laterale de o banda dubla de carouri tip sah avand culori
alternative alb si negru, de dimensiuni 5 x 5 cm, pe o lungime egala cel putin
cu latimea portierelor;
e) caroseria
are culoarea galbena, in totalitate sau cel putin incepand cu partea de
deasupra benzii duble tip sah, daca prin hotarare a consiliului local,
respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti,
nu s-a stabilit o alta culoare;
f) are
aplicat pe portierele cabinei cate un ecuson care contine urmatoarele elemente:
- localitatea de autorizare;
- tipul transportului,
respectiv: TAXI;
- termenul de valabilitate a
autorizatiei taxi sau a copiei conforme, dupa caz;
- numarul de ordine al
autorizatiei taxi sau al copiei conforme, dupa caz;
- numarul de inmatriculare al
autoutilitarei pentru care s-a eliberat autorizatia taxi sau copia conforma,
dupa caz. Aceasta prevedere nu se aplica la prima agreare a autoutilitarei;
g) are
inscrise pe portierele cabinei valorile tarifelor de distanta (lei/km) practicate
pe timp de zi si pe timp de noapte, modelele si dimensiunile acestor
inscriptionari fiind stabilite prin hotarare a consiliului local, respectiv a
Consiliului General al Municipiului Bucuresti;
h) are
afisata in interior, la loc vizibil, o lista care sa poata fi consultata de
catre client, cuprinzand titularul legal al autorizatiei taxi si tarifele de
distanta, de stationare si de pornire, pe timp de zi si pe timp de noapte,
purtand stampila primariei localitatii de autorizare, precum si un ecuson cuprinzand
numele si fotografia conducatorului auto. Aceasta prevedere nu se aplica la
prima agreare a autoutilitarei;
i) are
toate geamurile cabinei transparente, neacoperite cu inscrisuri, colante ori cu
alte dotari care atenueaza vizibilitatea atat dinauntru, cat si din
afara.
ANGAJAREA SOFERILOR
Securitatea rutiera trebuie sa joace un rol primordial in
selectionarea si angajarea soferilor pentru a se asigura ca
Acestia au sanse minime de a provoca accidente sau sunt in
masura sa-si imbunatateasca performantele in aceasta privinta
Sunt constienti de la primul contact, ca firma acorda o
deosebita importanta stilului de conducere si intretinerii vehiculului
Firma reflecta o imagine pozitiva in materie de securitate
rutiera
PROCESUL
DE SELECTIE AL
SOFERILOR
Caietul de sarcini – noul
sofer trebuie sa aiba o idée clara despre obligatiile si responsabilitatile pe
care urmeaza sa si le asume, precum si tipul de activitate pe care urmeaza sa o
efectueze in general
Formularul de candidatura
– pe care vor trebui sa-l completeze si sa-l inapoieze, inaintea discutiei
Convorbirea de angajare –
se bazeaza pe caietul de sarcini si formularul de candidatura.In cursul
discutiei candidatului i se vor explica obligatiile si responsabilitatile
postului. La fel de importanta este si situatia familiala, intrucat ea poate fi
determinanta daca lucratorii vor munci corect.Profesiunea de sofer de
autovehicule grele sau de autocare poate exercita presiuni asupra familiei.
Pentru obtinerea unei impresii corecte asupra situatiei familiale poate fi
organizata si o alta convorbire la domiciliul soferului. Aceasta va permite
unuia sau altuia dintre partenerii candidatului de a tine seama de consecintele
alegerii unei astfel de profesii
Verificarea referintelor
. Se recomanda contactarea persoanelor care au furnizat referinte pentru
obtinerea unor informatii suplimentare despre candidat.
Cursa de verificare.
Examenul medical
Fisierul de personal
ATESTATUL
PROFESIONAL
Conducatorii
auto care efectueaza transport rutier de marfuri cu vehicule a caror masa
maxima autorizata este mai mare de 7,5 tone, transport rutier public de
persoane si transport rutier cu vehicule avand mase si/sau dimensiuni de
gabarit depasite trebuie sa fie titulari ai unui atestat profesional, acesta
reprezentand dovada pregatirii profesionale pentru calitatea de conducator auto
de vehicule destinate transporturilor rutiere mentionate.
Acestia
au obligatia sa isi desfasoare
activitatea in conformitate cu prevederile reglementarilor nationale si
internationale in vigoare, cu respectarea conditiilor de siguranta rutiera si
de protectie a mediului.
Atestatul profesional este valabil
pentru tipul de transport rutier efectuat de catre conducatorul auto si se
elibereaza de catre Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si
Locuintei, prin Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R.
Atestatul profesional se obtine in
urma absolvirii cursurilor de pregatire si promovarii unui examen, perioada de
valabilitate a acestuia fiind de 5 ani.
Cursurile de pregatire in vederea
obtinerii atestatului profesional se vor organiza in cadrul centrelor de
pregatire si perfectionare a personalului din domeniul transporturilor rutiere,
autorizate de catre Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si
Locuintei.
Programele de pregatire a
conducatorilor auto vor fi avizate de catre Directia generala de reglementari
si calitatea serviciilor in transporturile rutiere din cadrul Ministerului
Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei. Programele de pregatire a
conducatorilor auto vor fi intocmite astfel incat sa se asigure cunostintele
necesare referitoare la efectuarea transporturilor rutiere atat in trafic
national, cat si international.
Pentru
inscrierea la cursurile de pregatire, conducatorii auto trebuie sa fie posesori
ai permisului de conducere avand categoria corespunzatoare tipului de transport
rutier pentru care se solicita acordarea atestatului profesional si sa detina
avizul de aptitudine medicala si psihologica valabil, eliberat de comisiile
teritoriale de siguranta circulatiei care functioneaza in reteaua teritoriala
proprie a Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei.
Durata
minima pentru cursurile de pregatire ce vor fi urmate de catre conducatorii
auto va fi de 30 de ore.
Cursurile
de pregatire se vor desfasura astfel incat fiecare serie sa fie compusa din
maximum 20 de conducatori auto.
Examenul pentru obtinerea atestatului
profesional se va desfasura dupa absolvirea cursurilor de pregatire va fi sustinut in fata unei comisii de
examinare formata din 3 membri. Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R. va desemna
reprezentanti ca fiind membri ai comisiei de examinare. Directia generala de
reglementari si calitatea serviciilor in transporturile rutiere va putea desemna
un reprezentant ca membru in cadrul comisiei de examinare.
Examenul
pentru obtinerea atestatului profesional va consta intr-o proba scrisa - test
tip grila alcatuit din 20 de intrebari (fiecare intrebare avand 4 raspunsuri
dintre care unul singur este corect).
Pentru promovarea examenului este
necesar sa se raspunda corect la cel putin 70% din intrebarile prevazute in
testul tip grila de la proba scrisa.
Rezultatul
examinarii se va comunica candidatilor in aceeasi zi, iar eventualele
contestatii cu privire la rezultatul examinarii se vor depune in termen de 3
zile la Directia generala de
reglementari si calitatea serviciilor in transporturile rutiere.
Conducatorii auto care au fost respinsi in
urma examenului pot sustine o singura data o reexaminare la cel putin 15 zile
de la data examenului anterior, la data si ora comunicate de catre comisia de
examinare.
Conducatorii auto respinsi la
reexaminare au posibilitatea sa obtina atestatul profesional numai dupa
sustinerea unui nou examen, cu plata tarifului aferent.
Documentele referitoare la
absolventii cursurilor de pregatire se pastreaza la sediul centrelor de
pregatire si perfectionare a personalului din domeniul transporturilor rutiere
autorizate, unde s-au desfasurat cursurile, pe o perioada de minimum 10 ani.
Documentele
referitoare la rezultatele examenelor sustinute de conducatorii auto care au
absolvit cursurile se pastreaza la Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R. pe o
perioada de minimum 10 ani.
Dupa expirarea valabilitatii atestatului profesional,
conducatorii auto vor putea obtine un nou certificat numai dupa absolvirea
cursurilor de pregatire prevazute si
promovarea examenului.
Licenta de transport
Licenta de transport este
documentul prin care se atesta ca intreprinderea indeplineste conditiile de
onorabilitate, capacitate financiara si competenta profesionala, acesta avand
astfel acces la transportul rutier de marfuri.
Licenta de
transport este documentul prin care se atesta inscrierea in Registrul
operatorilor de transport rutier si dovedeste dobandirea calitatii de
operator de transport.
Acordarea licentei de
transport se face doar daca intreprinderea indeplineste cumulativ urmatoarele
conditii:
* conditia de onorabilitatate
* conditia de capacitate financiara
* si conditia de competenta profesionala
Conditia de
onorabilitate se considera ca fiind indeplinita daca persoana
desemnata:
- nu a fost condamnata pentru infractiuni grave,
inclusiv de natura comerciala
- nu a fost declarata inapta pentru a conduce
permanent si efectiv activitatea de transport rutier, conform prevederilor
legale in vigoare;
- nu a indeplinit functia de persoana desemnata pentru
un operator de transport sau o intreprindere care a fost sanctionat/sanctionata
pentru incalcari grave ale legislatiei cu privire la: conditiile de plata
si de angajare; conditiile de desfasurare a operatiunilor de transport rutier,
in special in ceea ce priveste regulile referitoare la perioadele de conducere
si de odihna ale conducatorilor auto, incarcarea vehiculelor, utilizarea in
conditii de siguranta a vehiculelor rutiere, siguranta rutiera si protectia
mediului.
Conditia de capacitate financiara consta
in dispunerea unor resurse suficiente pentru a se asigura demararea in bune
conditii a activitatii intreprinderii si buna administrare a acesteia. Conditia
de capacitate financiara se considera ca fiind indeplinita numai daca
operatorul de transport rutier dispune de un nivel financiar de minimum 9.000
Euro pentru primul autovehicul rutier si 5.000 euro pentru fiecare dintre
celelalte autovehicule rutiere detinute si utilizate in conditiile prezentei
ordonante de urgenta.
Modul de evaluare a
capacitatii financiare a unei intreprinderi se stabileste de autoritatea
competenta.
Conditia de competenta profesionala se
considera ca fiind indeplinita daca persoana desemnata sa conduca permanent si
efectiv activitatea de transport rutier este titulara a unui certificat de
competenta profesionala eliberat de autoritatea competenta in conditiile
stabilite de aceasta.
Licenta de
transport se elibereaza operatorului de transport rutier de catre autoritatea
competenta, are o valabilitate de 5 ani si se pastreaza la sediul
acestuia.
Pentru dovada
existentei unei licente de transport sunt copiile conforme ale licentei de
transport.
Copia conforma
a licentei de transport este documentul eliberat de autoritatea
competenta pentru fiecare dintre autovehiculele sau ansamblurile de vehicule
rutiere detinute si utilizate de operatorul de transport rutier la
operatiuni de transport rutier.
Copiile conforme ale licentei
de transport se elibereaza de catre autoritatea competenta, pentru perioade
succesive de un an, pana la expirarea valabilitatii licentei de
transport.
Copiile conforme trebuie sa se
afle la bordul vehiculelor detinute si utilizate de operatorul de
transport rutier cand efectueza operatiuni de transport rutier.
Licenta de
transport se retrage de catre autoritatea competenta in cazul in care
operatorul de transport rutier nu mai indeplineste conditiile care au stat la
baza acordarii acesteia sau in cazul in care operatorul de transport a furnizat
documente continand informatii eronate cu ocazia solicitarii acordarii
acesteia.
Copia conforma a licentei
de transport se suspenda de catre autoritatea competenta in cazul
savarsirii unor abateri grave sau repetate de la reglementarile in vigoare
privind transportul rutier si/sau protectia mediului.