Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC)

Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC)

Asadar, de la 1 ianuarie 1999 Uniunea Economica si Monetara a intrat in cea de-a treia etapa a sa prin instituirea, in virtutea dispozitiilor art.4A al Tratatului CE, a  Sistemului European al Bancilor Centrale (SEBC), compus din Banca Centrala Europeana si din bancile centrale nationale (art.107 alin.(19) din Tratatul CE) si care a inlocuit Institutul Monetar European (IME).

Institutul Monetar European era condus de un presedinte, de guvernatorii bancilor centrale din statele membre, care formau Consiliul Institutului si de directorul general, avand ca structuri Secretariatul general si patru departamente. Sediul Institutului a fost stabilit la Frankfurt, organismul avand ca rol pregatirea si definitivarea uniunii economice si monetare, urmand ca la intrarea in cea de-a treia faza a realizarii UEM, el sa cedeze locul unui Sistem European de Banci Centrale si ulterior Bancii Centrale Europene.

Obiectivul principal al SEBC, asa cum reiese art.105 alin(1) din Tratatul CE,  este mentinerea stabilitatii preturilor.

Totodata, Sistemul European al Bancilor Centrale sprijina politicile generale ale Comunitatii si contribuie la realizarea obiectivelor prevazute la art.2 din Tratat: dezvoltarea echilibrata a activitatilor economice, o crestere economica durabila, care sa nu creasca inflatia si sa respecte mediul inconjurator si un inalt grad de convergenta a performantelor economice.

Principiul economiei de piata, in care concurenta este libera este un principiu dupa care actioneaza si SEBC, inlesnind astfel o destinatie eficienta a resurselor comunitatii.

Acest tip de credit aduce venituri bancii din dobanzile percepute si din comisionul initial platit de debitor la acordarea acestui credit (la aprobarea dosarului de creditare). Dobanda perceputa este egala cu cea a pietei si se plateste, in general, lunar sau la scadenta. Daca exista posibilitatea rambursarii creditului intr-un interval de timp mai lung, atunci debitorul este obligat sa suporte niste penalitati (dobanzi majorate);

- creditele pentru cumparari de automobile.

In acest caz, garantia acestui tip de credite il reprezinta automobilul insusi.

Termenul de rambursare a creditului, oscileaza, in general, intre 2 si 5 ani, iar ratele de dobanda sunt relativ reduse.

Aceste tipuri de credite, de regula, sunt cumparate de catre banci de la vanzatorii de automobile in pachete de valori mari.

In tarile unde economia de piata este dezvoltata, bancile comerciale sunt puternic concurate de companiile financiare aflate in proprietatea marilor companii constructoare de automobile. In vederea stimularii vanzarii unei marci de automobile, aceste companii procedeaza la incasarea unei dobanzi derizorii si au ajuns sa acapareze cea mai mare parte a acestei piete.

- creditele pentru studii.

Acest tip de credite se acorda de banci pentru activitatile viitoare, in vederea asigurarii unui personal tanar si bine pregatit. Aceste credite nu sunt rentabile pentru banci si pentru aceasta au o pondere mica in portofoliul de creditare. Ele se acorda studentilor pentru intretinere pe perioada studiilor si ar trebui sa acopere, partial sau total, taxele scolare.

- linii de credit pentru cartile de credit.

In aceasta situatie, banca procedeaza la stabilirea unui plafon debitor (in functie de bonitatea fiecarui client) pana la care se onoreaza platile facute prin cartea de credit, chiar daca nu exista disponibil in cont. Acest tip de creditare a prins contur datorita usurintei folosirii instrumentelor de plata, iar pentru soldul debitor chiar in cadrul plafonului, se percep dobanzi foarte ridicate. Realitatea a demonstrat ca majoritatea clientilor alimenteaza periodic conturile, in asa fel incat debitele nu apar decat in rare cazuri. Deoarece dobanda perceputa pentru aceste bilete reprezinta un venit garantat bancii, s-a simtit nevoia introducerii unei tarifari explicite a serviciilor efectuate de banca pentru clienti.

Creditele acordate persoanelor juridice (firmelor).

In raporturile sale cu firmele, banca are un rol activ in sprijinirea clientilor sai, in vederea desfasurarii unei activitati profitabile prin pastrarea si fructificarea economiilor banesti in cont, cat si prin creditarea activitatilor ce le poate desfasura : de productie, comercializare, prestari servicii, comert exterior, realizarea unor investitii productive sau gospodaresti.

Creditele acordate de banca, in general, trebuie sa satisfaca numai nevoile temporare ale afacerilor, sa suplineasca insuficienta temporara a capitalului lichid al firmelor, pentru ca, in caz contrar, ar degenera intr-o simpla varsare de fonduri.

In mod normal, capitalul unei firme se imparte in doua parti : pe de o parte, fondurile care i-au servit la constituirea firmei si care sunt mobilizate in cursul exploatarii, iar pe de alta parte, fondurile de rulment care sunt fara incetare absorbite si reinnoite prin mecanismele cumpararilor si vanzarilor.

De aceea, aceste fonduri de rulment vor fi creditate de catre banca, in vederea reinnoirii lor si aducerii la nivelul necesar, cand acestea sunt insuficiente si nu mai fac fata cheltuielilor productive.

In etapa actuala, in general, se poate vorbi de urmatoarele tipuri de credite ce se acorda prin banci firmelor pe baza de contract de creditare :

- avansurile in cont curent sau credite de casa/trezorerie. Acestea se bazeaza pe raporturile de credit intemeiate pe o deplina cunoastere a activitatii firmei, fara a fi necesare inscrisuri la fiecare angajament. In realitate, aceste credite nu sunt garantate formal. Ele au rolul de a satisface necesitatile curente legate de costurile de productie cu caracter imprevizibil si greu de localizat, in obiecte care sa reprezinte o garantie veridica. Asemenea credite nu au termene de rambursare.

Acordarea acestor credite, de regula se intemeiaza pe depozite compensatorii. Pe de o parte, functia acestor depozite decurge din faptul ca firmele isi pastreaza toate disponibilitatile in conturile de la banca, permitand bancii sa acopere necesitatile unor firme prin insasi redistribuirea dep

Principale sarcini ale SEBC sunt prevazute la art.105 paragraful 2 din Tratatul CE si constau in definirea si aplicarea politicii monetare a Comunitatii, desfasurarea operatiunilor de schimb pentru Euro raportat la monedele necomunitare, detinerea si administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre si promovarea unei bune functionari a sistemelor de plati, iar controlul prudential al institutiilor de credit si stabilirea sistemului financiar este de asemenea de datoria SEBC.

In indeplinirea sarcinilor, bancile centrale nationale actioneaza in conformitate cu directivele si avizele Bancii Centrale Europene (art.14.3. din Statutul Sistemului European al Bancilor Centrale).

Odata cu introducerea monedei unice europene, statele membre care fac parte din zona Euro au renuntat la competentele lor in domeniul politicii monetare, acestea fiind preluate de SEBC, cu exceptia Danemarcei si Regatului Marii Britanii si Irlandei de Nord, care nu mai participa la etapa a 3 - a  a UEM si isi pastreaza competentele in materie monetara.