Rolul si functiile Bancii Centrale

Rolul si functiile Bancii Centrale

Sistemul bancar este reprezentat de ansamblul coerent al diferitelor categorii de institutii financiar-bancare care functioneaza intr-o tara, raspunzand necesitatilor unei etape a dezvoltarii social-economice.

In general, sistemul bancar dintr-o tara cuprinde:

- cadrul institutional, format din banca centrala cu rol de coordonare si supraveghere, banci comerciale si alte institutii financiare asimilate acestora;

- cadrul juridic, format din ansamblul reglementarilor care guverneaza activitatea bancara.

In evolutia sa, sistemul bancar parcurge faze de specializare si sectorizare. Specializarea bancara reprezinta orientarea activitatii diferitelor banci doar spre anumite servicii, operatiuni, produse bancare. Notiune de sectorizare poate fi definita ca fiind un tip aparte de specializare ce consta in orientarea activitatii bancare spre anumite domenii de activitate economica.

Intr-o economie de piata, sistemul bancar indeplineste functia de atragere si concentrare a economiilor societatii si de canalizare a acestora, printr-un proces obiectiv si impartil de alocare a creditului, catre cele mai eficiente investitii. In indeplinirea acestei functii, bancile, ca verigi de baza ale sistemului, urmaresc modul in care debitorii utilizeaza resursele imprimutate. Bancile asigura si faciliteaza efectuarea platilor, ofera servicii de gestionare a riscului si reprezinta principalul canal de transmisie in implementarea politicii monetare.

In activitatea de colectare a resurselor financiare, concomitent cu plasarea lor pe piata prin intermediul creditelor si a altor operatiuni pe piata financiara, bancile indeplinesc rolul de intermediari intre detinatorii de capitaluri si utilizatorii acestora.

In vederea realizarii obiectivelor finale, banca centrala urmareste stabilitatea valorii interne si externe a monedei nationale, concomitent cu punerea la dispozitia economiei nationale a cantitatii optime de moneda necesara cresterii economice. Sistemul bancar, transformand resursele pe care mediul economic i le pune la dispozitie, se constituie ca subsistem al macrosistemului economico-social.

Toate sistemele bancare, cu exceptia celui din  Hong Kong, au o banca centrala. Aparitia si dezvoltarea sitemului bancar (in secolele XIV si XV - dupa cum s-a mai precizat in capitolele anterioare) au precedat aparitia bancilor centrale (in secolul XVII). Banca suedeza Riksbank, fondata in 1668, este considerata prima banca centrala, desi istoricii sustin ca prima banca centrala, in acceptiunea de azi, a fost Banca Angliei, fondata in anul 1694. Banca Angliei a fost creata initial pentru a se strange banii necesari razboiului contra Frantei. A urmat apoi o diversificare afunctiilor sale iar bnaca a primit, mai tarziu, in 1844, dreptul de monopol asupra emisiunii monetare, pentru Anglia si Tara Galilor. Banca Angliei a fost o banca privata pana in 1946, cand a fost nationalizata.

In alte tari, crearea bancilor centrale a evoluat mai lent. Banca Frantei a a fost fondata in 1880. In Germania si Italia, bancile centrale au aparut dupa unificarea statelor si principatelor independente, in ultima parte a secolului al XIX -lea.

Banca Nationala a Romaniei a fost fondata in 1880, cand doar o treime din capital apartinea statului, iar in 1929, 10 % din capital mai apartinea statului roman. In perioada urmatoare celui de-al doilea razboi mondial, Banca Nationala a Romaniei a trecut in proprietatea statului si a facut parte din sistemul bancar al unei economii centralizate. Aceasta situatie a continuat sa existe pana la Revolutia din decembrie 1989, cand s-a trecut la restructurarea sistemului bancar, reorganizandu-se ca banca centrala.

Conform actelor normative in vigoare,[1] in Romania, obiectivul fundamental al politicii monetare a BNR pe termen lung il reprezinta asigurarea stabilitatii preturilor, pentru a contribui la stabilitatea monedei nationale.

Principalele atributii ale unei banci centrale sunt:

- elaborarea si aplicarea politicii monetare si a politicii de curs de schimb;

- emiterea bancnotelor si a monedelor ca mijloace legale de plata pe teritoriul tarii;

- stabilirea regimului valutar si supravegherea respectarii acestuia;

- autorizarea, reglementarea si supravegherea prudentiala institutiilor de credit, promovarea si monitorizarea bunei functionari asistemelor de plati pentru asigurarea stabilitatii financiare;

- administrarea rezervelor internationale.

* Functiile bancii centrale

In general, bancile centrale, au urmatoarele functii (uneori, aceste responsabilitati sunt impartite cu alte organisme guvernamentale) :

1- Stabilirea si implementarea politicii monetare si de credit

Banca centrala controleaza nivelul masei monetare si ratele dobanzii in economie, ca parte a politicii economice generale a guvernului. Aceasta situatie a condus la dezbateri aprinse, referitoare la independenta bancii centrale. De regula, banca centrala colaboreaza cu Ministerul Finantelor pentru rezolvarea principalelor probleme ale politicii monetare si financiare.

Gradul "adecvat" de independenta sau autonomie decizionala a bancii centrale a constituit o disputa seculara: tentative de subordonare directa fata de autoritatea guvernului au alternat cu perioade de independenta considerata excesiva.

La nivelul Uniunii Europene, Tratatul de la Maastricht (1992) prevede un nivel ridicat de independenta pentru bancile centrale ale statelor membre si pentru Banca Centrala Europeana, care impreuna formeaza Sistemul European al Bancilor Centrale.

Banca Centrala a Germaniei (de ex.) - Bundesbank avea garantata prin lege independenta de a conduce politica monetara, inainte de crearea Bancii Centrale Europene. Se apreciaza, ingeneral, ca acesta este  motivul pentru care Bundesbank a reusit sa realizeze o politica monetara antiinflationista deosebit de eficienta.

Franta, Anglia, Italia (de ex.) au luat masuri, in spiritul Tratatului de la Maastricht, pentru sporirea gradului de independenta decizionala pentru bancile lor centrale.Garantarea prin lege a independentei bancii centrale are un rol determinant inn a asigura reflectarea, in politica monetara promovata, a conditiilor economice dintr-o tara si nu a celor politice.

Argumentele celor care se opun independentei bancii centrale au in vedere faptul ca politica macroeconomica are obicetive mai largi decat mentinerea unei rate scazute a inflatiei. Totodata, se argumenteaza ca reducerea activitatii economice pentru a realiza un nivel scazut al inflatiei, poate duce la nivele inlate ale somajului si la restrangerea cresterii economice.

In Romania, banca centrala este organ al statului, iar membrii Consiliului de Administratie al BNR sunt numiti de Parlament. In numele Consiliului de Administratie, Guvernatorul BNR prezinta anual Parlamentului Romaniei raportul BNR, care cuprinde: principalele evolutii economice, financiare, monetare si valutare; politica monetara a anului precedent si orientarile pentru anul viitor; reglementarea si supravegherea prudentiala bancara; activitatile BNR, bilantul anual si contul de profit sau pierdere.

In cadrul politicii monetare pe care o promoveaza, BNR utilizeaza proceduri si instrumente specifice pentru urmatoare operatiuni:

- pe piata monetara. Banca centrala poate efectua pe piata secundara operatiuni reversibile, cumparari/vanzari drecte sau poate lua gaj, pentru acordarea de credite colateralizate, creante asupra sau titluri ale statului, autoritatilor publice centrale si locale, regiilor autonome, companiilor nationale si altor societati cu capital majoritar de stat, institutiilor de credit sau altor persoane juridice, poate efectua swap-uri valutare, poate emite certificate de depozit si atrage depozite de la institutii de credit, in conditiile pe care le considera necesare pentru a realiza obiectivele politicii monetare;

- de creditare a bancilor. Banca centrala poate acorda credite institutiilor de credit eligibile, in conditii de rambursare, garantare si dobanda stabilite prin reglementari proprii; se interzice BNR creditarea pe descoperit de cont sau orice alt tip de creditare a statului, autoritatilor publice centrale si locale, regiilor autonome, companiilor nationale si altor societati cu capital majoritar de stat;

- de control al lichiditatii prin rezerve minime obligatori. Banca centrala stabileste regimul rezervelor minime obigatorii pe care institutiile de credit trebuie sa le mentina in conturi deschise la aceasta; pentru rezervele minime obligatorii, BNR bonifica dobanzi cel putin la nivelul ratei dobanzii medii la depunerile la vedere practicate de institutiile de credit iar pentru neandeplinirea cerintelor privind nivelul rezervelor minime obligatorii se calculeaza si se percep dobanzi penalizatoare.

2- Emisiunea de moneda

Banca centrala detine monopolul emisiunii monetare. In principiu, moneda se emite in concordanta cu cresterea economica. Emisiunea de moneda peste necesitatile reale - supraemisiunea de moneda - poate duce la inflatie. Impiedicarea guvernelor de determina un proces inflationist, prin emisiune suplimentar1 de moneda, poate fi inca un argument in favoarea asigurarii independentei bancii centrale.

Banca centrala asigura tiparirea bancnotelor si baterea monedelor si ia masuri pentru pastrarea in siguranta a celor care nu sunt puse in circulatie, precum si pentru custodia si distrugerea, cand aceasta este necesara, a matritelor, a cernelurilor si a bancnotelor si monedelor retrase din circulatie.

Conform legii, Banca Nationala a Romaniei este unica institutie autorizata sa emita insemne monetare, sub forma de bancnote so monede, ca mijloace legale de plata pe teritoriul Romaniei. Ea stabileste valoarea nominala, dimensiunile, greutatea, desenul si alte caracterisici tehnice ale bancnotelor si monedelor. BNR elaboreaza programul de emisiune a bancnotelor si monedelor, astfel incat sa se asigure necesarul de numerar, in stricta concordanta cu nevoile reale ale circulatiei banesti. De asemenea, BNR poate hotara anularea sau retragerea din circulatie a oricaror bancnote sau monede care au fost emise si, in locul acestora, punerea in circulatie a altor tipuri de insemne monetare.

O decizie a BNR in acest sens a constituit-o denominarea monedei nationale in 2005, conform legii[2], problema abordata mai pe larg intr-unul din capitolele anterioare.

Operatiunile bancii de emisiune (B.C.) influenteaza rata dobanzii, prin manevrarea scontului, contribuind la orientarea politicii de credit in conformitate cu obiectivele strategiei economice.[3]

3- Elaborarea si aplicarea politicii de curs de schimb

Banca centrala elaboreaza si aplica politica privind cursul de schimb, stabileste si urmareste aplicarea regimului valutar pe teritoriul tarii. In acest context, ea este abilitata sa:

- elaboreze balanta de plati si alte documente privind pozitia investitionala internationala a tarii;

- stabileasca cursurile de schimb pentru operatiunile proiprii pe piata valutara, sa calculeze si sa publice cursurile medii pentru evidenta statistica;

- pastreze si sa administreze rezervele internationale ale statului.

Potrivit Regulamentului valutar[4], BNR elaboreaza reglementari privind monitorizarea si controlul tranzactiilor valutare pe teritoriul Romaniei si emite autorizatii pentru operatiuni valutare de capital, tranzactii pe pietele valutare si pentru alte operatiuni specifice.

4- Administrarea sistemului de plati

Bnaca centrala, in general, emite reglementari generale privind instrumentele de plata, coordoneaza si supravegheaza sistemele de plati de interes national. BNR (conform legii) reglementeaza, autorizeaza si supravegheaza administratorii sistemelor de plati si poate emite reglementari privind instrumentele de plata utilizate in cadrul acestor sisteme. Ea poate furniza lichiditati institutiilor dee credit, prin acordarea de facilitati si prin cumpararea de titluri eligibile, in conformitate cu reglementarile proprii.

Document online: Unificarea paneuropeana azi Document online: Economia bunastarii si rolul statului in economie - reglementarea preturilor

5- Stabilirea si administrarea rezervelor valutare

Banca centrala stabileste si mentine rezerve valutare internationale la un anumit nivel pe care il apreciaza ca fiind adecvat tranzactiilor externe ale statului, rezerve care pot fi formate din:

- aur detinut in tezaur in tara sau depozitat in strainatate;

- active externe, sub forma de bancnote si monede metalice sau disponibil in conturi la banci sau la alte institutii financiare in strainatate, exprimate in acele monede si detinute in acele tari pe care le stabileste banca centrala;

- alte active de rezerva recunoscute pe plan international, inclusiv dreptul de a efectua cumparaturi de la FMI in cadrul transei de rezerva, precum si detinerile de DTS;

- cambii, cecuri, bilete la ordin, precum si obligatiuni si alte valori mobiliare, negociabile sau nu, emise sau garantate de persoane juridice nerezidente, clasificate in primele categorii de catre agentiile de apreciere a riscurilor, recunoscute pe plan international, exprimate si platibile in valuta in locuri acceptabile pentru banca centrala ;

- bonuri de tezaur, obligatiuni si alte titluri de stat, emise sau garantate de guverne straine sau de institutii financiare interguvernamentale, negociabile sau nu, exprimate si platibile in valuta in locuri acceptabile pentru banca centrala.

Rezervele de valuta sunt folosite, in general, atunci cand se intervine pe pietele valutare pentru a controla evolutia cursului de schimb al monedei nationale.

6- Autorizarea, supravegherea si reglementarea institutiilor de credit

Banca centrala decide care entitati pot opera ca banci si stabileste regulile de emitere a autorizatiilor de functionare a institutiilor de credit. Ea are competenta excusiva de autorizare a institutiilor de credit, in anumite conditii care se refera la:

- pregatirea profesionala si profilul conducatorilor bancii;

- nivelul minim al capitalului social subscris, care trebuie varsat, in forma baneasca, in totalitate, la momentul constituirii;

- tipurile de activitati pe care le va efectua institutia de credit;

- studiul de fezabilitate al bancii;

- actionarii semnificativi si fondatorii bancii;

- structura actionariatului;

- sediul bancii.

In Romania, autorizarea implica doua etape:

- autorizarea de principiu necesara constituirii bancii;

- licenta pentru functionarea propriu-zisa.

Conditiile de autorizare de catre BNR a institutiilor de credit sunt prevazute de legislatia in vigoare[5].

Atunci cand o banca centrala emite o autorizatie de functionare unei banci, ea apreciaza in principiu, ca banca respectiva este condusa corect. Acest lucru inseamna ca afacerile bancii vor fi conduse prudent, iar depunatorii vor avea incredere ca banca le va putea inapoia banii oricand. Desigur, in timp, acest lucru poate fi infirmat.

Autorizatiile de functionare pot fi retrase, daca banca centrala decide ca o banca nu actioneaza prudent, incalca conditiile stipulate in autorizatia de functionare sau este in pericol de a nu-si putea plati depunatorii.

BNR poate retrage autorizatia de functionare unei banci la cererea bancii sau in una din urmatoarele situatii:

- banca nu a inceput operatiunile pentru care a fost autorizata in termen de un an de la primirea autorizatiei sau nu si-a exercitat, de mai mult de 6 luni, activitatea de acceptare de depozite;

- autorizatia a fost obtinuta pe baza unor declaratii false sau prin orice alt mijloc ilegal ;

- actionarii au decis sa dizolve si sa lichideze banca;

- a avut loc o fuziune sau o divizare a bancii;

- autoritatea competenta din tara in care are sediul banca straina ce a infiintat o sucursala in Romania i-a retras acesteia autorizatia de a desfasura activitati bancare.

Retragand autorizatia acordata, banca centrala incearca sa opreasca activitatea bancii inainte ca pierderile acesteia sa ajunga la nivelul la care banca nu-si mai poate plati deponentii. Bancile pot da faliment daca inregistreaza pierderi mari prin acordarea unor credite neperformante de valori foarte mari sau daca efectueaza operatiuni in pierdere, pe pietele financiare.

Daca depunatorii din alte banci ar dori sa-si retraga banii in acelasi timp, nici o banca nu ar putea sa plateasca toate sumele cerute si, astfel, ar rezulta o criza financiara generala, urmata de colapsul sistemului bancar. O astfel de panica in sistemul bancar are consecinte economice grave, restrangand masa monetara si creditele.

In loc sa retraga autorizatia de functionare, banca centrala poate actiona pentru ca banca aflata in dificultate sa fie salvata. Astfel, ea poate initia un aranjament financiar pentru a consolida capitalul bancii, poate insista sa fie schimbata conducerea bancii sau poate sprijini fuziunea cu o alta banca (sau preluarea de catre o alta bsanca). Falimentul unei banci ar cauza pierderi depunatorilor si ar face ca publicul sa-si piarda increderea in sistemul bancar in general[6].

In cadrul Uniunii Europene, tranzactiile bancilor straine aflate pe teritoriul unei tari au creat probleme specifice. Aceste banci primeau autorizatii de functionare, de obicei, in tarile lor de origine si nu in cele care operau, putand fi, astfel, in afara sferei de influenta a bancii centrale a tarii in care isi desfasoara activitatea. A Doua Directiva de Coordonare Bancara a Uniunii Europene a creat Licenta unica bancara, care permite unei banci care a primit autorizatia de functionare intr-o tara 1 poata opera oriunde in cadrul UE. Aceasta masura a creat anumite probleme privind supravegherea sucursalelor bancilor straine.Dupa falimentul rasunator al bancii BCCI din Luxemburg, regulile au fost modificate, pentru a permite si bancii centrale din tara gazda sa intervina atunci cand supraveghera bancii in tara de origine se dovedeste a fi insuficienta sau defectuoasa.

Pentru asigurarea functionarii si viabilitatii sistemului bancar, banca centrala emite o serie de reglementari si monitorizeaza activitatea institutiilor de credit.

Bancile centrale reglementeaza activitatea institutiilor de credit, de exemplu pentru a controla nivelul si structura creditelor acordate de acestea. In acest context, reglementarile emise de BNR, in functie de importanta si sfera de cuprindere, pot fi sub forma de regulamente, ordine, norme si circulare, avand caracter obligatoriu.

Reglementarile cantitative, limiteaza nivelul creditelor pe care bancile comerciale le pot acorda. De exemplu, bancilor li se poate cere sa-si restranga nivelul creditelor acordate, pana la un anume procent din totalul disponibilului de creditare, pentru o anumita perioada de timp.

Astfel, in Romania, prin norme BNR[7] se limiteaza gradul de concentrare a expunerilor din credite in valuta ce se aplica institutiilor de credit, persoane juridice romane si sucursalelor institutiilor de credit straine, autorizate sa functioneze pe teritoriul Romaniei si reglementeaza gradul de concentrare a expunerilor de credite in valuta. Prin urmare, expunerea unei institutii de credit din credite in valuta acordate persoanelor fizice si juridice altele decat institutiile de credit, inainte de deducerea provizioanelor specifice de riesc de credit, nu poate depasi 300% fata de fondurile proprii, in cazul institutiilor de credit, persoane juridice romane, sau fata de capitalul initial, in cazul sucursalelor institutiilor de credit straine, determinate pentru luna anterioara celei pentru care se face raportarea.

Reglementarile calitative incurajaza creditarea pentru anumite scopuri, descurajand alte tipuri de credite. De xemplu, intr-o tara cu o balanta de plati deficitara, banca centrala poate cere bancilor sa acorde prioritar, credite pentru exporturi.

In acest sens, in Romania, regulamentele BNR[8] limiteaza riscul de credit la creditele destinate persoanelor fizice, se aplica institutiilor de credit persoane juridice romane si sucursalelor institutiilor de credit straine, autorizate sa functioneze pe teritoriul Romaniei si reglementeaza conditiile minime de acordare, garantare si derulare a creditelor.

Banca centrala raspunde de supravegherea prudentiala[9] a institutiilor de credit pe care le-a autorizat sa opereze, acestea trebuind sa se conformeze si altor cerinte legate de:

* nivel minim de solvabilitate (indicatorul de adecvare a capitalului);

Banca centrala, ca autoritate de supraveghere, pentru stabilirea capitalului adecvat, impune un indicator financiar de adecvare a capitalului, cu sopul de a limita expunerea totala de credit a unei banci. Bancile au nevoie de o marja de siguranta pentru ca, in cazul in care cativa clienti nu-si pot rambursa creditele, banca sa fie totusi capabila sa-si plateasca deponentii. Aceasta marja este capitalul bancii.

Norma Cooke elaborata de Comitetul de la Basel[10] a avut scopul de a crea un climat concurential echitabil intre bancile apartinand tarilor cu practici legislative diferite, devenind operativa din anul 1994. Astfel, Acordul de la Basel se aplica bancilor cu activitate internationala si prevede un indicator de adecvare a capitalului de minim 8 %. Autoritatile de supraveghere din foarte multe tari au preluat prevederile acestei conventii in legislatia nationala.

BNR a stabilit ca institutiile de credit sunt obligate sa asigure, in permanenta, un nivel de solvabilitate de minim 8 %, determinat ca raport intre fondurile proprii si totalitatea activelor si elementelor din afara bilantului, ponderate in functie de gradul de risc de credit.

Daca indicatorul de adecvare a capitalului, pentru o banca, scade sub nivelul cerut, el trebuie corectat, fie crecand capitalul bancii (prin emisiune de actiuni), fie reducandu-i activele cu grad mare de rsc, prin substituire cu active cu grad de risc redus.

Riscul de credit al unei banci se poate reduce prin vanzarea creditelor sale unei alte banci sau prin conversia imprumutului in titluri de valoare. Aceasta situatie apare atunci cand creditele  (care fac parte din activele bancii) sunt convertite in alte instrumente financiare, care nu sunt considerate ca active in bilant si nu sunt luate in calcul in cazul in indicatorului de adecvare a capitalului. In anumite conditii, totusi, unele active convertite in hartii de valoare trebuie sa fie evidentiate in bilant.

* indicatorul de lichiditate [11];

Banca centrala poate stabili nivelul minim de lichiditate (indicatorul de lichiditate), respectiv procentul depozitelor bancare si a altor pasive ce trebuie sa fie pastrate in numerar sau in alte active care se pot transforma, repede si usor, in numerar. In acest mod, banca centrala se asigura ca bancile vor putea satisface cerintele clientilor atunci cand acestia doresc sa-si retraga fondurile si, astfel, nu se va pierde increderea publicului, fenomen care apare atunci cand banca nu poate oferi fondurile solicitate.

Bancile care nu au suficiente active lichide trebuie sa asigure indicatorul de lichiditate, fie imprumutand de la alte banci, fie apeland la banca centrala, in calitatea sa de imprumutator de ultima instanta.

* rata rezervelor minime obligatorii [12]

* expunerea maxima fata de un singur debitor si supravegherea imprumuturilor acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu institutia de credit;

Necesitatea raportarii creditelor de valori mari, acordate unui singur client, are ca scop evitarea situatiei in care incapacitatea clientului de a-si rambursa imprumuturile poate sa duca la falimentul bancii care, astfel, nu va mai fi capabila sa-si plateasca deponentii. Se mai pot impune si alte reglementari referitoare la creditele meri: in Anglia, de exemplu, bancile trebuie sa prezinte un raport special Bancii Angliei, daca acorda, unui singur client, un credit care depaseste 10 % din capitalul bancii; Banca Angliei va trebui sa acorde un aviz special, daca linia de credit acordata unui client depaseste 25 % din capitalul bancii respective.

La acordarea creditelor, bacile urmaresc ca solicitantii sa prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la scadenta, motiv pentru care cer garantarea creditelor in conditiile stabilite prin normele de creditare ale fiecarei banci.

In Romania, conform normelor in vigoare[13] nivelul unei expuneri mari (expunere neta fata de un singur debitor) nu poate depasi 20 % din fondurile proprii ale bancii, iar suma totala a expunerilor mari nu poate depasi de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale bancii. Suma totala a imprumuturilor nete acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu banca nu poate depasi 20 % din fondurile proprii ale bancii. Suma totala a imprumuturilor nete acordate de banca personalului propriu, inclusiv familiilor acestuia, nu poate depasi 6,5 % din fondurile proprii ale bancii.

Institutiile de credit din Romania au obligatia sa raporteze lunar Bancii Nationale a Romaniei - Directia Generala de Autorizare, Reglementare si Supraveghere prudentiala - nivelul indicatorului de solvabilitate, al expunerilor mari si al imprumuturilor nete acordate persoanelor cu care se afla in relatii speciale sau personalului propriu, precum si familiilor acestuia.

* clasificarea creditelor acordate si a dobanzilor neincasate aferente acestora si constituirea provozioanelor specifice de risc de credit[14];

* controlul schimburilor valutare[15];

* administrarea resurselor si plasamentelor bancii;

* raportarea datelor cerute pentru supraveghere si control[16];

Banca centrala supravegheaza activitatea institutiilor de credit autorizate sa functioneze, pe baza raportarilor de prudenta bancara, precum si prin inspectii la sediul bancilor, sucursalelor si a altor sedii din tara si strainatate. Ea solicita institutiilor de credit, in mod regulat, anumite rapoarte, care privesc: principalii indicatori financiari; creditele de valori mari; contul de profit sau pierdere; bilantul contabil. Analizand aceste rapoarte, autoritatile de supraveghere pot determina daca o banca actioneaza cu prudenta si opereaza de asa maniera incat sa-si poata plati depunatorii oricand. Bancile care au probleme financiare intra in supravegherea si apoi in administrarea speciala a bancii centrale. Daca imprejurarile o cer, ea va asigura un "portofoliu de salvare", pentru ca publicul aa nu-si piarda increderea in sistemul bancar.

7- Functia de banca a bancilor

Un prim aspect legat de aceasta functie este faptul ca banca centrala este cea care autorizeaza functionarea institutiilor de credit in cadrul sistemului bancar si apoi supravegheaza activitatea acestora.

Un al doilea aspect il constituie faptul ca banca centrala deschide si opereaza conturi curente pentru fiecare institutie de credit autorizata sa functioneze. In Romania, conform legislatiei in vigoare[17] privind activitatea bancara, cu modificarile si completarile ulterioare, fiecare institutie de credit este obligata, in termen de 30 de zile de la data obtinerii autorizatiei de functionare, sa-si deschida cont curent la BNR. Prin urmare, BNR deschide si opereaza conturi ale institutiilor de credit, ale Trezoreriei stattului, ale caselor de compensare si ale altor entitati, rezidente si nerezidente, stabilite prin reglementari proprii, efectuand decontarea finala, irevocabila si neconditionata, a transferurilor de fonduri in conturile titularilor.

Pentru toate operatiunle efectuate in conturile deschise in evidentele sale, cu exceptia conturilor avand ca titulari Comisia Europeana si organismele financiare internationale, banca centrala stabileste si incaseaza comisioane. Astfel, BNR prin reglementari proprii[18] stabileste comisioane pentru efectuarea operatiunilor de depunere si retragere de numerar ale institutiilor de credit si ale Trezoreriei statului.

Un al treilea aspect este legat de faptul ca bnaca centrala solicita tuturor institutiilor de credit sa-si pastreze la banca centrala o parte a depozitelor, sub forma de rezerve minime obligatorii, ca depozite nepurtatoare de dobanda sau cu o dobanda mica. Acesta este un aspect al procesului general de control monetar, ridicand sau coborand nivelul cerut al rezervelor, banca centrala poate micsora sau mari capacitatea bancilor de a acorda credite.

Un al patrulea aspect si ultimul este reprezentat de faptul ca banca centrala actioneaza ca un bancher al institutiilor de credit nationale.

8- Functia de imprumutator de ultima instanta

Actionand in calitate de imprumutator de ultima instanta, banca centrala acorda imprumuturi bancilor comerciale, pentru a sprijini acele banci care, temporar, nu au suficiente fonduri lichide pentru a plati sumele cerute de deponenti. Bancile cu probleme de lichiditate temporara pot apela la imprumuturi de la banca centrala numai dupa ce au epuizat posibilitatile de a imprumuta fonduri de la alte banci sau institutii financiare sau de pe pietele financiare.

Rata dobanzii la care banca centrala acorda acste imprumuturi de ultima instanta are un nivel ridicat, tocmai pentru a determina bancile cu probleme sa apeleze mai intai la alte surse de imprumut. Banca in dificultate, inainte de a apela la aceasta solutie, trebuie sa fi incercat sa obtina credit pe toate caile prevazute de lege iar actiunea imprumutatorului de ultima instanta trebuie sa previna, pe langa aparitia riscului de sistem si pierderea increderii publice insistemul bancar.

Conform legislatiei[19], BNR poate acorda bancilor credite pe termene ce nu pot depasi 90 de zile, in anumite conditii de creditare, stabilind nivelul minim al ratei dobanzii si criteriile ce trebuie indeplinite de banci, credite care sunt garantate cu - dar fara a se limita la - titluri de stat provenite din emisiuni publice, prin remiterea lor in portofoliul BNR, depozite constituite la BNR sau la alte persoane juridice agreate de BNR. Pentru toate operatiunile efectuate, BNR stabileste si incaseaza dobanzi, comisioane si alte forme de acoperire a riscurilor si costurilor de functionare.

9- Functia de banca a statului

In primul rand, aceasta functie decurge din natura formei de proprietate a capitalului, in majoritatea cazurilor fiind vorba despre proprietatea statului.

In al doilea rand, in multe tari, banca centrala gestioneaza contul Trezoreriei statului. Potrivit legii[20], BNR tine in evidentele sale contul curen general al Trezoreriei statului, deschis pe numele Ministerului Finantelor. Acest cont reflecta incasarile si platile efectuate in numele Trezoreriei statului. BNR percepe comisioane la decontarea operatiunilor prin contul curent al Trezoreriei deschis in evidentele sale si plateste dobanzi la disponibilitatile din acest cont. Banca centrala poate actiona ca agent al statului in stabilirea institutiilor de credit eligibile pentru a primi depozite ale Trezoreriei statului, in conditii stabilite impreuna cu Ministerul Finantelor.

In al treilea rand, atunci cand guvernul imprumuta bani din economie, banca centrala actioneaza ca agent si consultant al acestuia. Guvernul imprumuta de pe piata nationala, oferind spre vanzare titluri de valoare (obligatiuni, bonuri de tezaur). Banca centrala, ca agent al statului, poate actiona direct sau prin intermediul altor banci, inprocesul de emisiune a acestor inscrisuri, in vanzarea si rascumpararea lor si plata dobanzilor si comisioanelor aferente. De asemenea, ea acorda consultanta privind cel mai potrivit titlu de valoare care sa fie oferit spre vanzare, nivelul dobanzii, conditiile creditului si momentul cand trebuie facuta oferta de vanzare pe piata.

Banca centrala gestioneaza datoria publica, rambursand valoarea titlurilor ajunse la scadenta si inlocuindu-le cu noi emisiuni (daca este cazul). Reducerea generala a nivelului datoriei publice se realizeaza, de catre banca centrala, prin cumpararea de titluri de stat de la detinatorii acestora (dar din sumele puse la dispozitie de guvern).

In baza conventiilor incheiate in prealabil cu Ministerul Finantelor si in conformitate cu reglementarie proprii, BNR poate actiona, cu perceperea unui comosion, ca agent pe contul statului, in ceea ce priveste: plasarea catre terti a emisiunilor de titluri de stat si alte instrumente negociabile de indatorare ale statului roman; exercitarea functiilor de agent de inregistrare, depozitare si transfer al titlurilor de stat; plata capitalului, dobanzilor, comisioanelor si a spezelor; executarea decontarilor in contul curent general al Trezoreriei statului. Pe de alta parte, BNR nu poate achizitiona titluri de stat de pe piata primara.

In ultimul rand, trebuie spus ca banca centrala joaca un rol important in cooperarea economica si financiara internationala, ea gestionand si tinand evidenta operatiunilor financiare ale tarii cu organismele internationale. In general, banca centrala participa, in numele statului, la tratative si negocieri externe pe probleme financiare, monetare, valutare, de credit si de plati.

Concluzia care se desprinde din analiza acestor elemente este aceea ca bancile centrale nu exercita functiile unei banci comerciale si deci nu concureaza celelalte institutii de credit ale sistemului

* Operatiunile Bancii Centrale

Operatiuni pasive

Acestea reprezinta constituirea de resurse necesare realizarii functiilor sale. Resursele se formeaza din: capitalul propriu, depuneri ale tertilor si emisiunile de bancnote.

Intre capitalurile proprii amintim: subscrierile facute de stat ori particulari; depunerile de bancile comerciale (conturi curente), de catre stat, prin Trezorerie, sau de bancile altor state, pentru efectuarea operatiunilor (decontarilor) internationale (depuneri in valute).

Operatiuni active

Principala operatiune activa o constituie acordarea de credite: statului, bancilor comerciale si nu numai.

Creditele sunt acordate sub forma reescontului de cambii, imprumuturilor pe gaj de efecte comerciale, lambordarea (ipotecarea, garantarea) hartiilor de valoare.

Statului i se acorda credite in perioadele de criza, de recesiune sau de confruntari sociale.

Decontarea operatiunilor prin B.C. se realizata la cererea bancilor comerciale, prin conturile de corespondent, utilizandu-se viramentul (plati fara numerar).

Tot o operatiune activa a B.C. poate fi si lichidarea obligatiilor financiare dintre tari pe calea compensatiilor. De asemenea cumpararea de aur si devize, contribuie la realizarea politicii valutare a statului.