Rolul controlului financiar si gestionar in apararea si consolidarea patrimoniului

Rolul organelor de control in buna administrare si in asigurarea integritatii patrimoniului public si privat se manifesta indeosebi in trei directii principale:

- stabilirea pagubelor suferite de agentii economici de alte unitati patrimoniale;

- stabilirea raspunderilor pentru administrarea patrimoniului i pentru pagubele provocate de personalul cu functii gestionare, de specialitate sau de conducere, ori de persoane din afara unitatii;

- stabilirea si controlul masurilor de recuperare a pagubelor.

1. Stabilirea pagubelor suferite de agentii economici sau de alte unitati patrimoniale

In general, prin paguba sau prejudiciu se intelege orice pierdere suferita de o persoana juridica sau fizica (intreprinzator ori comerciant), indiferent daca aceasta pierdere are ca efect diminuarea activului sau ia forma majorarilor nejustificate ale pasivului. In practica, cele mai frecvente cazuri de pagubire a avutului public sau privat se produc prin micsorarea elementelor de activ, care pot reprezenta pierderi, sustrageri, deteriorari sau degradari de bunuri, efectuarea unor cheltuieli neeconomicoase, plati nelegale ori nedatorate etc. Sunt insa si pagube care se produc prin majorarea pasivului, cum ar fi de exemplu contractarea unor angajamente ferme, dar care sunt nelegale ori dezavantajoase pentru unitate, care vor genera plati obligatorii atunci cand ele devin exigibile.

Stabilirea pagubelor provocate unitatilor patrimoniale este o operatiune destul de complexa, care are ca punct de plecare constatarea prejudiciilor si consemnarea lor in documente oficiale (acte justificative), continua cu evaluarea lipsurilor constatate si se incheie cu eventualele regularizari posibile si necesare (dintre care cele mai frecvente sunt compensarea minusurilor cu plusurile de inventar, calculul si acordarea scazamintelor normale, aprobarea scaderii din gestiuni a unor lipsuri neimputabile).

A. Constatarea pagubelor si consemnarea lor

Prejudiciile suferite de unitatile patrimoniale sunt de mai multe feluri, ele se constata in diverse imprejurari si pe cai diferite si trebuie consemnate obligatoriu, dupa cum urmeaza:

a) Vom incepe cu prejudiciile deja cunoscute de noi, respectiv cu cele de natura lipsurilor in gestiuni. Am convenit anterior ca acestea sunt puse in evidenta cu ocazia inventarierii periodice a patrimoniului (inventarierea generala anuala, inventarieri inopinate de control a unor gestiuni, inventarieri de predare-primire a gestiunilor) si se gasesc consemnate in documentele specifice acestor operatiuni (liste de inventariere, procese-verbale privind rezultatele inventarierii etc.). Prin urmare, intr-un asemenea caz nu este nevoie de alte documente de consemnare. Reaminitim faptul ca, in cazul gestiunilor cu evidenta global-valorica rezultatele inventarierii se stabilesc in finalul listelor de inventar si sunt raportate apoi in procesul-verbal intocmit de comisie. La gestiunile cu evidenta cantitativ-valorica determinarea rezultatelor inventarierii se face cu ajutorul situatiilor comparative de gestiuni (liste de inventariere centralizatoare), de unde se preiau apoi (dupa efectuarea calculelor specifice), in procesul-verbal.

Se mentioneaza si faptul ca, in scopul solutionarii corecte a lipsurilor de inventar, comisiile de inventariere vor lua gestionarilor note explicative complete, din care sa rezulte caracterul lipsurilor, pierderilor , deprecierilor sau distrugerilor constatate si imprejurarile producerii lor. Pe baza explicatiilor primite si altor documente cercetate, comisiile de inventariere sau organele de control gestionar formuleaza concluzii si propun masuri concrete in atentia conducerilor de unitati, care urmeaza a fi adoptate in conformitate cu normele juridice in vigoare (regularizari, imputatii si modul de inregistrare a lor in contabilitate). Decizia conducerii nu poate fi luata mai tarziu de 5 zile de la incheierea inventarierii.

b) In al doilea rand vom avea in vedere prejudiciile de natura cheltuielilor neeconomicoase, angajamentelor nelegale ori paguboase, drepturilor necuvenite, platile nedatorate etc., care se constata de regula de catre organele controlului gestionar de fond cu prilejul verificarii anuale la care este supusa orice unitate din structurile ierarhizate. Asa cum am mentionat in cadrul metodologiilor de exercitare a controlului, aceste prejudicii se gasesc consemnate in procesele-verbale de control sau de verificare intocmite la terminarea controlului gestionar, in cadrul obiectivelor si sectiunilor specifice privind aprovizionarile, productia si costurile, desfacerea, incasarile si platile, salarizarea, investitiile etc. Asta inseamna ca nici in acest caz nu trebuie intocmite alte documente oficiale de consemnare a pagubelor sau prejudiciilor.

c) In schimb, celelalte pagube suferite de unitatile patrimoniale necesita intocmirea de documente speciale care sa faca dovada producerii lor. Avem in vedere prejudiciile de natura sustragerilor, degradarilor sau distrugerilor de bunuri, care prezinta mai multe trasaturi distinctive. In primul rand, asemenea prejudicii au la baza fapte ilicite, care pot reprezenta fie incalcari ale obligatiilor de serviciu, fie delicte civile sau chiar infractiuni. Vom vedea in paragrafele urmatoare ca natura faptelor generatoare a prejudiciilor are o importanta deosebita, nu numai sub aspectul competentelor de constatare, dar si pentru modul de stabilire a raspunderii juridice ce revine vinovatilor si chiar pentru determinarea cuantumului pagubei efective. In al doilea rand, aceste prejudicii care se produc accidental si neuniform in timp necesita operatiuni speciale de constatare. In functie de natura lor si de imprejurarile in care s-au produs asemenea pagube, competentele de constatare revin in principiu persoanelor cu functii de conducere la diferite niveluri sau in diferite compartimente al unitatii (in cadrul atributiilor de control ierarhizat), organelor specializate de control economic, financiar si gestionar , iar in unele cazuri organelor de urmarire sau de cercetare penala. In al treilea rand, pentru asemenea prejudicii nu exista documente probatorii preconstituite, acestea trebuind a fi intocmite in momentul constatarii pagubei. Cele mai uzuale astfel de documente sunt procesele-verbale de constatare, care vor contine in principal o descriere amanuntita a prejudiciului si o apreciere cat mai exacta a intinderii sale.

B. Evaluarea prejudiciilor provocate agentilor economici

Pentru determinarea exacta a pagubelor suferite de agentii economici sau de alte unitati patrimoniale, o insemnatate deosebita prezinta criteriile si modalitatile de evaluare a prejudiciilor efective, respectiv modul de transpunere a acestora in echivalent valoric. O asemenea operatiune trebuie sa asigure nu numai acoperirea integrala a pierderilor suferite de unitati (despagubirea sau desdaunarea acestora), dar si o echitabila dimensionare a sumelor ce urmeaza a fi recuperate de la cei vinovati (sume care trebuie sa includa si elementele de descurajare a fenomenului de prejudiciere a patrimoniului public si privat). Pentru satisfacerea acestor exigente, evaluarea pagubelor trebuie sa respecte mai intai doua principii fundamentale, care trebuie cunoscute si recunoscute de toti cei implicati.

Astfel, un prim principiu instituie regula generala potrivit careia pagubele produse prin afectarea unor valori corporale se evalueaza la valoarea reala a bunurilor si nu la preturile sau valorile cu care acestea sunt inregistrate in sistemele de evidenta contabile. Asta inseamna ca, in cazul imobilizarilor de pilda trebuie avute in vedere amortizarile inregistrate, iar in cazul obiectelor de inventar, gradul efectiv de uzura. In cazul stocurilor cumparate (materii prime, materiale consumabile, animale si pasari, ambalaje etc.), valoarea reala este echivalenta cu costul de achizitie (care, potrivit normelor contabile, este egal cu pretul de cumparare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport si ale cheltuieli accesorii, necesare pentru punerea in stare de utilitate sau intrarea in gestiune a bunului respectiv). La fel, valoarea reala a produselor din productia proprie (produse finite, semifabricate, produse reziduale) se obtine prin corectarea costurilor prestabilite din contabilitate cu diferentele favorabile sau nefavorabile determinate la sfarsitul perioadei de calcul. Probleme mai complexe pot interveni in cazul marfurilor din unitatile comerciale. Potrivit actualului sistem contabil din Romania, marfurile pot fi contabilizate la costul de achizitie, dar pot fi evidentiate in contabilitate si la pretul de vanzare (cu sau fara taxa pe valoarea adaugata). In acest din urma caz, valoarea reala a marfurilor va fi reprezentata de pretul de cumparare si cheltuielile de circulatie deja efectuate si nu de pretul cu amanuntul din contabilitate.

Evident, valoarea reala la care ne-am referit mai sus priveste in primul rand unitatile patrimoniale pagubite, reprezentand sumele cuvenite acestora pentru desdaunare. In ce priveste sumele imputate celor vinovati, acestea se determina, asa cum vom vedea mai departe, dupa alte reguli.

Cel de-al doilea principiu vizeaza momentul de referinta al evaluarii. Astfel, ca regula generala, din punct de vedere al timpului, evaluarea prejudiciilor se face la pretul sau valoarea bunurilor din momentul producerii pagubei si numai in cazurile particulare cand acest moment nu poate fi determinat cu exactitate se vor lua in calcul preturile sau valorile in vigoare la data constatarii prejudiciului respectiv. Aplicarea acestui principiu priveste tot valoarea de despagubire a unitatilor prejudiciate si este operanta numai in situatiile de stabilitate monetara. In conditiile unei inflatii accentuate devin posibile si necesare derogari de la acest principiu. De altfel, normele noastre actuale prevad ca "in cazul constatarii unor lipsuri imputabile, administratorii vor lua masura imputarii acestora la valoarea lor de inlocuire". Prin valoare de inlocuire se intelege, in acest caz, costul de achizitie al unui bun cu caracteristici si grad de uzura similare celui lipsa in gestiune la data constatarii pagubei, care va cuprinde pretul de cumparare practicat pe piata, la care se adauga taxele nerecuperabile, inclusiv T.V.A., cheltuielile de transport, aprovizionare si alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea lui in stare de utilitate sau pentru intrarea in gestiune a bunului respectiv. In practica insa lucrurile sunt mai complexe si ele trebuie analizate sub toate aspectele lor.

Astfel, pentru stabilirea sumelor de recuperat de la cei vinovati, evaluarea pagubelor trebuie sa tina cont de doua importante distinctii, dupa cum urmeaza:

mai intai trebuie facuta o distinctie clara intre pagubele produse de salariati unitatilor in care acestia sunt angajati si in legatura cu sarcinile sau atributiile lor de serviciu (in care caz raspunderea se stabileste potrivit Codului Muncii) si pagubele produse de alte persoane, prin fapte ce constituie delicte civile sau infractiuni (pentru care raspunderea se stabileste potrivit Codului Civil si Codului Penal);

pe de alta parte, trebuie facuta distinctie intre pagubele care constau in lipsa, disparitia sau distrugerea totala a unor bunuri (cand nu mai ramane nimic de valorificat) si pagubele ce au ca efect deteriorarea, degradarea ori distrugerea partiala a bunurilor.

In aceste conditii, evaluarea pagubelor provocate agentilor economici sau altor unitati patrimoniale trebuie sa tina cont de felul raspunderii, natura bunurilor sau valorilor si forma pe care o imbraca prejudiciul cauzat. Practic, din combinarea elementelor de distinctie enumerate mai sus, rezulta cel putin trei situatii diferite de evaluare a pagubelor, dupa cum urmeaza:

a) Prejudiciile provocate de salariati unitatii cu care au un contract de munca si care constau in lipsa, disparitia sau distrugerea totala a unor bunuri se evalueaza astfel:

- bunurile lipsa sau total distruse se evalueaza la valoarea de inlocuire (am aratat anterior ce se intelege prin aceasta valoare);

- bunurile care nu au in unitatea prejudiciata preturi sau valori de inregistrare (reprezentand in principal obiecte confectionate prin eforturi proprii, care nu sunt inregistrate ca atare, dar sunt utile) se evalueaza la preturi stabilite de unitatea pagubita, in asa fel incat acestea sa-si acopere integral cheltuielile efectuate;

- la fel pentru bunurile constatate lipsa, ce urmeaza a fi imputate, dar care nu mai pot fi cumparate de pe piata, valoarea de imputare se stabileste de catre o comisie formata din specialisti in domeniul respectiv;

- productia nefinita constatata lipsa sau distrusa se evalueaza la nivelul costurilor efective, dar cu reevaluarea materialelor continute la preturi de inlocuire si cu adaugarea cotelor corespunzatoare prin cheltuielile indirecte (sau de regie).

b) Prejudiciile produse tot de salariati (pentru care raspunderea se stabileste Codului Muncii), dar care constau in degradarea, deteriorarea sau distrugerea partiala a bunurilor se evalueaza in una din urmatoarele trei variante:

- la nivelul cheltuielilor efective necesitate de repararea sau reconditionarea lor, daca prin asemenea operatii bunurile respective pot fi aduse la starea lor initiala;

- la nivelul diferentei dintre pretul sau valoarea avute anterior si suma obtinuta prin valorificare, atunci cand bunurile degradate sunt vandute cu pret redus, valorificate la pret de deseu, reintroduse in productie ca materie prima etc.;

- la nivelul diferentei de pret-valoare, la care se adauga cheltuielile suplimentare facute, atunci cand bunurile in cauza pot fi transformate in altele de o calitate inferioara, de dimensiuni reduse sau cu valoare mai mica.

In legatura cu aceste aspecte se impune precizarea ca valoarea despagubirilor pentru bunurile reparate, reconditionate, transformate sau valorificate nu poate depasi pretul de piata al unor bunuri identice sau similare.

De asemenea, cu riscul de a ne repeta, trebuie sa mentionam faptul ca valoarea de imputare se calculeaza si se adauga obligatoriu T.V.A. aferenta.

c) Prejudiciile produse prin fapte ce constituie delicte civile sau infractiuni (indiferent daca sunt din categoria celor totale sau partiale) se evalueaza prin insumarea a doua elemente:

- valoarea efectiva a pagubei, stabilita prin una dintre modalitatile descrise mai sus (valoare de inlocuire, diferenta de pret, cost efectiv corectat, cheltuieli efectuate etc.);

- valoarea foloaselor nerealizate de unitatea patrimoniala (cunoscuta si sub denumirea de valoarea foloaselor de care a fost lipsita unitatea), valoare ce poate reprezenta productie neobtinuta, beneficii nerealizate, cheltuieli suplimentare facute, despagubiri sau penalitati platite altor unitati etc.

Se impune si precizarea ca toate aceste modalitati de evaluare a pagubelor se aplica in cazul prejudiciilor materiale (care au un continut economic si deci pot fi exprimate si recuperate in bani), efective (care reprezinta o diminuare efectiva a patrimoniului), directe (care au legatura cu fapta vinovatului), reale (adica intemeiate pe valoarea reala a bunurilor) si certe (care sunt precis determinate, iar existenta si intinderea lor sunt neindoielnice).

C. Compensarea minusurilor cu plusurile de inventar

Compensarea cantitativ-valorica a lipsurilor cu plusurile constatate la inventariere este o operatiune de regularizare partiala, care permite corectarea unor erori de manipulare a bunurilor. Ea este aplicabila numai in cazul particular al gestiunilor cu evidenta cantitativ-valorica, la care se pot constata la inventariere atat plusuri, cat si minusuri, la aceleasi sortimente de bunuri.

Fata de regula generala, potrivit careia plusurile de inventar se inregistreaza in contabilitate ca atare, iar lipsurile se imputa persoanelor vinovate ( de regula gestionarilor), compensarea ofera gestionarilor o importanta facilitate, in sensul ca este injust ca acestia sa fie sanctionati cu imputarea unor bunuri care, in realitate, au fost numai confundate cu altele asemanatoare.

Competenta aprobarii compensarilor revine in toate cazurile conducatorilor de unitati patrimoniale (administratori, ordonatori de credite bugetare). De altfel, pentru a facilita aprecierea corecta a cazurilor de compensare, agentii economici si celelalte unitati patrimoniale au obligatia sa intocmeasca si sa actualizeze periodic liste speciale cuprinzand sorturile de materiale, produse, marfuri si ambalaje, precum si alte valori materiale care intrunesc conditiile de compensare. Aceste liste se aproba de conducerea unitatii, au caracter de uz intern si pot fi consultate numai de administrator sau ordonatorul de credite.

Prin urmare, compensarea minusurilor cu plusurile de inventar nu poate fi facuta oricand si oricum. In general, este admis faptul ca pentru aprobarea si efectuarea compensarilor trebuie indeplinite trei conditii obligatorii:

- compensarile sunt permise de lege numai pentru sortimentele aceluiasi produs sau pentru bunuri asemanatoare, la care exista un risc real de confuzie datorita aspectului exterior ( forma, dimensiuni, culoare, model, desen, ambalaj etc.);

- plusurile si minusurile compensabile trebuie sa fie constatate in aceeasi gestiune si la acelasi gestionar si de regula in aceeasi perioada de gestiune (intelegand prin aceasta perioada dintre doua inventarieri consecutive);

- lipsurile ce urmeaza a fi compensate nu pot fi produsul unor infractiuni si nici sustragerii sau degradarii de bunuri datorate vinovatiei persoanelor care raspund de gestionarea acelor bunuri.

Pe de alta parte, pentru efectuarea corecta si unitara a calculelor, in operatiile de compensare a minusurilor cu plusurile de inventar, trebuie respectate trei reguli de baza, astfel:

a) In operatiunile de compensare trebuie sa se ajunga mai intai la o egalitate cantitativa a plusurilor si minusurilor, iar acest lucru se realizeaza prin eliminarea din calcul a cantitatilor care depasesc egalitatea, incepand cu sorturile ce au preturile unitare cele mai mici; cu alte cuvinte, sortimentele se introduc in calculele de compensare in ordinea descrescatoare a preturilor sau valorilor unitare;

b) Diferentele valorice (pentru cantitati egale de plusuri si minusuri intrate in compensare) se stabilesc in functie de totalul valorilor plus si totalul valorilor minus si nu pe sorturi sau grupe de sorturi imperecheate dupa libera vointa;

c) Din calculele de compensare, unitatile patrimoniale (persoane juridice) nu pot si nu trebuie sa iasa prejudiciate. Asta inseamna ca orice diferenta negativa (cantitativ-valorica sau numai valorica) va fi recuperata obligatoriu de la cei vinovati. Respectarea acestui principiu elementar are o mare insemnatate pentru protejarea patrimoniului public si privat si priveste in egala masura pe cei ce efectueaza calculele de compensare, dar si pe cei abilitati cu aprobarea lor.

In sfarsit, efectuarea propriu-zisa a operatiunilor si calculelor de compensare genereaza patru cazuri sau situatii specifice, care se rezolva in mod diferit, dupa cum urmeaza:

Cazul 1. Cand plusurile sunt mai mari, atat cantitativ, cat si valoric decat lipsurile de inventar, in urma calculelor de compensare va rezulta un plus cantitativ si o diferenta valorica in plus, care se inregistreaza in contabilitate ca atare; in acest caz, unitatea nu sufera un prejudiciu efectiv si, in consecinta, nu poate fi vorba de imputarea vreunor sume gestionarului sau gestionarilor.

Exemplu: Cu ocazia inventarierii unei gestiuni, la diferite sorturi ale unui produs se constata urmatoarele diferente cantitative si valorice, care se regularizeaza astfel:

Constatat la inventariere

Plusuri                          Minusuri

10 unitati x 12 lei/u = 120 lei 7 unitati x 9 lei/u = 63 lei

10 unitati x 10 lei/u = 100 lei 8 unitati x 8 lei/u = 64 lei

8 unitati x 11 lei/u = 88 lei 6 unitati x 8,5 lei/u = 51 lei

28 unitati 308 lei 21 unitati 78 lei

Cantitatile de mai sus au fost stabilite ca diferente intre situatia faptica determinata prin inventar si consemnata in listele de inventariere model simplificat si situatia scriptica furnizata de evidenta operativa a gestiunii si de contabilitatea analitica a stocurilor. Fiind vorba de sortimente la care s-au inregistrat diferente de inventar (in plus sau in minus), ele au fost preluate in listele de inventariere model centralizator pe care le-am denumit "situatii comparative de gestiune".

Analizand situatia de fata, constatam ca plusurile sunt mai mari decat minusurile cu 28 - 21 = 7 unitati. Cum compensarea se face in toate cazurile intre cantitati egale de plusuri si minusuri (vezi prima regula a compensarilor), inseamna ca va trebuie sa eliminam din calcul 7 unitati dintre cele plus care au preturile unitare cele mai reduse (10 lei/u). Pentru a usura aceasta operatiune (mai ales atunci cand se lucreaza cu calculatorul), vom ordona plusurile si minusurile in ordinea descrescatoare a preturilor, astfel:

Se compenseaza:

Plusuri                          Minusuri

10 unitati x 12 lei/u = 120 lei 7 unitati x 9 lei/u = 63 lei

8 unitati x 11 lei/u = 88 lei 8 unitati x 8 lei/u = 64 lei

3 unitati x 10 lei/u = 30 lei 6 unitati x 8,5 lei/u = 51 lei

21 unitati 238 lei 21 unitati 178 lei

In urma acestui calcul constatam ca si sub aspect valoric plusurile sunt mai mari decat lipsurile. Evident, conform celei de-a doua reguli a compensarilor, comparatia se face intre totalul valorilor plus (238.000 lei) si totalul valorilor minus (178.000 lei).

Pentru finalizarea operatiunii, unitatea patrimoniala in cauza urmeaza sa inregistreze in contabilitatea sa doua elemente:

a) un plus cantitativ de 7 unitati x 10 lei = 70 lei; (este vorba de cantitatile care nu au intrat in calculul de compensare);

b) un plus valoric de 238 - 178 = 60 lei; (diferenta valorica in plus pentru cantitatile egale de plusuri si minusuri admise in compensare);

In ce priveste respectarea celei de-a treia reguli, nu se poate pune problema aici, deoarece ambele diferente sunt pozitive.

Cazul 2. Cand plusurile depasesc din punct de vedere cantitativ minusurile, dar cantitatile intrate in compensare au o valoare mai mica, cantitatile necompensate se vor inregistra ca plusuri, iar diferenta valorica in minus se imputa gestionarului.

Exemplu: Cu ocazia inventarierii unei gestiuni, la diferite sorturi ale unui produs se constata urmatoarele diferente cantitative si valorice, care se regularizeaza astfel:

Analiza: Metode financiare de evaluare a proiectelor de investitii Proiect: Procesul politico-juridic in Uniunea Europeana

Constatat la inventariere:

Plusuri                          Minusuri

10 unitati x 22 lei/u = 220 lei 6 unitati x 30 lei/u = 180 lei

5 unitati x 25 lei/u = 125 lei 10 unitati x 32 lei/u = 320 lei

10 unitati x 24 lei/u = 240 lei 4 unitati x 35 lei/u = 140 lei

25 unitati 585 lei 20 unitati 640 lei

Se compenseaza:

Plusuri              Minusuri

5 unitati x 25 lei/u = 125 lei 4 unitati x 35 lei/u = 140 lei

10 unitati x 24 lei/u = 240 lei 10 unitati x 32 lei/u = 320 lei

5 unitati x 22 lei/u = 110 lei 6 unitati x 30 lei/u = 180 lei

20 unitati 475 lei 20 unitati 640 lei

Urmeaza a se inregistra:

a) Plus cantitativ: 5 unitati x 22 lei/u = 110 lei;

b) Minus valoric: 640 - 475 = 165 lei; - diferenta care se imputa gestionarului

Cazul 3. Cand plusurile sunt din punct de vedere cantitativ mai mici decat minusurile, dar cantitatile intrate in compensare au o valoare mai mare decat cea a minusurilor, cantitatile necompensate se imputa obligatoriu gestionarului, iar diferenta valorica se inregistreaza ca plus.

Exemplu: Cu ocazia inventarierii unei gestiuni, la diferite sorturi ale unui produs se constata urmatoarele diferente cantitative si valorice, care se regularizeaza astfel:

Constatat la inventariere:

Plusuri                          Minusuri

10 unitati x 15 lei/u = 150 lei 8 unitati x 12 lei/u = 96 lei

7 unitati x 16 lei/u = 112 lei 6 unitati x 11 lei/u = 66 lei

3 unitati x 17 lei/u = 51 lei 10 unitati x 14 lei/u = 140 lei

20 unitati 313 lei 24 unitati 302 lei

Se compenseaza

Plusuri                          Minusuri

3 unitati x 17 lei/u = 51 lei 10 unitati x 14 lei/u = 140 lei

7 unitati x 16 lei/u = 112 lei 8 unitati x 12 lei/u = 96. lei

10 unitati x 15 lei/u = 150 lei 2 unitati x 11 lei/u = 22 lei

20 unitati 313 lei 20 unitati 258 lei

Urmeaza a se inregistra:

a) Minus cantitativ: 4 unitati x 11 lei/u = 44 lei, valoare ce urmeaza a se imputa gestionarului;

b) Plus valoric: 313 - 258 = 55 lei.

Cazul 4. Cand plusurile sunt mai mici decat minusurile, atat cantitativ, cat si valoric (evident, pentru cantitatile egale intrate in compensare), se vor imputa gestionarului atat cantitatile ramase necompensate, dar si diferenta valorica negativa.

Exemplu: Cu ocazia inventarierii unei gestiuni, la diferite sorturi ale unui produs se constata urmatoarele diferente cantitative si valorice, care se regularizeaza astfel:

Constatat la inventariere

Plusuri Minusuri

4 unitati x 10 lei/u = 40 lei 3 unitati x 20 lei/u = 60 lei

12 unitati x 9 lei/u = 108 lei 10 unitati x 19 lei/u = 190 lei

2 unitati x 8 lei/u = 16 lei 10 unitati x 18 lei/u = 180 lei

18 unitati 164 lei 23 unitati 430 lei

Se compenseaza

Plusuri                          Minusuri

4 unitati x 10 lei/u = 40 lei 3 unitati x 20 lei/u = 60 lei

12 unitati x 9 lei/u = 108 lei 10 unitati x 19 lei/u = 190 lei

2 unitati x 8 lei/u = 16 lei 5 unitati x 18 lei/u = 90 lei

18 unitati 164 lei 18 unitati 340 lei

Urmeaza a se inregistra:

a) Minus cantitativ: 5 unitati x 18 lei/u = 90 lei;

b) Minus valoric 340 - 164 = 176 lei; ambele sume (90 lei + 176 lei = 266 lei) se vor imputa gestionarului.

Se impune precizarea ca orice operatiune de compensare a minusurilor cu plusurile de inventar se va incadra intr-unul dintre cele patru cazuri exemplificate mai sus.

Diferentele de regularizat reprezinta de fapt ceea ce ramane dupa efectuarea compensarilor (care, asa cum am precizat mai sus, sunt ele insele operatiuni de regularizare). De altfel, in practica, aceste diferente nu beneficiaza de un tratament izolat. Valorificarea rezultatelor unui inventar se realizeaza, din punct de vedere contabil, prin inregistrarea tuturor plusurilor si a tuturor minusurilor constatate, mai intai in conturile analitice ale sortimentelor respective si apoi (prin reportare) in contul sintetic de stocuri, caruia apartin sortimentele in cauza. In felul acesta, contul sintetic de stocuri va contine in rulajul debitor toate plusurile si in rulajul creditor toate minusurile, iar soldul sau va reprezenta diferentele dintre acestea, respectiv diferentele cantitativ-valorice (cantitati in plus sau in minus necompensate) sau numai diferentele valorice (rezultate din jocul preturilor).

D. Calculul si acordarea scazamintelor normale (naturale)

In multe cazuri, definitivarea situatiei unor gestiuni si prin urmare stabilirea prejudiciilor efective suferite de unitatile patrimoniale trebuie sa tina cont de interventia unor pierderi obiective, care afecteaza anumite bunuri gestionate, dar care nu antreneaza responsabilitatea sau culpa gestionarului. In esenta, este vorba de acele materiale, produse sau marfuri care au particularitatea ca pot suferi, pe timpul transportului, manipularii sau depozitarii, anumite pierderi cantitative datorate unor procese sau fenomene naturale cum sunt cele de evaporare sau deshidratare, volatilizare, pulverizare, spargere, faramitare, scurgere, absorbtie in ambalaje etc.

Aceste pierderi normale sau naturale sunt cunoscute in practica sub denumirea generica de perisabilitati. Ele nu provin din vina gestionarului sau altor persoane si prin urmare trebuie sa fie scazute din gestiuni dupa o procedura specifica. In acest scop, pentru sectorul public, ministerele, departamentele si alte organe centrale ale administratiei de stat stabilesc cote procentuale de scazaminte pentru toate bunurile perisabile din domeniul lor de activitate. In cazul agentilor economici cu capital privat, sarcina elaborarii cotelor procentuale de scazaminte revine consiliilor de administratie, iar in situatii deosebite (unitati al caror specific (impune) genereaza un volum important de scazaminte naturale) propunerile administratorilor pot fi supuse aprobarii adunarilor generale ale actionarilor sau asociatilor. Evident, scazamintele normale vor putea fi acordate gestionarilor numai in cazurile in care lipsurile in gestiuni nu provin din alte cauze (calamitati naturale sau sinistre, cazuri de forta majora, accidente, neglijenta sau rea credinta etc.) care sa impuna o alta incadrare juridica a faptelor generatoare.

Cotele procentuale de perisabilitati stabilite (la nivel departamental, la nivelul administratiei locale sau la nivelul fiecarei unitati) au un caracter maximal, nefiind obligatorie acordarea lor integrala si in toate cazurile. Competenta aprobarii cotelor de scazaminte revine in toate cazurile conducerilor de unitati. Prin urmare, consiliile de administratie vor trebui sa aprecieze de la caz la caz, in functie de conditiile concrete, daca si cat din cota stabilita se aproba fiecarei gestiuni sau fiecarui gestionar.

Normele de scazaminte nu se aplica niciodata anticipat. Perisabilitatile se calculeaza si se aproba numai cu ocazia inventarierilor, numai in conditiile unor lipsuri efective de inventar si numai in limita acestora. Mai mult, daca valorificarea inventarului cuprinde si operatiuni de compensare, scazamintele se calculeaza numai in situatia in care cantitatile lipsa sunt mai mari decat cantitatile constatate plus. Practic, cotele de scazaminte se aplica in primul rand valorilor materiale la care s-au constatat lipsurile. Daca in urma acestui calcul mai raman diferente cantitative in minus, cotele de scazaminte aprobate de conducerea unitatii se pot aplica si asupra celorlalte sortimente admise in compensare (la care s-au constatat plusuri), precum si asupra sortimentelor din aceeasi grupa (la care nu s-au constatat diferente). Daca si in urma acestor operatii raman diferente in minus, acestea vor reprezenta in principiu un prejudiciu efectiv pentru unitate, urmand a se recupera de la persoanele vinovate, in conformitate cu normele legale in vigoare.

In sfarsit, insistam asupra faptului ca, la gestiunile cu evidenta cantitativ-valorica, este interzisa acordarea de scazaminte normale daca plusurile cantitative depasesc sau sunt egale cu minusurile de inventar, chiar daca din calculele de compensare rezulta diferente valorice negative. Ratiunea unei asemenea interdictii deriva din faptul ca perisabilitatile sunt, in esenta lor, pierderi cantitative; ori, daca plusurile cantitative sunt mai mari decat minusurile, este evident ca fenomenul de pierdere naturala nu a avut loc.

E. Aprobarea scaderii din gestiuni a altor lipsuri neimputabile

Pot exista situatii in care minusurile de inventar depasesc normele sau cotele de scazaminte naturale, precum si situatii de lipsuri inregistrate la produse neperisabile (pentru care nu sunt stabilite cote de scazaminte), dar care nu sunt generate de fapte culpabile sau ilicite. In asemenea cazuri, daca se poate face dovada nevinovatiei gestionarului sau gestionarilor, acestea nu vor fi imputate.

Ca regula generala, competenta aprobarii scaderii din gestiuni a unor lipsuri neimputabile revine conducerilor de unitati. Astfel, pentru sectorul bugetar, normele legale in vigoare1 prevad ca scaderea din contabilitate a unor pagube care nu se datoreaza culpei unei persoane se face in baza aprobarii ordonatorului de credite respectiv (conducatorii organelor administratiei de stat si ai institutiilor publice), cu avizul ordonatorului de credite ierarhic superior.

De asemenea, in cazul structurilor economice supraordonate (regii autonome, organizatii cooperatiste sau de alta natura) competentele de aprobare pot fi esalonate pe niveluri ierarhice, in functie de marimea sumelor.

Nu intra sub incidenta acestui tratament bunurile de patrimoniu, cele culturale si artistice, inclusiv fondul de carte si valorile de muzeu.

2. Stabilirea raspunderilor pentru administrarea patrimoniului si pentru pagubele provocate avutului public si privat

In termeni juridici, incalcarea normelor de administrare eficienta a diferitelor patrimonii sau stirbirea sub orice forma a proprietatii publice sau private atrage dupa sine raspunderi de natura disciplinara, contraventionala, materiala, civila sau penala, dupa caz.

A. Raspunderea disciplinara

In materie de administrare a patrimoniului, raspunderea disciplinara intervine atunci cand persoanele cu functii gestionare, administratorii sau alti salariati incalca cu vinovatie obligatiile referitoare la apararea, consolidarea si dezvoltarea avutului unitatii patrimoniale in care sunt angajati, fara ca prin aceasta sa se produca un prejudiciu material real si efectiv persoanei juridice in cauza. De exemplu, pot constitui abateri disciplinare eliberarea de bunuri din gestiuni pe baza de dispozitie verbala sau fara intocmirea documentelor justificative aferente, netinerea ori tinerea necorespunzatoare a evidentelor tehnic-operative la gestiuni sau in sectiile de productie, neanuntarea depasirii limitelor minime sau maxime de stocuri, nerespectarea conditiilor formale de predare-primire a gestiunilor.

Potrivit Codului Muncii (care reglementeaza aceasta forma a raspunderilor juridice), abaterile disciplinare se sanctioneaza cu: avertisment scris, suspendarea contractului de munca pentru o perioada ce nu poate depasi 10 zile lucratoare, retrogradarea din functie, cu acordarea salariului corespunzator functiei in care s-s dispus retrogradarea, pentru o durata ce nu poate depasi 60 de zile, reducerea salariului de baza pe o durata de 1-3 luni cu 5-10%, reducerea salariului de baza si/sau, dupa caz, si a indemnizatiei de conducere pe o perioada de 1-3 luni cu 5-10%, desfacerea disciplinara a contractului individual de munca. Aplicarea sanctiunilor disciplinare se face numai dupa cercetarea atenta a faptelor, dupa ascultarea persoanei vinovate si dupa verificarea sustinerilor aduse de aceasta in apararea sa. Ca regula generala, competenta stabilirii si aplicarii sanctiunilor disciplinare revine conducerii unitatii (consiliului de administratie). Exista insa putinta ca, prin Regulamentul de ordine interioara sa se stabileasca ca sanctiunile mai usoare (mustrare, avertisment) pot fi aplicate de sefii de compartimente, de sectii sau chiar de maistri. De asemenea, pentru persoanele numite sau angajate de un organ din ierarhia superioara, aplicarea sanctiunilor se face numai de acel organ.

Angajatorul stabileste sanctiunea disciplinara aplicabila in raport cu gravitatea abaterii disciplinare savarsite de salariat, avandu-se in vedere urmatoarele: imprejurarile in care a fost savarsita fapta, gradul de vinovatie a salariatului, consecintele abaterii disciplinare, comportarea generala in serviciu a salariatului, eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta.

Angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la savarsirea faptei. Sanctiunile disciplinare aplicate se comunica obligatoriu in scris persoanelor vinovate, imbracand forma unei decizii.

Sub sanctiunea nulitatii absolute, in decizie se cuprind obligatoriu:

a)           descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;

b)           precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost incalcate de salariat;

c)           motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuata cercetarea;

d)           temeiul de drept in baza caruia se aplica sanctiunea disciplinara;

e)           termenul in care sanctiunea poate fi contestata;

f)            instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata;

Decizia de sanctionare se comunica salariatului in termen de 5 zile calendaristice de la data emiterii si produce efecte de la data comunicarii. Decizia trebuie predata personal salariatului, cu semnatura de primire, ori, in caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandata, la domiciliul sau resedinta comunicata de acesta. Decizia de sanctionare poate fi contestata de salariat la instantele judecatoresti competente in termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii.

Prin urmare, raspunderea disciplinara este aplicabila numai salariatilor si numai in raporturile acestora cu unitatea la care sunt incadrati. Cu alte cuvinte, existenta raspunderii este conditionata de existenta unui raport de munca concretizat intr-un contract. Suportul raspunderii disciplinare il constituie neindeplinirea sau indeplinirea defectuoasa a atributiilor sau sarcinilor de serviciu (inclusiv a normelor de comportament), iar elementele necesare ale acesteia sunt caracterul ilicit al faptei (care poate fi o actiune sau o inactiune) si existenta vinovatiei (ale carei forme de baza sunt in acest caz intentia directa ori indirecta, usurinta si greseala).

Mai trebuie mentionat faptul ca, in cazul raspunderii disciplinare, pluralitatea de abateri generata de o fapta unica nu poate atrage o pluritate de sanctiuni. Asta inseamna ca, daca prin una si aceeasi abatere disciplinara s-au incalcat mai multe indatoriri de serviciu, acestea nu vor fi cumulate, aplicandu-se de regula sanctiunea cea mai severa. De asemenea, in cazul in care abaterile disciplinare sunt constatate de organele specializate de control economic, financiar si gestionar , acestea vor fi consemnate in actele de control, dar stabilirea raspunderilor si aplicarea sanctiunilor raman atribute ale conducerii unitatii patrimoniale.

B. Raspunderea contraventionala

Spre deosebire de raspunderea disciplinara, care este nemijlocit legata de modul de indeplinire a obligatiilor ce deriva dintr-un contract de munca, raspunderea contraventionala decurge din incalcarea cu vinovatie a unor prevederi legale, cu conditia ca fapta respectiva sa prezinte un grad redus de pericol social. Este rezonabil sa admitem ca in orice incalcare a legii trebuie sanctionata, nu atat pentru fapta in sine, cat mai ales pentru prevenirea repetarii sau extinderii respectivelor abateri.

Contraventiile au un camp foarte larg de manifestare, fiind practic intalnite in toate sectoarele de activitate economica, sociala, administrativa etc. Pe noi ne privesc insa, in primul rand, cele referitoare la gestionarea patrimoniului persoanelor juridice sau fizice (intreprinzatori, comercianti) sau, intr-un sens mai larg, cele ce au legatura directa cu protejarea proprietatii si a dreptului de proprietate, indiferent cine sunt titularii acestui drept.

In materie de administrare a patrimoniului si de aparare a avutului public si privat constituie contraventii, in principal urmatoarele fapte (reprezentand actiuni sau inactiuni), abordate de noi ca exemplu si nu in mod exhaustiv:

a) incadrarea, trecerea sau mentinerea in functii de gestionari a unor persoane care nu intrunesc conditiile legale (varsta, studii, stagiu), pentru care nu s-au obtinut documentele ce atesta conduita juridica si profesionala (certificatul de cazier judiciar si dovada de la vechiul loc de munca) sau care au antecedente penale;

b) neconstituirea sau utilizarea incorecta a garantiilor materiale ale gestionarilor si altor persoane cu functii echivalente;

c) neefectuarea inventarierilor la termenele stabilite si in conditiile prevazute de lege;

d) nerespectarea normelor legale cu privire la predarea-primirea gestiunilor;

Contraventiile se constata si se sanctioneaza de diferite categorii de organe, cum sunt cele de control si de inspectie ale Ministerului Finantelor Publice, organelor de control si de audit intern, conducerile de unitati si sefii de compartimente (numai pentru personalul din subordinea lor), inspectiile si inspectoratele specializate. Constatarea contraventiilor se face de regula printr-un proces verbal intocmit si semnat de agentul constatator.

Contraventiile se sanctioneaza cu avertisment (in cazurile de importanta mai redusa) si indeosebi prin aplicarea de amenzi a caror marime variaza in functie de gravitatea faptelor savarsite. Pot fi sanctionate contraventional atat persoanele fizice, cat si cele juridice. Atunci cand amenzile sunt aplicate unor persoane juridice, acestea au posibilitatea sa-si recupereze sumele prin imputare, de la salariatii vinovati. Daca contravenientul achita pe loc jumatate din minimul amenzii prevazute de actul normativ, nu se mai intocmeste proces verbal si orice urmarire inceteaza. De asemenea, urmarirea inceteaza daca contravenientul achita amenda (sau jumatatea din aceasta, cum este stipulat in actul constatator) in termen de 48 ore, in contul indicat in procesul-verbal si remite chitanta organului care a aplicat sanctiunea.

In legatura cu raspunderea contraventionala si amenzile care o sanctioneaza, credem ca se impune inca o precizare. Ca regula generala, amenzile au un caracter exclusiv sanctionator si nu reparator. In consecinta, daca prin contraventie persoana vinovata produce concomitent si un prejudiciu, aceasta va fi obligata sa-l acopere separat de plata amenzii. De asemenea, toate obiectivele care au servit la savarsirea contraventiei sau sunt produsul ei vor fi confiscate si trecute in patrimoniul statului. Asta inseamna de fapt ca raspunderea si sanctiunile contraventionale pot fi cumulate cu alte forme ale raspunderii juridice.

C. Raspunderea patrimoniala (materiala)

In materie de administrare a patrimoniului din diferitele tipuri de unitati, de aparare si consolidare a avutului public si privat, raspunderea materiala joaca un rol deosebit, reprezentand in fapt cea mai importanta forma a raspunderilor juridice cu care sunt confruntate organele de conducere si cele de control gestionar.

Raspunderea patrimoniala se refera din nou (ca si cea disciplinara) la personalul angajat cu contract de munca, reprezentand obligatia salariatilor de a repara integral pagubele produse unitatii in care se lucreaza, prin neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a atributiilor lor de serviciu. In esenta ei, raspunderea materiala este o raspundere de natura civila, avand ca obiect plata unor despagubiri, dar care este limitata strict la prejudiciile materiale produse din vina si in legatura cu munca angajatilor. Ea este reglementata, evident, de Codul Muncii, indiferent de forma pe care o imbraca astazi sau de forma pe care o va avea in viitor acest important cod juridic.

Elementele constitutive ale raspunderii patrimoniale pot fi de natura obiectiva (caracterul ilicit al faptei, existenta prejudiciului si legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciul rezultat) sau subiectiva (vinovatia persoanei).

In aceste conditii, raspunderea patrimoniala se stabileste numai pentru prejudicii materiale, pentru prejudicii materiale certe, actuale si directe. Asta inseamna ca nu se pot stabili raspunderi materiale pentru pierderile inerente procesului de productie (daca acestea se incadreaza in limitele prevazute de norme), pentru foloasele nerealizate de unitate si nici pentru pagubele rezultate din riscul normal al serviciului ori din cauze neprevazute. Alte particularitati care deosebesc raspunderea materiala de celelalte forme ale raspunderii juridice se refera la limitarea intinderii obligatiilor de plata, la nivelul pagubei efective, precum si la faptul ca dezdaunarea se face exclusiv in echivalent valoric, nefiind admisa reparatia in natura.

Raspunderea patrimoniala intervine cel mai adesea in cazul lipsurilor in gestiuni, pierderii sau degradarilor de bunuri, efectuarii de cheltuieli nelegale ori neeconomicoase, avarierii sau distrugerii unor utilaje, instalatii, mijloace de transport, rebutarii unor produse, depasirii normelor de consum, etc.

In functie de imprejurarile, conditiile concrete si modalitatile in care s-au produs prejudiciile, raspunderea patrimoniala a personalului incadrat in unitatile patrimoniale pot imbraca mai multe forme, dupa cum urmeaza:

a) Raspunderea patrimoniala individuala, care consta in obligarea celui vinovat de a acoperi singur si integral valoarea pagubei cauzate unitatii patrimoniale prin fapta sa ilicita. In materie de gestiuni, raspunderea individuala revine in toate cazurile integral gestionarului, operand si in unele cazuri speciale, cum sunt: cand gestionarul a primit bunuri in cantitati inferioare celor inscrise in documentele de insotire sau bunuri cu vicii aparente, fara a intocmi actele legale de constatare; in cazul primirii de bunuri pentru a caror verificare calitativa nu poseda cunostintele necesare, daca n-a solicitat in scris asistenta tehnica de specialitate pentru receptia lor; pentru pagubele produse in timpul inlocuirii gestionarului de catre o persoana delegata de acesta sau de o comisie desemnata de conducerea unitatii, daca nu se poate face dovada ca prejudiciul a fost cauzat de persoana sau comisia inlocuitoare. Raspunderea materiala individuala opereaza si in cazul gestionarilor de fapt, respectiv al salariatilor care nu au functia de gestionar, dar care (prin natura muncii lor) primesc, pastreaza si elibereaza bunuri sau alte valori, chiar daca efectueaza asemenea operatii ocazional, temporar si in afara atributiilor principale de serviciu.

De asemenea, raspunderea materiala individuala poate reveni si altor salariati decat gestionarilor. Astfel, in cazurile in cazurile in care unitatea pierde dreptul de a-si valorifica anumite creante fata de persoane fizice ori juridice sau drepturi de executare silita impotriva debitorilor, iar acest lucru se datoreaza personalului financiar-contabil care nu a intocmit in timp documentatia necesara sau compartimentului juridic care nu a actionat in limita termenului de prescriptie, persoanele vinovate vor fi chemate sa raspunda material pentru paguba produsa respectivei unitati.

b) Raspunderea patrimoniala conjuncta, care este de fapt o suma de raspunderi individuale paralele si intervine in toate cazurile cand exista un singur prejudiciu si mai multi autori; fractionarea raspunderii intre coautori are in vedere masura in care acestia au contribuit la producerea pagubei, astfel incat obligatia lor pastreaza caracterul individual si se intemeiaza pe faptele persoanelor si culpa proprie a fiecaruia.

c) Raspunderea patrimoniala colectiva a cogestionarilor, care este tot o raspundere conjuncta, aplicabila in cazul particular al prejudiciilor constatate in gestiunile la care manipularea bunurilor se face in colectiv sau pe schimburi succesive (fara predare-primire de gestiune intre schimburi); ca si in cazul raspunderii materiale conjuncte, cogestionarii raspund integral pentru paguba produsa, iar individualizarea obligatiilor de acoperire se poate face in 3 moduri:

- in cote fixe, atunci cand se cunoaste partea de vina a fiecaruia sau masura in care cogestionarii au contribuit la producerea prejudiciului total;

- in cote procentuale, atunci cand nu se cunoaste partea de vina a fiecaruia, iar departajarea raspunderilor urmeaza a se face proportional cu salariul grila de incadrare sau cu castigul mediu lunar (calculat pentru ultimele 3 luni sau pentru intreaga perioada de gestiune scursa de la precedenta inventariere);

- in cote proportionale, atunci cand nu se cunoaste partea de vina a cogestionarilor si in plus, nu toti gestionarii au lucrat in gestiune intreaga perioada de timp (de la precedenta inventariere pana la cea prezenta); intr-un asemenea caz, departajarea raspunderilor se face proportional cu salariul de incadrare sau castigul mediu lunar, dar si cu timpul efectiv lucrat (exprimat in zile).

d) Raspunderea patrimoniala solidara, care reprezinta o exceptie de la regula generala potrivit careia fiecare om raspunde numai pentru faptele sale. Aceasta forma a raspunderii materiale consta in obligarea mai multor persoane de a acoperi acelasi prejudiciu, fiecare pentru valoarea integrala a pagubei, in conditiile in care plata facuta de una dintre aceste persoane exonereaza sau le libereaza pe celelalte de obligatiile fata de unitatea patrimoniala creditoare.

In materie de administrare a patrimoniului, raspunderea solidara revine de regula gestionarilor si persoanelor cu functii de conducere sau altor salariati din unitate care, nesocotind indatoririle lor de serviciu, se fac vinovati de abateri si contribuie sau inlesnesc pagubirea unitatilor patrimoniale. Pentru exemplificare vom include in aceasta categorie abateri, omisiuni sau neglijente, cum sunt:

incadrarea, trecerea sau mentinerea in functia de gestionar a unei persoane care nu indeplineste conditiile legale de varsta, studii, stagiu sau care are antecedente penale;

darea unor dispozitii gresite sau contrar legii; aceasta este de regula o raspundere individuala a persoanelor vinovate, dar nu exclude in toate cazurile si integral raspunderea gestionarului (care putea sa aprecieze si el ca dispozitia primita este nelegala sau neconforma cu principiile unei gestiuni rationale);

neasigurarea asistentei tehnice de specialitate la receptia bunurilor sau prestarea unei asistente de calitate necorespunzatoare;

nerespectarea normelor legale privind constituirea garantiilor materiale ale gestionarilor sau altor categorii de angajati; evident, aceasta este o raspundere solidara, dar limitata la valoarea garantiilor neconstituite.

e) Raspunderea patrimoniala subsidiara, care consta (in esenta) in obligarea unor persoane, altele decat autorul direct al pagubei, de a acoperi partea de prejudiciu ramasa nerecuperata dupa declararea starii de insolvabilitate, disparitia sau decesul autorului direct. In cele mai frecvente cazuri, raspunderea materiala subsidiara este cauzata de incalcarea unor indatoriri de serviciu care favorizeaza producerea pagubelor, cum sunt, de exemplu:

incadrarea unui gestionar intr-o gestiune colectiva, fara avizul scris al celorlalti cogestionari;

neinlocuirea la timp a gestionarilor care nu-si indeplinesc sistematic atributiile de serviciu in mod corespunzator;

neefectuarea inventarierilor la termenele si in conditiile legii (daca aceasta omisiune a contribuit la producerea sau majorarea pagubelor produse prin lipsuri in gestiuni), efectuarea unor inventarieri necorespunzatoare sau stabilirea eronata a situatiilor de gestiune;

neluarea masurilor cele mai adecvate pentru stabilirea si recuperarea lipsurilor din gestiune;

intocmirea neconforma cu realitatea a documentelor (procese-verbale) prin care se constata insolvabilitatea debitorilor ori a documentelor pentru scaderea din contabilitate a diferentelor negative de inventar sau altor pagube;

depasirea termenelor de trecere in evidenta separata a debitorilor insolvabil ori disparuti (omisiune ce are drept consecinta pierderea efectului intrerupator de prescriptie);

neorganizarea sau exercitarea defectuoasa a formelor proprii de control intern.

In legatura cu aceasta forma a raspunderii materiale se impune, credem, o precizare obligatorie. Raspunderile subsidiare se stabilesc in momentul constatarii pagubelor, odata cu stabilirea raspunderii directe a vinovatului principal, dar ele devin operante numai in momentul in care autorul propriu-zis al prejudiciului este declarat insolvabil, dispare sau decedeaza fara a lasa o masa succesorala asupra careia sa se poata indrepta unitatea patrimoniala pagubita.

In cazul in care un salariat trebuie sa acopere o paguba produsa unitatii la care este angajat, suma stabilita pentru acoperirea daunelor i se va retine in rate lunare din drepturile salariale care i se cuvin. Daca salariatului ii inceteaza contractul individual de munca inainte sa-l fi despagubit pe angajator si cel in cauza se angajeaza in alt loc, retinerile din salariu se fac de catre noul angajator pe baza titlului executoriu transmis in acest scop de catre angajatorul pagubit. Daca persoana in cauza nu s-a reincadrat in munca, acoperirea daunei se va face prin urmarirea bunurilor sale, in conditiile Codului de procedura civila.

D. Raspunderea civila

Acest tip de raspundere juridica implica mai putin interventia organelor de control economic, financiar si gestionar . Potrivit procedurilor judiciare cunoscute si recunoscute, competenta stabilirii unor raspunderi civile revine exclusiv instantelor de judecata, respectiv judecatorilor, tribunalelor judetene si curtilor de apel teritoriale. In consecinta, sarcinile organelor de control si ale conducerii unitatii se reduc, in fapt, la furnizarea elementelor de fundamentare si de sustinere a pretentiilor formulate in instanta. Vom reveni asupra acestor aspecte intr-un alt context.

E. Raspunderea penala

Ca regula generala, raspunderea penala se poate stabili in sarcina acelor persoane ale caror fapte ilicite (reprezentand actiuni sau inactiuni) prezinta un grad ridicat de pericol social si sunt calificate de legea penala drept infractiuni. Potrivit Codului penal, infractiunea aduce vatamari grave asupra unor valori economice sau morale, amenintand sau atingand relatiile sociale, care sunt ocrotite de lege.

Problema calificarii unor fapte umane drept infractiuni este o problema extrem de delicata si ea nu poate reveni oricui. Potrivit normelor si uzantelor nationale si internationale, dreptul de a stabili caracterul penal al unor fapte revine exclusiv organelor judiciare. Astfel, intr-o prima faza, asemenea atributii revin organelor de urmarire (parchetul cu procurorii sai) sau de cercetare penala (organele de politie). Acestia efectueaza ancheta penala si instrumenteaza cazul (ceea ce vrea sa insemne ca aduna materialul probator si fac incadrarea juridica a faptelor), dupa care (printr-un rechizitor intocmit de procuror) dispun fie incetarea urmarii penale, fie continuarea procedurilor, trimitand in acest scop dosarul unei instante de judecata. In aceasta a doua faza organele de jurisdictie (judecatorii, tribunale, curti de apel) efectueaza ancheta judiciara (inclusiv completarea dosarului cu noi probe) si apoi executa judecata penala, in baza careia pronunta in final sentinta.

In consecinta, atunci cand constata fapte ce intrunesc elementele unor infractiuni, organele de control economic financiar si respectiv conducerea de unitati patrimoniale au obligatia sa sesizeze organele penale si sa inainteze acestora dosarele intocmite, in vederea derularii procedurilor fixate de lege.

In materie de administrare a patrimoniului si de pagubire a unitatilor patrimoniale, principalele infractiuni pot fi sistematizate astfel:

a) Infractiuni contra avutului public si privat, in categoria carora includem:

delapidarea, definita ca reprezentand "sustragerea, insusirea, folosirea sau traficarea de catre o persoana incadrata in munca, in interesul sai, ori pentru altii, a bunurilor, a banilor sau altor valori pe care acea persoana le gestioneaza sau administreaza"; cu alte cuvinte, delapidarea ar putea fi considerata un fel de furt din gestiunea proprie.

furtul in dauna avutului public sau privat savarsit evident de alta persoana decat cea care gestioneaza sau care administreaza bunurile sau valorile sustrase;

distrugerea cu intentie, abuzul de incredere si gestiunea frauduloasa, toate trei in dauna avutului public sau privat;

insusirea in dauna avutului public ori privat a bunului gasit si nepredat.

b) Infractiuni in activitatea gestionara, cuprinzand in principal:

- crearea de plusuri in gestiuni prin mijloace frauduloase;

- nedeclararea plusurilor in gestiuni despre a caror existenta si intindere gestionarul are cunostinta;

- inselaciunea, in cele doua forme enumerate ale sale, respectiv inselaciunea la masuratoare (vanzare cu lipsa la cantar, la metraj, utilizarea frauduloasa a unor aparate de masura si control) si inselaciunea cu privire la calitatea marfurilor (falsificarea sau substituirile de marfuri, vanzarea sub eticheta falsa);

- instrainarea de catre gestionar a bunurilor constituite drept garantie suplimentara, fara instiintarea prealabila a unitatii in favoarea careia era constituita garantia.

c) Infractiunile de fals si uz de fals, cu cele trei forme ale acestora:

- falsul material in inscrisuri oficiale (falsul in acte);

- falsul intelectual (atestarea unor fapte ori imprejurari mincinoase sau omiterea cu buna stiinta de a consemna anumite date ori imprejurari);

- falsul in declaratii.

d) Infractiuni in legatura cu sarcinile de serviciu ale persoanelor incadrate in munca, care cuprind:

- abuzul in serviciu, care consta in indeplinirea cu buna stiinta, in cadrul atributiilor de serviciu a unui act ce cauzeaza o tulburare insemnata in bunul mers al unitatii sau o paguba importanta in avutul acestuia;

- neglijenta in serviciu, adica provocarea unei tulburari insemnate sau unei pagube importante prin neindeplinirea din greseala ori prin indeplinirea defectuoasa a sarcinilor de serviciu.

e) Infractiuni specifice in domeniul protejarii populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite. Mentionam aici depasirea de catre agentii economici cu capital majoritar de stat a nivelurilor maxime, stabilite prin hotarari de guvern, ale preturilor de vanzare din depozite pentru produsele care (in anumite etape) au o importanta strategica in raport cu mentinerea si cresterea nivelului de trai si indeosebi pentru produsele subventionate de la bugetul statului.

f) Infractiuni specifice activitatii de control economic, financiar si gestionar , dintre care cele mai frecvente sunt urmatoarele:

- acordarea din culpa a vizei de control financiar preventiv pentru operatiuni fara baza legala;

- efectuarea sau aprobarea efectuarii unor operatiuni nelegale care nu au fost supuse in prealabil sau care au fost respinse la viza de control financiar preventiv;

- inscrierea cu buna stiinta in actele de control (indiferent de natura acestora) a unor date nereale sau inexacte

In cazurile in care diferitele infractiuni au ca efect pagubirea avutului public sau privat, ele genereaza doua categorii distincte de raporturi juridice:

a) Un raport de drept penal, care ia nastere intre persoana vinovata (numita faptuitor sau inculpat) si societatea reprezentata prin Stat. Substanta acestui raport o constituie pericolul social al faptelor, care urmeaza a fi sanctionate in urma actiunii penale cu pedepse specifice: amenda penala, pedepse privative de libertate (inchisoare), confiscarea bunurilor care au facut obiectul, au stat la baza sau sunt produsul infractiunii, confiscarea partiala sau totala a averii;

b) Un raport de drept civil, care ia nastere intre unitatea patrimoniala prejudiciata si autorul infractiunii, avand ca obiect recuperarea pagubei suferite si care se solutioneaza in paralel sau pe baza hotararii pronuntate in litigiul penal. Vom vedea ca pentru aceasta unitatea pagubita se poate constitui ca parte civila in cadrul procesului penal, indreptandu-se impotriva inculpatului si a eventualelor parti responsabile civilmente (persoane care au inlesnit sau favorizat producerea pagubei, dar care nu pot fi facute raspunzatoare din punct de vedere penal) sau poate deschide o actiune civila de daune, separata.

3. Stabilirea si controlul masurilor de recuperare a pagubelor

Pentru agentii economici si alte unitati patrimoniale care au fost pagubiti material in diverse moduri toate eforturile facute in fazele anterioare (respectiv identificarea pagubelor, constatarea si conservarea lor in acte oficiale, evaluarea acestora, efectuarea operatiilor de regularizare posibile si necesare, stabilirea raspunderilor juridice etc.) au drept scop final acoperirea pierderilor suferite.

Din punct de vedere al posibilitatilor de recuperare, prejudiciile cauzate patrimoniului public sau privat se impart in trei mari grupe:

prejudicii sau pagube recuperabile in baza unui angajament de plata sau a unei conventii de plata;

prejudicii recuperabile prin actiuni civile sau de arbitraj (pe cale amiabila);

prejudicii sau pagube pentru care au fost sesizate organele de urmarire sau de cercetare penala.

Pe de alta parte, in scopul acoperirii sau recuperarii pagubelor materiale suferite, unitatile patrimoniale (mai exact spus, organele lor de conducere, cele financiar-contabile si cele juridice) trebuie sa adopte doua categorii de masuri. Prima dintre acestea vizeaza constituirea sau obtinerea titlurilor executorii, iar cea de-a doua priveste valorificarea sau punerea in aplicare a titlurilor dobandite. Evident, continutul acestor masuri si modul de adoptare a lor vor fi influentate de natura raspunderilor juridice, ca si de competentele stabilirii acestor raspunderi, asa cum se va vedea din cele ce urmeaza.

A. Astfel, in cazul prejudiciilor produse de salariatii proprii, pentru care raspunderea patrimoniala se stabileste potrivit Codului muncii, sarcina constituirii titlurilor executorii si valorificarii lor revine integral unitatii patrimoniale pagubite. Ca titluri executorii se utilizeaza, in principal, angajamentul de plata al persoanei vinovate si conventia de plata.

Angajamentul de plata este un act unilateral prin care salariatul vinovat de producerea unui prejudiciu se obliga la repararea acestuia. Un astfel de angajament nu este prin sine si nici prin declaratia legii, in conditiile actualului Cod al Muncii, titlu executoriu. Angajamentul este permis, de vreme ce nu este interzis, si produce efecte depline in contra salariatului si in beneficiul angajatorului de la data luarii/darii sau de la o data ulterioara, acceptata de angajator prin simplul fapt al neactionarii salariatului in judecata pana la prima plata. Cu alte cuvinte, angajamentul de plata este o modalitate posibila de acoperire a prejudiciului, insa trebuie acceptat implicit de catre angajator. Preferabila, insa, este - in masura in care exista vointa in acest sens - varianta conventiei de plata, care lasa si angajatorului posibilitatea negocierii unor clauze privind recuperarea. De altfel, angajatorul poate bloca, dupa cum s-a intrezarit de mai sus, intentia salariatului la un angajament, daca nu este de acord cu acest instrument, prin a-l actiona in judecata (sau chiar, ca modalitate de fapt, prin neinregistrarea angajamentului de plata ca act primit). In toate cazurile, angajamentul/conventia produce un efect in sarcina salariatului, acela ca intrerupe prescriptia, moment de la care se socoteste o noua prescriptie, si tot asa cu fiecare noua plata/transa. Desigur, mai exista si efectul inceperii obligatiei de plata a despagubirii. Pentru valabilitatea ambelor instrumente este nevoie doar de consimtamantul clar exprimat al salariatului si, dupa caz, al angajatorului. Pentru eliminarea de principiu a posibilitatii invocarii unui viciu de consimtamant, actul se poate da in fata unui consilier juridic, al unui avocat sau al unui notar, cu mentiunea ca in acest din urma caz, prin exceptie, actul este si titlu executoriu. Nu este necesara si nici compatibila procedura somatiei de plata in cauza, intre altele pentru ca somatia stabileste un termen de cel mult 30 de zile, care contravine intentiei principale din angajament/conventie, aceea de a temporiza recuperarea, cu acceptul angajatorului.

In masura acceptarii angajamentului de plata sau a incheierii conventiei de plata este de notat ca angajatorul nu poate retine din salariul celui obligat la plata nici o suma, urmand ca acesta din urma sa efectueze plata distinct, in conditiile, modalitatile si la termenele prevazute in angajament sau in conventie. Daca angajamentul sau conventia sunt perfectate in fata unui notar public, actul capata caracter de titlu executoriu, de la data exigibilitatii sumei datorate (data de la care suma sau - in cazul platii in rate - parte din ea se poate cere, conform angajamentului/conventiei), daca suma in cauza este certa si lichida, adica daca este determinata/determinabila si poate fi cuantificata. Partile pot conveni si termene de gratie, obligatii de punere in intarziere sau alte elemente care sa particularizeze actul, insa in nici un caz salariatului nu i se poate crea o situatie mai grea decat cea care s-ar fi produs daca ar fi fost actionat in judecata, cu privire la cuantumul sumei datorate.

Odata dobandite titlurile executorii (angajamentele de plata sau conventiile de plata), unitatile patrimoniale trebuie sa adopte masurile necesare pentru valorificarea lor. Acest lucru se realizeaza, de regula, prin incasarea sumelor in casierie. Evident, urmarirea si executarea acestor masuri cad in sarcina compartimentului financiar-contabil si a oficiului juridic.

De la regula generala descrisa mai sus fac exceptie despagubirile pentru lipsuri in gestiuni care nu au putut fi acoperite in termen de o luna. Intr-un asemenea caz paguba se suporta din garantia in numerar, iar cand aceasta este insuficienta, se poate trece la urmarirea silita a bunurilor constituite drept garantie suplimentara si altor bunuri ale gestionarului.

B. In cazul prejudiciilor produse prin savarsirea unor delicte civile ori prin incalcarea obligatiilor contractuale, titlurile executorii vor fi reprezentate de hotarari ale organelor de jurisdictie, singurele in drept sa emita asemenea titluri. In scopul obtinerii lor, unitatile patrimoniale prejudiciate trebuie sa se adreseze unei instante, sa ceara deschiderea unei actiuni civile, sa-si fundamenteze si sa-si motiveze pretentiile de despagubire, sa furnizeze mijloacele de proba si sa-si delege un reprezentant care sa le apere interesele in instanta (de regula, consilierul juridic, conducatorul compartimentului financiar-contabil sau o alta persoana din conducerea executiva a unitatii).

Titlurile executorii dobandite (hotararile judecatoresti) pot fi valorificate de catre unitatile pagubite, fie direct, fie cu sprijinul altor organe, inclusiv al celor de executare silita.

Cand am grupat prejudiciile in functie de posibilitatile de recuperare am convenit ca pagubele recuperabile prin actiuni civile ar putea fi recuperate printr-un arbitraj, pe cale amiabila. O asemenea situatie poate interveni atunci cand doua persoane juridice (sau chiar fizice) au un conflict de interese, in cadrul caruia una din parti pretinde celeilalte anumite despagubiri sau alte daune-interese. In mod normal, aceste unitati sau persoane ar trebui sa se adreseze instantei si sa-si regleze conturile pe cale civila. Dar, pentru evitarea procedurilor judiciare (care sunt de regula greoaie, indelungate si costisitoare), aceleasi unitati ori persoane pot conveni sa stinga conflictul de interese prin conciliere directa sau recurgand la arbitrajul unei terte persoane (de regula, un expert contabil recunoscut si acceptat de parti pentru autoritatea sa profesionala si pentru pozitia neutra). Doua conditii sunt obligatorii in acest caz, anume ca cele doua parti sa convina de comun acord asupra persoanei expertului si sa se angajeze ca vor accepta neconditionat opinia formulata sau solutia data de acesta.

Evident, intr-o asemenea situatie, nu va exista un titlu executoriu propriu-zis. Documentul de baza va fi in acest caz Procesul-verbal de conciliere (cuprinzand acordul partilor) sau Raportul de expertiza contabila (cuprinzand opinia sau solutia data de expert), iar conducerile celor doua unitati vor lua deciziile de cuviinta, in temeiul acestor documente, asa cum s-au angajat.

C. Prejudiciile produse prin infractiuni (mai corect spus, prin fapte ce intrunesc elementele unei infractiuni) genereaza pentru unitatile patrimoniale pagubite sarcini si mai complexe. Acestea se datoreaza si procedurilor judiciare care sunt destul de complicate. Am convenit anterior (cand ne ocupam de stabilirea raspunderii penale) ca procedurile penale se desfasoara in doua faze distincte, in cadrul carora unitatile pagubite au obligatii diferite, astfel:

Intr-o prima faza, numita "ancheta penala", rolul principal revine organelor de urmarire sau de cercetare penala. In aceasta faza unitatea pagubita trebuie sa sesizeze in scris organele penale, sa le inainteze dosarele intocmite si sa le furnizeze toate mijloacele de probatiune cerute. Dupa instrumentarea cazului, fiecare dosar se trimite, pe baza de rechizitoriu, unei instante de judecata, potrivit competentelor stabilite de lege.

Faza a doua poate incepe printr-o "ancheta judiciara" (cand judecatorul completeaza probele necesare) si cuprinde, in principal, "judecata penala", care trebuie sa confirme sau sa infirme faptele incriminate. In aceasta faza, unitatea pagubita se constituie de regula ca parte civila, sustinandu-si pretentiile de despagubire atat fata de inculpat, cat si fata de persoanele responsabile civilmente introduse in cauza. Constituirea ca parte civila se face printr-o declaratie depusa la instanta penala pana la citirea actului de sesizare. Acest mod de solutionare a despagubirilor civile este mai avantajos, avandu-se in vedere faptul ca probele se administreaza o singura data (in acelasi timp), ele pot fi mai bine apreciate in contextul general al cauzei in speta, iar titlul executoriu se obtine mai repede.

Daca procesul penal se judeca in alta localitate, precum si in alte cazuri bine motivate (de exemplu, inculpatul a produs un lant de infractiuni in dauna mai multor unitati patrimoniale) iar unitatea prejudiciata omite sau intarzie sa se constituie ca parte civila, ea are posibilitatea sa astepte hotararea din litigiul penal si apoi, in baza acesteia, sa deschida o actiunile civila separata de daune, in localitatea in care isi are sediul social. In acest caz, pretentiile de despagubire civila se judeca exclusiv in conformitate cu prevederile Codului de procedura civila, dar avand la baza hotararea definitiva din procesul penal.

In ambele situatii, titlul executoriu dobandit de unitatea prejudiciata va fi o hotarare a organelor judiciare, pe care respectiva unitate va putea sa o valorifice prin mijloace si cu forte proprii sau cu sprijinul organelor de executare silita (executorul judecatoresc). In cazul particular al prejudiciilor produse de salariatii unitatii, executarea silita a datoriilor se face obligatoriu intr-o anumita ordine de prioritati si anume:

din garantia in numerar;

prin valorificarea bunurilor constituite drept garantie suplimentara;

retineri din drepturile salariale;

urmarirea altor (oricaror) bunuri mobile ori imobile apartinand datornicului sau persoanelor care au garantat pentru el;

cu sprijinul executorului judecatoresc, in care caz trebuie aplicate proceduri diferite pentru: executarea mobiliara (cand sunt exceptate bunurile de uz personal ale debitorului si familiei sale, alimentele necesare familiei pentru doua luni sau pana la noua recolta, combustibilii pentru incalzit si gatit pe trei luni de iarna, bunurile ce servesc la exercitarea profesiei); executarea imobiliara (care se face numai pe baza de titlu executor definitiv si cu conditia ca dreptul de executare de 3 ani sa nu fie prescris; in speta se poate institui sechestru asupra imobilelor); executarea silita a bunurilor comune ale sotilor (cele dobandite in timpul casatoriei, care au un regim distinct).

Trebuie sa reamintim faptul ca prejudiciile cauzate prin delicte civile si prin infractiuni au alte dimensiuni valorice decat cele produse de salariatii unitatii in cadrul atributiilor lor de serviciu, cuprinzand si foloasele nerealizate de unitate. In consecinta, organele de control economic, financiar si gestionar si cele financiar-contabile din unitatile pagubite au obligatia sa furnizeze organelor judiciare toate datele necesare pentru stabilirea despagubirilor integrale (valoarea propriu-zisa a pagubei, profitul la care era indreptatita unitatea, dobanzile platite bancilor pentru creditele aferente mijloacelor afectate, cheltuielile suplimentare facute, eventualele penalitati sau despagubiri datorate altor unitati ca efect al prejudiciului cauzat, inclusiv actualizarea la inflatie a sumelor de mai sus).

De asemenea, trebuie facuta mentiunea ca, in cazul infractiunilor prin care se aduc prejudicii patrimoniului public si privat al statului, instantele care judeca procesele penale sunt obligate sa acorde din oficiu despagubiri civile, chiar si atunci cand unitatile patrimoniale lezate nu deschid actiuni separate de daune si nu se constituie ca parte civila. O asemenea obligatie are la baza ratiunea potrivit careia proprietatea publica este unica, indivizibila si inalienabila, iar unitatile administrativ-teritoriale, regiile autonome si institutiile publice care o administreaza nu pot renunta, in nume propriu, la despagubirile civile ce li se cuvin.

Intrebari:

Enumerati obiectivele urmarite in controlul masurilor de asigurare a conditiilor de depozitare si conservare a valorilor materiale.

Care sunt conditiile ce trebuie respectate la incadrarea gestionarilor?

Care sunt conditiile ce trebuie respectate in procesul de constituire a garantiilor materiale ale gestionarilor.

Prezentati regula generala si cateva cazuri particulare legate de periodicitatea operatiunilor de inventariere.

Prezentati modul in care se face evaluarea pagubelor provocate agentilor economici.

Descrieti etapele de parcurs intr-o operatiune de compensare a plusurilor cu minusurile constatate la inventariere.

Calculul si acordarea perisabilitatilor.

Enumerati formele de raspunderi care pot interveni in cazul pagubelor provocate organizatiilor.

Descrieti succint posibilitatile de recuperare a pagubelor provocate organizatiilor.