Moneda -
Etalon al valorii
Schimbul dintre agentii
economici presupune ca partenerii sa stabileasca
cantitatile de bunuri considerate echivalente de catre cele
doua parti. Intr-un sistem de troc fara unitate de
cont exista tot atatea preturi cate cupluri de bunuri schimbate.
Preturile relative exprima raporturile de valori dintre doua
bunuri ("un mar face cat sase nuci"). Astfel, daca trei bunuri
sunt schimbate, exista trei preturi pentru patru bunuri,
avem sase preturi pentru n bunuri, obtinem n(n-1)/2
preturi relative. Acest sistem poate fi simplificat datorita
utilizarii unui etalon de masura. Moneda este aici bunul care
este utilizat pentru a evalua valoarea
tuturor bunurilor care fac parte din schimb. Ca orice etalon, moneda este invariabila (puterea
ei de cumparare variaza in functie de evolutia
preturilor, scade daca preturile cresc si invers).
Aceasta proprietate constituie o conditie necesara pentru a
asigura un schimb de echivalente pe piata. In cadrul acestei
prime functii, moneda joaca un
rol de etalon, de masura al valorilor. Ea permite calculul economic,
si tot ea omogenizeaza preturile ansamblului de bunuri si
servicii furnizand o unitate de masura unica.
Marimea valorii
marfurilor e determinata in urma raportarii acestora la un
anumit numar de bani, de aceea acestia din urma servesc drept
intruchipare si unitate de masura generala a valorilor
marfare. Totodata, trebuie sa se tina cont de faptul
ca criteriul de baza al comensurabilitatii marfurilor
nu sunt banii propriu-zis, ci valoarea insasi a marfurilor, care
exprima consumul de munca socialmente necesara producerii lor,
concretizata in bani. Aceasta constatare ne permite sa tragem
concluzia ca la baza stabilirii preturilor la marfuri sta
marimea cheltuielilor de munca socialmente necesara pentru
producerea lor. La calcularea preturilor marfurilor, ca marime
initiala se ia nu volumul individual al cheltuielilor de munca
necesara unui singur producator de marfuri, ci volumul cheltuielilor
de munca socialmente necesara producerii marfurilor. Tocmai de
aceea in preturi sunt incluse cheltuielile socialmente necesare pentru
producerea fiecarui tip de marfa. Acest mod de abordare a problemei
determinarii valorii marfurilor pe calea stabilirii preturilor
ne ajuta sa intelegem mai bine cum isi indeplinesc banii
functia de mijloc de masura a valorii. Caracterul activ al
influentei banilor se manifesta prin modul de folosire a lor in
scopul stimularii reducerii costurilor de productie a marfurilor,
precum si prin modul de exprimare de catre ei nu numai a marimii
absolute, ci si a marimii relative a valorii anumitor marfuri
si, prin urmare, a raportului de preturi dintre marfuri.
In faza timpurie a constituirii relatiilor
schimbului de marfuri (perioada circulatiei banilor de metal),
evaluarea in bani a marfurilor se efectua cu ajutorul unor
unitati speciale, legalizate de masurare a substantei
materiale a unui singur echivalent general al valorii - aur sau argint.
Datorita acestui fapt, marfurile puteau fi raportate intre ele
potrivit unei proportii constante de metal monetar, adica unei
unitati de masura strict stabilite. Ulterior, aceasta se
numea etalon al preturilor - o cantitate anumita de metal, care in
tara data era considerata unitate monetara. Ca rezultat,
banii au facut ca marfurile sa devina comensurabile cu
ajutorul etalonului oficial al preturilor, ce servea pentru calcularea
preturilor costului tuturor marfurilor.
Prin urmare, banii, indeplinind functia de
masura a valorii, jucau rolul de intermediar la stabilirea
pretului marfii. Totodata, functia banilor, ca
masura a valorii, o indeplineau banii reali (cu valoare
deplina), fiindca acestia posedau ei insisi o valoare
concreta, creata de munca socialmente necesara. In acelasi
timp, indeplinirea acestei functii a banilor decurgea in mod ideal, ca un
proces bine gandit inca inainte de schimbul pe baza de bani, si
de aceea nici nu avea nevoie de prezenta banilor reali.
Mai tarziu, insa, etalonul preturilor,
treptat, a inceput a se separa de continutul exprimat prin masa
(greutate), fapt care, in ultima instanta, s-a soldat cu ivirea
contradictiei dintre unitatea de masura stabilita oficial
(etalon) si continutul efectiv de metal al unitatii
monetare insasi. Sistemul valutar din Jamaica (1976-1978) a anulat
pretul oficial la aur, paritatile de aur in vigoare
(proportiile continutului de aur al unitatilor
banesti) si, respectiv, etalonul oficial al preturilor,
care a fost inlocuit cu etalonul efectiv al preturilor, stabilit spontan
in procesul schimbului de piata.
In noile conditii ale circulatiei banilor
de credit lipsiti de valoare proprie (discreti), modul de executare a
functiilor de masura a valorii a suferit unele schimbari.
In primul rand, trebuie sa se tina cont de faptul ca banii
de credit, ca expresie a capitalului banesc, servesc circulatia
capitalului, nu a marfii, si de aceea indeplinirea de catre ei a
functiei de masura a valorii depaseste cadrul
sferei de schimb, servind si sfera de productie. Acest fapt denota
faptul ca, in circulatia banilor de credit neconvertibili (de hartie),
preturile se reflecta nemijlocit in marfuri, iar aurul isi
pierde importanta lui ca unitate de masura specifica a
valorii reprezentative a banilor de credit si de hartie.
Asadar, in conditiile relatiilor de
marfa-bani dezvoltate, pretul incepe a se forma deja in procesul de
productie, iar in sfera schimbului are loc definitiva recunoastere
publica a lui. Marimea (nivelul) pretului este determinata,
in primul rand, de valoarea bancnotei, care e stabilita de valoarea
marfurilor reprezentate de ea si de numarul bancnotelor aflate
in circulatie. In plus, marimea pretului depinde de raportul
dintre cererea si oferta pietei pentru aceasta marfa.
Tocmai de aceea, in conditiile economiei de piata dezvoltate,
pretul reprezinta o forma de manifestare a raportului de schimb
al marfii date fata de toate celelalte marfuri, nu numai
fata de o singura marfa monetara sub forma de
metal nobil. Datorita acestui fapt, esenta functiei de
masura a valorii banilor actuali trebuie sa includa si
ideea ca functia mentionata o pot indeplini si banii
cu valoare redusa (nominali). Dar in asemenea caz e nevoie, in primul
rand, de recunoasterea publica a comoditatii
utilizarii unitatii monetare in calitate de etalon pentru
masurarea valorilor relative ale diferitelor bunuri si resurse.
Totodata, e necesar sa fie recunoscute
si unele noi particularitati sau caracteristici ale etalonului
preturilor, ale nivelurilor si corelatiilor dintre
preturile diverselor marfuri, care deocamdata, se prea poate,
ca se bazeaza in mare masura pe traditionalele
corelatii existente in cazul utilizarii banilor cu valoare
deplina. E important sa se aiba in vedere faptul ca
schimbarea preturilor nu se produce numai in legatura cu
schimbarea etalonului lor, cu procesele informationale, ci si in
legatura cu schimbarea valorii marfurilor.
In plus, la stabilirea preturilor la
marfuri trebuie sa se tina cont de faptul existentei
unei cereri solvabile, de raportul efectiv dintre oferta de marfuri
si cererea solvabila etc. Caci, cand oferta depaseste
cererea, preturile scad si, prin urmare, pentru a putea vinde
marfurile, trebuie reduse preturile.
