FORMELE CREDITULUI

1.1.1. Definirea conceptului de credit. Teorii privind creditul.

Cuvantul "credit" are origine latina si provine de la termenul: "creditum-creditare", termen ce inseamna "a crede", "a avea incredere". Astfel, originea etno-etimologica a cuvantului "credit" reliefeaza un element primordial al unei operatiuni de creditare: increderea care se exercita intre participantii la o astfel de activitate.

In general, creditul reprezinta renuntarea in prezent la o valoare monetara, in schimbul unei alte valori viitoare monetare[1]. El se caracterizeaza prin anumite elemente constituente, cum sunt:

schimbul valorii monetare in timp;

subiectii raportului de credit:   creditorul si debitorul;

promisiunea debitorului de a rambursa atat suma imprumutata cat si dobanda stabilita de comun acord;

scadenta - respectiv data la care trebuie rambursat creditul;

dobanda negociata, care reprezinta un pret al creditului.

Raporturile de credit, intr-o economie de piata, imbraca forme variate, existand astfel mai multe forme, tipuri de credite:

credite comerciale - care reprezinta o intelegere intre vanzator (creditor ) si cumparator (debitor), prin care vanzatorul ii acorda un credit cumparatorului, sub forma de marfa, acesta din urma neavand in momentul creditarii resurse banesti disponibile

credite bancare - care presupun acordarea de credite sub forma baneasca, in acest raport de creditare, banca, care este obligatoriu prezenta, se poate afla in oricare din ipostaze: si ca debitor - cand este creditata de titularii de depozite, dar si in ipostaza de creditor - cand acorda ea credite clientilor sai. In fapt, raporturile de credit se desfasoara pe doua planuri:

procesul de mobilizare a resurselor disponibile pe piata prin intermediul bancii;

procesul de distribuire a resurselor disponibile utilizatorilor in calitate de debitori, banca avand rolul de creditor.

credite internationale - sunt reprezentate de raporturile de credit dintre agentii economici din doua sau mai multe tari. Joaca un rol important in cooperarea economica si financiara internationala prin intensificarea fluxurilor monetare, financiare si comerciale in cadrul organismelor internationale (FMI, BIRD, BERD).

alte categorii de credite, cum ar fi: - creditul obligatar

- creditul ipotecar

- creditul de consum, etc.

Raporturile de creditare se pot desfasura fie in totalitate in afara bancii, fie prin intermediul exclusiv al bancii, fie intr-o alta varianta, printr-o interventie ulterioara a bancii intr-un raport de creditare desfasurat exclusiv intre cei doi parteneri externi.

a) Din prima categorie fac parte: creditul comercial (desfasurat intre furnizor si cumparator ) si creditul obligatar (desfasurat intre utilizator si subscriitor).

b) Din cea de-a doua categorie fac parte : creditul bancar , creditul ipotecar si creditul de consum. Din punct de vedere al bancii intermediare, procesul se desfasoara in doua faze :

prima o reprezinta mobilizarea capitalurilor, si este necesara in prealabil;

a doua o reprezinta distribuirea capitalurilor disponibile.

c) Din cea de-a treia categorie de relatii de creditare fac parte operatiunile de scontare/ rescontare, vanzarea sau cumpararea de obligatiuni, acordarea de credite pe garantii de efecte obligatare, etc.

In literatura de specialitate, conceptul de credit este abordat din doua puncte de vedere : juridic si economic.

Din punct de vedere juridic, creditul reprezinta o conventie intre debitori si creditori care serveste procesului de productie si circulatie a marfurilor.

Din punct de vedere economic, creditul reprezinta relatia de repartitie a unei parti din produsul national brut sau din venitul national, cu scopul satisfacerii anumitor nevoi de capital.

Relatiile de creditare se deosebesc de relatiile financiare (privite in sens larg) prin faptul ca relatiile de credit reprezinta un transfer de valoare realizat cu titlu rambursabil si cu obligatia platii unei dobanzi[2], avand un caracter temporar sau de durata, spre deosebire de relatiile financiare propriu-zise care au caracter de transfer definitiv si fara echivalent.

Complexitatea relatiilor de credit in economia de piata a determinat elaborarea unor serii de teorii privind natura si conceptul de credit. Printre aceste teorii se numara:

teoria naturalista a creditului;

teoria expansionista;

teoria creditului reglementat.

Teoria naturalista considera creditul ca fiind un mijloc de transfer al banilor intre diversi posesori, iar capitalul de imprumut se inscrie in clasa capitalurilor productive, conform fondatorilor acestei teorii: Adam Smith si David Ricardo.

Teoria expansionista a creditului ii atribuie acestuia rolul de creator de capital si de promotor al dezvoltarii economiei de piata. Unul dintre fondatorii acestei teorii , John Law, observa ca societatea in ansamblul sau avea posibilitati de productie neutilizate (pamant, forte de munca, diverse capacitati de productie) si care nu puteau fi puse in valoare din lipsa unor disponibilitati monetare. Adeptii acestei teorii ajungeau, in perioada interbelica, a preconiza o "economie a creditului" in care toate platile sa fie efectuate numai prin instrumente de credit emise de banci, astfel bancile    si-ar crea posibilitati de creditare continue si posibilitati nelimitate de a crea bani prin credit. Astfel s-ar putea pune in miscare posibilitatile neutilizate, existente in economie.

Teoria a fost abandonata in urma observatiilor cum ca un proces de creare nelimitata de credit in economie ar avea pana la urma efecte negative, cantitati suplimentare de bani, inflatie ,etc., iar bancile nu si-ar putea asigura lichiditatea.

Epoca contemporana respinge aceasta teorie expansionista a creditului, mergand pe idea limitarii posibilitatilor de creare de bani prin credit. Astfel, cunoaste o larga raspandire teoria creditului reglementat, care pleaca de la idea ca in economia de piata, ciclicitatea crizelor si somajul cronic ar putea fi limitate prin reglementarea creditului, respectiv prin posibilitatea acestuia de a genera cresterea cererii de marfuri in economie, folosirea totala a resurselor materiale de productie, limitarea fenomenului de somaj, etc.

Document online: Unificarea paneuropeana azi Document online: Economia bunastarii si rolul statului in economie - reglementarea preturilor

1.1.2. Necesitatea si importanta creditului.

Creditul are o importanta deosebita in activitatea economica in general, este un adevarat martor care asigura buna desfasurare a mecanismelor economice intr-o economie de piata. Creditul are rolul de a redistribui resursele banesti mobilizate la un moment dat in economie, si care sunt disponibile pe diverse perioade de timp, prin acordarea de imprumuturi anumitor agenti economici privati sau statului pentru diverse activitati, pentru care acestia au nevoie de mijloace de finantare.

Disponibilitatile banesti din economie reprezinta surplusurile inactive de capital aflate in posesia diverselor intreprinderi sau depozitate la banci, rezervele de casa ale firmelor pastrate in diverse conturi bancare, sumele economisite de populatie si plasate la case de economii, la banci sub forma de depozite sau la diferite institutii financiare care injecteaza capital in economie.

Plasarea acestor disponibilitati din economie, transforma capitalurile inactive sau latente in capitaluri productive, prin acordarea de credite si impulsionarea astfel a agentilor economici, in sensul sporirii productivitatii capitalurilor, si astfel mecanismul economic este pus in miscare, obtinandu-se cresteri reale ale avutiei societatii.

Operativitatea procurarii de noi capitaluri, prin apelarea la credite, confera anumita elasticitate procesului economic in general si investitiilor in special, favorizandu-se astfel orientarea in timpi utili a investitiilor spre domeniile sau activitatile economice cu rentabilitate mai ridicata. Creditul duce astfel la o mai buna adaptabilitate la conditiile pietelor interne sau externe, toate acestea avand ca rezultat cresterea eficientei capitalurilor investite si sporirea increderii participantilor la activitatea economica in investirea economiilor detinute. Conform economistului englez Keynes, intr-o economie de piata suficient de dezvoltata, toate economiile realizate ar trebui sa fie investite in procesul productiv si creator de surplus al mecanismului economiei de piata. Tezaurizarea disponibilitatilor nu poate duce decat la dezechilibre economice, la recesiuni. In schimb, plasarea acestora, si automat acordarea de credite diversilor intreprinzatori, promoveaza evolutia si inovatia, ii provoaca pe acestia la obtinerea unor cat mai ridicate rentabilitati, favorizeaza concurenta si efectele pozitive ale acesteia asupra societatii si asupra echilibrului economic. Astfel, orice intreprinzator, prin apelarea la credite in momentul in care nu dispune de suficiente capitaluri, poate intra sau poate continua activitatea in jocul economiei de piata, au posibilitatea de a se confrunta cu concurenta si de a demonstra viabilitatea  personale in conditiile economiei de piata.

Intr-o economie, relatiile de creditare au foarte mare importanta, din mai multe puncte de vedere. Un mare rol il joaca creditele in asigurarea stabilitatii preturilor, de exemplu, prin reglarea dimensiunii cererii si ofertei de marfuri, prin creditarea consumului pe de-o parte si a stocurilor pe de alta parte.

Prin natura lui, creditul contribuie la cresterea vitezei de rotatie a banilor, la o rulare permanenta a fondurilor monetare ale unei intreprinderi, la reglarea ratei dobanzii pe piata, la stavilirea fenomenelor inflationiste din economie. De asemenea , are un rol important in promovarea relatiilor economice internationale, a diverselor forme de tranzactii, in stimularea operatiunilor de import-export.

O forma aparte a creditului este creditul public, care permite finantarea deficitului bugetar al statului. De asemenea, prin finantarea consumului si prin crearea unor diverse tehnici si instrumente de plata, creditul a devenit un element indispensabil si relevant, in viata populatiei in toate tarile civilizate.

1.1.3. Clasificarea creditelor

Complexitatea relatiilor de creditare intr-o economie , diversele forme sub care se prezinta creditul , impun clasificarea acestora in functie de o serie de criterii relevante :

I. Din punctul de vedere al calitatii creditorului se disting doua forme de credit :

a)     credit comercial

b)     credit bancar

a) Creditul comercial se individualizeaza in ansamblul relatiilor de credit prin urmatoarele caracteristici :

Participantii (subiectii ) la relatia de credit comercial sunt intreprinzatori activi din diverse ramuri sau domenii ale economiei (industrie , agricultura , comert , etc.) care se imprumuta reciproc ;

Obiectul creditului comercial il constituie transmiterea de capital de imprumut sub forma de marfa (vanzare pe datorie a marfurilor, fara ca in acel moment sa fie transmisa si suma echivalenta de la cumparator la vanzator ) . Capitalul transmis apare sub forma de marfa iar transmiterea imbraca forma baneasca si se concretizeaza in documente corespunzatoare (cambii , bilete la ordin , etc.) care contin valoarea rezultata prin insumarea valorii marfii vandute pe datorie cu o dobanda convenita de comun acord ;

Posibilitatile de acordare a creditului cresc direct proportional cu cresterea volumului capitalului industrial ;

Creditul comercial se confrunta insa cu anumite limite :

are volumul limitat la cel mult capitalul disponibil sub forma de marfa ;

proportiile sale sunt limitate de frecventa cu care se intorc sumele imprumutate in mainile creditorului ;

directiile sale de miscare se limiteaza la sensurile miscarilor marfurilor in economie intre diversele ramuri si domenii si intre diferitii intreprinzatori participanti la astfel de relatii comerciale .

• Aceste limite duc la imposibilitatea creditului comercial de a asigura toate nevoile de capitaluri din economie .

b) Creditul bancar prezinta urmatoarele caracteristici :

Subiectii creditului bancar sunt bancile pe de-o parte si agentii economici sau persoanele fizice pe de alta parte ;

Obiectul creditului bancar il constituie transmiterea de capital de imprumut sub forma baneasca ;

Poate servi la redistribuirea capitalurilor de imprumut in orice directie , in orice sector al economiei ;

Poate indeplini doua roluri :

Poate duce la sporirea capitalului real (daca aste investit );

Serveste miscarii de capitaluri (daca reprezinta doar simple imprumuturi de sume banesti ) .

II. Dupa calitatea debitorului se delimiteaza doua forme ale creditului :

a)     creditul acordat persoanelor fizice

b)     creditul acordat persoanelor juridice

a)     La randul sau , creditul acordat persoanelor fizice poate imbraca mai multe forme :

Credit de trezorerie sau pentru facilitarea de casa , in cazul in care contul curent este descoperit , prezentand sold debitor , volumul platilor efectuate prin acest cont fiind mai mari decat disponibilitatile existente in cont ;

Creditul pentru consum , in vederea procurarii unor bunuri fungibile care vor fi platite in rate ;

Credit personal , vizand un obiectiv neprecizat de catre debitor , cu folosinta libera ;

Credit pentru locuinta ; etc. .

b)     Creditul acordat persoanelor juridice poate fi :

Credit de exploatare , cu scopul acoperirii cheltuielilor ce tin de activitatea curenta de productie si de circulatie a marfurilor ;

Credit de mobilizare , obtinut in urme scontarii cambiilor ;

Credit de prefinantare , care acopera necesitatile pentru produsele care se fabrica intr-o perioada si se valorifica intr-o perioada viitoare ;

Credit pentru finantare de echipament (de investitii ) ;

Credit tip leasing ( bail ) ;

Credit tip factoring ; etc.

III. Din punct de vedere al calitatii debitorului si creditorului luati la un loc , se disting doua forme ale creditului :

a)     credit privat , cand subiectele creditului sunt de drept privat ;

b)     credit public , cand creditorul este reprezentat de populatie in ansamblul ei ,iar debitorul este statul , care se imprumuta de la populatie pentru acoperirea nevoilor sale .

IV. Dupa scopul acordarii creditului, intalnim trei forme ale acestuia :

a)     Credit de productie

b)     Credit de circulatie

c)      Credit de consum

a)     Acesta la randul sau poate fi:

de exploatare

de investitii

de speculatie

b)     Creditul de circulatie este utilizat pentru acoperirea unor cheltuieli de stocare si de transport a unor marfuri, avand caracter de avans pentru marfurile vandute si inca neincasate;

c)      Creditul de consum vizeaza procurarea unor bunuri de folosinta personala.

V. Din punct de vedere al obiectului creditului se disting:

a)     Credit in bunuri sau in marfuri (credit comercial);

b)     Credit in bani (numerar sau efecte de comert )

c)      Credit in credit -cand obiectul creditului il constituie raspunderea ce si-o asuma o anumita persoana pentru debitori, cum ca acesta isi va onora obligatiile.

VI. In functie de modalitatea de garantare a creditelor intalnim:

a)     Credit real

b)     Credit personal

a)     Creditul real are o acoperire materiala sub forma unei:

garantii imobiliare, respectiv un contract de ipoteca asupra pamanturilor, imobilelor, garantii care de regula trebuie sa fie de o valoare superioara marimii creditului, iar in cazul nerambursarii sumei, creditorul va intra in posesia garantiei, valorificand-o si recuperand astfel suma imprumutata;

garantii mobiliare (metale pretioase, marfuri, titluri de credit), care se vor afla in posesia creditorului pana la scadenta, in eventualitatea nerambursarii imprumutului.

b)     Creditul personal are la baza garantii personale. Acesta poate fi:

credit personal individual, acordat discret unei persoane fizice, fara nici o formalitate;

credit personal cu gaj individual - cand o terta persoana garanteaza rambursarea imprumutului pe propria ei raspundere morala

credit personal cu gaj colectiv - cand mai multe persoane garanteaza pentru rambursarea imprumutului, dar tot cu raspunderea lor morala.

In cazul in care gajul se da prin semnarea unei cambii trase asupra debitorului, raspunderea morala devine raspundere materiala civila.

VII. Din punct de vedere al tehnicii de acordare se pot distinge trei forme ale creditului:

a)     Credit acordat prin conturi separate de imprumut, cand debitorul dispune de suma imprumutata in intregime si pe intreaga perioada pe care s-a acordat creditul;

b)     Credit acordat prin cont curent, caz in care debitorul foloseste imprumutul in regim de cont curent ( folosirea partiala a limitei de credit aprobate, pe masura ce apar necesitati, iar plata dobanzii se face numai pentru sumele efectiv folosite );

c)      Credit de acceptiune, cand o persoana juridica ( de regula o banca ) preia obligatia debitorului initial de a rambursa imprumutul la scadenta.

VIII. Din prisma drepturilor creditorului, apar trei forme:

a)     Credit denuntabil, cand creditorul isi rezerva dreptul ca oricand inainte de scadenta, cu sau fara avizarea debitorului, sa ceara rambursarea acestui credit;

b)     Credit nedenuntabil, cand dreptul creditorului de a cere rambursarea opereaza numai la scadenta;

c)      Credit legat, cand creditul este conditionat de folosirea lui numai in anumite scopuri convenite de creditor cu debitorul.

IX. Dupa modul de rambursare se disting doua forme de credit:

a)     Credit amortizabil, cand rambursarea se face in rate, egale sau neegale, care pot sau nu sa cuprinda si dobanzi; rambursarea creditului amortizabil se realizeaza prin:

-anuitati constante,

-rate constante.

b)     Credit neamortizabil, cand rambursarea se face integral la scadenta

X. Dupa intervalul de timp in care se foloseste creditul, se intalnesc trei forme ale acestuia:

a)     Credit pe termen scurt ( cand perioada nu depaseste un an ) ;

b)     Credit pe termen mediu ( cand perioada de acordare a creditului nu depaseste 5 ani ) ;

c)      Credit pe termen lung ( cand perioada de creditare sete mai mare de 5 ani).

In perioada contemporana s-au produs numeroase schimbari in sfera

creditului. Astfel putem observa o crestere a ponderii creditului bancar in detrimentul celui comercial si totodata o corelatie tot mai stransa intre acestea doua prin cresterea frecventei scontarilor de cambii. Se remarca de asemenea frecvente modificari ale ratei dobanzii, cu scopul de a reglementa operatiunile de creditare. Nevoile de credite pentru investitii cresc in urma dezvoltarii accelerate a tehnicii si tehnologiilor de productie, care necesita o reinnoire tot mai frecventa a capitalurilor fixe existente. In prezent se remarca noi tendinte legate de credit; se observa o crestere a surplusului de capital de imprumut, ca urmare a deplasarilor capitalurilor din sfera productiei si circulatiei marfurilor in sfera circuitului bancar, concomitent cu cresterea ponderii creditului utilizat in scopuri speculative sau neproductive.