Echilibrul financiar functional al intreprinderii

ECHILIBRUL FINANCIAR FUNCTIONAL AL INTREPRINDERII

Prin determinarea echilibrului financiar pe baza bilantului functional se are in vedere stabilirea corelatiilor intre nevoile de finantare si resursele intreprinderii astfel incat sǎ se asigure continuitatea activitǎtii, oferind o imagine mai clarǎ a modului de functionare din punct de vedere economic.

Intocmirea bilantului functional are loc pentru evidentierea utilizǎrilor si resurselor corespunzǎtoare fiecǎrui ciclu de functionare: ciclu de investitii, de exploatare, de finantare.

Ciclul de investitii are in vedere actiunile intreprinse pentru achizitionarea activelor imobilizate. Acestui ciclu ii corespunde activul aciclic stabil.

Ciclul de exploatare cuprinde fluxurile de aprovizionare, productie si distributie atat sub formǎ fizicǎ, cat si bǎneascǎ.

Ciclul de finantare cuprinde relatiile ce se stabilesc intre intreprindere si proprietarii de capital (actionarii si creditorii). El permite intreprinderii sǎ facǎ fatǎ decalajului dintre intrǎrile si iesirile de lichiditǎti generate de ciclul de exploatare. Acest ciclu corespunde ansamblului resurselor.

In elaborarea bilantului functional trebuie sǎ se tinǎ seama de urmǎtoarele reguli:

● activele sunt luate in considerare la valoarea lor brutǎ pentru a pune in evidentǎ decizia initialǎ;

● activele imobilizate inchiriate sub orice formǎ se includ in bilantul functional pentru cǎ servesc ciclului de exploatare (resursele se corecteazǎ cu amortizarea aferentǎ, iar partea neamortizatǎ se include la datorii financiare);

● conceptul de active fictive nu mai este operational din urmǎtoarele considerente:

- cheltuielile ce ce privesc exercitiile urmǎtoare sunt considerate active imobilizate, ele fiind asimilate unor investitii;

- cheltuielile efectuate in avans sunt considerate active ciclice de exploatare sau in afara exploatǎrii;

- efectele scontate neajunse la scadentǎ se includ in activ la creante, iar in pasiv la credite pe termen scurt;

- primele de rambursare a obligatiunilor se scad din activ, iar in pasiv din datoriile financiare;

- diferentele de conversie activ majoreazǎ creantele sau diminueazǎ obligatiile cu valoarea respectivǎ, iar diferentele de conversie pasiv se scad din pasiv, cu valoarea lor corectandu-se posturile de unde provin.

● amortizǎrile si provizioanele calculate sunt considerate in pasiv ca surse aciclice (stabile).

1. ECHILIBRUL FINANCIAR FUNCTIONAL PE BAZA TABLOULUI DE FINANTARE

Avandu-se in vedere cǎ bilantul contabil prezintǎ o viziune staticǎ asupra situatiei financiare, iar contul de profit si pierderi prezintǎ in dinamicǎ activitatea firmei, pentru prezentarea in dinamicǎ a situatiei financiare, teoria si practica contabilǎ si financiarǎ a elaborat tabloul de finantare.

Tabloul de finantare se regǎseste sub mai multe forme, cele mai importante dintre acestea fiind:

Tabloul de utilizǎri si resurse

Tabloul fluxurilor de trezorerie

Tabloul de utilizǎri si resurse prezintǎ situatia patrimonialǎ intre bilantul de deschidere si bilantul de inchidere a exercitiului financiar sub aspectul pǎstrǎrii echilibrului functional. Intocmirea tabloului de utilizǎri si resurse presupune efectuarea unei distinctii intre fluxurile patrimoniale si monetare. Fluxurile patrimoniale nu au obligatoriu o influentǎ asupra trezoreriei si pot fi clasificate, dupǎ cum urmeazǎ:

- fluxurile patrimoniale care au o incidentǎ imediatǎ asupra trezoreriei si se referǎ la cumpǎrǎrile si vanzǎrile cu plata imediatǎ, respectiv incasǎrile imediate. Aceste fluxuri sunt fluxuri monetare si fac obiectul tabloului de trezorerie;

-fluxurile patrimoniale care nu au o incidentǎ ulterioarǎ asupra trezoreriei si se referǎ la cumpǎrǎri si vanzǎri pe credit. Aceste fluxuri sunt fluxuri financiare care includ si fluxurile monetare si fac obiectul tabloului de utilizǎri si resurse.

-fluxurile patrimoniale care nu au o incidentǎ nici imediatǎ, nici ulterioarǎ asupra trezoreriei si se referǎ la amortizǎri si provizioane.

Pentru intocmirea unui tablou de utilizǎri si resurse trebuie sǎ se determine variatiile posturilor bilantiere intre douǎ bilanturi succesive, care formeazǎ o balantǎ diferentiatǎ sau balanta mutatiilor. Analiza variatiilor din balanta diferentiatǎ scoate in evidentǎ 4 tipuri de modificǎri care pot fi interpretate din punct de vedere financiar astfel:

a) cresteri de pasiv care corespund cresterii angajamentelor intreprinderii. Aceste cresteri corespund unor intrǎri de fonduri care la nivelul tabloului de utilizǎri si resurse sunt asimilate resurselor;

b) cresteri de activ care corespund achizitionǎrilor de bunuri si cresteri de creante. (acestea sunt consumatoare de fonduri si sunt asimilate utilizǎrilor);

c) diminuǎri de activ care corespund intrǎrilor de fonduri si sunt asimilate resurselor;

d) diminuǎri de pasiv care corespund diminuǎrilor de angajamente (diminǎri de datorii), care sunt generatoare de iesiri de fonduri si sunt asimilate utilizǎrilor.

Tabloul de finantare cuprinde douǎ pǎrti: prima parte stabileste modul de realizare a echilibrului structural intre utilizǎrile si resursele bilantului functional, adicǎ variatia fondului de rulment net global. Aceastǎ parte a totalului de finantare evidentiazǎ modul de finantare si politica de investitii promovatǎ de intreprindere.

∆ FRNG = ∆ RESURSE STABILE - ∆ UTILIZARI STABILE

Document online: Unificarea paneuropeana azi Document online: Economia bunastarii si rolul statului in economie - reglementarea preturilor

Utilizǎrile stabile includ:

- dividendele distribuite in cursul exercitiului care corespund dividendelor plǎtite pe parcursul exercitiului, respectiv dividendele distribuite reprezentand repartizǎri ale exercitiilor precedente;

- achizitionǎrile de imobilizǎri care se referǎ la cresterile de imobilizǎri la valoarea brutǎ (nu sunt luate in calcul cresterile de imobilizǎri realizate prin reevaluǎri sau trecerile de la imobilizǎri in curs la imobilizǎri in folosintǎ);

- reducerile de capitaluri proprii care se referǎ la rambursǎrile capitalului social cǎtre asociati si actionari si reducerea capitalului social prin rǎscumpǎrarea si anularea propriilor actiuni;

- rambursǎrile de datorii financiare se referǎ la rambursǎrile imprumuturilor pe termen mediu si lung.

Resursele stabile includ:

- capacitatea de autofinantare care reprezintǎ surplusul financiar degajat de activitatea rentabilǎ a intreprinderii;

- cesiunile de imobilizǎri care cuprind pretul de cesiune al imobilizǎrilor corporale, necorporale si financiare precum si reducerile de imobilizǎri financiare prin stingerea creantelor imobilizate si a rambursǎrii imprumuturilor acordate pe termen mediu si lung;

-cresterile de capital propriu care genereazǎ un flux financiar (cresterile de capital social prin aportul in bani sau naturǎ a asociatilor sau actionarilor, subventii pentru investitii). Ne se iau in calcul cresterile capitalului social prin operatiuni interne (incorporarea de rezerve, a diferentelor de reevaluare, incorporarea primelor de capital, capitalizarea profitului) si prin conversia datoriilor in capital social. Cresterea capitalului social este luatǎ in calcul numai in limita capitalului social subscris si vǎrsat;

-cresterile de datorii financiare care se referǎ la datoriile financiare pe termen mediu si lung contractate de intreprindere in cursul exercitiului. Nu sunt luate in calcul creditele pe termen scurt (creditele de trezorerie).

Partea a doua a tabloului de utilizǎri si resurse evidentiazǎ variatia fondului de rulment net global, ca urmare a modificǎrii elementelor ce intrǎ in componenta acivelor circulante si a datoriilor pe termen scurt, variatie ce are profunde incidente asupra realizǎrii echilibrului financiar. Aceastǎ parte aratǎ modul in care fondul de rulment a fost utilizat pentru acoperirea necesitǎtilor de finantare, asigurand pe de o parte echilibrul functional intre utilizǎri si resurse si echilibrul monetar intre incasǎri si plǎti, evidentiat prin trezoreria netǎ.

∆ FRNG = ∆ ACTIVE CIRCULANTE - ∆ DATORII PE TERMEN SCURT

Acivele circulante includ si activele de trezorerie, iar datoriile pe termen scurt includ si pasivele de trezorerie.

Tabloul fluxurilor de trezorerie permite aprecierea gradului de independentǎ al intreprinderii in gestionarea lichiditǎtilor sale care are un impact hotǎrator asupra "sǎnǎtǎtii" sale finaciare.

Avantajul acestui tablou, in comparatie cu tabloul de utilizǎri si resurse este acela cǎ permite evidentierea influentelor pe care le au fenomenele de stocaj si a consecintelor generate de decalajele existente intre incasǎri si plǎti.

Tabloul fluxurilor de trezorerie aratǎ modul in care este utilizatǎ trezoreria de care dispune intreprinderea, ca urmare a activitǎtii desfǎsurate dupǎ deducerea prelevǎrilor obligatorii, in special pentru finantarea investitiilor.

Principalele componente ale acestui tablou sunt:

● Excedentul de trezorerie global (ETG), care se determinǎ ca diferentǎ intre excedentul brut global (EBG) si variatia nevoii de fond de rulment (∆ NFR).

ETG = EBG - ∆ NFR

EBG = EBE + - + - , unde:

EBE = excedentul brut al exploatǎrii;

alte venituri din exploatare;

alte cheltuieli de exploatare;

= venituri financiare incasabile;

= alte venituri exceptionale incasabile;

alte cheltuieli exceptionale plǎtibile.

De precizat este faptul cǎ nu se ia in calcul pretul de cesiune al imobilizǎrilor. Excedentul brut global (EBG) se deosebeste de capacitatea de autofinantare (CAF), prin aceea cǎ nu se iau in calcul cheltuielile financiare si impozitul pe profit deoarece sunt considerate prelevǎri obligatorii.

Dupǎ cum se observǎ, excedentul de trezorerie global nu este influentat de structura financiarǎ, de impozitul pe profit, de politica de distribuire de dividende, ceea ce pune in evidentǎ capacitatea intreprinderii de a obtine lichiditǎti fǎrǎ a fi influentatǎ de politica financiarǎ sau fiscalǎ. Excedentul de trezorerie global depinde de nivelul de dezvoltare si rentabilitatea intreprinderii, precum si de structura nevoii de fond de rulment. Trebuie sǎ fie suficient pentru a face fatǎ scadentelor in mod continuu, iar intreprinderea sǎ-si autofinanteze investitiile interne si externe (in active financiare).

● Fluxul de trezorerie disponibil (FTD) exprimǎ fluxurile de lichiditǎti rǎmase efectiv la dispozitia intreprinderii dupǎ efecuarea cheltuielilor referitoare la dobanzi, impozit pe profit, dividende si rambursarea imprumuturilor financiare si care influenteazǎ deciziile de actiuni.

Dacǎ fluxul de trezorerie disponibil este negativ, atunci intreprinderea este expusǎ riscului de a nu face fatǎ prelevǎrilor obligatorii si poate autofinanta activitatea investitionalǎ.

● Aportul de resurse stabile reflectǎ sursele de finantare care pot proveni din aporturile asociatilor ca sursǎ internǎ sau din creditele de trezorerie, ca sursǎ externǎ.

● Variatia trezoreriei reflectǎ dacǎ intreprinderea a acumulat lichiditǎti sau si-a diminuat indatorarea. Mǎrimea acesteia depinde de rentabilitatea intreprinderii, de costul resurselor externe, de riscul asumat pentru acoperirea nevoilor.

Intocmirea acestui tablou porneste de la excedentul brut al exploatǎrii (EBE) si nu de la capacitatea de autofinantare (CAF), deoarece aceasta are unele inconveniente:

- CAF este doar un surplus de lichiditǎti deoarece nu ia in considerare decalajul de platǎ. Ea nu devine un flux disponibil de trezorerie decat dupǎ incasarea veniturilor si plata cheltuielilor. CAF nu este integral disponibilǎ pentru finatarea intreprinderii deoarece o parte a beneficiului este distribuitǎ sub formǎ de dividende;

- CAF contine atat elemente ce caracterizeazǎ activitatea de exploatare si care permit calculul excedentului brut al exploatǎrii, cat si elemente din afara exploatǎrii cu caracter variabil (impozite, cheltuieli financiare, elemente exceptionale). De aceea nu permite sǎ se aprecieze profitabilitatea sau rentabilitatea activitǎtii;

- CAF este influentatǎ de politicile contabile si fiscale, fiind determinatǎ dupǎ impozitarea profitului;

- CAF apare ca o sursǎ stabilǎ care permite finantarea investitiilor, rambursarea imprumuturilor financiare contractate si plata dividendelor, reprezentand o alocare definitivǎ de fonduri.

3.2.2.  CORELATIA DINTRE FONDUL DE RULMENT NET GLOBAL, NEVOIA DE FOND DE RULMENT SI TREZORERIA NETA

Determinarea functionalǎ a echilibrului financiar are ca prim obiectiv stabilirea gradului de vulnerabilitate al intreprinderii in functie de modul de finantare. Modalitatea cea mai relevantǎ este cea de comparare a fondului de rulment functional cu nevoia de fond de rulment.

Nevoia de fond de rulment este indicatorul cel mai relevant, deoarece reflectǎ nevoile ciclice, neacoperite financiar din resurse temporare si care se reinnoiesc permanent in cadrul ciclului de exploatare. Prin urmare, reinnoirea utilizǎrilor si a resurselor ciclice conferǎ nevoii de fond de rulment caracterul unei nevoi de finantare permanentǎ, durabilǎ, desi componentele sale apar ca elemente pe termen scurt in bilant. Partea rǎmasǎ nefinantatǎ trebuie sǎ fie mai micǎ sau cel mult egalǎ cu fondul de rulment functional, neindeplinirea acestei conditii conducand la realizarea unui dezechilibru functional care va afecta trezoreria.

Pentru realizarea echilibrului functional este necesar ca fondul de rulment sǎ acopere nevoile de finantare si nu este suficient sǎ fie pozitiv.    

Fondul de rulment net functional (FRNF) poate inregistra fluctuatii, ca urmare a modificǎrii resurselor stabile sau a activelor durabile. Prin urmare, cresterea FRNG poate fi determinatǎ de :

sporirea resurselor stabile prin: cresterea capitalului social prin noi aporturi ale asociatilor, sporirea profitului net nerepartizat, obtinerea de subventii, sporirea provizioanelor, cresterea datoriilor financiare prin contractarea de noi credite, precum si prin emisiunea de obligatiuni;

reducerea activelor imobilizate prin: vanzarea de active, incasarea de titluri, diminuarea unor active fǎrǎ valoare.

Reducerea FRNG poate fi generatǎ de:

scǎderea resurselor stabile prin: distribuirea de dividende, inregistrarea unor pierderi, reintegrarea subventiilor pentru investitii, anularea provizioanelor, diminuarea amortizǎrilor, rambursarea datoriilor care implicǎ un cost reprezentat de dobanzile si comisioanele plǎtite, reducerea sau anularea diferentelor de conversie pasiv;

cresterea activelor imobilizate brute.

Operatiile de exploatare antreneazǎ formarea nevoii de finantare, dar permit totodatǎ constituirea mijloacelor de finantare. Din confruntarea nevoilor cu mijloacele de finantare se degajǎ nevoia de finantare a ciclului de exploatare sau nevoia de fond de rulment. Nevoile de finantare generate de ciclul de productie sau nevoile ciclice corespund alocǎrilor de fonduri pentru constituirea de stocuri si creante. In compensarea acestor necesitǎti de finantare, activitatea intreprinderii furnizeazǎ resurse reinnoibile pe mǎsura derulǎrii ciclului de exploatare, respectiv, resurse ciclice sub forma imprumuturilor primite de la bǎnci si alte investitii financiare.

Mǎrimea NFR depinde de:

natura sectorului de activitate si durata ciclului de exploatare (cu cat ciclul de exploatare este mai lung, cu atat creste NFR);

nivelul de activitate;

structura exploatǎrii (ponderea consumurilor provenite de la terti in cifra de afaceri);

durata de rotatie a activelor si pasivelor;

sezonalitatea activitǎtii;

respectarea termenelor de platǎ;

selectionarea corespunzǎtoare a clientilor si furnizorilor;

organizarea si asigurarea gestiunii intreprinderii.

In timp ce componentele NFR sunt legate de activitatea curentǎ si in special de cea de exploatare, cele ale trezoreriei sunt legate de operatiuni pe termen scurt realizate de intreprindere.

Intreprinderea solicitǎ mijloace de finantare pe termen scurt de la bǎnci si institutii financiare, numite resurse de trezorerie sau trezoreria de pasiv (TP). Insǎ aceasta poate avea disponibilitǎti si in conturile bancare care-i pot permite sǎ efectueze plasamente financiare, dand o utilizare trezoreriei sale, numitǎ trezorerie de activ (TA).

Prin compararea trezoreriei de activ cu cea de pasiv se poate determina trezoreria netǎ care exprimǎ pozitia intreprinderii asupra operatiunilor sale financiare pe termen scurt:

TN = TA - TP, unde:

TN = trezoreria netǎ;

TA = trezoreria de activ;

TP = trezoreria de pasiv.

Trezoreria netǎ poate inregistra fluctuatii, putand exista urmǎtoarele situatii:

a)     Dacǎ TN > 0 (TA > TP), atunci intreprinderea constituie plasamente lichide fatǎ de partenerii sǎi financiari pentru o sumǎ care depǎseste pe cea a resurselor pe termen scurt de la partenerii financiari. In aceastǎ situatie intreprinderea poate sǎ-si ramburseze datoriile financiare pe termen scurt, ceea ce demonstreazǎ o realǎ autonomie financiarǎ.

b)     Dacǎ TN < 0 (TA < TP), intreprinderea este dependentǎ de resursele financiare pe termen scurt. Lichiditǎtile sunt insuficiente pentru rambursarea datoriilor pe termen scurt.

Dacǎ are loc o crestere a capacitǎtii de productie sau o diversificare a activitǎtii prin cumpǎrarea de participatii la alte societǎti, atunci FRNG < NFR. Pentru acoperirea deficitului de fond de rulment se apeleazǎ la credite pe termen scurt care implicǎ un cost ridicat atat in ceea ce priveste rata dobanzii, cat si exigibilitatea ridicatǎ a acestora. Aceastǎ problemǎ de deficit de fond de rulment apare in activitǎtile cu rentabilitate insuficientǎ.

Relatia intre fondul de rulment net global si nevoia de fond de rulment asigurǎ cel mai bine realizarea obiectivelor financiare de rentabilitate si lichiditate, cresterea capacitǎtii de platǎ si asigurarea autonomiei financiare.