Creditul. Notiuni, concepte, clasificare.

Creditul. Notiuni, concepte, clasificare.

In general,creditul reprezinta schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare.

Creditul, prezinta urmatoarele elemente:

schimbul in timp;

subiectii raportului de credit: - debitor si

- creditor ;

promisiunea de rambursare;

scadenta momentul rambursarii creditului;

dobanda pretul creditului.

Conform uzantelor de specialitate, numai cedarea si restituirea unei sume de bani constituie o operatiune de credit. Intr-unul din cele doua momente, al cedarii sau acordarii si restituirii sau rambursarii, poate sa apara o cantitate de marfuri in loc de o suma de bani, sau o executare de lucrari ori o prestare de servicii. In acest caz intalnim fenomenul de vanzare pe credit (credit comercial) cand bunurile inlocuiesc sume de bani in momentul acordarii sau rambursarii creditului.

Etimologic, cuvantul "credit" este de origine latina si provine de la "creditum - creditare" si inseamna "a crede" sau "a avea incredere". Sigur, originea cuvantului scoate in relief un element psihologic care este absolut indispensabil existentei unei operatiuni de credit: increderea.

Raporturile de credit sunt considerabile in dimensiunile lor si multiple in varietatea lor intr-o economie de piata.

Prin urmare, se cunosc mai multe tipuri de credit:

a)       Creditul comercial. Acesta se acorda sub forma de marfa, in urma unei intelegeri aparute intre creditor (vanzator, care are interesul sa-si vanda marfa) si debitor (cumparator, care nu dispune de sume banesti in acel moment) ;

b)           Creditul bancar care se acorda sub forma bancara. In aceasta situatie, este obligatoriu ca unul din subiectii raportului de credit sa fie o banca (fie in calitate de debitor este creditata de titularii de depozite, fie in calitate de debitor prin imprumuturile acordate clientilor sai, statului, altor banci etc.)

c)            Alte categorii de credite

creditul obligatar prin emiterea de obligatiuni;

creditul ipotecar;

creditul consumativ.

In continuare, vom prezenta cateva trasaturi distincte ale acestor tipuri de credite care le pot asemana sau le pot deosebi.

Creditul comercial si cel obligatar, spre exemplu, au in vedere obligatii directe intre debitor si creditor si posibil sa se desfasoare in afara bancilor, de la inceput si pana la sfarsit.

Raporturi de credit tip I[1]

debitori creditori

Credit comercialcumparator furnizor

(firma) (firma)

Credit obligatar utilizator subscriitor

(firma sau (persoana fizica

institutie publica)sau firma)

Celelalte tipuri de credite: bancar, ipotecar si de consum, presupun desfasurarea unor rapoarte de credit complementare prin banci.

In realitate, raporturile de credit se desfasoara, in mod obligatoriu, pe doua planuri:

- procesul de mobilizare a capitalurilor disponibile in situatia in care creditorul este detinatorul de disponibilitati, iar depozitar, banca. Acest raport este in mod necesar prealabil;

- procesul de distribuire a capitalurilor disponibile in care utilizatorii in calitate de debitori, recurg in mod necesar la bancile comerciale.

Raporturi de credit tip II[2]

Debitori (distribuire) - Banca - Creditori (depozitare)

Credit bancar (firme,                   (firme, persoane fizice)

persoane fizice)

Credit ipotecar

Credit de consum

De asemenea si in raporturile de tip I pot interveni bancile:

prin scontare rescontare;

prin vanzari cumparari de obligatiuni;

acordare de credite pe garantii de efecte obligatare etc.

* Conceptul si trsaturile creditului bancar

Operatiunea prin care imprumutatul(debitorul) ia in stapanire imediata resurse (bani) in schimbul unei promisiuni (angajament) de rambursare viitoare, insotite de plata unei dobanzi ce stimuleaza banca, poarta numele de credit bancar.

Creditul unei banci acordat unei firme este o operatiune pe bani. El este pus de banca la dispozitia unei firme producatoare sau comerciante sub forma unui capital, pentru un timp determinat, in scopul obtinerii productiei de marfuri sau circulatiei unor marfuri.

Document online: Unificarea paneuropeana azi Document online: Economia bunastarii si rolul statului in economie - reglementarea preturilor

Esential in aceste raporturi il constituie faptul ca unul dintre parteneri este banca, iar relatiile intre banca si parteneri se desfasoara pe terenul valorificarii capitalurilor disponibile si realizarea de profituri, in principal sub forma de dobanzi.

In vederea conturarii trasaturilor creditului bancar, este necesar a se porni de la trasaturile creditului in general, cunoscandu-se intodeauna faptul ca, de fiecare data, banca este creditorul, iar obiectul creditului il constituie banul si apoi operatiunea de creditare se numeste comert bancar.

Subiectele raportului de credit sunt:

- creditorul (banca);

- debitorul, care poate fi:

- o firma (presoana juridica);

- persoana fizica;

- statul.

Promisiunea (angajamentul) de rambursare a creditului constituie un element de baza al raportului de credit si necesar si in consecinta se solicita angajarea unei garantii. In raporturile de credit, riscurile probabile pot fi:

riscul de rambursare;

riscul de imobilizare.

Riscul de rambursare consta in probabilitatea intarzierii platii sau a incapacitatii de plata datorata conjuncturii, dificultatilor sectoriale sau deficientelor debitorului.

Pentru preintampinarea riscului, banca trebuie sa analizeze temeinic debitorul prin prisma cerintelor respectarii raportului de credit sub mai multe aspecte: umane (competente, moralitate); economice (situatia internationala, nationala, cadrul profesional); financiar (situatia financiara, indatorarea existenta, capacitatea de rambursare); juridic (forma juridica, legaturile juridice cu alte firme). Pentru divizarea riscului, se poate apela la colaborarea cu alte institutii de credit. Prevenirea riscului, este evident legata de procedura de garantare a riscului.

Riscul de imobizare apare la detinatorul de depozite (banca), pentru ca este pus in situatia de a nu onora cererile titularilor de depozite din cauza unei exploatari neeficiente a creditelor acordate.

Ca urmare, se recurge la o administrare judiciara a depozitelor si creditelor de catre banci, angajarea creditelor pe baza hartiilor de valoare, mobilizarea efectelor (la piata monetara prin rescont si alte operatiuni). De regula, creditele acordate prin banci angajeaza fonduri ce nu apartin bancii. Pentru aceasta, banca este obligata sa gestioneze eficient fondurile ce i-au fost puse la dispozitie, intarindu-si pozitia de creditor prin garantii personale si reale.

Termenul de rambursare constituie o trasatura specifica a creditului si are o varietate foarte mare: de la termene foarte scurte (24 ore - termen practicat intre banci pe pietele monetare) si pana la termene de 30 - 50 ani pentru imprumuturi privind constructiile de locuinte. Termenul de rambursare poate fi: scurt, mijlociu, lung.

Dobanda, reprezinta o caracteristica esentiala a creditului, este deci pretul creditului. Ea poate fi negociabila si se stabileste in conventia de credit, variaza de la o banca la alta si este puternic influentata de nivelul inflatiei.

* Tranzactia. Acordarea creditului.

Creditul se consimte in cadrul unei tranzactii unice, acordarea unui imprumut, vanzarea unei obligatiuni, angajarea unui depozit la alta banca. In ultima perioada a prins contur sistemul acordarii de credite deschise, unde imprumuturile efective apar la intervale liber alese de debitor. Cartile de credit sunt modalitatile cele mai raspandite pentru aceasta forma.

Acordarea creditului (consimtirea tranzactiei) reprezinta un act de mare importanta, in vederea caruia banca trebuie sa-si asigure o buna informare si documentare pentru prevenirea riscului.

* Consemnarea si transferabilitatea

Acordurile de credit sunt consemnate prin inscrisuri, instrumente de credit, in marea lor majoritate, a caror forme de prezentare implica aspecte multiple si diferentiate.

Evident, aceste instrumente prevad obligatia ferma a debitorului in legatura cu rambursarea imprumutului, respectiv dreptul bancii de a i se plati suma angajata (creditul + dobanda).

Prin transferul instrumentului de credit se realizeaza cesiunea de creanta, respectiv dreptul bancii de a incasa suma inscrisa in instrumentul de creditare, precum si veniturile accesorii. Practica bancara cunoaste asemenea fenomene deoarece transferabilitatea permite asigurarea utilizarii fluxurilor firesti de constituire si utilizare a capacitatilor temporare disponibile.

* Importanta creditului bancar

Importanta si locul creditului bancar in economia de piata sunt date de rolul acestuia, prin functiile pe care le indeplineste.

Creditul indeplineste in primul rand o functie distribuitiva prin faptul ca mobilizeaza resurse banesti disponibile la un moment dat intr-o economie, pe care le redistribuie apoi prin acordarea de imprumuturi firmelor (sectoarelor de activitate) care au nevoie de mijloace de finantare.

Disponibilitatile banesti sunt acele surplusuri de capital de circulatie aflate temporar sub forma inactiva in conturile firmelor deschise la banci, rezervele de casa ale firmelor pastrate in conturi bancare, sumele de bani economisite de persoanele fizice (populatie) pentru diverse scopuri depuse la diferite banci, etc.

Toate aceste disponibilitati sunt oferite intreprinzatorilor si astfel creditul are posibilitatea sa sporeasca puterea de actiune productiva a capitalului, punand in miscare fortele economice latente si contribuind in felul acesta la cresterea avutiei reale a societatii. Prin urmare, bancile, prin creditele acordate firmelor, au rolul de a transforma economiile sterile in capitaluri productive.

Totodata, operativitatea asigurata in procurarea de noi capitaluri da posibilitatea existentei unei elasticitati mai mari in economie (pe ansamblu), favorizeaza orientarea rapida a investitiilor spre ramurile (firmele) cu activitatile cele mai eficiente, contribuind la adaptarea la cerintele pietei interne si externe si la o crestere a eficientei marginale a capitalului. De asemenea, prin functia sa distribuitiva, creditul participa la cresterea gradului de centralizare si concentrare a capitalului.

In procesul transformarii economiilor in investitii, o importanta deosebita o are creditul. Dupa afirmatiile economistului englez L.M. Keynes, intr-o economie de piata dezvoltata, ecuatia fundamentala in realizarea echilibrului macroeconomic este S = I, unde S = economiile, iar I = investitiile.

Intr-o societate, orice persoana poate economisi o anumita suma de bani, mai mare sau mai mica, in functie de venitul ei si de comportamentul sau economic.

Daca economisirea nu este continuata de o investire, poate fi un factor dezechilibrant si economia este condusa spre recesiune, cu toate consecintele sale. Nu orice persoana poate avea calitatile unui intreprinzator si de aceea nu-si asuma riscurile acestuia, iar daca le are, nu si le poate valorifica din cauza lipsei de capital. Pentru aceasta, creditul este cel care pune la dispozitia intreprinzatorului capitalul necesar, prin care economiile, astfel sterile, se transforma in investitii. Deci, creditul este un factor important al cresterii economice.

Dupa acordarea creditului, bancile procedeaza la verificarea modului cum se utilizeaza acesta de catre intreprinzator, creditul in acest fel jucand rolul de diminuare a investitiilor paguboase, nerentabile.

Prin oferirea accesului la credite al oricarui intreprinzator, care prezinta bunele intentii si garantia sumelor primite, creditul contribuie astfel la promovarea firmelor de dimensiuni mici, adesea promotoare ale inovatiei, ceea ce favorizeaza concurenta, cu efectele sale pozitive asupra echilibrului economic.

In al doilea rand, creditul indeplineste si o functie de emisiune monetara.

Dupa ce, prin interventia ideii de credit s-a ajuns la moneda fiduciara, adica biletele de banca, prin intermediul unor solide institutii de credit s-au creat alaturi de aceasta, multiple alte instrumente si tehnici de plata (viramentul, cecul) care au dus la diminuarea folosirii numerarului si la cresterea in mari proportii a monedei scripturale. Toate acestea au contribuit la reducerea cheltuielilor cu circulatia banilor, tehnicile noi si instrumentele de plata oferite de existenta creditului fac fata in cele mai bune conditii cresterii exponentiale a volumului tranzactiilor economice.

Dimensiunile cererii si ofertei de marfuri pot fi reglate si prin creditarea consumului pe de o parte si a stocurilor pe de alta parte, creandu-se posibilitatea asigurarii stabilitatii preturilor

Spre exemplu, unele marfuri au caracter sezonier (cerealele, de pilda) si daca ar fi aduse pe piata numai in momentul recoltarii lor, oferta poate fi disproportionat de mare in raport cu cererea si vom asista la o scadere spectaculoasa a preturilor, care poate fi urmata de o situatie inversa, adica o cerere neacoperita de marfuri si deci o crestere exagerata a preturilor. In vederea evitarii unor astfel de fluctuatii generatoare de risipa si perturbatoare ale echilibrului economic, se poate folosi instrumentul pentru creditare - warant - care ofera proprietarului marfurilor respective posibilitatea obtinerii cu anticipatie, cel putin partial, a contravalorii acestora.

Creditul, de asemenea, prin insasi natura lui contribuie la cresterea vitezei de rotatie a banilor, la multiplicarea monedei scripturale, la rularea permanenta a fondurilor

Deoarece creditul se acorda in schimbul platii unei dobanzi, el contribuie prin reglarea ratei dobanzii, la stavilirea fenomenului inflationist.

Prin finantarea consumului si prin crearea unor instrumente si tehnici, creditul are o prezenta indispensabila si in viata populatiei oricarei tari civilizate (creditul consumativ, creditul ipotecar, etc.).

Creditul stimuleaza si promoveaza relatiile economice internationale, prin diferitele sale forme, mai ales in comertul exterior, cu predilectie pentru impulsionarea exportului si pentru derularea normala a operatiunilor de export-import.

In cele din urma mai trebuie subliniat rolul creditului in finantarea deficitului bugetar al statului, acolo unde este cazul, sub forma creditului public.

Important este faptul ca pe cat de util si avantajos este creditul ca veriga indispensabila in mecanismul de functionare a economiei, pe atat de periculos si dezavantajos devine in momentul neutilizarii lui in conformitate cu cerintele sale si ale echilibrului economic general.

Pericolul cel mai mare il reprezinta folosirea lui abuziva, determinata de iluzia ca prin sine insusi creditul reprezinta avutie.

Supercreditarea poate duce la grave dezechilibre economice, monetare si genereaza, cand ia proportii, inflatia.

Utilizarea creditului pentru finantarea unor activitati economice insuficient fundamentate poate duce la dezechilibrul structural in economie, la disproportii intre ramurile si sectoarele ei de activitate.

Folosirea abuziva a creditului poate stimula o exacerbare a operatiunilor speculative, o crestere a capitalului fictiv care poate sa conduca la crahuri financiare. Trebuie retinute, de asemenea, problemele riscului presupuse de utilizarea creditului, in special pentru banci, neluarea in calcul a acestora poate provoca prabusirea in lant a sistemului bancar, cu consecinte dintre cele mai grave pentru economie, pentru viata sociala si politica a unei tari.

Pentru ca rolul de "motor" al creditului in desfasurarea mecanismului economic sa fie efectiv si eficient, manifestandu-si la maximum avantajele si diminuandu-si la minimum dezavantajele, este necesara intrunirea mai multor conditii obiective si subiective, care se pot grupa in 5 mari categorii :

- conditii de ordin juridic, legal. Acestea se refera la existenta unui cadru juridic, a unor legi care sa reglementeze cu precizie, fara echivoc, masurile de protectie acordate contractelor incheiate intre creditor si debitor, procedurile de coercitiune fata de debitorii recalcitranti, etc., astfel incat sa creasca increderea firmelor si sa limiteze riscurile;

- conditii de ordin institutional, infrastructural. Acestea obliga la existenta unui sistem de institutii si organisme solide, bine concepute, cu sarcini precise in efectuarea operatiunilor de credit, dar si in exercitarea controlului asupra modului cum sunt respectate aceste sarcini;

- conditiile de ordin social-politic privesc cadrul general de stabilitate si liniste sociala, de regimul politic existent si atitudinea factorilor de decizie la nivel macroeconomic fata de libera initiativa, de piata;

Evident, climatul social caracterizat prin convulsii sociale, un regim politic subred, contestat, o politica economica oscilanta sau operatiuni si atitudini nesigure, fara o perspectiva clara, afecteaza elementul esential al creditului : increderea. Toate acestea descurajeaza atat economisirea prin intermediul institutiilor specializate, cat si solicitarea de credite sau acordarea lor.

- conditiile de ordin economic au in vedere situatia de ansamblu a economiei nationale, perspectivele ei si conjunctura econommica pe plan intern si international existenta la un moment dat. De asemenea, este important sa se stie situatia resurselor existente in economie la dispozitia firmelor, accesul la ele, structura economiei nationale, situatia pietei de marfuri, a capitalurilor, etc.;

- conditiile de ordin psihologic se refera atat la increderea ca suport hotarator al creditului, cat si la comportamentul firmelor, al intreprinzatorilor, al populatiei in ansamblul ei. Trebuie tinut cont de inclinatiile populatiei spre economisire sau consum, spre tezaurizare sau investitii, de atitudinile acesteia in raport cu libera initiativa, care bineinteles sunt legate de traditie, religie, nivel de cultura si civilizatie, educatie, profesiunea si pozitia sociala a fiecaruia.

Cunoasterea si luarea in consideratie a unor asemenea conditii au o importanta covarsitoare pentru Romania aflata in finalul tranzitiei la economia de piata. In aceasta perioada, ele exista intr-o masura mai mica, ceea ce determina statul sa intervina pe linia dezvoltarii acestor conditii, astfel incat sistemul de credite sa devina un factor propulsor pentru viitoarea economie de piata concurentiala romaneasca.