Rolul organizatiilor si institutiilor internationale in configurarea raporturilor integrare-globalizare

In configurarea raporturilor integrare-globalizare, evaluate ca procese postbelice, relativ paralele, uneori interferente, alteori opuse, intr-o oarecare masura convergente, adesea (secvential) divergente, datorita inegalitatii de viteze cu care evolueaza, dar mai ales datorita tendintelor pe care le descriu (in cadrul carora categoriile de scop si mijloc, prin care se disting net, sunt edificatoare), exista si un punct comun de start. Acesta rezida in trasaturile definitorii ale economiei mondiale postbelice si in caracterul tensionat (interdependent -contradictoriu) al relatiilor economice, social-politice si geostrategice internationale instituite dupa cel de-al doilea razboi mondial si continuate in intreaga perioada a razboiului rece.

1. Tensionatul context postbelic si nevoia de cooperare

in relatiile internationale

Contextul imediat postbelic, desi tensionat in plan geopolitic si acut divergent in plan economico-social si politico-ideologic, a fost extrem de prolific in crearea unei multitudini de organizatii, organisme si institutii internationale de cooperare intre state, dublate de o vasta retea de acorduri, tratate, conventii si de numeroase alte forme de aranjamente bi si multilaterale (167, in intervalul 1944-1974).

Judecand dupa statutele acestor numeroase organizatii si dupa marea lor densitate, putem face aprecierea ca, dincolo de diversitatea de interese economice, uneori ireconciliabile politic, aceste organizatii au raspuns unor nevoi stringente ale economiei mondiale, in efortul de a se gasi solutii partiale sau generale, privind destinderea starii de incordare in relatiile internationale.

Acestea vizau: colaborarea intre state; cooperarea economica, inclusiv in plan monetar, valutar-financiar; cooperarea stiintifica, tehnica, tehnologica si culturala; liberul schimb; constituirea unor uniuni vamale; integrarea economica regionala etc.; dar si aspecte legate de reconstructia pasnica, respectarea drepturilor omului, apararea valorilor suveranitatii de stat, securitatea nationala etc.

2 Organizatiile integrarii regionale si fenomenul

polarizarii economice

Unele dintre dezideratele postbelice, in special cele de ordin economic, puteau fi rezolvate (asa cum, de altfel, s-a si intamplat) la nivel regional: vest-european; est- european; nord-american, latino-american; sud-est asiatic; african etc, deoarece, prin asezarea geografica a tarilor din zonele de referinta, prin complementaritatea economiilor nationale si, fara indoiala, prin identitatea sau convergenta oranduirilor de stat, divergenta   de interese putea fi mai usor absorbita.

Avand in vedere criteriul deschiderii regionale, relativ limitata, organizatiile internationale care se inscriu in aceasta plaja de interese, desi eterogene ca statut (continand un amalgam de propuneri de cooperare: economica, politica, geopolitica, geostrategica, militara etc.) si extrem de diferite sub aspectul proiectiv al intentiilor integrationiste (strategie si tactica; obiective si instrumente; etape si forme graduale de constituire a pietei unice, construirea, sau nu, a unor uniuni politice de state), consideram, totusi, ca ele fac parte din structurile institutionale ale integrarii economice si nu din cele ale globalizarii.

Analizele istorice ale fenomenului integrarii regionale in perioada postbelica semnaleaza o mare efervescenta a statelor in planul politicilor externe de a se asocia in organizatii economice si/sau geopolitice, nu numai in Europa, ci si in intreaga lume. Acest fapt se refera atat la tarile din spatiul ex-comunist, cu economii centralizate, care au primit denumirea generica de Est, cat si la cele din spatiul democratiilor occidentale, cu economii de piata, care au primit denumirea generica de Vest. Proband, astfel, necesitatea de a-si proteja pietele si stabilitatea sistemelor lor social-politice, inclusiv in probleme de aparare, in conditiile instalarii unei puternice adversitati politico-ideologice de o parte si de alta a "cortinei de fier". In acest context isi gasesc ratiunea si primele jaloane ale aparitiei si dezvoltarii structurilor transatlantice (OCDE si NATO ), ca si organizatiile care au pus bazele integrarii europene, respectiv constructiei europene de astazi (CECO; EURATOM si CEE); precum si cele cu vocatie paneuropeana (Consiliul Europei si OSCE ), create pentru a intari cooperarea politica si economica europeana, fara a angaja, insa, teluri federaliste sau unioniste si fara a viza, in vreun fel, transferul de suveranitate, fie el si partial. Ca o contrapondere la dominarea NATO de catre SUA, Europa Occidentala si-a creat, de asemenea, in 1955, o alianta politico-militara - Uniunea Europei Occidentale (UEO), care leaga tarile semnatare printr-o clauza de angajament militar automat, in caz de agresiune asupra uneia dintre ele. Si, prin care, UE spera sa-si intareasca identitatea, in probleme de securitate si aparare, in interiorul Aliantei Nord Atlantice.

De cealalta parte a baricadei, Europa de Est si-a creat, la randul ei, propriile organizatii si organisme, acorduri si aliante de integrare economica (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc - CAER, in 1949, care nu a depasit, insa, fazele incipiente: colaborare si cooperare) si de integrare politico-militara (Tratatul de la Varsovia, in 1955), autodizolvate dupa caderea Estului. De remarcat este faptul ca si in acest areal, istoric depasit, s-au practicat relatii inechitabile intre centru si periferie, ex-URSS constituind epicentrul sistemului sub toate aspectele, inclusiv in plan monetar-valutar-financiar, prin introducerea rublei convertibile ca unitate de cont in relatiile de plati dintre statele membre ale CAER. Urmele unui astfel de tip de relatii economice, sociale si geopolitice se mai resimt si astazi cu deosebire in tarile ex-comuniste mai putin dezvoltate, care cauta frenetic o galerie de fuga inspre structurile euroatlantice, in speranta de a ocupa un loc sub umbrela protectoare a UE, de care depinde dezvoltarea lor economica si sub cea a NATO, de care depinde garantarea securitatii lor nationale.

Analiza: Informatii despre procesul de evaluare - selectare a ofertelor de proiect Proiect: Continutul finantelor firmei: functia financiara a firmei

Asa se face ca fenomenul integrarii regionale (economice, sociale si geopolitice in spatiul european postbelic, respectiv in spatiul euro-atlantic de astazi (care se intinde de la San Francisco la Vladivostoc si pana la granitele cu China) a fost supus unor forte gravitationale, polarizand interesele intre Est si Vest. Estul gravitand centripet, economic in jurul CAER-ului si politico-militar in jurul Tratatului de la Varsovia, iar Vestul in jurul CEE si respectiv in jurul NATO.

Daca avem in vedere si celalalt tip de polarizare a statelor, dupa criterii economice, intre Nordul dezvoltat si Sudul subdezvoltat, observam ca liniile de forta gravitationale de separare a lumii, botezate dupa punctele cardinale ale planetei, uneori incrucisate, alteori puternic opozite si exclusiviste, au generat, in functie de conjunctura relatiilor internationale, faceri, desfaceri si refaceri de aliante.

Se impune a sublinia ca, in si in afara spatiului european si transatlantic, s-au constituit multe alte organizatii si grupari internationale, cu intentii integrationiste mai slabe, vizand: colaborarea, cooperarea economica, zonele de liber schimb, uniunile vamale sau alcatuirea unor piete comune regionale. Din aceasta categorie fac parte: Asociatia Europeana a Liberului Schimb (AELS, 1959); Asociatia Tarilor din Asia de Sud Est (ASEAN: Association of South-East Asian Unions, 1967); Asociatia Latino-Americana a Comertului Liber (ALACL, 1966); Organizatia Statelor Americane (OSA, 1948); Organizatia Unitatii Africane (OUA, 1963); Acordul Nord-American de Liber schimb (NAFTA: North American on Free Trade Agreement, 1993); Acordurile Central Europene de Comert Liber (CEFTA: Central European on Free and Trade Agreements, 1993) s.m.a. Aceste organizatii au functionat diferit de la o zona geografica la alta si de la o grupare la alta, dupa modul in care, fiecare in parte, a reusit sa "disciplineze" interesele tarilor participante si sa le imprime o directie de evolutie relativ convergenta, menajand, in acelasi timp, sensibilitatile nationale legate de suveranitatea si rolul statului.

Indiscutabil insa si aceste organizatii internationale au influentat directiile fluxurilor financiare de capital (credite si ISD), precum si directiile fluxurilor de bunuri si servicii, tehnologie si know-how, proprii comertului mondial.

3 Polarizarea economica si configurarea liniilor de forta in comertul mondial

Teoriile economice ale interdependentelor comerciale globale, bazate pe analiza evolutiei pe termen lung a retelelor de schimburi internationale, adica a fluxurilor geografice de schimburi economice, in care organizatiile integrarii regionale si fenomenul polarizarii economice au avut si inca mai au un rol extrem de important, semnaleaza ca cele noua linii de forta principale ale lumii[6] s-au reconfigurat, incepand cu anii ,'90, intr-o retea bazata pe patru linii de forta:

(1) o retea europeana, care intretine relatii economice intre statele sale (membre ale UE, candidate sau aspirante), reprezentand mai mult de 1/3 din schimburile mondiale;

(2) o retea americana, care intretine relatii economice N-S cu Canada si America Latina;

(3) o retea transatlantica, centrata pe SUA si Europa;

(4) o retea transpacifica, axata pe relatiile economice dintre SUA, Japonia, Asia de Sud-Est si China (Asia Centrala si de Est).

In ultimele doua decenii, acest echilibru a inceput sa fie desituat, din cel putin doua motive: caderea Estului si viteza alerta de crestere economica a Chinei (7 - 8 % crestere PIB, in 2006), astfel incat liniile de forta sunt tot mai bulversate, cea mai izbitoare schimbare fiind deplasarea comertului mondial dinspre zona transatlantica inspre cea transpacifica riscand sa provoace o "noua deriva a continentelor", din punctul de vedere al concentrarii puterii economice de piata.

4 Organizatiile si institutiile internationale ale globalizarii

Ca fenomen postbelic, globalizarea, desi, intr-o proxima abordare, pare sa fie perceputa drept haotica, in buna parte datorita conotatiilor colaterale care i se ataseaza, de genul: "sperante si deziluzii"; "munca si bunastare pentru toti" "sanse sau blestem" , totusi ea a fost insotita de crearea unor organizatii si institutii internationale, care s-au alaturat celor deja existente pe scena mondiala, descriind o scala larga de obiective si roluri, la scara intregii planete. Rostul lor era de a raspunde acelor deziderate postbelice de mai larga respiratie si cuprindere (neacoperite sau partial acoperite de organizatiile de integrare regionala sau panregionala), legate de: mentinerea pacii, apararea drepturilor omului, liberalizarea comertului, promovarea cooperarii monetare internationale etc; obiective de care, intr-o forma sau alta, erau legate interesele majoritatii statelor de reconstructie pasnica, precum si sperantele tarilor slab dezvoltate de a-si grabi procesul industrializarii.

Cu exceptia GATT (astazi OMC), organizatiile si institutiile internationale care fac parte din aceasta categorie sunt expresia aranjamentelor postbelice si se inscriu, direct sau indirect in sistemul de organizare si functionare a Natiunilor Unite. Neavand nici o intentie de integrare economica, acesta include: (a) ONU (1945), avand o conducere politica, exercitata de Consiliul de Securitate, cu cinci membri permanenti (SUA, Marea Britanie, Franta, Federatia Rusa si China) si o conducere administrativa asigurata de Consiliul Economic si Social (ECOSOC); la care se adauga: Curtea Internationala de Justitie si Secretariatul; (b) institutiile specializate ale ONU: OIM (1946); OMS (1948); FAO (1945); UNESCO (1945); (c) institutiile autonome, functionand sub auspiciile ONU: ONUDI (1965); UNCTAD (1964); (d) institutiile financiare internationale autonome din sistemul Natiunilor Unite: FMI si BIRD - alias BM, create, in 1944, in urma acordurilor internationale incheiate la Bretton Woods (SUA).

Exista, de asemenea, o multime de alte institutii care joaca un rol important in sistemul economic international, inclusiv in plan regional, fie ca o prelungire a celor aflate sub tutela ONU, de exemplu Programul ONU pentru Dezvoltare (PNUD), fie ca rezultat al alcatuirii structural-functionale in sistem central si teritorial a celor doua banci: FMI si respectiv BM.

Fiind una dintre agentiile financiare specializate ale Natiunilor Unite, BM, de exemplu, reprezinta Grupul Bancii Mondiale, constituit din cinci institutii asociate: (1) BIRD; (2) Asociatia pentru Dezvoltare Internationala (IDA); (3) Corporatia Financiara Internationala (IFC); (4) Agentia de Garantare Multilaterala a Investitiilor (AGMI); si (5) Centrul International pentru Reglementarea Disputelor privind Investitiile (ISCID).

Termenul de Banca Mondiala se refera in mod specific doar la doua dintre cele cinci institutii: BIRD si IDA.

Pentru a intelege de ce FMI si BM s-au aflat in centrul problemelor economice majore ale ultimilor doua decenii, marcate de crizele financiare si dublate de crizele tranzitiei Europei de Est la economia de piata, este necesar sa aratam, pe de o parte, ca sarcina cea mai grea privind asigurarea stabilitatii economice la scara globala incredintata FMI nu putea sa se rupa radical de sincopele politice ale relatiilor economice internationale, generate de caderea Estului; iar, pe de alta parte, sa subliniem ca FMI se aseamana destul de mult cu ONU, mentinand un anacronism istoric, referitor la cine anume are drept de veto in sistem.