Analiza situatiei financiare patrimoniale a intreprinderii pe baza bilantului

ANALIZA SITUATIEI FINANCIARE PATRIMONIALE A INTREPRINDERII PE BAZA BILANTULUI

Studiul financiar al bilantului constituie aspectul esential al 'analizei financiare statice', si se bazeaza pe examinarea unei situatii contabile (bilantul) intocmita in principal pe baza unei reglementari. Aceasta reglementare, care e de origine nationala sau internationala implica constrangeri formale care afecteaza uneori semnificatia economica si financiara a bilantului, dar prezinta in schimb avantajul ca furnizeaza un material informativ relativ uniform, astfel ca analistii financiari pot sa foloseasca principiile generale de analiza si pot sa faca unele comparatii semnificative.

O prima metoda de analiza a bilantului consta in gruparea posturilor bilantiere in subansambluri semnificative, care duce la o reprezentare sintetica a bilantului si permite sa se exprime si sa se calculeze notiunile fundamentale de fond de rulment, nevoie de fond de rulment si trezorerie.

Confruntarea intre gruparile bilantului permite, sa se formuleze relatiile fundamentale de trezorerie, pe care se sprijina functionarea intreprinderii, atat pe termen scurt, cat si pe termen mijlociu si lung.

In sfarsit, metoda ratelor aplicata la studiul bilantului aduce informatii complementare, mai analitice, care permit sa se aprofundeze si sa se precizeze aspectele relevate de aprecierea sintetica a bilantului.

Forma de prezentare a bilantului difera de la tara la tara si de la perioada la perioada. Totusi, oricare ar fi prezentarea, aceasta situatie contabila se supune principiilor generale de constructie, care-1 fac un suport privilegiat al analizei financiare a intreprinderii.

1.1.1. Abordarea juridica si abordarea financiara a bilantului

Bilantul constituie reprezentarea patrimoniului unui agent economic: intreprindere, individ, societate, asociatie, cooperativ. In acest sens, el constituie totdeauna, modelarea conceptului juridic de patrimoniu, oricare ar fi conventiile formale care directioneaza prezentarea sa. Dar aceasta modelare se preteaza unei abordari analitice care permite sa se desprinda caracteristicile principale ale structurii financiare.

Pentru orice intreprindere, patrimoniul constituie un ansamblu de drepturi si angajamente scadente la o anumita data.

In exprimarea contabila a patrimoniului, bilantul prezinta drepturile in activ si angajamentele in pasiv.

a) Drepturile patrimoniale confera beneficiarului lor o putere asupra lucrurilor (drepturile de proprietate) sau posibilitatea obtinerii unor prestatii din partea altor persoane (drepturile de creanta). Bilantul prezinta in activ, pe baza evaluarii monetare, aceste componente ale drepturilor patrimoniale.

Drepturile de proprietate confera titularilor lor posibilitatea de a utiliza un obiect in scopul consumului sau productiei, permitand astfel sa se obtina un venit si posibilitatea de a transmite acel obiect altei persoane.

In general o intreprindere detine asemenea drepturi de proprietate asupra unui ansamblu variat de obiecte. Unele sunt bunuri materiale cum ar fi terenurile, constructiile, stocurile de marfuri, de materiale sau de produse finite. Dar si unele bunuri imateriale pot reprezenta drepturi de proprietate cum ar fi: brevetele, licentele, concesiunile, programele informatice si alte elemente incorporale.

In al doilea rand, drepturile patrimoniale inglobeaza drepturile de creanta, adica drepturile asupra tertilor. Ele corespund angajamentelor contractate cu diferiti parteneri (debitori) in interesul intreprinderii. Astfel, clientii carora le-a fost acordat un termen de plata si-au luat angajamentul de a plati suma stabilita la o data convenita dinainte. De asemenea, beneficiarii unui imprumut sunt debitori ai intreprinderii si se angajeaza sa restituie in viitor suma si sa plateasca dobanzile prevazute. Conturile de clienti si de debitori din activul bilantului, inregistreaza asemenea creante, existente la data inchiderii bilantului.

b) Angajamentele patrimoniale corespund obligatiilor pe care intreprinderea le are la o anumita data. Ele sunt evidentiate in pasivul bilantului. Aceste angajamente pot fi diferentiate dupa originea lor. Unele constituie consecinta unei decizii voluntare, in timp ce altele corespund obligatiilor impuse intreprinderii. Astfel, atunci cand intreprinderea contracteaza un imprumut sau cand solicita amanarea obligatiei de plata fata de un furnizor, ea isi ia angajamente in mod liber, care se evidentiaza prin inscrierea acestor datorii in pasiv. in schimb, cand intreprinderea este supusa impozitarii, datoria fiscala care apare in pasivul sau nu rezulta dintr-un angajament voluntar, ci dintr-o prelevare obligatorie care-i este impusa.

Angajamentele inscrise in pasiv pot fi diferentiate de asemenea, dupa efectele lor.

Unele corespund datoriilor si implica in general pentru intreprindere obligatia de a efectua o plata (mai ales sub forma de dobanzi) si de a proceda la o rambursare, dupa modalitati si la scadente convenite dinainte.

Alte angajamente corespund capitalurilor proprii sau elementelor asimilate acestora. Aceste angajamente sunt contractate fata de proprietarii intreprinderii, in contrapartida cu aporturile pe care acestia le-au consimtit, fie cu ocazia constituirii si majorarii capitalului, fie acceptand ca intreprinderea sa mentina beneficii nedistribuite. Capitalurile proprii masoara deci, valoarea dreptului pe care proprietarii il detin asupra intreprinderii. Ele nu exprima pentru intreprindere nici o obligatie de rambursare. Proprietarii nu beneficiaza de nici o garantie ferma care sa-i asigure de recuperarea acestor capitaluri proprii, de nici o certitudine cu privire la data eventualei recuperari. De asemenea, intreprinderea nu contracteaza nici o obligatie cu privire la remunerarea proprietarilor sai.

Angajamentele de remunerare si de rambursare luate fata de proprietari sunt vagi, neclare. Riscul care decurge din aceasta indeterminare este uneori compensat prin trei avantaje majore. in primul rand, proprietarii nu au nici o remunerare garantata dar, daca intreprinderea obtine rezultate bune, dividendele lor nu sunt supuse unei limite superioare. in compensarea riscului de nedistribuire din ipoteza in care s-ar obtine rezultate slabe, ei pot spera sa primeasca fara restrictie castigurile intreprinderii, daca evolutia acesteia este favorabila. in al doilea rand, prosperitatea intreprinderii creste valoarea capitalurilor proprii, deci valoarea pe care proprietarii o detin in intreprindere, chiar daca nici o data exacta nu poate fi precizata pentru recuperarea lor. In al treilea rand, proprietarii beneficiaza de dreptul de a participa la deciziile importante referitoare la viata intreprinderii si mai ales cele relative la desemnarea conducatorilor efectivi.

Tabelul 1.1.1. Structura bilantului functional

NEVOI = ACTIV	RESURSE = PASIV
Nevoi aciclice ( stabile)	Surse aciclice (durabile)
- Active imobilizate brute	- CPR capitaluri proprii
	- Amortizari si provizioane Eseu: Subsistemul metodologic managerial Lucrare: Oboseala in munca - cauzele oboselii
	- Datorii financiare
Nevoi ciclice	Surse ciclice
- ACR de exploatare ( la valoarea bruta)	- DEX datorii de exploatare
- ACR in afara exploatarii ( la val.bruta)	- Datorii inafara exploatarii
- Activele de trezorerie	- Pasivele de trezorerie

Abordarea juridica a bilantului permite sa se insiste asupra opozitiei dintre drepturi si obligatii, care sustine opozitia dintre activ si pasiv. Abordarea financiara permite referirea la relatia intre sursele fondurilor (resursele) detinute de intreprindere si intrebuintarile pentru care aceste fonduri sunt alocate.

a) Pasivul bilantului - angajamente patrimoniale si surse de finantare. Din perspectiva juridica am relevat ca bilantul evidentiaza in pasiv, angajamentele contractate de intreprindere. Dar, in majoritatea cazurilor, aceste angajamente nu sunt decat expresia aporturilor primite, fie in numerar, fie in natura. in acest sens, pasivul apare in acelasi timp ca o prezentare a angajamentelor contractate (in optica juridica) si ca un inventar al aporturilor de fonduri sau al surselor de finantare obtinute de intreprindere (in optica financiara).

Astfel, cand un furnizor accepta sa efectueze o livrare de marfuri sau de materii prime pentru suma de 60.000 lei acordand un termen de plata, putem considera ca este un angajament nou care apare ca o cheltuiala a intreprinderii (optica juridica), sau un aport de resurse pentru activitatea intreprinderii (optica financiara).

Obiectivele principale ale analizei financiare a patrimoniului sunt:

1. Stabilirea patrimoniului net, respectiv a valorii contabile a averii actionarilor;

2. Determinarea sanatatii financiare a intreprinderii, respectiv detectarea unor eventuale situatii de dezechilibru financiar care pot periclita continuitatea explotarii;

3. Stabilirea lichiditatii si solvabilitatii firmei

4. Determinarea flexibilitatii financiare a intreprinderii pe baza tabloului fluxurilor de trezorerie;

5. Caracterizarea eficientei elementelor patrimoniale ale intreprinderii;

6. Intocmirea bugetelor de venituri si cheltuieli si a planurilor de finantare;

7. Evaluarea performantelor firmei.

Structura bilantului financiar

STRUCTURA BILANTULUI