PARTICULARITATILE BIOLOGICE GENERALE SI REPRODUCTIVE ALE OVINELOR

FORMELE DE OVINE SALBATICE

Originea ovinelor este aceeasi ca si a bovinelor, diferentierea dintre aceste doua specii avand loc odata cu identificarea stramosului fosil Gelocus din miocenul inferior.

Formele salbatice din care au derivat rasele actuale de ovine neameliorate continua sa traiasca si astazi intr-o serie de zone muntoase sau de stepa din Europa de Sud si Asia Centrala si de Vest, multe participand multe dintre ele la formarea unor rase perfectionate ca Merinosul sovietic de munte si Arharomerinos.

Printre criteriile biologice care au stat la baza stabilirii provenientei filogenetice a raselor de ovine actuale au fost:

forma si marimea coarnelor si a cozii;

structura si culoarea invelisului pilos;

unele carcateristici anatomice;

afinitatea reproductiva cu oile domestice.

Sistematica zoologica a ovinelor este urmatoarea:

Regnul: ANIMAL

Increngatura: VERTEBRATA

Clasa: MAMALIA

Ordinul: UNGULATA

Subordinul: PARICOPITATA (ARTIODACTYLE)

Grupa: RUMEGATOARE

Familia: CAVICORNAE

Subfamilia: OVIDAE

Genul: Ovis

Subfamilia Ovidae mai cuprinde pe langa genul ovis si urmatoarele patru genuri: Hemitragus, Pseudovis, Ammotragus si Capra.

Genul ovis cuprinde:

Formele salbatice ale genului Ovis se impart in doua grupe, dupa afinitatea sau lipsa de afinitate in procesul de reproductie fata de oile domestice:

grupa celor care nu au afinitate cu oile domestice - nu se folosesc la imperecheri sau I.A. pentru obtinere de produsi, mentionam ca si reprezentant pe Ammotragus tragelaphus;

grupa celor care au afinitate cu oile domestice - prin hibridare dau produsi fecunzi, se considera ca din ele se trag oile domestice, reprezentanti Ovis musimon, Ovis vignei, Ovis ammon, Ovis Montana

Muflonul este cel mai mic reprezentant al oilor salbatice, raspandit in Europa de Sud si Asia Mica, avand doua specii:

muflonul european - se intalneste si azi in Sudul Europei, in Corsica si Sardinia, in turme de 50 - 80 capete conduse de un mascul. Are culoare brun roscata, cu o pata alba pe sale, talia de 60 - 80 cm, cu mase corporale de 40 - 50 kg. Este un animal fricos care se imblanzeste usor. Din el se trag oile cu coada scurta (Brachyura) (< 13 vertebre) Romanov, Friza, Heidschnuke, oile primitive din nordul Germaniei si Poloniei.

muflonul asiatic - este raspandit in zonele muntoase din Iran, Afganistan, Tibet, si are o dezvoltare mai redusa decat cel european. Din el se trag oile fara coarne din Europa si Asia precum si unele oi cu par din Africa, din el a derivate Ovis palustris si Ovis aries inermis..

Arkarul sau Oaia de stepa - are doua subspecii mai cunoscute: Arkarul care traieste in zona de est a Marii Caspice pana in apropierea muntilor Himalaia si Urialul care este raspandit in partea de nord-vest a Indiei. Din Arkar provin oile cu coada lunga (Dolykura) ca Merinos, Turcana, Tigaie si oile cu coada lata ca Karakulul. Din Urial provin oi primitive cu lana aspra din Africa, Iran, Himalaia si Tibet.

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

Argalul - este oaia salbatica cu dezvoltarea corporala cea mai accentuata, pana la 200 kg masa corporala, si cu durata gestatiei de 7 luni. Prin hibridarea Argalului cu Merinos precoce si Merinos Rambuillet pana in generatia a III-a a rezultat Merinosul de munte sau Arharomerinos. Oile care provin din Argal au talie mare, lana mixta si fesa grasa (Steatopyga): grupa Kurdiuc - Gissar, Edilbaev, Saradjinsk.

Oaia de munte - este raspandita in Alaska, nord-estul Siberiei si Kamceatka, are o dezvoltare corporala destul de accentuata, atinge pana la 180 kg, culoarea robei este albicioasa cu o nuanta mai deschisa pe partea superioara a capului. Din ea a derivat Ovias Borealis sau Oaia de zapada.

DOMESTICIREA OILOR

Se considera ca domesticirea speciei ovine a avut loc cu 6000 - 8000 de ani i.e.n., in perioada neoliticului, fara a se putea stabili cu exactitate formele de tranzitie de la cele salbatice la cele domestice. In perioada bronzului si in societatea primitiva, se cunostea modul de transformare al laptelui in branzeturi si cel de obtinere a unor tesaturi din lana. Conditiile de mediu variate si procesul domesticirii, au imprimat o serie de modificari morfo functionale, care au dus la modificari morfo-functionale din ele generand profunde diferentieri iintre formele salbatice si cele domestice. Etapele domesticirii au fost aceleasi ca si in cazul celorlalte specii domestice: captivitatea, imblanzirea li domesticirea propriuzi-sa, existand trei centre de domesticire:

Sud-Vestul Asiei (Irak, Turkmenia) pentru Arkar

Sudul Europei pentru Muflon

Centrul Asiei pentru Argal.

Urmarile domesticirii

In urma domesticirii sub actiunea factorilor de mediu natural, a aparut o grupa de rase denumita grupa raselor naturale, care sunt primitive, rustice si tardive, cu productii in general reduse, foarte rezistente si cu o adaptabilitate deosebita la conditiile de mediu, putin pretentioase fata de conditiile de intretinere - Turcana, Tigaia s.a. Prin actiunea omului in dirijarea factorilor de mediu si aplicarea de catre acestaa unor metode de crestere si ameliorare s-a format grupa raselor artificiale care sunt rase ameliorate, iar unele chiar specializate intr-o anumita directie de productie - Merinosul australian, rase englezesti de carne, rasa Friza, rasa Karakul. Au productii de nivel superior, sunt mai putin rezistente si necesita conditii deosebite de intretinere.

Modificari morfologice conformatia corporala s-a modificat dupa directia de productie, spre care a fost orientata cresterea oilor. Astazi exista rase specializate in directia productiei de lana, lapte, carne, pielicele, si rase mixte, care au conformatia corespunzatoare fiecarui tip morfo-productiv:

talia s-a modificat in mica masura

coada a suferit modific[ri mai accentuate, ovinele salbatice avand coada scurta, in timp ce intre cele domestice apar atat ovine cu coada scurta cat si cu coada lunga. Ovinele din grupa Kurdiuk au trei vertebre coccigiene, cele de rasa Merinos, Tigaie, Turcana au 14 - 22 vertebre coccigiene. Ovinele din rasa Karakul au coada lata si groasa

pielea la rasele domestice este mai moale si mai elastica, la unele dintre rase formand cute pe diferite regiuni ale corpului, iar la alte rase crescute in regiuni aride s-au format sub piele rezerve sub forma unor depozite de grasime;

invelisul pilos care la oile salbatice era sub forma de par, a suferit numeroase modificari atat sub poprietatile textile, cat si sub variabilitatea culorilor.

• Modificari fiziologice

creste nivelul productiilor, astfel ovinele specializate in directia productiei de lana din grupa raselor Merinos produc in medie 6 - 7 kg de lana; productia de lapte a crescut in mod considerabil, astfel rase specializate cum ar fi Friza si Awassi realizeaza in medie 200 - 250 l lapte/lactatie; in directia productiei de carne, rasele precoce de carne au o mare capacitate de conversie a hranei si o intensitate de crestere deosebita; la rasele specializate in directia productiei de pielicele se obtin bucle care nu au existat la formele salbatice;

la nivelul functiei reproductive, se constata cresterea prolificitatii, pretabilitatea la intensivizare reproductiva si asezonare

ca efect nebenefic, se constata scaderea rezistentei si adaptabilitatii la conditiile de mediu, scaderea voiciunii, agilitatii si a instinctului de conservare si a celui matern.

Diversitatea mare a factorilor naturali si artificiali a dus la formarea unui numar de rase pe suprafata globului cuprins intre 300 si 500.

PARTICULARITATILE BIO-REPRODUCTIVE ALE OILOR DOMESTICE

Particularitatile morfologice si fiziologice ale ovinelor sunt determinate de modul lor de viata , de cel de crestere si de directia de exploatare.

• au instinctul gregar foarte dezvoltat, ceea ce face ca ovinele sa poata fi crescute si intretinute in grup, conferind caracteristici generale ale tehnologiilor de crestere si economicitate exploatarii;
• datorita conformatiei specifice a armaturii bucale, oaia utilizeaza cu usurinta pasunea, inclusiv forme de vegetatie nfolosite de alte specii; fiind animale usoare valorifica optim pasuni situate pe versanti abrupti din zona montana si submontana;
• comparativ cu lungimea trunchiului, paratul digestiv la oaie este foarte dezvoltat (intestinul de 27 ori lungimea trunchiului, iar prestomacele au un volum intre 16-25 l), ceea ce face sa fie bine valorificate furajele de volum mbogate in celuloza;
• au membre solide si unghii tari, ceea ce le permite sa parcurga distante mari pentru cautarea hranei, fiind adaptate sistemului pastoral de exploatare
• fatarea la oaie se produce odata sau de doua ori pe an, prolificitatea speciei fiind e 108 - 140 %, la rasele prrolifice aceasta insusire variind intre 180 - 250 %;
• oaia atinge dezvoltarea corporala completa in jurul varstei de 3 ani, insa exista rase precoce care ating aceasta dezvoltare mai devreme; Acest proces este influientat de precocitate si de conditiile tehnologice de crestere si exploatare;
• durata vietii economice si reproductive a ovinelor este in medie de 6 - 7 ani.

Aprecierea insusirilor de exterior si a nivelului productiilor trebuie sa se faca in toate cazurile tinand cont de varsta animalului, iar interpretarea rezultatelor obtinute trebuie sa se bazeze intotdeauna pe date comparabile sub aspectul varstei.

Tipurile constitutionale

Constitutia si conformatia sunt rezultatul adaptarii la anumite conditii de crestere si exploatare in evolutia filogenetica si ontogenetica a animalelor, precum si a selectiei. In crestere si exploatare aprecierea constitutiei este necesara, datorita faptului ca ea este in stransa legatura cu gradul de rezistenta si adaptabilitate, cu starea de sanatate si cu nivelul calitativ si cantitaiv al productiilor.

Constitutia se apreciaza ca fiind legatura dintre forma si functie, tipul constitutional stabilindu-se pe baza unor insusiri fenotipice si a unor indici de interior. Exista patru tipuri constitutionale de baza

tipul robust

tipul fin

tipul grosolan

tipul debil.

In stransa legatura cu aceste tipuri constitutionale se apreciaza si unele particularitati de conformatie corporala cum ar fi: aspectul si structura pielii, stratul adipos, musculatura, productia piloasa, osatura, rezistenta organica

Tipurile morfo-productive

Organismul animal este un intreg morfo-functional datorita interdependentei dintre forma si functie, existind posibilitatea ca pe baza insusirilor de exterior sa se stabileasca principlalele caracteristici de productie.

La specia ovina se stabilesc patru tipuri morfo productive principale sau specializate:

• de lana
• de lapte
• de carne
• de pielicele, si tipuri morfo productive mixte ca
• lana-carne, Merinofleisch, Merinos de Palas, Merinolandschaf, Polwarth
• carne-lana, Corriedale, Ile de France
• lana de covoare-lapte-pielicele, Turcana
• lana semifinba-lapte-carne, Tigaia;
• carne-grasime, Gissar, s.a.

i     tipul morfo-productiv de lana - se caracterizeaza prin conformatie corporala mezomorfa, osatura rezistenta si bine dezvoltata, constitutia fin-robusta. Piele reprezinta numereoase pliuri, stratul dermic este bine dezvoltat, iar stratul subcutan este mai redus. Musculatura si cavitatea abdominala sunt mijlociu dezvoltate, lana fiind uniforma si bine extinsa pe trunchi, abdomen si extremitati. Precocitatea este intermediara, intre semitardiv si semiprecoce masa corporala a adultelor este mijlocie. Reprezentant tipic Merinosul australian, iar de la noi Merinosul transilvanean.

i     tipul morfo-productiv de carne - se caracterizeaza prin conformatie corporala brevimorfa sau mezomorfa, prin conturul cilindric al trunchiului, prin gat scurt si gros, membre scurte si osatura redusa. Linia spinarii este dreapta si larga, musculatura bine dezvoltata si masa corporala mare. Precocitatea acestui tip morfo-productiv este mare, iar prolificitatea ridicata. Tipul fiziologic caracteristic este cel digestiv, iar constitutia cea robusta, robust-fina, afanata. Reprezentant tipic rase de carne ca Hampshire, Romney-Marsh, South-Down s.a.

i     tipul morfo-prooductiv de lapte, se caracterizeaza prin format dolicomorf si aspect piriform al trunchiului. Gatul este lung, subtire, trunchiul larg, ingust  si mai putin adanc spre trenul anterior, musculatura este slab dezvoltata, iar lana slab extinsa pe abdomen si extremitati. Pielea este subtire si densa, iar ugerul mare si globulos, cu mult tesut glandular. Constitutia este fina caracteristica tipului fiziologic respirator, reprezentant tipic rasa Friza si Awassi.

i     Tipul morfo-productiv de pielicele - se caracterizeaza prin format corporal dolicomorf, linia spinarii ascendenta de la greaban inspre crupa, crupa tesita, coada indoita sub forma literei S, fara a depasi linia jaretului si cu un depozit de grasime bilobat la baza cozii, capul berbecat, urechile lungi si blegi. La miei in primele 24 - 48 ore de la fatare pielicica prezinta un buclaj caracteristic.